404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

PENAL.Criminalitate informatica

Asupra prezentului proces penal:

Prin rechizitoriul nr. 49/D/P/2007 din 23.12.2008 , DIICOT , Biroul Teritorial Buzău a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor AP, SSG, RBA, PCD şi PVI, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni privind criminalitatea informatică şi asociere în vederea săvârşirii acestora.

Se stabileste de procuror că :

– AM si SSG s-au asociat in perioada februarie 2008 – septembrie 2008 in scopul falsificării de instrumente de plată electronică cu ajutorul unui aparat MSRW 206 ce aparţinea inculpatului SSG, aparat pe care l-au folosit împreună, falsificarea făcând-o pe baza informaţiilor obţinute în mod fraudulos de AM prin introducerea de date nereale in sistemul informatic vizând bănci din S.U.A. ; au pus în circulaţie cardurile falsificate prin efectuarea de operaţiuni de retragere de numerar de la bancomate din Buzău şi Braşov ; au transmis intre ei şi către ceilalţi inculpaţi date de identificare ale unor conturi bancare emise de bănci din SUA , iar SSG si din Cehia.

– RBA si PCD s-au asociat in perioada martie – iulie 2008 in vederea obţinerii unor date de identificare a unor conturi ce aparţineau unor bănci din SUA , introducând mesaje false in sistemul informativ , au utilizat aceste date la falsificarea de carduri cu ajutorul aparatului MSRV ce aparţinea inculpatului SSG , au utilizat cardurile false pentru retragerea de numerar si au transmis între ei si către ceilalţi date de identificare ale unor conturi bancare.

– PVI a deţinut in luna ianuarie 2008 un echipament MSRV 206 in vederea falsificării de carduri , l-a încredinţat in acelaşi scop şi inculpatului SS , au folosit cardurile clonate la retrageri de numerar din conturile unor bănci din SUA şi al unei bănci din Cehia , a transmis către SS şi a primit informaţii privind datele de identificare ale conturilor bancare.

In drept , s-a concluzionat că se fac vinovaţi de următoarele infracţiuni:

– AM – de art. 8 din Legea nr. 39/2003 , art. 48 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, art. 49 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal , art. 24 alin.1 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal , art. 24 alin.2 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, art. 25 din Legea nr. 365 /2002 , art. 27 alin.3 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, art. 27 alin. 1,2 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal , fapte concurente ( art. 33 lit. a Cod penal ), în cauză fiind incidente şi prevederile art. 83 alin. 1 Cod penal;

– SSG -art. 8 din Legea nr. 39/2003 , art. 26 Cod penal raportat la art. 48 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, art. 26 Cod penal raportat la art. 49 din legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, art. 24 alin.1 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, art. 24 alin.2 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal , art. 25 din Legea nr. 365/2002 , art. 27 alin.3 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal , art. 27 alin.1,2 din legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal , fapte concurente ( art. 33 lit. a Cod penal ) în cauză fiind incidente şi prevederile art. 37 lit. a Cod penal în raport cu fiecare infracţiune si art. 61 alin.1 Cod penal ;

– RBA – art. 8 din Legea nr. 39/2003 , art. 48 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal , art. 26 Cod penal raportat la art., 24 alibn.1 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, art. 24 alin.2 din legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, art. 27 alin.3 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal , fapte concurente ( art. 33 lit. a Cod penal ) ;

– PCD – art. 8 din Legea nr. 39/2003 , art. 48 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, art. 26 Cod penal raportat la art. 24 alin.1 din Legea 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal , art. 24 alin. 2 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, art. 27 alin.3 din Legea nr. 365/ 2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, fapte concurente ( art. 33 lit. a Cod penal );

– PVI – art. 26 Cod penal raportat la art. 24 alin. 1 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal , art. 24 alin.2 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal , art. 25 din Legea nr. 365/2002 , art. 27 alin. 3 din legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal şi art. 27 alin. 1,2 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal , fapte concurente ( art. 33 lit a Cod penal ) .

În cauză au mai fost cercetate şi alte persoane care însă au fost scoase de sub urmărire penala sau s-a dispus disjungerea cauzei ( această ultimă soluţie vizându-i şi pe inculpaţii din acest dosar, cu privire la alte fapte).

Analizând întregul material administrat in cursul procesului , urmărire penală si judecată , tribunalul reţine următoarea situaţie de fapt :

In luna ianuarie 2008 , inculpatul SSG a primit de la inculpatul PVI un aparat MSRW 206 de falsificare de carduri bancare pe care l-a folosit până in lunia aprilie 2008 când i l-a restituit întrucât s-au certat.

În această perioadă, SSG a falsificat mai multe carduri bancare , folosind însă informaţii obţinute de inculpatul PV din mediul informatic privind conturi bancare din SUA şi Cehia , unele fiind furnizate de o persoană „Matrix procuroru” ( cf. ID-ului din reţea) , neindentificată de organele de urmărire penală până in prezent.

Cu cardurile falsificate , cei doi s-au deplasat in data de 5.03.2008 la ATM 302 din Buzău ,cartier Dorobanti, de unde au retras în două rânduri 1000, respectiv 300 lei dintr-un cont deschis la o bancă din Cehia.

În acea zi , aceşti inculpaţi au fost supravegheaţi de organele de urmărire penală iar din listingul tranzacţiilor comunicat de Raiffeisen Bank rezultă o serie întreagă de accesări a unui cont ce aparţinea unei bănci din S.U.A. ( nr. 4739691002305080) si nr. 4140841002519064 aparţinând unei bănci din Cehia.

Continuându-se investigaţiile , a rezultat că persoanele angajate la G 4 S Buzău au descoperit cu o zi în urmă un card clonat ce fusese capturat in acelaşi ATM , cu numărul 433339883210141 aparţinând VUB Banka din Slovacia ce viza contul nr. 4140840610577308 aparţinând Băncii Ceska Sporitelna din Republica Cehia .

S-a stabilit că acest card fusese folosit la 2.03.2008 , orele 6:36:25, cardul fiind capturat deoarece figura ca pierdut/furat , operaţiunea de retragere nemaiputând fi finalizată.

Tot din listingul bancar , rezultă că , in aceiaşi zi, cu 2 minute înainte , fusese accesat contul 4511611003207022 din care s-au retras 10 lei , apoi 60 lei , după mai multe încercări in urma cărora rezultau fonduri insuficiente .

Urmare acestor indicii de comitere de fapte penale , s-a solicitat de procuror autorizarea interceptărilor convorbirilor telefonice si in sistem informatic, aprobată de Tribunalul Buzău.

Cercetările ulterioare au arătat că , in luna aprilie 2008 , SSG i-a restituit lui PV aparatul MSRW 206 deoarece s-au certat şi a luat legătura cu învinuitul OMV ( ID : suiram-4criss) stabilit in Spania , rugându-l să-i procure un astfel de aparat.

Acest învinuit dă curs solicitării, expediindu-i un astfel de aparat într-un colet printr-o persoană ce a venit in Buzău cu autocarul , SSG plătindu-i banii la 21.04.2008.

Ulterior , între cei doi au loc schimburi de conturi bancare din SUA , pentru ca si OMV să falsifice carduri şi să le utilizeze in Spania.

Fiind în posesia acestui nou aparat , inculpatul SSG se aosciază cu inculpatul AM pe care îl cunoştea de mai mult timp , fiind chiar condamnaţi anterior într-un alt dosar tot pentru falsificare de carduri , şi care se afla la Braşov , fiind student la Facultatea de Automatică.

La acest grup aderă si inculpaţii RBA şi PCD , toţi locuind mai multe zile in camera de cămin a lui AM.

Aici , folosindu-se de aparatul MSRW al inculpatului SS , falsifică carduri bancare ale unor bănci din S.U.A. , după ce , anterior , AM , RA si PC au efectuat activităţi de phising ( transmiteau mesaje false clientilor bancilor prin care le solicitau , sub diferite pretexte , să-şi actualizeze datele ( număr şi cod pin în special) în vederea obţinerii informaţiilor necesare . Aceste date obţinute din calculator , le imprimau pe cartele de metrou cu ajutorul aparatului MSRW 206 .

Aceste carduri falsificate le-au folosit la retrageri de numerar din ATM-uri amplasate in Braşov , însă doar inculpaţii AM si SSG au reuşit să intre în posesia de numerar .

Ulterior inculpaţii AM si SSG închiriază un apartament in Braşov , continuându-şi activitatea infracţională până la 2 septembrie 2008, când au fost prinşi de organele de poliţie la un ATM .

La acest moment s-au descoperit asupra inculpatului AM 6 cartele Metrorex ce funcţionau ca şi carduri si suma de 2006 lei despre care acesta a declarat că provine din retrageri ilegale de numerar.

Imediat s-a efectuat şi o percheziţie la apartamentul închiriat , descoperindu-se 67 cartele metrou ce erau deja imprimate , echipamentul MSRW şi sumele de 2100 USD , 1700 euro si 1950 lei , despre care inculpatul a afirmat că provin din retrageri ilegale .

Ulterior au fost percheziţionate şi locuinţele celorlalţi inculpaţi , descoperindu-se suficiente dovezi cu privire la activitatea lor infracţională .

În urma datelor furnizate de bănci a rezultat că băncile prejudiciate in cauză sunt următoarele :

– Banca Ceska Sporitelna din Republica Cehă – cu suma de 2000 lei prin retrageri din conturile nr. 4511611003207022 şi 4140840610577308 efectuate de către inculpaţii SSG si PVI.

– North Jersey Bank – Totowa , New Jersey din SUA – cu suma de 330 lei prin retragerea din contul nr. 4912150000558330 de către SSG si AM ;

– Energy First Credit Union din SUA – cu suma de 1200 lei retrasă din contul nr. 4730460000095880 de către SSG si AM.

– Comerica Bank din SUA – cu suma de 1.000 lei din contul nr. 5111970903241460 de către SSG si AM ;

– Bank of Bermuda Limited , Hamilton din SUA – cu suma de 2.000 lei retrasă din contul nr. 4221843019429685 de către SSG si AM;

– Lansing Automakers Federal Credit Union din Lansing , Michigan (S.U.A) – cu suma de 710 lei retrasă din contul nr. 5463550100074650 de către SSG si AM.

– Shazam INC., Johnston, Iowa (S.U.A) – cu suma de 480 lei prin retragere din contul nr. 5444462120470336 de către inculpaţii SSG si AM;

– Grow Financial Federal Credit Union – Tampa Florida S.U.A. – cu suma de 6110 lei prin retrageri din conturile 4262070001538386 , 4262070002432837, 4262070001445350 , 43’262070001536414, 4262070001792280 , 4262070001472537, efectuate de AM si SSG.

Faptele sunt recunoscute inca din faza urmaririi penale de inculpaţii AM şi RBA .

De altfel , după cercetarea mediilor informatice , rezultă ca , după reţinerea lui AM , inculpatul SSG îi spune pe „Messenger” lui RBA că se teme că AM îl va „turna”, că , dacă va fi aşa „îl va lua pe nu în braţe” şi stabilesc să „ facă curăţenie” , lucru pe care însă nu l-au reuşit întrucât au fost şi ei reţinuţi.

Cu ocazia judecării cauzei , inculpatul SSG revine asupra declaraţiilor anterioare , recunoscând toate faptele reţinute în sarcina sa de procuror .

Inculpatul PVI se considera nevinovat , aratand ca nu a savarsit niciuna din faptele pentru care a fost trimis in judecata. Sustine ca detinerea aparatului MSRV este o inventie a inculpatului SSG ;daca ar fi detinut acest aparat ar fi fost gasit de organele de urmarire penala la momentul perchezitionarii domiciliului si autoturismului sau; nu a retras bani cu carduri clonate si nu a purtat niciun fel de discutii cu inculpatul SS in mediu informatic despre aparatul de falsificare, despre conturi de banci, nu a transmis informatii despre conturi. Arata ca, daca ar fi purtat astfel de discutii, chiar daca ar fi fost sterse, organele de urmarire penala puteau sa le depisteze cu ajutorul unui aparat, insa nu s-a gasit nimic de acest gen inainte de luna aprilie 2008.

Apararea sa nu poate fi retinuta de instanta intrucat este contrazisa de urmatoarele dovezi:

-declaratia inculpatului SSG data in fata instantei in care arata ca: „Atunci cand am iesit din penitenciar , inculpatul PV avea deja un aparat de falsificat carduri si falsifica aprox. 3-4 carduri pe saptamana, dar mergea cu ele in alte localitati…….prin februarie mi-a dat acel aparat pentru ca ii era teama sa ramana la el….am fost in luna martie la acel bancomat din cartierul Dorobanti si este corecta concluzia procurorului ca toate incercarile au fost facute de noi .”

Inculpatul SSG nu are niciun motiv sa-l acuze pe nedrept pe inculpatul PV intrucat cei doi au o relatie de prietenie, dovada in acest sens fiind chiar precizarea facuta de inculpatul P, aceea ca sunt prieteni iar in perioada in care SS a fost arestat atat el cat si familia sa l-au vizitat la penitenciar.

Este cert ca, in seara de 5.03.2008 ,s-a deplasat la acel bancomat din cartierul Dorobanti deoarece prezenta sa a fost constatata de organele de urmarire penala care i-au urmarit pe cei doi iar sustinerea sa ca, daca a retras bani la acel moment a folosit cardurile sale sau pe ale mamei sale este mincinoasa dintr.un singur motiv : .La perchezitia domiciliara , vezi vol. II pag. 58-59 sunt identificate 2 carduri pe numele lui PV, 6 carduri pe numele mamei sale dar si carduri fara serie sau cu serii incomplete.Cu privire la acestea din urma a declarat ca le-a gasit intr-o bluza pe care a luat-o din apartamentul lui R dar nu stie cui ii apartine, afirmatie ce nu poate fi crezuta de instanta de judecata .Si inculpatul R face afirmatii mincinoase in legatura cu cardurile gasite in domiciliul pe numele de CD si PA, spunand ca le-a gasit pe o strada din Buzau.

Verificandu-se listingul de la dosar si comparand cu numerele celor detinute legal ,se constata ca, in ziua respectiva, niciunul din cardurile detinute legal nu a fost folosit de Pisau la retrageri la acel bancomat;

-discutiile in mediul informatic pe care inculpatul SSG le-a avut cu acesta , redate in vol. I:

-stai linistit crezi ca nu am facut un ban, crezi ca m-am umplut de bani de reactionezi asa f.101

-pinu la nr. 2 este 1154, incearc-o dac merge…………discutii cu nr. de conturi, despre banci… nu sunt valide… fila. 250 discutii din 21 martie , contrazicand sustinerea ca, anterior lunii aprilie nu s-a descoperit nimic in calculatorul sau.

De altfel, anterior acestei date nu era imposibil ca inculpatul P sa fi detinut un alt calculator care sa nu fi intrat in posesia organelor de urmarire penala..

-la 14. 04. 2008 SSG afirma catre o alta persoana: Nu mai am aparat de o saptamana, i l-am dat lui Blondu inapoi (este vorba de inc. P) m-am certat cu el .fila 227

– discutii cu inc. AM la 31 . 03. 2008 : vezi ca m-am certat cu Blondu, ii dau aparatul azi f. 98.

_ Discutii pe care chiar inculpatul PV le are cu o alta persoana ( I.D. techworm , care de fapt este matrix procurorul , asa cum rezulta dintr-o convorbire ulterioara dintre inculpati )pe mess, la 3.03. 2008, cu 2 zile inainte de a se deplasa la bancomat si in care se fac referiri la banci din Grecia, Polonia,Germania, V B spunand ca : Am incercat una saptamana trecuta, discutiile purtandu-se si in legatura cu Ceska Sporitelna, cea din contul careia s-a retras ulterior( fila 168.)

La 31. 03. 2008, inculpatul P ii cere inculpatului A informatii despre conturi („ da-mi datele maestre ( fila 171),da-mi sms cu datele de card” apoi intr-o discutie cu techworm se face referire la o banca din S.U.A. (fila 177).

Nu are relevanta faptul ca in posesia lui nu s-a gasi aparatul MSRV intrucat detinerea sa rezulta din aceste mijloace de proba, iar pana la momentul efectuarii perchezitiilor acesta putea fi ascuns de inculpat.

Dar, cea mai importanta proba, din care rezulta cu certitudine ca a detinut acel aparat este transcrierea unei discutii descoperita pe mess-ul sau cu a persoana neidentificata , avuta la 29 martie 2008 , in care o intreaba „cat imi iau pe un msr , eu vreau mult ca e aproape nou … ma, as vrea 30 mil…ca am dat 1000 lei pe el (vol. 1 pag. 167 ).

La 4.03.20008, SS ia aparatul de la el, (vol. 1 pag. 137), iar la 31 martie afirma ca il va restitui. Este cert ca, inculpatul P cauta cumparatori inainte de restituirea sa, intrucat se certase cu S si ii era teama sa il tina la domiciliul sau.

Nici inculpatul PCD nu recunoaste faptele .

Declara ca a mers la Brasov 6 zile, a stat la A sau la hotel dar a folosit calculatorul pe care l-a luat de acasa pentru a juca jocuri, la calculatorul lui au avut acces si alte persoane, nu cunoaste ca ceilalti au falsificat carduri.

Declaratia sa, total nesincera, urmeaza sa nu fie primita de instanta intrucat este contrazisa de inculpatii SSG,AM si RB.

Mai mult,din transcrierea convorbirilor telefonice purtate de inculpati rezulta ca PDC a desfasurat activitatile infractionale retinute in sarcina sa . In discutiile telefonice avute cu RB vorbeste de o carte invalida si despre posibilitatea de a face bani de vara , sa fie atent la o tipa in verde care se tot plimba pe strada(.vol. III pag.10o-106),iar SS ii spune ca o carte de credit a fost halita( 107-108).

In urma efectuarii perchezitiei informatice, au fost descoperite in calculatorul acestui inculpat discutii pe mess cu inculpatul RB, rezulta ca ei colaborau in activitatea de phising informatic si schimbau date intre ei ,respectiv smtp-uri, parole de acces coduri pin, toate gasindu-se la pag.188-268 vol. V.)

ID-ul acestui inculpat este „cca 1 nero.

– este intrebat la 8.08. de o alta persoana daca are carti de state iar el ii spune sa intre pe mess sa nu vorbim…

– anterior, la 2. 08. 2008 trimite un mesaj am 3 dinalea, iar la 4.08.2008 primeste un mesaj in care e intrebat daca se baga la un cantonament la Faru in acea noapte, dupa care i se spune: sterge sms ul asta (vol I pag. 426-431)

-intr-o discutie telefonica avuta de inculpatul RB cu prietena sa (vol.III pag. 59 si urm.) acesta ii spune ca Vili ( PCD) a avut mai mult noroc, ca de la el a mers una de la Faru nimic, ca au deja 3 calculatoare, ca Vili munceste, si-a propus sa faca 50 mil.

Prin apărători , inculpaţii sustin urmatoarele:

AM_ Nu pot fi retinute dispozitiile art. 8 din legea 39/2003 deoarece a lucrat doar cu inculpatul SS, nici dispozitiile din legea 365/2002 ci doar cele din legea 161/2003 avand in vedere scopurile diferite in realizarea carora au fost sanctionate faptele penale. Nu toate sumele sunt obtinute din retrageri ilegale :suma de 1700 euro provine dintr-un contract de publicitate incheiat cu o persoana din S.U.A;

SSG- Nu se face vinovat de infractiunea de complicitate la art. 48 si 49 din legea 161/2003 deoarece nu stie cum se face phishing-ul informatic,nu a transmis catre alte persoane date de identificare deci nu pot fi retinute disp. art. 27 al.3 din l. 365/2002, nu a facut parte dintr-un grup infractional organizat astfel ca nu i se pot retine in sarcina dispozitiile art. 8 din l. 39/2003.

RB-Nu a facut parte dintr-un grup organizat, actele de complicitate la art. 24 al. 1 sunt incriminate in art. 27 al. 3, la fel si cele ce constituie punerea in circulatie a cardurilor false ele de fapt fiind incluse in detinere in vederea falsificarii , in scopul retragerii, iar punerea in circulatie inseamna transmiterea lor catre o alta persoana, fapt care nu s-a intamplat

PV- nu se pot retine art. 25 din legea 365/2002 intrucat nu s-a gasit aparatul in posesia sa , nu sunt dovezi de incercare de retragere frauduloasa acel proces verbal incheiat de organele de politie atunci cand a fost supravegheat este nul intrucat de fapt s-a realizat un filaj, iar acest filaj nu este prevazut de codul de procedura penala..

PCD- nu i se poate retine art. 8 intrucat nu a avut cunostinta de activitatea celorlalti, corecta ar fi doar incadrarea faptei la art. 48 dar nu sunt dovezi,,la fel si in cazul infractiunii prev. de art 24 al. 2, iar complicitatea la falsificare intra in continutul infractiunii de la art. 48 din l- 161/2003.

Probe propuse de inculpati:

Inculpatul PV a solicitat efectuarea unei noi perchezitii informatice, ulterior insa a renuntat la aceasta cerere.

Inculpatii AM , RB si PC au depus acte in circumstantiere .

Instanta : Cu privire la art. 8 din legea 39/2003 este de observat ca acesta face trimitere la art. 323 din codul penal si nu la grupul infractional organizat ce trebuie sa indeplineasca conditiile prev. de art.2 din l. 39/2003.

Prin urmare, este vorba de o asociere, de aderare sau sprijinire a unui grup, in vederea savarsirii de infractiuni, iar inculpatii din acest dosar au colaborat in vederea falsificarii de carduri bancare.

Nu se poate sustine ca, daca se retin dispozitiile din l. 365/2002 nu mai pot fi retinute cele din legea 161/2003 (cele privind sanctionarea activ. de phishing) sau invers. Pot fi retinute in concurs disp. art. 48, 49 din legea 161/2003 cu art.27 al. 1,2 din legea 365/2002 deoarece la primele activitatea infractionala vizeaza mediul informatic, se desfasoara anterior in vederea obtinerii de date, pe cand la celelale, activitarea infractionala vizeaza instrumentul de plata folosit la retragere,respectiv cardul .Inculpatul SSG se face vinovat de transmiterea de date de identificare astfel cum rezulta din datele obtinute din calculatorul sau, date pe care le-a primit sau transmis catre OM si AM.

Nu pot fi reţinute insa in sarcina sa infracţiunile de complicitate la art. 48 şi art. 49 din Legea nr. 161/2003 iar in sarcina inculpatului AM infractiunea prev de art 48 din aceeasi lege ,pentru următoarele considerente :

Infractiunea prev. de art. 48 din legea 161/2003 consta in „fapta de a introduce, modifica sau sterge, fara drept date informatice ori de a restrictiona, fara drept, accesul la aceste date rezultand date necorespunzatoare adevarului, in scopul de a fi utilizate in vederea producerii de consecinte juridice”.

Infractiunea prev. de art. 49 din legea 161/2003 consta in „ fapta de a cauza un prejudiciu patrimonial unei persoane prin introducerea , modificarea sau stergerea de date informatice prin restrictionarea accesului la aceste date ori prin impiedicarea in orice mod a functionarii unui sistem informatic, in scopul de a obtine un beneficiu material pentru sine sau pentru altul”

Prin urmare, ambele infractiuni se comit prin introducerea , modificarea ,stergerea de date informatice, restrictionarea accesului la aceste date ( in plus la art. 49 impiedicarea in orice mod a functionarii unui sistem informatic), dar scopurile sunt diferite: utilizarea datelor in vederea producerii de consecinte juridice (art. 48) si obtinerii de beneficii materiale (art. 49)

Prin urmare, ori de cate ori, sunt obtinute beneficiile materiale, nu mai poate fi retinuta si infractiunea prev. de art. 48 , cele doua putand fi retinute in concurs doar daca sunt realizate in ambele scopuri, fara obtinerea de beneficii materiale ;

Art. 48 va fi retinut doar daca activitatea de phishing bancar este realizata in scopul obtinerii altor consecinte( e.x. obtinerea de informatii confidentiale de la o firma concurenta)

Din acest considerent, creandu-se un prejudiciu, nu pot fi retinute in sarcina inculpatului AM ambele infractiuni , la fel si la inculpatul SS.

De observat este si faptul ca Diicot, desi retine aceasta activitate si in sarcina inculpatilor RB si PD nu retine in sarcina lor ambele infractiuni, facand o incadrare corecta, avandu-se in vedere ca acestia nu au obtinut nicio suma de bani .

Avand in vedere cele de mai sus, nu poate fi retinuta activitatea de complicitate a inculpatului SSG la niciuna dintre cele doua fapte dintr-un singur motiv: acesta nu a facut nici un act anterior sau concomitent de ajutare a inculpatilor ce au desfasurat aceste fapte penale, activitatea sa fiind ulterioara, constand in falsificarea de carduri.

Acesta nu i-a ajutat anterior si nici in acelasi timp pe acesti inculpati pentru ca el sa fie complice. Nu se poate retine nici varianta de la art. 26 al. 2.C.pen. pentru ca activitatea sa este ulterioara si nu are nicio legatura cu activitatea de phising, Chiar daca s-ar retine o promisiune, aceasta intra in continutul celorlalte fapte de falsificare, punere in circulatie si utilizarea datelor cu consecinta retragerii de numerar de la art. 27 al. 1,2 din legea 365/2002.

De altfel , nici procurorul nu retine in dispozitia de trimitere in judecata ca acesta ar fi introdus , modificat sau sters date informatice.

Din contra, la pag. 11 din rechizitoriu se arata ca aceasta activitate a fost desfasurata de AM, RB si PD,iar la pag. 11 se mentioneaza, la incadrarea juridica ca informatiile au fost obtinute in mod fraudulos de inculpatul A. In concluzie, pentru aceste fapte instanta va dispune achitarea.

Nu se poate sustine ca activitatea de supraveghere a inculpatilor reprezinta un filaj ce nu e prevazut de lege, deoarece aceasta activitate intra in continutul actelor premergatoare desfasurarii urmaririi penale.

Complicitatea la falsificarea prev. de art. 24al. 1 , retinuta in sarcina inculpatului RB consta in ajutorul dat prin activitatea de phishing inculpatilor A si S la falsificarea instrumentelor de plata, iar punerea in circulatie nu inseamna doar o transmitere ci ea poate consta in retragerea sau incercarea de retragere de numerar.De aceste fapte se face vinovat si inculpatul PD, pentru aceeasi motivare legala

Inculpatul AM solicita restituirea unor sume de bani cu motivarea ca o parte ar proveni dintr-un contract de publicitate, insa aceasta explicatie nu a fost data decat tarziu, in fata instantei, motivand ca ii era teama sa nu fie acuzat de evaziune fiscala. Nu are niciun fel de dovada pentru a sustine aceasta afirmatie, iar cu ocazia perchezitionarii sale a declarat ca toate sumele provin din activitati de retrageri ilegale. Fata de aceste imprejurari , instanta va dispune confiscarea tuturor sumelor ridicate de la acest inculpat.

În drept , faptele inculpaţilor AM şi SSG , de a se asocia în decursul perioadei februarie 2008 – 02 septembrie 2008 în scopul comiterii unor infracţiunii în domeniile criminalităţii informatice şi comerţului electronic, de a falsifica împreună instrumente electronice de plată tip carduri bancare, cu ajutorul unui echipament MSRW 206, aparţinând inc. SSG şi folosit împreună de cei doi pe diferite perioade de timp, în baza informaţiilor despre conturi bancare, obţinute în mod fraudulos de inculpatul AM prin introducerea de date nereale, eronate în sistemul informatic, vizând bănci şi corporaţii financiare din S.U.A., de a pune în circulaţie cardurile bancare astfel falsificate, prin efectuarea de operaţiuni de retragere de numerar de la bancomate din mun. Braşov şi Buzău, precum şi de a transmite între ei şi către ceilalţi inculpaţi şi învinuiţi cercetaţi în dosar datele de identificare ale unor conturi bancare emise de bănci din S.U.A., iar în ce-l priveşte pe SSG şi din Cehia, constituie infracţiunile prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003, , art. 49 din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp., art. 24 alin. 1 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp., art. 24 alin. 2 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp., art. 25 din Legea nr. 365/2002, art. 27 alin. 3 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp., art. 27 alin. 1, 2 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp., fapte concurente (art. 33 lit. a Cp.), în cauză fiind incidente şi prevederile . art. 83 alin. 1 Cp. – ce-l priveşte pe inc. AM şi infracţiunile prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003, art. 24 alin. 1 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp., art. 24 alin. 2 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp., art. 25 din Legea nr. 365/2002, art. 27 alin. 3 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp., art. 27 alin. 1, 2 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp., fapte concurente (art. 33 lit. a Cp.), în cauză fiind incidente şi prev. art. 37 lit. a Cp. în raport cu fiecare infracţiune şi art. 61 alin. 1 Cp. în ce-l priveşte pe inc. SSG ;

Faptele inculpaţilor RBA şi PCD de a se asocia în perioada martie 2008 – iulie 2008 în scopul obţinerii de date de identificare a unor conturi de card emise de bănci din S.UA. prin introducerea unor mesaje false într-un sistem informatic vizând respectivele societăţi sau corporaţii financiar bancare (procedeu de phising informatic), de a utiliza aceste date bancare la falsificarea unor carduri cu ajutorul unui echipament MSRW 206 deţinut în Braşov de inculpatul SSG. iar în unele perioade de timp şi de inculpatul AM (la grupul asociativ al acestora aderând în acea perioadă şi RBA împreună cu PCD), de a utiliza cardurile astfel falsificate la operaţiuni frauduloase la ATM-uri bancare şi de a transmite între ei şi uneori şi către ceilalţi inculpaţi cercetaţi date de identificare ale unor conturi bancare emise de bănci din S.U.A. – constituie infr. prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003, art. 48 din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp., art. 26 Cp. rap. ia art. 24 alin. 1 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp., art. 24 alin. 2 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp., art. 27 alin. 3 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp.,.

Faptele inculpatului PVI de a deţine temporar , pana in luna aprilie 2008 un echipament MSRW 206 apt să contribuie la falsificarea unor instrumente electronice de plată, pe care i i-a încredinţat inculpatului SSG, pentru ca acesta să falsifice carduri bancare, în interesul comun al amândurora, în condiţiile în care cei în cauză au utilizat instrumentele electronice falsificate emise de bănci din Cehia şi S.U.A. la operaţiuni frauduloase efectuate la ATM-uri în primele două decade ale lunii martie 2008, vizând păgubirea unor bănci din Cehia şi S.U.A., totodată cei doi comunicând şi transmiţându-şi informaţii obţinute din diverse surse ce se constituie în date de identificare a unor titulari legitimi de carduri bancare constituie infracţiunile prevăzute de art. 26 Cp. raportat la art. 24 alin. 1 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp. art. 24 alin. 2 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp., art. 25 din Legea nr. 365/2002, art. 27 alin. 3 din Legea nr. 365/2002 cu aplic, art. 41 alin. 2 C.p.şi art. 27 alin. 1, 2 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., (fapte concurente art. 33 lit. a Cp) comise împreună sau în relaţie cu inc. SSG. .

In concluzie, retinand vinovatia acestora, ii va condamna dupa cum urmeaza:

1. AM zis F:

În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 la 4 ani închisoare .

În baza art. 24 alin.1 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal la 5 ani închisoare si 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit b Cod penal.

În baza art. 24 alin.2 din Legea nr. 365/2002 cu 41 alin.2 Cod penal la 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin.2 teza a II-a şi b Cod penal

In baza art. 27 alin. 3 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea artz. 41 alin.2 Cod penal la 4 ani închisoare.

In baza art. 27 alin.1 si 2 din Legea nr. 365/2002 cu art. 41 alin.2 Cod penal la 4 ani închisoare.

In baza art. 25 din Legea nr. 365/2002 la 4 ani închisoare.

In baza art. 49 din Legea 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal la 4 ani închisoare.

În baza art. 11 pct.2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală achită inculpatul pentru infracţiunea prevăzută de art. 48 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.

In baza art. 33 lit. a – 34 lit b Cod penal inculpatul va executa pedeapsa cea mai mare, aceea de 5 ani închisoare.

In baza art. 35 Cod penal inculpatul va executa si pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit a teza a II-a si b Cod penal pe o durată de 2 ani.

In baza art. 83 Cod penal va revoca suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 48 din 8.03.2007 a Tribunalului Buzău urmând a executa si această pedeapsă, in total 6 ani închisoare.

Va aplica art. 71 – 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal.

Va deduce din pedeapsa de 6 ani închisoare reţinerea si arestul preventiv din perioada 2.09.2008 – 9.09.2009.

In baza art. 118 lit. e c. pen va dispune confiscarea sumelor de : 4.906 lei, 1700 euro şi 2100 USD ridicate de la inculpat , acestea fiind obţinute prin săvârşirea de fapte penale (conform chitantelor si recipiselor de la CEC aflate in vol .II pag.94 -97 si ordinelor de incasare numerarde la Banca Comerciala Romana de la filele 101-102 ).

2. SSG

In baza art. 8 din Legea 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit a Cod penal la 4 ani închisoare.

In baza art. 24 alin.1 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin.2 si art. 37 lit. a Cod penal la 6 ani închisoare si 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal.

In baza art. 24 alin.2 din Legea 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin.2 si art. 37 lit a Cod penal la 6 ani închisoare si 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a si b Cod penal.

In baza art. 25 din Legea 365/2002 cu art. 37 lit. a Cod penal la 4 ani închisoare.

În baza art. 27 alin.3 din Legea 365/2002 cu art. 41 alin.2 Cod penal si art. 37 lit. a Cod penal la 5 ani închisoare.

In baza art. 27 alin.1 , 2 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin.2 si art. 37 lit. a Cod penal la 5 ani închisoare.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit a Cod procedură penală va achita inculpatul pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 Cod penal raportat la art. 48 din Legea 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin.2 si 37 lit. a Cod penal şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 Cod penal raportat la art. 49 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin.2 si art. 37 lit. a Cod penal.

In baza art. 61 alin.2 Cod penal va revoca liberarea condiţionată pentru restul de 155 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 1 an si 6 luni închisoare aplicată prin decizia Curtii de Apel Ploieşti nr. 137/2007 si contopi acest rest cu fiecare din pedepsele aplicate în pedepsele cele mai mari.

In baza art. 33 lit a – 34 lit b Cod penal va contopi pedepsele obţinute in urma revocării in pedeapsa cea mai mare , urmând a executa 6 ani închisoare.

In baza art. 35 Cod penal va executa şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal.

Va aplica art. 71 – 64 lit a teza a II-a şi b Cod penal.

Va deduce din pedeapsa de 6 ani reţinerea şi arestul preventiv din perioada 3.09.2008 – 9.09.2009.

Va confiscă de la inculpat suma de 3160 lei in baza art. 118 lit e c. pen..( 1/2 din sumele cu care au fost prejudiciate bancile si pe care le.a obtinut cu Apostol Marius si Pisau Valentin).

La stabilirea pedepselor aplicate celor doi inculpati, instanta a avut in vedere urmatoarele:limitele de pedeapsa prevazute de lege, faptul ca au mai fost condamnati pentru infractiuni de criminalitate informatica; desi anterior a beneficiat de suspendare conditionata,Apostol Marius nu a inteles sa desfasoare activitati legale desi este student la o facultate de informatica, a continuat imediat ce AM s-a liberat activitatile de falsificare;nu in ultimul rand gravitatea deosebita a faptelor, inculpatii putand obtine extrem de usor sume imense de bani doar stand intr-un imobil si lucrand la un calculator, cauzand prejudicii unor persoane aflate pe alte continente, activitatea de descoperire si sanctionare a lor fiind dificila.

3. RBA zis „ B „ ,

In baza art. 8 din Legea 39/2003 la 3 ani închisoare.

In baza art. 48 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal la 3 ani închisoare.

In baza art. 26 Cod penal raportat la art. 24 alin.1 din Legea 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a şi b Cod penal.

In baza art. 24 alin.2 din Legea 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal la 3 ani închisoare si 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza a Ii-a şi b Cod penal.

In baza art. 27 alin.3 din Legea 365/2002 cu art. 41 alin.2 Cod penal la 3 ani închisoare.

In baza art. 33 lit a – 34 lit b Cod penal vacontopi pedepsele in pedeapsa cea mai mare , aceea de 3 ani închisoare.

In baza art. 35 Cod penal va executa şi pedeapsa de 2 ani a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit b Cod penal.

Va aplică art. 71- 64 lit. a teza a II-a si b Cod penal.

Va deduce din pedeapsă reţinerea si arestul preventiv din perioada 3.09.2008 – 25.12.2008.

4. PCD zis „ V”

In baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 la 3 ani închisoare.

In baza art. 48 din legea 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal la 3 ani închisoare.

In baza art. 26 Cod penal raportat la art. 24 alin.1 din Legea 365/2002 cu art. 41 alin.2 Cod penal la 3 ani închisoare si 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a si b Cod penal.

In baza art. 24 alin.2 din Legea 365/2002 cu art. 41 alin.2 Cod penal la 3 ani închisoare si 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a si b Cod penal.

In baza art. 27 alin.3 din Legea 365/2002 cu art. 41 alin.2 Cod penal la 3 ani închisoare.

In baza art. 33 lit. a – 34 lit. b Cod penal va executa 3 ani închisoare.

In baza art. 35 alin.3 Cod penal va executa şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal pe o perioadă de 2 ani.

Va aplica art. 71 – 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal.

Va deduce din pedeapsa de 3 ani închisoare reţinerea din 3.09.2008 .

5. PVI

In baza art. 26 Cod penal raportat la art. 24 alin.1 din Legea 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal.

In baza art. 24 alin.2 din Legea 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal.

In baza art. 25 din Legea nr. 365/2002 la 3 ani închisoare.

In baza art. 27 alin. 3 din Legea nr. 365/2002 cu art. 41 alin. 2 Cod penal la 3 ani închisoare.

In baza art. 27 alin.1 , 2 din Legea 365/2002 cu art. 41 alin.2 Cod penal la 3 ani închisoare.

In baza art. 33 lit. a – 34 lit b Cod penal contopeşte pedepsele in pedeapsa cea mai mare , aceea de 3 ani închisoare.

In baza art. 35 alin.3 Cod penal va executa şi pedeapsa interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a Ii-a si b Cod penal pe o durată de 2 ani .

Va aplică art. 71 – 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal.

Va deduce reţinerea din 3.09.2008.

Va confisca de la inculpat suma de 1.000 lei( reprezinta ? din suma de 2000 lei cu titlu de prejudiciu cauzat bancii din Cehia)

Intrucat inculpatii PCD si PVI sunt la prima incalcare a legii penale iar RB a recunoscult savarsirea infractiunilor, Tribunalul considera ca scopul pedepsei poate fi atins fara privarea de libertate , astfel ca,

In baza art. 861 Cod penal va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor rezultante aplicate inculpaţilor RBA , PCD si PVI pe un termen de încercare de 8 ani.

In baza art. 86 3 Cod penal pe durata termenului de încercare se vor supune următoarelor măsuri de supraveghere:

– se vor prezenta la Serviciul de Probaţiune Buzău la datele pe care le va stabili consilierul desemnat;

– vor anunţa , în prealabil, la acelaşi serviciu, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare ce depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;

– vor comunica si justifica serviciului schimbarea locului de muncă si vor comunica informaţiile solicitate de natură a le putea fi controlate mijloacele de existenţă.

Va aplica art. 359 Cod procedură penală si art. 71 alin.5 Cod penal pentru aceşti trei inculpaţi.

La stabilirea pedepselor aplicate acestor 3 inculpati, instanta a avut in vedere limitele de pedeapsa prevazute de lege, gravitatea deosebita a acestor fapte penale, dar si faptul a inculpatii PV si PDC au avut o atitudine nesincera pe tot parsursul procesului penal.

Chiar daca inculpatul R a recunoscut faptele, instanta i-a aplicat aceleasi pedepse, intrucat, desi nu este recidivist, in minorat primit o masura educativa ( mustrare) pentru o complicitate la furt.

Va menţine pentru inculpaţii AM si SSG liberarea provizorie sub control judiciar, această măsură urmând a-şi înceta efectele la momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.

Intrucat inculpatii s-au folosit de calculatoare, de aparatul MSRV,de cardurile clonate la savarsirea infractiunilor , in baza art. 118 c.pen., va dispune confiscarea aparatului MSRV 206 ce apartine inculpatului SSG, a cardurilor clonate ridicate de la AM, (acestea urmand a fi distruse) şi a celorlalte bunuri ridicate de la inculpaţii din acest dosar şi depuse la 5.12 .2008 la I.P.J. Buzău – Camera de Corpuri Delicte – menţionate in procesul – verbal întocmit de procuror la pct. 1,2,5,6,7,8 si in dovada seria AB nr. 0040861/16.01.2009 ,( aflate in dosarul de fond , vol. II. Pag.4-6)cu excepţia celui restituit inculpatului SSG in cursul cercetării judecătoreşti ( HDD WD seria WYEY nr. 06496294).

Se va lua act că părţile vătămate ,desi legal citate si informate prin adrese traduse in limba engleza, expediate direct pe adresele lor, nu s-au constituit părţi civile.

In baza art 191 al. 2 c. pr. pen.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro