404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

PENAL.Liberarea sub control judiciar

Asupra prezentului recurs penal:

Recurentul-inculpat AM, prin cererea formulată de apărătorul ales şi depusă la termenul de judecată din data de 14.12.2010 în dosarul nr. 15318/200/2010 al Judecătoriei Buzău, a solicitat să se dispună liberarea sa sub control judiciar, arătând că la dosarul cauzei nu există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă.

A mai arătat recurentul-inculpat că liberarea provizorie nu poate fi privită doar cu referire la existenţa şi menţinerea temeiurilor care au justificat arestarea preventivă a inculpatului, deoarece dispoziţiile legale de la instituţia liberării provizorii nu sunt condiţionate de existenţa în continuare sau inexistenţa temeiurilor arestării preventive, pe când liberarea provizorie sub control judiciar impune tocmai un control judiciar care prin conţinutul său impus de judecător reprezintă o alternativă legală a măsurii arestării preventive.

A mai precizat faptul că la acest moment procesual, când a fost audiată majoritatea martorilor ce a făcut obiectul solicitării procurorului pentru prelungirea măsurii arestării preventive, scopul măsurilor preventive poate fi realizat şi prin liberarea sub control judiciar.

Instanta de fond, prin încheierea de sedintă din data de 15.12.2010, în baza art.1608a al.6 C.pr.pen. a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul AM, ca neîntemeiată iar în baza art.3002 C.pr.pen. cu referire la art. 160b alin.3 C.pr.pen. a constatat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului, respectiv faptul că există indicii din care rezultă că ar fi săvârşit fapte care întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art.8 din Legea nr.39/2003, art.274 din Legea nr.86/2006 cu aplicarea art.41 al. 2 C.pen. şi cu referire la art.270 alin. 3 C.pen. din Legea nr.86/2006 şi art. 296 1 al.1, lit.i din Legea nr.571/2003 cu aplicarea art.41 al.2 C.pen. iar din modalitatea de săvârşire reţinută în actul de sesizare a instanţei rezultă un pericol concret pentru ordinea publică, toate acestea impun în continuare privarea de libertate şi în consecinţă a menţinut starea de arest a inculpatului.

Pentru a pronunta această încheiere, instanta de fond a retinut următoarele considerente:

Faţă de motivele invocate de inculpat, instanţa de fond a constatat că este îndeplinită condiţia cu privire la cuantumul pedepsei prevăzut de lege pentru infracţiune, dar nu sunt îndeplinite în totalitate condiţiile prevăzute de art.1602 alin.2 C.pr.pen., în sensul că există posibilitatea ca acesta să încerce să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor martori.

S-a mai retinut că art.1602 alin.1 C.pr.pen. nu instituie obligativitatea instanţei în a admite o astfel de cerere în condiţiile în care sunt îndeplinite cerinţele cerute în textul legal, ci dă posibilitatea respingerii acesteia conform art.1602 alin.2 C.pr.pen., poziţia procesuală pe care inculpatul a adoptat-o în prezenta cauză (negând orice implicare a sa în săvârşirea faptelor ce i se impută ) coroborată cu celelalte probe ducând la concluzia că se poate afirma în mod justificat, că există o temere că, în condiţiile în care ar fi lăsat în libertate, ar încerca să influenţeze cursul cercetărilor, un argument în acest sens fiind şi faptul că cei cinci martori care au fost audiaţi la termenul de judecată din 14.12.2010 şi-au retractat declaraţiile date în cursul urmăririi penale, în cauză urmând a fi audiaţi mai mulţi martori, dispunându-se audierea a încă şase martori pentru următorul termen de judecată.

De asemenea s-a mai retinut că faptul că inculpatul este bolnav nu instituie obligativitatea admiterii plângerii, instanţa dispunând măsuri în ceea ce-l priveşte pe inculpat şi starea sa de sănătate, existând dovezi clare că inculpatul poate fi tratat şi în sistemul medical al penitenciarelor (acesta fiind internat câteva zile în Spitalul Penitenciar Jilava), cel puţin până la formularea concluziilor comisiei medico-legale care îl va examina pe inculpat, existând indicii suficiente că prin atitudinea inculpatului, aflat în libertate, se poate zădărnici aflarea adevărului raportat la intervalul de timp pe parcursul căruia s-a derulat activitatea infracţională ce i s-a reţinut în sarcină în această cauză, neputându-se invoca starea de sănătate a acestuia în sensul că inculpatul n-ar putea să săvârşească presupuse acţiuni infracţionale dacă s-ar afla în stare de libertate, în condiţiile în care, starea de sănătate a inculpatului era la fel şi înainte de săvârşirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată în prezenta cauză, problemele medicale ale acestuia datând cel puţin din anul 2002, aşa cum rezultă din actele medicale depuse la dosarul cauzei.

S-a mai retinut că existenţa înregistrărilor convorbirilor telefonice efectuate de inculpat în ziua de 30.07.2010 când au fost prinse în trafic martorele C, V şi S (din care rezultă că acesta înţelegea să-şi protejeze şi să-şi ascundă activitatea), este menită să formeze convingerea instanţei în sensul de a nu admite cererea formulată de inculpat , întrucât odată pus în libertate, inculpatul ar avea interesul şi posibilitatea să determine zădărnicirea aflării adevărului, prin influenţarea unor persoane, motivaţia inculpatului cum că, dacă s-ar afla în stare de libertate nu ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului neputând conduce prin ea însăşi la admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, respectiv la punerea în libertate a inculpatului, în condiţiile în care întreaga atitudine a inculpatului pe parcursul desfăşurării procesului , inclusiv cea din faţa instanţei, conduce la o cu totul altă concluzie.

În ceea ce priveşte menţinerea stării de arest a inculpatului instanţa de fond a constatat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului Arhire Mihai, respectiv faptul că există indicii din care rezultă că ar fi săvârşit fapte care întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de asociere în vederea comiterii de infracţiuni, contrabandă calificată şi deţinere şi vânzare de ţigarete în afara unui antrepozit fiscal autorizat prevăzute de art.8 din Legea nr.39/2003, art.274 din Legea nr.86/2006 cu aplicarea art.41 al. 2 C.pen. şi cu referire la art.270 alin. 3 C.pen. din Legea nr.86/2006 şi art. 296 1 al.1, lit.i din Legea nr.571/2003 cu aplicarea art.41 al.2 C.pen., iar din modalitatea de săvârşire reţinută în actul de sesizare (asociere prin înţelegeri separate cu mai multe persoane neidentificate pe linia aprovizionării cu ţigarete de contrabandă, prin acte repetate în decursul perioadei 12.07-26.08.2010, punerea în circulaţie în vânzare a unor astfel de ţigarete în afara unui antrepozit fiscal autorizat ) rezultă un pericol concret pentru ordinea publică, impun în continuare privarea lui de libertate şi în consecinţă a menţinut starea de arest a acestuia.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul AM care a criticat, prin apărătorul său, faptul că instanta de fond nu s-a pronuntat pe cererea de înlocuire a măsurii preventive întemeiată pe dispozitiile art.139 C.pr.pen.; a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de acesta analizând pozitia procesuală a inculpatului, ceea ce nu este permis; a aplicat un tratament judiciar inegal inculpatilor prin punerea în libertate a inculpatului FF datorită pozitiei sincere a acestuia; a făcut confuzie între temeiurile care se au în vedere la luarea măsurii arestării preventive si temeiurile care se analizează la solutionarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar; a retinut în mod nelegal si fără a exista vreo probă la dosar faptul că inculpatul i-ar fi influentat pe martorii audiati la termenul de judecată din data de 14.12.2010; nu a făcut nicio referire la practica CEDO si la cea natională desi au fost depuse la dosar hotărâri judecătoresti în acest sens.

Tribunalul, examinând sentinta recurată, în raport de criticile formulate, de actele şi lucrările dosarului, dar şi din oficiu în limitele motivelor de casare prevăzute de art.3859 alin.3 C.pr.penală, constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare:

Cu privire la critica referitoare la nepronuntarea instantei de fond asupra cererii de înlocuire a măsurii preventive întemeiată pe dispozitiile art.139 C.pr.pen, aceasta este nefondată întrucât din examinarea practicalei încheierii de sedintă recurate rezultă cu certitudine faptul că la termenul de judecată din data de 14.12.2010, la instanta de fond, inculpatul, prin apărătorul său nu a formulat o astfel de cerere ci doar a mentionat în cadrul examinării legalitătii si temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului, posibilitatea instantei de a înlocui această măsură cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea.

În ceea ce priveste critica referitoare la respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat prin analizarea de către instanta de fond a pozitiei procesuale a acestuia si aceasta este nefondată în conditiile în care pozitia procesuală a inculpatului coroborată cu alte elemente (schimbarea în mod nejustificat a declaratiilor de către martori), poate constitui un indiciu pentru instanta de fond de natură a conduce la concluzia că inculpatul, în mod indirect, ar putea să încerce să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi.

Cu privire la critica referitoare la aplicarea unui tratament judiciar inegal inculpatilor prin punerea în libertate a inculpatului FF datorită pozitiei sincere a acestuia si aceasta este nefondată întrucât inculpatul FF este trimis în judecată pentru o activitate infractională diferită de cea pentru care este acuzat recurentul, fiind vorba si de prejudicii diferite.

În ceea ce priveste critica referitoare la confuzia făcută de instanta de fond între temeiurile care se au în vedere la luarea măsurii arestării preventive si temeiurile care se analizează la solutionarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar si aceasta este nefondată în conditiile în care instanta de fond, în momentul în care a analizat cererea de liberare provizorie sub control judiciar, s-a raportat în permanentă la dispozitiile art.1602 alin.1,2 C.pr.pen., analizând conditiile mentionate de acest text legal.

Cu privire la critica referitoare la faptul că instanta de fond a retinut în mod nelegal si fără a exista vreo probă la dosar că inculpatul i-ar fi influentat pe martorii audiati la termenul de judecată din data de 14.12.2010 si aceasta este neîntemiată întrucât, asa după cum s-a mentionat anterior, pozitia procesuală a inculpatului coroborată cu alte elemente (schimbarea în mod nejustificat a declaratiilor de către martori), poate constitui un indiciu pentru instanta de fond de natură a conduce la presupunerea rezonabilă că inculpatul, în mod indirect, ar putea să încerce să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi.

De altfel, la termenul de judecată din data de 14.12.2010 au fost audiati martorii MV, MGM, SFC, VMA si CA, din cuprinsul proceselor-verbale de transcriere a interceptărilor telefonice rezultând indicii conform cărora recurentul ar fi încercat să zădărnicească aflarea adevărului, în mod indirect, prin influenţarea martorilor MGM, VMA si CA care, în faza de cercetare judecătorească, nemotivat, si-au schimbat declaraţiile date în faza de urmărire penală, această situaţie de fapt constituind un indiciu potrivit căruia inculpatul i-ar fi putut influenta pe o parte din martorii audiati la termenul de judecată din data de 14.12.2010.

În ceea ce priveste critica referitoare la faptul că instanta de fond nu a făcut nicio referire la practica C.E.D.O. si la cea natională desi au fost depuse la dosar si invocate mai multe hotărâri judecătoresti si aceasta este nefondată întrucât instanta de fond nu avea obligatia de a face referiri la hotărâri judecătoresti si cauze solutionate la C.E.D.O. care nu au relevantă în cauza dedusă judecătii.

Prin cercetarea recurentului în stare de arest preventiv si nu liberat provizoriu sub control judiciar nu se poate sustine că acesta nu mai beneficiază de prezumtia de nevinovăţie sau că se anticipează aplicarea unei pedepse privative de liberatate (cauza Letellier contra Franţei), comportamentul inculpatului anterior arestării sale preventive, în sensul de a încerca să zădărnicească aflarea adevărului, conducând la concluzia că nu sunt suficiente garantiile puse la dispozitia instantei de fond de dispozitiile art.1602 al.3 si 31 C.pr.pen. pentru a se asigura o bună desfăsurare a procesului penal.

Este aproape imposibil ca după arestarea preventivă a inculpatului, cu toate restrictiile pe care le impune această măsură preventivă, să existe probe de natură a indica comportamenul procesual viitor al inculpatului în ipoteza în care ar fi cercetat în stare de libertate, sub control judiciar, singurele probe la care se poate raporta instanta de fond fiind cele anterioare arestării preventive a acestuia.

Cu privire la cauza Wemhoff împotriva Germaniei, invocată în apărare de recurent, prin apărătorul său, aceasta se referă în principal la unul din motivele fundamentale care justifică arestarea preventivă a unui inculpat si anume riscul ca acesta, odată repus în libertate să împiedice administrarea justitiei, prin considerentele mentionate mai sus demonstrându-se faptul că acest risc există la acest moment în privinta inculpatului AM.

Tribunalul constată că instanta de fond, raportat la probele existente în dosarul de urmărire penală si cele administrate până în prezent în faza de cercetare judecătorească, în mod legal si temeinic a apreciat că la acest moment nu se impune liberarea provizorie a recurentului-inculpat AM, sub control judiciar, în conditiile în care sunt incidente dispozitiile art.1602 al.2 C.pr.pen., existând indicii potrivit cărora prin lăsarea în libertate a recurentului, acesta ar putea să încerce să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi.

De asemenea, tribunalul mai constată că instanţa de fond, raportat la aceleaşi elemente menţionate mai sus, în mod legal si temeinic a apreciat că la acest moment temeiurile care au determinat arestarea preventivă a recurentului, respectiv faptul că există indicii din care rezultă că ar fi săvârşit fapte care întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art.8 din Legea nr.39/2003, art.274 din Legea nr.86/2006 cu aplicarea art.41 al. 2 C.pen. şi cu referire la art.270 alin. 3 C.pen. din Legea nr.86/2006 şi art. 296 1 al.1, lit.i din Legea nr.571/2003 cu aplicarea art.41 al.2 C.pen. iar din modalitatea de săvârşire reţinută în actul de sesizare a instanţei rezultă un pericol concret pentru ordinea publică, impun în continuare privarea de libertate şi în consecinţă a menţinut starea de arest a acestuia.

Având în vedere cele reţinute mai sus, tribunalul, în baza dispoziţiilor art.38515 pct.1 lit.b C.pr.pen. urmează să respingă ca nefondat recursul formulat de recurentul AM împotriva încheierii de şedinţă din data de 15.12.2010 pronunţată de Judecătoria Buzău în dosarul nr.15318/200/2010 iar în baza art.192 al.2 C.pr.pen. să-l oblige pe acesta la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro