404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

COMERCIAL:Cerere de deschidere a procedurii generale a insolvenţei. Neîndeplinirea cerrinţei timbrajului. Incidenţa prevederilor art. 20 din Legea nr. 146/1997 şi ale art. 9 din OG nr. 32/1995

Prin cererea înregistrată sub nr. 1279/114/18.03.2010, creditoarea SC I. & C. SRL a solicitat în contradictoriu cu debitoarea SC C. SRL deschiderea procedurii de insolvenţă.

În motivarea cererii, creditoarea a susţinut că în calitate de furnizor a livrat debitoarei în calitate de beneficiar balast în valoare totală de 52.657,77 lei conform facturilor fiscale nr. 8393565 din 30.09.2009 , în valoare de 1.490,72 lei şi nr. 8393573 din 18.12.2009 în valoare de 50. 653, 17 lei, scadentă la data de 17.01.2010.

Creditoarea a precizat că debitoarea a efectuat două plăţi în data de 20.01.2010 şi 26.02.2010 conform fişei partener ataşată, rămânând în continuare un sold debitor în sumă de 31.490,72 lei.

De asemenea, creditoarea a precizat că debitoarea datorează şi penalităţi în cuantum de 1% pe zi de întârziere , în valoare de 18.894,43 lei, astfel cum s-a stipulat pe facturile fiscale.

Creditoarea a apreciat că sunt întrunite condiţiile de admisibilitate a cererii de deschidere a procedurii de insolvenţă a debitoarei întrucât deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, iar debitoarea se află în stare de insolvenţă vădită întrucât nu şi-a plătit datoria de mai mult de 30 de zile de la scadenţă.

Pentru dovedirea acţiunii, creditoarea a depus în copie la dosar factura fiscală nr. 8343573 din 18.12.2009.

La termenul din 27.04.2010, creditoarea a formulat o cerere de renunţare la judecată conform art. 246 Cod pr. civilă.

Conform art. 20 alin.1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru , instanţa reţine că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.

Potrivit art. 20 alin.2 din Legea nr. 146/1997, dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal în momentul înregistrării acţiunii sau cererii, instanţa va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.

Instanţa constată că pentru termenul din 27.04.2010, creditoarea a fost citată cu menţiunea depunerii taxei judiciare de timbru în valoare de 120 lei şi timbru judiciar de 0,3 lei , însă aceasta nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată până la termenul stabilit.

În consecinţă, conform art. 20 alin.3 din Legea nr. 146/1997, prin sentinţa nr. 555 din 27.04.2010 instanţa a dispus anularea acţiunii ca netimbrată.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro