404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

CONT.ADM.: Cerere formulată de o societate comercială în anularea ”actului constatator final privind îndeplinirea contractelor de furnizare produse ” întocmit de unitatea spitalicească beneficiară

Deliberând asupra acţiunii în contencios administrativ de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului,constată şi reţine următoarele :

Prin cererea introdusă la această instanţă la data de 20 iulie 2010 şi înregistrată sub nr.3292/114/2010,reclamanta SC X , a chemat în judecată pe pârâtul Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca ,cu sediul în comuna Săpoca,judeţul Buzău,solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să se dispună anularea Documentului constatator final privind îndeplinirea Contractelor de furnizare produse,cu nr.6860 din 1 iunie 2010,ca tardiv emis,iar în situaţia în care se va aprecia că excepţia invocată nu poate fi admisă,să se dispună anularea actului ca neîntemeiat. Prin aceeaşi cerere,reclamanta a solicitat suspendarea actului atacat până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a prezentei cauze.

Cererea a fost legal timbrată,cu taxa judiciară de timbru în sumă de 12,00 lei,conform Chitanţei pentru creanţe ale bugetului local seria PMB nr.142165 din 15 iulie 2010,emisă de Direcţia economică a Primăriei municipiului Buzău şi prin aplicarea şi anularea de timbre judiciare,în valoare de 0,30 lei.

În motivarea cererii sale,reclamanta a arătat că,în fapt,Documentul constatator final privind îndeplinirea Contractelor de furnizare produse nr.6860 din 1 iunie 2010 a fost tardiv emis.

Astfel,în anul 2009,a încheiat mai multe contracte de furnizare de produse cu Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca,după cum urmează : Contract nr.5749 din 26 mai 2009- furnizare produse alimentare (26 mai 2009 – 31 decembrie 2009);Contract nr.5750 din 26 mai 2009 – furnizare produse alimentare (26 mai 2009 – 31 decembrie 2009),Contract nr.5751 din 26 mai 2009 – furnizare legume şi fructe în stare conservată (26 mai 2009 – 31 decembrie 2009), Contract nr.5756 din 26 mai 2009 – furnizare produse morărit şi panificaţie (26 mai 2009 – 31 decembrie 2009),Contract nr.5757 din 26 mai 2009 – furnizare produse din carne (26 mai 2009 – 31 decembrie 2009),Contract nr.5758 din 26 mai 2009 – furnizare paste făinoase (26 mai 2009- 31 decembrie 2009),Contract nr.5857 din 28 mai 2009 – furnizare diverse produse alimentare (26 mai 2009 – 31 decembrie 2009).După cum se poate observa,toate aceste contracte şi-au încetat efectele la data de 31 decembrie 2009.

În conformitate cu dispoziţiile art.97? alin.(1) lit.a) din HG nr.925/ 2006,”Autoritatea contractantă are obligaţia de a emite documente constatatoare care conţin informaţii referitoare la îndeplinirea obligaţiilor contractuale de către contractant şi,dacă este cazul,la eventualele prejudicii,după cum urmează : a)pentru contractele de furnizare : în termen de 14 zile de la data terminării furnizării produselor care fac obiectul respectivului contract şi,suplimentar,în termen de 14 zile de la data expirării perioadei de garanţie a produselor în cauză”.

Ori,în cauză,este cât se poate de evident că pârâtul nu a respectat termenul legal menţionat şi a emis actul atacat la data de 1 iunie 2010.

În ceea ce priveşte fondul cauzei,pârâtul a arătat că actul administrativ atacat este total nefondat.

Astfel,analizând conţinutul actului atacat,se observă că la baza emiterii sale a stat o presupusă încălcare a obligaţiilor sale,asumate prin contractele de furnizare de produse menţionate. Ori,în realitate,reclamanta şi-a respectat întocmai obligaţiile ce-i incumbau prin contractele respective. Cel care nu şi-a respectat obligaţiile contractuale,atât pe perioada de executare,cât şi la încetarea contractelor de furnizare,a fost chiar pârâtul,care şi la acest moment îi datorează suma de 406 650,60 lei,conform Extrasului de cont nr.71 din 28 aprilie 2010.

Mai mult decât atât,prin emiterea actului administrativ atacat s-a urmărit eliminarea sa de la procedurile de atribuire desfăşurate în intervalul 1-2 iunie 2010,proceduri în care obţinuse adjudecarea licitaţiilor pentru unele produse, aşa cum reiese din procesele-verbale ale şedinţelor de deschidere a ofertelor aferente fiecărei proceduri.

Se poate observa că motivele pe care se întemeiază actul administrativ atacat sunt : 1.intenţia reclamantei de suspendare a livrării produselor; 2.intenţia reclamantei de majorare a preţului produselor,cu consecinţa neîncheierii actelor adiţionale la contractele de furnizare aferente anului 2009.

1.Cu privire la primul motiv la care se face referire în atacat,a arătat reclamanta,deşi prin Adresa nr.485 din 30 septembrie 2009 şi,ulterior,prin Adresa nr.563 din 18 decembrie 2009,a pus în vedere autorităţii contractante că va suspenda livrarea produselor dacă acesta nu achită sumele de bani restante,a continuat totuşi să aprovizioneze unităţile care aparţin pârâtului,tocmai pentru că a ţinut cont de specificului activităţii acestuia,deşi,analizând prevederile contractuale, era pe deplin îndreptăţită să invoce excepţia de neexecutare a contractelor şi să suspende livrarea produselor pe motivul neplăţii.

Aşa cum reiese din răspunsul la Notificarea sa cu nr.485 din 30 septembrie 2009,transmis prin Adresa nr.11674 din 5 octombrie 2009,autoritatea contractantă i–a comunicat că nu dispune de fonduri pentru a-şi onora obligaţiile contractuale aferente anului 2008 şi apoi sumele aferente anului 2009.

2.Referitor la cel de-al doilea motiv care a stat la baza emiterii actului administrativ atacat,reclamanta a arătat că a învederat autorităţii contractante faptul că înainte de a încheia un contract sau un act adiţional este normal să facă o analiză a preţurilor de achiziţie şi a cheltuielilor aferente desfacerii produselor,atât pe fiecare produs,cât şi pe întregul lot de produse.

În acest sens,prin Adresa nr.18 din 14 ianuarie 2010,a comunicat pârâtului că este de acord cu încheierea actelor adiţionale la contractele din anul 2009,cu menţinerea preţurilor iniţiale,deşi la acel moment acesta nu îşi onorase obligaţiile de plată,datorându-i o sumă importantă de bani.

În mod cu totul surprinzător,prin Adresa nr.814 din 18 ianuarie 2010, autoritatea contractantă i-a comunicat faptul că a înţeles să nu mai încheie acte adiţionale cu reclamanta şi a optat să se aprovizioneze de la alte unităţi,chiar dacă reclamanta a continuat să livreze produse alimentare Spitalului Săpoca şi unităţilor care aparţin de acesta până la data de 18 ianuarie 2010.

Împotriva actului administrativ atacat,reclamanta a depus la autoritatea contractantă Plângerea prealabilă înregistrată sub nr.104 din 7 iunie 2010 în vederea revocării actului,dar a primit răspuns negativ prin Adresa nr.8583 din 30 iunie 2010.

Prin emiterea actului administrativ atacat s-a creat o vătămare evidentă a dreptului reclamantei,recunoscut de lege,respectiv de OUG nr.34/2006, vătămare ce a constat în excluderea sa,în mod cu totul nelegal,de la procedurile de atribuire a contractelor de furnizare a produselor din 1 şi 2 iunie 2010,cu consecinţa unor importante pierderi economice,pentru că a depus cele mai bune propuneri financiare şi era pe deplin îndreptăţită să aprecieze că ofertele sale vor fi declarate câştigătoare pentru loturile de produse respective.

Aceasta este şi raţiunea pentru care,în temeiul dispoziţiilor art.15, raportat la art.14 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004,reclamanta solicită suspendarea actului administrativ atacat până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a prezentei cauze.

În drept,reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art.97? alin. (5) din HG nr.925/2006 şi ale art.8 din Legea nr.554/2004.

Pentru dovedirea acţiunii,au fost depuse la dosarul cauzei,în copie, Documentul Constatator Final nr.6860 din 1 iunie 2010 privind îndeplinirea contractelor de furnizare produse,Plângerea prealabilă nr.104 din 7 iunie 2010, Adresa nr.8583 din 30 iunie 2010,Contractele de furnizare produse nr.5749, nr.5750 nr.5751,nr.5756,nr.5757,nr.5758 din 26 mai 2009 şi nr.5857 din 28 iunie 2009, Notificarea nr.485 din 30 septembrie 2009,Adresa nr.11674 din 5 octombrie 2009, Notificarea nr.563 din 18 decembrie 2009,Adresa nr.18 din 14 ianuarie 2010,Adresa nr.814 din 18 ianuarie 2010,Documente ale procedurii „Carne”,Documente ale procedurii „Produse din carne”,Documente ale procedurii „Legume şi fructe în stare conservată”,Documente ale procedurii „Diverse produse alimentare”, Documente ale procedurii „Produse de morărit şi panificaţie”,Extras de cont la 31 martie 2010 şi Fişa clientului la 30 iunie 2010.

În termenul legal,în temeiul dispoziţiilor art.115-118 din Codul de procedură civilă,pârâtul Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de siguranţă Săpoca a formulat întâmpinare,în cuprinsul căreia a solicitat respingerea ca inadmisibilă a excepţiei tardivităţii emiterii actului atacat,invocată de reclamantă,respingerea ca neîntemeiată a cererii reclamantei de anulare a Certificatului constatator final nr. 6860 din 1 iunie 2010,dar şi respingerea ca neîntemeiată a cererii reclamantei de suspendare a executării acestui act,invocând următoarele motive :

Între pârât şi reclamantă s-au stabilit relaţii comerciale,urmare a încheierii mai multor contracte de achiziţie publică (furnizare de produse).

1.Cu privire la excepţia invocată de reclamantă de nulitate a actului contestat,ca fiind tardiv emis,pârâtul a precizat că,potrivit art.97? alin.(1) lit.a) din HG nr.925/2006,în cazul contractelor de furnizare,documentele constatatoare se emit în termen de 14 zile de la data furnizării produselor care fac obiectul contractului şi,suplimentar,în termen de 14 zile de la data expirării perioadei de garanţie a produselor în cauză (livrate de furnizor).Ultimele livrări ale reclamantei au avut loc în data de 18 ianuarie 2010,iar conform contractelor încheiate reclamanta a livrat şi produse alimentare a căror perioadă de garanţie/valabilitate depăşea perioada de 4 luni,perioadă cu care,în opinia reclamantei,a fost depăşit termenul de emitere a certificatului final.

2.Cu privire la cererea reclamantei SC X de anulare a Certificatului constatator final nr.6860 din 1 iunie 2010 ca neîntemeiat,pârâtul a arătat că,în derularea relaţiilor comerciale stabilite cu reclamanta au existat numeroase disfuncţionalităţi, în sensul că reclamanta a onorat cu întârziere comenzile de livrare a produselor,nerespectând termenul stabilit prin contract (art. 16.1 – 2 zile),existând numeroase convorbiri telefonice în acest sens. În trimestrul IV al anului 2009,problemele în derularea contractelor s-au amplificat,în sensul că reclamanta a furnizat produsele cu întârziere,a suspendat temporar livrarea produselor,ceea ce a dus la prejudicii semnificative pentru pârât,acesta fiind nevoit, în perioada sărbătorilor de iarnă,să achiziţioneze produse de la alte unităţi,la preţuri mult mai mari. Ulterior,la începutul anului 2010,SC X a solicitat renegocierea preţurilor/majorarea acestora,solicitare cu care spitalul nu a fost de acord. Pentru toate aceste motive,pârâtul nu a mai dorit continuarea relaţiilor comerciale prin încheierea de acte adiţionale,până la data de 30 aprilie 2010,aşa cum prevedeau contractele.

3.Faţă de solicitarea reclamantei de suspendare a executării actului atacat,pârâtul a solicitat respingerea acestei cereri,apreciind că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de legiuitor la art.14-15 din Legea nr.554/2004,în sensul că reclamanta nu a făcut dovada cazului bine justificat şi nici a pagubei iminente,cauzate de existenţa acestui act.

Pentru dovedirea întâmpinării,au fost depuse la dosarul cauzei,în copie facturile nr.16307 din 14 ianuarie 2010 şi nr.16171 din 12 ianuarie 2010, Sentinţa nr.1106 din 17 august 2010 pronunţată de Tribunalul Buzău în dosarul nr. 3400/114 /2010,Decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor nr. 3359/300C7/ 3591 din 2 iulie 2010, Decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor nr.3358/299C7/3590 din 2 iulie 2010,Decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor nr.3360/301C7/3661 din 2 iulie 2010,Decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor nr.3362/303C7/3663 din 2 iulie 2010,Decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor nr.3361/ 302C7 / 3662 din 2 iulie 2010,Decizia nr.1192 din 4 august 2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr.742/42/2010,Decizia nr.1230 din 25 august 2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr.743/42/2010,Decizia nr.1193 din 4 august 2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr.744/ 42 / 2010,Decizia nr.1231 din 25 august 2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr.745/42/ 2010,Decizia nr.1239 din 25 august 2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr.741/42/2010.

În concluziile scrise depuse la dosarul cauzei la data de 5 noiembrie 2010,reclamanta a precizat că renunţă la capătul de cerere privind suspendarea actului administrativ contestat,întrucât consideră că acesta a rămas fără obiect.

Examinând întregul material probator administrat în cauză,în contextul dispoziţiilor legale incidente,tribunalul constată şi reţine că acţiunea formulată de reclamanta SC X este întemeiată,pentru următoarele considerente :

În calitate de autoritate contractantă,în anul 2009,Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca a încheiat cu reclamanta SC X mai multe contracte de furnizare pentru produse alimentare,pentru perioada 26 mai 2009 – 31 decembrie 2009.Ca urmare a neînţelegerilor intervenite între părţi în trimestrul IV 2009,atât cu privire la achitarea sumelor datorate de pârât cu titlu de preţ al produselor livrate în anii 2008 şi 2009, dar şi cu privire la intenţia reclamantei de majorare a preţului produselor,în temeiul art.97? alin.(1) lit.a) din HG nr.925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică din OUG nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică,a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii,modificată şi completată prin HG nr.834 / 2009,pârâtul a emis Documentul constatator final privind îndeplinirea Contractelor de furnizare produse,cu nr.6860 din 1 iunie 2010,reţinând că aceste contracte nu au fost îndeplinite în mod corespunzător de către reclamantă şi intenţia clară de a nu mai încheia pe viitor noi relaţii contractuale cu SC X.

Autoritatea contractantă a justificat eliberarea acestui document constatator pe faptul că obligaţiile contractuale nu au fost îndeplinite corespunzător de către pârât,în sensul că : în trimestrul IV 2009 au existat disfuncţionalităţi în aprovizionarea cu produse a spitalului de către SC X,comenzile de livrare fiind onorate cu întârziere;prin Adresele nr.485 din 30 septembrie 2009 şi nr. 563 din 18 decembrie 2009 pârâtul a comunicat că va suspenda livrarea produselor, chiar în condiţiile în care a explicat cauzele care au dus la amânarea plăţilor şi anume subfinanţarea sistemului sanitar;de altfel,prin Adresa nr.814 din 18 ianuarie 2010,pârâtul a asigurat reclamanta că va efectua plăţile aferente livrării produselor o dată cu primirea alocaţiilor bugetare;datorită atitudinii SC X,în perioada sărbătorilor de iarnă,a fost nevoită să achiziţioneze produsele atribuite prin contract pârâtei de la alte unităţi,la preţuri mult mai mari;tot ca urmare a atitudinii SC X,de renegociere şi,implicit,de majorare a preţurilor,nu s-au încheiat acte adiţionale la contractele din anul 2009 pentru perioada 1 ianuarie 2010-30 aprilie 2010.

Potrivit art.97? alin.(1) lit.a) din HG nr.925/2006,”Autoritatea contractantă are obligaţia de a emite documente constatatoare care conţin informaţii referitoare la îndeplinirea obligaţiilor contractuale de către contractant şi,dacă este cazul,la eventualele prejudicii,după cum urmează :

a)pentru contractele de furnizare : în termen de 14 zile de la data terminării furnizării produselor care fac obiectul respectivului contract,şi,suplimentar,în termen de 14 zile de la data expirării perioadei de garanţie a produselor în cauză…”.

Este evident că în cauză pârâtul Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca nu a respectat termenul legal menţionat şi a emis actul contestat la data de 1 iunie 2010,când termenul de 14 zile de la data terminării furnizării produselor era cu mult depăşit,iar termenul de 14 zile de la data expirării perioadei de garanţie a produselor în cauză nu poate fi luat în discuţie,în condiţiile în care aceste perioade sunt de 6 luni,de 12 luni sau de 24 luni,nefiind expirate.

Acest document a fost emis la data de 1 iunie 2010,în condiţiile în care în intervalul 1 – 2 iunie 2010 s-au desfăşurat proceduri de atribuire şi în cadrul cărora reclamanta obţinuse adjudecarea licitaţiilor pentru mai multe categorii de produse,fiind evidentă intenţia autorităţii contractante,Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca,de înlăturare a reclamantei SC X de la aceste proceduri.

Pentru considerentele expuse, prin sentinţa nr.1409 din 5.11.2010 , instanţa a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC X în contradictoriu cu pârâtul Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca şi va dispune anularea Documentului Constatator Final,cu nr.6860 din 1 iunie 2010,emis de pârâtul Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca, acesta fiind tardiv emis. De asemenea, instanţa a luat act de declaraţia reclamantei în sensul renunţării la capătul de cerere privind suspendarea actului administrativ atacat şi la cheltuielile de judecată

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro