404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

PENAL.Conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală

Deliberând asupra apelului penal de faţă, constată următoarele :

Prin sentinţa penală nr. … din 19.03.2010 , Judecătoria Pătârlagele a dispus condamnarea inculpatului S M , la pedeapsa închisorii de 1 an pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere corespunzător , faptă prevăzută de art. 86 alin.2 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit b Cod penal şi la 1 an si 6 luni închisoare pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală , faptă prevăzută de art. 87 alin.1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal.

Conform art. 33 lit.a – 34 lit b Cod penal au fost contopite cele două pedepse in pedeapsa rezultantă de 1 an şi 6 luni închisoare .

Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal.

A fost obligat inculpatul la 400 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel , prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt :

In data de 22 mai 2009 inculpatul , posesor al permisului de conducere categoriile C si E a efectuat reparaţii la autoturismul Dacia cu numărul de înmatriculare BZ… , proprietatea martorului T F M , după care l-a testat , rulând pe strada Industriilor din oraşul Pătârlagele . După circa 600 m a scăpat autoturismul de sub control şi a intrat in coliziune cu un gard pe care l-a distrus parţial şi a avariat autoturismul. Fiind testat cu aparatul alcooltest Drager s-a constatat o concentraţie in aerul expirat de 1,04 ml alcool pur , astfel că s-a procedat la recoltarea probelor de sânge rezultând la prima recoltare o alcoolemie de 1,60 gr %o si la cea de-.a doua de 1,75 gr %o.

Au fost înlăturate susţinerile inculpatului că ar fi consumat alcool după producerea accidentului pe baza declaraţiilor martorilor T F şi P R , care au precizat că inculpatul a consumat băuturi alcoolice înainte de producerea accidentului la barul S.C. . fiind servit de martora P.

La individualizarea pedepselor s-au avut in vedere pe lângă criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal şi trecutul infracţional al inculpatului, faptele fiind comise in stare de recidivă postexecutorie si atitudinea nesinceră a acestuia pe întreaga durată a procesului penal.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul invocând faptul că nu se face vinovat de comiterea infracţiunii prevăzută de art. 87 alin.1 din OUG nr. 195/2002 , consumul de alcool având loc după comiterea infracţiunii , acesta susţinând că după comiterea accidentului a deconectat bateria de pe autoturism , a montat-o pe un alt autoturism al martorului T F, după care a consumat 400 ml ţuică , fiind găsit de agentul de poliţie T in domiciliul martorului la 30 minute de la accident.

Mai solicită acesta reducerea pedepselor , aplicarea unei pedepse neprivative de libertate.

Examinând apelul declarat, instanţa constată că motivele invocate sunt neîntemeiate pentru cele ce urmează :

Din declaraţia inculpatului , ale martorilor P F , procesul – verbal de cercetare la faţa locului , concluziile buletinelor de analiză a probelor biologice , relaţiile comunicare de Serviciul Public Comunitar – regim permise de conducere Buzău , rezultă că in data de 22 mai 2009 , in jurul orei 12,oo inculpatul a condus pe str. Industriilor din oraşul Pătârlagele , autoturismul Dacia cu numărul de înmatriculare BZ … , proprietatea martorului T E , fără a poseda permis de conducere corespunzător acestei categorii de autovehicule , inculpatul posedând permis de conducere pentru categoriile C si E dar nu si B .

Inculpatul a intrat in coliziune cu un gard , după care a deconectat bateria de pe autoturism şi s-a deplasat la domiciliul martorului T unde a fost depistat de organele de poliţie la circa 30 minute de la accident . Fiind testat cu aparatul Drager a rezultat o concentraţie de alcool pur in aerul respirat peste 0,40 astfel că a fost obligatorie prelevarea de probe biologice , la cele două teste reieşind o alcoolemie de 1,60 şi respectiv 1,75 gr %o.

In mod corect instanţa fondului a înlăturat susţinerile inculpatului privind consumul de alcool după eveniment , din declaraţia martorei P F , vânzătoare la Barul SC .. Com rezultând că l-a servit pe inculpat cu băuturi alcoolice înainte de producerea evenimentului rutier .

De altfel , in intervalul scurt menţionat de inculpat „circa 30 minute” , era imposibil ca absorbţia alcoolului in organism să fie să fie aşa de mare încât să ajungă la 1,60 gr %o.

Chiar si in situaţia in care s-ar accepta punctul de vedere al inculpatului , fapta acestuia ar constitui infracţiunea prevăzută de art. 90 alin.1 din OUG 195/2002 sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 1 an la 5 ani , însă probele administrate conduc la concluzia că îngurgitarea alcoolului a avut loc anterior evenimentului rutier .

Individualizarea pedepselor este justă , instanţa ţinând cont de starea de recidivă postexecutorie in care au fost comise faptele , de nivelul ridicat al concentraţiei alcoolice , de faptul că fapta acestuia s-a soldat cu avarierea autoturismului , inculpatul constituind un real pericol pentru siguranţa circulaţiei rutiere.

Cât priveşte modalitatea de executare a pedepsei , dispoziţiile art. 81 lit b si art. 861 lit. b Cod penal fac imposibilă suspendarea condiţionată sau suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei .

In baza celor reţinute mai sus , in temeiul art. 379 pct.1 lit b Cod procedura penala se va respinge apelul ca nefondat .

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin.2 Cod procedură penală.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro