404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

FOND PENAL. Tentativa la omor calificat. Recunoaşterea faptei până la începerea cercetarii judecatoresti. Reducerea pedepsei

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău nr. 609/P/2010 din 15.12.2010, înregistrat la 15.12.2010 la Tribunalul Buzău, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului L P pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 Cod penal raportat la art. 174 – 175 lit.c Cod penal. S-a reţinut în sarcina inculpatului că la data de 17.08.2010 în jurul orelor 18.00, timp ce se afla în curtea ginerelui său C A C a aruncat cu un briceag în soţia sa, partea vătămată L M G, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 65 -70 zile îngrijiri medicale cu consecinţa punerii în primejdie a vieţii. Tribunalul reţine că la primul termen de judecată, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei în modalitatea reţinută în rechizitoriu, înţelegând să se judece după procedura specială prevăzută de art. 3201 Cod procedură penală aşa cum a fost modificat prin Legea 202/2010. Instanţa a dispus audierea inculpatului şi constată că din probele administrate în cauză, respectiv probatoriile de la urmărirea penală, există date certe că inculpatul a săvârşit infracţiunea de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 Cod penal raportat la art. 174 – 175 lit.c Cod penal. În consecinţă, reţinând vinovăţia inculpatului, Tribunalul urmează să-l condamne la o pedeapsă de 5 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor calificat. La individualizarea acestei pedepse, Tribunalul a avut în vedere gradul de pericol social deosebit de grav al faptei săvârşite, persoana inculpatului precum şi limitele de pedeapsă prevăzute de acest text de lege. Instanţa a avut în vedere că în conformitate cu dispoziţiile art.3201 alin.6 Cod procedură penală, limitele legale ale pedepsei pentru infracţiunea de tentativă la omor s-au redus cu o treime faţă de minimul şi maximul prevăzute în Codul penal. Conform art. 71 din Codul penal, se vor interzice pe durata executării pedepsei, exercitarea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a şi lit. b din Codul penal. Având în vedere gravitatea faptei săvârşite, Tribunalul constată că subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestului preventiv şi în baza art. 350 Cod procedură penală, se va menţine arestul preventiv al inculpatului. În baza art. 88 din Codul penal se va deduce din pedeapsa de executat reţinerea şi arestul începând cu 18.08.2010 la zi. Se va lua act că partea vătămată L M G nu s-a constituit parte civilă. În baza art.118 lit.d Cod penal, se va dispune confiscarea de la inculpat a corpului delict, respectiv a unui briceag. Inculpatul va fi obligat la 18.200,14 lei despăgubiri civile către Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău, reprezentând cheltuieli de spitalizare cu partea vătămată. În baz7a art. 191 Cod procedură penală, inculpatul va fi obligat la 1000 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei onorariu avocat din oficiu.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro