404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

COMERCIAL : Insolvenţă. Cerere de deschidere a procedurii generale a insolvenţei împotriva debitorului, în vederea recuperării unei creanţe fiscale constând în taxe, dobânzi şi accesorii

Prin cererea introdusă la această instanţă la data de 12 noiembrie 2010 şi înregistrată sub nr.4995/114/2010,creditorul Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău, a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei debitorului X,,în vederea recuperării unei creanţe în sumă totală de 201 552,00 lei.

În motivarea cererii sale,scutită de la plata taxei judiciare de timbru potrivit art.77 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei,creditorul a arătat că,în fapt,debitorul SC I. C. SRL datorează bugetului de stat taxe,dobânzi şi accesorii în sumă totală de 201 552,00 lei,conform Titlului executoriu nr.3617 din 3 noiembrie 2010.Sumele sunt datorate de către societate ca urmare a depunerii declaraţiilor privind obligaţiile de plată la bugetul de stat şi a deciziilor de calcul accesorii privind calculul majorărilor de întârziere emise de organul fiscal teritorial.

Creditorul a precizat că a făcut demersuri în vederea încasării şi executării silite a acestor sume,procedând la emiterea de somaţii,adrese de înfiinţare a popririi asupra disponibilităţilor băneşti din conturile bancare,precum şi la identificarea bunurilor din averea societăţii debitoare.

Ultima plată efectuată pe această sursă de impozit a fost efectuată la data de 30 decembrie 2009.

Condiţiile cumulative prevăzute de Legea nr.85/2006 pentru deschiderea procedurii insolvenţei sunt îndeplinite,în sensul în care creanţa pretinsă este certă,lichidă şi exigibilă de mai mult de 90 de zile şi este superioară valorii-prag,de 45 000 lei,prevăzută de pct.12 al art.3 din Legea nr.85/2006.

Pentru dovedirea acţiunii,au fost depuse la dosarul cauzei Titlul executoriu nr.3617 din 3 noiembrie 2010 şi Referatul nr.3625 din 4 noiembrie 2010.

Cererea introductivă a fost comunicată debitorului,în copie,la data de 23 noiembrie 2010,însă acesta nu a formulat contestaţie în termenul legal de 10 zile de la primirea copiei,prevăzut de art.33 alin.(2) din Legea nr.85/2006.

Constatând că D.G.F.P. Buzău are împotriva debitorului o creanţă certă,lichidă şi exigibilă în cuantum de 201 552,00 RON,că această societate se află în încetare de plăţi şi că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 85/2006,instanţa va admite cererea de deschidere a procedurii generale a insolvenţei, formulată de creditor. În temeiul art.33 alin.(4) din Legea privind procedura insolvenţei,judecătorul-sindic va dispune deschiderea procedurii generale a insolvenţei debitorului

În temeiul art.34,cu referire la art.11 alin.(1) lit.c),coroborat cu art.19 alin.(1) din Legea privind procedura insolvenţei,judecătorul-sindic va desemna administrator judiciar provizoriu practicianul în insolvenţă R & R P. SPRL,care va îndeplini în principal atribuţiile prevăzute de art.20 din lege,cu o retribuţie de 700 lei lunar şi un onorariu de succes de 7 % şi care va administra procedura până la confirmarea ori, după caz,până la înlocuirea sa de către adunarea creditorilor.

La desemnarea ca administrator judiciar provizoriu a practicianului în insolvenţă Y,judecătorul-sindic a avut în vedere propunerea creditorului,cuprinsă în Adresa nr.2557 din 25 noiembrie 2010,dar şi oferta depusă de acesta la dosar.

Judecătorul-sindic va dispune notificarea deschiderii procedurii,de către administratorul judiciar provizoriu,în temeiul art.33 alin.(7) şi art.61 alin.(1) şi (3) din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei,tuturor creditorilor, debitorului şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Buzău,pentru efectuarea menţiunii de deschidere a procedurii,conform Codului de procedură civilă,precum şi publicarea acesteia,pe cheltuiala averii debitorului,într-un ziar de larga circulaţie şi în Buletinul procedurilor de insolvenţă.

În temeiul art.62 alin.(1) din Legea nr.85/2006,se va fixa termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitorului la data de 21 ianuarie 2011;termenul pentru verificarea creanţelor, întocmirea,afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la data de 11 februarie 2011;eventualele contestaţii cu privire la creanţele şi la drepturile de preferinţă trecute de administratorul judiciar în tabelul preliminar de creanţe trebuie depuse la tribunal în termen de 5 zile de la publicarea acestui tabel în Buletinul procedurilor de insolvenţă;termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii cu privire la creanţe şi pentru definitivarea tabelului creanţelor la data de 28 februarie 2011.De asemenea,se va stabili data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor la data de 17 februarie 2011,sens în care se vor convoca toţi creditorii.

În temeiul art.35 din Legea nr.85/2006,judecătorul sindic va obliga debitorul să depună la dosarul cauzei actele şi informaţiile prevăzute la art.28 alin.(1) din Lege,în termen de 10 zile de la data deschiderii procedurii.

În temeiul art.45 alin.(1) şi alin.(2?) din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei,după rămânerea irevocabilă a hotărârii de deschidere a procedurii,toate actele şi corespondenţa emise de debitor şi de administratorul judiciar vor cuprinde,în mod obligatoriu şi cu caractere vizibile,în limbile română, engleză şi franceză,menţiunea : în insolvenţă;in insolvency;en procédure collective. Dacă debitorul deţine sau administrează una sau mai multe pagini de internet, organele de conducere ale acestuia vor fi obligate să publice pe paginile de internet proprii,în termen de 24 de ore de la data comunicării hotărârii de deschidere a procedurii,informaţiile referitoare la starea societăţii,precum şi numărul hotărârii, data şi instanţa care a pronunţat această hotărâre.

În temeiul art.54 alin.(1) din Legea privind procedura insolvenţei se va dispune ca administratorul judiciar provizoriu desemnat să întocmească şi să supună judecătorului-sindic,până la data de 7 ianuarie 2011,un raport prin care să propună fie intrarea în procedură simplificată,fie continuarea perioadei de observaţie în cadrul procedurii generale,conform art.20 alin.(1) lit.a) din lege.

În temeiul art.59 alin.(1) din Legea privind procedura insolvenţei se va pune în vedere administratorului judiciar provizoriu desemnat să întocmească şi să supună judecătorului-sindic,până la data de 7 ianuarie 2011,un raport amănunţit asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitorului,cu indicarea persoanelor cărora aceasta le-ar fi imputabilă şi asupra premiselor angajării răspunderii acestora,conform art.20 alin.(1) lit.b) din lege.

În temeiul art.21 alin.(1) din Legea nr.85/2006, administratorul judiciar va fi obligat să depună lunar un raport cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile,precum şi o justificare a cheltuielilor efectuate din fondurile existente în averea debitorului.

Pentru asigurarea fondurilor necesare acoperirii cheltuielilor aferente procedurii,în temeiul art.4 alin.(1) din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei,judecătorul-sindic va dispune deschiderea de către debitor,în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii,a unui cont la o unitate bancară,din care vor fi suportate toate cheltuielile aferente procedurii;în caz de neîndeplinire a acestei obligaţii de către debitor,contul va fi deschis de către administratorul judiciar desemnat,iar eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar.

Se va stabili termen pentru examinarea stadiului procedurii la data de 27 ianuarie 2011,orele 11,00,cu citarea părţilor.

Potrivit dispoziţiilor art.12 alin.(1) şi art.8 alin.(2) din Legea nr.85/ 2006,hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic sunt definitive şi executorii,ele putând fi atacate separat cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro