404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

CIVIL. REINCREDINTARE MINOR CERERE FORMULATA DE MAMA IN SITUATIA IN CARE LA DIVORT MINORII AU FOST INCREDINTATI BUNICILOR

Prin actiunea inregistrata pe rolul Judecatoriei Buzau, reclamanta TGM a chemat in judecata pe paratii BCF , PE, PZ , BD si BP,pentru ca instanta prin hotararea ce o va pronunta sa dispuna sa i se încredinteze minorele BBF si BM , cu obligarea paratului la plata pensiei de întretinere pentru acestea .

In motivarea actiunii reclamanta a aratat ca fost casatorita cu paratul BCF, iar casatoria lor a fost desfacuta prin divort conform sentintei pronuntata de Judecatoria Buzau , ca prin aceiasi sentinta s-a dispus ca cele doua minore sa fie incredintate bunicilor paterni -LM , iar bunicilor materni – BF ,ca s-a casatorit cu TS si dupa incheierea casatoriei a parasit Romania , stabilindu-se impreuna cu sotul in Franta ,ca a pastrat legatura permanent cu cele minore si s-a implicat in mod efectiv in cresterea si educarea acestora , ca in prezent isi doreste ca cele doua minore sa o urmeaze in Franta , dat fiind faptul ca bunicilor le este tot mai greu sa se ingrijeasca de acestea datorita varstei , iar tatal nu se ingrijeste deloc de ele , avand o grava afectiune de sătanate determinata de consumul de bauturi alcoolice .

A aratat reclamanta ca are statut de rezident in Franta , ca realizeaza venituri fara caracter de permanentă , insa cuantumul acestora ii permit sa asigure minorelor tot ceea ce le este necesar cresterii , ca in cursul anului 2008 impreuna cu actualul sot au dobandit in proprietate un apartament compus din 3 camere cu dependinţe , ca soţul are si el statut de rezindent si lucreaza in baza unui contract de munca , incheiat pe durata nedeterminata avand un venit lunar de 1659 ,26 Euro, ca acestuia i-a fost incredintată spre crestere si educare minora TAS , ca in prezent aceasta locuieste cu ei in Franta , fiind inscrisa la scoala in clasa a IV a .

La dosar reclamanta a depus in copii xerox urmatoarele inscrisuri: certificatele de nastere ale celor doua minore , copia cartii de identitate, copia cartii de asigurare medicala , sentinta civila a Judecatoriei Buzau , certificatul de casatorie ,copiile cartilor de identitate, permisului de rezidenta temporara,cartii de asigurare medicala ale actualului sot TS , copia contractului de munca incheiat., hotararea a Comisiei pentru Protectia Copilului data pentru minora TAS, sentinta civila a Judecatoriei Buzau , copia contractului de vanzare cumparare in traducere legalizata pentru imobilul proprietarea reclamantei si sotului sau , situat in Toulon.

Paratii BD si P au depus la dosar intâmpiare prin care au aratat ca masura incredintarii celor doua minore bunicilor materni si paterni cu ocazia solutionarii divortului reclamantei si a paratului BCF a fost luata ca urmare a faptului ca aceasta si paratul in cauza nu au fost in masura sa se ocupe corespunzator de cele doua minore, ca anterior divortului datorita starii de sanatate si subsalimentatie , cele doua minore au fost luate de bunici, ca in principiu ar fi de acord cu actiunea, numai daca reclamanta va dovedii instantei ca este in stare sa se ocupe corespnzator de minore , ca are venituri stabile si sotul este de acord sa contribuie la cheltuielile pentru cresterea si ingrijirea acestora , ca reclamanta a pastrat legatura cu minora BL sporadic , ca abia la un an dupa plecarea în Franta a inteles sa trimita acesteia bani si cateva pachete cu jucarii si imbracaminte , ca in prezent se pot ocupa în continuare de minora , insa sunt constienti ca aceasta isi doreste sa fie alaturi de mama , iar faţa de varsta lor inaintata , viitorul poate aduce surprize in ceea ce priveste posibilitatile de a se ocupa in continuare de aceasta .

La dosar s-a inaintat referatul de ancheta sociala intocmit de autoritatea tutelara Primaria si au fost audiate minorele in camera de consiliu la 17.09.2008.

Paratii PE si PZ au invederat ca sunt de acord cu actiunea reclamantei . La solicitarea reclamantei s-a administrat proba cu interogatoriu paratilor BD si P , PD si Z si s-a audiat martorii GN si GA .

Prezent in instanta la 19.11.2008 paratul BCF a invederat ca este de acord ca minorele sa fie incredintate reclamantei , intrucât aceasta are o situatie materiala mai buna .

Analizand probele dosarului, instanta a retinut in fapt urmatoarele :

Prin sentinta civila a Judecatoriei Buzau , s-a desfacut prin divort casatoria reclamantei si a paratului BCF, iar cele doua minore au fost incredintate spre crestere si educare bunicilor, respectiv bunicilor materni PE si Z -minora BF ; si bunicilor paterni BD si P minora LM.

Din continutul acestei sentinte instanta a retinut ca atat reclamanta cat si paratul BCF au dovedit o grava neglijenta in ceea ce priveste cresterea si îngrijirea celor doua minore, ca anterior pronuntarii divortului acestea au fost luate de parintii lor , intrucat aveau o stare de snatate precara si erau prost alimentate , fiind necesara deplasarea la Bucuresti in vederea unor consultaţii medicale de specialitate .

Din continutul aceleiasi sentinte , instanta a retinut ca desi fiica sa BF se afla la parintii sai , reclamanta nu a locuit impreuna cu aceasta decat o scurta perioada de timp ,iar asa cum rezulta din sentinta si raspunsurile la interogatorii date de parâtii B legatura cu cealalta minora a fost sporadica , fiind reluata abia la 1 an dupa ce a plecat in Franta .

A mai retinut instanta ca nici actualul sot al reclamantei nu poate fi considerat o persona responsabila in ceea ce priveste chiar cresterea propriului copil in conditiile in care anterior pronuntarii divortului de fosta sotie fiica lor , TAS a fost incredintata pentru o perioada unui asistent maternal .

A incercat reclamanta sa demonstreze prin declaratiile martorilor audiati ca are posibilitate in prezent sa se ocupe corespunzător de cele doua minore .

Martorii audiati in cauza sunt vecini ai parintilor reclamantei ( mama si fiu) si nu se poate retine ca cele relatate de acestia sunt edificatoare cu privire la posibilitatile reclamantei , de a se ocupa ca un parinte adevarat si responsabil de cele doua minore.

Martorul GA a declarat ca nu vazut-o pe reclamanta de la divort si pâna la plecare in Franta , ca in vara aceasta a venit insotita de actualul sot , impreuna cu fiica lui si i- au facut impresia unei familii cu posibilitati materiale .

Mama acestui martor a relatat ca in opinia sa reclamanta este un copil bun si se poate ocupa de cele doua minore , ca le-ar fi spus ca are locuinta personala in Franta si ca lucreaza .

A mai relalat aceiasi martora ca relatia dintre reclamanta si cele doua minore i s-a parut una normala.

Fata de faptul ca acesti martori au avut un contact limitat cu reclamanta, ca au vazut-o doar in timpul vacantei , instanta a apreciat ca declaratiile lor nu sunt edificatoare in ceea ce priveste schimbarea atitudinii si comportamentul reclamantei, fata de comportamentul pe care l-a manifestat anterior pronuntarii divortului si dupa divort pana la plecarea in Franţa .

Chiar daca situatia materiala a reclamantei s-a imbunatatit sau este net superioara paratului BCF , aceasta nu poate constitui un criteriu in baza caruia instanta sa îi incredinteze cele doua minore in conditiile in care nu exista nici un indiciu ca aceasta se poate comporta ca un adevarat parinte fata de fiicele sale .

Mai mult decat atat , reclamanta nu a depus la dosar dovezi din care sa rezulte ca realizeaza venituri permanente , iar sustinerea acesteia ca poate oferii celor două minore conditii decente de locuit nu poate fi retinuta de instanta , intrucat asa cum rezulta din contractul aflat la dosar , apartamentul pe care il detine impreuna cu sotul sau TS are doar o suprafata de 40 m.p,. avand in componenta o bucatarie , o supragerie – sala de luat masa si o camaruta mica , ori deja în acest apartament locuiesc 3 persoane , iar luarea celor doua minore in Franta ar pune serioase probleme in privinta spatiului de locuit .

A mai aratat reclamanta ca sotul sau realizeaza venituri permanente considerabile , insa contractul depus la dosar arata ca acesta realiza in cursul lunii mai 2008 un venit brut de 1659 Euro , ori acesta poate fi considerat un venit mare pentru o persona care locuieste in Romania si nu in strainatate , cu atat mai mult cu cat este de notorietate ca situatia muncitorilor imigranti in ceea ce priveste posibilitatea obtinerii unor castiguri din munca a fost grav afectata de criza economica .

Audiate in camera de consiliu cele doua minore si-au exprimat dorinta de a merge si locui cu mama in Franta , însa chiar daca intre acestea si reclamanta in scurtele perioada cand aceasta a venit in tara s-a instalat o legatura afectiva puternica , instanta a apreciat ca in prezent nu este interesul celor doua minore sa fie incredintate reclamantei .

S-a mai sustinut atât de catre bunicii paterni cat si de bunicii materni faptul ca este firesc ca cele doua minore sa merga la reclamanta , intrucat sunt persoane in varsta si in viitor nu se stie daca vor mai avea posibilitati sa se ocupe de acestea .

Eventualitate producerii unui caz nefericit ( deces , boala ) poate interveni nu numai in ceea ce-i priveste pe bunici , ci un astfel de caz poate interveni si in ceea ce o priveste pe reclamanta , chiar daca are avantajul unei varste tinere.

Situatia celor doua minore este o situatie speciala , intrucat din vina propriilor parinti nu au crescut impreuna si nici macar langa unul dintre acestia, iar incredintarea acestora mamei in lipsa unor dovezi concrete cu privire la aptitudinile sale de a fi un bun parinte ,le poate afecta echilibrul emotional ,dezvoltarea fizica si intelectuala.

Criteriul dupa care instanţa trebuie sa se clauzeasca in luarea masurii incredintarii minorilor , este acela ocrotirii interesului acestora , iar la determinarea acestui interes se va tine seama de o serie de factori si imprejurari , respectiv posibilitatile materiale ale parintilor, posibilitatile de dezvoltare , fizica , morala si intelectuala in care copii le pot gasi la unul dintre parinti , comportarea parintilor inainte de divort si dupa , legaturile de afectiune dintre copil si parinti sau ceilalti membrii ai familiei .

In cauza de fata acesti factori si aceste imprejurari sunt in defavoarea reclamantei .

Mai mult decat atat instanta a apreciat fata de faptul ca de la varsta de 2-3 ani cele doua minore sunt in grija bunicilor ,lasarea lor in continuare in grija acestora , le asigura garantia unei dezvoltari armonioase , a unei stabilitati emotionale si le asigura conditii normale de crestere , educare si pregatire scolara, in conditiile in care in prezent acestia se poate ocupa corespunzator de minore.

In consecinta , fata de cele de mai sus retinand caracterul neintemeiat al actiunii , instanta o va respinge .

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro