404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

CIVIL. FOND FUNCIAR. CERERE DE RECONSTITUIRE FORMULATA DE UN CETATEAN STRAIN IN CAUZA DE FOND FUNCIAR

Prin cererea înregistrată la instanţă, reclamanta MVI a formulat plângere împotriva hotărârii a Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Conform dispoziţiilor art. 42 din Legea nr. 1/2000, modificată prin Legea nr. 247/2005, prezenta este scutită de taxă judiciară de timbru şi de timbru judiciar, în baza art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995.
În motivarea în fapt a plângerii se arată că, autorităţile de fond funciar – Comisia Locală şi Comisia Judeţeană– au soluţionat în mod greşit cererea sa de reconstituire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor în suprafaţă de 653 ha, cu ignorarea actelor de proprietate şi de stare civilă care atestau dreptul de proprietate şi calitatea sa de persoană îndreptăţită.
Astfel, susţine în continuare petenta este fiica soţilor BMM şi BMGG (născută F), primul decedat iar secunda, doveditoare în acest sens fiind certificatul de naştere şi certificatele de deces emis de către Oficiul Stării Civile Frankfurt pe Main – Germania şi copia legalizată de pe Registrul de decese al Oficiului Stării civile OFFENBURG am Main Germania.
La rândul său defunctul BMM, care sete fiul lui NN.B şi al IB (născută P) a solicitat în anul 1934 modificarea pe cale administrativă în sensul adăugării numelui M.
Terenul în discuţie a fost expropriat în perioada 1945 – 1949, suprafaţa de 603 ha în temeiul Legii privind Reforma agrară nr. 187/1945 iar restul proprietăţii, reprezentând 50 ha, fiind expropriată în temeiul Decretului Lege nr. 83/1949.
Aceste relaţii au fost furnizate de Arhivele Naţionale – Direcţia Judeţeană , iar situaţiile terenurilor expropriate în baza atestă la poziţia ca proprietar al terenului în suprafaţă de 603 ha pe bunica sa paternă – defuncta IB (născută P) după cum, din cuprinsul procesului verbal întocmit rezultă că, suprafaţa de 50 ha preluată de Statul român prin Direcţia Agricolă se afla tot în patrimoniul bunicii sale paterne.
În drept au fost invocare prevederile art. 53 şi următoarele din Legea fondului funciar nr. 18/1991 şi cele ale art.27 alin. 8 din HG nr. 890/2005.
În probaţiune, cu respectarea prevederilor art. 112 alin. 2 Cod procedură civilă s-au depus, în copie, adresele , emisă de Comisia locală funciară şi a Comisie judeţene , consemnate.
Intimata Comisia locală a formula întâmpinare , în condiţiile art. 114/1 alin. 2 şi art. 115 Cod procedură civilă prin care a solicitat motivat respingerea plângerii susţinându-se următoarele:
Prin cererea, petenta a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 50 ha, respinsă de Comisia Locală pentru că nu s-a dovedit că terenul are categoria de folosinţă păşune sau fâneaţă iar soluţia a fost comunicată cu adresa şi necontestată de cea în cauză.
Prin cererea , fundamentată în drept pe dispoziţiile Legii nr. 1/2000, petenta a solicitat retrocedarea suprafeţei de 653 ha teren, de pe urma autoarei sale BI care, de asemenea, a fost respinsă de Comisia locală.
Hotărârea autorităţii locale de fond funciar a fost atacată de petiţionară prin contestaţia , iar Comisia Judeţeană, prin HOTĂRÂREA, a confirmat soluţia Comisiei locale.
Pentru dovedirea susţinerilor făcute intimata a depus în copie: răspunsul înregistrat ; adresa petiţionarei; adresele n, confirmările de primire; cererile reclamantei; contestaţia; referatul; hotărârea Comisiei judeţene .
Prin serviciul registratură, autoritatea judeţeană de fond funciar a depus „CONCLUZII SCRISE” prin care a solicitat motivat respingerea plângerii susţinându-se în esenţă că, cea în cauză nu a făcut dovada că, anterior, i s-a reconstituit în proprietate suprafaţa de 50 ha păşuni şi fâneţe iar, în ceea ce priveşte cererea , nu a fost depusă în termenul prevăzut de art. 33 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, respectiv până la data de 30 noiembrie 2005, Constituţia revizuită, prin art. 44 alin (2) permiţând cetăţenilor străini să dobândească proprietăţi private pe cale de moştenire legală.
În şedinţa publică, petenta prin apărător ales, a înfăţişat un set de înscrisuri, consemnate , după cum urmează; paşaport eliberat de Republica Federală Germania pe numele VI; certificatul de naştere pe numele BMI; certificatul de căsătorie al IBM cu GV ; certificatul de cetăţenie pe numele IBM; extras din Registrul actelor de naştere referitor la BM; hotărârea adoptată de Consiliul Miniştrilor în şedinţa din 25 ianuarie 1934 referitoare le schimbarea pe cale administrativă a numelui din MB în MBM; dovada privind căsătoria dintre MBMGGF; certificatul de deces pe numele MBM emis la dă către Oficiul Stării civile Frankfurt pe Main, Germania; copia legalizată de pe Registrul de decese al Oficiului Stării civile Offenburg am Main, Germania referitor la decesul numitei GGBMarghiloman; certificatul de deces pe numele IB; certificatul de calitate de moştenitor; certificatul de deces pe numele EP; actul de partagiu încheiat; Transcrierea actului dotal la Grefa Tribunalului Ilfov, Secţia Notariat,; testament EP; ”convenţiune” transcrisă la Tribunalul Ilfov, Secţia Notariat; actul de partaj încheiat la 1924 şi transcris la Tribunalul Ilfov, Secţia Notariat la ; contractul de concesiune încheiat şi autentificat la Tribunalul Ilfov – secţia Notariat; extras din Registrul agricol referitor la exproprierea MP emis de Arhivele Naţionale; avizul al Comisie judeţene de Îndrumători ai Reformei agrare asupra definitivării hotărârii de expropriere a suprafeţei de 613 ha; sentinţa civilă pronunţată de Tribunalul judeţean Buzău pentru soluţionarea contestaţiei formulate împotriva lucrurilor de măsurătoare şi defalcare a terenurilor expropriate din MP ; sentinţa civilă pronunţată de Tribunalul judeţean Buzău pentru soluţionarea contestaţiei cu privire la executarea sentinţei civile.
Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a formulat completare la întâmpinare învederând că, cererea petentei a fost respinsă pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 3 alin. 2 şi art. 36 din Legea nr. 193/2007 iar cererea nu a fost depusă, încălcându-se prevederile art. 3 alin (2) din Legea nr. 1/2000, depunându-se în sprijinul susţinerilor făcute un set de înscrisuri care, deja, se află consemnate şi ataşate în dosar.
Faţă de înscrisurile comunicate de Comisia de Comisia locală, petenta – la rândul său – a depus la termenul de judecată actul procedural intitulat „Precizări la acţiunea introductivă şi răspuns la întâmpinare” susţinând în esenţă că, contestaţia, a fost formulată împotriva deciziei de respingere a Notificării , decizie ce i-a fost comunicată cu adresa şi că solicită obligarea Comisie locale pentru aplicarea legii fondului funciar să emită o decizie prin care să soluţioneze notificarea .
Deşi este cetăţean german, se arată în continuare, Legea nr. 312/2005 privind dobândirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de către cetăţenii străini şi apatrizii , precum şi de către persoanele juridice străine, intrată în vigoare odată cu aderarea României la Uniunea Europeană -01 ianuarie 2007 – a permis cetăţenilor străini să dobândească dreptul de proprietate asupra terenurilor.
Prin urmare, Legea nr. 312/2005 a realizat o repunere în termenul de formulare a cererii de reconstituire, context în care a formulat cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru Moşia P, având calitatea de persoană îndreptăţită la reconstituire cu privire la dreptul de proprietate al autoarei sale – defuncta IB.
Prin serviciul registratură, Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor şi-a completat „ Concluziile scrise” cu menţiunea că, Legea nr. 18/1991, republicată este o lege specială care are ca destinatari numai pe cetăţenii români, astfel cum a decis CURTEA CONSTITUŢIONALĂ prin decizia, respingându-se excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 48 din Legea fondului funciar nr. 18/1991.
Pe de altă parte, Legea nr. 312/10.11.2005, invocată în susţinerea plângerii ulterior precizată , se referă al dobândirea iar nu la reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, reconstituire ce se realizează conform procedurii imperative instituite de legile fondului funciar.
În probaţiune, a depus copia deciziei Curţii Constituţionale.
Analizând actele şi lucrările dosarului , judecătoria reţine următoarele:
Reclamanta MVI, născută BM este cetăţean german.
Potrivit art. 48 din legea nr. 18/1991 republicată, pot face cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafeţele de terenuri agricole sau terenuri cu vegetaţie forestieră care le-au aparţinut în proprietate numai cetăţenii români cu domiciliul în străinătate , precum şi foştii cetăţeni români care şi-au redobândit cetăţenia română.
Textul art. 48 a constituit obiect al excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa constituţională reţinând prin deciziile faptul că, dispoziţiile Legii nr. 18/1991 au ca scop reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestuia , în favoarea foştilor proprietari asupra terenurilor care constituie fondul funciar al României .
Dreptul de proprietate al acestor persoane este reconstituit sau, după caz, constituit în temeiul şi în condiţiile legii.
În acest context, legea prevede categoriile de persoane îndreptăţite a formula cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, dispoziţiile art. 48 stabilind posibilitatea de a solicita reconstituirea şi pentru cetăţenii români cu domiciliul în străinătate şi pentru foştii cetăţeni români care şi-au redobândit cetăţenia română, indiferent dacă şi-au stabilit sau nu domiciliul în ţară.
Aşadar, având în vedere obiectul de reglementare a legii – fondul funciar al României – şi scopul declarat al acestuia – retrocedarea către foştii proprietari sau moştenitorilor acestora a dreptului de proprietate asupra terenurilor preluate de CAP sau de către stat – reglementarea condiţiilor în care operează această retrocedare, inclusiv sub aspectul persoanelor îndreptăţite , constituie opţiunea legiuitorului , în acord cu politica economică a statului în această materie şi cu finalitatea reparatorie a legii.
Condiţionarea exercitării dreptului de a formula cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor de calitatea de cetăţean român reprezintă o astfel de opţiune, care este pe deplin constituţională.
Astfel, dispoziţiile art. 44 alin. (2) teza a doua din Constituţie, deşi nu mai prevăd in terminis interdicţia dobândirii dreptului de proprietate asupra terenurilor de către cetăţenii străini şi apatrizi, nu o înlătură, ci doar precizează cazurile şi condiţiile în care aceştia pot dobândi un asemenea drept, restrângând astfel sfera de aplicare a acestei incapacităţi speciale. Potrivit normei constituţionale, una dintre modificările de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenurilor de către cetăţenii străini sau apatrizi este moştenirea legală, ceea ce presupune că aceştia, după anul 2003, pot dobândi terenuri în condiţiile dreptului comun (art. 650 şi următoarele din Codul civil), Legea nr. 18/1991 republicată, fiind o lege specială care are ca destinatari doar pe cetăţenii români.
Calitatea de moştenitor, astfel cum s-a stabilit de Curte, nu poate fi recunoscută decât ca urmare a aplicării legii şi numai în limitele stabilite de aceasta , întrucât, legea are ca scop reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea unor persoane care, la data intrării în vigoare a legii , nu aveau calitatea de proprietari. Prin urmare , nu se poate invoca, în aplicarea prevederilor Legii nr. 18/1991 , garantarea şi ocrotirea constituţională a dreptului de proprietate în favoarea petentei, câtă vreme aceasta nu este titulară a acestui drept, ce urmează a se naşte ulterior , prin efectul şi în condiţiile legii menţionate.
Moştenitorii universali sau cu titlu universal, care au vocaţie la întregul patrimoniu succesoral sau la o cotă – parte a acestuia , sunt consideraţi continuatori ai persoanei defunctului, substituindu-se acestuia în calitate de titulari ai patrimoniului succesoral.
Este real faptul că art. 8 alin 2 din Legea nr. 18/1991, republicată, statuează că, de prevederile legii beneficiază membrii cooperatori care au adus pământ în CAP sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către aceasta, precum şi, în condiţiile legii, moştenitorii acestora, însă aceste dispoziţii legale trebuie obligatoriu coroborate cu cele ale art. 48 care condiţionează reconstituirea dreptului de proprietate de calitatea de cetăţean român.
Petenta nu a dovedit calitatea sa de cetăţean român la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991.
Simplul fapt al naşterii pe teritoriul României, nu îi conferă şi calitatea de cetăţean român.
Prin urmare, numai calitatea de cetăţean român îi dădea dreptul fostului proprietar de a solicita reconstituirea dreptului său de proprietate.
Cum în cauză nu s-a dovedit că antecesorul petentei, defunctul BMM îndeplinea condiţia calităţii de cetăţean român, rezultă în lipsa unei asemenea probe , că antecesorul fost proprietar, dacă era în viaţă la momentul intrării în vigoare a Legii nr.18/1991 nu putea dobândi dreptul de proprietate prin reconstituire.
In aceste condiţii, nici moştenitoarea sa, petenta din prezenta cauză, în calitate de continuatoare a persoanei defunctului, nu poate dobândi un drept pe care nici defunctul nu îl putea dobândi datorită lipsei unei condiţii esenţiale prevăzute de legea specială reparatorie în domeniul fondului funciar.
Ca atare, petenta putea dobândi, în condiţiile dreptului comun, dreptul de proprietate asupra imobilului, obiect al prezentului litigiu, prin moştenire numai dacă, fie terenul era deja reconstituit antecesorului acesteia defunctul BMM, fie dacă antecesorul avea calitatea de cetăţean român la momentul intrării în vigoare a legii nr. 18/1991.
Pentru a moşteni, bunul trebuie să intre în patrimoniul succesoral al defunctului or, în lipsa calităţii de cetăţean român al acestuia , intrarea bunului în patrimoniul fostului proprietar nu a avut loc în temeiul Legii nr. 18/1991.
În speţă, suntem în prezenţa unei restabiliri a dreptului de proprietate şi nu a unei dezbateri succesorale , deoarece la momentul formulării cererii de reconstituire antecesorul petentei nu avea calitatea de proprietar actual.
În aceste condiţii , în care lipsa calităţii de cetăţean român împiedică pe însuşi fostul proprietar să redobândească dreptul de proprietate nu se poate susţine că petenta avea o speranţă legitimă de a obţine exerciţiul efectiv al dreptului de proprietate din perspectiva art. 1 din protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului. Aşa cum a statuat Curtea europeană, o ”speranţă legitimă” nu poate exista în absenţa constatării existenţei unei „valori patrimoniale” ce intră sub incidenţa art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia europeană (cauza Pressos Compania Naviera SA şi alţii împotriva Belgiei).
De asemenea Curtea a arătat că nu se poate trage concluzia existenţei unei „speranţe legitime” în situaţia în care există o controversă privitoare la modul de interpretare şi aplicare a normelor de drept intern, iar argumente dezvoltate de un reclamant pentru a beneficia de dispoziţiile legale privitoare la restituirea unor bunuri au fost respinse pe considerentul că nu îndeplinea o condiţie esenţială prevăzută de legea de restituire (cauza Jantner împotriva Slovaciei).
Articolul 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia europeană nu recunoaşte dreptul de a deveni proprietarul unui bun, de a dobândi un bun ( cauza Linde împotriva Suediei), ci se aplică numai cu privire la bunurile „actuale” ale reclamantului. Ca atare, articolul 1 are în vedere protecţia unui drept care trebuie să existe în patrimoniul celui care invocă protecţia sa internaţională.
Statele contractante dispun de o amplă marjă de aprecieri cu privire la oportunitatea excluderii unor categorii de foşti proprietari de la recunoaşterea unui drept de restituire. În această situaţie în care există categorii de proprietari astfel excluşi, Curtea europeană a statuat că, o cerere de restituire făcută de unul dintre aceştia nu este de natură să confere acestuia baza unei „speranţe legitime”, care ar atrage aplicarea garanţiilor prevăzute de art. 1 din Protocolul nr. 1 ( cauza Gratzinger şi Gratzingerova împotriva Cehiei).
Nu se poate reţine nici existenţa unei discriminări , interzisă de art. 14 al Convenţiei Europene , întrucât, conform jurisprudenţei CEDO, pentru a exista discriminare este necesar, ca diferenţa de tratament să fie lipsită de o justificare rezonabilă şi obiectivă. Or, în speţă, diferenţa de tratament existentă este justificată de necesitatea protejării fondului funciar al României.
Pe de altă parte, Curtea Europeană a statuat în repetate rânduri faptul că art. 14 nu are o existenţă independentă, ci se aplică în relaţie cu drepturile şi libertăţile protejate de Convenţie (Van Raalte împotriva Olandei; Pretty împotriva Marii Britanii; Bolta împotriva Italiei), drepturi care nu au fost încălcate în prezenta cauză.
După cum a decis în mod constant instanţa europeană, dacă acest text oferă o protecţie împotriva oricărei discriminări în exerciţiul drepturilor şi libertăţilor pe care Convenţia le garantează, orice diferenţă de tratament nu semnifică, în mod automat, încălcarea sa. Pentru ca o asemenea încălcare să se producă „trebuie stabilit că persoane plasate în situaţii analoge sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferenţial şi că această distincţie nu-şi găseşte nicio justificare obiectivă sau rezonabilă” (cauzele Fredin împotriva Suediei; Spadea şi Scalabrino împotriva Italiei; Stubbings şi alţii împotriva Marii Britanii).
Statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă şi în ce măsură diferenţele între situaţiile analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincţiile de tratament juridic aplicat (cauza Frette împotriva Franţei).
Întinderea marjei depinde de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, de domeniile şi contextul în discuţie.
Ca atare, raportat la obiectul de reglementare al Legii nr. 18/1991 – terenurile situate pe teritoriul României, la scopul ei declarat şi având în vedere politica economică a statului român în materie, excluderea de la restituire a cetăţenilor străini se încadrează în marja de apreciere de care dispune statul român, excluderea având caracter rezonabil.
Totodată, Curtea a arătat că art.14 din Convenţie „completează celelalte cauze normative ale Convenţiei ”,neavând „o existenţă independentă”, dincolo de caracterul său autonom care îi permite aplicarea şi în ipoteza în care nu s-a constatat încălcarea unui drept apărat de aceasta, dar – în niciun caz – el nu poate fi aplicabil atunci când însuşi „dreptul substanţial” din Convenţie este inaplicabil , aşa , cum este în prezenta cauză.
În consecinţă, în considerarea celor mai sus expuse, reţinând caracterul neîntemeiat al plângerii pendinte judecăţii, precizată ulterior, judecătoria o va respinge.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro