404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

DIFERENŢIERE ÎNTRE INFRACŢIUNEA DE TÂLHĂRIE ŞI TĂINUIRE

Asupra prezentului proces penal:

Prin rechizitoriul nr. …înregistrat la această instantă sub nr. …Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău a dispus trimiterea in judecată a inculpatului BM pentru comiterea a două infractiuni de tâlhărie prev. de art. 211 al.1 al.2 lit.b,c c.p. , al.2/1 lit.a c.p. cu aplic. art. 33 lit.a si art. 99 si urm. c.p. si inculpatul BCT pentru comiterea a două infractiuni de complicitate la tâlhărie prev. de art. 26 c.p. rap. la art. 211 al.1, al.2 lit.b,c , al.2/1 lit.a c.p.

S-a reţinut in actul de sesizare a instantei că in seara zilei de 29.08.2008 , in jurul orelor 22,30-22,45 in timp ce se afla in liftul din incinta complexului comercial Winmarkt din…, in prezenta inculpatului BCT inculpatii BM si NI, au aplicat mai multe lovituri părtilor vătămate ZV si ZRG provocându-le leziuni ce au necesitat 7-8 zile ingrijiri medicale si respectiv 35-40 zile ingrijiri medicale si le-au sustras din buzunare lui ZV portofelul in care se afla suma de 1800 lei si documente personale iar lui ZRG suma de 600 lei din care inculpatul BM primit suma de 260 lei , air inculpatul BCT suma de 200 lei, prejudiciul nefiind acoperit.

Au fost audiati inculpatii , părtile vătămate si martora GMM.

Analizând intregul material probator administrat in cauză atât in faza de urmărire penală cât şi in faza cercetării judecătoreşti, instanta retine următoarea situatie de fapt:

In seara de 29.08.2008 părtile vătămate ZRG si ZV, frati se aflau in incinta cazinoului „Milionul” din incinta complexului comercial Winmarkt din.., sărbătorind ziua de naştere a primului , fiind insotiti de doi prieteni.

Lângă masa acestora se aflau la o altă masă inculpatii BCT, BM si NI.

In jurul orelor 22,30 – 22,45, după ce partea vătămată ZV câştigase la ruletă suma de 1500 lei s-a hotărât să părăsească cazinoul fiind urmat de fratele său . partea vătămată ZV a pus suma de 1500 lei in portofelul pe care îl avea asupra sa si l-a introdus in buzunarul de la spatele pantalonilor cu care era îmbrăcat. Odată cu cei doi au părăsit incinta localului si cei trei inculpati coborând cu liftul împreună dar si cu alte persoane.

Părtile vătămate s-au îndreptat spre semaforul din Piaţa Daciei , iar inculpatii au rămas in zona fântânii arteziene de pe platou. La un momentdat părtile vătămate s-au întors si s-au îndrepatat spre intrarea in complexul comercial pe unde părăsise anterior clădirea. Inculpatul BM i-a spus lui NI „hai să-i turnăm in lift”. Initial au intrat in lift părtile vătămate si apoi inculpatii unde aproape de etajul II inculpatul NI a lovit-o pe una dintre victime iar inculpatul BM pe cealaltă si urmare acestor lovituri părtile vătămate au suferit leziuni multiple si au căzut pirzându-şi cunoştinţa. La etajul IV odată cu oprirea liftului inculpatii au sustras din buzunarele părtii vătămate ZV suma de 1800 lei si documentele personale , iar lui ZRG suma de 600 lei după care acestia au fugit până in zona statiei de taxi din zona platoului Dacia unde au împărtit banii, respectiv inculpatul NI i-a dat inculpatului BM suma de 260 lei iar inculpatului BT suma de 200 lei air portofelul a fost aruncat.

Partea vătămată ZV a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 7-8 zile îngrijiri medicale , fără a fi internată conform raportului de constatare medico-legală …..iar partea vătămată ZRG a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 35-40 zile ingrijiri medicale conform raportului de constatare medico-legală…, fiind internat in perioada 30.08.2008-1.09.2008 la Spitalul Judetean de Urgentă , sectia chirurgie BMF după care a fost transferată la Spitalul de Stomatologie – Sectie BMF cu diagnosticul TCF cu fractură de mandibulă , plagă buză superioară.

Inculpatul BM , in cursul urmăririi penale a recunoscut comiterea faptelor de tâlhărie in dauna părtilor vătămate insă la instanţă a făcut precizarea că in lift după ce inculpatul NI a lovit una dintre părtile vătămate, cealaltă parte vătămată a ripostat lovindu-l , motiv pentru care a ripostat, situatie ce nu este sustinută de probele administrate in cauză, ambele părti vătămate fiind lovite de către inculpatii BM si NI.

Inculpatul BCT a declarat in cursul urmăririi penale că l-a auzit pe BM când i-a spus lui NI „hai să-i turnăm in lift”, realizând că este vorba de agresarea celor două părti vătămate şi deposedarea prin acte de violentă de sumele de bani, atrăgându-i atentia lui N că nu este bine. A mai precizat inculpatul că a intrat ultimul in lift iar după câteva momente NI i-a zis să meargă si el. La nivelul etajului II NI a lovit una dintre părtile vătămate iar inculpatul BM a lovit pe cealaltă parte vătămată. A văzut când NI a numărat 1800 lei.

In timpul cercetării judecătoreşti inculpatul BCT a precizat că in timp ce discuta cu un grup de fete l-a auzit pe NI spunând „hai să-i luăm in lift” fără să inteleagă la ce se referea , mergând cu cei doi spre liftul spre care se îndreptau si cele două părti vătămate.

Din declaratia martorei GMM rezultă că după ce inculpatul BCT a vorbit cu aceasta cei trei inculpati au mai rămas cca. 5 minute pe platoul Dacia .

Din declaratiile inculpatilor si declaratia martorei GMM rezultă cu certitudine că inculpatul BCT si-a dat seama de intentia celor doi inculpati de a exercita acte de violentă asupra părtilor vătămate cu scopul deposedării acestora de sumele de bani , astfel că nu se impune schimbarea incadrării juridice a faptelor retinute prin actul de inculpare in infractiunea de tăinuire prev. de art. 221 c.p.

În drept , faptele comise de inculpatul BCT astfel cum au fost reţinute intrunesc elementele constitutive a două infractiuni de complicitate la tâlhărie prev. de art. 26 c.p. rap. la art. 211 al.1, al.2 lit.b, c cod penal, al.2/1 lit.a c.p. cu aplic.art.33 lit.a c.p. si art. 75 lit.c c.p.

În drept faptele inculpatului BM astfel cum au fost reţinute întrunesc elementele constitutive a două infractiuni de tâlhărie prev. de art. 211 al.1, al.2 lit.b, c cod penal, al.2/1 lit.a c.p. cu aplic.art.33 lit.a c.p. si art. 99 si urm. c.p.

Retinând vinovătia inculpatilor instanta urmează să-i condamne având in vedere gradul de pericol social al faptelor comise, relevat de împrejurările in care inculpatii au comis faptele, de urmările produse, dar şi persoana fiecăruai dintre inculpati in sensul că inculpat BM nu are antecedente penale , a fost minor la data comiterii faptei, a recunoscut comiterea infractiunii cu precizările făcute la instanţă , iar inculpatul BCT a recunoscut că a fost prezent cu inculpatii in momentul agresării părtilor vătămate , că a primit suma de 200 lei după comiterea faptelor , nu are antecedente penale , având vârsta de 19 ani . faţă de circumstantele personale ale acestora , de lipsa antecedentelor penale instanta urmează să reţină in favoarea acestora circumstante atenuante prev. de art. 74 c.p.

Aşa fiind, va respinge cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul BCT, prin apărător.

În baza art. 211 al.1 , al.2 lit.b,c , al.2/1 lit.a c.p. cu aplic. art. 99 si urm. c.p., 74 al.1 lit.a, al.2 si 76 al.1 lit.b c.p. va condamna inculpatul BM la 2 pedepse de câte 3 ani închisoare fiecare pentru comiterea a două infractiuni de tîlhărie , in seara zilei de 29.08.2008, in dauna părtilor vătămate ZV si ZRG. În baza art. 33 lit.a- 34 lit.b c.p. va contopi pedepsele aplicate , inculpatul urmând să execute pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 c.p. va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 al.1 teza a –II-a şi b c.p. începând cu data rămânerii definitive a hotărârii şi până la terminarea executării pedepsei..

În baza art. 110 si 110/1 c.p. va dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate pe o perioadă de 5 ani ce reprezintă termen de incercare pentru inculpat .

În baza art. 110/1 rap. la art. 83 /3 c.p. pe durata termenului de incercare inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

– să se prezinte , la datele fixate la Serviciul de Probatiune de pe lângă Tribunalul …, în vederea supravegherii.

– să anunţe în prealabil , orice schimbare de domiciliu , reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăseste 8 zile precum şi întoarcerea;

– să comunice si să justifice schimbarea locului de muncă;

– să comunice informatii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

In baza art. 71 al.5 c.p. va suspenda executarea pedepselor accesorii in perioada termenului de încercare .

În baza art. 359 c.p.p. va atrage atentia inculpatului asupra consecintelor comiterii de noi infractiuni in perioada termenului de incercare si neachitării despăgubirilor civile.

În baza art. 26 c.p. raportat la art. 211 al.1, al.2 lit.b , c, al.2/1 lit.a c.p. cu aplic. art. 75 lit.c , 74 al.1 lit.a , al.2 – 76 al.1 lit.b c.p. , art. 80 c.p. va condamna inculpatul BCT la 2 pedepse de câte 3 ani închisoare pentru comiterea a 2 infractiuni de complicitate la infractiunea de tâlhărie , în seara zilei de 29.08.2008 , în dauna părtilor vătămate ZV si ZRG.

În baza art. 33 lit.a – 34 lit.b c.p. va contopi pedepsele aplicate inculpatului acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 c.p. va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 al.1 lit.a , teza a –II-a si b c.p. începând cu data rămânerii definitive şi până la terminarea executării pedepsei.

În baza art. 86/1-86/2 c.p. va dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului pe o perioadă de 5 ani ce constituie termen de incercare pentru inculpat.

În baza art. 86/3 c.p. pe durata termenului de incercare inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

– să se prezinte , la datele fixate la Serviciul de Probatiune de pe lângă Tribunalul …, în vederea supravegherii.

– să anunţe în prealabil , orice schimbare de domiciliu , reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăseste 8 zile precum şi întoarcerea;

– să comunice si să justifice schimbarea locului de muncă;

– să comunice informatii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

In baza art. 71 al.5 c.p. va suspenda executarea pedepselor accesorii in perioada termenului de încercare .

În baza art. 359 c.p.p. si art. 83 c.p. va atrage atentia inculpatului asupra consecintelor comiterii de noi infractiuni in perioada termenului de incercare si neachitării despăgubirilor civile.

În baza art. 88 al.1 c.p. va deduce din din pedepsele aplicate inculpatilor retinerea si arestarea preventivă din perioada 30.08.2008 – 9 oct. 2008 .

În baza art. 350 al.1 c.p.p. revocă măsura obligării inculpatilor de a nu părăsi ţara luată faţă de acestia prin decizia … pronunţată de Tribunalul Buzău.

În baza art. 14, 346 c.p.p. rap. la art. 998 cod civ. si 1000 al.2 cod civ. , 1003 cod civ. va obliga inculpatii in solidar iar inculpatul minor in solidar cu părtile responsabil civilmente BM si BG la 500 lei despăgubiri civile materiale către partea vătămată ZRG, 1300 lei despăgubiri civile materiale către partea vătămată ZV.

Va constata că partile vătămate nu au solicitat acordarea de despăgubiri civile morale.

Va Constata că Spitalul de Stomatologie – Sectia BFM… nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 14, 346 c.p.p. , 998 , 1000 al.2 cod civ. si art. 1003 cod civ. va obliga inculpatii in solidar , inculpatul minor in solidar cu părtile responsabil

civilmente la 368,96 lei despăgubiri civile către Spitalul Judetean de Urgenţă ….

În baza art. 191 c.p.p. va obliga inculpatul BM, in solidar cu părtile responsabil civilmente BM si BG la 200 lei cheltuieli judiciare şi inculpatul BCT la 350 lei cheltuieli judiciare din care 150 lei onorariu apărător oficiu.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro