404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

CIVIL – PRETENTII

Deliberând asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. ….. la data de 21.09.2010 reclamanta APPA a solicitat obligarea pârâtei MIG la plata sumei de 2.508,05 lei, reprezentând cheltuieli de întreţinere aferente perioadei decembrie 2009 – aprilie 2010 şi a sumei de 116,43 lei, reprezentând penalităţi de întârziere calculate pentru aceeaşi perioadă.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în baza contractelor încheiate cu furnizorii de servicii de care beneficiază asociaţia, s-au repartizat cheltuielile pe fiecare proprietate individuală şi s-a procedat la afişarea acestora, însă pârâta a refuzat achitarea lor.

În dovedirea acţiunii, reclamanta a depus la dosarul cauzei, în fotocopii, statutul asociaţiei, procesul verbal al şedinţei adunării generale a proprietarilor din 11.03.2009, modalitatea de calcul a debitelor şi penalităţilor aferente, Sentinţa civilă nr. …., pronunţată de Judecătoria Buzău, în dosarul nr. …., adresele nr. …. şi nr. …… şi listele de plată aferente perioadei decembrie 2009 – aprilie 2010.

În drept, reclamanta şi-a întemeiat cererea pe Legea nr. 114/ 1996, pe Legea nr. 230/ 2007 şi pe H.G. nr. 1588/ 2007.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, conform art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230/ 2007 şi art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/ 1995.

Pârâta MIG nu a depus întâmpinare, însă s-a prezentat la judecarea cauzei şi a arătat faptul că recunoaşte debitul şi penalităţile solicitate de reclamantă, însă a susţinut că nu are posibilitatea plăţii acestora în integralitate, considerând că se încadrează în dispoziţiile legale care îi permit să achite numai debitul, iar nu şi penalităţile. A precizat că, deşi a formulat cerere scrisă la asociaţie în acest sens, nu i s-a dat răspuns pozitiv, susţinându-se că nu există norme de aplicare a Legii nr. 175/ 2010. A învederat faptul că se declară de acord cu acţiunea introductivă, însă cu solicitarea de a nu fi obligată şi la plata penalităţilor.

În probaţiune, pârâta a depus la dosarul cauzei, în fotocopii, cererea nr. …., oferta reală de plată din ……, procesul verbal din ……, recipisa de consemnare nr. …….., chitanţa nr. …….., adeverinţele nr. ……., nr. ……, nr. ….. şi nr. ……, extrasul de cont din 18.01.2011, cărţile de identitate seria ….. nr…. şi seria ….nr. …., certificatul de căsătorie seria ….. nr. ….. şi certificatul de naştere seria …. nr……

Reclamanta APPA a formulat concluzii scrise, în cuprinsul cărora a invocat că, deşi s-a făcut o ofertă de plată din partea pârâtei, prin B.E.J. PG, prin care s-a consemnat la dispoziţia sa suma de 2.508,05 lei, această consemnaţiune nu constituie o plată întrucât, până la momentul acceptării sale, lucrul nu trece în proprietatea ei şi nu poate fi constrânsă să preia respectiva sumă de bani.

A arătat că, pentru ca oferta să fie valabilă, este necesar să nu existe un motiv legitim de a refuza plata, însă pârâta a oferit numai o plată parţială, a cheltuielilor de întreţinere, fără penalităţile aferente, încălcându-se astfel principiul indivizibilităţii plăţii.

Reclamanta a susţinut că, faţă de prevederile Legii nr. 175/ 2010, acestea, în baza principiului neretroactivităţii legii, au aplicabilitate doar pentru debitele născute ulterior intrării în vigoare, urmând ca datoriile anterioare datei de 23.07.2010, pentru care s-au calculat penalităţi de întârziere, să fie suportate împreună cu aceste penalităţi. A apreciat că, în caz contrar, s-ar crea o situaţie discriminatorie pentru datornicii care îndeplineau condiţiile acestei legi, dar şi-au achitat debitele integral anterior intrării sale în vigoare.

Totodată, a susţinut că, pentru a beneficia de prevederile legii respective, trebuie dovedit că valoarea venitului net minim lunar pe membru de familie nu depăşeşte 1.000 lei, iar această dovadă trebuie să fie produsă periodic, cel mult 12 luni. A invocat şi că legea prevede ca penalităţile datorate asociaţiei, care vor fi anulate, să fie anulate şi în ceea ce priveşte relaţiile dintre asociaţie şi furnizorii de servicii, dar R.A.M. ….şi Compania de Apă S.A….. au pus în vedere reclamantei că Legea nr. 175/ 2010 nu poate fi aplicată în lipsa unor norme metodologice, astfel încât asociaţia rămâne în continuare cu penalităţi, ceea ce conduce la un blocaj financiar.

Analizând actele dosarului, instanţa reţine următoarele :

Conform art. 3 lit. i din Legea nr. 230/ 2007, prin cheltuieli ale asociaţiei de proprietari se înţelege cheltuielile sau obligaţiile financiare ale asociaţiei care sunt legate de exploatarea, reparaţia ori întreţinerea proprietăţii comune, precum şi cheltuielile cu serviciile de care beneficiază proprietarii şi care nu sunt facturate individual către proprietăţile individuale. Potrivit lit. j din acelaşi articol, cota de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari reprezintă suma corespunzătoare din cheltuielile asociaţiei, pe care fiecare proprietar este obligat să o plătească lunar.

Art. 46 prevede că toţi proprietarii au obligaţia să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociaţiei de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuţie ce le revine la cheltuielile asociaţiei de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociaţia de proprietari.

Conform art. 49 alin. 1 asociaţia poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanţă, afişată pe lista de plată, penalizările nefiind mai mari de 0,2 % pe zi de întârziere, urmând a se aplica după 30 de zile de la depăşirea termenului de plată, fără a putea depăşi suma la care s-au aplicat, iar conform alin. 2, termenul de plată a cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari, afişate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.

Art. 50 alin. 1 stabileşte că asociaţia de proprietari are dreptul de a acţiona în justiţie pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

De asemenea, Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 230/ 2007, aprobată prin H.G. nr. 1588/ 2007, prevede în art. 12 pct. A lit. d dreptul membrilor asociaţiei de a primi explicaţii cu privire la calculul cotei de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari şi, eventual, să o conteste la preşedintele asociaţiei de proprietari, în termen de 10 zile de la afişarea listei de plată, acesta fiind obligat să răspundă la contestaţie în termen de 7 zile.

Totodată, art. 25 alin. 1 prevede că asociaţia poate calcula şi percepe penalizări de întârziere pentru suma neachitată, în condiţiile stabilite şi aprobate de comitetul executiv al asociaţiei, suma lor neputând depăşi suma cotei restante la care s-au aplicat.

Potrivit art. 32 alin. 1, toţi proprietarii au obligaţia să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociaţiei de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuţie ce le revine la cheltuielile asociaţiei de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociaţia de proprietari.

Totodată, în art. 39 din Statutului Asociaţiei de Proprietari ( dosar filele 29 – 47 ), s-a prevăzut obligaţia proprietarilor de a plăti lunar, conform listei de plată, cota de contribuţie care le revine la cheltuielile asociaţiei, care sunt cheltuieli pe număr de persoane, pe consumuri individuale, pe cota – parte indiviză, pe beneficiari, pe consumatori tehnici şi de altă natură. Art. 41 alin. 1 a prevăzut că asociaţia poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice restanţă de pe lista de plată, dar acestea nu vor depăşi 0,2 % pe zi de întârziere şi se vor aplica după 30 de zile de la termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăşi suma la care s-au aplicat. La alin. 2 s-a stabilit că termenul de plată al cotelor afişate pe lista de plată este de maxim 20 de zile calendaristice.

Pârâta MIG, în calitate de membră ai APPA, este proprietara apartamentului nr. 9, din bl. 39 sc. C, situat în mun…., str. ……

Potrivit dispoziţiilor legale enumerate, pârâta avea obligaţia ca, în urma afişării listelor de plată, să achite contravaloarea cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari, în caz de depăşire a termenului de plată urmând a datora penalităţi de întârziere în cuantumul stabilit de asociaţie.

Conform modalităţii de calcul a debitelor şi penalităţilor aferente şi a listelor de plată pentru intervalul decembrie 2009 – aprilie 2010 ( dosar filele 4, 24 – 28 ), rezultă că, pentru pârâtă, cuantumul cheltuielilor de întreţinere s-a ridicat la suma de 2.508,05 lei, iar întrucât nu le-a achitat la scadenţă, i s-au calculat penalităţi care s-au ridicat la suma de 116,43 lei. Din probele administrate, nu a rezultat că pârâta a contestat sumele lunare stabilite de asociaţie şi afişate prin listele de plată, iar în faţa instanţei, aceasta a recunoscut atât debitul, cât şi penalităţile solicitate de reclamantă.

Cu toate acestea, potrivit art. II alin. 1 din Legea nr. 175/ 2010, publicată în Monitorul Oficial Nr. 502 din 20 iulie 2010, proprietarii care îşi achită integral cotele de contribuţie la cheltuielile asociaţiilor de proprietari în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a acestei legi vor fi scutiţi de la plata penalităţilor generate de suma restantă cu titlu de bază; prin cotele de contribuţie la cheltuielile asociaţiilor de proprietari se înţelege datoria cu titlu de bază fără suma rezultată din penalităţi. Conform alin. 3, prevederile alin. 1 se aplică familiilor al căror venit net minim lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, nu depăşeşte suma de 1.000 lei. Totodată, alin. 4 prevede că sumele cu titlu de penalităţi datorate către asociaţiile de proprietari, anulate conform acestei legi, vor fi anulate şi din obligaţiile contractuale existente între asociaţiile de proprietari şi societatea furnizoare de servicii.

Or, din adeverinţele nr. …., nr. ….., nr. ….. şi nr. ….., extrasul de cont din ….., cărţile de identitate seria …. nr. ….şi seria … nr. ….., certificatul de căsătorie seria ….. nr. ….. şi certificatul de naştere seria ….. nr. …. ( dosar filele 14 – 20 ), reiese că pârâta MIG este căsătorită cu MD, iar din căsătoria lor a rezultat minora MAK, născută la ….., care este înscrisă la Liceul Pedagogic, în anul şcolar 2010 – 2011, învăţământ la zi, fără a primi bursă, dar cu o alocaţie de stat de 42 lei pentru luna decembrie 2010. De asemenea, pârâta figurează ca şomer în evidenţele A.J.O.F.M….., cu indemnizaţie de şomaj de 895 lei pentru perioada 06.10.2010 – 06.10.2011, în timp ce soţul ei este salariat al U.M. ……, cu un salariu net lunar de 994 lei. Se constată astfel că, în cazul pârâtei, venitul net minim lunar pe membru de familie este de 643,66 lei [ ( 42 lei + 895 lei + 994 lei ) : 3 ].

Prin cererea nr. …… ( dosar fila 7 ), pârâta MIG s-a adresat reclamantei APPA, în vederea achitării debitelor datorate, solicitând a i se comunica dacă poate beneficia de prevederile Legii nr. 175/ 2010.

Prin oferta reală de plată din …. ( dosar fila 10 ), pârâta a înştiinţat reclamanta că la data de 03.03.2011,la ora 09.00, la sediul B.E.J. PAG, îi va achita suma de 2.508,05 lei, reprezentând cheltuieli de întreţinere aferente perioadei decembrie 2009 – aprilie 2010, fără penalităţi, invitând-o astfel să se prezinte la respectiva adresă.

Potrivit procesului verbal din 03.03.2011 întocmit de B.E.J. PAG ( dosar fila 11 ), în data respectivă, la ora 09.00, la sediul executorului s-a prezentat pârâta, lipsă fiind reclamanta, deşi aceasta din urmă fusese încunoştinţată prin recomandata nr. …… Ca urmare a acestei situaţii, pârâta a declarat că va consemna suma de 2.508,05 lei la C.E.C., la dispoziţia reclamantei.

Din recipisa de consemnare nr. …… şi chitanţa nr. …… ( dosar filele 12 – 13 ) reiese că la data respectivă pârâta MIG a consemnat la dispoziţia reclamantei APPA suma de 2.508,05 lei la C.E.C. Bank – Sucursala ………, cu titlu de cheltuieli de întreţinere aferente perioadei decembrie 2009 – aprilie 2010.

Prin adresa nr. ……… ( dosar fila 51 ), SC Compania de Apă S.A. …….. a comunicat reclamantei că nu este posibilă aplicarea Legii nr. 175/ 2010 în lipsa elaborării Normelor metodologice de aplicare a sa.

Prin adresa nr. …. ( dosar fila 52 ), R.A.M. ….. a comunicat reclamantei că, în programul legislativ al M.A.I. pe anul 2011 este inclusă şi revizuirea Legii nr. 230/ 2007 şi implicit a H.G. nr. 1588/ 2007, iar în situaţia în care nu se vor emite de către legiuitor norme de aplicare a Legii nr. 175/ 2010, persoanele juridice asupra cărora actul normativ produce efecte juridice vor trebui să găsească modalităţi de aplicare a ei în lipsa normelor.

Faţă de dispoziţiile legale enumerate şi probele administrate în cauză, instanţa constată că, încadrându-se în cerinţele impuse de Legea nr. 175/ 2010, din punct de vedere al venitului net minim lunar pe membru de familie, pârâta a consemnat la dispoziţia reclamantei, în integralitate, în intervalul de timp prevăzut de lege, suma reprezentând cotele de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari, astfel încât se impune să beneficieze de scutirea de la plata penalităţilor generate de suma restantă cu titlu de bază, în cuantum de 116,43 lei, aşa cum au fost acestea solicitate prin cererea de chemare în judecată.

În ceea ce priveşte susţinerile reclamantei formulate în faţa instanţei de judecată şi prin intermediul concluziilor scrise, acestea nu sunt de natură a duce la concluzia că pârâta nu poate beneficia de dispoziţiile Legii nr. 175/ 2010.

În acest sens, potrivit art. 1 Cod civil, legea dispune numai pentru viitor, ea neavând putere retroactivă. În aceeaşi măsură, art. 15 alin. 1 din Constituţie prevede că legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.

Principiul neretroactivităţii legii presupune că aceasta activează de la momentul intrării sale în vigoare, iar nu şi pentru perioada anterioară. În cazul Legii nr. 175/ 2010, publicată în Monitorul Oficial Nr. 502 din 20 iulie 2010, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. 1 din Legea nr. 24/ 2000, intrarea sa în vigoare s-a produs în termen de 3 zile de la momentul publicării.

Instanţa constată că respectarea acestui principiu este asigurată chiar de dispoziţiile din cuprinsul actului normativ respectiv, în art. II alin. 1 fiind prevăzut expres că scutirea de la plata penalităţilor se aplică exclusiv proprietarilor care îşi achită integral cotele de contribuţie la cheltuielile asociaţiilor de proprietari în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a acestei legi.

O nerespectare a principiul neretroactivităţii legii s-ar produce în situaţia în care de respectivele dispoziţii ar beneficia şi alţi proprietari care şi-au achitat integral cotele de contribuţie anterior momentului intrării în vigoare a legii.

Interpretarea dată de reclamantă dispoziţiilor Legii nr. 175/ 2010 în sensul că aceasta nu ar fi aplicabilă debitelor anterioare intrării sale în vigoare pentru care au fost calculate penalităţi, ci numai celor ulterioare, nu este justificată. Astfel, din analizarea textului legal incident, se observă că legiuitorul nu a condiţionat scutirea de la plata penalităţilor de momentul înregistrării debitelor faţă de care acestea au fost calculate, ci numai de plata integrală a cotelor de contribuţie şi de nivelul venitului net minim lunar pe membru de familie. Or, regulile de drept impun ca, acolo unde legea nu distinge, nici cei învestiţi cu aplicarea sa să nu facă distincţie. Pe baza acestui raţionament, se constată că, indiferent de momentul înregistrării debitelor la care s-au calculat penalităţi, proprietarii pot beneficia de dispoziţiile Legii nr. 175/ 2010 în condiţiile în care, în perioada de timp limitativ prevăzută de actul normativ, efectuează plata integrală a acestora şi se încadrează în plafonul valoric impus veniturilor realizate.

O modalitate de interpretare de genul celei folosite de reclamantă este neconformă spiritului legii, care a fost edictată cu scopul de a impulsiona proprietarii restanţieri să îşi achite în totalitate debitele restante, indiferent de cât de mare ar fi perioada de timp în care ele au fost înregistrate, cu beneficul scutirii lor de plata penalităţilor aferente. Pentru a nu se crea pe această cale o modalitate de tergiversare a momentului până la care debitorii îşi clarifică situaţia faţă de asociaţii, legiuitorul a stabilit o limită clară în timp în care sunt aplicabile dispoziţiile respective, şi anume 12 luni de la data intrării în vigoare a legii. Or, dacă s-ar accepta raţionamentul reclamantei, având în vedere că, potrivit normelor legale expuse, termenul de plată a cotelor de contribuţie afişate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice, iar penalizările se aplică după 30 de zile de la depăşirea termenului de plată, rezultă că, efectiv, Legea nr. 175/ 2010 s-ar aplica într-un interval mai mic de 12 luni decât cel prevăzut expres în cuprinsul său, de vreme ce primele penalităţi care s-ar putea calcula debitelor înregistrate numai de la momentul intrării sale în vigoare, ar începe să curgă după cel puţin 50 de zile.

În aceeaşi ordine de idei, în chiar expunerea de motive a respectivei legi s-a menţionat că se impune adoptarea sa deoarece aplicarea penalităţilor de către asociaţii determină de cele mai multe ori imposibilitatea plăţii întreţinerii de către familiile cu venituri reduse şi acţionarea lor în justiţie, afectând şi pe cei care nu au datorii şi sunt obligaţi să suporte sistarea serviciilor de către furnizori, iar pe de altă parte, aceştia din urmă îşi vor recupera datoriile de bază în termenul prevăzut de lege, beneficiind astfel de lichidităţi în vederea retehnologizării. Or, primirea sumelor de bază exclusiv pentru intervalul celor 12 luni reglementat de lege, de la debitorii care ar înregistra restanţe numai în această perioadă, în nici un caz nu ar conduce la obţinerea unor sume semnificative, care să aibă un vizibil impact pozitiv asupra cheltuielilor de retehnologizare.

De asemenea, susţinerile reclamantei cu privire la un eventual tratament discriminatoriu faţă de datornicii care îndeplineau condiţiile acestei legi, dar şi-au achitat debitele integral anterior intrării sale în vigoare, sun neîntemeiate.

În acest sancţionarea unui tratament discriminatoriu presupune existenţa unui tratament diferit aplicat unor persoane aflate în situaţii identice sau similare, dar care să nu fie justificat în mod obiectiv. Însă, acest tratament este interzis a fi adoptat de persoanele fizice sau juridice, publice sau private, precum şi de instituţiile publice, în aplicarea dispoziţiilor legale. Or, prevederile unei legi nu pot fi înlăturate de la aplicare ca fiind ele însele discriminatorii, împotriva acesteia putându-se exercita căile specifice de contestare, iar în cauză reclamanta neînţelegând să invoce o eventuală excepţie de neconstituţionalitate, potrivit art. 29 din Legea nr. 47/ 1992.

Faţă de modalitatea de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 175/ 2010, în vigoare la momentul de faţă, nu se poate considera că ar exista discriminare între proprietarii care au înregistrat restanţe la plata cheltuielilor de întreţinere şi le-au achitat anterior intrării în vigoare a acesteia şi între cei care au înregistrat restanţe la plata cheltuielilor de întreţinere şi le-au achitat după adoptarea respectivului act normativ, întrucât aceste persoane nu se află în situaţii identice sau similare, cât timp momentul la care au plătit debitele către asociaţii este situat anterior sau ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 175/ 2010.

Faptul că, la un moment dat, legiuitorul, pe o perioadă de timp limitativ determinată, a apreciat că se impune să emită un act normativ prin care să scutească de plata unor penalităţi anumite categorii de persoane, ţine strict de opţiunea sa. Tocmai de aceea, în perioada de timp în care o lege este în vigoare, pot apărea modificări sau completări la ea, care însă se aplică strict de la momentul adoptării lor, fără a putea avea incidenţă asupra perioadelor de timp anterioare. Folosind raţionamentul reclamantei, nici un act normativ, în urma intrării sale în vigoare, nu mai poate fi modificat sau completat tocmai din motivul că ar genera discriminări între persoanele cărora li s-au aplicat dispoziţiile legale anterioare, faţă de cele cărora li se aplică dispoziţiile ulterioare.

În drept, pretinsa discriminare invocată de reclamantă este un efect direct al principiului neretroactivităţii legii civile, în sensul că beneficiază de scutirea de la plata penalităţilor exclusiv proprietarii care îşi achită debitele faţă de asociaţie după momentul intrării sale în vigoare, iar nu şi cei care le-au achitat anterior.

Nu în ultimul rând, instanţa constată că reclamanta nu ar putea justifica nici un interes în a invoca existenţa unei discriminări între proprii debitori, în aplicarea normelor legale, o eventuală astfel de vătămare putând fi contestată numai de persoanele direct afectate.

Şi cu privire la modalitatea de dovedire a venitului net minim lunar pe membru de familie reclamanta este în eroare, de vreme ce legiuitorul nu a menţionat expres că s-ar impune ca această probă să fie făcută periodic, iar unde legea nu distinge, nici cei învestiţi cu aplicarea sa nu o pot face. În aceste condiţii, este suficient ca persoana în cauză să dovedească faptul că, în luna efectuării plăţii debitelor restante, veniturile familiei sale nu au depăşit plafonul impus de lege, pentru a putea beneficia de scutirea de la plata penalităţilor de întârziere.

Nici poziţia furnizorilor reclamantei faţă de modalitatea de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 175/ 2010 în ceea ce-i priveşte nu poate justifica un refuz al acesteia de a acorda pârâtei scutirea de care ar beneficia potrivit legii.

Astfel, aplicarea dispoziţiilor unui act normativ intrat în vigoare nu poate fi suspendată pe motivul neadoptării unor acte normative subsecvente, atât timp cât în cuprinsul acestuia nu este prevăzută expres prorogarea efectelor sale până la un astfel de moment. Cât timp Legea nr. 175/ 2010 a fost promulgată, ea îşi produce efecte depline, atât în raporturile dintre proprietari şi asociaţii, cât şi în cele dintre acestea din urmă şi furnizorii de servicii.

În acest sens, tocmai pentru a nu se ajunge la un blocaj financiar al asociaţiilor de proprietari, art. II alin. 4 al legii a prevăzut că sumele cu titlu de penalităţi datorate către asociaţiile de proprietari, anulate conform acestei legi, vor fi anulate şi din obligaţiile contractuale existente între asociaţiile de proprietari şi societatea furnizoare de servicii.

În cazul în care, în urma anulării unor penalităţi în baza dispoziţiilor legale expuse, reclamanta s-ar lovi de refuzul furnizorilor de a le anula pe cele rezultate din relaţiile contractuale dintre ele, ar avea la rândul său calea acţionării în justiţie a acestora, în vederea respectării dispoziţiilor imperative ale legii.

În aceeaşi măsură, potrivit art. 77 din Legea nr. 24/ 2000, ordinele cu caracter normativ, instrucţiunile şi alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor şi ai celorlalte organe ale administraţiei publice centrale de specialitate sau ale autorităţilor administrative autonome se emit numai pe baza şi în executarea legilor, a hotărârilor şi a ordonanţelor Guvernului. Art. 78 prevede că ordinele, instrucţiunile şi alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise şi nu pot conţine soluţii care să contravină prevederilor acestora.

Faţă de aceste prevederi legale, este evident că, şi în situaţia adoptării normelor de aplicare a Legii nr. 175/ 2010, acestea nu pot contraveni actului normativ pe baza şi în executarea cărora vor fi emise, astfel încât dispoziţiile legii, care sunt suficient de clare, au aplicabilitate imediată.

În ceea ce priveşte oferta reală urmată de consemnaţiune, instanţa reţine că, potrivit art. 1114 alin. 1 şi alin. 2 Cod civil, când creditorul unei sume de bani refuză de a primi plata, debitorul poate să-i facă oferte reale, şi, refuzând creditorul de a primi, să consemneze suma; ofertele reale, urmate de consemnaţiune, liberează pe debitor; ele, în privinţă-i, ţin loc de plată, de sunt valabil făcute, şi suma consemnată, cu acest mod, este în rizico-pericolul creditorului.

Art. 1115 pct. 1 – 7 prevede că, pentru ca ofertele să fie valabile trebuie: să fie făcute creditorului, ce are capacitatea de a primi sau acelui ce are dreptul de a primi pentru dânsul; să fie făcute de o persoană capabilă de a plăti; să fie făcute pentru toată suma exigibilă, pentru rendite şi dobânzi datorite, pentru cheltuieli lichidate şi pentru o sumă oarecare în privinţa cheltuielilor nelichidate, sumă asupra căreia se poate reveni, după lichidarea acestor cheltuieli; termenul să fie împlinit, dacă a fost stipulat în favoarea creditorului; condiţia sub care datoria s-a contractat să se fi îndeplinit; ofertele să fie făcute în locul ce s-a hotărât pentru plată, şi dacă locul pentru plată nu s-a determinat prin o convenţie specială, să fie făcute sau creditorului în persoană, sau la domiciliul său, sau la domiciliul ales pentru executarea convenţiei; ofertele să fie făcute prin un ofiţer public ce era competent, pentru astfel de acte.

Conform art. 1116 pct. 1 şi 2 nu este necesar pentru validitatea consemnaţiunii ca ea să fi fost autorizată de judecător; e destul să fi fost precedată de o somaţie significată creditorului, în care să se arate ziua, ora şi locul unde suma oferită are să fie depusă şi ca debitorul să depună suma oferită în casa de depozite şi consemnaţiuni, cu dobânda ei până în ziua depunerii.

În aceeaşi măsură, art. 586 C.pr. civ. prevede că atunci când debitorul va voi să plătească ceea ce e dator şi creditorul nu va voi să primească plata, debitorul e în drept a face ofertă reală şi a consemna ce e dator.

Potrivit art. 587 alin. 1 şi alin. 2, spre acest sfârşit el va face creditorului, prin mijlocirea unui executor judecătoresc de lângă instanţa domiciliului acestuia sau a domiciliului ales, o somaţie, ca să primească valoarea datorată; în acea somaţie se va arăta ziua, ora şi locul, când şi unde suma sau obiectul oferit are să-i fie predat.

Conform art. 588 alin. 1, dacă creditorul nu voieşte să se prezinte sau să primească suma sau obiectul oferit, executorul judecătoresc va încheia proces-verbal şi va arăta dacă creditorul a iscălit ori n-a putut sau n-a voit să iscălească, iar potrivit alin. 2, debitorul, în acest caz, va putea, spre a se libera, să consemneze suma sau bunul oferit la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A. sau, după caz, la o unitate specializată, iar recipisa se va depune la executorul judecătoresc de pe lângă instanţa domiciliului creditorului.

Din dispoziţiile legale enumerate se constată că este reglementată, pe lângă obligaţia debitorului de a efectua plata, şi dreptul său de a plăti, atunci când creditorul refuză plata, pentru a nu fi obligat să suporte consecinţele neexecutării obligaţiei pe care doreşte a o executa, liberându-se astfel de obligaţia care îi incumbă.

În cauza de faţă, ca urmare a opunerii din partea reclamantei de a primi plata creanţei de 2.508,05 lei, reprezentând cheltuieli de întreţinere aferente perioadei decembrie 2009 – aprilie 2010, exprimată nemijlocit şi în faţa instanţei de judecată, pârâta i-a formulat, prin intermediul unui executor judecătoresc de la instanţa sediului reclamantei, o ofertă de plată. Întrucât reclamanta nu s-a prezentat la invitaţia făcută, s-a întocmit proces verbal de către executor, iar pârâta a consemnat întreaga sumă la o unitate C.E.C., la dispoziţia reclamantei.

Cu toate că aceasta a refuzat să dispună de respectiva sumă, această atitudine nu poate lipsi oferta reală urmată de consemnaţiune, de efectele sale specifice, liberând pârâta întocmai ca o plată făcută reclamantei.

Susţinerile reclamantei privind condiţionarea producerii acestor efecte de acceptarea din partea sa sunt eronate, de vreme ce procedura în cauză vizează tocmai situaţia stingerii obligaţiei în cazul unui refuz al creditorului de a primi plata.

În aceeaşi măsură, neacceptarea respectivei plăţi de către reclamantă pe motivul faptului că aceasta este o plată parţială, iar obligarea sa la primirea ei ar încălca principiul indivizibilităţii plăţii, nu este justificată.

În acest sens, în cazul în care obiectul obligaţiei îl constituie anumite prestaţii succesive, ca în cauza de faţă, ce priveşte cheltuielile periodice de întreţinere, la termenul scadent fiecare prestaţie face obiectul unei plăţi distincte. Or, achitându-se de către pârâtă, în totalitate, creanţa de 2.508,05 lei, reprezentând cheltuielile de întreţinere aferente perioadei decembrie 2009 – aprilie 2010, în integralitatea lor, nu se poate reţine că plata vreuneia dintre aceste cote lunare ar fi fost parţială.

Cu privire la obligativitatea pârâtei de a achita, odată cu debitul principal, şi penalităţile acestuia, instanţa reţine că este necesar ca debitorul să consemneze suma oferită, împreună cu dobânda sa calculată până în ziua depunerii. În aceeaşi măsură, referitor la imputaţia plăţii, potrivit art. 1110 Cod civil, în lipsa unui acord între părţi, debitorul, având mai multe datorii, al căror obiect este de aceeaşi speţă, are dreptul de a declara, când plăteşte, care este datoria ce voieşte a desface. Cu toate acestea, conform art. 1111, debitorul unei datorii, pentru care se plăteşte dobândă, sau o rendită, nu poate, fără consimţământul creditorului, să impute plata ce face pe capital cu preferinţă asupra renditei sau a dobânzii; plata parţială, făcută pe capital şi dobândă, se impută mai întâi asupra dobânzii.

Deşi normele cu caracter general ale Codului civil stabilesc imputaţia plăţii mai întâi asupra dobânzilor, în lipsa acordului în sens contrar din partea creditorului, instanţa reţine că, faţă de dispoziţiile cu caracter special ale Legii nr. 175/ 2010, cât timp, după cum s-a arătat mai sus, pârâta era scutită de la plata penalităţilor de întârziere la momentul efectuării plăţii, consemnaţiunea efectuată de aceasta a respectat condiţiile impuse de lege pentru validitatea ei şi a acoperit în integralitate debitul, fără a se încălca principiul indivizibilităţii plăţii.

Pentru aceste considerente, constatând că, după chemarea sa în judecată, pârâta, în mod valabil, a făcut oferta de plată urmată de consemnaţiune, cu privire la întreg debitul datorat constând în suma de 2.508,05 lei, reprezentând cheltuieli de întreţinere aferente perioadei decembrie 2009 – aprilie 2010, capătul de cerere privind obligarea sa la achitarea respectivei sume apare ca fiind rămas fără obiect, drept pentru care urmează a fi respins din acest motiv.

În aceeaşi măsură, întrucât pârâta a achitat integral cotele de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari în termenul de 12 luni de la data intrării în vigoare a Legii nr. 175/ 2010, iar venit net minim lunar pe membru de familie, în cazul său, nu depăşeşte suma de 1.000 lei, se impune scutirea ei de la plata penalităţilor generate de suma restantă cu titlu de bază, capătul de cerere privind obligarea sa la achitarea sumei de 116,43 lei, reprezentând penalităţi de întârziere apare ca fiind neîntemeiat, drept pentru care urmează a fi respins din acest motiv.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro