404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

CIVIL.FOND FUNCIAR

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău la data de 10.05.2010 sub nr. …/200/2010, reclamanta Z. F. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Comisia Judeţeană … de aplicare a legilor fondului funciar şi Comisia locală a Comunei … de aplicare a legilor fondului funciar, ca instanţa prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună nulitatea absolută şi parţială a titlului de proprietate nr. …, emiterea unui nou titlu de proprietate, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că prin titlul de proprietate nr. … s-a reconstituit în beneficiul său dreptul său de proprietate privitor la suprafaţa de 5000 mp teren intravilan şi extravilan pe raza comunei Mărăcineni.

Prin sentinţa civilă nr. …/02.03.1992 s-a dispus reconstituirea dreptului său de proprietate inclusiv pentru suprafaţa de 0,5 ha teren situat pe raza comunei Mărăcineni, sat Căpăţâneşti, în intravilan, teren pe care l-a avut ca zestre de la părinţi.

În urma acestei hotărâri s-a emis titlu de proprietate sus menţionat pentru suprafaţa de 5000 mp.

Prin acest titlu s-a reconstituit suprafaţa de 2953 mp, teren ce a fost cumpărat de ea şi de soţul pe care şi-a construit o casă şi pentru care deţine act de vânzare cumpărare, suprafaţă care nu era nevoie să se reconstituie.

Deşi comisia locală Mărăcineni a emis titlu de proprietate nu a inclus în conţinutul acesteia suprafaţa de 5000 mp, dispusă pentru reconstituire prin hotărâre definitivă şi irevocabilă.

A folosit acest teren până în urmă cu 3 ani şi deşi a formulat solicitări nu i-a fost inclusă în titlu.

Potrivit art. 11 din Legea 169/1997 şi Legea 247/2005 titlurile de proprietate emise cu încălcarea dispoziţiilor privind reconstituirea dreptului de proprietate sunt lovite de nulitate absolută.

Faţă de faptul că s-a refuzat înscrierea în titlu a suprafeţei de 5000 mp recunoscut ca drept al său prin hotărâre judecătorească, solicită admiterea cererii să se constate nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate şi să se emită un nou titlu de proprietate pentru suprafaţa de teren de 0,5 ha situată în tarlaua 17.

Pârâta Comisia locală a Comunei … de aplicare a legilor fondului funciar a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia puterii de lucru judecată. A arătat că în anul 2007 reclamanta a mai deschis o acţiune cu acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi între aceleaşi părţi ce a fost respinsă prin Decizia nr. …/08.05.2007 rămasă definitivă şi irevocabilă.

În baza sentinţei nr. …/02.03.1992 Comisia locală a Comunei … a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 5000 mp în anexa 2 A poziţia … ulterior eliberându-i se titlul de proprietate nr. ….

În mod eronat se menţionează în cererea de chemare în judecată că în titlu de proprietate nu a fost inclusă suprafaţa de 5000 mp dispusă pentru reconstituire prin hotărâre definitivă , deoarece prin titlul de proprietate nr. … s-a reconstituit chiar această suprafaţă în baza sentinţei nr. …./02.03.1992.

Petenta nu figurează cu alte suprafeţe de teren înscrisă în evidenţele registrului agricol 1959-1963, nici cu cerere de intrare în CAP Mărăcineni şi nici nu a făcut dovada existenţei vreunei alte suprafeţe de teren cu documente, motiv pentru care să-i fie reconstituit încă 5000 mp.

Referitor la suprafaţa de 2953 mp teren intravilan , pe care reclamanta susţine că l-a cumpărat alături de soţul ei, nefăcând dovada, aceasta face parte din suprafaţa reconstituită conform sentinţei civile, diferenţa până la completarea suprafeţei, datorită faptului că nu a existat rezervă în intravilan a fost atribuită în extravilan unde a exista posibilitatea ( tarla 2 – suprafaţa de 2047 mp).

Comisia locală nu a emis titlul de proprietate fără a include suprafaţa de 5000 mp rezultaţi din hotărârea sus menţionată, ci aceasta a fost singura suprafaţă justificată ca drept de proprietate., dar atribuirea s-a în funcţie de posibilitatea comisiei locale la acea vreme.

Arată că până în iunie 2006 nu au mai existat sesizări cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate.

În ceea ce priveşte suprafaţa de 5000 mp pe care reclamanta susţine că a avut-o în tarlaua … Căpăţâneşti, neexistând o cerere în acest sens, a arătat că la data reconstituirii a fost teren arabil extravilan, iar prin PUG Mărăcineni, aprobat în anul 1998, a fost introdusă în intravilanul satului Căpăţâneşti. În prezent în tarlaua … Căpăţâneşti există un plan parcelar conform căruia reclamanta nu figurează cu teren. În tarlaua … există o singură rezervă de 2345 mp care nu are ieşire la drum şi care nu este cea solicitată de reclamantă.

A precizat că cererea de chemare în judecată a mai făcut obiectul a două dosare nr. …./2006 încheiat cu perimarea cererii, şi al doilea cu nr. …./200/2007 încheiat cu respingerea acţiunii.

Prin serviciul registratură la data de 09.12.2010 reclamanta şi-a precizat cererea de chemare în sensul că renunţă la capătul de cerere prin care solicită emiterea unui nou titlu de proprietate, menţine capătul de cerere prin care a solicitat nulitatea absolută şi parţială a titlului de proprietate nr. …. Această nulitate constă în includerea în conţinutul titlului şi a suprafeţei de teren de 5000 mp pe care a primit-o de la părinţii ei în 1954 şi pe care l-a obţinut în urma sentinţei îl are în posesie deşi nu este trecut în titlu de proprietate, şi excluderea din conţinutul titlului a suprafeţei de 2047 mp situată în extravilan, teren care nu i-a aparţinut, nu l-a cerut şi pe care nu-l are în posesie deşi este trecut în titlul de proprietate.

Solicită ca în titlu să-i fie inclusă pe lângă suprafaţa de 2653 mp teren pentru care deţine act de vânzare cumpărare şi care este deja inclusă în actul de proprietate şi suprafaţa de 5000 mp teren intravilan situat în tarla …. între vecinii C. A. şi moştenitorii defunctului N.N..

Suprafaţa solicitată prin prezenta acţiune este alta decât cea menţionată în titlu de proprietate.

A arătat că prin sentinţa civilă nr. …/02.03.1992 s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate inclusiv pentru suprafaţa de 5000 mp teren intravilan pe raza comunei Mărăcineni. În acea cauză au fost audiaţi martorii S.C. şi N.V. , fiind chiar vecinii acestui teren , care au declarat că reclamanta a avut în proprietate anterior cooperativizării suprafaţa de 5000 mp în vatra satului Căpăţâneşti, iar în urma cooperativizării a fost administrat de CAP.

În urma acestei hotărâri comisia locală a înţeles greşit şi a reconstituit greşit dreptul său de proprietate. A trecut în titlul de proprietate suprafaţa de 2653 mp teren curţi construcţii aferent casei de locuit pentru care deţine act de vânzare cumpărare, iar pentru întregirea celor 5000 a inclus suprafaţa de 2047 mp situată în extravilan, teren care nu i-a aparţinut, nu l-a cerut pentru reconstituire.

Consideră că comisia locală nu i-a reconstituit dreptul de proprietate conform sentinţei pentru 5000 mp, ci i-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 2653 pentru care deţine act de vânzare cumpărare şi pe care îl stăpâneşte încă din 1961 fără a fi fost preluat de CAP în urma cooperativizării.

Prin încheierea de şedinţă din data de 17.12.2010 instanţa a respins excepţia autorităţii de lucru judecat pentru motivele arătate în încheierea de şedinţă de la acea dată.

Pârâra Comisia Locală … a depus concluzii scrise.

În cauză instanţa a administrat proba cu înscrisuri fiind depuse la dosar următoarele înscrisuri: Sentinţa civilă nr. …/02.03.1992 a Judecătoriei Buzău ( f 7, 8), titlul de proprietate nr. … ( f 9 ), copie cerere de chemare în judecată ( f 17), Sentinţa civilă nr. …./08.05.2007 a Judecătoriei Buzău ( f 18-20), cererea formulată de A. M. S. ( f 47, 47), chitanţă din data de 12.01.1962 ( f 49 ), contractul de vânzare cumpărare nr. … autentificat de Notariatul de Stat Raional Buzău ( f 50), autorizaţie pentru executare de lucrări nr. …/07.06.1962 ( f 51-54), adresa nr. …/19.01.2011 emisă de Primăria comunei Mărăcineni ( f 69, ), proba testimonială în cadrul căreia au fost audiaţi martorii G. C. şi C. I. , declaraţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosar ( f 73, 74), proba cu expertiză cadastru , fiind depus la dosar raportul de expertiză nr. …/07.03.2011 întocmit de expert Preas Marian ( f 82-97).

S-a ataşat la dosar documentaţia care a stat la baza eliberării titlul de proprietate nr… ( f 30-42),

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa, reţine următoarea situaţie de fapt:

Prin sentinţa civilă nr. …/02.03.1992 a Judecătoriei Buzău, pronunţată în dosarul nr. …./1991 s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate reclamantei pentru suprafaţa de 0,5 ha teren intravilan situat pe raza comunei Mărăcineni, sat Căpăţâneşti, judeţul Buzău, fără a fi identificat în dispozitivul sentinţei amplasamentul exact al acestei suprafeţe de teren.

În baza acestei sentinţe, Comisia Judeţeană Buzău a eliberat reclamantei Z. F. titlul de proprietate nr. … în care este cuprinsă suprafaţa de 2653 mp teren intravilan şi suprafaţa de 2047 mp situată în extravilan.

Reclamanta susţine că la eliberarea titlului de proprietate nu a fost respectată sentinţa civilă nr. …./02.03.1992 a Judecătoriei Buzău, întrucât susţine reclamanta că, prin această sentinţă i s-a reconstituit o altă suprafaţa de 5000 mp teren care este situată în tarlaua … sat Căpăţâneşti, şi nu suprafaţa de teren pentru care s-a eliberat titlu de proprietate. Pentru acest motiv reclamanta solicită nulitatea absolută şi parţială a titlului de proprietate nr. …, această nulitate constând în includerea în conţinutul titlului şi a suprafeţei de teren 5000 mp teren intravilan situat în tarla 17 între vecinii C.A. şi moştenitorii defunctului N. N., pe care susţine reclamanta că a primit-o de la părinţii ei în 1954 şi excluderea din conţinutul titlului a suprafeţei de 2047 mp situată în extravilan.

Instanţa constată că practic reclamanta doreşte ca în titlu de proprietate nr. …, pe lângă suprafaţa de 2653 mp teren intravilan să-i mai fie inclusă suprafaţa de teren 5000 mp teren intravilan situat în tarla … între vecinii C. A. şi moştenitorii defunctului N. N..

Instanţa constată că, din raportul de expertiză nr. …/07.03.2011 întocmit de expert Oprea Marian, în prezenta cauză rezultă că, în suprafaţa de 2653 mp teren intravilan inclusă în titlu de proprietate nr. …, se regăseşte suprafaţa de 1287 mp dobândită de reclamantă şi soţul ei prin contractul de vânzare cumpărare nr. … autentificat de Notariatul de Stat Raional Buzău şi suprafaţa de 1287 mp cumpărată de reclamantă cu chitanţă de mână în 12.01.1962.

De vreme ce pentru suprafaţa de 1287 mp reclamantă are un act de proprietate respectiv contractul de vânzare cumpărare nr. … autentificat de Notariatul de Stat Raional Buzău, şi această suprafaţă de teren nu a fost preluată de CAP nu trebuia inclusă în titlul de proprietate. Însă instanţa constată că reclamanta nu a solicitat nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. … şi cu privire la această suprafaţă de teren, aşa încât instanţa nu ar putea dispune nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. … cu privire la această suprafaţă de teren, întrucât s-a încălca principiu disponibilităţii, instanţa fiind ţinută de obiectul cererii de chemare în judecată.

Cât priveşte suprafaţa de 1287 mp instanţa reţine din cererea făcută de numita A.M., aflată la fila 48 din dosar, că această suprafaţă de teren a fost iniţial înscrisă în CAP la partida numitei A.M.şi vândută de aceasta cu chitanţă de mână în 12.01.1962 reclamantei şi soţului ei. Aşadar cu privire la această suprafaţă de teren reclamanţii nu deţin un act valabil de vânzare cumpărare ci doar o chitanţă de mână şi de vreme ce această suprafaţă de teren a fost înscrisă în CAP putea fi reconstituită de comisia locală. Însă, instanţa constată că reclamanta nu a solicitat nulitatea absolută a titlului de proprietate nici cu privire la această suprafaţă de teren.

Prin cererea precizată reclamanta a solicitat nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate cu privire la suprafaţa de teren de 2047 teren situată în extravilan.

Este adevărat că prin sentinţa civilă nr. …/02.03.1992 a Judecătoriei Buzău i s-a reconstituit dreptul de proprietate reclamantei pentru suprafaţa de 0,5 ha teren intravilan situat pe raza comunei Mărăcineni, sat Căpăţâneşti, judeţul Buzău, însă fără a fi identificat în dispozitivul sentinţei amplasamentul exact al acestei suprafeţe de teren.

Potrivit Legii 18/1991 astfel cum era în vigoare la data reconstituirii dreptului de proprietate reclamantei, reconstituirea nu se făcea pe vechiul amplasament.

Potrivit art. 5 alin. 1 lit. i din HG 890/2005 este atribuţia Comisiei locale de a efectua punerea în posesie prin delimitarea în teren a suprafeţelor reconstituite. Comisia Locală … a arătat prin întâmpinare că suprafaţa de 2047 teren a fost reconstituită în extravilan, întrucât comisia locală nu mai avea la dispoziţie teren în intravilan, astfel cum rezultă din adresa nr. …/19.01.2011 eliberată de Primăria Comunei Mărăcinei. Mai mult, din aceeaşi adresă rezultă că, suprafaţa de 5000 mp din tarlaua … pe care o solicită reclamanta la data emiterii titlului de proprietate nr. … figura ca fiind în extravilan şi nu în intravilan, abia din 1998 suprafaţa de teren din tarlaua … figurează în intravilan.

Aşadar, cu privire la suprafaţa de teren de 2047 situată în extravilan, în mod corect s-a eliberat titlul de proprietate, întrucât prin sentinţa civilă nr. …. a Judecătoriei Buzău nu s-a identificat exact amplasamentul terenului reconstituit reclamantei, iar potrivit Legii 18/1991 astfel cum era în vigoare la data reconstituirii dreptului de proprietate reclamantei, reconstituirea nu se făcea pe vechiul amplasament, comisiei locale revenindu-i atribuţia de a identifica amplasamentul terenului reconstituit conform art. 5 alin. 1 lit. i din HG 890/2005.

Mai mult instanţa constată că nu există nici un motiv de nulitate din cele prevăzute de art. III din Legea 169/1997.

În ceea ce priveşte includerea în titlu de proprietate nr. …. a suprafeţei de teren 5000 mp teren intravilan situat în tarla … între vecinii C. A. şi moştenitorii defunctului N.N., pe care susţine reclamanta că a primit-o de la părinţii ei în 1954, instanţa constată că prin sentinţa civilă nr. …/02.03.1992 a Judecătoriei Buzău nu i s-a reconstituit reclamantei această suprafaţă de teren cu amplasamentul solicitat de reclamantă, în dispozitivul sentinţei nefiind identificat exact amplasamentul suprafeţei de 5000 mp teren reconstituit reclamantei. Din raportul de expertiză nr. …/07.03.2011 întocmit de expert Oprea Marian, în prezenta cauză rezultă că, suprafaţa de teren 5000 mp intravilan situat în tarla … între vecinii C. A. şi moştenitorii defunctului N. N., solicitată de reclamantă, se află în proprietatea numitei Caloian Ana conform titlului de proprietate nr. ….

Aşadar suprafaţa de teren 5000 mp intravilan situat în tarla … nefiind liberă nu poate fi reconstituită reclamantei.

Faţă de considerentele mai sus expuse instanţa apreciază cererea de chemare neîntemeiată urmând ca în baza. art. III din Legea 169/1997 să o respingă.

Având în vedere că prin precizarea la cererea de chemare în judecată reclamanta a renunţat la capătul de cerere prin care solicită emiterea unui nou titlu de proprietate, în baza art. 246 instanţa va lua act de renunţarea reclamantei la acest capăt de cerere.

Reclamanta fiind în culpă procesuală,potrivit art. 274 cod procedură civilă, va suporta propriile cheltuieli de judecată, urmând a fi respins capătul de privind acordarea cheltuielilor de judecată

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro