404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

CIVIL.PARTAJ SUCCESORAL

Deliberând asupra cauzei de faţă, reţine următoarele :

Deliberând asupra cauzei de faţă, instanţa constată următoarele:

Prin cererea înregistrată, la data de 20.04.2010, sub nr…./200/2010, pe rolul Judecătoriei Buzău reclamanta G. I. a chemat în judecată pe pârâţii ….., pentru ca instanţa, prin hotărârea ce o va pronunţa, constate vânzarea cumpărarea cu privire la suprafaţa de 300 mp teren categoria de folosinţă curţi construcţii situată în intravilanul comunei Gherăseni, tarlaua …, parcela …, între vecini: ……., să se constate nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate nr. …. din 30.10.1995 în ceea ce priveşte suprafaţa de 300 mp teren curţi construcţii, situată în intravilanul comunei Gherăseni, judeţul Buzău, în tarlaua …, parcela …., să se dispună anularea certificatului de moştenitor nr. … emis de Notariatul Judeţean Buzău, să se dispună partajarea averii succesorale a defunctei C.M., decedată la data de 15.03.1992, cu ultimul domiciliu în Comuna Gherăseni.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a cumpărat în anul 1973, 300 mp teren categoria de folosinţă curţi construcţii, cu amplasamentul menţionat mai sus, de la M.M., din comuna Gherăseni, judeţul Buzău, actualmente decedat. Singurul moştenitor al acestuia este pârâtul D.N., în calitate de fiu.

Preţul terenului de 300 mp a fost de 800 lei, bani pe care i-a plătit vânzătorului în 1973 şi a intrat în posesia terenului, prilej cu care a întocmit şi un act sub semnătură privată. Pe acest înscris l-am pierdut de –a lungul anilor iar vânzătorul a murit, existând martori care au asistat la momentul realizării acordului de voinţă, privind vânzarea cumpărarea terenului menţionat. Din 1973 şi până în prezent, ea a stăpânit terenul respectiv ca proprietar, teren ce se învecinează cu cel al părinţilor ei C.C. şi C.M..

Titlul de proprietate nr. ….. este nul absolut parţial, întrucât include şi suprafaţa de 300 mp, la care a făcut referire mai sus.. la momentul colectivizării tatăl său C. C. figura doar cu suprafaţa de 200 mp curţi construcţii, conform extrasului din registrul agricol ataşat.

În mod nelegal a fost inclusă în titlul de proprietate al tatălui ei şi suprafaţa de 300 mp pe care ea a cumpărat-o în 1973 aşa cum a arătat mai sus. Conform art. 1 alin. 1 lit. ii din Legea 169/1997 titlul de proprietate este lovit de nulitate absolută.

Certificatul de moştenitor nr. …/19.05.1993 este nelegal întrucât nu au fost citaţi la dezbaterea succesiunii toţi moştenitorii legali ai defunctei lor mame C. M., care sunt: reclamanta în calitate de fiică şi pârâţii ….. în calitate de fii. Şi ea şi pârâtele ….. au acceptat succesiunea mamei lor în termen legal şi în mod tacit. Fratele ei C. P. a procedat total nelegal atunci când s-a investit el unic moştenitor.

Ea a aflat despre existenţa acestui certificat de moştenitor de la primărie , în urmă cu câteva zile. Solicită să se constate că reclamanta şi ceilalţi pârâţi au calitatea de moştenitori ai mamei lor C. M., că au fiecare dreptul la câte o cotă de 1/5 pentru fiecare din masa succesorală, care se compune din 0,9900 ha teren, mai puţin terenul de 300 mp, al cărui proprietar exclusiv este reclamanta.

În drept a invocat dispoziţiile art. 728 Cod civil, Legea 274/2005, titlul X art. 5 art. 1077 şi urm. cod civil art. 88 din Legea 36/1995. .

Reclamanta a fost scutită de plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 546,06 lei prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 10.09.2010.

Pârâtele … au depus întâmpinare prin care au arătat că sunt de acord cu solicitările reclamantei . Au arătat că reclamanta a spus adevărul că a cumpărat suprafaţa de 300 mp teren lângă mama lor, de la M.M.. Ei, toţi au dărâmat casa mamei lor şi au împărţit frăţeşte totul. S.G. a îngrijit-o pe mama ei 2 ani la pat pentru că a fost bolnavă, a stat la ea, ea a înmormânt-o pe mama lor şi ea i-a făcut toate pomenile. . Toţi fraţii au dreptul la moştenire.

In cauza instanta a administrat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar: certificat de deces seria … ( f 7 ), certificat de atestare fiscală ( f 8 ), titlul de proprietate nr. …, eliberat de Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Buzău ( f 9 ),copie din registrul agricol ( f 10, 11 ), copie BI seria … ( f 13 ), certificat de naştere nr. … ( f 14 ), certificat de căsători seria … ( f 15 ), copie CI seria … ( f 16 ), certificat de naştere seria … ( f 17 ), copie BI seria …, ( f 18 ), certificat de naştere seria .. ( f 19 ), certificat de naştere seria .. copie CI seria … ( f 20), certificat de căsătorie seria … ( f 21 ), documentaţia care a stat la baza emiterii titlului de proprietate nr. …,( f 29-35, 43-49), certificatul de moştenitor nr. … eliberat de Notariatul de Stat Judeţean Buzău ( f 52 ), copie BI seria … ( f 69), copie registru agricol ( F 77-80), proba testimonială în cadrul căreia au fost audiaţi martorii G.A. şi L.V. propuşi de reclamantă, declaraţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la filele 66,67 din dosar, interogatoriul pârâtului D.N. ( f 68 ).

Analizând actele şi lucrările dosarului , instanţa reţine următoarele:

Prin încheierea de admitere în principiu din data de 15.10.2010 instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului D.N. cu privire la capătul de cerere privind constatare vânzării cumpărării suprafeţei de 300 mp teren curţi construcţii între M. M. şi reclamantă.

A respins în principiu capătul de cerere privind constatare vânzării cumpărării suprafeţei de 300 mp teren curţi construcţii între M. M. şi reclamantă, formulat de reclamanta G.I., cu domiciliul în Comuna Pietroasele, judeţul Buzău, împotriva pârâtului D.N., cu domiciliul în Comuna Gherăseni, judeţul Buzău, ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A admis excepţia lipsei de interes a reclamantei în formularea capătului de cerere privind constatarea nulităţii absolute parţiale a titlului de proprietate nr. …, eliberat de Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Buzău,

A respins în principiu capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute parţiale a titlului de proprietate nr. …, eliberat de Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Buzău, formulat de reclamanta G.I., cu domiciliul în …, în contradictoriu cu pârâţii ….., ca lipsit de interes.

A admis în principiu capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a certificatului de moştenitor nr. …/19.05.1993 eliberat de Notariatul de Stat Judeţean Buzău.

A constatat nulitatea absolută a certificatului de moştenitor nr. …/19.05.1993 eliberat de Notariatul de Stat Judeţean Buzău.

A admis, în principiu, capătul de cerere privind partajarea averii succesorale a defunctei C.M..

A constatat deschisă succesiunea defunctei C.M., decedată la data de 15.03.1992, cu ultimul domiciliu în Comuna Gherăseni, judeţul Buzău.

A constatat că averea succesorala rămasă de pe urma defunctei C.M. se compune din suprafaţa de 1,02 ha teren situat pe raza satului Gherăseni, comuna Gherăseni, judeţul Buzău, din care 9700 mp în extravilan, şi 500 mp în intravilan astfel cum rezultă din titlul de proprietate nr. …., eliberat de Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Buzău.

A constatat că de pe urma defunctei C.M., au rămas ca moştenitori: reclamanta G. I.şi pârâţii …., în calitate de fii, fiecare cu câte o cotă de 1/5 din moştenire.

Pentru a pronunţa această încheiere de admitere în principiu instanţa a avut în vedere următoarea situaţie de fapt:

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului D.N. cu privire la capătul de cerere privind constatare vânzării cumpărării suprafeţei de 300 mp teren curţi construcţii între M.M. şi reclamantă, instanţa reţine din copia CI seria … că la numele tatălui numitului D.N. nu apare nicio persoană. De vreme ce în mod legal nu s-a stabilit că numitul M.M. este tatăl pârâtului D.N., acesta din urmă nu este moştenitorul legal al numitului M.M., şi pe cale de consecinţă nu poate prelua obligaţia numitului M.M.de a încheia contractul de vânzare cumpărare cu reclamanta cu privire la suprafaţa de 300 mp.

În aceste condiţii instanţa apreciază întemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului D.N. cu privire la capătul de cerere privind constatare vânzării cumpărării suprafeţei de 300 mp teren curţi construcţii între M.M. şi reclamantă, urmând a fi respins în principiu capătul de cerere privind constatare vânzării cumpărării suprafeţei de 300 mp teren curţi construcţii între M.M. şi reclamantă, ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Referitor la excepţia lipsei de interes a reclamantei în formularea capătului de cerere privind constatarea nulităţii absolute parţiale a titlului de proprietate nr. …, eliberat de Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Buzău, motivat de faptul că în mod nelegal este cuprinsă în acest titlu şi suprafaţa de 300 mp teren curţi construcţii, pe care reclamanta pretinde că ar fi cumpărat-o în anul 1973 de la M.M., în condiţiile în care instanţa a respins capătul de cerere privind constatare vânzării cumpărării suprafeţei de 300 mp teren curţi construcţii între M.M. şi reclamantă, ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, apreciază că reclamanta nu mai are interes să solicite anularea titlului de proprietate atacat, de vreme ce nu s-a constat vreun drept de proprietate al reclamantei cu privire la suprafaţa de 300 mp teren. Mai mult instanţa constată că prin titlul de proprietate nr. …, i s-a reconstituit mamei reclamantei după urma defunctului ei soţ C.C. suprafaţa totală de 1,02 ha, adică întreaga suprafaţă de teren cu care defunctul C.C., figura în registrul agricol, iar la data emiterii titlului legea nu impunea reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului pe vechiul amplasament.

Faţă de aceste considerente instanţa va admite excepţia lipsei de interes a reclamantei în formularea capătului de cerere privind constatarea nulităţii absolute parţiale a titlului de proprietate nr. …, eliberat de Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Buzău, şi pe cale de consecinţă va respinge în principiu acest capăt de cerere ca fiind lipsit de interes.

Cu privire la capătul de cerere prin care se solicită anularea certificatului de moştenitor nr. …/19.05.1993 eliberat de Notariatul de stat Judeţean Buzău instanţa reţine următoarele:

Prin acest certificat de moştenitor s-a constat că unicul moştenitor al defunctei C. M., decedată la data de 15.03.1992 este C. P., iar C.F., fiu, C.M., fiică şi Ci., fiică sunt străini de moştenire prin neacceptare. Reclamanta G.I. care este şi ea fiica defunctei C.M. nu este menţionată în certificatul de moştenitori. Prin urmare reclamanta este un terţ faţă de certificatul de moştenitor atacat astfel că menţiunile din acesta îi sunt opozabile doar până la dovada contrară.

Astfel martora G.A. a arătat că după moartea mamei lor toţi copii au luat lucruri din casă, au dărâmat casa şi au împărţit materialele de construcţii între ei. Această situaţie de fapt fiind confirmată şi de către martora L.V., care a arătat că pârâta G.S. a fost cea care a îngrijit-o pe mama părţilor până la deces, doi ani a ţinut-o la ea acasă şi această pârâtă împreună cu reclamanta s-au ocupat de înmormântarea mamei lor.

Aşadar din declaraţiile celor două martore rezultă că toţi copii defunctei C.M. au făcut acte de acceptare tacită a moştenirii acesteia.

În consecinţă instanţa constată că în certificatul de moştenitor s-a menţionat în mod greşit că C.F.. fiu, C. M., fiică şi C.S. sunt străini de moştenire prin neacceptare şi s-a omis să se menţioneze că numita G. I. are şi ea calitatea de moştenitor a defunctei C.M. în calitate de fiică.

De vreme ce în certificatul de moştenitor atacat nu sunt menţionaţi toţi moştenitorii defunctei C.M., instanţa în baza art. 88 din Legea 36/1995 va dispune anularea certificatului de moştenitor.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind partajarea averii succesorale instanţa reţine următoarele:

La data de 15.03.1992 a decedat defuncta C.M., cu ultimul domiciliu în Comuna Gherăseni, judeţul Buzău.

Cât priveşte moştenitorii acestei defuncte, de vreme ce instanţa a admis capătul de cerere privind nulitatea certificatului de moştenitor eliberat de pe urma acestei defuncte, şi a constată că toţi copii defunctei au efectuat acte de acceptare tacită a succesiunii, instanţa constată că au calitate de moştenitori ai defunctei: reclamanta G.I. şi pârâţii ….., în calitate de fii, fiecare cu câte o cotă de 1/5 din moştenire.

Ca avere succesorală a rămas de pe urma acestei defuncte suprafaţa de 1,02 ha teren situat pe raza satului Gherăseni, comuna Gherăseni, judeţul Buzău, din care 9700 mp în extravilan, şi 500 mp în intravilan astfel cum rezultă din titlul de proprietate nr. …, eliberat de Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Buzău.

Potrivit art. 728 Cod civil, nimeni nu poate rămâne în indiviziune.

Pentru identificarea, evaluarea şi lotizarea terenurilor, s-a dispus efectuarea unei expertize topo, fiind depus la dosar raportul de expertiză în specialitatea cadastru, nr. …./28.01.2011 întocmit de expert Badea Emil.

La stabilirea loturilor se are în vedere criteriile oferite de art. 673/9 cod procedură civilă, respectiv cota părţilor, natura bunurilor de împărţit. Totodată se va ţine seamă de întinderea suprafeţelor de teren împărţite aşa încât o împărţire excesivă a acestora să nu afecteze utilitatea economică a terenurilor. Astfel terenul intravilan va fi partajat între reclamanta G.I. întrucât acesta l-a solicitat în natură, şi între pârâtul C.P., întrucât pe o parte din terenul intravilan fiul acestuia a construit o casă de locuit. Şi terenul extravilan va fi împărţi tot între reclamanta G.I. şi între pârâtul C. P. deoarece ceilalţi pârâţi au arătat prin întâmpinare că sunt bătrâni, iar o împărţire excesivă a suprafeţelor de teren ar afecta utilitatea economică a acestora.

Prin raportul de expertiză expertul a împărţit terenul din intravilan şi cel din extravilan cu excepţia următoarelor suprafeţe de teren extravilan, înscrise în titlul de proprietate nr. …. : 600 mp – arabil, 900 mp păşuni, şi 200 mp fâneţe, aceste suprafeţe de teren rămân în indiviziune, fiind izlaz comunal. Prin urmare la stabilirea sultelor se au în vedere doar suprafeţele efectiv partajate din titlu. Instanţa constată că în raportul de expertiză expertul a evaluat toate suprafeţele de teren pe care le-a împărţit, (cu excepţia celor menţionate mai sus cu privire la care părţile rămân în indiviziune) valoarea totală a acestor suprafeţe de teren de 3307 lei, este corectă în raportul de expertiză, pentru că cuprinde şi valoarea de 30 lei a suprafeţei de 200 mp vie din tarlaua 19, parcela 230 din titlu de proprietate nr. … care este atribuită reclamantei G.I. fiind identificată în anexa 5 la raportul de expertiză ( în anexa 5 este greşit menţionat suprafaţa de 500 mp corect fiind 200 mp, şi nr. tarlalei, în titlu fiind T 19, iar în anexă este T 18 ). Suma de 437 menţionată în raportul de expertiză, este corectă şi reprezintă sulta ce revine pârâţilor …. ca urmare a partajării terenului intravilan de 500 mp ( 2185:5=437 lei ). În ceea ce priveşte valoarea sultei finale acesta nu a fost stabilită corect în raportul de expertiză şi nici în completarea la raportul de expertiză, prin urmare va fi calculată de către instanţă, urmând ca în continuare să se explice modalitatea de calcul.

Astfel valoarea totală a terenurilor ce sunt supuse partajului este de 3307 lei, aşa cum s-a arătat mai sus, această valoare este corectă în raportul de expertiză. Fiecare parte având câte o cotă de 1/5 din masa succesorală, rezultă că fiecare parte ar fi trebuit să primească bunuri în valoare de 1/5 din valoarea totală a suprafeţelor de teren ce se vor împărţi ( aşa cum s-a arătat mai sus cu privire la anumite suprafeţe de teren părţile rămân în indiviziune şi aceste suprafeţe de teren nu sunt evaluate), respectiv suma de 3307 lei. Astfel fiecare parte ar trebui să ia bunuri în valoare de 661,4 lei ( 3307:5=661,4lei). Prin raportul de expertiză a fost atribuită reclamantei G.I. suprafaţa de 400 mp teren curţi construcţii intravilan, valoarea acestui teren fiind de 1748 lei ( 400X4,37 lei/mp= 1748), suprafaţa totală de 6200 mp teren arabil extravilan în valoare de 868 lei ( 6200X0,14 lei/mp = 868), precum şi suprafaţa de 200 mp vie extravilan evaluată de expert la 30 lei ( 200X0,15 lei/mp= 30 ) . Astfel reclamantei G. I. i s-au atribuit suprafeţe de teren în valoare totală de 2646 lei, în timp ce valoarea corespunzătoarei cotei ei este de 661,4 lei, rezultă că diferenţa de 1984, 6 lei o va achita pârâţilor cu titlu de sultă, respectiv pârâţilor … câte 661,4 lei pentru fiecare, iar 0,4 lei către pârâtul C.P..

Pârâtului C.P. i s-au atribuit prin raportul de expertiză suprafaţa de 100 mp teren curţi construcţii intravilan, valoarea acestui teren fiind de 437 lei ( 100X4,37 lei/mp= 437), suprafaţa totală de 1600 mp teren arabil extravilan în valoare de 224 lei ( 1600X0,14 lei/mp = 224), valoarea totală a terenurilor atribuite fiind de 661 lei, în timp ce valoarea corespunzătoarei cotei lui, este de 661,4 lei, urmând ca diferenţa de 0,4 lei, să o primească de la reclamanta G.I., cu titlu de sultă.

În consecinţă în raportul de expertiză suma de 673,2 lei este greşită, precum şi suma de 655,2 lei din completarea la raportul de expertiză este greşită, suma corectă fiind 661,4 lei şi reprezintă valoarea corespunzătoare cotei ce revine fiecărei părţi ( 3307:5=661,4 lei ), expertul a omis să aibă în vedere la stabilirea sultei finale şi valoarea terenului vie de 200 mp atribuit reclamantei în valoare de 30 lei.

Instanţa mai constată că în anexa nr. 3 la raportul de expertiză este menţionată greşit suprafaţa atribuită reclamantei G.I., fiind menţionat 1600 mp, corect fiind 700 mp de vreme ce întreaga suprafaţă de teren din tarlaua 34, parcela 342 din titlul de proprietate nr. … este de 2300 mp iar pârâtului C.P. i se atribuit din această tarla suprafaţa de 1600 mp, diferenţa nu poate fi decât de 700 mp. Şi din schiţă se poate observa că suprafaţa atribuită lui C. P. este mult mai mare decât cea atribuită reclamantei G.I.. Greşeala rezultă şi din totalul suprafeţei de teren extravilan atribuită reclamantei care este de 6200 mp şi nu poate fi compusă decât din următoarele suprafeţe de teren înscrise în titlul de proprietate nr. …: 5000 mp T 11, parcela 291, 500 mp T 30, parcela 332 şi 700 mp ( greşit 1600 ) din cei 2300 din T 34, parcela 342.

În consecinţă instanţa în baza art. 728 cod civil va dispune ieşirea părţilor din indiviziune prin omologarea raportului de expertiză în specialitatea cadastru, nr. …/28.01.2011 întocmit de expert Badea Emil şi a schiţelor anexă, cu modificările şi completările aduse de instanţă, în variantă unică atribuind părţilor loturile propuse, după cum urmează:

Va atribui reclamantei G.I., în deplină proprietate şi posesie Lotul nr. 1, compus din: suprafaţa de 400 mp teren curţi construcţii intravilan, situată în intravilanul satului Gherăseni, comuna Gherăseni, judeţul Buzău, tarlaua …, parcela …, înscrisă în titlul de proprietate nr. …., în valoare de 1748 lei, identificată în schiţa anexă nr. 1 la raportul de expertiză specialitatea cadastru, nr. …/28.01.2011 întocmit de expert Badea Emil, prin poligonul de culoare roşie, cu vecini: N – …, pe o distanţă de 22,51 m, S- … pe o distanţă de 9,74 m şi …. pe o distanţă de 5,75 m +10,24 m + 7,24 m, V – drum pe o distanţă de 14,11 m, la Est – drum pe o distanţă de 24,66 m, suprafaţa de 200 mp teren vie extravilan, ( în schiţa anexă nr. 5 la raportul de expertiză este greşit menţionată suprafaţa de 500 mp atribuită reclamantei .), în valoare de 30 lei, situată în extravilanul satului comunei Gherăseni, judeţul Buzău, tarlaua …, (greşit este în schiţa nr. 5 la raport tarlaua … ) parcela …, înscrisă în titlul de proprietate nr. …., identificată în schiţa anexă nr. 5 la raportul de expertiză specialitatea cadastru nr. …/28.01.2011 întocmit de expert Badea Emil, având ca vecinătăţi: N – drum pe o distanţă de 2 m, S- drum , pe o distanţă de 2 m, V – … pe o distanţă de 100 m, la Est – …. pe o distanţă de 100 m, suprafaţa de suprafaţa totală de 6200 mp teren arabil extravilan, în valoare de 868 lei, compusă din: suprafaţa de 5000 mp teren arabil extravilan, situată în extravilanul comunei Gherăseni, judeţul Buzău, tarlaua …, parcela …., înscrisă în titlul de proprietate nr. …, identificată în schiţa anexă nr. 2 la raportul de expertiză specialitatea cadastru nr. …/28.01.2011 întocmit de expert Badea Emil, având ca vecinătăţi: N – drum pe o distanţă de 23,69 m, S- drum, pe o distanţă de 68,72 m, V – …. pe o distanţă de 117,23 m, la Est – drum pe o distanţă de 113,74 m, suprafaţa de 500 mp teren arabil extravilan, situată în extravilanul comunei Gherăseni, judeţul Buzău, tarlaua …., parcela …., înscrisă în titlul de proprietate nr. …., identificată în schiţa anexă nr. 4 la raportul de expertiză specialitatea cadastru nr. …/28.01.2011 întocmit de expert Badea Emil, având ca vecinătăţi: N – … pe o distanţă de 510 m, S- …, pe o distanţă de 510 m, V – drum pe o distanţă de 0,98 m, la Est – drum pe o distanţă de 0,98 m, şi din suprafaţa de 700 mp teren arabil extravilan, ( în schiţa anexă nr. 3 la raportul de expertiză este greşit menţionată suprafaţa de 1600 mp atribuită reclamantei ..), situată în extravilanul comunei Gherăseni, judeţul Buzău, tarlaua …, parcela …, înscrisă în titlul de proprietate nr. …, identificată în schiţa anexă nr. 3 la raportul de expertiză specialitatea cadastru nr. …/28.01.2011 întocmit de expert Badea Emil, având ca vecinătăţi: N – … pe o distanţă de 326 m, S- …., pe o distanţă de 326 m, V – …. pe o distanţă de 2,15 m, la Est – drum pe o distanţă de 2,15 m.

Total valoare lot 2646 lei.

Va atribui pârâtului C. P., în deplină proprietate şi posesie Lotul nr. 2, compus din: suprafaţa de 100 mp teren curţi construcţii intravilan, situată în intravilanul satului Gherăseni, comuna Gherăseni, judeţul Buzău, tarlaua …, parcela …., înscrisă în titlul de proprietate nr. …, în valoare de 437 lei, identificată în schiţa anexă nr. 1 la raportul de expertiză specialitatea cadastru, nr. …./28.01.2011 întocmit de expert Badea Emil, prin poligonul de culoare albastru, cu vecini: N – …, pe o distanţă de 5,75 m + 10,24 m+7,24 m, S- …, pe o distanţă de 13,35 m, V – …, pe o distanţă de 13,34 m, la Est – drum pe o distanţă de 3 m, suprafaţa de 1600 mp teren arabil extravilan, în valoare de 224 lei, situată în extravilanul comunei Gherăseni, judeţul Buzău, tarlaua …, parcela …, înscrisă în titlul de proprietate nr. …., identificată în schiţa anexă nr. 3 la raportul de expertiză specialitatea cadastru nr. …./28.01.2011 întocmit de expert Badea Emil, având ca vecinătăţi: N – … pe o distanţă de 744 m, S- …, pe o distanţă de 744 m, V – drum, pe o distanţă de 2,15 m, la Est – …, pe o distanţă de 2,15 m.

Total valoare lot 661 lei.

Cu privire la suprafeţele de teren înscrise în titlul de proprietate nr. …, respectiv 600 mp – arabil extravilan 900 mp păşuni extravilan şi 200 mp fâneţe extravilan, aceste terenuri, fiind izlaz comunal, reclamanta … şi pârâţii …., rămân în indiviziune.

Pentru egalizarea loturilor va obliga reclamanta .., la plata către pârâţii … a câte 661,4 lei, pentru fiecare pârât cu titlu de sultă , şi la plata sumei de 0,4 lei către pârâtul …, cu titlu de sultă.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată în baza principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil instanţa va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro