404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Acţiunea normelor juridice în timp, spaţiu şi asupra persoanelor

Acţiunea normelor juridice în timp, spaţiu şi asupra persoanelor

Realizarea dreptului prin traducerea în viaţă a normelor juridice este condiţionată de durata menţinerii în vigoare a actelor normative, de raza teritorială în care ele îsi produc efectele şi de sfera persoanelor asupra cărora ele acţionează.

a) Acţiunea normelor juridice în timp – este delimitată de momentul intrării în vigoare şi de cel al încetării existenţei lor. Aplicându-se numai la faptele care se petrec în timpul cât sunt în vigoare, ele nu sunt nici retroactive, nici ultraactive.
În general, trecutul scapă acţiunii unei legi şi de aceea, ele acţionează numai pentru viitor. Norma de drept fiind un amendament adus condiţiei umane permite sau interzice anumite acţiuni. Nu se poate impune nimănui să se supună unei legi care nu există şi, de aceea, nimeni nu poate fi învinuit că a săvârşit o faptă care nu era prohibită, ci era, dimpotrivă, admisă la data săvârşirii ei.
Sub aspectul acţiunii în timp a normelor juridice acţionează principiul neretroactivităţii legii, ceea ce presupune stabilirea momentului iniţial şi a momentului final al acţiunii legii.
În principiu, în România, normele juridice intră în vigoare în momentul publicării lor în Monitorul Oficial, sau la data aducerii lor la cunoştinţa celor carora li se adresează. Conform principiului “nemo censitur ignorare legem” (Nimeni nu se poate prevala de necunoaşterea legii), legile se presupun cunoscute de la data aducerii lor la cunoştinţă conform principiului publicităţii. Uneori, în cuprinsul actelor normative se prevede o altă dată, ulterioară datei publicării normei, pentru intrarea în vigoare. Se acordă astfel un termen necesar pentru cunoaşterea noii norme.
Principiul neretroactivităţii legii este consacrat în art.1 din Codul civil, în art.10-11 din Codul penal.
De la aplicarea principiului neretroactivităţii legii există însă şi unele excepţii, când legile se aplică retroactiv, şi anume:
– În situaţia când legea prevede expres că se aplică unor fapte petrecute anterior, fără ca prin aceasta să se îngrădească drepturile fundamentale garantate prin Constituţie;
– În cazul când este necesară înlăturarea unor piedici care frânează procesul transformărilor sociale;
– În cazul legilor interpretative care clarifică înţelesul unor norme juridice şi care se aplică de la data intrării în vigoare a normei interpretate, în cazul când ele apar ulterior acestora;
În cazul legii penale mai favorabile, adică dacă de la data săvârşirii unei infracţiuni şi până la data ultimului act de executare au apărut mai multe legi care sancţionează diferit aceeaşi faptă, se va aplica legea penală cu sancţiunea mai blândă.


b) Acţiunea normelor juridice în spaţiu şi asupra persoanelor

Ne interesează dacă normele juridice se aplică asupra tuturor persoanelor ce se găsesc pe un teritoriu, indiferent dacă sunt sau nu cetăţeni ai ţării respective şi dacă se aplică sau nu unor fapte săvârşite în afara teritoriului ţării.
În general, o normă juridică, în virtutea suveranităţii statului, se aplică şi acţionează asupra întregului teritoriu al ţării care a emis-o.
Prin teritoriu, în sens juridic, se înţelege totalitatea întinderilor de uscat şi apă, spaţiul înconjurător – subsolul şi spaţiul aerian, asupra cărora statul îşi manifestă autoritatea.
Deşi în concepţia legislaţiei române, navele şi aeronavele româneşti nu intră în noţiunea de teritoriu naţional, faptele savârsite pe o navă sau aeronavă românească aflată în afara mării teritoriale, sunt socotite ca fapte săvârşite pe teritoriul ţării ca urmare a extinderii acţiunii legii noastre naţionaleşi nu ca urmare a extinderii noţiunii de teritoriu.
Limitele teritoriului sunt cele indicate prin frontiera de stat (naturală sau convenţională). Frontierele aeriene sunt precizate cu ajutorul unor linii perpendiculare care pornesc de pe frontierele terestre sau acvatice în sus până la limita liniei inferioare a spaţiului cosmic. Teritoriul şi frontierele sunt inviolabile şi regimul lor juridic este stabilit prin tratate internaţionale şi norme interne.
Necesitatea menţinerii şi dezvoltării relaţiilor internaţionale impune existenţa unor excepţii de la principiul teritorialităţii legii.
Principalele situaţii în care nu se aplică legea ţării noastre pe teritoriul României sunt:
1. IMUNITATEA DIPLOMATICĂ constă în exceptarea unor persoane care exercită activităţi diplomatice. Imunitatea diplomatică presupune:
– inviolabilitatea personală a reprezentanţilor diplomatici;
– inviolabilitatea clădirilor ocupate de reprezentanţa diplomatică;
– inviolabilitatea mijloacelor de transport aparţinătoare reprezentanţei diplomatice;
– invilabilitatea corespondenţei diplomatice.
Totodată, agenţii diplomatici sunt exceptaţi de la jurisdicţia penală, civilă şi administrativă a ţării de reşedinţă.
În cazul în care un reprezentant diplomatic comite o infracţiune, sau nesocoteşte legile ţării în care a fost acreditat, guvernul ţării de reşedinţă îl poate declara PERSONA NON GRATA, ceea ce atrage dupa sine rechemarea sau expulzarea lui.
2. STATUTUL JURIDIC AL CONSULILOR – Reprezentanţii consulari ai statelor străine se bucură pe baza reciprocităţii de un regim juridic asemănător imunităţii diplomatice, respectiv anumite drepturi şi privilegii:
– scutirea de unele impozite sau prestaţii;
– nesupunerea faţă de jurisdicţia instanţelor ţării de reşedinţă, etc.

3. REGIMUL JURIDIC AL CETĂŢENILOR STRĂINI –
Situaţia străinilor poate fi supusă unuia din următoarele regimuri juridice:
– regimul naţional – prin care se acordă străinilor, în condiţii de reciprocitate, drepturile civile de care se bucură cetăţenii statului respectiv;
– regimul special prin care se acordă străinilor anumite drepturi prevăzute în unele legi sau tratate internaţionale;
– regimul clauzei naţiunii celei mai favorizate prin care se acordă cetăţenilor străini drepturi care să nu fie mai restrânse decât drepturile acordate cetăţenilor oricărui alt stat terţ.
În cazul în care faptele se petrec pe teritoriul mai multor state, intervine conflictul de legi, care se rezolvă prin convenţii internaţionale pe baza reciprocităţii dintre state.
Principalele situaţii în care legile statului nostru se aplicţ si în afara frontierelor, pe baza reciprocităţii, sunt prevăzute în Codul penal , explicabile prin necesitatea de a separa anumite interese deosebite pentru statul respectiv sau pentru societate în general.
Este de asemenea, firesc ca statul să aplice legile sale asupra cetăţenilor săi, chiar dacă au săvârsit fapte incriminate de legea română în străinătate.
Sunt situaţii în care statul nostru aplică legile sale şi faţă de straini, atunci când sunt lezate interesele fundamentale ale statului nostru sau ale unui alt stat, atunci când statul nostru s-a obligat la aceasta prin convenţii internaţionale. Aceste situaţii sunt prevăzute de Codul penal în art.4-6:
art.4 PERSONALITATEA LEGII PENALE -când legea penală românească se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării, dacă făptuitorul este cetăţean român sau dacă, neavând nici o cetăţenie, are domiciliul în ţara noastră;
art.5 REALITATEA LEGII PENALE – când legea penală românească se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării, contra securităţii statului român sau contra vieţii unui cetăţean român, ori prin care s-a adus o vătămare gravă integrităţii sau sănătăţii unui cetăţean român, când sunt săvârşite de un cetăţean străin sau o persoană fără cetăţenie, ce nu domiciliază pe teritoriul ţării.
art.6 UNIVERSALITATEA LEGII PENALE – când legea penală română se aplică şi altor infracţiuni decât cele de mai sus săvârşite pe teritoriul ţării de un cetăţean străin sau o persoană fără cetăţenie, care nu domiciliază pe teritoriul ţării, dacă fapta este privită ca o infracţiune şi de legea penală a ţării unde a fost săvârşită, şi dacă făptuitorul se afla la noi în ţară.
Norma juridică se aplică tuturor cetăţenilor statului nostru care se bucură de egalitate în faţa legii.

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro