404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Achitare inculpate – legalitatea probelor

Achitare inculpate- legalitatea probelor

Tip: Sentinţă penală

Nr./Dată: 186 (28.01.2011)

Autor: JUDECATORIA PLOIESTI

Domenii asociate:

Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)

 

Prin sentinta penala nr. 186/28.01.2011, pronuntata in Dosarul nr. 13748/281/2010 al Judecatoriei Ploiesti a s-a dispus: ,, In baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 alin. 1 lit. b C.p.p., dispune achitarea inculpatului M.C., fiul lui I. si M., nascut la data de 11.12.196, in P., judetul P., domiciliat in comuna P.,nr. A, judetul P., cercetat pentru savarsirea infractiunii de de conducere pe drumurile publice a unui autoturism, având în sânge o îmbibatie alcoolica ce depaseste limita legala, prev. de art. 87 al.1 din O.U.G. 195/2002, fapta din data de 17.02.2009.In baza art. 192 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat raman in sarcina acestuia.Cu drept de recurs in termen de 10 zile de la pronuntare.Pronuntata in sedinta publica azi, 28.01.2011.”

 

Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta a retinut urmatoarele:

 

 

Prin Rechizitoriul nr. 2048/P/2009 al Parchetului de pe langa Judecatoria Ploiesti, s-a dispus punerea în miscare a actiunii penale si trimiterea în judecata a inculpatului M.C., fiul lui I. si M., sub aspectul savârsirii infractiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, având în sânge o îmbibatie alcoolica ce depaseste limita legala prev. de art. 87 alin.1 din O.U.G. 195/2002, constând în aceea ca la data de 17.02.2009, in jurul orei 23:40, a condus autoturismul marca Dacia, inmatriculat sub nr. B 71.. pe drumurile publice din Ploiesti, avand in sange o imbibatie alcoolica ce depaseste limita legala, respectiv 1,05 g%0.

Astfel, s-a retinut in cuprinsul actului de sesizare ca, la data de 17.02.2009, in jurul orei 23:40, lucratorii de politie din cadrul IPJ Prahova au fost sesizati cu privire la faptul ca la intersectia dintre str. Gheorghe Doja si Neagoe Basarab din mun. Ploiesti, a avut loc un accident de circulatie soldat cu vatamarea corporala a unei persoane. In urma deplasarii la locul producerii accidentului, lucratorii de politie au constatat ca inculpatul M. C. a condus auto marca Dacia Logan inmatriculat sub nr. B 71.. pe str. Gheorghe Doja din mun. Ploiesti, iar la intersectia cu str. Neagoe Basarab a intrat in coliziune cu autoturismul marca Dacia Logan, nr. PH 09 .., utilizat in regim de taximetrie si condus de numitul B. Ni., care circula pe drum prioritar insotit de clientul sau, V. G..

La controlul efectuat de organele de politie, s-a constatat ca inculpatul emana halena alcoolica, avand 0,42 mg/l in aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Judetean de Urgenta Ploiesti, in vederea recoltarii probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei, unde i s-a recoltat o singura proba de sange, inculpatul avand, la ora 00:50, o alcoolemie de 1,05 g%0.

În faza de urmarire penala, s-au administrat urmatoarele probe: proces verbal de constatare si de recoltare a probelor biologice, rezultatul aparatului etilotest, declaratii inculpat, declaratii martori B. N. si V. G., buletin de analiza toxicologica alcoolemie si raport de expertiza medico-legala.

În faza de cercetare judecatoreasca a fost audiat inculpatul, martorii pe situatia de fapt B. N. si V. G., martorul in circumstantiere G. D. I.. Totodata, inculpatul a depus inscrisuri in circumstantiere.

Analizand materialul probator administrat in cauza, instanta retine urmatoarele:

La data de 17.02.2009, in jurul orei 23:40, inculpatul M. C. conducea autoturismul marca Dacia Logan inmatriculat sub nr. B 71 … pe str. Gheorghe Doja din mun. Ploiesti, iar la intersectia cu str. Neagoe Basarab a intrat in coliziune cu autoturismul marca Dacia Logan, nr. PH 09…, utilizat in regim de taximetrie si condus de numitul B. N., care circula pe drum prioritar, insotit de clientul sau, V. G..

Dupa ce organele de politie au sosit la fata locului, au fost testati ambii conducatori auto cu aparatul etilotest, in ceea ce il priveste pe inculpat, acesta fiind testat la data de 18.02.2009, ora 00:35, astfel cum reiese din printerul Drager Alcotest aflat la fila 18 DUP, acesta indicand o valoare de 0,42 mg/l alcool in aerul expirat.

Ulterior, inculpatul a fost condus la Spitalul Judetean de Urgenta Ploiesti, unde Iis-a recoltat o singura proba biologica, la ora 00:50, stabilindu-se ca acesta are o alcoolemie de 1,05 g%0, astfel cum reiese din buletinul de analiza toxicological alcoolemie aflat la fila 19 DUP.

Potrivit procesului verbal de prelevare si astfel cum reiese si din cuprinsul procesului verbal de cercetare la fata locului, coroborat si cu declaratia inculpatului, acesta nu a refuzat recoltarea celei de-a doua probe, ci, a doua recoltare nu a mai avut loc exclusiv in baza faptului ca inculpatul nu a solicitat-o.

In conformitate cu dispozitiile art.87 alin.1 din OUG 195 din 2002, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de catre o persoana care are o imbibatie alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur in sange constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la unu la 5 ani.

Instanta constata astfel ca organele de cercetare penala au incalcat prevederile art. 88 alin. 2 din OUG 195/2002 rap. la art. 6 lit. a, art. 7 si 8 din Ordinul nr. 376 din 10 aprilie 2006 pentru aprobarea Normelor metodologice privind prelevarea probelor biologice în vederea stabilirii intoxicatiei etilice si a starii de influenta a produselor ori substantelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora asupra comportamentului conducatorilor de autovehicule si tramvaie.

Astfel, procedura de prelevare a produselor biologice prevede ca, pentru determinarea alcoolemiei, se preleveaza 2 probe de sânge din vena la interval de o ora între prelevari, fiecare proba continând 10 ml sânge.

În situatiile medicale speciale, în care nu poate fi efectuata cea de-a doua prelevare, precum si în cazul refuzului de prelevare, se mentioneaza acest fapt în mod expres în cadrul rubricii „observatii” a buletinului de examinare clinica, precizându-se motivul neprelevarii.

În situatiile prevazute anterior, cu exceptia refuzului de prelevare, se preleveaza 10 ml urina, sub supraveghere, în flacon spalat, care ulterior va fi supus procedurii de sigilare prevazute la art. 13, cu exceptia refuzului de prelevare.

În cazul refuzului de prelevare a celei de-a doua probe, de regula nu se efectueaza calculul retroactiv al alcoolemiei, consemnându-se în procesul-verbal de prelevare al carui formular este prevazut în anexa nr. 2 la normele metodologice.

Medicul si politistul vor încunostiinta persoana despre consecintele refuzului prelevarii celei de-a doua probe.

Daca persoana examinata refuza prelevarea celei de-a doua probe de sânge, se consemneaza refuzul de catre persoana examinata, pe formularul prevazut în anexa nr. 2.

Asadar, astfel cum reiese din actele dosarului, inculpatul nu a refuzat recoltarea celei de-a doua probe biologice, iar organele de politie nu i-au adus la cunostinta obligativitatea prelevarii si a celei de-a doua probe, pentru a se putea determina ulterior valoarea alcoolemiei la momentul conducerii pe drumurile publice.

Este adevarat ca inculpatul avea in aerul expirat o concentratie de alcool de 0,42 mg/l, iar in sange, 1,05 g%0, instanta retinand cu certitudine faptul ca acesta a consumat bauturi alcoolice inainte de a se urca la volan, aceste probe coroborandu-se si cu procesul verbal de prelevare, potrivit caruia inculpatul parea sub influenta bauturilor alcoolice.

Cu toate acestea, instanta constata ca inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest la data de 18.02.2009, ora 00:35, deci la o ora dupa ce a avut loc evenimentul rutier, astfel cum reiese din procesul verbal de cercetare la fata locului.

Totodata, instanta constata ca inculpatul a avut o concentratie de alcool in aerul expirat de 0,42 mg/l la interval de o ora dupa accidental rutier, la limita prevazuta de legiuitor incuprinsul articolului 88 alin.5 din OUG 195 din 2002, limita pana la care fapta constituie contraventie.

In plus, instanta retine si concluziile raportului de expertiza medico-legala intocmit in cauza, potrivit carora, din cauza faptului ca s-a recoltat o singura proba de sange, nu se cunoaste faza cinetica in care se afla alcoolul in organismul inculpatului la momentul recoltarii probelor biologice, astfel incat nu se poate preciza alcoolemia pe care acesta a avut-o in intervalul 23:35-23:40, la data de 17.02.2009.

Instanta nu poate da valoarea probatorie a unei probe stiintifice simplei pareri din cuprinsul raportului de expertiza anterior mentionat, in care s-a apreciat ca alcoolemia prezentata de inculpat era situata peste limita legala, respectiv in descrestere, de 1,20 g%, avand in vedere concuziile aceluiasi raport anterior expuse.

Mai mult decat atat, la formularea acestei aprecieri a fost avuta in vedere si declaratia inculpatului, care a precizat ca a consumat in noaptea dintre 16/17.02.2009 2 l de vin si a mancat, declaratie care in mod evident nu corespunde adevarului, avand in vedere rezultatul probelor biologice, acesta neconcordanta conducand la concluzia unui consub de bauturi alcoolice mult mai apropiat in timp de momentul producerii evenimentului rutier.

Cu toate acestea, instanta nu poate sanctiona atitudinea nesincera a inculpatului, care poate adopta orice atitudine procesuala doreste, nefiind obligat sa produca probe impotriva sa, apreciind ca prin asunderea consumului real de bauturi alcoolice, acesta a avut automat o alcoolemie peste limita legala, in lipsa unor probe certe care sa inlature orice dubiu asupra vinovatiei inculpatului.

Cu totul alta ar fi fost insa situatia in care inculpatul ar fi refuzat recoltarea celei de-a doua probe biologice, caz in care nu s-ar fi putut preleva de propria culpa invocand imposibilitatea efectuarii calculului retractiv al alcoolemiei, insa aceasta situatie nu se regaseste in prezenta cauza.

In consecinta, intrucat din culpa organelor de cercetare penala nu se poate stabili alcoolemia pe care inculpatul a avut-o in intervalul 23:35-23:40, la data de 17.02.2009, cand a avut loc evenimentul rutier, avand in vedere ca rezultatele probelor biologice privesc momente ulterioare conducerii de catre inculpat a autoturismului marca Dacia Logan inmatriculat sub nr. B 71 NTG pe drumurile publice din Ploiesti, testarea si recoltarea avand loc la o ora, respectiv o ora si 1 minute dupa, fiind posibil ca alcoolemia sa fie atat in crestere, cat si in descrestere, instanta va dispune, in baza art.11 pct.2 lit. a rap. la art10 alin. 1 lit.b C.p.p., achitarea inculpatului Margarit Catalin, pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 87 al.1 din O.U.G. 195/2002, fapta nefiind prevazuta de legea penala, ci de legea contraventionala, potrivit art. 102 alin. 3 lit. a din OUG 195 din 2002, aplicandu-se in favoarea inculpatului principiu „in dubio pro reo”, neinlaturat prin materialul probator administrat in cauza.In baza art. 192 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat raman in sarcina acestuia

Etichete: , ,

Furt. Achitare in baza art.11 pct.2 Lit.a.

ip: Sentinţă penală

Nr./Dată: 361 (28.02.2012)

Autor: Sectia Penala

Domenii asociate: Furt

Prin Sentinţa Penală Nr.361 / 28.02.2012 instanta a dispus: În baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit.b ind.1 C.p.p., dispune achitarea inculpatei: D.A., fiica lui I. si M. născută la data de 05.10.. în B., judetul Pr., domiciliata in comuna F., sat F., nr. 6., judetul P., fara forme legale in P., strada R., nr.3. judetul P., CNP 293100., pentru sav. infracţiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.1, art.209 alin.l, lit. e alin.2 lit.b Cp. cu aplic. art.99 si urm. C.p, parte vatamata G.m.R.a, fapta din data de 22.12.2009.

In baza art.18 ind.1 rap. la art.91 alin.1 lit.c C.pen, aplica inculpatei D. A., fiica lui I. si M., născută la data de 05.10.. în B., judetul Pr., domiciliata in comuna F., sat F., nr. 6, judetul P., fara forme legale in P, strada R., nr.3, judetul P., CNP 293100. sanctiunea amenzii administrative in cuantum de 300 lei.

În baza art.346 rap. la art 14 si art 15 C.proc.pen ia act ca partea vatamata G. M. R., domiciliata in P.N., sat Sf. nr.5, jud. P. nu s-a constituit parte civila in cauza, prejudiciul fiind recuperat prin restituire.

În baza art. 192 alin.1 lit.d C.p.p., obliga inculpata la plata plata sumei in cuantumde 500 lei reprezentand cheltuieli judiciare catre stat.

In baza art.189 alin.1 C.proc.pen onorariul aparatorului din oficiu in cuantum de 200 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului de Justitie catre Baroul Prahova.

Cu drept de recurs în 10 zile de la poronunţare pentru Reprezentantul Ministerului Public si pentru inculpata si de la comunicare pentru partea vatamata.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 28.02.2012.”

Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a reţinut următoarele:

Prin Rechizitoriul nr.13038/P/2009 din data de 13.12.2011, al Parchetului de pe langa Judecatoria Ploiesti, s-a pus in miscare actiunea penala si s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate a inculpatei D.A., fiica lui I. si M., născută la data de 05.10.. în B., judetul P., domiciliata in comuna F., sat F., nr.6., judetul P., fara forme legale in P., strada R., nr.3., judetul P., CNP 293100. pentru sav. infracţiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.1, art.209 alin.l, lit. e alin.2 lit.b Cp. cu aplic. art.99 si urm. C.p.

În cuprinsul actului de sesizare al instanţei, s-a reţinut următoarea situaţie de fapt,

La data de 22.12.2009, in jurul orelor 11,30 in timp ce se afla in statia de tranvai a Halelor Centrale din mun. Ploiesti, profitand de neatentia partii vatamate G.M.R., a sustras poseta acesteia ce continea un portofel ce continea acte de identitae si suma de 12 lei, prejudicial cauzat fiind integral recuperate.

Fiind audiata pe parcursul urmaririi penale, invinuita a recunoscut comiterea faptei retinute in sarcina sa.

Situatia de fapt a fost expusa pe baza următoarelor mijloace de probă: process verbal de sesizare din oficiu(filele5-7 dosar urmarire penala), declarative parte vatamata(filele 8-9 dosar urmarire penala),declaratii martori (filele11-12 dosar urmarire penala), declarative invinuita(filele14-16 dosar urmarire penala)

Inainte de inceperea cercetarii judecatoresti instant a adus la cunostiinta inculpatei posibilitatea pe care o are de a solicita ca solutionarea cauzei sa se faca in procedura simplificata in baza probelor care au fost administrate in faza de urmarire penala, in masura in care aceasta isi insuseste probele si recunoaste fapta astfel cum a fost descrisa in actul de sesizare.

Inculpata prin aparator a aratat la termenul din 23.02.2012, ca intelege sa se prevaleze de dispoz. art 320 ind.1 c.p.p si judecata sa se faca in procedura simplificata, invederand instantei ca isi insuseste probele administrate in faza de urmarire penala si le cunoaste, nemaisolicitand alte probe noi, intelegand totodata sa recunoasca in totalitate si neconditionat fapta retinute in sarcina sa.Inainte de a ii fi luata o declaratie, instant a explicat inculpatuli in ce consta invinuirea ce i se aduce prin rechizitoriu.

Instanţa avand in vedere dispozitiile art. 320 ind.1 C,p,p al.1 referitoare la imprejurarea ca pana la inceperea cercetarii judecatoresti, daca instant se considera lamurita, iar inculpatul recunoaste in totalitate si neconditionat faptele retinute in sarcina sa si nu mai solicita probe noi fiind de acord cu cele administrate in cursul urmaririi penale pe care le cunoaste si le insuseste, a procedat la audierea inculpatului, care a recunoscut săvârşirea faptelor.

Inculpatul nu a solicitat probe in circumstantiere.Prin raportare la declaratia inculpatului care a recunoscut fapta retinuta in sarcina sa, astfel cum a fost descrisa in actul de sesizare instant, considerandu-se lamurita asupra tuturor imprejurarilor a admis cererea acestuia si a procedat la solutionarea cauzei in procedura simplificata.

Fata de imprejurarea ca fapta a fost comisa in perioada minoratului, instanta a dispus emiterea unei adrese catre Serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul Prahova in vederea intocmirii referatului de evaluare a inculpatei.

Analizând materialul probator administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale dat fiind ca inculpatul a inteles sa se prevaleze de procedura simplificata instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

La data de 22.12.2009 in jurul orelor 13,10 partea vatamata G.M.R.se afla in statia de tranvai ,,Halele Centrale,, din mun.Ploiesti, insotita fiind de marorul T.F.La un moment dat profitand de neatentia partii vatamate si de aglomeratia specifica mijloacelor de transport in comun,inculpata avand mana dreapta acoperita cu o esarfa a sustras din geanta partii vatamate un portofel. Imediat dupa comiterea faptei aceasta a fost depistata de catre organelle de politie care se aflau in acelasi mijloc de transport in comun.

Fiind audiata inculpate a recunoscut fapta comisa restituind totodata portofelul partii vatamate, si aratand in fata organelor de urmarire penal ca a ajuns sa comita fapta pentru ca avea nevoie de bani.

În drept, fapta inculpatei care la data de 22.12.23009 a sustras din geanta partii vatamate un portofel in care se afla suma de 12 lei si acte care servesc la stabilirea identitatii, intruneste elemntele constitutive ale infractiunii de furt calificat prevazuta si pedepsita de dispozitiile art 208 alin.1-209 alin.1 lit.e si alin.2 litera b C.pen.

Fata de imprejurarea ca fapta a fost comisa la momentul la care inculpata era minora, instanta constata ca in cauza sunt incidente dispozitiile art 99 si urm C.pen.

În ceea ce priveşte latura obiectivă, instanţa reţine că probele administrate în cauză evidenţiază realizarea elementului material specific infracţiunii, constând in actiunea de a lua din posesia partii vatamate portmoneul cu scopul vadit de a si-l insusi pe nedrept.

In ceea ce priveste gradul de pericol social al faptei comise instanta apreciaza potrivit dispozitiilor art. 18 ind.1 C.proc.pen ca fapta prin natura sa nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni, in concreto aducand o atingere minima valorii sociale(patrimoniale) aparate de lege fiind in mod vadit lipsita de importanta.

Potrivit dispozitiilor art 18 in.1 C.pen in evaluarea gradului de pericol social, instanta va avea in vedere, modul si mijloacele de savarsire a faptei,scopul urmarit de inculpata in comiterea fapte, urmarea produsa, persoana si conduita inculpatei.

Astfel prin raportare la referatul de evaluare existent la filele 18-20 dosar instanta apreciaza ca actul antisocial, a fost o atitudine de moment creata pe fondul unei situatii pecuniare, inculpata regretand ulterior comiterea faptei.

In mod evident ca pe langa factorul (dificultati finaniciare) principal care a influentat in mod negativ conduita inculpatei din data de22.12.2009, instanta apreciaza ca varsta frageda a acesteia si mediul ineluctibil in care s-a dezvoltat au contribuit in egala masura la luarea deciziei din data anterior mentionat.In ceea ce priveste urmarea produsa, respective repercusiunea fapetei, instanta conchide in a aprecia vis a vis de cuantumul prejudiciului(12 lei care a si fost recuperate), ca fapta prin natura mijloacele de comitere nu constituie gradul de pericol social al unei infractiuni.

In plus este de observant ca inculpata nu este cunoscuta cu antecedente penale, iar suportul afectiv oferit de familie pe viitor,cu atat mai mult cu cat aceasta este si insarcinata, va contribui in mod neechivoc la inhibarea unor eventuali factori care sa influenteze conduit antisocial a inculpatei.

Este adevarat ca fapta s-a comis in loc public insa, asa cum am mentionat anterior hotararea luata de catre inculpata a fost una de moment aceasta nepregatindu-se din timp, prin studierea locului, procurarea unor instrumente sau prin utilizarea altor mijloace care sa contribuie la atingerea scopului urmarit-respectiv la procurarea unei sume de bani de care sa se si foloseasca.

In evaluarea pericolului social concret instanta va tine seama de periclitarea efectiva a valorii sociale respective patrimoniale, ocrotita de lege si de urmarea produsa.

Se retiene asadar prin raportare la probele administrate in cauza ca inculpate a asustras portofelul partii vatamate G.m. in care se afla suma de 12 lei, iar raportat la urmarea imediata, deci la rezultatul pagubitor instanta va aprecia ca fapta este lipsita in concret de gradul de pericol social specific infrractiunii

Avand in vedere considerentele expuse anterior instanta urmeaza ca in temeiul dispozitiilor art 11 pct.2 lit.a rap. 10 lit.b ind.1urmeaza a dispune acchitarea inculpatei fata imprejurarea ca fapta nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni, in temeiul art 18 ind.1 rap. la art 91 C.pen urmand a dispune aplicarea unei amenzi administrative in cuantum de 300 lei.

In ceea ce priveste latura civila instanta urmeaza a lua act de faptul ca partea vatamata nu s-a constituit parte civila in procesul penal, bunul sustras fiind recuperat.

Vazand dispoz. art 192 alin.2 si art 189 alin.1 C.proc.pen

Etichete: ,

Achitare

Pentru a se reţine că o persoană este trimisă în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni şi în egală măsură că instanţa este investită cu judecarea acelei infracţiuni este esenţial ca în dispozitivul actului de sesizare să fie menţionată fapta, cu încadrarea ei juridică.

Lipsa acestei menţiuni echivalează cu neinvestirea instanţei cu judecarea infracţiunii.

Decizia penală nr. 360/R/25.05.2009 a Curţii de Apel Galaţi

Prin sentinţa penală nr.1171/27.06.2008 a Judecătoriei Galaţi inculpatul B.D.E a fost condamnat după cum urmează:

– la 2(doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art.26 Cod penal rap.la art.288 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal (faptă din anul 2004);

– la 2(doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de falsul material în înscrisuri oficiale prevăzută de art.288 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal şi art.37 lit.a Cod penal;

– 1(unu) an şi 6(sase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prevăzută de art.291 Cod penal cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal şi art.37 lit.a Cod penal;

– 1(unu) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art.290 al.1 Cod penal cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal şi art.37 lit.a Cod penal;

– 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art.215 alin.1, 2, 3 Cod penal cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal şi art.37 lit.a Cod penal.

Prin aceeaşi sentinţă penală în baza dispoziţiilor art.334 Cod procedură penală s-a dispus schimbarea încadrării juridice „a faptelor reţinute în sarcina inculpatului B.D.E. în sensul reţinerii în sarcina acestuia si a infracţiunii de fals privind identitatea prevăzută de art.293 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal şi art.37 lit.a Cod penal.” infracţiune pentru săvârşirea căreia a fost condamnat la 2 ani închisoare.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 2(doi) ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr.1504/08.05.2003 a Judecătoriei Galaţi, pronunţata în dosarul nr.4441/2002, modificată prin decizia penală nr.1404/2003 a Tribunalului Galaţi, definitivă la data de 16.02.2004 în pedepsele componente, prin înlăturarea sporului aplicat, astfel:

– 2(două) luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.1504/2003 a Judecătoriei Galaţi, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.290 alin.1 Cod penal cu aplic.art.41alin.2 Cod penal în ref. la art.74 lit.c şi art.76 lit.e Cod penal;

– 3 pedepse de 5 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr.1250/2001 a Judecătoriei Galaţi;

– 3 pedepse cu închisoarea de 1 an şi 8 luni aplicate prin sentinţa penală nr.1250/2001 a Judecătoriei Galaţi;

– 2 pedepse de 4 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr.1250/2001 a Judecătoriei Galaţi.

În baza art.7 din Legea nr. 543/2002 s-a revocat beneficiul graţierii condiţionate a pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr.1504/2003 a Judecătoriei Galaţi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.214 alin.2 Cod penal cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal în referire la art.74 lit.c si 76 lit.c Cod penal (faptă din octombrie-noiembrie 1999).

S-a menţinut anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.1250 /2001 a Judecătoriei Galaţi.

În baza dispoziţiilor art.33 lit.a-34 lit.b Cod penal s-au contopit pedepsele de 2 ani, 2 ani, 1 an si 6 luni, 1 an, 5 ani, 2 ani închisoare aplicate inculpatului pentru faptele deduse judecăţii, urmând ca acesta sa execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, sporită la 6 (sase) ani închisoare.

În baza dispoziţiilor art.33 lit.a-34 lit.b Cod penal s-au contopit cele 3 pedepse de 5 luni închisoare, 3 pedepse de câte 1 an si 8 luni închisoare, 2 pedepse de câte 4 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr.1250/2001 a Judecătoriei Galaţi cu pedepsele de 6 luni si 2 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr.1504/2003 a Judecătoriei Galaţi, urmând ca inculpatul sa execute pedeapsa cea mai grea de 1 an si 8 luni închisoare, sporită la 2(doi) ani închisoare.

În baza dispoziţiilor art.39 al.1 Cod penal s-a contopit pedeapsa de 6 ani închisoare cu pedeapsa de 2 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, sporită la 6(şase) ani şi 6(şase) luni închisoare.

În baza art.88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive de la data de 12.04.2006 la zi.

În baza art.350 Cod procedură penală s-a menţinut starea de arest a inculpatului B.D.E..

În baza art.71 Cod penal s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 al.1 lit.a teza II şi lit.b Cod penal.

S-a anulat mandatul de executare a pedepsei nr.2055/2003 emis în baza sentinţei penale nr.1504/2003 a Judecătoriei Galaţi şi s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei în baza prezentei hotărâri.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţelor de mai sus.

În baza art.14 Cod procedură penală raportat la art.998 Cod civil a fost obligat inculpatul B.D.E. la plata sumei de 7462,56 lei cu dobânda legala la nivelul BNR din ziua plăţii, către partea civilă B.R.D.Finance I.F.N. SA Sucursala Galaţi, cu titlu de despăgubiri civile.

Instanţa a luat act ca partea vătămată RAIFFEISEN BANK Sucursala Galaţi nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza dispoziţiilor art.118 lit.e Cod penal s-a dispus confiscarea de la inculpat a televizorului color Marca Sony Triniton seria S011095468 cu diagonala de 54 cm, cu telecomandă aflat în magazia de corpuri delicte din Politia Municipiului Galaţi.

În baza art.118 lit.c Cod penal s-a dispus confiscarea ştampilelor folosite la săvârşirea infracţiunii, SC M… şi SC AGR…

S-a dispus anularea cărţilor de identitate falsificate, prin înlocuirea fotografiei, C.I. seria GL nr.139220 pe numele B.G. si C.I. seria XZ nr.041566 pe numele C.M.

În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul B.D.E. la plata sumei de 440 lei cheltuieli judiciare către stat (240 lei în cursul urmăririi penale şi 200 lei în cursul judecăţii).

Petru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarea stare de fapt :

În cursul anului 2004, numitul S.G. i-a confecţionat inculpatului B.D.E. o carte de identitate folosind fotografia inculpatului şi datele de stare civilă ale fratelui acestuia, numitul B.G., furnizate lui S.G de către inculpat.

În luna mai 2005, inculpatul l-a convins pe martorul G.C. să devină administrator la SC M…SRL GALAŢI şi i-a cerut dreptul de semnătură în bancă.

În acelaşi timp inculpatul a intrat în posesia unei ştampile cu inscripţia SC AGR…SRL Galaţi.

Inculpatul dispunând de mijloacele logistice de mai sus a iniţiat activităţi infracţionale pentru obţinerea unor credite de la unităţi bancare care finanţau achiziţionarea de bunuri electrice şi electrocasnice prin magazine de profil, astfel :

În ziua de 23.01.2006, inculpatul s-a prezentat la magazinul SC S… de pe str.S. şi a solicitat achiziţionarea în rate a unei maşini de spălat Whirlpool şi a două telefoane mobile marca Samsung.

La dosarul întocmit a depus copie a cărţii de identitate pe numele B.G., adeverinţa de salariu şi ştampila SC M…

Partea vătămată BRD FINANCE a aprobat creditul în valoare de 3.239,70 lei şi în ziua de 27.01.2006 inculpatul a ridicat bunurile şi a semnat factura de primire. Inculpatul nu a plătit ulterior nicio rată.

La începutul lunii martie 2006, inculpatul a mers la un punct de lucru din micro 20 al firmei SC SIMON’S SRL i-a întocmit dosarul de achiziţionare de bunuri, cu plata în rate, pe numele B.G., dar nu s-a mai prezentat să semneze contractul de credit.

Ulterior, a aplicat fotografia sa pe o copie a cărţii de identitate cu numele Vasile Tudorel, a xerocopiat acest document şi a reuşit să-i dea aparenţa unei copii conforme cu originalul.

La data de 8.04.2006, inculpatul a revenit la acelaşi punct de lucru unde gestionara, martora I.F. i-a primit cererea pentru achiziţionarea următoarelor bunuri : calculator marca „Senpron 3000”, monitor marca „Philips LCD 17”, scaune din piele şi masa marca „Nevada”, toate în valoare de 2.935,40 lei,

Pentru garantarea creditului inculpatul a completat adeverinţa tip BRD pe numele V.T., posesor al C.I. seria GL nr.387525, salariat al SC AGR… Totodată a depus copie a actului de identitate mai sus menţionat.

Inculpatul a dorit cumpărarea în rate şi a două telefoane mobile marca Nokia, dar deoarece valoarea bunurilor depăşea plafonul de credit permis, i s-a sugerat să încheie un alt contact cu Reiffeisen Bank, pentru aparatele telefonice.

Documentaţia pentru această unitate bancară a cuprins adeverinţa şi cartea de identitate, în copie ca în cazul primului contract.

Inculpatul s-a prezentat în ziua de 10.04.2006 şi a ridicat bunurile creditate de BDR – Finance, urmând ca pentru celelalte să se prezinte la data de 12.04.2006.

Cu ocazia verificării actelor pentru contractul cu Reiffeisen Bank, martora B.M. care activa ca lucrător comercial în cadrul SC SIMON’S SRL Brăila a observat că fotografia cărţii de identitate cu numele V.T. coincidea cu cea existentă la contractul analizat în luna martie 2006 sub numele B.G. Faţă de cele constatate, aceasta a sesizat conducerea societăţii, iar în ziua de 12.04.2006, când inculpatul a venit să ridice bunurile a fost legitimat şi reţinut de organele de poliţie.

Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel inculpatul B.D.E. susţinând că :

– infracţiunea prev. de art. 293 Cod penal nu subzistă, cerând achitarea în baza art.11 pct.2 lit.a în ref.la art.10 lit.a Cod procedură penală ;

– în mod greşit s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru infracţiunea prev. de art.290 Cod penal şi pentru cea prev. de art.291 Cod penal, cea de-a doua fiind absorbită de prima, solicitând achitarea în baza art.11 pct.2 lit.a în referire la art.10 lit.a Cod procedură penală ;

– în mod greşit s-a dispus confiscarea de la inculpat a unui TV color marca Sony, întrucât nu face obiectul vreunui contract de creditare, cerând restituirea televizorului menţionat;

– pedeapsa aplicată i este prea mare, cerând reţinerea disp.art.74 lit.a, c Cod penal.

Prin Decizia penală nr.452/A/31.10.2008 a Tribunalului Galaţi, s-a admis apelul inculpatului, s-a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi în rejudecare s-a înlăturat dispoziţia de condamnare pentru infracţiunea prevăzută de art.293 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal şi art.37 lit.a Cod penal.

În baza art.11 pct.2 lit.a în referire la art.10 lit.d Cod procedură penală s-a dispus achitarea inculpatului B.D.E. pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea prev. de art.293 alin.1 Cod penal cu aplic.art.41 alin.2 , art.37 lit.a Cod penal.

S-a modificat dispoziţia de aplicare a art.33 lit.a, 34 lit.b Cod pen., în sensul că s-a înlăturat din mecanismul de contopire pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală apelată pentru infracţiunea de fals privind identitatea şi, totodată, reducând pedeapsa rezultantă iniţială de la 6 ani închisoare la 5 ani şi 10 luni închisoare.

S-a modificat dispoziţia de aplicare a art.39 al.1 Cod penal, în sensul că pedeapsa de 5 ani şi 10 luni închisoare a fost contopită cu pedeapsa de 2 ani închisoare şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 5 ani şi 10 luni închisoare, sporită la 6 ani şi 4 luni închisoare.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

În baza art.383 al.11 Cod procedură penală în referire la art.350 alin.1 Cod procedură penală s-a menţinut starea de arest a inculpatului B.D.E.

În baza art.383 al.2 Cod procedură penală s-a dedus durata reţinerii şi arestării preventive a inculpatului de la 12.04.2006 la zi.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele :

În rechizitoriu, la încadrarea în drept a faptelor s-a reţinut şi infracţiunea de fals privind identitatea prev. de art.293 alin.1 cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal, iar instanţa de fond a pronunţat condamnarea inculpatului şi pentru această infracţiune.

Tribunalul a constatat că acestei fapte îi lipseşte un element constitutiv sub aspectul laturii obiective. Textul de lege priveşte inducerea sau menţinerea în eroare a unui organ sau o instituţie de stat sau o altă unitate dintre cele la care se refera art.145 Cod penal.

În speţa de faţă, inducerea în eroare s-a realizat faţă de două bănci private, BRD- Finance şi Raiffeisen BANK S.A. Galaţi, bănci care nu se încadrează printre unităţile prev. de art.145 Cod penal.

Nu se poate considera că fapta nu există (cum a cerut inculpatul) ci că îi lipseşte un element constitutiv pe latură obiectivă, în sensul că băncile nu fac parte dintre unităţile prevăzute de art.145 Cod penal.

Prin urmare, Tribunalul în baza art.11 pct.2 lit.a în referire la art.10 lit.d C.p.p. a achitat pe inculpatul B.D.E. pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea prev. de art.293 alin.1 Cod penal, cu aplic.art.41 alin.2, art.37 lit.a Cod penal.

Inculpatul a cerut achitarea sa şi pentru infracţiunea prev. de art.291 Cod penal, întrucât s-a absorbi în infracţiunea prev. de art.290 Cod penal.

S-a apreciat că aceste susţineri sunt nefondate întrucât infracţiunea prev. de art.291 Cod penal cu aplicarea art.41 alin. 2 Cod penal a fost reţinută prin rechizitoriu în sensul folosirii cărţilor de identitate falsificate, cu prilejul încheierii unor contracte de creditare, raportându-se astfel la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale. Infracţiunea prevăzută de art.291 Cod penal nu se absoarbe în cea prev. de art.288 alin.1 Cod penal.

S-a mai reţinut că în mod corect prima instanţă a dispus confiscarea televizorului color marca SONY TRINITON, întrucât acesta este un bun dobândit prin săvârşirea infracţiunilor de către inculpat, fiind cumpărat cu banii obţinuţi din credit şi încadrându-se astfel în dispoziţiile art.118 lit.e Cod penal. În consecinţă, apare ca nefondată cererea inculpatului de restituire a respectivului televizor.

Tribunalul a apreciat că nu se impune reţinerea în favoarea inculpatului a vreuneia dintre circumstanţele prev. de art.74 Cod penal, întrucât faptele acestuia au o gravitate ridicată, inculpatul are numeroase condamnări pentru fapte de aceeaşi natură, ceea ce denotă o perseverenţă infracţională deosebită din partea acestuia, aspecte care exclud orice manifestare de clemenţă din partea instanţei. Prima instanţă a făcut aplicarea corespunzătoare a disp.art.72 Cod penal.

Cu toate acestea, tribunalul a modificat mecanismul de contopire şi a reindividualizat pedeapsa rezultantă în sensul reducerii acesteia ţinând cont de soluţia de achitare pronunţată pentru infracţiunea prev. de art.293 alin.1 Cod penal cu aplic.art.41 alin.2, art.37 lit.a Cod penal.

Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi inculpatul.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi a criticat decizia penală pentru nelegalitate susţinând că în mod greşit sa dispus achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.293 alin.1 Cod penal, având în vedere că art.145 Cod penal se referă între altele şi la instituţiile sau la alte persoane juridice de interes public sau la serviciile de interes public, care pot fi (spre deosebire de autorităţile şi instituţiile publice) şi persoane juridice de drept privat dacă îşi desfăşoară activitatea în interes public, general, comunitar.

În literatura şi practica judiciară s-a statuat că fac parte din categoria instituţiilor de interes public asociaţiile, fundaţiile, sindicatele, dar şi băncile comerciale.

Cu privire la băncile comerciale, acestea au drept scop realizarea unui serviciu public şi prin urmare, s-a considerat că fac parte din categoria persoanelor juridice de interes public la care se referă art.145 Cod penal.

În acest context s-a susţinut că instanţa de fond a reţinut corect că fapta inculpatului de a folosi ca documente de legitimare cărţile de identitate falsificate cu prilejul încheierii a trei contracte de creditare la BRD Finance şi Reiffeisen Bank –Sucursala Galaţi constituie infracţiunea prevăzută de art. 293 Cod penal cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal.

S-a mai susţinut că şi, în situaţia în care s-ar aprecia că cele două bănci nu fac parte din categoria instituţiilor prevăzute de art.145 Cod penal, soluţia de achitare apare ca fiind una incorectă.

Aceasta, deoarece folosirea unor înscrisuri oficiale false (copii ale unor cărţi de identitate false), cunoscând că sunt false, în vederea obţinerii unor credite de la două bănci comerciale se absoarbe în conţinutul constitutiv al infracţiunii de uz de fals prevăzută de art. 291 Cod penal cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal.

S-a solicitat, în conformitate cu disp.art.38515 pct.2 lit.a Cod procedură penală raportat la art.3859 pct.218 Cod procedură penală, admiterea recursului declarat, casarea deciziei penale nr.452/A/31.10.2008 a Tribunalului Galaţi, pronunţată în dosarul nr.5538/121/2008 şi menţinerea hotărârii primei instanţe.

La rândul său inculpatul B.D.E. a criticat decizia penală pentru netemeinicie susţinând că în mod greşit s-a dispus confiscarea televizorului întrucât acesta nu se află pe lista bunurilor achiziţionate în baza contractelor de creditare reţinute în cauză.

De asemenea, a susţinut că deşi s-a înlăturat pedeapsa de 2 ani închisoare, pedeapsa rezultantă aplicată spre executare este prea aspră, sporul de pedeapsă stabilit făcând ineficientă înlăturarea pedepsei de 2 ani închisoare.

A solicitat redozarea pedepselor în sensul reducerii acestora.

Prin decizia penală nr. 360/R/25.05.2009 Curtea de Apel Galaţi a admis recursurile dar pentru următoarele considerente:

Potrivit art.264 alin.1 Cod procedură penală, rechizitoriul constituie actul de sesizare al instanţei, iar conform art. 317 teza I Cod procedură penală, judecată se mărgineşte la fapta şi la persoana arătată în actul de sesizare.

Din interpretarea acestor texte de lege rezultă că pentru a se reţine că o persoană este trimisă în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni şi în egală măsură că instanţa este investită cu judecarea acelei infracţiuni este esenţial ca în dispozitivul actului de sesizare să fie menţionată fapta, cu încadrarea ei juridică.

Lipsa acestei menţiuni echivalează cu neinvestirea instanţei cu judecarea infracţiunii.

În cauza de faţă, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi nr.2029/P/2006 din 30.05.2006 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.D.E. numai pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.26 Cod penal raportat la art.288 alin .1 Cod penal,art. 288 alin.1 Cod penal cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal, art.291 Cod penal cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal, art.290 alin.1 Cod penal cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal şi art.215 alin.1,2 şi 3 Cod penal cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal, toate cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal şi art.33 lit.a Cod penal, deşi în cuprinsul actului de sesizare s-a făcut referire şi la infracţiunea prevăzută de art.293 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.

Cum procurorul nu a manifestat voinţa de a dispune trimiterea inculpatului în judecată prin dispozitivul rechizitoriului, sau în faţa instanţei pe calea extinderii procesului penal pentru alte fapte în condiţiile art.336 Cod procedură penală, se constată că în mod nelegal prima instanţă aplicând nejustificat şi defectuos dispoziţiile art.334 Cod procedură penală, a procedat la condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.293 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.

În egală măsură instanţa de apel neobservând că inculpatul nu a fost trimis în judecată şi pentru comiterea infracţiunii de fals privind identitatea în formă continuată, a dat în mod greşit eficienţă dispoziţiilor art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală raportat la art.10 alin.1 lit.d Cod procedură penală dispunând achitarea inculpatului.

Din analiza probatoriului administrat rezultă că urmare activităţii infracţionale inculpatul a dobândit o maşină de spălat marca Whirlpool, două telefoane mobile marca Samsung, un calculator marca Philips LCD 17, scaune din piele şi o masă marca Nevada.

Cum în cauză nu s-a făcut dovada că inculpatul ar fi dobândit şi un televizor marca Sony Triniton, acesta fiind ridicat în vederea confiscării de la numitul G. C. (fila 75 dosar urm.pen.) pentru cercetarea căreia s-a dispus disjungerea cauzei, se constată că în mod nelegal s-a procedat la confiscarea specială de la inculpat a televizorului în discuţie, nejustificându-se aplicarea dispoziţiilor art.118 lit.e Cod penal.

Pentru toate aceste motive s-a constatat că recursurile sunt fondate fiind admise în condiţiile art.38515 pct.2 lit.d Cod procedură penală.

Pe cale de consecinţă, a fost casată în tot decizia penală nr.452/A/3110.2008 a Tribunalului Galaţi şi în parte sentinţa penală nr.1171/27.06.2008 a Judecătoriei Galaţi.

În rejudecare, după înlăturarea din sentinţa penală recurată a aplicării dispoziţiilor art.334 Cod procedură penală, precum şi a celor de condamnare a inculpatului, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.293 alain.1 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, s-a a procedat în mod succesiv la descontopirea pedepselor rezultante de 6 ani şi 6 luni închisoare respectiv de 6 ani închisoare, în pedepsele componente şi s-au înlăturat sporurile aplicate de 6 luni închisoare, respectiv 1 an închisoare.

Constatând că prima instanţă a aplicat pedepse just individualizate pentru faptele deduse judecăţii, acestea răspunzând cerinţelor prevăzute în art.52 Cod penal, Curtea a dat un fine de neprimire solicitării inculpatului privind redozarea pedepselor, în sensul reducerii acestora.

Aşa fiind, în baza art.33 lit.a – 34 lit.b Cod penal, au fost contopite pedepsele de 2 ani închisoare, 1 an şi 6 luni închisoare, 1 an închisoare şi 5 ani închisoare, urmând să se aplice pedeapsa cea mai grea la care s-a adăugat un spor, pedeapsă care, în baza art.39 alin.1 Cod penal s-a contopit cu pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare (sentinţa penală nr.1504/2003 a Judecătoriei Galaţi) aplicându-se spre executare pedeapsa cea mai grea sporită corespunzător.

Totodată, s-a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art.118 lit.e Cod penal.

Restul dispoziţiilor sentinţei penale recurate au fost menţinute.

În baza art.38517 alin.4 Cod procedură penală în referire la art.383 Cod procedură penală, s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a computat din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive cu începere de la data de 12.04.2006 la zi, respectiv 25.05.2008.

Etichete:

Achitare. Aprecierea probelor. PrincipiuI in dubio pro reo.

Prin sentinţa penală nr. 864/25.04.2008 pronunţată de Judecătoria Bacău în dosarul penal nr. 10984/180/2007 s-a dispus în baza ait.ll pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10, lit. c Cod procedură penală, achitarea inculpatului P. E. din Buhuşi, porecla „b…”, domiciliat cetăţean roman, studii 8 clase, stagiul militar nesatisfăcut, necăsătorit, fără ocupaţie, pentru infracţiunea de furt calificat prev. şi ped. de art. 208, alin.l Cod penal şi 209, alin.l,lit. a Cod penal, cu aplicarea art.37 lit, a Cod penaL

În baza art. 334 Cod procedură penală a fost schimbată încadrarea juridica a faptei reţinută în sarcina inculpatului P.C. din infracţiunea de furt calificat prev. şi ped. de art. 208, alin.l Cod penal şi 209, alin.l,lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 37 Kt. b Cod penal în infracţiunea de furt prev. şi pedepsită de art. 208, alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal.

În baza art. 208, alin, 1 Cod penal cu aplicarea art.37.1it.b Cod penal a fost condamnat inculpatul P.C., porecla „borcan”, jud. Bacău, cetăţean român, studii 5 clase, stagiul militar nesatisfăcut, necăsătorit, fără ocupaţie, cu antecedente penale, la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt.

În baza art.71 Cod penal, au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64, lit. a, teza a doua şi b Cod penal

S-a luat act ca inculpatul este arestat în altă cauză.

S-a luat act că partea vătămată R.V. nu s-a constituit parte civilă.

S-a luat act că partea civilă Z.C. a renunţat la pretenţiile civile formulate.

În baza art.118, lit. e Cod penal, a fost confiscată de la inculpatul P.C. suma de 60 lei. În temeiul art. 191, alin.l Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul P.C. la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de câte 100 lei reprezentând onorariul pentru apărătorii din oficiu, av. B.M. şi av. C.Q., atât din faza de urmărire penală cât şi din cursul judecăţii ce a fost avansată din fondurile Ministerului Justiţiei.

În baza art.192, alin. 3 Cod procedură penală, restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 300 lei au rămas în sarcina acestuia, suma de câte 100 lei reprezentând onorariul pentru apărătorii din oficiu, av. P.A. şi av. L.F., atât din faza de urmărire penală cât şi din cursul judecăţii a fost avansata din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a avut în vedere următoarea situaţie de fapt:

În data de 29.07.2007 inculpatul P.C a sustras, pe timp de zi, o cabalină aparţinând părţii vătămate R.V., cabalina aflată pe păşunea din apropierea locuinţă părţii vătămate.

Existenţa faptei astfel cum a fost reţinută de către instanţa şi vinovăţia inculpatului P.C. rezultă din declaraţia părţii vătămate R.V. şi din declaraţia părţii civile Z.C., persoana care a arătat că a primit la schimb cabalina sustrasă părţii vătămate de la inculpatul P.C., toate coroborate cu declaraţiile inculpaţilor.

În ceea ce-1 priveşte pe inculpatul P.E., instanţa a reţinut următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 6 din GEDO dar şi 52 Cod procedură penală şi 23, alin.l 1 din Constituţia României inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie.

Conform dispoziţiilor art. 66 Cod procedură penală, coroborate cu dispoziţiile art. 65 Cod procedură penală, inculpatul nu este obligat să-şi dovedească nevinovăţia iar sarcina administrării probelor revine, în cursul procesului penal, organului de urmărire penală şi instanţei de judecata. Orice soluţie pronunţată de către instanţă nu se poate întemeia decât pe probe legal administrate şi convingătoare, aşa cum a statuat şi CEDO în cauza Telfner c. Austriei, scopul procesului penal fiind că orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită conform vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasa la răspundere penală.

Ori analizând probele administrate în cauză instanţa a apreciat că inculpatul P.E. nu a săvârşit fapta de care este îmvinuit pentru următoarele considerente:

Partea civilă Z.C. a arătat că a cumpărat cabalina sustrasă părţii vătămate de la inculpatul, P.C. Inculpatul P,C. a susţinut că a sustras singur cabalina, hotărârea infracţionala survenind în mod spontan în momentul în care a văzut cabalina pe câmp. Deşi inculpaţii sunt fraţi instanţa a apreciat declaraţia acestuia ca fiind sinceră în contextul în care se coroborează cu declaraţiile părţii civile dar şi ale martorilor S.M. şi G.V.

Astfel, deşi în cursul urmăririi penale martorul S.M. a susţinut că inculpaţii au venit împreună la locuinţa sa, în faţa instanţei a arătat că a fost strigat de inculpatul P.C., care a venit singur. La fel martorul G.C. a arătat în faţa instanţei că inculpatul P.C. a fost la locuinţa sa şi i-a cerut bani, fără a preciza nimic despre inculpatul P.E., deşi în faza de urmărire penală a susţinut că cei doi inculpaţi au venit împreună la locuinţa sa.

Având in vedere aceste declaraţii oscilante ale celor doi martori, instanţa a apreciat ca nu pot constitui probe certe de vinovăţie împotriva inculpatului P.E..

Chiar şi în situaţia în care s-ar reţine că cei doi inculpaţi au mers împreună la locuinţele celor doi martori acest fapt nu constituie o probă certă că inculpatul P.E. ar fi participat la săvârşirea furtului de către fratele său sau ar fi avut cunoştinţă de provenienţa cabalinei.

Faţă de materialul probator aflat la dosar instanţa a apreciat ca nu a fost răsturnată prezumţia de nevinovăţie a inculpatului P.E., făcând aplicarea principiului „in dubio pro reo” şi a pronunţat o soluţie de achitare a acestuia, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, raportat la art. 10 lit. c Cod procedură penala.

Având în vedere că inculpatul P.C. a săvârşit singur fapta care formează obiectul cauzei, în baza art.334 Cod procedură penală, instanţa a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului P.C. din infracţiunea de furt calificat prev. şi pedepsită de art. 208, alin. 1 Cod penal şi 209, alin. 1, lit. a Cod penal, cu aplicarea art.37 lit. b Cod penal în infracţiunea de furt prev. şi pedepsita de art. 208, alin. I Cod penal cu aplicarea art.37 lit. b Cod penal.

Sub aspectul laturii subiective, având în vedere împrejurările săvârşirii faptei, instanţa a apreciat că inculpatul a prevăzut lezarea patrimoniului părţii vătămate şi a urmărit însuşirea pe nedrept a bunului, acţionând astfel cu vinovăţie sub forma intenţiei directe.

Întrucât inculpatul a săvârşit fapta după executarea pedepsei de 1 an şi 3 luni închisoare aplica prin Sentinţa penală 159/2004 a Judecătoriei Buhuşi, instanţa a reţinut ca fiind incidente, în privinţa încadrării juridice a faptei şi dispoziţiile art 37, lit. b Cod penal privind recidiva postexecutorie.

Având în vedere că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat cu vinovăţie, în baza art 345, alin. 2 Cod procedură penală, instanţa a pronunţat o soluţie de condamnare a inculpatului.

La individualizarea judiciară a pedepsei, au fost avute în vedere criteriile enumerate de art. 72 din Codul penal şi anume dispoziţiile porţii generale a codului penal, Unitele de pedeapsa prevăzute de lege gradul de pericol social al faptei săvârşite, perseverenţa infracţională a inculpatului, cunoscut cu antecedente penale dar şi poziţia sinceră a acestuia pe parcursul procesului penal.

Punând în balanţa ansamblul acestor împrejurări, instanţa a apreciat ca, pentru realizarea scopului pedepsei prevăzut de art. 52 Cod penal, privind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni de către inculpat şi pentru reeducarea acestuia, se impune aplicarea unei pedepse de 1 an închisoare, orientată spre minim, cu executare în regim de detenţie.

În baza art. 71 Cod penal instanţa a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64, lit. a, teza a doua si b Cod penal, reţinând că, în cauza Hirst contra Marii Britanii, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit că nu este acceptabil ca un deţinut să fie decăzut din drepturile sale garantate de Convenţie (drepturi electorale) pentru simplul fapt că el găseşte închis ca urmare a unei condarnnări iar interdicţie absolută de a vota impusă tuturor deţinuţilor nu intră în marja de apreciere a statului, fiind vidat art 3 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei.

Instanţa a luat act ca inculpatul este arestat în altă cauză.

Sub aspectul laturii civile, instanţa reţinut că partea vătămată R.V. nu s-a constituit parte civilă în cauza, prejudiciul fiind recuperat prin restituire iar partea civila Z.C. a renunţat la pretenţiile civile formulate.

În consecinţă, faţă de dispoziţiile art. 118, lit. e Cod penal instanţa a dispus confiscarea de la inculpatul P.C. a sumei de 60 lei primita de la partea civilă Z.C., în urma schimbului efectuat.

În temeiul art. 191,alin. 1 Cod procedură penala instanţa a obligat pe inculpatul P.C. la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de cate 100 lei reprezentând onorariul pentru apărătorii din oficiu, av. B.M. şi av. C.C., atât din faza de urmărire penală cât şi din cursul judecăţii va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei.

În baza art.192 alin. 3 Cod procedură penală restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 300 lei au rămas în sarcina acestuia, suma de câte 100 lei reprezentând onorariul pentru apărătorii din oficiu, av. P.A. şi av. L.F., atât din faza de urmărire penală cât şi din cursul judecăţii fiind avansate din fondurile Ministerului Justiţiei

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel în termen legal Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău care a criticat soluţia primei instanţe sub aspectul netemeiniciei soluţiei de achitare a inculpatului P.E. motivat de faptul că instanţa de fond în mod greşit a apreciat probatoriul administrat în cauza şi a concluzionat că inculpatul P.E. nu este autorul faptei de furt calificat pentru care a fost trimis în judecată.

Tribunalul, analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate precum şi din oficiu, a apreciat că apelul declarat este nefondat pentru următoarele considerente:

Astfel, instanţa de fond a stabilit o situaţie de fapt corespunzătoare şi a statuat în mod legal şi corect gradul de vinovăţie al fiecărui inculpat trimis în judecata de parchet.

Instanţa de fond a administrat toate probatoriile ce se impuneau în cauză în vederea aflării adevărului şi de natură să lămurească cauza sub toate aspectele, acordând şi respectând toate etapele procesuale ce guvernează procesul penal iar soluţia pronunţată în cauză este rezultatul neechivoc al aplicării tuturor acestor principii de drept.

Reprezentantul parchetului prin motivele sale nu face altceva decât să prezinte teoria administrării şi interpretării probelor fără însă să o adapteze la realitatea situaţiei de fapt existente în cauză şi care a condus indubitabil la soluţia de achitare privind pe inculpatul P.E..

Nici una din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză nu îl plasează pe inculpatul P.E. în câmpul infracţional şi nu există în cauză nici o „probă” în sensul cerut atât de normele de drept intern cât şi internaţional care să formeze convingerea instanţei că acesta a participat alături de fratele său la furtul cabalinei.

Sunt în acest sens relevante declaraţiile părţii civile, cumpărător de bună credinţă Z.C., care arată că el a cumpărat cabalina dar de la inculpatul P.C., de asemenea declaraţiile martorilor S.M. şi Q.V. date în cursul cercetării judecătoreşti relevă faptul că l-au văzut doar pe inculpatul P.C.

Probele de vinovăţie invocate de parchet în sprijinul acuzaţiei ce o aduc în sarcina inculpatului P.E. sunt simple indicii de vinovăţie care nu pot conduce la condamnarea inculpatului aşa cum corect a stabilit instanţa de fond.

Simplele supoziţii, susţinute doar de teoria administrării probelor nu pot conduce la concluzia că inculpatul P.E. este fără de putinţă de tăgadă autorul infracţiunii reţinute în sarcina sa, tribunalul apreciază în consens cu instanţa de fond că prezumţia de nevinovăţie în ceea ce îl priveşte pe acest inculpat nu a fost răsturnată, iar soluţia de achitare este cea care rezidă din întreaga economie a actelor şi lucrărilor dosarului

Nici motivul de nelegalitate invocat de parchet referitor la schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de furt reţinută în sarcina inculpatului P.C. în sensul înlăturării dispoziţiilor art. 209 ai 1 lit. a Cod penai nu este întemeiat, acesta s-a impus a fi înlăturat ca o consecinţă directă a soluţiei de achitare a inculpatului P.E. şi nu ca o nelegalitate cum greşit a fost interpretat.

Pentru aceste considerente prin decizia penală nr. 403/A din 9.10,2008 pronunţata de Tribunalul Neamţ s-a respins ca nefondat apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, împotriva sentinţei penale mr. 864/25.04.2008 a Judecătoriei Bacău pronunţată în dosar nr. 10984/180/2007.

Onorariu avocat oficiu în sumă de câte 200 lei a fost suportat din fondul Ministerului Justiţiei

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

S-a constatat că inculpatul P.C. este arestat în altă cauză.

Împotriva deciziei penale mai sus menţionate a declarat recurs în termen Parchetul de pe lângă Tribunalul care critică decizia recurată sub următoarele aspecte:

S-a invocat netemeinicia şi nelegalitatea hotărârilor pronunţate de instanţele de apel şi de fond cu privire la greşita achitare în temeiul art. 10 lit. c Cod procedură penală a inculpatului P.E. şi cu privire la greşita schimbare a încadrării juridice a faptei comise de inculpatul P.C., în sensul nereţinerii prev. de art. 209 aL 1 Ik. a Cod penaL

Din declaraţiile martorilor C.V. ( fi. 32 dos. u.p. şi fL72 dos. c.j.) S.M. (fi. 31 dos. u.p. şi fi. 64 dos. c.j.) şi ale cumpărătorului de bună credinţă Z.C., rezultă că inculpaţii P.C. şi P.E. au sustras împreună cabalina părţii vătămate R.V., animalul fiind văzut în posesia celor doi inculpaţi în noaptea de 29/30.072007, imediat după sustragerea acestuia, de către primii doi martori anterior arătaţi. Se apreciază că instanţele de fond şi de apel au înlăturat netemeinic şi nejustificat declaraţiile date în cursul urrnăririi penale de martorii C.M. şi S.M. şi au aut în vedere doar depoziţiile din cursul cercetării judecătoreşti, fără însă a se da vreo motivare.

În condiţiile în care, din mijloacele de probă arătate, coroborate şi cu declaraţiile părţii vătămate, procesul verbal de cercetare la faţa locului, rezultă că fapta a fost comisă de cei doi inculpaţi, în cauză nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului P.C..

Curtea de Apel, examinând atât motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) combinate cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 Cod procedură penală a constatat următoarele :

Deşi procurorul a susţinut că ambele instanţe – prima instanţă şi cea de apel -au ajuns la concluzia achitării inculpatului P.E. prin ignorarea mai multor probe administrate în cursul urmăririi penale, Curtea de Apel a constatat că, dimpotrivă, atât prima instanţă, cât şi cea de apel au făcut o analiză amănunţită a tuturor probelor administrate pe parcursul procesului penal

În Codul de procedură penala român, prezumţia de nevinovăţie este înscrisă între regulile de bază ale procesului penal, în art. 52 statuându-se că „orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă.”

Prin adoptarea prezumţiei de nevinovăţie ca principiu de bază, distinct de celelalte drepturi care garantează şi ele libertatea persoanei – dreptul la apărare, respectarea demnităţii umane – s-au produs o serie de restructurări ale procesului penal şi a concepţiei organelor judiciare, care trebuie să răspundă următoarelor cerinţe:

– vinovăţia se stabileşte în cadrul unui proces, cu respectarea garanţiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă şi stabilirea vinovăţiei;

– sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii şi definitive pentru următoarea faza a procesului;

– la adoptarea unei hotărâri de condamnare, până la rămânerea definitivă, inculpatul are statutul de persoană nevinovata ; la adoptarea unei hotărâri de condamnare definitive prezumţia de nevinovăţie este răsturnată cu efecte „erga omnes ” ;

– hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăţie, iar în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunţe o soluţie de achitare.

Toate aceste cerinţe sunt argumente pentru transformarea concepţiei asupra prezumţiei de nevinovăţie, dintr-o simplă regulă, garanţie a unor drepturi fundamentale, într-un drept distinct al fiecărei persoane, de a fi tratată ca nevinovată până la stabilirea vinovăţiei printr-o hotărâre penală definitivă.

În prezenta cauză au fost audiaţi mai mulţi martori, însă declaraţiile acestora nu conţin informaţii concludente de natură a releva vinovăţia celor doi inculpaţi Declaraţiile martorilor Q.V. şi S.M. date în cursul urmăririi penale cu care se încearcă a se demonstra de procuror vinovăţia inculpatului P.E., nu pot conduce la răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie de care beneficiază inculpatul. Martorii amintiţi, prin percepţie directa au arătat la urmărirea penală doar împrejurarea că inculpaţii P.E. şi P.C. au venit împreună la locuinţa acestora, situaţie pe care cei doi martori nu au mai susţinut-o şi în instanţă.

Curtea, în concordanţă cu opinia instanţelor anterioare,a apreciat că elementele de fapt prezentate de aceşti martori nu pot constitui probe certe şi concludente în învinuirea inculpatului P.E. care să formeze instanţei convingerea că inculpaţii au săvârşit fapta în coautorat, în condiţiile în care nu se coroborează cu nici o altă probă administrată în cauză.

Având în vedere că, la pronunţarea unei condamnări, instanţa trebuie să-şi întemeieze convingerea vinovăţiei inculpatului pe bază de probe sigure, certe şi întrucât în cauză probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lăsând loc unei nesiguranţe în privinţa vinovăţiei inculpatului, se impune a se da eficienţă regulii potrivit căreia „orice îndoială este în favoarea inculpatului” (in dubio pro reo).

Regula in dubio pro reo constituie un complement al prezumţiei de nevinovăţie, un principiu instituţional care reflectă modul în care principiul aflării adevărului, consacrat în art. 3 Cod procedură penala, se regăseşte în materia probaţiunii. Ea se explică prin aceea că, în măsura în care dovezile administrate pentru susţinerea vinovăţiei celui acuzat conţin o informaţie îndoielnică tocmai cu privire la vinovăţia făptuitorului în legătură cu fapta imputată, autorităţile judecătoreşti penale nu-şi pot forma o convingere care să se constituie într-o certitudine şi, de aceea, ele trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăţiei acuzatului şi să-1 achite.

Înainte de a fi o problemă de drept, regula in dubio pro reo este o problemă de fapt. Înfăptuirea justiţiei penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunţă, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecăţii).

Numai aşa se formează convingerea, izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că realitatea obiectivă (fapta supusa judecăţii) este, fără echivoc, cea pe care o înfăţişează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor.

Chiar daca în speţă s-au administrat probe în sprijinul învinuirii, iar alte probe nu se întrevăd ori pur şi simplu nu există, şi totuşi îndoiala persistă în ce priveşte vinovăţia, atunci îndoiala este „echivalentă cu o proba pozitivă de nevinovăţie ” şi deci inculpatul P.E. trebuie achitat.

Pentru cele ce preced, Curtea în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedură penala, a respins ca nefondat recursul procurorului.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro