404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

ARESTAREA PREVENTIVĂ. CONDIŢII. EXISTENŢA UNOR PROBE SAU INDICII TEHNICE CĂ S-A SĂVÂRŞIT O FAPTĂ PREVĂZUTĂ DE LEGEA PENALĂ, DAR ŞI CĂ CEL CERCETAT ESTE AUTORUL INFRACŢIUNII.

AREST PREVENTIV

ARESTAREA PREVENTIVĂ. CONDIŢII. EXISTENŢA UNOR PROBE SAU INDICII TEHNICE CĂ S-A SĂVÂRŞIT O FAPTĂ PREVĂZUTĂ DE LEGEA PENALĂ, DAR ŞI CĂ CEL CERCETAT ESTE AUTORUL INFRACŢIUNII.

Prin procesul verbal din 9.11.2006 în temeiul art. 228 Cod procedură penală procurorul a început urmărirea penală împotriva învinuitului I.S. pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 al.1 Cod penal, iar prin ordonanţă în temeiul art. 235 Cod procedură penală a pus în mişcare acţiunea penală împotriva inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii respective.

În fapt, procurorul a reţinut că „La data de 4.11.2006 inculpatul I. S., împreună cu R. P. A., ambii având calitatea de agenţi de pază, chemaţi fiind la un magazin, unde victima B. M. a fost surprinsă sustrăgând 2 flacoane de parfum, au lovit-o cu corpuri dure provocându-i leziuni grave care au condus la rezultatul letal”.

La data de 10 noiembrie 2006 parchetul invocând prevederile art.148 lit.f Cod procedură penală – inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi faţă de împrejurările concrete ale comiterii faptei, considerând că există probe certe că lăsarea sa în libertate ar reprezenta pericol pentru ordinea publică – a propus luarea faţă de inculpatul I. S. a măsurii arestării preventive pe o durată de 30 zile.

Examinând propunerea de arestare preventivă a inculpatului I. S. prin prisma motivelor invocate de parchet precum şi a probelor administrate: declaraţiile inculpatului date ca inculpat, dar şi anterior ca martor, declaraţiile coinculpatului R. P. A., precum şi declaraţiile martorilor, raportul de constatare medico-legală, instanţa a reţinut că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 148 lit.f Cod procedură penală pentru arestarea inculpatului.

Potrivit articolului menţionat, cu denumire marginală „Condiţiile şi cazurile în care se dispune arestarea inculpatului” – „măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 şi există vreunul dintre următoarele cazuri: (f) inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică”.

Din analiza textului rezultă că acesta prevede o condiţie generală, valabilă pentru toate cazurile în care se dispune sau se poate dispune arestarea, respectiv dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 Cod procedură penală şi condiţii speciale ce sunt prevăzute de fiecare caz în parte de la lit.a la lit.f a art.148 Cod procedură penală.

Potrivit art.143 al.1 Cod procedură penală – text care prevede condiţia generală a măsurii arestării preventive,dar şi a reţinerii – „măsura reţinerii poate fi luată de procuror ori de organul de cercetare penală faţă de învinuit sau inculpat, numai după ascultarea acestuia în prezenţa apărătorului, dacă sunt probe sau indicii temeinice că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală”.

Teza finală a textului suscitat prevede condiţia existenţei probelor sau indiciilor temeinice, că inculpatul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, proba fiind privită ca „un element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei”.

Din probele administrate în cauza de faţă de către organul de urmărire penală materializate în mijloacele de probă enumerate mai sus rezultă cu certitudine că în cauză s-a săvârşit o infracţiune de omor, dar nu rezultă cu aceeaşi certitudine că autorul infracţiunii este inculpatul Iancu Sorin.

Din declaraţiile oscilante ale martorilor, a rezultat în primă fază a cercetărilor că autor al infracţiunii este R. P. A..; apoi că la faptă a participat şi I. S. Potrivit declaraţiilor ulterioare ale inculpaţilor R. P. A. şi I. S. a rezultat că la faptă a participat şi o a treia persoană pe nume T. S. care nu a fost audiată nici în calitate de martor.

Declaraţiile celor doi inculpaţi sunt concordante cu privire la zonele în care a lovit fiecare dintre ei victima precum şi T. S. şi a rezultat că ambii inculpaţi l-au lovit pe B. M. în zona capului, a spatelui – între omoplaţi şi la picioare, iar T. S. l-a lovit în zona abdomenului cu talpa piciorului când victima se afla la pardoseală cu faţa în sus.

Examinând concluziile raportului de constatare medico-legală (necropsie) se poate observa că numai „traumatismul abdominal a fost tanatogenerator, între acesta şi deces existând legătură de directă cauzalitate”, „leziunile faciale nu au caracter tanatogenerator; în condiţiile supravieţuirii ar fi necesitat 5-7 zile îngrijiri medicale pentru vindecare”.

Faţă de declaraţia inculpatului I. S. în sensul că el şi R. P. A. i-au aplicat lovituri victimei numai în zona capului şi a picioarelor, a rezultat că cei doi răspund numai pentru aceste leziuni ce ar determina încadrarea faptei lor în prevederile art. 180 al.2 Cod penal pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Este evident că potrivit art.69 Cod procedură penală „Declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză”, însă în cauză declaraţiile martorilor sunt contradictorii între ele şi chiar declaraţiile aceluiaşi martor luate la intervale de timp – cum este cazul martorei C. S.– sunt contradictorii; această martoră declarând ulterior că parte din declaraţii i-au fost sugerate de către M.C. patronul societăţii de pază.

Faţă de contradictorialitatea declaraţiilor martorilor oculari şi recunoaşterea martorei C. S. că a fost influenţată de M. C. să declare mincinos, susţinere care se coroborează cu a inculpatului I. S. în sensul că aceeaşi persoană (M. C.) s-a deplasat la morga spitalului pentru a vedea leziunile victimei şi a stabili cine să răspundă pentru acestea; faţă de lipsa procesului verbal de cercetare la faţa locului, a actului de sesizare a organului de urmărire penală, a neaudierii agentului de pază T. S., a faptului că nu s-au verificat susţinerile inculpatului I. S. în sensul că incidentul a fost înregistrat de camerele video însă au fost şterse în noaptea ulterioară comiterii faptei, instanţa a apreciat că probele sunt insuficiente pentru a se reţine în sarcina inculpatului I. S. săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art.174 al.1 Cod penal.

Faţă de materialul de urmărire penală existent în dosarul cauzei inculpatul I. S. poate să răspundă pentru leziunile faciale ce ar fi necesitat pentru vindecare 5-7 zile îngrijiri medicale, faptă ce se încadrează în prevederile art.180 al.2 Cod penal însă pentru această infracţiune nu există temeiul legal al arestării fiind pedepsită cu pedeapsă mai mică de 4 ani închisoare.

Pe considerentele mai sus expuse în temeiul art. 1491 pct.9 şi art. 143 al.1 teza II Cod procedură penală, instanţa a respins propunerea parchetului de arestare preventivă a inculpatului I. S., întrucât din probele administrate şi depuse la dosar până la momentul înaintării propunerii tribunalului nu a rezultat că inculpatul este autorul infracţiunii de omor prevăzută de art.174 al.1 Cod penal.

Încheierea a rămas definitivă prin decizia Curţii, care a respins ca tardiv recursul parchetului.

Etichete:

Arestarea preventivă. Neindeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 148 lit. h Cod pr. penală. Lipsa unor probe certe din care să rezulte că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Prin încheierea Tribunalului Galati din 14.07.2004 pronuntata în dosarul nr. 1645/P/2004 a fost respinsa ca nefondata propunerea formulata de Parchetul de pe lânga Tribunalul Galati privind arestarea preventiva a inculpatului L.D.N. cercetat pentru savârsirea infractiunii de ” trafic de influenta ” prev. de art. 257 al. Cod penal.

Arestarea preventiva este o masura cu totul exceptionala si se dispune de regula în cazul comiterii unor fapte foarte grave, infractiuni de violenta extrema sau cele care au cauzat consecinte pecuniare mari.

Totodata, la alegerea masurii preventive trebuia sa se tina seama de scopul acesteia, de pozitia procesuala a inculpatului, de antecedentele penale ale acestuia, de gravitatea faptei si alte situatii vizând persoana inculpatului.

În speta inculpatul este cercetat pentru infractiunea de ” trafic de influenta ” întrucât la data de 13.07.2004 a pretins si primit suma totala de la numitele ME si P.R. pretinzând ca are influenta la organele Politiei Rutiere Galati pentru ca acestea sa obtina în mod cert permisele de conducere auto.

Inculpatul a recunoscut sincer si a regretat fapta comisa este la primul impact cu legea penala, este absolventul unei facultati de stiinte juridice iar în familie si societate este un exemplu de comportament fiind tatal a doi copii cu vârstele de 1 an si 2 luni ,respectiv 2 luni.

Pe de alta parte valoarea sumelor pretinse si primite este relativ mica si aceasta a fost deja ridicata în vederea confiscarii.

Asa fiind se apreciaza ca în speta nu sunt îndeplinite cumulativ conditiile prevazute de art. 148 lit. h Cod.pr.penala întrucât desi pentru infractiunea comisa pedeapsa este închisoare mai mare de 4 ani , nu exista probe concrete din care sa rezulte ca lasarea inculpatului în libertate prezinta un pericol concret pentru ordinea publica.

Datele concrete ale spetei, situatia personala a inculpatului, lipsa antecedentelor penale si atitudinea sincera a acestuia, formeaza instantei convingerea ca ordinea publica nu ar fi afectata prin lasarea în libertate a inculpatului.

În consecinta propunerea procurorului privind arestarea preventiva a fost respinsa ca nefondata încheierea tribunalului Galati ramânând definitiva prin încheierea nr. 1343/2004 din 21.07.2004 a Curtii de Apel Galati.

Etichete:

Arestarea preventivă. Incalcarea conditiilor cercetarii in stare de libertate.

TRIBUNALUL BACAU – JUDETUL BACAU

SECTIA PENALA

I N C H E I E R E

SEDINTA PUBLICA DIN DATA DE: 13.01.2011

Completul de judecata format din:

PRESEDINTE: **

GREFIER: **

MINISTERUL PUBLIC reprezentat de

PROCUROR : **

La ordine a venit spre solutionare cauza penala privind pe inculpatii H.O., I.O., B.C.A., C.I., B.O.I., H.M. si C.G., trimisi in judecata de catre Parchetul de pe lânga Inalta Curte de Casatie si Justitie – DIRECTIA DE INVESTIGARE A INFRACTIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATA SI TERORISM – BIROUL TERITORIAL BACAU, sub aspectul savârsirii infractiunilor prev. si ped. de art. 7 al.1-3 cu referire la art. 2 lit.a,b pct.12 din Legea 39/2003, art. 12,13 din Legea 678/2001 modif. prin Legea 278/2005, cu aplicarea art. 41 al.2 C.pen., totul cu aplicarea art. 33 lit.a C.pen si C.G. fost Petrea, cercetat pentru comiterea infractiunilor prevazute si pedepsite de art. 7 alin. 1-3 cu ref. la art. 2 lit. a,b pct. 12 din Legea nr. 39/2003, art. 12, art. 13 din Legea nr. 678/2001, modificata prin Legea nr. 287/2005, art. 189 alin. 3 si art. 197 alin.1 cu aplicarea art. 33 lit. a si art. 37 lit. a C.pen.

Desfasurarea sedintei a fost inregistrata cu mijloace tehnice audio conform art. 304 C.p.p.

La apelul nominal facut in sedinta publica s-a prezentat inculpatul C.G. aflat in stare de arest asistat de aparator desemnat din oficiu, av. V.G..

Procedura este legal indeplinita.

S-a expus referatul asupra cauzei de catre grefier, dupa care:

Instanta, la termenul de azi, pune in discutie aplicarea dispozitiilor art. 300/2 Cod procedura penala, având in vedere ca inculpatul C.G. este arestat in prezenta cauza, situatie in care instanta, periodic are obligatia de a verifica legalitatea si temeinicia masurii arestarii preventive.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, solicita in temeiul art. 300/2 raportat la art. 160/b alin. 3 Cod pr. penala mentinerea starii de arest a inculpatului C.G., apreciind ca subzista temeiurile avute in vedere la luarea acestei masuri preventive. Mai mult decât atât inculpatul a mai beneficiat de clementa instantei atunci când i s-a inlocuit masura arestului preventiv cu masura obligarii de a nu parasi tara insa acesta a inteles sa incalce obligatiile impuse de instanta.

Avocat V.G., având cuvântul, arata ca din probatoriul administrat rezulta faptul ca nu se mentin temeiurile avute in vedere la luarea masurii arestului preventiv. De asemenea nu se poate retine ca inculpatul a beneficiat de clementa instantei intrucât din probatoriul administrat in acest sens cu privire la situatia concreta rezulta faptul ca a existat un dubiu cu privire la faptul ca avea asupra lui sau nu acele obiecte astfel ca poate beneficia de o masura mai blânda. Mai mult decât atât la judecarea mentinerii de arest trebuie sa se tina cont de actele si situatia de fapt ce reiese din dosar si in situatia de fata trebuie sa se tina cont ca din dosar a reiesit si anterior faptul ca inculpatul poate fi cercetat si in stare de libertate cu aplicarea unei masuri preventive mai blânde. Arata ca in speta s-a pornit de la o premisa gresita in sensul ca procedural la momentul in care s-ar gasi asupra unui inculpat o serie de obiecte ce ii sunt interzise sa le poarte asupra sa prin hotarârea instantei, este necesar intocmirea unui proces-verbal de constatare, dar in cauza nu a fost intocmit acest proces-verbal, mai mult decât atât acele presupuse obiecte ce se aflau asupra inculpatului nu au fost ridicate odata cu acesta, ci ulterior au fost aduse de o alta persoana, astfel ca trebuie sa se constate ca s-a incalcat procedura. Mai mult decât atât persoanele care au venit la masa inculpatului trebuiau sa se legitimeze, insa acestia nu au facut-o inculpatul aflând ulterior cine sunt acestea, ca ulterior sa cheme alte doua persoane ca martori pentru a constata situatia de fapt. De asemenea aparatorul subliniaza faptul ca era imposibil ca inculpatul sa poarte asupra sa un cutit, deoarece lama acestuia nu permitea ca acesta sa fie purtat in buzunarul pantalonilor si inculpatul sa mai stea si jos astfel ca se creeaza suspiciunea ca acest obiect, ca si celelalte nu se aflau asupra inculpatului. Solicita inlocuirea masurii arestului preventiv cu o masura mai blânda si anume masura obligarii de a nu parasi localitatea având in vedere actele dosarului si situatia retinuta anterior care a permis inlocuirea masurii, cu atât mai mult cu cât inculpatul nu a incalcat obligatiile impuse de instanta, prezentându-se de fiecare data in fata instantei si neavând nici o abatere, tinându-se cont si de logica lucrurilor si de incalcarea procedurilor prevazute de lege.

Inculpatul C.G., in ultimul cuvânt, arata ca achieseaza la concluziile depuse de aparatorul sau, adaugând ca a intrebat si anterior organele de politie de ce atunci când l-a ridicat pe al nu a luat si obiectele pe care pretindeau ca le avea asupra sa si au lasat sa fie aduse ulterior altcineva, lasând solutia la aprecierea instantei.

S-au declarat dezbaterile inchise,trecându-se la deliberare.

T R I B U N A L U L

-deliberând-

Asupra starii de arest preventiv, instanta constata urmatoarele:

Inculpatul C.G., fost P., , este in prezent cercetat pentru savârsirea infractiunilor prevazute si pedepsite de art.7 alin.1-3, cu referire la art.2 lit.a si b pct.12 din Legea nr.39/2003, art. 13 alin.1, 2 si 3, raportat la art.12 alin.2 lit.a din Legea nr.678/2001 modificata prin Legea nr.287/2005, o infractiune prevazuta de art.12 alin.1 din Legea nr.678/2001 modificata si o infractiune prevazuta de art.20 Cod penal, raportat la art. art.197 alin.1 Cod penal, totul cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal si art.37 lit.a Cod penal, constând in aceea ca a sprijinit gruparea infractionala organizata condusa de inculpatul H.O., facând demersuri de recrutare, impreuna cu inculpatul B.O.I., a partilor vatamate D. I. si D.G., prin promisiuni de munca mincinoase, in scop de exploatare sexuala, intentionând punerea lor la dispozitia liderului gruparii mentionat, iar asupra celei din urma victime a materializat un act de abuz sexual, respectiv viol, in modalitatea tentativei, cauza aflata pe rolul Trib. Bacau sub nr. *.

Inculpatul C.G. a fost arestat preventiv la data de 22.12.2007.- considerând ca in cauza sunt intrunite prevederile art.148 lit. b, c, e si f, Cod procedura penala. – iar la data de 28.04.2009, i-a fost inlocuita aceasta masura cu masura obligarii de a nu parasi tara in temeiul art. 139 alin.1 C.pr.pen. In baza art.154 ind.1 C.pr.pen. acestuia si celorlati inculpati, care au beneficiat de aceeasi inlocuire, li s-au impus repectarea urmatoarelor obligatii a) sa se prezinte la instanta de judecata ori de câte ori sunt chemati;b) sa se prezinte la organele de politie desemnate cu supravegherea, de instanta de judecata;c) sa nu isi schimbe locuinta fara incuviintarea organului judiciar care a dispus masura; d) sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte nici o categorie de arma; e) sa nu se aproprie de persoanele vatamate, membru familiilor acestora, persoanele impreuna cu care a comis faptele, martorii ori alte persoane si sa nu comunice cu acestea direct sau indirect; f) sa nu se afle in locuintele partilor vatamate.

Totodata, li s-a atras atentia ca in cazul incalcarii cu rea-credinta a masurii a obligarii de a nu parasi tara sau a obligatiilor care le revin, se va lua fata de acestia masura arestarii preventive.

De asemenea, in sarcina aceluiasi inculpat se retine un act individual de recrutare prin inselaciune si ulterior prin constrângere fizica si morala, obligând-o pe partea vatamata P.E., pentru o perioada de 2 saptamâni, in cursul lunii august 2007, sa intretina raporturi sexuale contra cost, in zone stradale de pe raza municipiului Bacau, in folosul lui exclusiv.

In temeiul art.139 alin.1 Cod pr.penala, inlocuieste masura arestului preventiv luata impotriva inculpatilor H.O., C.G., si B.O.I. cu masura preventiva a obligarii de a nu parasi tara.

Supravegherea inculpatilor, pe durata masurii de obligare de a nu parasi tara, va fi exercitata de Politia Municipiului Bacau.

In temeiul art.145/1 alin.2 C.pr.pen. cu art.145 alin.1/1,alin.1/2 Cod pr.penala, obliga inculpatii sa respecte urmatoarele obligatii:

a) sa se prezinte la instanta de judecata ori de câte ori sunt chemati;

b) sa se prezinte la organele de politie desemnate cu supravegherea, de instanta de judecata;

c) sa nu isi schimbe locuinta fara incuviintarea organului judiciar care a dispus masura;

d) sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte nici o categorie de arma;

e) sa nu se aproprie de persoanele vatamate, membru familiilor acestora, persoanele impreuna cu care a comis faptele, martorii ori alte persoane si sa nu comunice cu acestea direct sau indirect;

f) sa nu se afle in locuintele partilor vatamate.

In temeiul art.145/1 alin.2 C.pr.pen., art.145 alin.3 Cod pr.penala, s-a atras atentia inculpatilor H.O., C.G., si B.O.I. ca in cazul incalcarii cu rea-credinta a masurii a obligarii de a nu parasi tara sau a obligatiilor care le revin, se va lua fata de acestia masura arestarii preventive.

In temeiul art.145/1 alin.2 C.pr.pen. cu art.145 alin.2/1 C.pr.pen. s-a dispus comunicarea copiei certificate a prezentei incheieri: fiecarui inculpat, Politiei Mun.Bacau, Directiei Generale de Pasapoarte, Jandarmeriei, Politiei Comunitare si Inspectoratului General de Politie de Frontiera, in vederea asigurarii respectarii obligatiilor care le revin inculpatilor.

A dispus punerea in libertate a inculpatilor H.O., C.G., si B.O.I. , daca nu sunt retinuti sau arestati in alta cauza, dupa ramânerea definitiva a prezentei incheieri.

Prin decizia penala nr.*/2009 a Curtii de Apel Bacau, in temeiul art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedura penala, s-a respins ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lânga Inalta Curte de Casatie si Justitie – Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism – Biroul Teritorial Bacau impotriva incheierii din data de *.2009, pronuntata de Tribunalul Bacau in dosarul nr.*, inculpatii fiind de atunci cercetati in stare de libertate.

La data de 26.06.2010 Parchetul de pe lânga Judecatoria Bacau a formulat catre Judecatoria Bacau o propunere de arestare a inculpatului C.G. fiind banuit ca ar fi comis infractiunea de viol. prev. de art. 197 alin.1 c.pen. si art. 1 din Legea 61/1991 cu aplic. art. 37 lit. b C.pen., retinându-se ca sunt indicii temeinice ca la data de 18 iunie 2010, in timp ce se afla intr-un apartament situat in Bacau, pe str.A.C. a constrâns-o pe partea vatamata B.L.E., in vârsta de 17 ani, prin exercitarea de amenintari si loviri, care i-au provocat leziuni corporale ce au necesitat pentru vindecare 6 – 8 zile de ingrijiri medicale sa intretina un raport sexual.

Or, la data de 25 iunie 2010, in timp ce era cautat pentru a fi adus in fata organelor de cercetare penala in vederea punerii sub invinuire pentru viol, a fost gasit inarmat, desi cunostea la ce riscuri s-a expus. Cu putin timp inainte, inculpatul insotit de patru persoane ramase neidentificate l-a urmarit pe B. F., tatal vitreg al victimei, incercând sa-l determine sa o influenteze pe B.L.E. sa-si retraga plângerea prealabila formulata pentru violul comis la 18 iunie 2010.

La dosarul de urmarire penala intocmit se gasesc: rezolutie de incepere a urmaririi penale, proces-verbal de consemnare a plângerii sau denuntului oral, proces-verbal de depistare a inculpatului in incinta barului „C. R.”, din mun. Bacau, de catre politistii T.F., B.E., si C.I. (echipa de lucru), planse fotografice privind aspectele fixate la data de 25.06.2010 cu ocazia efectuarii unor recunoasteri de bunuri de catre numitul S.F..

Inculpatul a fost arestat de Judecatoria Bacau la data de 26.06.2010, fiindu-i respins recurs declarat de inculpat de catre Tribunalul Bacau.

Prin aceasta cale a fost depistat inculpatul ca la data de 25.06.2010 ca a avut asupra sa un cutit si un spray iritant lacrimogen in incinta barului.

In raport de aceasta situatie, instanta constata incalcata una din obligatiile ce i-au fost impuse anterior, respectiv „d) sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte nici o categorie de arma”, fiind atentionat ca in cazul nerespectarii se va inlocui masura cu arestarea preventiva.

Aparatorul din oficiu a solicitat revocarea masurii, contestând faptul ca obiectele despre care se spune ca au fost gasite la inculpat ar apartine acestuia, deoarece au fost lasate la bar si aduse ulterior la sediul Politiei. A precizat cp inculpatul a dat dovada de buna credinta ca s-a prezentat de fiecare data la organul desemnat cu supravegherea sa de la data când i-a fost inlocuita masura arestarii cu cea a obligarii de a nu parasi tara, ca nu a avut nici un fel de abatere, putând beneficia de o noua inlocuire a arestarii preventive cu o masura mai blânda aceea a obligarii de a nu parasi localitatea.

Instanta nu poate admite apararea formulata intrucât, in acest moment procesual nu discutam situatia de fapt, aceasta intrând in autoritate de lucru judecat odata cu pronuntarea incheierii din 26.10.2010 când sa dispus inlocuirea masurii obligarii de a nu parasi tara, cu arestul preventiv a recursului declarat impotriva acesteia, a incheierii din 23.11.2010 si a recursului impotriva acesteia din urma.

Cu ocazia inlocuirii la 26.10.2010 s-a analizat situatia de fapt, s-au audiat martorii si s-a stabilit ca obiectele in cauza le-a scos inculpatul singur din buzunar, le-a asezat pe masa din club dupa care s-au deplasat la sediul Politiei.

Cu privire la cererile de inlocuire si/sau revocarea arestarii preventive, instanta considera ca nu sunt intrunite conditiile indicate expres de art. 139 alin. 1, 2 Cod procedura penala respectiv nu a intervenit nici un element de noutate de natura sa determine schimbarea termenilor care au facut ca instanta sa mentina starea de arest preventiv de la 23.11.2010 pâna in prezent. Drept urmare astfel de cereri nu au suport probator si nelegitimate juridic.

Pentru aceste considerente, in temeiul art. 3002 Cod procedura penala raportat la art. 160b Cod procedura penala va mentine starea de arest preventiv a inculpatului C.G..

Se va dispune comunicarea masurii locului de detinere.

Se va respinge cererea de inlocuire a masurii arestului preventiv cu masura obligarii de a nu parasi localitatea formulata de av. V.G. pentru inculpatul C.G..

Se va dispune plata din fondurile MJLC catre Baroul de Avocati Bacau a sumei de 100 lei reprezentând onorariu aparator oficiu – pentru av. V.G..

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D I S P U N E:

In temeiul art. 3002 Cod procedura penala raportat la art. 160b Cod procedura penala mentine starea de arest preventiv a inculpatului C.G..

Dispune comunicarea masurii locului de detinere.

Respinge cererea de inlocuire a masurii arestului preventiv cu masura obligarii de a nu parasi localitatea formulata de av. V.G. pentru inculpatul C.G..

Dispune plata din fondurile MJLC catre Baroul de Avocati Bacau a sumei de 100 lei reprezentând onorariu aparator oficiu – pentru av. V.G..

Cu drept de recurs in termen de 24 de ore de la pronuntare.

Pronuntata in sedinta publica astazi 13.01.2011, ora 12.25, in prezenta inculpatului arestat preventiv.

La pronuntare inculpatul C.G. a declarat recurs.

Recurentul-inculpat nu a motivat recursul in scris, iar in sustinerile orale facute si prin aparator a criticat incheierea recurata pentru motivele retinute in preambulul prezentei decizii.

In data de 19 ian.2011,analizând incheierea recurata in raport de motivele de recurs invocate si examinând-o, in conformitate cu prevederile art.385/6 alin.3 Cod procedura penala, sub toate aspectele de fapt si de drept, Curtea de Apel Bacau constata ca recursul urmeaza a fi admis pentru considerentele care vor fi prezentate.

Prin incheierea din data de 22.12.2007, pronuntata de Tribunalul Bacau, in temeiul art.149/1 Cod procedura penala, cu art.148 lit. b, c, e si f Cod procedura penala s-a dispus arestarea preventiva a inculpatului C.G..

Tribunalul Bacau prin incheierea din data de 28.04.2009, in temeiul art.139 alin.1 Cod procedura penala, a dispus inlocuirea masurii arestului preventiv cu masura preventiva a obligarii de a nu parasi tara, prevazuta de art.145/1 Cod procedura penala.

In temeiul art.145/1 alin.2 Cod procedura penala, cu art.145 alin.1/1,alin.1/2 Cod procedura penala, a fost obligat inculpatul sa respecte urmatoarele obligatii:

a) sa se prezinte la instanta de judecata ori de câte ori sunt chemati;

b) sa se prezinte la organele de politie desemnate cu supravegherea, de instanta de judecata;

c) sa nu isi schimbe locuinta fara incuviintarea organului judiciar care a dispus masura;

d) sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte nici o categorie de arma;

e) sa nu se aproprie de persoanele vatamate, membru familiilor acestora, persoanele impreuna cu care a comis faptele, martorii ori alte persoane si sa nu comunice cu acestea direct sau indirect;

f) sa nu se afle in locuintele partilor vatamate.

In temeiul art.145/1 alin.2 Cod procedura penala, art.145 alin.3 Cod procedura penala, s-a atras atentia inculpatului ca in cazul incalcarii cu rea-credinta a masurii a obligarii de a nu parasi tara sau a obligatiilor care ii revin, se va lua fata de acesta masura arestarii preventive.

La data de 26.06.2010 Parchetul de pe lânga Judecatoria Bacau a formulat catre Judecatoria Bacau o propunere de arestare a inculpatului C.G. fiind banuit ca ar fi comis infractiunea de viol, prevazuta de art.197 alin.1 Cod penal si art.1/1 pct.1 din Legea nr.61/1991, cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal, retinându-se ca sunt indicii temeinice ca la data de 18 iunie 2010, in timp ce se afla intr-un apartament situat in Bacau, pe str. * a constrâns-o pe partea vatamata B.L.E., in vârsta de 17 ani, prin exercitarea de amenintari si loviri, care i-a provocat leziuni corporale ce au necesitat pentru vindecare 6 – 8 zile de ingrijiri medicale sa intretina un raport sexual.

Prin incheierea din data de 26.06.2010, pronuntata de Judecatoria Bacau, in temeiul art.149/1 Cod procedura penala, cu art.148 alin.1 lit. e si f Cod procedura penala, s-a dispus arestarea preventiva a inculpatului pentru o durata de 29 de zile, fiind cercetat pentru savârsirea infractiunii de viol, prevazuta de art.197 alin.1 Cod penal si a infractiunii prevazuta de art.1/1 pct.1 din Legea nr.61/1991, ambele cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal.

Ulterior inculpatul a fost trimis in judecata si in temeiul art.300/1 Cod procedura penala, cu art.160 Cod procedura penala, respectiv, art.300/2 Cod procedura penala, cu art.160/b Cod procedura penala, s-a mentinut starea de arest a inculpatului.

Prin sentinta penala nr.1529 din data de 30.09.2010, pronuntata de Judecatoria Bacau, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa principala de 9 (noua) ani inchisoare, pentru savârsirea infractiunii de viol, prevazuta de art.197 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal si la principala de 1 (un) an inchisoare, pentru savârsirea infractiunii prevazuta de art.1/1 pct.1 din Legea nr.61/1991, cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal, iar in urma contopirii celor doua pedepse s-a dispus executarea pedepsei principale de 9 (noua) ani inchisoare.

In baza art.350 Cod procedura penala, Judecatoria Bacau a mentinut starea de arest a inculpatului.

Impotriva acestei hotarâri de condamnare a declarat apel inculpatul, cauza aflându-se in curs de solutionare la Tribunalul Bacau, care, in conformitate cu dispozitiile art.300/2 Cod procedura penala, cu art.160/b Cod procedura penala, a mentinut starea de arest a inculpatului, ultima mentinerea fiind la data de 13.01.2011.

Prin incheierea din data de 26.10.2010, pronuntata de Tribunalul Bacau, s-a dispus arestarea preventiva a inculpatului in cauza de trafic de persoane, Tribunalul retinând urmatoarele:

La data de 25 iunie 2010, in timp ce era cautat pentru a fi adus in fata organelor de cercetare penala in vederea punerii sub invinuire pentru viol, a fost gasit inarmat, desi cunostea la ce riscuri se expune. Cu putin timp inainte, inculpatul insotit de patru persoane ramase neidentificate l-a urmarit pe B.F., tatal vitreg al victimei, incercând sa-l determine sa o influenteze pe B.L.E. sa-si retraga plângerea prealabila formulata pentru violul comis la 18 iunie 2010.

La dosarul de urmarire penala intocmit se gasesc: rezolutie de incepere a urmaririi penale, proces-verbal de consemnare a plângerii sau denuntului oral, proces-verbal de depistare a inculpatului in incinta Barului „C.R.”, din municipiul Bacau, de catre politistii: T.F., B.E. si C.I. (echipa de lucru), planse fotografice privind aspectele fixate la data de 25.06.2010 cu ocazia efectuarii unor recunoasteri de bunuri de catre numitul S.C. .

Prin aceasta cale a fost depistat inculpatul ca la data de 25.06.2010 ca a avut asupra sa un cutit si un spray in incinta barului.

In raport de aceasta situatie, Tribunalul constatând incalcata una din obligatiile care i-au fost impuse anterior, respectiv „d) sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte nici o categorie de arma”, fiind atentionat ca in cazul nerespectarii se va inlocui masura cu arestarea preventiva, prin incheierea din data de 26.10.2010, pronuntata de Tribunalul Bacau, in temeiul art.139 alin.1 Cod procedura penala, cu art.145/1 alin.2, art.145 alin.3 si art.148 alin.1 lit.a/1 Cod procedura penala, a dispus inlocuirea masurii preventive a obligarii de a nu parasi tara, cu masura arestului preventiv pentru a durata de 30 de zile, incepând cu data de 26.10.2010 si pâna la data de 24.11.2010.

Desigur ca nu discutam procedura folosita de instanta prin care inculpatul a fost rearestat preventiv, temeiul in drept si nici durata pentru care s-a dispus arestarea preventiva.

Prin incheierea din data de 23.11.2010, Tribunalul Bacau, in temeiul art.300/2 Cod procedura penala, cu art.160/b Cod procedura penala, a mentinut starea de arest a inculpatului.

In conformitate cu prevederile art.300/2 Cod procedura penala, cu art.160/b alin.1 si 3 Cod procedura penala: „In cursul judecatii, instanta verifica periodic… legalitatea si temeinicia arestarii preventive.

Daca instanta constata ca arestarea preventiva este nelegala sau ca temeiurile care au determinat arestarea preventiva au incetat sau nu exista temeiuri noi care sa justifice privarea de libertate, dispune, prin incheiere motivata, revocarea arestarii preventive si punerea de indata in libertate a inculpatului.

Când instanta constata ca temeiurile care au determinat arestarea impun in continuare privarea de libertate sau ca exista temeiuri noi care justifica privarea de libertate, instanta dispune, prin incheiere motivata, mentinerea arestarii preventive”.

Din examinarea acestui text rezulta ca atunci când instanta constata ca arestarea preventiva este nelegala sau ca temeiurile care au determinat arestarea preventiva au incetat sau nu exista temeiuri noi care sa justifice privarea de libertate, dispune, prin incheiere motivata, revocarea arestarii preventive si punerea de indata in libertate a inculpatului.

Asa cum se arata mai sus, Tribunalul a dispus prin incheierea din data de 26.10.2010 arestarea preventiva a recurentului inculpat in temeiul art.148 alin.1 lit.a/1 Cod procedura penala, respectiv, „inculpatul a incalcat, cu rea-credinta, masura obligarii de a nu parasi localitatea sau tara, ori obligatiile care ii revin pe durata acestor masuri”, retinând ca inculpatul nu a respectat obligatia stabilita prin incheierea prin incheierea de inlocuire a masurii arestului preventiv cu masura preventiva a obligarii de a nu parasi tara, respectiv obligatia de a nu detine, sa nu foloseasca si sa nu poarte nici o categorie de arma.

Notiunea de arma folosita in art.145/1 alin.1 lit.d Cod procedura penala nu poate fi decât cea prevazuta de art.151 Cod penal.

Potrivit acestor prevederi legale: „Arme sunt instrumentele, piesele sau dispozitivele astfel declarate prin dispozitii legale. Sunt asimilate armelor orice obiect de natura a putea fi folosit ca arme si care au fost intrebuintate pentru atac”.

Dispozitia explicativa din art.151 Cod penal atribuie termenului „arme” un dublu inteles. Acela de arme „propriu-zise”, precum si pe acela de arme „prin asimilare”.

Explicatia din alin.1 al art.151 priveste armele calificate astfel prin dispozitii legale, adica instrumentele, piesele sau dispozitivele care corespund notiunii de arma, luata in sens tehnic.

Ceea ce caracterizeaza „armele”, astfel declarate prin dispozitii

legale, este faptul ca ele sunt confectionate ori produse anume pentru a

servi ca mijloc de atac sau aparare.

Sunt considerate arme: instrumentele, piesele sau dispozitivele, declarate astfel de dispozitiile legale, indiferent daca ele intra sau nu in dotarea fortelor armate sau a unor formatii care vegheaza la paza ordinii publice (de exemplu, paza contractuala), sau sunt folosite de civili, cu respectarea dispozitiilor legale.

Din examinarea actelor si lucrarilor dosarului dedus judecatii si ale dosarului nr.* al Tribunalului Bacau, rezulta ca in momentul in care organele de politie au mers la Barul „C.R.”, din municipiul Bacau pentru a-l conduce pe inculpat in vederea audierii cu privire la pretinsa fapta de viol in dauna partii vatamate B.L.E., inculpatul presupunând ca va fi arestat preventiv, a scos din buzunare pentru a-i fi inmânate prietenului sau cu care se afla la bar, in scopul de a le duce la domiciliu, mai multe bunuri printre care si un briceag si un spray.

Acest bunuri ridicate de organele de politie nu se incadreaza in categoria de arme asa cum sunt definite in art.151 alin.1 Cod penal, in senul ca nu sunt „instrumentele, piesele sau dispozitivele astfel declarate prin dispozitii legale”.

Curtea urmeaza a examina daca aceste bunuri pot fi considerate arme, potrivit art.151 alin.2 Cod penal.

Explicatia din alin. 2 al art.151 arata ca „sunt asimilate armelor

orice alte obiecte de natura a putea fi folosite ca arme si care au fost intrebuintate pentru atac”.

Asadar, orice instrument (de exemplu un cutit), orice piesa (de exemplu un ciocan), orice dispozitiv (de exemplu o capcana), orice obiect (de

exemplu un baston) sau orice substanta solida, lichida sau gazoasa, care in

circuitul vietii economice si sociale au alta intrebuintare decât aceea de arma

devin arme prin asimilare atunci când sunt folosite in scop de atac

prilejul savârsirii unei infractiuni.

In cazul armelor prin asimilare se va tine seama, in primul rând daca, in raport de imprejurarea in care a fost savârsita infractiunea, obiectul aflat asupra faptuitorului era de natura sa fie folosit ca arma.

Caracteristic pentru categoria armelor prin asimilare este faptul ca ele au fost produse pentru alte uzuri si numai in mod intâmplator au fost folosite pentru atac, in cadrul desfasurarii activitatii infractionale.

Lucrurile care nu sunt arme propriu-zise nu devin arme prin asimilare, decât daca au fost folosite efectiv ca mijloc de atac cu prilejul savârsirii unei infractiuni sau daca reiese, din circumstantele faptei, ca ele au fost pregatite pentru a fi folosite ca atare, chiar daca folosirea lor nu s-a produs.

Dispozitia din alin.2 al art.151, privind armele prin asimilare, este aplicabila si in cazul textelor in care se foloseste termenul „ inarmat”, adica faptuitorul avea asupra sa arme (de exemplu, art. 189 alin 191 alin. 2).

Dispozitia privind armele prin asimilare nu este aplicabila textelor in care este folosit cuvântul derivat „armament”.

Din nici o proba nu rezulta ca inculpatul a folosit efectiv ca mijloc de atac cu prilejul savârsirii unei infractiuni cele doua bunuri si nici ca acestea au fost pregatite pentru a fi folosite ca atare, chiar daca folosirea lor nu s-a produs cu prilejul savârsirii unei infractiuni.

Din depozitiile lucratorilor de politie: T.F. – fl.115, B.E. – fl.164 si C.I. – fl.114, care au procedat la conducerea inculpatului din acel bar la sediul Politiei municipiului Bacau si a martorului S.C., care era cu inculpatul la masa, rezulta fara dubii ca inculpatul din proprie initiativa, in momentul in care i s-a cerut sa mearga la politie, a scos din buzunar mai multe bunuri, printre care si cele doua bunuri mentionate mai sus, in scopul de a le preda prietenului sau pentru a i le duce acasa.

In aceste conditii, Curtea constatând ca in cauza nu se poate sustine ca inculpatul nu a respectat obligatia „sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte nici o categorie de arma,” stabilita prin incheierea de inlocuire a masurii arestului preventiv cu masura obligarii de a nu parasi tara, deoarece cele doua bunuri nu fac parte din categoria de arme, asa cum este definita de art.151 alin.1 si 2 Cod penal si ca, pe cale de consecinta, masura arestarii preventive este nelegala, in temeiul art.385/15 alin.1 pct.2 lit.d Cod procedura penala, va fi admis recursul declarat de recurentul-inculpat, va fi casata in totalitatea incheierea recurata, se va retine cauza spre rejudecare si in consecinta;

In conformitate cu dispozitiile 300/2 Cod procedura penala, cu art.160/b alin.2 Cod procedura penala si art.139 alin.2 Cod procedura penala, se va dispune revocarea masurii arestului preventiv si punerea de indata in libertate a inculpatului, desigur daca nu este retinut, arestat preventiv sau detinut intr-o alta cauza.

Se va constata ca fiind ramasa fara obiect cererea inculpatului de inlocuire a masurii arestului preventiv cu masura obligarii de a nu parasi localitatea.

Etichete:

Arestarea preventivă. Menţinerea stării de arest în cursul judecăţii.

Existenţa în cauză a indiciilor concrete care să demonstreze o cerinţă veritabilă de interes public, faptul că prin punerea în libertate a inculpaţilor s-ar tulbura cu adevărat ordinea publică. Examinarea separată a motivelor care justifică necesitatea menţinerii măsurii arestului preventiv a fiecăruia dintre inculpaţi. Obligaţia de a prezenta argumentele legate de insuficienţa celorlalte măsuri privative restrictive de drepturi, dar neprivative de libertate.

Art.300/2 şi art.160/b Cod procedură penală;

art.385/18 alin.1 Cod procedură penală;

art.5 şi 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale;

art.171 Cod procedură penală.

Instanţa trebuie să aibă în vedere faptul că menţinerea măsurii arestării preventive este legitimă atâta timp cât timp ordinea publică este efectiv ameninţată şi are obligaţia să motiveze convingător că punerea în libertate a inculpaţilor ar tulbura în mod real ordinea publică.

Apoi, instanţa trebuie să nu facă o motivare globală cu privire la ambii inculpaţi, fără a face o examinare individuală pentru fiecare inculpat a motivelor care justifică menţinerea detenţiei.

De asemenea, instanţa are obligaţia de a prezenta argumentele legate de insuficienţa celorlalte măsuri privative restrictive de drepturi, dar neprivative de libertate.

Nu se poate face o evaluare abstractă asupra caracterului rezonabil al duratei detenţiei.

Legea internă şi dispoziţiile legale internaţionale prezentate mai sus recunosc dreptul la o apărare efectivă şi eficientă, iar nu iluzorie, astfel că desemnarea unor apărători din oficiu în condiţiile în care inculpaţii avea apărător ales, încalcă dreptul la apărare al acestora.

Curtea de Apel Bacău – decizia penală nr.419 din data de 05.iulie.2010

Judecător Dumitru Pocovnicu

Prin încheierea din data de 02.iulie.2010, pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr.242/110/2010, în temeiul art. 160/b alin. 3 Cod procedură penală, cu art. 300/2 Cod procedură penală, s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpaţilor P. O. şi P. M.

S-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiţiei, către Baroul Bacău, a onorariului avocat oficiu în sumă de 200 lei.

Pentru a pronunţa această încheiere, prima instanţă a reţinut următoarele:

Potrivit art.160/b Cod procedură penală: „în cursul judecaţii instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia măsurii arestului preventiv.”.

Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul apreciază că măsura arestului preventiv privindu-i pe cei doi inculpaţi este legală şi temeinică şi se impune menţinerea acesteia pentru următoarele considerente:

Potrivit jurisprudenţei C.E.D.O. detenţia este justificată doar dacă se face dovada că asupra procesului penal planează unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate in concreto, pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârşire a unor noi infracţiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariţie a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată liniştea publică.

Recomandarea nr. R(80)11 a Comitetului de Miniştri a Consiliului Europei prevede la pct. 3 că detenţia provizorie nu poate fi ordonată decât dacă persoana în cauză este bănuită că a săvârşit o infracţiune şi sunt motive serioase de a se crede că există unul sau mai multe dintre următoarele pericole: pericolul de fugă, cel de obstrucţionare a justiţiei, ori acela ca acuzatul să nu comită o noua infracţiune gravă. Punctul .4 al recomandării specifică în plus că, dacă existenta nici unuia dintre pericolele enunţate nu a putut fi stabilită, detenţia provizorie s-ar putea totuşi justifica, în mod excepţional, în anumite cazuri în care se comite o infracţiune deosebit de gravă.

Analizând aceste texte de lege prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului instanţa constată că la dosarul cauzei există dovezi certe privind existenţa unuia dintre pericolele apreciate, atât de Codul de procedură penală, Constituţia României, C.E.D.O. cât şi de Recomandarea nr. R(80)11 a Comitetul de Miniştri ai Consiliului Europei, ca fiind justificative pentru prelungirea măsurii arestului preventiv şi anume comiterea unor infracţiuni deosebit de grave sau orice alt delict de natură să pericliteze bunul mers al societăţii civile.

Din probele administrate până la aceasta dată în cauză rezultă indicii temeinice că inculpaţii sunt presupuşii autori ai infracţiunii pentru care au fost trimişi in judecată, infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există date certe că lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, aşa încât judecarea acestora în stare de libertate raportat la gravitatea faptelor comise şi la influenţa pe care o au nu ar face decât să impieteze desfăşurarea în bune condiţii a procesului penal.

Datele cauzei relevă până în acest moment că în seara zilei de 30.09.2009 părţile vătămate A. C. şi A. C. (fraţi) au coborât cu căruţa împreună cu martorii H. I. şi A. P. de la o stână pe care o deţin în punctul „P. lui Gh.” pe raza cartierului H. din municipiul M. şi s-au oprit pe str. P., la barul mai sus precizat.

Cei patru susnumiţi au consumat bere afară, în curte, iar A. C. a intrat în magazin, de unde a cumpărat şi alimente, stând acolo timp de cel mult o oră.

În acelaşi timp, în magazin se aflau şi cei doi inculpaţi, care au sesizat prezenţa afară a celor două persoane vătămate, au ieşit în mod succesiv din magazin şi l-au ameninţat pe A. C. cu acte de violenţă, însă de fiecare dată a intervenit A. C., om căsătorit şi cu trei copii acasă.

La un moment dat, cu cel mult 15 minute înainte de ora 21,00 (ora închiderii), victima A. C. a intrat în magazin pentru a face ultimele cumpărături, timp în care fratele său A. C. a ieşit pe o poartă pentru a întoarce căruţa cu care veniseră, dar în urma sa au ieşit şi inculpaţii, care l-au atacat cu pumnii, cu picioarele, cu o sticlă şi cu băncuţa de pe coşul căruţei sale.

Ieşind din magazin, A. C. a intervenit în favoarea fratelui său, însă şi el a fost lovit cu aceleaşi corpuri şi mijloace contondente de către cei doi inculpaţi atât în cap, cât şi peste picioare şi peste corp.

Cei doi inculpaţi, le-au lovit pe cele două victime, atât în cap, cât şi peste membre cu mijloacele şi corpurile contondente precizate, până ce le-au lăsat inconştiente la pământ, după care au plecat acasă.

Victimele au fost găsite căzute în drum de către martorul L. C., care a sesizat serviciul de ambulanţă şi organele de poliţie.

Cele două victime au fost transportate cu ambulanţa la Spitalul mun. M. şi, respectiv, S. J.B., unde au rămas internate pe parcursul mai multor zile, iar din examinarea medico-legală se constată că le-au fost create leziuni corporale vindecabile într-un număr de 45-50 zile îngrijiri medicale şi respectiv 35-40 astfel de zile.

Din adresa nr.3054/14.10.2009 a S.M.L. Bacău, reiese că leziunile produse victimei A. C. sunt de o intensitate şi o gravitate însemnată şi că acestea au fost de natură să-i pună în primejdie viaţa.

Din depoziţiile martorilor audiaţi la urmărirea penală şi din modalitatea concretă în care au fost comise faptele, reiese cu deplină certitudine că cei doi inculpaţi au intenţionat să o ucidă pe victima A. C., însă rezultatul nu s-a produs datorită intervenţiei chirurgicale la care a fost supusă victima.

Victima A. C. a fost internată în S.J.U. B. cu diagnosticul „Contuzie cerebrală medie. Hematom extradural temporal stg.operat. Fractură temporală stg.”, iar din concluziile medico-legale reiese că leziunile au necesitat pentru vindecare un număr de 45-50 de zile de îngrijiri medicale, dar au fost de natură a-i pune în primejdie viaţa.

Victima A. C. a fost internată în Spitalul municipal de Urgenţe Moineşti cu diagnosticul „TCC acut – agresiune. Plăgi multiple temporo parietale drepte şi facies drept. Fractură peroneu stâng cu mică deplasare. Luxaţie tibio-astragaliană stângă”, iar din concluziile medico-legale reiese că a necesitat pentru vindecare un număr de 35-40 de zile de îngrijiri medicale.

Susţinerile inculpaţilor prin apărători, în sensul că nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza arestării lor sunt nefondate, în cauza nu au fost administrate până la acest moment procesual nici un fel de probatoriu care să nu mai justifice menţinerea arestării preventive a acestora sau care să determine tribunalul să ajungă la concluzia că s-au modificat temeiurile care au stat la baza arestării preventive a acestora, aşa încât aprecierile acestora sunt pur subiective.

Pentru toate aceste considerente, Tribunalul apreciază ca menţinerea măsurii arestului preventiv se impune şi se întemeiază pe o stare de fapt periculoasă pentru societate şi care necesită intervenţia rapidă şi fermă a instituţiilor statului abilitat, fiind dovedită existenţa pericolului pe care inculpaţii îl reprezintă, pericol de natură a menţine buna desfăşurare a procesului penal în curs, aspect care se pliază pe însăşi scopul masurilor preventive, acesta vizând tocmai asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal (art. 136 Cod procedură penală), din actele dosarului reiese în mod indubitabil existenţa şi persistenţa unor indicii grave de vinovăţie, care constituie conform jurisprudenţei C.E.D.O. „factori pertinenţi care legitimează o detenţie provizorie”; măsura menţinerii arestului preventiv a inculpatului fiind astfel conforma scopului instituit prin art. 5 al CEDO, aşa încât în temeiul art. 160/b alin. 3 Cod pr. penală cu art. 300/2 Cod pr. penală va menţine măsura arestării preventive a inculpaţilor.

Împotriva acestei încheieri, în cadrul termenului legal, au declarat recurs inculpaţii.

Recursul nu a fost motivat în scris, iar în susţinerile orale făcute şi prin apărător, inculpaţii au criticat încheierea recurată pentru motivele reţinute în preambulul prezentei decizii.

Analizând încheierea recurată în raport de motivele de recurs invocate şi examinând-o, în conformitate cu prevederile art.385/6 alin.3 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt şi de drept, Curtea constată că recursurile urmează a fi admise pentru considerentele care vor fi prezentate.

În conformitate cu dispoziţiile art.300/2, cu art.160/b alin.1 şi 3 Cod procedură penală, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanţa este datoare să verifice periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, iar dacă instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa menţine, prin încheiere motivată, arestarea preventivă.

Potrivit acestor texte, instanţa are obligaţia de a verifica dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate a inculpaţilor şi dacă nu au apărut temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.

Arestarea preventivă a recurenţilor-inculpaţi s-a dispus prin încheierea din data de 17.11.2009, pronunţată de Tribunalul Bacău.

La luarea măsurii arestului preventiv s-a avut în vedere temeiul în drept prevăzut de art.148 alin.1 lit. f Cod procedură penală, respectiv: „inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.”.

Prin decizia penală nr.413 din data de 28.iunie.2010, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, în temeiul art.385/15 pct.2 lit.c Cod procedură penală au fost admise recursurile declarate de recurenţii – inculpaţi, a fost casată în totalitatea încheierea recurată din data de 21.06.2010 şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiaşi instanţă, Tribunalul Bacău.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut următoarele:

În principal, recurenţii reclamă modul superficial în care s-a realizat verificarea legalităţii şi temeiniciei arestului preventiv prin încheierea atacată.

Se relevă Curţii că motivarea Tribunalului Bacău este identică cu cea anterioară, de la data de 11.05.2010, ceea ce denotă că prima instanţă nu a analizat efectiv apărările inculpaţilor şi condiţiile impuse de lege pentru menţinerea stării de arest preventiv.

Instanţa de recurs constată că, într-adevăr, Tribunalul Bacău nu a făcut decât să transpună în încheierea atacată considerentele încheierii anterioare, din data de 11.05.2010, când s-a verificat legalitatea şi temeinicia privării de libertate a recurenţilor.

Deosebit de caracterul general al considerentelor expuse de prima instanţă, se observă că unele argumente folosite nu mai sunt de actualitate faţă de stadiul soluţionării dosarului, respectiv, referirile la neadministrarea probatoriului faţă de cererile părţilor de a-şi angaja apărători.

În cauză au fost audiate atât părţile vătămate, cât şi inculpaţii, mai mult s-au luat declaraţii la 9 martori, ceea ce înseamnă că cercetarea judecătorească, dimpotrivă, este aproape de final.

Prin urmare, motivele de recurs ale inculpaţilor apar ca reale, prima instanţă procedând în mod automat şi nelegal la menţinerea stării de arest preventiv a inculpaţilor, ceea ce lasă loc la arbitrariu.

În mod practic, nu s-a procedat la o verificare a legalităţii luării arestului preventiv, după cum nu s-a analizat dacă mai subzistă temeiurile arestării.

În aceste condiţii, Curtea de Apel este lipsită de atribuţia principală de control judiciar a unei încheieri care să respecte toate prerogativele unui proces echitabil.

În conformitate cu dispoziţiile art.385/18 alin.1 Cod procedură penală: “Instanţa de rejudecare trebuie să se conformeze hotărârii instanţei de recurs, în măsura în care situaţia de fapt rămâne cea avută în vedere la soluţionarea recursului.”.

Ori, din examinarea deciziei de casare pronunţate de Curtea de Apel Bacău şi a considerentelor prezentei încheieri recurate, Curtea constată că prima instanţă nu s-a conformat hotărârii instanţei de control judiciar, nesocotind dispoziţiile legale mai sus menţionate.

Instanţa de trimitere avea obligaţia să se conformeze deciziei de casare şi să motiveze corespunzător încheierea recurată, urmărind să răspundă indicaţiilor instanţei de control judiciar şi susţinerilor formulate de inculpaţi prin apărător, inclusiv cu privire la examinarea separată a motivelor care justifică necesitatea menţinerii măsurii arestului preventiv a fiecăruia dintre aceştia (Calmanovici împotriva României, Hotărârea din data de 01.07.2008 şi Dolgova împotriva Rusiei, Hotărârea 11886 din 02.03.2006).

Instanţa de trimitere avea obligaţia de a prezenta motivele pe care se întemeiază hotărârea pentru a se putea permite un control public al gestionării justiţiei (Suominen împotriva Finlandei, nr.37801/97).

Prima instanţa trebuie să ofere motive „pertinente şi suficiente” pentru menţinerea în stare de arest a inculpaţilor.

Argumentele pro sau contra punerii în libertate a recurenţilor-inculpaţi nu trebuie să fie generale şi abstracte (Calmanovici împotriva României, Hotărârea din data de 01.07.2008 şi Smirnova împotriva Rusiei nr.46133/99).

Orice menţinere în stare de arest trebuie motivată convingător de instanţă (paragraful 91 din hotărârea pronunţată în cauza Calmanovici împotriva României).

Hotărârea trebuia motivată corespunzător, astfel că instanţa să justifice temeinic existenţa în cauză a indiciilor concrete care să demonstreze o cerinţă veritabilă de interes public, faptul că prin punerea în libertate a recurenţilor-inculpaţi s-ar tulbura cu adevărat ordinea publică (Letellier împotriva Franţei, Hotărârea din data de 26.06.1991), aspecte care ar prevala, în ciuda prezumţiei de nevinovăţie, asupra regulii respectării libertăţii individuale stabilită de art.5 din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (McyKay împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, Hotărârea 543/03).

Din examinarea încheierii recurate, rezultă că acesta este mai sumar motivată decât încheierea din 21.06.2010, care a fost casată prin decizia penală nr.413 din data de 28.06.2010, decizie prin care cauza a fost trimisă spre rejudecare.

Instanţa trebuie să aibă în vedere faptul că menţinerea măsurii arestării preventive este legitimă atâta timp cât timp ordinea publică este efectiv ameninţată (Cauza Kemmache împotriva Franţei) şi are obligaţia să motiveze convingător că punerea în libertate a inculpaţilor ar tulbura în mod real ordinea publică.

Ori, prima instanţă s-a mulţumit să susţină că „exista date certe ca lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică”.

În primul rând trebuie arătat că textul nu cere pentru a se lua sau a se menţine starea de arest a unui inculpat să existe „date certe”, ci, în conformitate cu dispoziţiile art.148 alin.1 lit.f Cod procedură penală, trebuie să existe probe.

Apoi, potrivit Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi a practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului, instanţa trebuie nu doar să afirme şi să facă aprecieri generale, în sensul că un inculpat pus în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, ci să motiveze temeinic şi să analizeze probele administrate în cauză din care rezultă acest pericol, care trebuie să fie concret şi actual.

Acest lucru se impune cu atât mai mult, în acest stadiul de soluţionare a dosarului, cauza aflându-se spre finalul administrării probelor de instanţa de fond .

Apoi, s-a mai susţinut de prima instanţă că judecarea în stare de libertate a inculpaţilor „nu ar face decât sa impieteze desfăşurarea în bune condiţii a procesului penal”.

Aşa cum este cunoscut, în conformitate cu practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, pentru a se reţine acest temei prevăzut de art.148 alin.1 it.b Cod procedură penală, trebuie să existe probe din care rezulte că inculpatul încearcă să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influenţarea părţii vătămate sau a martorilor, etc.

Ori, în cauză prima instanţă nu a motivat şi nu a enunţat şi nu a analizat probele faptice din care să rezulte „riscul de obstacol în calea bunei desfăşurări a procesului penal” (Cauza Becciev împotriva Moldovei, Cauza Tărău împotriva României şi Cauza Irinel Popa şi alţii împotriva României, Hotărârea din 01.12.2009).

De altfel, arestarea preventivă s-a dispus, aşa cum se arăta mai sus, în temeiul art.148 alin.1 lit.f Cod procedură penală, nereţinându-se, deci, temeiul prevăzut de art.148 alin.1 lit.b Cod procedură penală.

Apoi, prima instanţă a făcut o motivare globală cu privire la ambii inculpaţi, fără a face o examinare individuală pentru fiecare inculpat a motivelor care justifică menţinerea detenţiei (Cauza Svipsta împotriva Letoniei, nr.66820/01, cauza Calmanovici împotriva României, Dolgova împotriva Rusiei, nr.11886/2005, Cauza Popa Irinel şi alţii împotriva României, hotărârea din 01.12.2009).

La luarea şi, desigur la menţinerea măsurii arestului preventiv, în conformitate cu dispoziţiile art.136 alin.8 Cod procedură penală, instanţa trebuie să aibă în vedere şi persoana inculpatului.

Potrivit şi practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului, instanţa are obligaţia de a analiza motivele invocate de inculpat cu privire la personalitatea sa, situaţia familială, etc., aspecte pe care prima instanţă le-a ignorat.

De asemenea, prima instanţă, avea obligaţia de a prezenta argumentele legate de insuficienţa celorlalte măsuri privative restrictive de drepturi, dar neprivative de libertate (a se vedea paragraful 87 din hotărârea din cauza Scundeanu împotriva României şi paragraful 98 din hotărârea din cauza Calmanovici împotriva României).

Acest lucru se impunea chiar şi în condiţiile în care instanţa nu este investită cu o cerere de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate.

Analizând încheierea recurată se constată că dacă prin dispozitiv se dispune menţinerea stării de arest a inculpaţilor, invocându-se în drept dispoziţiile art.300/2 Cod procedură penală („Verificări privind arestarea inculpatului în cursul judecăţii”), în partea introductivă a considerentelor încheierii recurate se arată că verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării inculpaţilor se face în conformitate cu dispoziţiile art.300/1 Cod procedură penală („Menţinerea arestării inculpatului la primirea dosarului”).

Prima instanţă, prin încheierea din data de 21.06.2010, s-a pronunţat cu privire la cererea inculpatului P. M. de revocare a măsurii arestului preventiv, cerere asupra căreia instanţa de trimitere nu s-a mai pronunţat, deşi cauza fusese trimisă spre rejudecare.

Apărătorul recurenţilor-inculpaţi a invocat şi faptul că s-a depăşit termenul rezonabil prevăzut de art.5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel că, instanţa de trimitere va examina şi acest aspect, atât din prisma Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, cât şi a practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului şi va avea în vedere „criteriile după care se apreciază termenul rezonabil al unei proceduri penale”, (decizia C.E.D.O. din 31 martie 1998), acest lucru impunându-se determinat de faptul că inculpaţii sunt arestaţi din data de 17.11.2009 .

Tribunalul va verifica şi va argumenta dacă organele judiciare au întreprins, în raport de „data la care o persoană este acuzată”, măsurile procedurale pentru soluţionarea cu celeritate a cauzei.

Obiectul art.5 alin.3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, care formează un tot unitar împreună cu paragraful 1 lit.c din acelaşi articol (Lawless împotriva Irlandei (nr.3), Hotărârea din 01.iulie 1961), constă în a oferi indivizilor privaţi de libertate o garanţie specială: o procedură vizând asigurarea că nimeni nu este privat de libertate în mod arbitrar (Schiesser împotriva Elveţiei, Hotărârea din data de 04.decembrie 1979). Curtea a declarat că art.5 alin.3 din Convenţie oferă persoanelor arestate pe motiv că au fost bănuite că au comis o infracţiune garanţii împotriva privării arbitrare sau nejustificate de libertate (Hotărârea Assenov şi alţii împotriva Bulgarie din 28 octombrie 1998). Art.5 alin.3 are drept obiect principiul eliberării inculpaţilor în momentul în care temeiul detenţiei încetează.

Există o prezumţie în favoarea eliberării. Aşa cum Curtea a indicat în cauza Neumeister împotriva Austriei, Hotărârea din 27 iunie 1968, partea a doua a art.5 alin.3 din Convenţie nu oferă autorităţilor judiciare o opţiune între judecarea într-un termen rezonabil şi eliberarea provizorie. Până la condamnarea sa, persoana acuzată trebuie să fie considerată nevinovată şi dispoziţia analizată are drept obiect principal impunerea eliberării provizorii imediat ce temeiul menţinerii detenţiei încetează.

Curtea reaminteşte că nu se poate face o evaluare abstractă asupra caracterului rezonabil al duratei detenţiei (Patsouria împotriva Georgiei, (Chichkov împotriva Bulgariei, nr.3822/97 şi Musuc împotriva Moldovei, nr.42440/2006.

În această privinţă, art.5 alin.3 din Convenţie nu poate fi interpretat ca permiţând necondiţionat menţinerea în stare de arest a unui acuzat, atâta vreme cât nu depăşeşte o anumită durată. Orice menţinere în stare de arest preventiv, chiar şi pentru o durată scurtă trebuie motivată în mod convingător de prima instanţă.

Motivarea hotărârii reprezintă un element de transparenţă a justiţiei, inerent oricărui act jurisdicţional.

Hotărârea judecătorească nu este un act discreţionar, ci rezultatul unui proces logic de analiză ştiinţifică a probelor administrate în cauză în scopul aflării adevărului, proces de analiză necesar stabilirii situaţiei de fapt desprinse din acestea, prin înlăturarea motivată a unor probe şi reţinerea altora, urmare a unor raţionamente logice făcute de instanţă şi care îşi găsesc justificarea în motivarea hotărârii judecătoreşti.

Hotărârea reprezintă astfel, rezultatul concret, sinteza operei de judecată, iar motivarea acesteia reprezintă argumentarea în scris a raţiunii care îl determină pe judecător să adopte soluţia dispusă în cauză. Motivarea hotărârilor justifică echitatea procesului penal, pe de o parte, prin dreptul justiţiabilului de a fi convins că justiţia a fost înfăptuită, respectiv că judecătorul a examinat toate mijloacele procesuale şi procedurale propuse de participanţi şi, pe de altă parte, prin dreptul acestuia de a cunoaşte oportunitatea promovării căilor de atac.

Aceste principii generale privind motivarea unei hotărârii judecătoreşti sunt cu atât mai mult aplicabile atunci când se pune în discuţie unul dintre drepturile fundamentale ale omului, dreptul la libertate şi în condiţiile în care casarea anterioară a fost determinată tot de nemotivarea încheierii de menţinere a arestării preventive.

În fine, Curtea constată că prima instanţă a încălcat dreptul la apărare a inculpaţilor.

Practica Curţii Europene a Drepturilor Omului a statuat că procedura aplicată la soluţionarea verificării legalităţii şi temeiniciei arestării preventive trebuie să ofere garanţiile fundamentale cerute în materie de lipsire de libertate. În mod deosebit s-a arătat în jurisprudenţa Curţii că este necesar ca această procedură să aibă un caracter contradictoriu, fiecare dintre părţi trebuind să poată cunoaşte observaţiile celeilalte şi să le poată comenta (Schops împotriva Germaniei).

De asemenea, procedura trebuie să respecte principiul egalităţii armelor între procuror şi cel acuzat (hotărârile pronunţate în cauzele Sanchez Reisse împotriva Elveţiei, Kampanis împotriva Greciei, Nikolova împotriva Bulgariei).

Apoi, inculpatului arestat trebuie să i se asigure exercitarea dreptului la apărare şi să se bucure de asistenţa efectivă a unui avocat (Schiesser împotriva Elveţiei şi Bouamar împotriva Franţei).

Legea internă şi dispoziţiile legale internaţionale prezentate mai sus recunosc dreptul la o apărare efectivă şi eficientă, iar nu iluzorie (Godii vs. Italia).

Potrivit art.6 paragraful 3 pct.c din Convenţie, dreptul de a fi asistat de un apărător ales trebuie să aibă un caracter efectiv, să dea posibilitate avocatului să studieze dosarul, să ia legătura cu inculpatul, să poată pune concluzii în raport de probele administrate, să ia cunoştinţă de susţinerile procurorului şi să poată combată aceste susţineri privind legalitatea şi necesitatea menţinerii arestului preventiv.

Aşa cum se arăta, verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării trebuia că se facă în temeiul art.300/2 Cod procedură penală, raportat la art.160/b Cod procedură penală, deci „în cursul judecăţii”.

În conformitate cu dispoziţiile art.171 alin.4/1 Cod procedură penală: „Când asistenţa juridică este obligatorie, dacă apărătorul ales nu se prezintă nejustificat la data stabilită pentru efectuarea unui act de urmărire penală sau la termenul de judecată fixat şi nici nu asigură substituirea, pleacă sau refuză să efectueze apărarea, organul judiciar ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu care să-l înlocuiască, acordându-i timpul necesar pentru pregătirea apărării. În cursul judecăţii, după începerea dezbaterilor, când asistenţa juridică este obligatorie, dacă apărătorul ales lipseşte, nejustificat, la termenul de judecată şi nu asigură substituirea, instanţa ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu care să-l înlocuiască, acordând un termen de minimum 3 zile pentru pregătirea apărării.

Delegaţia apărătorului desemnat din oficiu încetează la prezentarea apărătorului ales.

Dacă la judecarea cauzei apărătorul lipseşte şi nu poate fi înlocuit în condiţiile alin. 4/1, cauza se amână.

Potrivit acestor dispoziţii procedurale, când asistenţa juridică este obligatorie, dacă apărătorul ales nu se prezintă nejustificat la termenul de judecată fixat şi nici nu asigură substituirea, ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu care să-l înlocuiască, acordându-i timpul necesar pentru pregătirea apărării, iar dacă la judecarea cauzei apărătorul lipseşte şi nu poate fi înlocuit în condiţiile alin.4/1, cauza se amână.

Aşa cum rezultă din lucrările dosarului, inculpaţii şi-au angajat la instanţa de fond apărător ales, apărător care le-a asigurat asistenţa juridică pe parcursul soluţionării cauzei, inclusiv la termenul de judecată din data de15.06.2010, când s-a pus în discuţie starea de arest a celor doi inculpaţi, aspect cu privire la care Tribunalul a amânat pronunţarea pentru data de 21.06.2010.

De asemenea, acelaşi apărător le-a asigurat asistenţa juridică inculpaţilor şi la Curtea de Apel Bacău la soluţionarea recursului împotriva încheierii din data de 21.06.2010.

Ori, la rejudecare inculpaţii nu au mai asistaţi de apărătorul ales, ci prima instanţă le-a desemnat acestora apărători din oficiu.

Din lecturarea lucrărilor dosarului nu rezultă motivul pentru care instanţa a procedat la desemnarea apărătorilor din oficiu, în condiţiile în care aceştia aveau apărător ales.

De altfel, trebuie arătat că la dosar nu există adresă din partea instanţei prin care să se fi solicitat desemnarea unor apărători din oficiu pentru cei doi inculpaţi.

Apoi, din împuternicirile avocaţiale-fl.189-190 rezultă că desemnarea apărătorilor din oficiu s-a făcut la orele 10,00, iar din minuta şi dispozitivul încheierii recurate rezultă că prima instanţă s-a pronunţat în şedinţă publică la orele 10,45, ceea ce presupune că studierea dosarului, luarea de avocaţi a legăturii cu inculpaţii, dezbaterea cauzei, deliberarea magistratului şi pronunţarea soluţiei s-a făcut în 45 de minute.

În aceste condiţii, este greu de acceptat că cei doi avocaţi desemnaţi din oficiu au avut posibilitatea de a studia atât dosarul de urmărire penală, cât şi dosarul instanţei de fond pentru a asigura o apărare corespunzătoare inculpaţilor, cu atât mai mult cu cât instanţa era reinvestită ca urmare a casării cu trimitere spre rejudecare.

Nimic nu justifica amânarea soluţionării cauzei de prima instanţă şi luarea măsurilor legale pentru a se prezenta apărătorul ales, sau ca acesta să asigure substituirea, iar în condiţiile în care acesta nu era posibil, să se asigure apărătorilor desemnaţi din oficiu timpul necesar pentru studierea dosarului şi asigurarea unei apărări corespunzătoare, cu atât mai mult cu cât în joc era starea de libertate a celor doi inculpaţi.

În cauză starea de arest a celor doi inculpaţi înceta doar la 09.07.2010, astfel că acordarea unui termen era pe deplin posibil.

Curtea apreciază că au fost nesocotite dispoziţiile art.171 alin.4/1 Cod procedură penală, precum şi ale art.6 paragraful 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.385/15 pct.2 lit.c Cod procedură penală, cu art.385/9 alin.1 pct.9 Cod procedură penală, au fost admise recursurile declarate, a fost casată încheierea recurată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.

Curtea a solicitat instanţei de trimitere, cu ocazia rejudecării , să fie avute în vedere şi celelalte motive de recurs invocate de recurenţii-inculpaţi, prin apărătorul ales, justificând în mod temeinic, atât din prisma dreptului intern, a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, cât şi a practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului, inclusiv în cauze recente pronunţate împotriva statului român, menţinerea sau nu a temeiurilor care să justifice privarea de libertate a celor doi inculpaţi, revocarea măsurii arestului preventiv, sau înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o măsură preventivă neprivativă de libertate.

Etichete:

Arestarea preventivă. Propunere formulată de procuror în faza urmăririi penale. Invocarea excepţiei de neconstituţionalitate. Suspendarea judecăţii şi trimiterea dosarului la Curtea Constituţională

Arestarea preventivă. Propunere formulată de procuror în faza urmăririi penale. Invocarea excepţiei de neconstituţionalitate. Suspendarea judecăţii şi trimiterea dosarului la Curtea Constituţională

Prin încheierea de şedinţă din 24.02.2006 dată de Tribunalul Iaşi în dosarul penal nr.2373/2006, s-a dispus în baza dispoziţiilor art.29(4) din Legea nr.47/1992 sesizarea Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.143 şi art.148 alin.1 lit.”h” Cod procedură penală, excepţie ridicată de inculpaţii M.D. şi C.D. – aflaţi în Arestul I.P.J. Iaşi. În baza art.303 alin.6 Cod procedură penală şi art.29 alin.5 din Legea nr.47/1992 a suspendat judecarea propunerii de arestare preventivă a inculpaţilor până la soluţionarea excepţiei.

În pronunţarea acestei încheieri, judecătorul a reţinut următoarele:

Prin propunerea înregistrată sub nr.2373/2006 la Tribunalul Iaşi, D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iaşi, a solicitat arestarea preventivă a inculpaţilor M.D. şi C.D. arătându-se că în cauză sunt incidente dispoziţiile art.148 lit.”b” Cod procedură penală şi art.148 lit.”h” Cod procedură penală în ce-l priveşte pe inculpatul M.D.

Premergător punerii în discuţia părţilor, inculpaţii, prin apărătorii aleşi, au invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.143 şi art.148 lit.”h” Cod procedură penală

În motivarea excepţiei s-a arătat că textele de lege menţionate sunt contrare dispoziţiilor art.16 alin.1 şi 2, art.20, art.23 din Constituţia României.

Analizând excepţia invocată, judecătorul a reţinut că aceasta îndeplineşte condiţiile legale: textele invocate sunt în vigoare şi depinde soluţionarea propunerii de arestare iar prevederile art.143 şi 148 alin.1 lit.”h” nu au fost constatate ca fiind neconstituţionale şi că excepţia a fost ridicată în faţa instanţei de către una dintre părţi. Invocarea acestei excepţii împiedică analizarea pe fond a propunerii de arestare preventivă. Dispoziţiile art.303 alin.6 teza finală din Cod procedură penală nu sunt aplicabile întrucât se referă exclusiv la situaţia inculpatului arestat, pentru care se pot aplica corespunzător prevederile art.300 ind.2 Cod procedură penală, ceea ce în speţă nu este cazul.

În ceea ce priveşte opinia instanţei s-a reţinut că excepţia nu este întemeiată întrucât respectivele dispoziţii din codul de procedură penală nu încalcă dispoziţiile art.16 alin.1 şi 2, art.23 şi art.20 alin.2 din Constituţia României, toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii, dar în conformitate cu dispoziţiile art.53 din Constituţie, exerciţiul unor drepturi sau libertăţi poate fi restrâns. Ori, art.23 alin.2 şi 4 din Constituţie se statuează expres posibilitatea arestării unei persoane în cazurile şi cu procedura prevăzută de legea procesul penală.

Încheierea astfel pronunţată a fost atacată cu recurs de D.I.I.C.O.T. – Serviciul teritorial Iaşi care a susţinut că instanţa avea obligaţia să soluţioneze pe fond propunerea de arestare formulată deoarece Curtea Constituţională s-a pronunţat prin mai multe decizii cu privire la excepţiile invocate.

Curtea de Apel Iaşi, prin încheierea nr.80 din 3 aprilie 2006, a admis recursul declarat de procuror, a casat în parte încheierea din 24.02.2006, în sensul că a înlăturat dispoziţia privind suspendarea judecării propunerii de arestare preventivă.

A trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Iaşi pentru a se pronunţa cu privire la arestarea preventivă a inculpaţilor.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale încheierii.

Instanţa de control judiciar a reţinut următoarele:

Arestarea preventivă a inculpatului în cursul urmăririi penale este reglementată prin dispoziţiile art.149 ind.1 Cod procedură penală. Procedura în această materie este una specială datorită faptului că termenele sunt fixate pe ore.

Astfel, în alin.3 al acestui articol se prevede că dosarul se prezintă preşedintelui sau judecătorului delegat care fixează ziua şi ora de soluţionare a propunerii la arestare preventivă, până la expirarea celor 24 de ore de reţinere.

Aceste dispoziţii au în vedere soluţionarea cu celeritate a propunerilor de arestare preventivă pentru a se da posibilitatea instanţei de a interveni eficient atunci când este sesizată cu săvârşirea unor presupuse fapte penale de o gravitate deosebită. Tocmai de aceea legiuitorul nu a prevăzut o chestiune incidentă care ar putea apărea în desfăşurarea acestei proceduri de judecare.

Prin articolul 303 alin.6 Cod procedură penală se prevede că judecata se suspendă prin încheiere motivată şi în cazul în care a fost ridicată o excepţie de neconstituţionalitate. Această reglementare a fost avută în vedere de legiuitor numai în faza de judecată a procesului penal, nu şi în faza de urmărire penală.

(Încheierea penală nr. 80/03.04.2006)

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro