404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Cerere de chemare în judecată

Prin cererea adresată acestei instanţe, înregistrată sub nr. 2903/88/2009 SM ş.a., prin Sindicatul X, au chemat în judecată Şcoala nr. ş.a. solicitând obligarea pârâţilor la acordarea sporului pentru condiţii periculoase şi vătămătoare prevăzut de art. 51, alin. 3 din Legea nr. 334/2002, actualizat cu rata inflaţiei până la data efectuării plăţii, astfel: reclamantei SM, pentru perioada 07.12.2006 – 28.02.2007, de către Şcoala nr. 14 Tulcea; reclamantei SM, pentru perioada 01.03.2007 – 31.12.2008, de către Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Tulcea; reclamantei OC, pentru perioada 07.12.2006 – până la data pronunţării hotărârii judecătoreşti, de către Şcoala …
De asemenea au mai solicitat obligarea pârâţilor la plata eventualelor cheltuieli de judecată ocazionate de proces.
În motivare reclamantele, prin Sindicatul X au arătat că, potrivit art. 51, alin. 3 din Legea nr. 334/2002, „Personalul din biblioteci care lucrează în depozite de carte, colecţii care includ bunuri ce fac parte din patrimoniul cultural mobil, laboratoare de restaurare şi conservare a cărţii sau cei care asigură servicii de împrumut la domiciliu beneficiază pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de spor de până la 15% din salariul de bază, care face parte din acesta”
S-a precizat că, în practică, în mod nefondat şi discriminatoriu, personalul din bibliotecile şcolare a fost exclus de la acordarea acestui drept, deşi bibliotecile şcolare fac parte din bibliotecile prevăzute de art. 51, alin. 3 din Legea nr. 334/2002, iar personalul acestor biblioteci este acelaşi din întreg sistemul naţional, aşa cum este definit de art. 44, alin. 3 din aceeaşi lege.
S-a învederat că, nu există nici un dubiu că în bibliotecile şcolare funcţionează aceleaşi categorii de personal ca în toate bibliotecile din întreg sistemul nostru naţional, atâta timp cât acestea sunt definite prin articol de lege unic.
Au arătat reclamantele că, la instituirea sporului de până la 15% din salariul de bază pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, se observă că dispoziţiile art. 51, alin. 3 din Legea nr.334/2002 nu disting acordarea acestuia exclusiv pentru o anumită categorie de personal din biblioteci, ci, din contră, reglementează expres acordarea sporului faţă de întreg personalul bibliotecilor.
Reclamantele au mai menţionat că, legiuitorul nu exclude personalul bibliotecilor şcolare de la acordarea acestui spor, din contră se exprimă valabil faţă de „personalul din biblioteci care lucrează în depozite de carte, colecţii care includ bunuri ce fac parte din patrimoniul cultural mobil, laboratoare de restaurare şi conservare a cărţii sau cei care asigură servicii de împrumut la domiciliu.”
De asemenea, au subliniat că o interpretare contrară ar fi nelegală, menită să golească de conţinut însăşi norma art. 51, alin.3 din Legea nr. 334/2002, care doreşte prin dispoziţiile sale protejarea personalului din biblioteci care lucrează în condiţii de praf excesiv, microbi şi orice alte probleme incidente situaţiei mânuirii de cărţi de către sute/mii de persoane. Sporul solicitat în temeiul art. 51, alin. 3 din Legea bibliotecilor este un drept recunoscut de lege, prin prisma naturii specifice a profesiei de bibliotecar, fără a fi aplicabile nici dispoziţiile art. 8, lit. a) din H.G. nr. 281/1993, aşa cum a fost modificată şi nici Regulamentul comun al Ministerului Muncii şi al Ministerului Sănătăţii, deoarece legea prezumă caracterul potenţial vătămător al locului de muncă prin prisma unor realităţi şi criterii obiective, fără a fi necesară efectuarea unor determinări şi încadrări de către organele de specialitate ale Ministerului Sănătăţii.
S-a precizat că, în biblioteci lucrează alături de bibliotecari şi alte categorii de personal precum bibliografi, cercetători, documentarişti, etc., reclamanta SM, activând începând cu data de 01.03.2007 şi până în prezent ca documentarist, având nu numai vocaţia de a desfăşura activităţi dintre cele prevăzute de legiuitor la art. 51, alin. 3 din Legea bibliotecilor, ci chiar desfăşoară efectiv astfel de activităţi, aşa cum reiese din fişa postului cât şi din adresa nr. 354/15.10.2009 emisă de către actualul angajator.
În dovedire, reclamantele au depus la dosar copii xerox după următoarele înscrisuri: adeverinţa nr. 354/15 octombrie 2009, fişa postului în ceea ce o priveşte pe reclamanta SM, cartea de identitate a acesteia, extras din carnetul său de muncă, adeverinţa nr. 2055/23.10.2009, cartea de identitate a reclamantei OC, extras din carnetul său de muncă, anexa nr. II la O.M.C.T. nr. 1350/20.06.2007, adresa nr. 59/13.01.2010; fişa postului de bibliotecar.
La data de 13 ianuarie 2010, reclamanta OC, prin Sindicatul X, a precizat că, perioada pentru care solicită plata sporului pentru condiţii periculoase şi vătămătoare prevăzut de art. 51, alin. 3 din Legea nr. 334/2002, actualizat cu rata inflaţiei până la data efectuării plăţii este 10.12.2006 – 31.12.2009.
Examinând acţiunea, prin prisma probatoriului administrat în cauză, instanţa urmează a reţine următoarele:
Aşa după cum rezultă din adeverinţa nr. 354/15 octombrie 2009, reclamanta SM este salariata Centrului Judeţean de Resurse şi de Asistenţă Educaţională Tulcea, în funcţia de documentarist tranşa I A, începând cu data de 01.03.2007, iar în perioada 15.01.2003 – 28.02.2007 a fost salariată la Şcoala nr. 14 Tulcea, în funcţia de bibliotecar cu 0,5 normă, aspecte care rezultă şi din copia carnetului său de muncă.
Din adresa nr. 59/13.01.2010, rezultă că, reclamanta OC a ocupat în perioada 01.03.1980 – 31.12.1982, funcţia de bibliotecar cu normă întreagă, în perioada 01.01.1983 – 31.10.1990, funcţia de bibliotecar cu 1/2 normă şi, începând de la data de 01.11.1990 şi până în prezent, funcţia de bibliotecar cu normă întreagă, aspect care rezultă şi din copia carnetului său de muncă.
Salarizarea personalului didactic şi didactic auxiliar este reglementată de prevederile Legii nr. 128/1997, precum şi de alte acte normative care reglementează salarizarea personalului bugetar.
Bibliotecarii ocupă funcţii didactice auxiliare, potrivit art. 6, alin. (1) din Legea nr. 128/1997 şi, potrivit art. 50, alin. (12), personalul didactic beneficiază de premii şi de alte drepturi băneşti prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă.
Legea nr. 334/2002 defineşte noţiunea de bibliotecă şcolară şi arată expres că, din sistemul naţional de biblioteci, fac parte şi bibliotecile şcolare.
În temeiul art. 48(1) din Legea nr. 128/1997, salariul personalului didactic se compune din salariul de bază, stabilit conform legii şi o parte variabilă, constând în sporuri şi alte drepturi salariale suplimentare.
Potrivit art. 146 din Legea nr. 128/1997, în măsura în care statutul nu dispune altfel, personalului didactic i se aplică şi celelalte dispoziţii din legislaţia muncii.
Legea nr. 128/1997 reprezintă, în cazul bibliotecarilor, ca personal didactic auxiliar, legea specială în raport cu Legea nr. 334/2002 – Legea bibliotecarilor, prevăzând expres că, în măsura în care nu dispune altfel, personalului didactic i se aplică şi celelalte dispoziţii prevăzute de legislaţia muncii.
Cu alte cuvinte în lipsă de stipulaţie contrară expresă, personalul didactic auxiliar beneficiază şi de alte drepturi salariale suplimentare, stabilite prin legi speciale, în favoarea acestora.
Din analiza dispoziţiilor Legii bibliotecarilor, care defineşte noţiunea de bibliotecă şcolară şi încadrează în sistemul naţional de biblioteci şi bibliotecile şcolare, instanţa constată că, norma generală în materie de biblioteci reglementează şi alte drepturi salariale, care nu sunt excluse expres de legea specială, Legea nr. 128/1997.
Astfel, potrivit art. 51, alin. 3 din Legea nr. 334/2002, personalul din biblioteci, care lucrează în depozite de carte, colecţii care includ bunuri ce fac parte din patrimoniul cultural naţional mobil, laboratoare de restaurare şi conservare a cărţii sau cei care asigură servicii de împrumut la domiciliu ori în spitale, aziluri de bătrâni şi în orfelinate, beneficiază pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, de un spor de până la 15% din salariul de bază, care face parte din acesta.
Din conţinutul textului de lege rezultă că, personalul din bibliotecile şcolare îndeplineşte condiţiile prevăzute alternativ, deoarece, în fişa postului aprobată prin Ordinul nr. 3522/30.03.2000, al Ministrului Educaţiei Naţionale, sunt prevăzute ca atribuţii, răspunderea privind gestiunea,securitatea şi buna păstrare a colecţiilor şi a dotării bibliotecilor, recuperarea la timp a publicaţiilor împrumutate, depozitare, împrumut, organizarea colecţiilor.
Astfel, personalul din bibliotecile şcolare îndeplineşte cel puţin două din condiţiile prevăzute de art. 51, alin. (3) din Legea nr. 334/2002: lucrează în depozite de carte şi asigură servicii de împrumut la domiciliu, condiţii în care acesta ar trebui să beneficieze de sporul pentru condiţiile periculoase şi vătămătoare, întrucât textul art. 51, alin. (3) din Legea nr. 334/2002 nu exclude de la aplicare personalul din bibliotecile şcolare şi nu condiţionează acordarea acestui spor decât de îndeplinirea criteriilor prevăzute în mod alternativ, în textul normativ în discuţie, orice altă cerinţă suplimentară neputând fi primită, întrucât ar adăuga la lege în mod nepermis.
În aceste condiţii, instanţa constată că, reclamantele, reprezentate prin Sindicatul X, îndeplinesc condiţiile stabilite de lege pentru a beneficia de sporul prevăzut de art. 51, alin. (3) din Legea nr. 334/2002 astfel: reclamanta OC pentru perioada 10.12.2006 – 31.12.2009, iar reclamanta SM pentru 10.12.2006 – 28.02.2007, perioade în care acestea au avut calitatea de bibliotecar.
Aşa fiind, instanţa urmează a obliga pe pârâta Şcoala …, să îi plătească reclamantei OC drepturile salariale reprezentând spor de 15%, prevăzut de art. 51 (3) din Legea nr. 334/2002, pentru perioada 10.12.2006 – 31.12.2009, calculat la salariul de bază, actualizat cu rata inflaţiei, la data plăţii efective.
De asemenea, va obliga pârâta Şcoala nr. 14 Tulcea, să îi plătească reclamantei SM drepturile salariale reprezentând spor de 15% prevăzut de art. 51 (3) din Legea nr. 334/2002, pentru perioada 10.12.2006 – 28.02.2007, calculat la salariul de bază actualizat cu rata inflaţiei, la data plăţii efective.
Considerentele expuse mai sus nu sunt însă aplicabile şi cu privire la perioada 01.03.2007 – 31.12.2008, perioadă în care reclamanta SM a ocupat postul de documentarist la pârâtul Centrul Judeţean de Resurse şi de Asistenţă Educaţională Tulcea.
Astfel, reclamanta SM trebuia să facă dovada alternativă că, prin natura postului ocupat în perioada mai sus precizată, a lucrat într-un depozit de cărţi, colecţie, care include bunuri ce fac parte din patrimoniul cultural naţional mobil sau într-un laborator de restaurare şi conservare a cărţii, ori a asigurat servicii de împrumut la domiciliu ori în spitale, aziluri de bătrâni şi în orfelinate.
Aceste aspecte nu rezultă din fişa postului său, depusă la dosar, în aceasta fiind enumerate atribuţiile de serviciu ale reclamantei, printre care nu se regăseşte şi aceea de a asigura servicii de împrumut la domiciliu, în spitale, aziluri de bătrâni sau în orfelinate.
De asemenea, din fişa postului nu rezultă cu certitudine nici împrejurarea că, reclamanta şi-a desfăşurat activitatea într-un depozit de cărţi, colecţie care include bunuri ce fac parte din patrimoniul cultural naţional mobil sau într-un laborator de restaurare şi conservare a cărţii.
Nu se poate afirma că ar exista o similitudine între activitatea bibliotecarului şi cea a documentaristului, din această perspectivă bibliotecarul având ca activitate specifică asigurarea împrumutului de carte către elevi şi cadre didactice, acesta desfăşurându-şi efectiv programul normal de lucru, în bibliotecă.
Nu trebuie să existe o confuzie între vocaţia documentariştilor de a desfăşura activităţi dintre cele prevăzute de legiuitor la art. 51 (3) din Legea nr. 334/2002 şi desfăşurarea efectivă a unor asemenea activităţi.
Pe cale de consecinţă, instanţa urmează a respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului Centrul Judeţean de Resurse şi de Asistenţă Educaţională Tulcea, la plata către reclamanta SM, a sporului de 15% prevăzut de Legea nr. 334/2002, pentru perioada 01.03.2007 – 31.12.2008, ca nefondat.

Etichete:

Cerere de chemare in judecata

JUDECĂTORIA MOINEŞTI, JUDEŢUL BACĂU Extras din Sentinţa civilă nr. 1091/29 martie 2011

INSTANŢA Analizând actele si lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Moineşti la data de 4.06.2010 sub nr. 2966/260/2010, reclamantul U. I. a chemat în judecată pe pârâţii U. R. şi U. A., solicitând instanţei să dispună perfectarea vânzării-cumpărării intervenită între reclamant şi pârâţi la data de 10.01.2009, pentru suprafaţa de 802 mp teren situat în C. str. R. jud. Bacău.

In motivare, reclamantul a arătat că la data de 10.01.2009 a încheiat cu pârâţii un antecontract de vânzare cumpărare având ca obiect suprafaţa de 802 mp teren situat în C, str. R., jud. Bacău, încheierea contractului în formă autentică nefiind posibilă datorită faptului că pârâtul a avut un accident şi nu s-a putut prezenta la notar.

In drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1073-1077 C.civil.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 446 lei lei şi timbru judiciar de 3 lei.

In susţinerea acţiunii, reclamantul a depus înscrisuri doveditoare, respectiv: antecontract de vânzare-cumpărare, sentinţa civilă nr. 2247 din 17.10.2008 pronunţată în dosar nr. 2423/260/2008 al Judecătoriei Moineşti, plan de amplasament şi delimitare a imobilului, plan de încadrare în zonă.

Legal citaţi, pârâţii au formulat întâmpinare prin care au arâtat că sunt de acord cu perfectarea vânzării-cumpărării, arătând că au vândut terenul în suprafaţă de 802 mp reclamantului, care este fiul lor, că au primit integral suma de 10.000 Rol, stabilită ca preţ al vânzării-cumpărării şi că nu s-au putut prezenta la notar pentru perfectarea vânzării-cumpărării datorită problemelor de sănătate şi vârstei lor înaintate.

La termenul din7.12.2010, instanţa a încuviinţat pentru reclamant proba cu înscrisuri şi proba testimonială cu un martor, apreciindu-le ca fiind utile, pertinente şi concludente pentru soluţionarea cauzei.

Pârâţii nu au solicitat probe în apărare.

In cadrul probei cu înscrisuri, reclamanţii au depus la dosarul cauzei: certificat de sacini nr. 8189 din 15.12.2010 emis de OCPI Bacău, Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Moineşti, certificat de atestare fiscală nr. 59765 din 16.12.2010, dovada notificării pârâţilor pentru prezentarea la notar în vederea perfectării vânzării cumpărării.

Analizând materialul probatoriu administrat în cauză, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt’-

La data de 10.01.2009, între reclamant, în calitate de promitent-cumpărător şi pârâţii U. R. şi U. A., în calitate de promitenţi-vânzători, s-a încheiat un Antecontract de vânzare – cumpărare prin care părţile contractante

2

îşi exprimau acordul de voinţă cuprivire la vânzarea, respectiv cumpărarea (în’ viitor) a suprafeţei de 802 mp teren situat în C, str. R., jud. Bacău.

Actul juridic în discuţie a generat în sarcina părţilor o obligaţie de a face, respectiv de a perfecta în viitor contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică. O dată cu încheierea convenţiei, promitenţii-cumpărători au primit integral suma de 1.000 lei, reprezentând preţul vânzării-cumpărării. Din antecontractul de vânzare-cumpărare depus de către reclamanţi, instanţa reţine că părţile au convenit ca respectivul contract de vânzare-cumpărare să se încheie în formă autentică, în caz contrar orice parte urmând a se adresa instanţei de judecată.

Din întâmpinarea depusă la dosarul cauzei de către pârâţi rezultă că aceştia au înţeles să vândă către reclamant terenul, au primit integral preţul stabilit de comun acord şi sunt de acord cu pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Din depoziţia martorului I.Ş., audiat la termenul din 18.01.2011, rezultă că pârâţii au înţeles să vândă iar reclamantul să cumpere terenul prevăzut în antecontractul de vânzare-cumpărare.

Instanţa constată că pentru pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, trebuie îndeplinite cumulativ două condiţii şi anume, încheierea unui antecontract de vânzare-cumpărare cu respectarea cerinţelor generale de valabilitate ale actelor juridice prevăzute de art. 948 C. civ. şi existenţa în patrimoniul promitenţilor-vânzători a bunului a cărui vânzare a fost promisă.

Cu privire la prima condiţie, instanţa constată că în cauză condiţiile de valabilitate a actelor juridice, respectiv capacitatea de a contracta; consimtamintul valabil al pârtii ce se obliga; existenţa unui obiect determinat şi au unei cauze licite sunt îndeplinite în cauză.

Instanţa constată că în cauză este îndeplinită şi condiţia ca obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare să se afle în patrimoniul promitenţilor vânzători, conform sentinţei civile nr. 2247 din 17.10.2008 pronunţată în dosar nr. 2423/260/2008 al Judecătoriei Moineşti, definitivă prin nerecurare prin care s-a constatat că pârâţii sunt proprietarii suprafeţei de 802 mp teren situat în C, str. R., jud. Bacău, cu vecinii: drum petrolier, str.Runcului, Unguraşu Gheorghe.

De asemenea, instanţa reţine că reclamanţii au depus la dosarul cauzei înscrisurile prevăzute de art. 3 indice 2 din Legea 146/1997, cu modificările ulterioare, respectiv: certificat de sarcini nr. 8189 din 15.12.2010 emis de OCPI Bacău, Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Moineşti din care rezultă că terenul care a făcut obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare nu este grevat de sarcini şi certificat de atestare fiscală nr. 59765 din 16.12.2010 din care rezultă că pârâţii nu figurează cu impozite pe teren neachitate.

In aceste condiţii, instanţa constată că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 1073 şi ale art. 1077 din codul civil, care consacră principiul executării în natură a obligaţiilor ( inclusiv a celor de a face ) şi în temeiul cărora este admisibilă pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

3

Instanţa constată că, potrivit art. 5 alin. 2 din Legea. nr. 247/ 2005, în situaţia în care, după încheierea unui antecontract cu privire la un teren, una dintre părţi refuză ulterior să încheie contractul, partea care şi-a îndeplinit obligaţiile poate sesiza instanţa competentă care poate pronunţa o hotărâre care să ţină loc de contract de vânzare cumpărare.

Apreciind că în cauză sunt îndeplinite cele două condiţii necesare pronunţării unei astfel de hotărâri şi anume, încheierea unui antecontract de vânzare-cumpărare cu respectarea cerinţelor generale de valabilitate ale actelor juridice prevăzute de art. 948 C. civ. şi existenţa în patrimoniul promitenţilor-vânzători a bunului a cărui vânzare a fost promisă, instanţa va admite cererea formulată de către reclamant şi va pronunţa o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Instanţa va lua act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Etichete:

Cerere de chemare în judecată

SENTINŢA CIVILĂ NR. 1244

Şedinţa publică din 06 mai 2010

Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei sub nr.415/260/29.01.2009,

reclamanta SC…….SA, prin lichidator judiciar…………., a chemat în judecată

pe pârâtul SC ………. SRL solicitând instanţei să îl oblige pe pârât la plata

către reclamantă a sumei de 7967.99 lei, din care suma de 4672.59 lei, reprezentând plată în plus la facturile fiscale nr.7265164/06.12.2002 şi nr.3841309/19.02.2004, iar suma de 3295.4 lei, reprezentând dobânda legală aferentă debitului, calculată până la data de 20.11.2008, precum şi actualizarea acestor sume cu indicele de inflaţie.

In motivarea cererii reclamanta a arătat, în esenţă, că a plătit în plus pârâtei suma de 4672.59 lei, iar prin faptul că pârâta nu a restituit această sumă a realizat o îmbogăţire fără justă cauză.

Reclamanta a mai arătat că deşi a notificat societatea pârâtă în vederea realizării procedurii concilierii prealabile, aceasta nu a răspuns convocării.

In drept reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art.112-1141 C.proc.civ., ale art.993-994 C.civ, ale art.43 C.com. şi ale art.2-3 din OG nr.9/2000.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform art.77 din Legea nr. 85/2006.

In dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri.

In temeiul art.242 C.proc.civ., reclamanta a solicitat judecarea cauzei şi în lipsa reprezentantului său.

2

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia prematurităţii introducerii cererii de chemare in judecată şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei, iar pe fond a solicitat instanţei să constate intervenirea compensaţiei legale.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:

Instanţa constată că în prezenta cauză reclamanta solicită obligarea pârâtei la restituirea unei sume cu titlu de plată nedatorată, precum şi dobânzii accesorii acestei sume.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia prematurităţii introducerii cererii de chemare in judecată şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei.

Potrivit art.137 alin.l C.Proc.Civ., instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi de fond care fac de prisos, în totul sau în parte cercetarea în fond a pricinii.

Analizând cu prioritate excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată, instanţa o va respinge ca neîntemeiată pentru următoarele motive:

Potrivit art. 7201 alin.l C.pr.civ., în procesele şi cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluţionarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte.

In conformitate cu dispoziţiile art. 720 C.pr.civ., convocarea la conciliere se va face prin scrisoare recomandata cu dovadă de primire, prin telegramă, telefax, fax sau orice alt mijloc de comunicare care asigura transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia.

Instanţa constată, din examinarea înscrisurilor depuse la dosar de reclamantă prin lichidator, că pârâta a fost convocată la conciliere pentru data de 15.12.2008, iar convocarea a fost primită de către pârâtă la data de 28.11.2008 (filele 3-4).

în privinţa excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei, instanţa reţine următoarele:

Excepţia prescripţiei dreptului la acţiune este o excepţie de fond, absolută şi peremptorie care tinde la împiedicarea judecăţii pe fond, astfel încât în situaţia admiterii sale nu mai poate fi examinat fondul cauzei dedusă judecăţii.

Potrivit art.l alin.l din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acţiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripţie dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, iar potrivit art.3 alin.l din acelaşi act normativ, termenul de prescripţie este de 3 ani.

Conform art.8 alin.l din Decretul nr. 167/1958, prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât şi pe cel

3

care răspunde de ea, iar potrivit alineatului 2 al aceluiaşi articol, dispoziţiile alin.l se aplică prin asemănare şi în cazul îmbogăţirii fără just temei.

Instanţa constată că între părţi a existat o relaţie comercială derulată pe parcursul mai multor ani.

In baza acestei relaţii comerciale între părţi se efectuau periodic operaţiuni de compensare între creanţele reciproce.

Astfel, la data de 30.08.2003 reclamanta i-a avansat pârâtei suma de 15.000 lei în vederea stingerii creanţelor pârâtei asupra reclamantei. Din această sumă s-au stins creanţele existente la acea dată, respectiv suma de 4880.44 lei, rămânând un rest la dispoziţia pârâtei în cuantum de 10119.56 lei.

La data de 19.02.2004, pârâta a emis factura fiscală nr.3841309, în valoare de 5446.93 lei, pentru care a operat compensaţia legală, rămânând astfel, la data de 19.02.2004 un rest de 4672.63 lei, iar de la această dată nu mai figurează operaţiuni între părţi (fila 5).

In aceste condiţii, rezultă că termenul de prescripţie a dreptului la acţiune al reclamantei a început să curgă cel mai târziu din data de 20.02.2004, ziua următoare datei de la care reclamanta a încetat să mai aibă relaţii comerciale cu pârâta şi de la care putea să solicite restituirea restului de plată de 4672.63 lei şi s-a împlinit la data de 20.02.2007, conform art.101 alin.3 C.proc.civ.

In condiţiile în care dreptul la acţiune pentru debitul principal s-a prescris şi având în vedere principiul potrivit căruia accesoriul urmează soarta principalului, urmează să se constate că şi dreptul la acţiune pentru dobânzile accesorii debitului principal s-a prescris.

Având în vedere aceste considerentele, instanţa va admite excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei şi, în consecinţă, va respinge cererea ca prescrisă.

Etichete:

Cerere de chemare in judecata

Sentinţa civilă nr.41/14.01.2010 Cod:

Deliberând asupra cauzei civile de faţă constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanţe sub numărul 4031/260/02.09.2009, reclamanta SC T. N. SRL a chemat în judecată pe pârâtul C. L. M., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 149 lei, din care suma de 51 lei reprezentând contravaloare abonament restant, suma de 98 lei reprezentând taxă debranşare (clauză penală), precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 15.9 lei.

In motivarea acţiunii reclamanta a arătat că între părţi a fost încheiat la data de 21.03.2008 contractul de furnizare servicii de televiziune prin cablu nr.BA 0877 CO. In contract s-a prevăzut ca, în cazul rezilierii contractului înainte de termenul stabilit, pârâtul să plătească o taxă de reziliere în cuantum de 98 lei. A mai arătat că pârâtul a fost convocat la conciliere prin adresa nr. 1084/20.10.2008.

Au fost invocate art.1068, 1073 şi urm. Cod civil, art.43 şi 46 Cod comercial.

Cererea a fost timbrată cu 13 lei taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar de 2.9 lei.

Au fost ataşate cererii de chemare în judecată următoarele înscrisuri: contract de furnizare servicii de televiziune prin cablu nr. BA 0877 CO (fila 5), facturi fiscale (filele 6-7) notificare de convocare la conciliere (fila 8), borderou de corespondenţă (fila 9).

Legal citată pârâtul nu a formulat întâmpinare şi nu s-a prezentat în faţa instanţei.

Având în vedere lipsa de la dosar a confirmării primirii de către pârâtă a invitaţiei la conciliere, la termenul de judecată din 18.12.2009, instanţa, din oficiu, a invocat excepţia prematurităţii introducerii cererii de chemare în judecată.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanţa retine următoarele:

La data de 21.03.2008 a fost încheiat între părţi contractul de furnizare servicii de televiziune prin cablu nr. BA 0877 CO.

Prin cererea dedusă judecăţii, reclamanta a solicitat, în temeiul contractului încheiat cu debitorul, obligarea acestuia la plata sumei de 228 lei, din care suma de 51 lei reprezentând contravaloare abonament restant, iar suma de 98 lei reprezentând taxă debranşare (clauză penală).

La termenul de judecată din 18.12.2009, instanţa, din oficiu, a invocat excepţia prematurităţii introducerii cererii de chemare în judecată.

în conformitate cu dispoziţiile art. 137 C.pr.civ, instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond, care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Astfel, analizând cu prioritate excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată, instanţa reţine următoarele:

în conformitate cu dispoziţiile art. 7202 C.pr.civ, convocarea la conciliere se va face prin scrisoare recomandata cu dovadă de primire, prin telegramă, telefax, fax sau orice alt mijloc de comunicare care asigura transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia.

Din dispoziţiile art. 7201 C.pr.civ rezultă că procedura concilierii prealabile, în litigiile comerciale, este o procedură obligatorie, iar dovada îndeplinirii acesteia se face în condiţiile stipulate de art. 720’al. 2 C.pr.civ.

Raţiunea concilierii prealabile prevăzute de art. 7201 C.pr.civ. este aceea de a simplifica şi degreva judecăţile având ca obiect pretenţii de natură băneasca, pretenţii ce pot fi soluţionate pe cale amiabila şi într-un termen scurt.

Procedura prealabilă instituită prin dispoziţiile art. 7201 C.pr.civ. se relevă ca un ansamblu de norme şi reguli în baza cărora părţile interesate procedează la soluţionarea litigiilor comerciale cu obiect patrimonial pe calea concilierii directe.

Conform prevederilor legale invocate, în litigiile comerciale evaluabile în bani procedura concilierii directe are un caracter obligatoriu şi prealabil.

Potrivit dispoziţiilor art. 109 alin. 2 din Codul de procedură civilă, în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanţei competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condiţiile stabilite de acea lege, dovada îndeplinirii procedurii anexându-se la cererea de chemare în judecată.

Dovada îndeplinirii procedurii prealabile constă în confirmarea primirii de către debitor a notificării la conciliere, în conformitate cu dispoziţiile art. 7201 al 2 C.pr.civ. Expedierea notificării către debitor, conform borderoului depus de către reclamantă nu face şi dovada primirii acestei notificări.

Coroborându-se dispoziţiile art. 7201 C.pr.civ cu dispoziţiile art. 109 al.2 C.pr.civ, , instanţa concluzionează că introducerea unei acţiuni judiciare într-un litigiu comercial cu obiect patrimonial, cu încălcarea îndatoririi legale instituite, este prematură, impunându-se a fi respinsă, pe cale de excepţie, ca prematur introdusă.

Pentru aceste considerente, instanţa va admite excepţia prematurităţii acţiunii, invocată din oficiu şi va respinge acţiunea promovată ca prematur introdusă.

Etichete:

Cerere de chemare in judecata

Sentinţa civilă nr. 1658/11.09.2009

Asupra cauzei civile de faţă, analizând actele şi lucrările dosarului instanţa constată următoarele:

Prin cererea adresată Judecătoriei Moineşti, înregistrată sub nr.

1600/260/2009, reclamanta B.E. domiciliată în ….., a solicitat, pe cale de

Ordonanţă preşidentială, în contradictoriu cu pârâtul CV. domiciliat în … solicitând obligarea acestuia la sistarea lucrărilor de construcţii începute în

…….., până la obţinerea de către pârât a autorizaţiei de construcţie necesară

efectuării acestor lucrări.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 11 lei şi timbru judiciar în valoare de 1 leu.

In motivarea cererii, aceasta arată că pârâtul a început să efectueze lucrări de excavaţie pentru a fixa cu stâlpi de beton un gard, prin edificarea acestei construcţii urmând a se bloca calea de acces comună spre locuinţa şi grădina proprietate personală a sa şi a celorlalţi moştenitori care folosesc această cale de acces.

De asemenea, reclamanta mai arată că această cale de acces a fost stabilită prin decizia nr. 609/6.06.2003 a Tribunalului Bacău, pronunţată în dosarul nr. 5525/2002.

In dovedirea cererii sale, reclamanta anexează înscrisuri, respectiv: decizia civilă nr.609/6.06.2003 pronunţată în dosarul nr. 5525/2002 al Tribunalului Bacău, secţia comercială-filele 4-8, schiţă efectuată de expert B. V-filele 9-10, sentinţa civilă nr. 1392/26.03.2002 pronunţată în dosarul nr. 5316/1999/ a Judecătoriei Moineşti, dovezi de achitare a impozitului pe teren.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul C V solicită respingerea cererii de Ordonanţă Preşidentială, întrucât aceasta nu îndeplineşte condiţiile de admisibilii :e, respectiv reclamanta nu este titulara unui drept de servitute pe care urmăreşte să-1 păstreze prin prezenta acţiune, acea aşa zisă cale de acces a fost inclusă în lotul C M, prin decizia nr.609/6.06.2003 pronunţată în dosarul nr. 5525/2002 al Tribunalului Bacău, secţia civilă . Reclamanta nu avea nevoie de cale de acces deoarece i-au fost atribuite bunuri imobile cu ieşire la str. Progresului. Ulterior, la data de 28.09.2005, M. C. a vândut terenurile atribuite ei, inclusiv suprafaţa de 172,86 mp reprezentând aşa zisa cale de acces către CI D, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin încheiere de autentificare nr. 3180/28.09.2005 la Birou Notar Public Samoilă Gheorghe.

Reclamanta nu poate invoca nici prevenirea unei pagube iminente deoarece proprietatea atribuită acesteia are ieşire la calea publică.

De asemenea, arată pârâtul, nici urgenţa nu poate fi justificată deoarece la acest moment singurele lucrări efectuate sunt patru găuri pentru stâlpi, săpate

– 4 –

în terenul proprietatea sa, încă din toamnă, ulterior nemaifiind efectuată nici o lucrare de construcţie.

Mai mult, arată pârâtul, ordonanţa preşidenţială trebuie să aibă un caracter vremelnic, provizoriu, ori, din modul cum este formulată acţiunea, rezultă că pe calea ordonanţei preşidenţiale se încearcă în fapt obţinerea unei hotărâri cu caracter permanent. Faţă de această situaţie, nefiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale ordonanţei preşidenţiale, pârâtul solicită respingerea cererii reclamantei.

Pârâtul a depus ca şi probe următoarele înscrisuri: raport de expertiză tehnică refăcut de expert Burghelea Vasile , filele 28,29, extras memoriu tehnic justificativ întocmit de către expert topo Stanciu Grigore, încheiere de încuviinţare cerere de întabulare pe numele C M, contract de vânzare cumpărare încheiat între M C şi C I D, autentificat prin încheierea de autentificare nr. 3180/28.09.2005, procesele verbale de punere în posesie a numitelor M C şi C M, încheiate în anul 2005-filele 38,39, rezoluţii ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti prin care s-a dispus faţă de pârât neînceperea urmăririi penale.

De asemenea, la dosar a fost depus şi un memoriu de către B E, O C, C M, P C şi N C, prin care aceştia arată instanţei că prin edificarea gardului de către C V nu s-ar mai putea ajunge la loturile de grădină pe care le deţin în……

La termenul din 8.05.2009, reclamanta a precizat că acest memoriu este în fapt o cerere în probaţiune, fapt consemnat în încheierea de şedinţă de la acea dată

La termenul din 8.05.2009, instanţa a încuviinţat pentru ambele părţi proba cu acte, cu un martor şi proba cu interogatoriul pârâtului.

Prin precizările făcute în data de 15.05.2009, reclamanta reclamă ca fiind modificată de către pârât anexa I la raportul de expertiză, anexă în baza căreia a fost făcută partajarea proprietăţii între părţi, prin decizia Tribunalului Bacău. De asemenea, reclamă ca fiind falsă şi documentaţia cadastrală întocmită de expertul topo Stanciu Grigore şi ca nevalabil, în consecinţă, contractul de vânzare cumpărare dintre M C şi C I D.

Prin precizările depuse la dosar în data de 3.06.2009 de pârâtul C V contestă la rândul său veridicitatea schiţei nr. 1 anexă la raportul de expertiză efectuat de către expert Burghelea Vasile, pe baza căreia s-a efectuat lotizarea în procesul de partaj.

Faţă de aspectul că ambele părţi, prin precizările depuse la dosar, contestă veridicitatea schiţei nr. 1 din raportul de expertiză pe baza căruia s-a pronunţat decizia Tribunalului Bacău în dosarul nr. 5525/2002, instanţa considerând absolut necesară consultarea schiţei originale pentru lămurirea aspectelor invocate şi fiind îndatorată a stărui prin toate mijloacele pentru a

– 5 –

preveni orice greşeală în aflarea adevărului, în temeiul art. 129 al 5 C.pr.civ, a dispus, la termenul de judecată din 4.09.2009, revenirea asupra măsurii dispusă de instanţa la termenul din 22.05.2006, dispunând ataşarea la prezentul dosar a dosarului nr. 5316/1999 al Judecătoriei Bacău, la care este ataşat dosarul nr. 5525/2002 al Tribunalului Bacău.

Din dispoziţii art. 581 alin 1 C. pr. civ, potrivit cărora „instanţa va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor care s-ar ivi cu prilejul unei executări,,, decurg două condiţii de admisibilitate ale ordonanţei preşidenţiale, respectiv urgenţa şi caracterul vremelnic al măsurii. Cea de-a treia condiţie , care rezultă din caracterul vremelnic al măsurii, este ca instanţa să nu cerceteze fondul dreptului.

Cu privire la condiţia neprejudecării fondului dreptului şi a cercetării doar a aparenţei de drept, instanţa constată că între părţi există o situaţie litigioasă determinată de reclamarea de către ambele părţi a proprietăţii terenului în suprafaţă de 172, 86 mp. Astfel, reclamanta susţine că această suprafaţă de teren este cale de acces proprietate indiviză-stabilită prin decizia civilă nr.609/6.06.2003 pronunţată în dosarul nr. 5525/2002 al Tribunalului Bacău, secţia civilă. Pe de altă parte, pârâtul susţine că această suprafaţă de teren este proprietatea exclusivă a fiului său, C I D, dobândită prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheiere de autentificare nr. 3180/28.09.2005 la Birou Notar Public Samoilă Gheorghe.

Sistarea edificării unor lucrări pe un teren aflat în proprietate comună în indiviziune este admisibilă pe calea ordonanţei preşedinţiale , în temeiul unei practici jurisprudenţiale constante. Ori, în speţa de faţă însăşi natura dreptului de proprietate asupra terenului pe care pârâtul a săpat gropile este în discuţie, fiecare dintre părţi invocând un drept de proprietate comună, respectiv exclusiv asupra terenului.

Fiind obligată a cerceta aparenţa dreptului, instanţa trebuie să facă un examen sumar al cauzei pentru a constata dacă această aparenţă aparţine reclamantului sau pârâtului. Ori, stabilirea aparenţei dreptului de partea uneia dintre părţi ar echivala, în speţa de faţă, cu prejudecarea fondului prin stabilirea validităţii unui titlu şi al nevalabilităţii altui titlu, ambele părţi producând ca dovezi două înscrisuri cu aceeaşi putere juridică. Situaţia litigioasă existentă impune verificări de fapt şi de drept în care se vor stabili definitiv limitele juridice şi materiale ale proprietăţii fiecăreia dintre părţi, în cadrul unui litigiu pe fondul dreptului.

Din probele administrate în cauză instanţa reţine ca situaţie de fapt că, la acest moment terenul în suprafaţă de 172, 86 mp, au fost săpate 4 gropi, cu intenţia de a se edifica un gard, la momentul obţinerii autorizaţiei de construcţie.

– 6 –

Această situaţie de fapt rezultă din interogatoriul administrat pârâtului, fila 83, din interogatoriul administrat reclamantei, fila 85 şi din declaraţiile martorilor audiaţi-filele 87, 88 şi 89.

De la data la care au fost săpate aceste gropi şi până la judecarea prezentei cauze, nu au mai fost efectuate nici un fel de lucrări care să materializeze intenţia pârâtului de a edifica un gard, această situaţie de fapt nefiind contestată de nici una dintre părţi.

In aceste condiţii, instanţa constată că atât la data introducerii cererii de ordonanţă preşidenţială cât şi pe parcursul judecăţii, reclamanta nu a fost în pericolul de a pierde posibilitatea de a accede la locuinţa sa pe calea pe care a folosit-o până la acest moment, neexistând nici un obstacol material în acest sens.

Deşi aşa cum a susţinut reclamanta, urgenţa ca şi condiţie de admisibilitate, poate fi justificată şi de faptul că o eventuală continuare a lucrărilor ar putea să o prejudicieze pe reclamantă, intenţia pârâtului în acest sens fiind clară, în cauza de faţă instanţa nu poate reţine ca fiind îndeplinită condiţia urgenţei întrucât continuarea lucrărilor urmează a se efectua ulterior obţinerii unei autorizaţii de construcţie în acest sens, reclamanta având la dispoziţie posibilitatea de a acţiona pe căi legale pentru a stopa începerea lucrărilor de edificare a gardului în lipsa unei astfel de autorizaţii.

Reclamanta a solicitat instanţei sistarea continuării lucrărilor până la data obţinerii autorizaţiei de construcţie, ori nimic nu îndreptăţeşte instanţa să considere că aceste lucrări vor fi efectuate în lipsa unei autorizaţii de construcţie, pentru a aprecia că este îndeplinită condiţia de a se dispune urgent, pe cale de ordonanţă preşidenţială, sistarea lucrărilor până la obţinerea autorizaţie de construcţie.

Pentru aceste motive, instanţa apreciază ca nefiind îndeplinită în cauză condiţia urgenţei.

Având în vedere că cele trei condiţii, respectiv urgenţa, caracterul vremelnic şi neprejudecarea fondului trebuie îndeplinite cumulativ, în lipsa oricăreia dintre ele ordonanţa fiind inadmisibilă şi constatând că în cauză nu este îndeplinită nici condiţia urgenţei şi nici a neprejudecării fondului, instanţa urmează să respingă cererea de ordonanţă preşidenţială formulată de reclamanta Botezatu Eugenia în contradictoriu cu pârâtul Candid Vasile ca inadmisibilă.

în temeiul art. 274 C.pr.civ, instanţa va obliga reclamanta B E la plata către pârâtul C V a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 500 lei reprezentând onorariu de avocat conform chitanţei nr. 223/5.05.2009.

Etichete:

Cerere de chemare in judecata

JUDECĂTORIA BACĂU

SENTINŢA CIVILĂ 6687/23.06.2010

Pensie de întreţinere

Asupra cauzei civile de faţă:

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Bacău reclamanta BS , în numele şi ca reprezentantă legală a minorului BSF, născut la data de….., a chemat in judecată pârâtul B V pentru ca prin hotărârea care se va pronunţa să fie obligat pârâtul la plata unei pensii de întreţinere de 1/4 din veniturile pe care le realizează.

Acţiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar.

În motivarea acţiunii reclamanta arată că este căsătorită cu pârâtul şi din căsătorie a rezultat minorul S F. În prezent părţile sunt separate în fapt şi pârâtul nu contribuie la creşterea şi întreţinerea minorului. Precizează reclamanta că pârâtul este pensionar.

În drept reclamanta a invocat dispoziţiile art. 86 şi 94 C.fam.

In susţinerea acţiunii reclamanta a depus la dosar în copie certificatul de naştere al minorului şi certificatul de căsătorie şi a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului şi proba cu un martor. A fost audiată sub prestare de jurământ martora OM.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare dar prezent în faţa instanţei a declarat că nu este de acord cu acţiunea.

În apărare pârâtul a depus la dosarul cauzei înscrisurile de la filele 35-43.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând înscrisurile dosarului instanţa retine următoarele:

Părţile sunt căsătorite din data de 04.07.2008 şi din căsătorie a rezultat minorul BSF născut la data…. În prezent părţile sunt separate de aproximativ 6 luni, fiecare locuind în domicilii separate, reclamanta în comuna Horgeşti, jud. Bacău, iar pârâtul în comuna V, JUD. V.. Minorul rezultat din căsătorie este în grija reclamantei şi în tot acest timp singură i-a procurat toate cele necesare fără a primi nici un ajutor financiar din partea pârâtului. Aceste aspecte sunt reţinute de instanţă din declaraţia martorei şi din cererea de chemare în judecată.

La dosarul cauzei pârâtul a depus două cupoane de pensie din care rezultă că acesta are un venit total de 632 lei, respectiv din pensia civilă şi cea militară.

În temeiul art. 97 alin. 1 C.fam. ambii părinţi au aceleaşi drepturi şi îndatoriri faţă de copiii lor minori, fără a deosebi dacă aceştia sunt din căsătorie, din afara căsătoriei ori adoptaţi, iar potrivit art. 101 alin. 1 C.fam., părinţii sunt datori să se îngrijească de copi.l

În baza art. 94 alin. 2 C.fam. „când întreţinerea este datorată de părinte sau de cel care înfiază, ea se stabileşte până la o pătrime din câştigul sau din munca pentru un copil, o treime pentru doi copii si o jumătate pentru trei sau mai mulţi copii.”

În consecinţă, având în vedere prevederile legale enunţate şi faţă de situaţia că pârâtul nu contribuie la cheltuielile de întreţinere ale copilului său minor, va admite acţiunea şi va obliga pârâtul să plătească reclamantei în favoarea minorului B SF, născut la data de …o pensie lunară de întreţinere în cuantum de 158 lei începând cu data introducerii acţiunii, 01.03.2010 şi până la majoratul acestuia.

Va lua act că nu s-au cerut cheltuieli de judecată.

Etichete:

Cerere de chemare in judecata

JUDECĂTORIA BACĂU

SENTINŢA CIVILĂ NR. 3948/15.04.2009

Pretenţii

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău reclamanta As..Bacău a chemat în judecată pe pârâta B V, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 2010, 93 lei, reprezentând cheltuieli de întreţinere restante.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâta are restanţe la plata cheltuielilor comune, mai vechi de 90 de zile, fapt ce a dus la curgerea penalităţilor, conform dispoziţiilor art.42 alin.2 din Legea nr.51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice.

În drept, au fost invocate prevederile Legii nr.230/2007 şi ale H.G.1588/2007.

Cererea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, potrivit art.50 din Legea nr.230/2007 .

Deşi legal citată, pârâta nu s-a prezentat în faţa instanţei, nu a formulat întâmpinare şi nu a solicitat probe în combaterea acţiunii.

La dosar a fost depusă copia fişei de întreţinere şi înştiinţare de plată.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Pârâta este proprietara apartamentului situat în Bacău, strada B, bl., sc. , apt. şi a beneficiat de servicii de furnizare gaz metan, apă caldă, servicii ce au fost furnizate de agenţi economici cu care asociaţia are încheiate contracte.

Din fişa de întreţinere, rezultă că pârâta a acumulat un debit restant de 2010, 93 lei, aferent perioadei ianuarie 2008-ianuarie 2009.

În temeiul art.46 din Legea nr.230/2007, „toţi proprietarii au obligaţia să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociaţiei de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuţie ce le revine la cheltuielile asociaţiei de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociaţia de proprietari”.

Potrivit art.50 alin.1 din Legea nr.230/2007, „asociaţia de proprietari are dreptul de a acţiona în justiţie pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit”.

Deşi a fost înştiinţată, conform înscrisului depus la dosar, pârâta nu a achitat debitul restant.

Având în vedere toate aceste considerente şi dispoziţiile legale indicate, apreciind întemeiată acţiunea reclamantei, instanţa urmează a o admite şi, pe cale de consecinţă, va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2010, 93 lei, reprezentând cheltuieli de întreţinere restante.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro