404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Cerere de repunere în termen.

Termenul de depunere a notificării prevăzut de art.22 din Legea nr. 10/2001, republicată, este unul de decădere, nefiind susceptibil de întrerupere, suspendare sau de repunere în termen.

Repunerea în termenul de depunere a notificării presupune conform art.103 Cod procedură civilă dovedirea de către persoana îndreptăţită că a fost în imposibilitate, printr-o împrejurare mai presus de voinţa sa, să îndeplinească procedura administrativă prealabilă instituită de legea specială reparatorie.

Decizia civilă 273/A din 09.12.2008 a Curţii de Apel Galaţi

Prin cererea înregistrată sub nr. 1490/91/2008, reclamanta N.C. în contradictoriu cu pârâta P mun. F, a solicitat repunerea în termenul de depunere a notificării privind restituirea în natură a imobilului preluat abuziv.

In motivarea cererii a arătat că împreună cu soţul său N.C. decedat în anul 1998 a deţinut o casă de locuit cu 600 mp. teren aferent imobile expropriate potrivit D. 79/1987 şi pentru care au primit 36.076 lei despăgubiri.

A precizat că nu a putut notifica pârâta să-i restituie imobilul în natură deoarece starea de sănătate şi familială nu i-au permis să se deplaseze încă din anul 2000 fiind foarte bolnavă.

A susţinut că a fost foarte des internată în spitale şi sub stricta supraveghere medicală respectiv s-a aflat în perioade de izolare datorită stărilor depresive şi lipsei vederii în proporţie de 80% precum şi a tumorii descoperite.

A invocat şi caracterul reparatoriu al Legii nr. 10/2001 precum şi starea pecuniară precară în care se află datorită vârstei şi bolilor de care suferă.

In dovedirea cererii a depus acte de stare civilă, adeverinţă CUP Focşani privind situaţia imobilului, certificat de moştenitor nr. 455/1965 un număr de 33 acte medicale.

Tribunalul Vrancea, prin sentinţa civilă nr.399 din 28 mai 2008 a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta N.C., pentru repunerea în termen, potrivit Legii nr.10/2001.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut pe baza probelor administrate(acte medicale, reţete, investigaţii, bilete de trimitere din care rezultă că starea de sănătăţii reclamantei, s-a agravat începând cu anul 2005 şi culminând cu anul 2007 fiind înscrisă în grad grav de handicap) că starea precară şi dezastruoasă a sănătăţii, sunt reale dar nu au relevanţă în cauză, legiuitorul prevăzând şi prelungind termenul pentru îndeplinirea procedurii prevăzute de art.21.

In consecinţă a constatat că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art.103 cod procedură civilă.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel reclamanta invocând netemeinicia şi nelegalitatea acesteia în sensul că în mod greşit instanţa de fond a respins acţiunea în condiţiile în care a făcut dovada cu prisosinţă cazul de forţă majoră şi imposibilitate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa, de a solicita restituirea proprietăţii.

Curtea a constatat că apelul este nefondat.

Procedura administrativă prealabilă instituită de legea specială reparatorie este o procedură prealabilă cu caracter obligatoriu.

In acest sens, s-a pronunţat şi Curtea Constituţională, prin decizia nr.21/2004.

Termenul de depunere a notificării a fost conform art.22 din Legea nr.10/2001, republicată, de 12 luni, calculat de la data intrării în vigoare a legii, respectiv de la data de 14 februarie 2001, termenul împlinindu-se la data de 14 februarie 2002.

Nerespectarea termenului atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii.

Aşa cum s-a subliniat în literatura de specialitate, acest termen este unul de decădere, care curge ireversibil, nefiind susceptibil de întrerupere, suspendare sau repunere în termen.

Pentru ca cererea de repunere în termenul de depunere a notificării să fie admisibilă, reclamanta ar fi trebuit să dovedească potrivit art.103 cod procedură civilă, că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa sa să îndeplinească această procedură până la data de 14 februarie 2002.

Ori, din actele medicale depuse la dosar, rezultă că starea sănătăţii reclamantei s-a agravat în perioada anilor 2005 – 2007, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond.

Faţă de cele reţinute, instanţa de apel în baza art.296 Cod procedură civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă.

Etichete:

Cerere de repunere în termen – necesitatea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art.103 alin.2 Cod procedură civilă, pentru încuviinţarea cererii.

Curtea de Apel Bacău – Secţia Civilă, Cauze Minori, Familie, Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale – Decizie Nr 169 10.12.2008

Prin sentinţa civilă nr.310/C/2008 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr.93/103/2008 a fost respinsă cererea formulată de contestatoarea B.N., de repunere în termenul de introducere a contestaţiei ca neîntemeiată.

A fost admisă excepţia tardivităţii formulării contestaţiei şi respinsă ca tardiv formulată contestaţia introdusă de contestatoarea B.N. împotriva Dispoziţiei nr. 1527/17.11.2003 emisă de Primarul municipiului P.Neamţ, în temeiul Legii 10/2001.

Pentru a decide astfel instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 93/103/21.01.2008 pe rolul Tribunalului Neamţ, contestatoarea B.N. a solicitat anularea Dispoziţiei nr. 1527/17.11.2003 emisă de Primarul mun. Piatra Neamţ în temeiul Legii nr. 10/2001.

În motivarea contestaţiei a arătat că evaluarea imobilului situat în str. F. (compus din 7 încăperi) cât şi a construcţiilor anexe şi a terenului pe care era plantată viţă de vie nu corespundeau valorii reale a imobilelor.

A mai susţinut contestatoarea că, la data la care tatăl său (în prezent decedat) a primit Dispoziţia nr. 1527/2003, legislaţia în vigoare nu permitea contestaţia pe care o face în prezent.

În finalul contestaţiei, a solicitat repunerea în termen pe motiv că nu a cunoscut soluţia dată de Primarul mun. Piatra Neamţ la cererea formulată de tatăl său F.G..

Primarul mun. Piatra Neamţ a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia tardivităţii formulării contestaţiei şi a solicitat respingerea cererii de repunere în termen pentru următoarele motive:

La data de 21.11.2003, aşa cu rezultă din confirmarea de primire, dispoziţia emisă de primar a fost comunicată la adresa menţionată în notificare, respectiv str. A. P. Neamţ, iar contestaţia s-a introdus la data de 21.01.2008, deci după 5 ani de la primirea dispoziţiei, astfel că, fiind încălcate dispoziţiile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, contestaţia a fost tardiv formulată.

În ce priveşte cererea de repunere în termen, contestatoarea nu a invocat nici un motiv ce ar fi împiedicat-o să formuleze contestaţia şi nu a făcut nici o dovadă a susţinerilor formulate iar neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 103 Cod procedură civilă atrage tardivitatea acesteia.

Motivul indicat de contestatoare privind imposibilitatea legală de a ataca, la data emiterii, dispoziţia emisă, este neîntemeiat întrucât chiar în cuprinsul acesteia i s-a făcut cunoscută posibilitatea de a o ataca în 30 de zile de la comunicare, la Secţia Civilă a Tribunalului Neamţ.

În-dovedire, s-au depus la dosar, în copii: certificat de moştenitor nr. 42/03.08.2005; adresa nr. 175/2008 a S.C A.C.S.A; fişa imobilului; schiţe de plan; certificat nr. 24324/1980 emis de Notariatul de Stat judeţean Neamţ; autorizaţie de construcţie, decizie emisă de fostul Consiliu Popular al oraşului P. Neamţ; dispoziţia nr. 2527/2003; confirmarea de primire a dispoziţiei; procesul verbal întocmit de Comisia locală de aplicare a Legii 10/2001; adresa nr. 21619/24.01.2003; notificarea nr. 241/2001; adeverinţa nr. 7154/28.03.2008 emisă de Spitalul judeţean Piatra Neamţ şi adeverinţa nr. 44/327/25.03.2008 emisă de cabinet medical Dr. H..

Examinând cererea de repunere în termen şi excepţiile invocate de nat. tribunalul a reţinut, în fapt, următoarele:

Prin dispoziţia nr. 1527/17.11.2003 emisă de Primarul mun. Piatra Neamţ s-a respins notificarea nr. 241/31.01.2001 formulată de F.G. prin care solicita, în temeiul Legii nr. 10/2001, despăgubiri pentru imobilul situat în mun. Piatra Neamţ, cu motivarea că nu a fost dovedit dreptul de proprietatea asupra imobilului.

Această dispoziţie i-a fost comunicată notificatorului la data de 21.11.2003, acesta semnând de primire pe dovada care confirmă această împrejurare.

Deşi însăşi contestatoarea, în cuprinsul contestaţiei recunoaşte că tatăl său a primit dispoziţia precizând; „ la data la care tatăl meu a primit dispoziţia nr. 1527/2003…”, şi, deşi ulterior, a invocat diverse motive pentru cererea de repunere în termen iar în cauză au fost acordate 4 termene de judecată, la termenul din 12.05.2008, contestatoarea face o nouă susţinere în sensul că autorul său nu a primit dispoziţia contestată întrucât semnătura nu i-ar aparţine.

Or, pe lângă faptul că se contrazice în ceea ce a susţinut la data introducerii contestaţiei, nu există nici un dubiu că semnătura de pe dovada de confirmare de primire (fila 24 dosar) nu a fost executată de către autorul contestatoarei întrucât la o simpla verificare de scripte cu semnătura aflată pe înscrisul intitulat „fişa imobilului” proprietatea lui F.G. de la rubrica „proprietar” (fila 13 dosar), se observă că semnăturile sunt identice.

În ceea ce priveşte cererea de repunere în termen, motivul pe care aceasta 1-a invocat la data formulării cererii (18.01.2008) a fost acela că la data la care tatăl său a primit dispoziţia nr. 1527/2003, legislaţia în vigoare nu prevedea posibilitatea formulării contestaţiei.

Or, acest motiv este lipsit de orice temei în condiţiile în care dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001 care reglementează calea de atac a contestaţiei, termenul de formulare şi instanţa competentă au existat încă de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi sunt în vigoare şi în prezent.

Ba mai mult, în însăşi cuprinsul dispoziţiei se face menţiunea; „prezenta dispoziţie poate fi atacată în termen de 30 de zile de la comunicare la Secţia Civilă a Tribunalului Neamţ”.

În ce priveşte motivul invocat de contestatoare (în calitate de moştenitoare a autorului său decedat) că nu a formulat contestaţia în termen pentru că nu a avut cunoştinţă de existenţa dispoziţiei şi acesta este neîntemeiat întrucât termenul de 30 zile de formulare a contestaţiei curge de la data primirii dispoziţiei, iar la acea dată autorul său era în viaţă (decesul survenind după 1 an de zile de la primirea dispoziţiei), astfel că nu are nici o relevanţă dacă contestatoarea, după expirarea termenului prevăzut de lege, a cunoscut sau nu de existenţa dispoziţiei deoarece cel care a făcut notificarea şi care a primit dispoziţia, fiind în viaţă, avea calitatea de o contesta.

• Pe parcursul judecăţii, contestatoarea (care a beneficiat de apărare calificată) a invocat oral, la termenul de judecată din 17.03.2008, noi motive ale cererii de repunere în termen, respectiv faptul că autorul său a fost imobilizat la pat, a suferit o serie de operaţii şi că aceste motive l-au împiedicat să formuleze, în termen, contestaţia.

Potrivit dispoziţiilor art. 103 alin 2 Cod procedură civilă, pentru acordarea repunerii în termen este necesară o dublă condiţie: partea să indice motivele împiedicării în termen de 15 zile de la încetarea acesteia şi actul de procedură să fie îndeplinit înăuntrul aceluiaşi termen.

Or, indicarea acestor noi motive s-a făcut cu depăşirea termenului de mai sus, chiar şi în condiţiile în care s-ar considera că „împiedicarea” ar fi încetat la data formulării contestaţiei (18.01.2008) cât timp acestea s-au invocat după aproximativ 2 luni de la acea dată.

Chiar dacă s-ar trece peste acest aspect, cererea de repunere în termen nu poate fi admisă întrucât dispoziţiile art. 103 alin 1 Cod procedură civilă prevăd că repunerea în termen poate fi solicitată numai după dacă pierderea termenului se datorează unei împrejurări mai presus de voinţă părţii, fiind absolut necesar ca „împiedicarea” să intervină înăuntrul termenului legal.

În speţă, acest termen era cuprins între data de 22.11.2003 – 23.12.2003.

Or, din adeverinţa medicală nr. 7154/28.03.2004 emisă de Spitalul judeţean Neamţ, rezultă că F.G. a fost internat în spital în perioada 10.11.2003 – 18.11.2003, care este anterioară termenului prevăzut de art. 24 din Legea nr. 10/2001 şi nu priveşte perioada 22.11.2003 – 23.12.2003.

Pe de altă parte, deşi de la dată ultimei externări din spital, 18.11.2003 şi până la deces, 17.11.2004, a trecut aproximativ 1 an de zile, nu s-a făcut nici o dovada a unor împrejurări mai presus de voinţa notificatorului, care să fi persistat zi de zi, de natura a-1 împiedica să uzeze de calea contestaţiei, care să fie de natură să întrerupă termenul de contestaţiei în tot intervalul cuprins între 22.11.2003-18.01.2008.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel contestatoarea care a solicitat admiterea apelului, respingerea excepţiei tardivităţii formulării contestaţiei, casarea hotărârii primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Apelanta arată că a formulat în faţa primei instanţe cerere de repunere în termen întemeiată pe dispoziţiile art.103 Cod procedură civilă în dovedirea căreia a solicitat proba cu acte şi o expertiză grafologică însă, susţine aceasta, în mod arbitrar, instanţa a respins aceste probe.

În aceste condiţii apelanta susţine că u i-au fost respectate garanţiile instituite prin art.6 din C.E.D.O. pentru accesul la justiţie şi asigurarea dreptului la un proces echitabil.

În apel au fost solicitate aceleaşi probe ce au fost solicitate şi la fond.

Prin întâmpinarea formulată în apel intimata a solicitat respingerea apelului ca fiind nefondat şi menţinerea hotărârii pronunţate de instanţa de fond ca fiind legală şi temeinică.

Curtea examinând hotărârea apelată în raport de criticile aduse de apelantă precum şi din oficiu având în vedere caracterul devolutiv al apelului, constată apelul nefondat.

Asupra probelor solicitate de părţi instanţa are obligaţia de a se pronunţa în sensul admiterii au respingerii acestora având în vedere utilitatea lor în dezlegarea pricinii deduse judecăţii.

Având în vedere atât cererea incidentală cât şi cererea principală, precum şi susţinerile contestatoarei, corect instanţa de fond a apreciat că probele solicitate nu sunt utile cauzei şi a respins administrarea acestora, aceeaşi poziţie având şi instanţa de apel.

Este de observat aşa cum a reţinut şi instanţa de apel că în susţinerea cererii de repunere în termen este necesară o dublă condiţie: partea să indice motivele împiedicării în termen de 15 zile de la încetarea acesteia şi actul de procedură să fie îndeplinit înlăuntrul aceluiaşi termen.

Ori, aşa cum se poate observa în cauză nu sunt îndeplinite aceste condiţii precum nici condiţia prevăzută de art.103 alin.l Cod procedură civilă, care prevăd în mod imperativ că repunerea în termen poate fi solicitată numai dacă pierderea termenului se datorează unei împrejurări mai presus de voinţa părţii, fiind absolut necesar ca „împiedicarea” să intervină înlăuntrul termenului legal.

Din probele administrate rezultă că F.G. a fost internat în spital anterior termenului prevăzut de art.24 din Lg. 10/2001 în care acesta putea formula contestaţie şi care în raport de data comunicării dispoziţiei contestate este în perioada 22.11.2003-23.12.2003, iar pe de altă parte pentru perioada 18.11.2003 – data externării şi 17.11.2004 – data decesului de asemeni nu s-a făcut dovada existenţei unei împrejurări mai presus de voinţa notificatorului, de natura a-1 împiedica să uzeze direct sau indirect de calea contestaţiei.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro