404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

CIVIL. Neacordarea cheltuielilor de judecată în condiţiile în care nu există identitate între emitenta facturii şi persoana care a reprezentat reclamanta în baza delegaţiei de reprezentare.

Prin actiunea civila înregistrata pe rolul Judecatoriei Oltenita sub nr. 3171/269/2009 reclamanta SC U SRL – reprezentata de director general a chemat în judecata pe pârâta Primaria mun. Oltenita pentru ca prin sentinta ce se va pronunta sa se dispuna obligarea la plata sumei de 12.149 lei (estimata provizoriu în conf. cu art. 43 C. comercial; la o rata dobânda de scont stabilita de BNR 10,14 % pe an) cu titlu de daune interese, cât si la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de acest proces.

În motivarea actiunii reclamanta arata ca în urma raportului de inspectie fiscala nr.20292/15.11.2007 si Deciziei de impunere nr.21019/17.10.2007 întocmite de consilierii G si S, a fost obligata în mod nejustificat la plata impozitului pentru o suprafata de teren agricol de 1174,59 ha. aferent anilor 2006 si 2007, în suma de 68.519 lei.

Desi a formulat contestatie împotriva actelor la organul emitent, acesta nu numai ca a respins contestatia formulata, dar a si trecut la punerea în executare a deciziei de impunere, care constituie titlu executor, conditii în care a fost spoliat din contul societatii de suma de 68.519 lei; fapt de natura perturbator în activitatea economica a societatii, de natura sa aduca întârzieri atât în plata salariilor cât si a ratelor bancare.

În atare situatie, reclamanta a formulat contestatie în materie de contencios administrativ, împotriva actelor mai sus mentionate, si în baza deciziei civile nr. 2013/29.09.2008, actele administrate au fost desfiintate si, în consecinta, pârâta a fost obligata la restituirea sumelor încasate fara drept.

Fata de aceasta situatie, reclamanta solicita restituirea sumelor retinute din contul societatii în mod nelegal, situatie în care pârâta abia în data de 2.02.2009 a compensat suma cu impozitul pe anul 2009. În aceasta situatie, solicita sa se constate ca reclamanta a fost lipsita de suma de 68.159 lei din 15.11.2007 pâna pe 2.02.2009, mai exact 13 luni.

Pentru îndeplinirea acestei obligatii de plata a daunelor interese, se impune obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii.

Aceste daune cominatorii reprezinta un mijloc indirect însa eficient de constrângere a Primariei Mun. Oltenita, care avea obligatia sa respecte în totalitate actele normative emise de catre Parlamentul României, aplicându-le cu strictete si celeritatea ceruta de realitatile sociale cât prevederile legale.

În acelasi timp se asigura respectarea art. 41 alin.1 si 2 din Constitutia României cu privire la garantarea creantelor asupra statului.

Cuantumul daunelor cominatorii solicitate este de 1.000 RON/zi de întârziere calculate dupa trecerea a 30 de zile de la comunicarea sentintei ce se va pronunta în cauza.

În drept, reclamanta a invocat dispoz. art. 998, 999 si 1000 alin. 3 C.civil.

Pârâta Primaria mun. Oltenita a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea actiunii ca nefondata.

În fapt arata ca decizia mentionata de reclamant a fost emisa urmare a Raportului de inspectie fiscala nr.20292/2007 efectuat de catre reprezentantii ai Primariei mun. Oltenita si ai Curtii de Conturi.

Potrivit prevederilor Codului de procedura fiscala „decizia de impunere si decizia referitoare la obligatiile de plata accesorii constituie si înstiintari de plata, de la data comunicarii acestora, în conditiile în care se stabilesc sume de plata.”

Urmare a admiterii deciziei de impunere, reclamantul nu a fost executat silit ci a procedat de buna voie la achitarea impozitului aferent anului 2007.

Desi prin actiunea introductiva se precizeaza faptul ca restituirea sumelor ar fi fost facuta abia la data de 2.02.2009, aceasta a fost de fapt efectuata la data de 16.01.2009, în termenul legal de 30 de zile de la data primirii deciziei civile nr. 2013/29.09.2008.

Dovada acestei sustineri stau notificarea depusa de catre reclamanta prin care solicita restituirea sumelor depuse si înregistrate la sediul institutiei sub nr. 24931/17.12.2009 si referatul intern întocmit de catre reprezentantii Biroului Constatare Stabilire si Control Impozite Locale, înregistrat sub nr. 759/16.01.2009.

Mai mult decât atât, suma a fost restituita prin compensarea sumei de 68.519 lei astfel 66.884 lei impozit aferent anului 2009 si 1635 lei ramasita neachitata în anul 2008 (cu termen scadent la 30.09.2008).

Pâna la data comunicarii deciziei definitive si irevocabile, raportul de inspectie fiscala si decizia de impunere contestata au fost considerate legale si întemeiate, motiv pentru care nu exista nici un impediment pentru executarea lor.

În plus, desi codul civil face referire la „orice fapta care cauzeaza alteia un prejudiciu” este unanim recunoscut, atât în literatura de specialitate cât si în practica, faptul ca prevederea se refera numai la fapta ilicita cauzatoare de prejudicii ca element al raspunderii. În aprecierea caracterului ilicit al faptei, este normal sa se aiba în vedere atât normele juridice cât si normele de convietuire sociala. Exista însa astfel de situatii în care fapta savârsita, desi este cauzatoare de prejudicii, raspunderea nu poate fi angajata întrucât caracterul ilicit al faptei este înlaturat. Printre acestea si îndeplinirea unei activitati impuse ori permise de lege ori a ordinului superiorului. Considera ca si în acest caz se afla într-o atare situatie. Este adevarat ca a fost respinsa de catre pârâta contestatia introdusa de catre reclamanta, dar acest fapt fusese întarit si de respingerea de catre instanta de fond a contestatiei introduse.

Totodata solicita ca reclamantul sa faca dovada daunelor solicitate prin prezenta actiune, simpla prezumtie a unor eventuale daune ce puteau aparea considera ca nu poate constitui o proba reala în vederea admiterii actiunii.

Fata de aceste motive, solicita respingerea actiunii ca neîntemeiata.

În drept a invocat dispoz. art. 115 – 118 c.pr.civila, art. 998 – 1000 c. civil, art. 86 alin. 6 din OG nr. 92/2003 privind codul de procedura fiscala republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

În dovedirea actiunii, reclamanta a solicitat probele cu înscrisuri, interogatoriu si expertiza financiar contabila.

Solutionând cauza prin sentinta civila nr.105/22.01.2010, Judecatoria Oltenita a admis în parte actiunea reclamantei SC U SRL, asa cum a fost precizata, împotriva pârâtei Primaria Mun. Oltenita.

A omologat raportul de expertiza contabila efectuat în cauza de expert contabil B.

A obligat pe pârâta la plata sumei de 6447 lei catre reclamanta cu titlu de daune interese.

A respins capatul de cerere privind daunele cominatorii.

A obligat pe pârâta la 1612 lei (RON) catre reclamanta reprezentând cheltuieli de judecata.

Pentru a solutiona astfel, instanta de fond a retinut urmatoarea situatie de fapt:

Având în vedere ca prin decizia civila nr. 2013/29.09.2008, a C.A.B. a fost anulat raportul de inspectie fiscala nr. 20292/8.10.2007, decizia de impunere nr. 21019/17.10.2007 si dispozitia nr. 1552/15.11.2007 în ceea ce priveste plata impozitului pentru o suprafata de 1174,59 ha aferent anului 2006, în suma de 68.519 lei reclamanta este îndreptatita ca pe lânga suma care trebuie restituita sa primeasca si daune interese reprezentând dobânda legala aplicata la suma de bani care trebuie restituita. În aceasta situatie, reclamanta nu trebuie sa faca dovada ca i s-a cauzat o paguba, lipsa de folosinta a unei sume de bani provoaca creditorului un prejudiciu care este egal cu dobânda legala.

Cu privire la daunele cominatorii, s-a retinut ca acestea sunt un mijloc de constrângere prin amenintarea pe care o prezinta pentru debitor, spre a-l determina sa-si execute obligatia asumata de bani, deoarece acestea produc dobânzi în caz de întârziere la executare. Daunele cominatorii se aplica numai atunci când este vorba despre asigurarea executarii obligatiilor de a face si de a nu face.

Împotriva acestei sentinte, în termen legal, a declarat recurs pârâta Primaria Municipiului Oltenita criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie pentru urmatoarele motive:

Plata sumei de 68519 lei s-a facut de buna voie de catre reclamanta si nu ca urmare a unei proceduri de executare silita, iar restituirea sa s-a facut în termenul legal de 30 de zile de la solicitare, conform referatului intern nr.759/16.01.2009, astfel încât nu se justifica obligarea sa la plata dobânzii legale pâna la data de 02.02.2009 deoarece trebuia avuta în vedere de catre expert data de 16.01.2009 când s-a întocmit referatul respectiv pe care a fost pusa viza de aprobare a compensarii si nu data de 02.02.2009.

Împotriva aceleiasi sentinte, în termen legal, a declarat recurs si reclamanta SC U SRL prin care a criticat hotarârea pronuntata sub aspectul neacordarii în totalitate a cheltuielilor de judecata avansate de aceasta, respectiv onorariul de consultanta, redactare si reprezentare a sa în suma de 1428 lei, conform facturii nr. LEX 001/2010 din 14.01.2010 ce a fost depusa la dosarul cauzei, însa nu a fost avuta în vedere de catre instanta.

La termenul din 29.04.2010, dupa strigarea dosarului la ordine în sedinta de judecata în lipsa recurentei reclamante sau a vreunui reprezentant al sau si luarea în pronuntare a cauzei, s-a depus de catre consilier juridic T (împuternicit al reclamantei conform delegatiei aflate la fila 28 din dosar) o cerere de repunere pe rol a cauzei motivat de faptul ca dosarul a fost strigat anterior orei fixate prin citatie, respectiv la ora 930 în loc de ora 1100 .

Instanta a respins cererea ca neîntemeiata deoarece verificând mentiunile cuprinse în continutul citatiilor emise pentru termenul de judecata din 29.04.2010(filele 20,21)reiese ca ambele parti au fost citate pentru ora 930 si nu pentru ora 1100 cum eronat s-a sustinut.

Analizând actele si lucrarile dosarului si sentinta atacata în raport de motivele de recurs invocate dar si din oficiu, conform art.3041 C.p.civ, tribunalul constata ca ambele recursuri nu sunt fondate si urmeaza a fi respinse.

Cât priveste recursul reclamantei SC U SRL rezulta ca a fost depusa cu ocazia dezbaterilor pe fond a cauzei (în sedinta din 05.01.2010) de catre reprezentantul reclamantei factura nr. LEX 001/2010 din 14.01.2010 emisa de SC L SRL ce atesta acordarea serviciilor de consultanta, redactare si reprezentare a reclamantei de catre aceasta societate comerciala, însa, tribunalul constata ca, pe de o parte, aceasta factura nu este însotita de vreun alt înscris care sa ateste si plata onorariului mentionat, iar, în plus, nici nu exista identitate între emitenta facturii si persoana care a reprezentat reclamanta în baza delegatiei de reprezentare aflata la fila 8 din dosar, respectiv consilierul juridic T.

Cum nu s-a facut nici la instanta de fond si nici în recurs vreo dovada a vreunei legaturi între aceste doua subiecte de drept distincte, tribunalul constata ca în mod justificat instanta de fond nu a inclus în cheltuielile de judecata acordate reclamantei si onorariul mentionat în factura respectiva.

Cât priveste recursul pârâtei Primaria Municipiului Oltenita, tribunalul retine ca nici acesta nu este fondat întrucât sustinerile sale sunt contrazise de continutul deciziei de impunere nr.1480 emisa de aceasta la data de 29.01.2009, din care rezulta ca la aceasta din urma data a intervenit efectiv compensarea debitului achitat de reclamanta cu cel datorat bugetului local si nu la cea invocata prin motivele de recurs, neavând deci relevanta sub aspectul daunelor interese acordate si calculate prin raportul de expertiza întocmit data referatului prin care a fost aprobata (scriptic) compensarea respectiva.

Pentru aceste considerente, tribunalul urmeaza a respinge ca neîntemeiate recursurile declarate de SC U SRL si PRIMARIA MUNICIPIULUI OLTENITA împotriva sentintei civile nr.105/2010 pronuntata de Judecatoria Oltenita.

Etichete:

CIVIL – ACŢIUNE ÎN CONSTATREA VÂNZĂRII – CUMPĂRĂRII. CONDIŢII

Pe rol se află judecarea recursului civil formulat de reclamanţii D. V. şi D. Vi. împotriva sentinţei civile nr. 1228/11.12.2008 pronunţată de Judecătoria Călăraşi în dosarul nr. 3856/202/2008, în contradictoriu cu intimata pârâtă N.C.V, având ca obiect acţiune în constatare.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns recurentul reclamant D.V. personal şi asistat de avocat M.P care răspunde şi pentru recurenta reclamantă, lipsă, D.V., lipsă fiind şi intimata pârâtă N.C.V.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Avocat M.P. pentru recurenţii reclamanţi depune la dosar chitanţa seria TS5 nr.4662703 în cuantum de 200 lei reprezentând diferenţa de taxă de timbru dispusă de instanţă la termenul anterior.

Întrebat, apărătorul recurenţilor reclamanţi, arată că nu mai are cereri, probe sau excepţii de formulat şi consideră cauza în stare de judecată.

Şi instanţa constată cauza în stare de soluţionare şi acordă cuvântul pentru susţineri.

Avocat M.P pentru recurenţi, având cuvântul, arată că în mod greşit instanţa de fond a admis în parte cererea de chemare în judecată, constatând intervenită vânzarea-cumpărarea numai cu privire la imobilul casă de locuit.

În susţinere arată că, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, inclusiv chitanţele sub semnătură privată, în momentul perfectării actelor de transmitere a proprietăţii, voinţa promitenţilor vânzători a fost aceea de a transfera nu numai casa de locuit ci şi imobilul în integralitatea lui.

Învederează că suprafaţa de 250 mp. ce aparţinea imobilului avea numai titlu de folosinţă, iar legislaţia existentă la acea dată nu permitea transmiterea dreptului de proprietate, acesta neputând fi consfinţit printr-un înscris autentic.

Apreciază că motivarea instanţei potrivit căreia aveau posibilitatea de a se adresa autorităţilor publice locale pentru emiterea titlului de proprietate nu are susţinere, atâta timp cât prevederile Legii 18/1991 sunt restrictive şi nu vizează şi o atare situaţie existentă în prezenta cauză.

Solicită admiterea recursului formulat, şi rejudecând cauza, să se admită în totalitate acţiunea aşa cum a fost formulată.

INSTANŢA

Asupra recursului civil de faţă;

Prin cererea formulată la data de 25.09.2008, reclamanţii D.V. şi D. V., ambii cu domiciliul în comuna___, judeţul Călăraşi, au chemat în judecată pe pârâta NCV, domiciliată în Bucureşti, _____, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să se constate vânzarea-cumpărarea imobilului casă de locuit şi terenului aferent în suprafaţă de 1200 mp, situat în comuna ___, judeţul Călăraşi.

În motivarea acţiunii, reclamanţii arată că la data de 2 aprilie 1989 au cumpărat printr-un înscris sub semnătură privată, de la N V, născută Bi, moştenitoarea lui B.G imobilul casă de locuit şi terenul aferent în suprafaţă de 1200 mp, situat în comuna __, judeţul Călăraşi, cu vecinătăţile: la N-drum, la E-R.L., la S-S.A., S.M., S.I., iar la V-G.I.I, situat în tarlaua nr., parcelele____ şi ___., pentru care au achitat suma de 30.000 lei, intrând în posesia imobilului, posesie pe care o exercită şi astăzi.

Arată reclamanţii nu au perfectat actele de proprietate, fiind împiedicaţi de faptul că pârâta a domiciliat mai mult la Bucureşti, iar anul acesta a intenţionat să întocmească pentru imobilul descris mai sus, cartea funciară, astfel că au fost nevoiţi să promoveze prezenta acţiune.

Reclamanţii mai precizează că imobilul a aparţinut numitului B.G., bunicul lor, care a decedat la data de 08.07.1988, iar singura moştenitoare a rămas N.V., iar aceasta l-a înstrăinat şi s-a mutat la fiica sa N.C.V., pârâta din prezenta cauză, la Bucureşti.

Mai arată reclamanţii că de la acea dată şi până în prezent au folosit imobilul ca adevăraţi proprietari, achitând taxele şi impozitele la zi, dar pe numele pârâtei, astfel că, singura modalitate de a o obliga pe aceasta să încheie actul de vânzare-cumpărare, este pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să consfinţească înţelegerea.

Arată reclamanţii că, potrivit prevederilor Codului civil, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei şi de regulă obligaţia asumată trebuie să fie executată în natură, astfel că, vânzătorul este ţinut să îndeplinească toate îndatoririle de care depinde transferul dreptului de proprietate (nuda proprietate), în forma cerută de lege.

În drept, reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art.1073 şi 1075 Cod civil.

În dovedirea acţiunii reclamanţii au solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei şi martori.

Alăturat acţiunii, reclamanţii au ataşat, în copie, următoarele acte: certificat de deces seria DP, nr.224487, privind pe defuncta N.V., Anexa 24, privind sesizarea pentru deschiderea procedurii succesorale pentru B.G., certificat de naştere seria NL, nr., privind pe N.C.V., 3 chitanţe sub semnătură privată încheiate între N.V. şi reclamanţii D.V. şi D.V., la data de 27 august 1990, la data de 20 iulie 1989 şi la data de 4.04.1989, certificat de căsătorie privind pe N.V., certificat fiscal şi adeverinţa ambele purtând nr.1704/18.07.2006, emise de Primăria comunei ___, schiţă de amplasare, certificat de deces seria , nr., privind pe B.G., cartea de identitate seria , nr., privind pe reclamanta D.V. şi seria , nr., privind pe reclamantul D.V., certificat de naştere privind pe B.V., certificat de căsătorie seria , nr., privind pe reclamanţi, carte de identitate seria RD, 461719, privind pe N.C.V., sentinţa civilă nr.6266/30.05.1996, pronunţată de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, certificat de moştenitor nr.71/18.06.2008, adeverinţa nr.1391/25.05.2007, împuternicire avocaţială nr.136, av. M.P.

Pârâta, deşi legal citată nu a formulat întâmpinare, dar a achiesat la pretenţiile reclamanţilor prin răspunsurile la interogatoriu.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri şi interogatoriul pârâtei la propunerea reclamanţilor, care au renunţat la administrarea probei testimoniale faţă de achiesarea pârâtei la pretenţiile lor.

Soluţionând cauza, Judecătoria Lehliu Gară prin sentinţa civilă nr. 1228/2008 a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii D.V. şi D.V. împotriva pârâtei NC.V.

A constatat intervenită vânzarea cumpărarea imobilului casă de locuit, situată în com. __, sat ____, jud. Călăraşi între reclamanţi în calitate de cumpărători şi N.V. în calitate de vânzător, autoarea pârâtei.

A respins acţiunea cu privire la capătul de cerere privind constatarea vânzării cumpărării terenului, ca neîntemeiată.

Pentru a soluţiona astfel, instanţa de fond a apreciat că nu este îndeplinită condiţia calităţii de proprietar a promitentului vânzător necesară pentru validarea convenţiei, fapt ce nu poate fi suplinit prin achiesarea pârâtei la pretenţiile reclamanţilor.

Împotriva aceste sentinţe au declarat recurs recurenţii criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea recursului formulat recurenţii au arătat că:

Instanţa de judecată nu a dat valoare juridică înscrisurilor depuse la dosar şi a considerat că acordul de voinţă al părţilor a privit numai casa de locuit, în condiţiile în care din chitanţele sub semnătură privată a rezultat că voinţa promitenţilor vânători a fost aceea a transfera imobilul în integralitatea sa, adică casa şi curtea împrejmuită.

La momentul realizării acordului de voinţă recurenţii s-au mutat în imobil şi s-au comportat ca adevăraţi proprietari plătind taxele şi impozitele la zi.

Datorită legislaţiei restrictive nu s-a putut încheia un înscris autentic şi nici nu s-a menţionat în înscrisul sub semnătură privată o anumită suprafaţă de teren pentru că terenul de 250 m.p. aferent locuinţei avea numai regim de folosinţă.

S-a sugerat în considerentele sentinţei că recurenţii au deschisă calea obţinerii unui titlu de proprietate conform Lg.18/1991 însă astfel de demersuri au fost deja făcute dar răspunsul autorităţilor a fost unul negativ pentru că situaţia din prezenta speţă nu se încadrează printre cele reglementate de legea menţionată.

Faţă de considerentele arătate s-a solicitat admiterea recursului şi rejudecarea cauzei urmând ca acţiunea să fie admisă în totalitate.

În drept s-au indicat disp. art.304 indice 1 C.pr. civilă raportat la art.304 pct.8 şi 9 C.p.c..

Tribunalul analizând probele administrate în cauză, sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate precum şi sub toate aspectele conform art.304 indice 1 C.pc. a apreciat că recursul este nefondat.

Instanţa de fond a analizat în mod corect toate probele administrate în cauză şi a reţinut că înţelegerea părţilor s-a referit şi la terenul de 1200 m.p. aferent casei de locuit chitanţa având valoare de antecontract a dat naştere unei obligaţii de a face în sarcina părţilor.

Este evident astfel că susţinerea recurentei cum că instanţa nu a dat valoare juridică înscrisurilor este nefondată.

Acţiunea în constatarea vânzării cumpărării în ceea ce priveşte terenul a fost respinsă pentru că vânzătoarea promitentă nu are acte de proprietate pe teren şi deci nu este îndeplinită condiţia esenţială a vânzării care impune ca vânzătorul să fie proprietarul lucrului vândut.

Cum o astfel de dovadă nu s-a făcut instanţa de fond a constatat în mod legal că lipsa calităţii de proprietar nu poate fi suplinită prin achiesarea pârâtei la pretenţia reclamanţilor, susţinerea recurenţilor cum că au locuit în casă şi au achitat impozitele neavând relevanţă în cauză.

Şi ultimul motiv de recurs este nefondat pentru că, aşa cum s-a arătat, instanţa a respins acţiunea pentru alt considerent şi nu pentru că recurenţii ar avea la dispoziţie procedura specială prevăzută de Legea 18/1991. Instanţa a făcut o apreciere în ceea ce priveşte posibilitatea obţinerii unui titlu în baza art.23 din Lg.18/1991 de către autoarea pârâtei, cea care a avut calitatea de promitent-vânzător, şi nu de către recurenţi care susţin în recurs fără a şi dovedi această susţinere că au făcut astfel de demersuri.

Faţă de cele arătate în baza art.312 C.pr. civilă, tribunalul a respins recursul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurenţii reclamanţi D.V. şi D.V. împotriva sentinţei civile nr. 1228/2008 pronunţată de Judecătoria Lehliu Gară.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică de la 04 martie 2009.

Etichete:

CIVIL – HOTĂRÂRE CARE SĂ ŢINĂ LOC DE ACT AUTENTIC- DE VÂNZARE- CUMPĂRARE

Pe rol solutionarea amânarii pronuntarii cauzei civile, având ca obiect „pronuntare hotarâre care sa tina loc de act de vânzare-cumparare”, actiune formulata de reclamantii I. G. si I. I., împotriva pârâtei T. R.

Dezbaterile au avut loc în sedinta publica din 14.01.2009, fiind consemnate în încheierea de sedinta din acea zi ce face parte integranta din prezenta, iar instanta având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronuntarea la data de 21.01.2009, iar apoi la 28.01.2009, când în urma deliberarii a pronuntat urmatoarea sentinta:

I N S T A N T A

Deliberând asupra actiunii civile de fata.

Prin actiunea introdusa la aceasta instanta la data de 13.06.2008 si înregistrata sub nr. 883/249, reclamantii I. G si I. I, au chemat-o în judecata pe pârâta T. R., pentru ca pe baza probelor ce vor fi administrate, sa se constate intervenita, la data de 07.03.2006, vânzarea – cumpararea cotei parti de 1/4 din imobilul situat în comuna Ileana, satul Stefanesti, jud. Calarasi, urmând a se pronunta o hotarâre care sa tina loc de act autentic de vânzare – cumparare.

În motivarea actiunii, reclamantii arata ca, la data de 07.03.2006, au încheiat cu numitii R M, G T, N S si T R, un act juridic sub semnatura privata numit NOTA, prin care au cumparat de la persoanele mentionate imobilul compus din casa si teren aferent în suprafata de 5.676 m.p. cu pretul de 5.000 Euro, reclamantii achitând la data perfectarii contractului, fiecaruia dintre vânzatori, suma de 2.625 lei, respectiv suma de 3000 Euro (în echivalent lei), iar diferenta de 2000 Euro, urmând a fi achitata la data încheierii actelor în forma autentica.

Mai arata ca, ulterior, s-a procedat la întocmirea contractului de vânzare cumparare autentificat sub nr.387/06.04.2007 de BNP D S C, dar numai cu trei dintre vânzatori, respectiv: R M, G T si N S, iar pârâta T R a refuzat întocmirea contractul de vânzare cumparare în forma autentica pentru cota sa parte de 1/4 din imobilul casa si teren aferent.

De asemenea, mai arata ca, desi pârâta a refuzat sa se prezinte la notariat, vânzarea – cumpararea a fost perfectata între aceasta si reclamanti, acordul partilor fiind valabil exprimat, neviciat, iar translatia dreptului de proprietate operând la momentul perfectarii actului juridic sub semnatura privata, adica de la data de 07.03.2006.

Având în vedere ca s-au înteles cu pârâta asupra imobilului sus mentionat, aceasta exprimându-si vointa de a vinde partea sa si a acceptat si a primit un avans în cuantum de 2.625 lei, cuvenit conform cotei sale parti, solicita admiterea actiunii asa cum a fost formulata.

In drept, reclamantii si-au întemeiat actiunea pe dispozitiile art.1294, art.1295 C.civ., art. 111 C.pr.civ.

In dovedirea actiunii reclamantii au solicitat probele cu înscrisuri, 3 martori si interogatoriul pârâtei.

Actiunea este legal timbrata la valoare, cu 549 lei taxa timbru si 5 lei timbru judiciar.

Alaturat actiunii reclamantii au atasat în xerocopie urmatoarele acte: contractul de vânzare cumparare autentificat sub nr. 387/06.04.2007 de BNP D S C – mun. B si nota încheiata la data de 07.03.2006.

Pârâta a formulat în cauza ÎNTÂMPINARE prin care solicita respingerea actiunii si obligarea reclamantilor la plata cheltuielilor de judecata.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantilor, motivat de faptul ca pe actul juridic din 07.03.2006, invocat de reclamanti, denumit „nota”, acestia nu sunt trecuti ca si promitenti cumparatori, reclamantii nu au calitate de parte contractanta, actul fiind încheiat între pârâta T R si fratii sai R M, G T si N S si deci, nu au nici calitate de reclamanti în prezenta cauza. Mai arata ca, pentru a putea solicita executarea unei obligatii corelative, respectiv vânzarea imobilului în cauza, se presupune existenta unui act juridic bilateral care sa reprezinte vointa concordanta a doua parti, respectiv de a vinde si de a cumpara.

Pe fondul cauzei solicita respingerea actiunii formulata de reclamanti, ca inadmisibila.

În motivarea întâmpinarii, pârâta arata ca nu a primit nici un ban de la reclamanti si nu a avut nicio întelegere cu acestia, ca de la fratele sau a primit o suma de bani ce reprezenta vânzarea unei alte suprafete de teren, ca între reclamanti si G T si R M a intervenit o alta conventie, prin care acestia promiteau vânzarea cotei lor din imobilul în cauza, o promisiune de vânzare încheiata la data de 07.03.2006 la o agentie imobiliara din Bucuresti, act în urma caruia s-a încheiat vânzarea-cumpararea în forma autentica, conform contractului de vânzare-cumparare autentificat sub nr.387/06.04.2007, prin care I G si I I, au cumparat cota indiviza de 3/4 din imobilul în cauza.

Mai arata ca, ulterior încheierii acestui act în forma autentica, reclamantii au chemat-o în judecata în vederea iesirii din indiviziune, Judecatoria Lehliu Gara pronuntând sentinta civila nr. 441/15.05.2008, definitiva si irevocabila, prin care s-a lotizat si s-au atribuit loturi în natura, atât acesteia, cât si reclamantilor conform cotelor ce le detin, iar nota încheiata la data de 07.03.2006, invocata de reclamanti ca fiind o promisiune de vânzare, nu reprezinta o conventie, deoarece nu este trecut nici un cumparator sau promitent-cumparator, nu se specifica cine vinde si cine cumpara, nu este descris imobilul si nici suprafata de teren ce face obiectul acestei promisiuni de vânzare-cumparare si nu se face nici o mentiune cu privire la reclamanti, nu este trecut numele acestora si nu a fost încheiata în atâtea exemplare câte parti sunt.

De asemenea, mai arata ca, potrivit art. 1294 C.civil, „Vinderea este o conventie prin care doua sau mai multe parti se obliga între sine, una a transmite celeilalte proprietatea unui lucru si aceasta a plati celei dintâi pretul”, apreciind ca între reclamanti si aceasta nu exista nici o conventie, iar înscrisul intitulat „nota” nu reprezinta un contract sinalgamatic (bilateral) cu titlul oneros, act ce ar putea justifica solicitarea reclamantilor, astfel ca solicitarea reclamantilor de a se pronunta o hotarâre judecatoreasca, care sa tina loc de act autentic de vânzare-cumparare este inadmisibila.

În drept, pârâta si-a întemeiat întâmpinarea pe disp.art.115-118 C.pr.civ., art.973, art.1179, art.1294 C.civ., art.274 C.proc.civ.

În dovedirea întâmpinarii pârâta solicita probele cu înscrisuri si orice alta proba rezultata din dezbateri.

Alaturat întâmpinarii, pârâta a depus în xerocopie urmatoarele acte: nota încheiata la data de 07.03.2006; antecontractul de vânzare – cumparare autentificat încheiat la agentia imobiliara SC Elia Absolut SRL la data de 7.03.2006; sentinta civila nr. 441 din 15.05.2008 pronuntata de Judecatoria Lehliu Gara în dosarul civil nr. 930/249/2007, definitiva si irevocabila.

Reclamantii au mai depus la dosar o declaratie olografa data de numitii G T, R M si N S.

În cauza au fost administrate robele cu martori, fiind audiati martorii N S, R M si G T (martori comuni) si interogatoriul partilor.

Desi reclamantii au încercat sa demonstreze ca pârâta avea cunostinta de vânzare, ca si-ar fi dat acordul cu privire la aceasta, totusi, din probele administrate rezulta contrariul. Într-adevar, s-au facut discutii între frati cu privire la posibilitatea înstrainarii imobilului din Stefanesti, numai ca din probele administrata rezulta ca între reclamanti si pârâta nu au existat discutii concrete legate de aceasta vânzare.

Astfel, martorul G T a declarat: „Precizez ca pârâta T R nu a fost fata în fata cu reclamantul niciodata când au avut loc întelegerile mentionate, numai ca, dupa întocmirea acelei chitante doveditoare a împartirii avansului, pârâta s-a întâlnit cu reclamantul chiar în curtea imobilului în litigiu. Cunosc acest aspect din discutiile purtate cu pârâta, eu nefiind de fata la momentul respectiv. Precizez ca nu ne-am întâlnit niciodata toti 4 mostenitorii cu reclamantul.”

În acelasi sens au fost si declaratiile martorei N S: „Nu cred ca pâna la perfectarea contractului de vânzare cumparare pârâta s-a întâlnit cu reclamantul cumparator, dar stiu ca dupa aceasta data au avut loc întâlniri ale acestora.”

Faptul ca între reclamanti si pârâta nu au existat discutii concrete cu privire la vânzarea – cumpararea imobilului rezulta si din raspunsurile reclamantului la interogatoriu.

Cu privire la exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantilor invocata de pârâta, instanta o respinge pentru urmatoarele motive: este adevarat ca reclamantii nu sunt mentionati în înscrisul intitulat „nota”, dar acestia au un interes sa promoveze o astfel de actiune, în calitatea lor de fosti coindivizari ai imobilului împreuna cu pârâta, dar si a întelegerii intervenit cu cei trei frati ai pârâtei în legatura cu imobilul în litigiu, or, justificând un interes au si calitate procesuala activa.

Instanta, analizând actele si lucrarile dosarului, a retinut urmatoarea situatie de fapt:

Pârâta T R si numitii G T, R M si N S (frati) au mostenit de la autoarea lor G T un imobil format din locuinta si teren aferent în suprafata de 5676 mp situat în com. Ileana, satul Stefanesti, jud. Calarasi, potrivit sentintei civile nr. 4417/2006 a Judecatoriei Sectorului 3.

Dupa dezbaterea succesiunii, între cei patru frati au existat discutii legate de înstrainarea acestui imobil, sens în care numitul G T a dat un anunt la mica publicitate, fiind contactat apoi de o agentie imobiliara, informându-l ca s-a gasit un client.

Clientul, în persoana reclamantului I G, a venit în comuna Ileana însotit de o persoana din cadrul agentiei, iar aici s-a întâlnit cu numitii G T si R M (doi dintre coindivizari), iar dupa prezentarea imobilului, cei patru s-au deplasat la sediul agentiei imobiliare SC Elia Absolut SRL, unde s-a încheiat antecontractul de vânzare – cumparare din data de 07.03.2006 între numitii G T si R M, în calitate de promitenti vânzatori si reclamantul I G, în calitate de promitent cumparator, cu privire la imobilul situat în com. Ileana, sat Stefanesti, pentru pretul total de 5000 Euro, la data semnarii actului reclamantul achitând un avans de 3000 Euro.

În aceeasi zi numitul G T le-a chemat la locuinta sa pe celelalte trei surori pentru împartirea sumei de bani primita de la reclamant. Aici au venit R M si pârâta T R, mai putin N S, ocazie cu care s-a încheiat un înscris sub semnatura privata intitulat „Nota” în care s-a consemnat faptul ca cei patru frati au primit fiecare câte 2625 lei.

Ulterior, prin contractul de vânzare – cumparare autentificat sub nr. 387/06.04.2007 de BNP D S C, cei trei frati ai pârâtei si reclamantii au perfectat vânzarea – cumpararea numai pentru cota de 3/4 din imobil, pârâta T R nefiind de acord sa-si înstraineze cota sa indiviza de 1/4 din acesta.

Prin sentinta civila nr. 441/15.05.2008 pronuntata de Judecatoria Lehliu – Gara în dosarul nr. 930/249/2007, definitiva si irevocabila prin neapelare, s-a dispus iesirea din indiviziune a reclamantilor si a pârâtei asupra imobilului din com Ileana, sat Stefanesti, jud. Calarasi, atribuindu-li-se loturi în natura potrivit cotelor detinute.

Practica judecatoreasca si literatura de specialitate au stabilit ca pentru a se pronunta o hotarâre judecatoreasca care sa constate vânzarea cumpararea unui imobil, este necesar ca între parti sa fi intervenit un act sub semnatura privata prin care sa se precizeze conditiile vânzarii.

Astfel, admisibilitatea actiunii de validare a unei antecontract de vânzare cumparare este conditionata de existenta unui înscris din care sa rezulte obligatia de înstrainare si modalitatea de plata a pretului, pretul constituind elementul de baza într-o conventie de vânzare cumparare, mentionarea sa în actul constatator fiind obligatorie.

Deci, antecontractul poate conduce la încheierea contractului în forma autentica, numai daca el îndeplineste conditiile de valabilitate necesare oricarui contract.

Ar fi trebuit ca între parti sa existe o conventie care, nula de drept ca act de înstrainare (fiind vorba si de un teren), dar perfect valabila ca promisiune sinalagmatica de vânzare, care nu a transmis proprietatea bunului de la vânzator la cumparator, dar a generat obligatia transmiterii acestui drept în viitor. Printre conditiile esentiale pentru validitatea unei conventii stabilite de art. 948 Cod civil se numara si consimtamântul valabil al partii ce se obliga. “Nota” încheiata între frati prin care pârâta a luat o parte din avans, invocata de reclamanti, nu duce la concluzia unui acord valabil exprimat, cu intentia de a produce efecte juridice

Chiar daca ar fi considerata o manifestare tacita de vointa, tot nu duce la concluzia producerii unor efecte juridice. Alta ar fi fost poate situatia daca s-ar fi mentionat în “Nota” ca pârâta este de acord cu vânzarea imobilului.

Între pârâta si reclamanti nu s-a încheiat nicio întelegere scrisa, iar pârâta nu s-a obligat prin nimic fata de reclamant, respectiv nu s-a obligat sa-i înstraineze cota sa din imobil si nici sa se prezinte la notariat pentru perfectarea vânzarii.

Pentru pronuntarea unei hotarâri care sa constate valabilitatea vânzarii – cumpararii ar trebui ca partile sa se fi obligat sa se prezinte la notariat pentru autentificarea actului de vânzare-cumparare, ceea ce ar naste în sarcina acestora obligatia de a încheia contractul asumat, deci obligatia de a perfecta conventia încheiata.

În aceasta situatie, actiunea în justitie prin care cumparatorul sau vânzatorul solicita pronuntarea unei astfel de hotarâri nu este altceva decât reflexul procedural al dreptului subiectiv nascut din actul juridic încheiat între parti si care formeaza legea lor.

Aceasta solutie se impune în temeiul principiului executarii în natura a obligatiei si repararii în natura a prejudiciului prevazut de art. 1073 si art. 1077 Cod civil, care permite instantei pronuntarea unei hotarâri care sa tina loc de act autentic de vânzare-cumparare.

Ca temei de drept reclamantii au invocat prevederile art. 1294 si 1295 Cod civil, numai ca, fata de scopul urmarit, respectiv pronuntarea unei hotarâri care sa tina loc de act de vânzare cumparare, în realitate, suntem în prezenta prevederilor art. 1077 cod cvil, iar în acest cadru juridic instanta are posibilitatea ca, prin suplinirea consimtamântului debitorului obligatiei de a face izvorâta din antecontract, sa pronunte o hot care sa tina loc de act autentic de înstrainare.

Fata de toate aceste considerente, cum între parti nu exista nici un antecontract, instanta apreciaza neîntemeiata actiunea reclamantilor, urmând a o respinge ca atare.

Cum actiunea reclamantilor a fost respinsa, iar pârâta a efectuat cheltuieli cu acest proces, cheltuieli dovedite, reprezentând onorariu de avocat (potrivit chitantei aflata la fila 28 din dosar), urmeaza, în conformitate cu prevederile art. 274 al. 1 rap. la art. 277 Cod proc.civ., a-i obliga pe reclamanti, în solidar, la plata catre pârâta a sumei de 800 lei cu acest titlu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantilor invocata de pârâta.

Respinge actiunea formulata de reclamantii I. G. si I. I., împotriva pârâtei T.R.

Obliga reclamantii, în solidar, la plata catre pârâti a sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Etichete:

CIVIL. ACTIUNE PRIVIND CONSTATAREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA UNEI SUPRAFETE DE TEREN ATUNCI CAND S-A INCHEIAT DOAR UN ANTECONTRACT DE VANZARE CUMPARARE

Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante reclamantii LA LN au chemat in judecata pe paratii CA, AI si au solicitat instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa constate ca sunt proprietarii terenului in suprafata de 1200 mp,situat in intravilanul, urmand ca hotararea instantei sa tina loc de act autentic de vanzare cumparare .

Au solicitat obligarea paratilor la plata cheltuielilor de judecata.

In fapt, reclamantii au aratat ca in anul 1981 au cumparat de la autorii paratilor AN si AN,in prezent decedati, un imobil casa de locuit,impreuna cu terenul aferent in suprafata de 1200 mp.

Imobilul format din teren si constructie este situat in comuna …..

Vanzarea cumpararea acestuia s-a facut potrivit contractului autentificat la Notariatul de Stat Judetean.

Reclamantii au mai aratat ca la data incheierii contractului au convenit si cu privire la terenul aferent in suprafata de 1200 mp,insa in contract nu s-a trecut si terenul deoarece legislatia in vigoare la vremea respectiva nu permitea acest lucru.

Pentru ca nu detineau un inscris cu privire la intregul imobil cumparat, reclamantii , in calitate de cumparatori au incheiat mai tarziu, cu vanzatoarea AN,un inscris sub semnatura privata in care se arata ca partile au convenit si cu privire la instrainarea terenului .

Cu acest prilej,partile contractante au stabilit sa se prezinte la notariat pentru a se incheia contractul de vanzare cumparare,insa datorita lipsei mijloacelor materiale,actul nu a fost incheiat.

Reclamantii au solicitat instantei sa constate ca sunt proprietarii terenului,apreciind ca dreptul de proprietate a intrat in patrimoniul acestora in conditiile art 1295 cod civil,din momentul in care s-au inteles cu vanzatorii asupra terenului si asupra pretului.

In drept au mai fost invocate dispozitiile art 111 cod procedura civila.

In probatiune,au solicitat inscrisuri.

Au depus in acest sens la dosar:copia rolului agricol de la partida def.AN,autorizatia de eliberat de Sfatul Popular,inscrisul sub semnatura intitulat „chitanta”,contractul de vanzare cumparare autentificat.

Paratii nu au formulat intampinare si nici nu s-au prezentat la prima zi de infatisare pentru a arata care sunt exceptiile ,dovezile si toate mijloacele lor de aparare in conditiile art 118 al 3 cod procedura civila.

Analizand actele si lucrarile dosarului,instanta a retinut urmatoarele:

In anul 1981 reclamantii au cumparat de la autorii paratilor un imobil casa de locuit.

Asa cum rezulta din contractul de vanzare cumparare autentificat la Notariatul de Stat Judetean, terenul aferent imobilului,in suprafata de 250 mp, a trecut in proprietatea statului, in conditiile art 30 din Legea nr. 58/1974.

Dupa aparitia Legii nr. 18/1991 niciuna dintre partile contractante nu a facut cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului aferent casei pe care au cumparat-o reclamantii.

In anul 1994,reclamantii si AN, autoarea paratilor,au intocmit un inscris sub semnatura privata,intitulat”chitanta” in care au mentionat ca au convenit asupra vanzarii cumpararii terenului in suprafata de 950 mp,ce excede suprafetei de 250 mp,ce a fost vanduta acestora inca din anul 1981.

Fata de conventiile de vanzare cumparare incheiate cu AN si AN, reclamantii au solicitat instantei sa constate ca sunt proprietarii suprafetei de 1200 mp din intravilanul comunei ….,aferenta casei lor de locuit.

Analizand actiunea prin prisma inscrisurilor de la dosar,instanta o apreciaza ca fiind neintemeiata.

Potrivit art 1295 cod civil vanzarea este perfecta intre parti si proprietatea este de drept stramutata de la vanzator la cumparator,indata ce partile s-au invoit asupra lucrului si pretului.

Din cuprinsul acestor dispozitii legale rezulta ca vanzarea cumpararea este de regula un act juridic consensual.

De la aceasta regula exista insa si exceptii.

Putem mentiona in acest sens dispozitiile art 2 al 1 titlul X din Legea nr. 247/2005 potrivit carora terenurile ,indiferent de destinatia si intinderea lor,pot fi instrainate si dobandite prin acte juridice intre vii incheiate in forma autentica.

Prin urmare,in cazul vanzarii terenurilor,stramutarea dreptului de proprietate din patrimoniul vanzatorului in cel al cumparatorului are loc in momentul incheierii contractului in forma autentica si nu in momentul realizarii acordului de vointa a contractantilor,asa cum eronat au sustinut reclamantii in cererea de chemare in judecata.

Reclamantii si autorii paratilor au incheiat un act autentic de vanzare cumparare in anul 1981,dar acesta a privit doar imobilul casa de locuit deoarece terenul era scos din circuitul civil.

Terenul aferent casei a trecut in proprietatea statului in conditiile art 30 din Legea nr. 58/1974 si putea fi atribuit reclamantilor,la cerere,prin ordin al prefectului in conditiile art 36 al 3 din Legea nr. 18/1991.

In anul 1994 partile au incheiat un antecontract de vanzare cumparare cu privire la teren, dar acesta nu a avut efect translativ de proprietate,iar instanta nu poate sa faca aplicatiunea dispozitiilor art 5 al 2 Titlul X din Legea nr. 247/2005 cu referire la art 1073 sa pronunte o hotarare care sa tina loc de act de vanzare cumparare intrucat nu s-a dovedit ca terenul se afla in proprietatea promitentilor vanzatori.

Inscrisurile depuse pentru a se dovedi proprietatea acestora(copie registru agricol) nu valoreaza titlu de proprietate.

In registrul agricol se fac doar mentiuni in baza declaratiilor pe care persoanele le dau pe proprie raspundere,fara a se putea incheia contracte de vanzare cumparare pe baza acestora.

Fata de considerentele de fapt si de drept expuse,instanta urmeaza sa respinga actiunea ca neintemeiata.

Etichete:

CIVIL. CONTRACT DE ÎNTREŢINERE. CIVIL. CONTRACT DE ÎNTREŢINERE. CALITATE PROCESUAL ACTIVĂ

Prin cererea introdusă la această instanţă şi înregistrată sub nr. unic reclamanta BBV a chemat în judecată pe pârâţii IN şi IN şi a solicitat ca prin hotărârea judecătorească de se va pronunţa să se dispună rezoluţiunea contractului de întreţinere autentificat la Notariatul de Stat Judeţean Buzău, precum ţi repunerea părţilor în situaţia anterioară şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 700 lei şi s-a aplicat timbru judiciar în valoare de 6 lei.

În motivarea cererii sale, reclamanta a învederat instanţei, că este unica fiică a defunctului BI, pârâtă IN fiind sora sa de mamă. A precizat reclamanta, că mama sa a fost căsătorită de 2 ori, că din prima căsătorie aceasta a avut doi copiii, respectiv pe pârâta IN şi pe TS, că în timpul căsătoriei cu defunctul ei tată părinţii săi au dobândit ca bun comun apartamentul situat în B, că la data de 07.02.1993 a survenit decesul mamei sale, iar reclamanta s-a stabilit de atunci în Olanda unde şi-a întemeiat o familie. După plecarea ei, pârâta l-a convins pe pârâtul ei tată să încheie cu ea un contract de întreţinere ceea ce s-a şi întâmplat la data de 21.03.1994, iar potrivit acestuia tatăl reclamantei transmitea proprietatea cotei de ? din apartament în schimbul întreţinerii sale către pârâţii din prezenta acţiune. Conform aceluiaşi contract transmiţătorul şi-a rezervat dreptul de uzufruct viager. A precizat reclamanta, că nu a avut cunoştinţă de existenţa acestui contract, că la data de 2.11.1998 a survenit decesul tatălui ei şi, că de atunci şi până în prezent pârâta a refuzat în mod constant să discute cu reclamanta ori cu cealaltă soră a lor. A mai precizat reclamanta, că a promovat o acţiune de ieşire din indiviziune în luna septembrie 2008, că în cadrul acestui proces pârâta a depus întâmpinare moment în care reclamanta a aflat de existenţa contractului de întreţinere. A mai arătat reclamanta, că ulterior acestei date a aflat că singura persoană care se ocupa de tatăl ei era o menajeră plătită din pensia proprie a acestuia pe numele său PJ, că pârâţii nu l-au ajutat în nici un fel pe tatăl ei, ba chiar l-au neglijat şi mai mult pârâţii i-au restricţionat tatălui ei accesul în dormitorul imobilului cu toate că el avea un drept de uzufruct viager asupra întregului apartament.

În drept reclamanta a invocat dispoziţiile art. 1020-1021 Cod civil.

În susţinerea acţiunii formulate şi cu respectarea prevederilor art. 112 alin. 2 Cod procedură civilă, reclamanta a depus la dosarul cauzei copiile următoarelor înscrisuri: contractul de întreţinere autentificat la Notariatul de Stat Judeţean Buzău, certificatul de deces, contractul pentru plata în rate a locuinţei, anexă la contractul de vânzare-cumpărare.

În termenul legal prevăzut de art. 1141 alin. 2 Cod procedură civilă, pârâţii IN şi IN au depus la termenul de judecată din data de 14.01.2009 întâmpinare solicitând respingerea acţiunii formulate de reclamantă şi invocând în cuprinsul acesteia excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantei.

În motivarea punctului lor de vedere pârâţii au arătat, că rezoluţiunea contractului de întreţinere putea fi solicitată exclusiv de către beneficiarii obligaţiei de întreţinere şi eventual continuată în justiţie de către moştenitorii acestora, că o astfel de acţiunea trebuia fi promovată de către toţi moştenitorii părţii faţă de care se pretinde că nu a fost respectată obligaţia de întreţinere, iar pe fond pârâţii au învederat instanţei că acţiunea reclamantei este lipsită de orice temei legal şi nu are în vedere situaţia reală de fapt. Astfel, au arătat pârâţii, că au dat întotdeauna curs dorinţelor autorului lor, că între ei s-a stabilit o comuniune de interese şi sentimente în timp, că au acordat întreţinerea la care s-au obligat prin contract în măsura în care aceasta a fost necesară, iar confirmarea acestei realităţi o constituie faptul că defunctul a cesionat în favoarea lor ori a donat drepturile asupra locului de veci. Au subliniat pârâţii, că au prestat întreţinere în favoarea defunctului, inclusiv sub aspectul, că au asigurat posibilitatea internării şi supravegherii acestuia, s-au ocupat de înmormântarea lui şi au respectat datinile creştineşti. Pentru pârâţi este inexplicabil cum reclamanta are cunoştinţă că ei nu şi-au executat obligaţiile asumate câtă vreme reclamanta de foarte mult timp nu mai ţinea legătura cu tatăl ei.

În susţinerea întâmpinării pârâţii au depus la dosarul cauzei copiile următoarelor înscrisuri: certificatul de atestare fiscală pentru persoane fizice privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului loc eliberat de Primăria Buzău – Direcţia Economică, chitanţa, actul de concesiune, actul de concesiune, cererea formulată de către autorul pârâţilor BI la data de 4.04.1981, contractul pentru plata în rate a locuinţei, anexă la contractul de vânzare-cumpărare, contractul de întreţinere autentificat la Notariatul de Stat Judeţean Buzău, memoriu tehnic, deviz privind lucrări de construcţie la bordura locului de veci din Cimitirul E, antemăsurătoare, extras de materiale, chitanţa, chitanţa, certificatul de deces, sesizarea pentru deschiderea procedurii succesorale, certificatul de căsătorie, certificatul de moştenitor eliberat de Notariatul de Stat Judeţean Buzău, CI, BI, bilet de ieşire din spital, procesul verbal de evaluare a imobilului construcţie cu destinaţia de locuinţă.

La termenul de judecată din data de 28.01.2009 reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare.

Faţă de dispoziţiile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, conform cărora instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac de prisos în totul sau in parte cercetarea în fond a pricinii, instanţa va soluţiona mai întâi excepţia lipsei calităţii procesul active invocată de pârâţi şi va reţine în fapt şi în drept următoarele:

Pentru a fi parte în procesul civil, reclamantul, ca şi pârâtul, trebuie să aibă, printre altele, calitate procesuală activă sau, după caz, pasivă, lipsa acesteia conducând la respingerea acţiunii. Contractul de întreţinere, fiind un contract intuitu personae, nu poate fi atacat cu acţiune în rezoluţiune/reziliere decât de creditorul întreţinerii, iar nu şi de succesorii acestuia, ei putând numai să continue procesul intentat de creditorul decedat.

Prin contractul de întreţinere autentificat la Notariatul de Stat Judeţean Buzău autorul părţilor, BI, în calitate de proprietar transmiţător, a transmis fiicei sale, pârâta IN şi soţului ei, pârâtul IN, în calitate de dobânditori, dreptul său indiviz de ? asupra apartamentului, în schimbul obligaţiei de întreţinere.

În contractul de întreţinere s-a inserat clauza potrivit căreia întreţinutul îşi rezervă dreptul de a solicita rezoluţiunea contractului în cazul când întreţinătorii nu îşi îndeplinesc obligaţiile de întreţinere în mod corect conform contractului părţilor (paragraful 5 fraza finală din contract).

Contractul de întreţinere, fiind un contract intuitu personae, nu poate fi atacat cu acţiune în rezoluţiune/reziliere decât de creditorul întreţinerii, aşa cum de altfel s-a prevăzut în clauza contractuală menţionată. Întrucât creditorul întreţinerii, defunctul BI, decedat potrivit certificatului de deces, nu a introdus o astfel de acţiune în timpul vieţii, fiica sa, reclamanta, nu are calitatea de a promova şi susţine acţiunea în rezoluţiunea contractului de întreţinere. Aceasta ar fi putut cel mult să continue eventuala acţiune introdusă de tatăl ei în timpul vieţii, ceea ce nu este cazul în speţă.

În acest sens este constantă practica instanţei supreme, iar pentru exemplificare vom menţiona decizia a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia civilă şi de proprietate intelectuală.

Pentru aceste considerente şi având în vedere şi prevederile art. 1020 – 1021 Cod civil, instanţa va aprecia ca fiind fondată excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantei invocată de pârâţi pe cale de întâmpinare şi o va admite.

Pe cale de consecinţă, instanţa va respinge acţiunea pendinte ca fiind promovată de o persoană fără calitate procesual activă.

Etichete:

CIVIL.PLANGERE CONTRAVENTIONALA. DEPASIREA VITEZEI LEGALE. IDENTITATEA INTRE PERSOANA CARE A CONDUS AUTOTURISMUL SI PERSOANA SANCTIONATA CONTRAVENTIONAL

La data de 15.04.2008, s-a înregistrat pe rolul instanţei plângerea contravenţională formulată de petentul VA împotriva procesului verbal încheiat de IPJ-SPR Buzău.

A invocat excepţia nulităţii absolute a procesului verbal încheiat de IPJ-SPR Buzău.

În motivare, a arătat că acesta nu cuprinde unul din elementele esenţiale de validitate prevăzute de art. 16 din OG nr. 2/2001 ; a precizat că nu el a condus autoturismul menţionat în procesul verbal, la data şi la ora indicate. Înainte cu 200 m până la oprirea autovehiculului de către agentul constatator, maşina a fost condusă de o altă persoană, care a trecut în partea dreaptă, iar petentul a trecut la volan.

Apreciază că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 17 din OG nr. 2/2001, cu referire la lipsa menţiunilor privind numele şi prenumele contravenientului.

A mai arătat că agentul constatator nu face încadrarea decât în ceea ce priveşte sancţiunea complementară, fără a face referire şi la temeiul de drept al sancţiunii principale- amenda.

Pe fond, apreciază că în mod netemeinic şi nelegal agentul constatator a dispus sancţionarea sa, având în vedere faptul că la momentul detectării vitezei cu aparatul radar, nu el conducea maşina şi crede că aparatul cu care a fost înregistrată maşina nu corespunde normelor în vigoare ; nu s-a făcut dovada că aparatul radar a fost pus în funcţiune de personal calificat şi dacă la data şi ora respectivă aveau un ordin de serviciu pentru zona respectivă.

În drept, a invocat art. 31 alin. 1 corob. cu art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 modif.

S-au depus la dosar copii de pe : CI petent, proces verbal de contravenţie, planşă fotografică, buletin de verificare metrologică, raportul agentului constatator, atestat.

Intimatul a formulat Întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii reclamantului.

În motivare, a arătat că aparatul radar este verificat metrologic şi declarat corespunzător ; după aplicarea sancţiunii contravenţionale petentul a declarat în procesul verbal că nu are menţiuni de formulat, după care a semnat procesul verbal, ceea ce echivalează cu recunoaşterea abaterii comise. De asemenea , petentul nu a adus la cunoştinţă agentului de circulaţie, în momentul opririi sale, faptul că o altă persoană ar fi condus autovehiculul, astfel cum susţine în plângerea contravenţională.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele :

La data de 31.03.2008 petentul VA a fost sanctionat contraventional cu o amendă în cuantum de 300 lei prin procesul-verbal de constatare a contraventiei, întrucât a condus autoturismul pe DN2 E85, pe raza localitătii Spătaru, cu o viteză de 82 km/h.

Această situatie de fapt rezultă cu certitudine din plansa fotografică atasată de intimată la dosar.

În ceea ce priveste exceptia nulitătii absolute a procesului-verbal de constatare a contraventiei, încheiat la data de 31.03.2008 invocată de petent, aceasta urmează să fie respinsă întrucât petentul nu a comunicat organelor de politie si nu a solicitat acestora să consemneze la rubrica mentiuni din cuprinsul procesului-verbal datele de stare civilă ale presupusei persoane care ar fi condus autoturismul la momentul înregistrării de către aparatul radar.

Asa după cum rezultă din plansa foto atasată la dosar, autoturismul în cauză a fost înregistrat de aparatul radar la ora 16,31 iar procesul-verbal de constatare a contraventiei a fot încheiat la ora 16,33, oră necontestată de către petent, în intervalul de aproape 2 minute acesta neavând timp să urce la volan după o prealabilă oprire care ar fi fost observată de altfel si de către lucrătorul de politie, caz în care ar fi solicitat petentului sau acelei presupuse persoane aflată la volan datele de stare civilă în vederea sanctionării.

Însă petentul nici în cuprinsul plângerii nu a identificat persoana care ar fi condus autoturismul la acel moment.

Rezultă astfel în mod indubitabil faptul că petentul a condus autoturismul la momentul înregistrării de către aparatul radar.

Faţă de cele menţionate anterior, instanţa va respinge excepţia nulităţii absolute a procesului verbal de contravenţie încheiat de IPJ Buzău, invocată de petent.

Agentul constatator a făcut o corectă încadrare juridică a contraventiei săvârsite de către petent si a aplicat sanctiuni principale si complementare corespunzătoare.

În ceea ce priveste aparatul radar care a înregistrat viteza autoturismului condus de petent la data de 31.03.2008, acesta este verificat metrologic si declarat admis asa după cum rezultă din buletinul de verificare metrologică emis de Institutul National de Metrologie iar agentul constatator posedă atestatul pentru folosirea instalatiilor de supraveghere video si de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor.

În consecintă, pe fond, instanta urmează să respingă plângerea contraventională formulată de petentul VA împotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei încheiat la data de 31.03.2008 de intimata I.P.J. Buzău.

Etichete:

CIVIL.COMPLET SPECIALIZAT DE LITIGII SI ASIGURARI SOCIALE.Contestatie concediere restructurare.

CIVIL.COMPLET SPECIALIZAT DE LITIGII SI ASIGURARI SOCIALE.Contestatie concediere restructurare.

Prin contestaţia înregistrată sub nr. 5914/114/2007 pe rolul Tribunalului Buzău, reclamantul P. S. a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC„T.C. M.” SRL Buzău, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti, prin care să se dispună anularea deciziei nr. 123/2.10.2007 emisă de pârâta , reîncadrarea reclamantului pe postul deţinut anterior, cu obligarea remiterii contravalorii salariilor neîncasate de la 3.10.2007 până la reîncadrare , recunoaşterea sporului de vechime şi a celorlalte sporuri, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamantul a relatat instanţei faptul că la data de 3.10.2007, i-a fost comunicată decizia nr. 123/2.10.2007 prin care în temeiul art. 65 al.1 Codul Muncii s-a hotărât restructurarea activităţii societăţii, cu consecinţa desfiinţării locului său de muncă, acela de director general adjunct.

S- a invocat în principal nulitatea deciziei în condiţiile în care art. 65 al. 2 Codul Muncii prevede obligaţia ca desfiinţarea postului să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă. În realitate a arătat că desfiinţarea locului de muncă este rezultatul unei stări de animozitate între directorul general al SC R. SA şi reclamant pe argumentul pretins al efectuării de operaţii comerciale de natură a favoriza o fermă oarecare. Până la data de 3.10.2007 nu s-a pus problema reducerii postului dimpotrivă permanent se organizau interviuri pentru noii angajaţi iar directorul societăţii nu le-a adus la cunoştinţă niciodată că ar fi probleme cu parametrii bugetului.

După cum s-a mai arătat, anterior emiterii deciziei plecaseră trei colegi din sectorul filtre iar ulterior au apărut alte 2 persoane în acelaşi sector.

În dovedirea contestaţiei s-au depus la dosar: copia deciziei nr. 123/2.10.2007, preavizul acordat reclamantului.

Pârâta a depus la dosar în termen legal întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei din următoarele considerente:

Începând cu data de 1.06.2007 reclamantul a fost încadrat la SC „T. C. M.” SRL în baza, contractului individual de muncă nr. 281319/1.06.2007, încheiat pe durata nedeterminată, în funcţie de director general adjunct. La data de 31.10.2007 în baza Hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor din data de 1.10.2007, a deciziei Administratorului Unic nr. 123/2.10.2007 şi pe fondul reorganizării activităţii în cadrul societăţii contractul individual de muncă a încetat în baza art. 65 al.1 Codul Munci.

SC „T. C. M.” SRL, este o societate înfiinţată în anul 2006 în scopul externalizării activităţii de marketing, vânzări şi logistică a SC R.SA şi SC „G. I.” SA. După 3 luni de funcţionare efectivă, Consiliul de Administraţie al SC „R” S.A. (care este asociat majoritar, cu o deţinere de 95 % din capitalul social, a dispus efectuarea unui audit în cadrul SC „T. C. M.” SRL, care a relevat că parametrii stabiliţi în buget nu sunt respectaţi şi a făcut recomandări pentru desfăşurarea în cele mai bune condiţii a activităţii societăţii.

În acest scop a fost convocată Adunarea Generală a Asociaţilor, care a decis o serie de măsuri referitoare la reorganizarea activităţii , una din măsuri fiind şi desfiinţarea postului de Director General Adjunct, fiind ineficientă o astfel de funcţie.

Măsura de desfiinţare a funcţiei de Director General Adjunct este efectivă, având o cauză reală şi serioasă, fiind dictată de necesitatea organizării activităţii într-o manieră care să permită pe de o parte încadrarea în bugetul de venituri şi cheltuieli stabilit iar pe de altă parte responsabilizarea conducerii şi evitarea luării unor măsuri contradictorii la nivelul acestuia.

La înfiinţarea SC „T. C. M.” SRL avea 69 de angajaţi în prezent societatea având 62 de salariaţi, în condiţiile în care după data de 18.09.2007, în societate nu s-au mai făcut angajări.

În dovedirea întâmpinării s-au depus la dosar: decizia nr. 123/2.10.2007, copia contractului individual de muncă, hotărârea adunării generale a asociaţilor, raport de audit intern, raport de activitate, tabel nominal angajaţi SC „T. C. M.” SRL, organigrama T.C.M.

Reclamantul a depus precizări la acţiune prin care a arătat că operaţiunea de „restructurare a posturilor” o fost o mască elegantă a membrilor conducerii societăţii, care anterior emiterii deciziei, iau cerut să-şi dea demisia, depunând o serie de acte în acest sens.

S-a luat interogatoriul pârâtei, răspunsurile fiind consemnate la dosar.

La solicitarea pârâtei au fost audiaţi martorii: B. Il. şi C. V., iar din partea reclamantului: B. N. A. şi I. N. C..

Tribunalul, analizând întregul material probator administrat în cauză, va reţine următoarea situaţie de fapt: reclamantul a fost încadrat pe postul de director general adjunct la SC „T. C. M.” SRL, începând cu data de 1.06.2007, în baza contractului individual de muncă nr. 281319/1.06.2007.

Reclamantul deţinuse aceeaşi funcţie de director general adjunct în cadrul SC „R.” SA Departamentul comercial al acestei societăţi, s-a transformat în SC „T. C. M.” SRL care a preluat toţi angajaţii din sectorul respectiv. În acest fel s-a ajuns ca reclamantul să ocupe aceeaşi funcţie de director general adjunct în cadrul societăţii nou înfiinţate.

În această societate organizarea sectoarelor era făcută în divizii, conduse de către un director, iar reclamantul coordona practic activitatea acelora în sectoarele vânzare filtre auto şi industriale, materiale de protecţie produse de polietilenă, saci de PVC şi tăviţe de polietilenă.

După cum se poate observa SC „T. C. M.” SRL este o societate înfiinţată în copul externalizării activităţii de marketing şi logistică a SC „R.” SA şi G. I. SA, condiţionat de o eficienţă economică maximă şi proiectare şi respectarea unui buget prealabil prestabilit.

Reclamantul a îndeplinit funcţia respectivă până la data de 2.10.2007, când prin decizia 123/2007 i-a fost desfăcut contractul de muncă în temeiul art. 65 al.1 Codul muncii, în baza Hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor din data de 1.10.2007 şi a deciziei Administratorului Unice nr.123/2007.

Conform prevederilor art. 65 al.1 Codul Muncii:” concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă, determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, ca urmare a dificultăţilor economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activităţii.

Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă, din cele prevăzute la alin. 1.

În speţă după cum se poate observa din materialul probator administrat în cauză la solicitarea SC „R.” SA (care este asociat angajator) s-a dispus efectuarea unui audit în cadrul SC „T. C. M.” SRL, s-a dispus efectuarea efectivă de către un auditor independent.

Acest raport a relevat faptul că parametrii stabiliţi în buget nu sunt respectaţi mai ales indicatorii referitori la cheltuielile salariale. La acesta s-a adăugat şi raportul întocmit de Directorul General al „T.C.M.” în care au fost descrise dificultăţile cu care se confruntă societatea şi a propus soluţii pentru îmbunătăţirea activităţii.

Având cele două rapoarte Adunarea Generală a Asociaţilor a decis o serie de măsuri, respectiv: desfiinţarea postului ocupat de reclamant, de director general adjunct, reorganizarea diviziei filtre, modificarea organigramei societăţii, acordarea de către SC R. SA de asistenţă tehnică gratuită, încheierea unui contract de mandat cu directorul general şi ceilalţi directori.

De asemenea din organigrama societăţii înainte şi după concedierea reclamantului a rezultat faptul că pe postul deţinut de acesta nu a mai fost angajată nici o altă persoană, atribuţiile sale fiind preluate de directorul general, motiv pentru care desfiinţarea postului este reală, nu fictivă şi este serioasă.

Astfel martorii audiaţi, care îndeplinesc funcţii importante în cadrul societăţii pârâte precum şi înscrisurile depuse la dosar au relevat faptul că activitatea pârâtei se încadrează în parametrii normali, iar cheltuielile au scăzut semnificativ (cele cu salariile au scăzut cu 8%).

Instanţa constată că măsura luată de desfiinţare a funcţiei de director general adjunct, este efectivă, postul dispărând din organigrama societăţii, că a avut o cauză reală şi serioasă, generată de necesitatea organizării activităţii într-o manieră care să permită încadrarea în bugetul de venituri şi cheltuieli stabilit şi responsabilizarea conducerii, evitându-se luarea unor măsuri contradictorii la nivelul acesteia.

Instanţa, atunci când verifică dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 65 al.1 Codul Muncii, nu este în măsură să analizeze dacă auditoriul era competent să întocmească raportul respectiv, dacă concluziile auditorului sunt conforme cu realităţile, dacă postul de director general adjunct trebuia să existe pe viitor în organigrama pârâtei sau nu, că nu are competenţă decât de a stabilii dacă desfiinţarea postului a fost una reală, nu efectivă, şi a avut o cauză serioasă.

Având în vedere că desfacerea contractului de muncă în baza prev. art. 65 Codul muncii reprezintă o concediere pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, prezintă mai puţină importanţă capacitatea profesională a reclamantului, competenţele sale profesionale pe care nu i le contestă nici conducerea societăţii pârâte. Martorii audiaţi la solicitarea reclamantului nu au putut prezenta decât aspecte legate de capacitatea profesională, competenţele în domeniu şi probitatea morală a fostului director, care aşa cum am arătat nu au importanţă în cazul de faţă. De asemenea depoziţiile lor trebuie coroborate cu materialul probator administrat în cauză şi cenzurate în unele privinţe având în vedere că în prezent martorii sunt salariaţii reclamantului, la firma la care este director.

A mai încercat reclamantul să acrediteze ideea că anterior desfacerii contractului de muncă, i se ceruse acestuia să îşi dea demisia, şi că i se relataseră prerogativele funcţiei încă din luna septembrie 2007. Aceste susţineri însă nu sunt dovedite prin nici un mod, chiar martorii audiaţi, neputând furniza vreo informaţie, în acest sens.

În schimb, martorii audiaţi din partea pârâtei au arătat că în data de 3.10.2007, după emiterea deciziei de desfacere a contractului de muncă, la şedinţa operativă ce se ţine săptămânal s-a anunţat desfiinţarea postului de director general adjunct şi ca o consecinţă retragerea atribuţiilor reclamantului şi capacităţii de a lua decizii care să antreneze societatea.

Nu în ultimul rând pârâta a precizat că la data desfacerii contractului de muncă nu existau posturi vacante motiv pentru care nu i-au putut oferii contestatorului un alt loc de muncă, corespunzător pregătirii sale profesionale.

Reţinând cele relatate mai sus şi având în vedere că desfiinţarea postului a fost efectivă a avut o cauză reală şi serioasă, că pe postul respectiv nu a fost angajată o altă persoană el dispărând din organigrama societăţii, Tribunalul va respinge contestaţia.

PENTRU ACESTE MOTIVE-ÎN NUMELE LEGII-HOTĂRĂŞTE:

Respinge contestaţia promovată de reclamantul P. S. în contradictoriu cu pârâta SC „T. C. M.” SRL Definitivă.Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică.

Etichete:

CIVIL.CLMAS.Contestatie Dispozitie incetare plata pensie consilier local.

Prin acţiunea înregistrată sub nr. 6051/114/2007 pe rolul Tribunalului Buzău, reclamantul T. L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Buzău, anularea dispoziţiei pentru încetarea plată pensie, emisă de pârâta la 18.10.2007.

În motivarea contestaţiei reclamantul a relatat instanţei faptul că la data de 25.10.2007 a primit înştiinţare din partea Casei Judeţene de Pensie, prin care i se comunica faptul că figurează cu contract de muncă, în baza prev. pct. 32, cap. VII din Ordinul 340/2001 de aprobare a normelor de aplicare a prevederilor Legii 19/2000. După cum a arătat reclamantul, are calitatea de consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei P. C., fiind pensionat medical cu pensie de invaliditate de gradul II. De asemenea, activitatea de consiliul local nu este o funcţie ci o calitate dobândită prin alegeri libere, nu este salarizată, iar indemnizaţia obţinută nu are un caracter regulat şi permanent, ci este stabilită în funcţie de numărul de şedinţe de consiliu la care participă. Conform art. 36 din Legea 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, modificată şi completată, drepturile băneşti cuvenite aleşilor locali pot fi cumulate cu pensia sau cu alte venituri, în condiţiile legii, iar prevederile art. 94 din Legea 19/2000, nu sunt incidente în cauză.

Legea 19/2000 cuprinde dispoziţii de strictă interpretare şi aplicare în ceea ce priveşte încetarea respectivă suspendarea plăţii pensiei de invaliditate, iar între acele ipoteze nu se regăseşte şi cazul pensionarilor de invaliditate care îşi desfăşoară activitatea în funcţii elective.

S-a mai arătat că funcţia de consilier local nu poate fi asimilată cu o activitate profesională, şi nici indemnizaţia aferentă acelei calităţi nu poate fi asimilată cu veniturile realizate dintr-o astfel de activitate.

În dovedirea acţiunii s-au depus la dosar: copia dispoziţiei de încetare plată pensie şi dovada comunicării minutei deciziei nr. 54/4.06.2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţiei şi Justiţie Bucureşti, practică judiciară în materie.

Pârâta a depus la dosar în termen legal întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, din următoarele considerente: contestatorul este pensionat de invaliditate gradul II. Începând cu luna august 2007, acesta îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract de muncă aşa cum reiese din decizia nr. 3469/17.10.2007 a C.J.P. Buzău.

Conform prevederilor art. 94 al.1 din Legea 19/2000 pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională:

– copii urmaşi orfani de ambii părinţi;

– nevăzătorii;

– pensionarii pentru limită de vârstă;â

– pensionarii de invaliditate gradul III.

Acest text de lege nu reglementează şi posibilitatea ca pensionarii de invaliditate gradul II să cumuleze pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, motiv pentru care pârâta a procedat la încetarea plăţii pensiei începând cu luna august 2007.

Tribunalul, analizând întregul material probator administrat în cauză va reţine următoarea situaţie de fapt: contestatorul este pensionat de invaliditate gradul II. Din luna august 2007, acesta îşi desfăşoară activitatea în calitate de consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei P. C..

La data de 24.10.2007 a primit înştiinţare din partea Casei Judeţene de Pensii, prin care i s-a comunicat dispoziţia pentru încetare de plată pensie, pe motiv că nu poate cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, motiv pentru care prin dispoziţia nr. 190399/18.10.2007 s-a procedat la încetarea plăţii pensiei, începând cu luna august 2007.

Prin prezenta contestaţie reclamantul a solicitat anularea dispoziţiei respective şi repunerea sa în plată pensiei, începând cu luna noiembrie 2007.

Conform prev. art. 94, alin. 1 din Legea 19/2000, pot anula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională indiferent de nivelul veniturilor respective: a) copii urmaşi orfani de ambii părinţi pe perioada salarizării, până la împlinirea vârstelor de prevăzute de art. 66 lit. a şi b; b) nevăzătorii; c) pensionarii pentru limită de vârstă; d) pensionarii de invaliditate de gradul III.

Aceasta nu înseamnă că reclamantul beneficiar al unei pensii de invaliditate de gradul II, având şi calitatea de consilier local nu poate cumula pensia cu indemnizaţia de şedinţe primită, pentru că indemnizaţia respectivă nu poate fi încadrată în categoria veniturilor profesionale la care se referă textul de lege şi nici nu se poate susţine că activitatea depusă de contestator, într-o funcţie electivă, de consiliul local este o activitate profesională, aşa cum prevede art. 94 al.1 din Legea nr. 19/2000.

Consilierii locali nu îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract de muncă sau contract civil ci în baza unui mandat obţinut în urma unor alegeri, fiind vorba de dobândirea unei calităţi în vederea realizării unui interes public, nu personal, astfel încât chiar dacă veniturile obţinute de consilieri în temeiul mandatului –în cuantum mult mai mic decât cel al pensiei şi care nu au caracter permanent –sunt impozabile, această împrejurare nu poate constitui un impediment în cumularea pensiei cu indemnizaţia de şedinţă.

Prevederile Legii 154/1998 nu pot conduce la o altă soluţie şi nici nu se poate reţine că veniturile contestatorului constând în indemnizaţiile de şedinţă obţinute în calitate de consilier local sunt asimilate veniturilor profesionale şi că nu pot fi cumulate cu pensia de invaliditate.

Reţinând cele relatate mai sus, Tribunalul va constata acţiunea întemeiată motiv pentru care o va admite şi în consecinţă va dispune anularea dispoziţiei pentru încetare plată pensie emisă de Casa Judeţeană Buzău la data de 18.10.2007.

PENTRU ACESTE MOTIVE-ÎN NUMELE LEGII-HOTARAŞTE:

Admite contestaţia promovată de reclamantul T. L. în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII.

Dispune anularea dispoziţiei pentru încetare plată pensie emisă de Casa Judeţeană Buzău la data de 18.10.2007.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Etichete:

CIVIL.COMPLET SPECIALIZAT DE LITIGII DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE. grupa I de muncă. Competenta. Imprescriptibilitate.

Prin acţiunea înregistrată sub nr. 7993/200/2007 din 1.10.2007 reclamantul B. V. a chemat în judecată pe pârâta SC M. SA, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună încadrarea sa în grupa I de muncă pe perioada cât a fost angajat cu contract de muncă la societatea pârâtă. În motivarea acţiunii reclamantul a învederat instanţei că începând cu data de 3.09.1977 s-a angajat la Întreprinderea de T. M. P. C. P., actualmente SC M SA, în funcţia de turnător, la secţia de turnătorie, deci într-un spaţiu special amenajat pentru desfăşurarea acestei activităţi de o mare importantă pentru realizarea produselor specifice unităţii. În această secţie de Turnătorie a lucrat fără întrerupere din data de 3.09.1977 până la data de 15.05.1999, fapt confirmat atât de menţiunile din carnetul de muncă, referitor la activitatea prestată în această perioadă, cât şi din adeverinţa eliberată de SC M. SA, înregistrată sub nr. 709 din 17.04.2007. Pârâta avea obligaţia, conform legislaţiei în vigoare să-l încadreze în grupa I de muncă, conform condiţiilor de muncă grele, specifice acestei meserii, lucrând zi de zi la temperaturi foarte ridicate, cu un grad mare de substanţe nocive organismului. Din această cauză legiuitorul a legiferat încadrarea meseriilor şi a activităţilor specifice acestor meserii în grupe de muncă în funcţie de gradul de toxicitate, de gradul de dificultate al temperaturilor la care se desfăşura activitatea respectivă. Prin neîncadrarea în grupa I de muncă a fost frustat de sporurile de condiţii nocive ce i s-ar fi cuvenit şi de sporul anual legal pentru ieşirea la pensie, întrucât el ar fi trebuit să fie pensionat legal la limită de vârstă de acum 5 ani. Prin sentinţa civilă nr. 6160/29.10.2007 Judecătoria Buzău a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, secţia civilă, complet specializat litigii de muncă. Pentru a hotărî astfel instanţa fondului a reţinut faptul că reclamantul a avut calitatea de salariat al pârâtei, între părţi existând un raport de muncă, căruia i se aplică dispoziţiile din dreptul muncii. Prin acţiune reclamantul a solicitat să i se recunoască grupa I de muncă, în baza legislaţiei speciale, ce i s-ar fi cuvenit în temeiul contractului de muncă încheiat cu pârâta, astfel încât litigiul dedus judecăţii s-a născut în legătură cu executarea contractului de muncă avut şi chiar dacă actualmente reclamantul nu mai este salariatul pârâtei, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine tribunalului. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Buzău sub nr. 6217/114/2007. La solicitarea reclamantului a fost încuviinţată proba cu înscrisuri, martori şi expertiză de specialitate având ca obiectiv: stabilirea în funcţie de situaţia la locul de muncă, menţiunile din carnetul de muncă, locul unde reclamantul şi-a desfăşurat activitatea, actele existente la sediul societăţii, dacă pentru perioada 3.09.1977 -15.05.1999, îi poate fi acordate grupa I de muncă. Expertiza a fost efectuată de expert A. C. împotriva concluziilor acesteia niciuna din părţi neavând de formulat obiecţiuni. La solicitarea reclamantului au fost audiaţi martorii M. V., C. S. şi R. S. iar din partea pârâtei Z. L., M. P. şi Z. P. Tribunalul, analizând întregul material probator administrat în cauză, se va pronunţa mai întâi cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtă. În susţinerea excepţiei pârâta a apreciat că raporturile de muncă cu societatea au încetat în anul 1999, dată la care i s-a înmânat carnetul de muncă şi din acel moment începe să curgă şi termenul de prescripţie. În speţă, însă obiectul cererii îl constituie acordarea unei grupe de muncă, în baza Ordinului 50/1990 pentru o anumită perioadă lucrată în cadrul pârâtei. În aceste condiţii nu poate fi vorba de intervenţia prescripţiei cu atât mai mult cu cât reclamantul nu urmăreşte dobândirea unor drepturi patrimoniale de la pârâtă ci, recunoaşterea unei grupe de muncă. Nici Decretul 167/1958, referitor la prescripţia extinctivă, şi nici Ordinul 50/1990 care reglementează acordarea grupurilor de muncă nu prevede un termen în care aceste acţiuni pot fi introduse în instanţă pentru a putea fi valorificate pretenţiile persoanelor îndreptăţite. Din aceste considerente, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune va fi respinsă. Pe fondul cauzei Tribunalul va reţine următoarea situaţie de fapt: reclamantul a fost salariatul societăţii pârâte în funcţia de turnător conform menţiunilor din raportul de expertiză şi din carnetul său de muncă. În cadrul pârâtei existau mai multe secţii printre care şi cea de matriţerie care la rândul ei cuprindea compartimentele: producţie, confecţionare matriţe prelucrări metalice prin aşchiere, întreţinerea utilajelor din unitate, turnarea matriţelor, calibrarea din bronz şi forjă. Piesele la vremea respectivă, erau turnate la fosta Întreprindere Metalurgică, însă datorită costului ridicat s-a hotărât înfiinţarea unei atelier de turnătorie în societate, constituit în cadrul sectorului forjă. Singura persoană care se ocupa cu turnătoria şi lucra aici a fost reclamantul, având ca sarcini de serviciu topirea obiectelor din aluminiu şi bronz cu cocs şi îndeplinirea tuturor operaţiunilor necesare procesului de turnare. De asemeni, tot el se ocupa cu operaţiunile de batere şi curăţare a pieselor. Concluzia raportului de expertiză a fost că timpul lucrat de reclamant a fost în totalitate în secţia respectivă şi pe funcţia de turnător pentru întreaga perioadă indicată în cererea de chemare în judecată. Martorii audiaţi în cauză, chiar din cei propuşi de pârâtă au recunoscut că reclamantul a lucrat în permanenţă în acel atelier, situat exact în sectorul forjă. De asemenea, au indicat că acesta lucra în condiţii improprii în locul de muncă neexistând un ventilator, nu fuseseră determinate noxele deoarece până în 1990 nu exista o legislaţie în acest sens. În atelier erau fum, căldură, iar instrumentele de lucru destul de rudimentare (ciocan, cazan de topit, aluminiu şi bronz, cocs). Conform prev. art. 15 din Ordinul 50/1990, dovedirea perioadelor de activitate desfăşurate în locurile de muncă şi activităţile ce se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionării se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă. Din carnetul de muncă al reclamantului s-a constatat că în perioada 3.09.1977 -15.05.1999 a lucrat ca turnător în cadrul secţiei turnătorie. La ieşirea la pensie i –a fost acordată grupa a II –a de muncă, în baza Ordinului 50/1990, anexa 2, poziţia 27, care reglementează confecţionarea garniturilor de etanşare din plăci de azbest, a rondelelor pentru valţurile maşinilor de tras şi laminat, precum şi strunjirea acestor valţuri şi anexa 2 poziţiile 33 şi 38. Din documentele aflate la dosar a reieşit că nu există o fişă cu atribuţiile de serviciu ale reclamantului astfel încât expertul nu a putut să -şi formeze o convingere nici în sensul acordării nici în sensul respingerii cererii de acordare a grupei I de muncă. În acest caz, ne raportăm la textul Ordinului 50/1990 şi la depoziţiile martorilor referitoare la condiţiile de lucru şi activitatea reclamantului. Art. 33 şi 38 din respectivul ordin arată expres că dacă munca, activitatea desfăşurată de o persoană s-a desfăşurat în secţia de turnătorie propriu –zisă, activitate ce se încadrează în prevederile Ordinului 50/1990, în procent de 100% iar dacă s-a desfăşurat în spaţii separate activitatea se încadrează în grupa a II –a de muncă. În speţă, trebuie avut în vedere că timpul lucrat a fost în întregime în secţia turnătorie. De asemenea, activitatea s-a desfăşurat în sectorul forjă, în condiţii improprii şi în acea secţie avea loc şi operaţiunea de batere şi curăţare a pieselor. Reţinând cele relatate mai sus, precum şi faptul că activitatea era continuă, nu sporadică Tribunalul va constata acţiunea întemeiată motiv pentru care o va admite şi în consecinţă va constata că reclamantul a desfăşurat activităţi în cadrul societăţii pârâte în perioada 3.09.1977 -15.05.1999 ce se încadrează în grupa I de muncă. Va obliga pârâta la cheltuieli de judecată către reclamant. PENTRU ACESTE MOTIVE,ÎN NUMELE LEGIIHOTĂRĂŞTE: Respinge excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de societatea pârâtă SC M. SA. Admite acţiunea civilă promovată de reclamantul B. V. în contradictor cu pârâta SC M. SA. Constată că reclamantul a desfăşurat activităţi în cadrul societăţii pârâte în perioada 3.09.1977 -15.05.1999 ce se încadrează în grupa I de muncă. Obligă pârâta la cheltuieli de judecată către reclamant

Etichete:

CIVIL.Condiţiile exercitării executării silite împotriva debitorilor de regres în cazul Biletului la Ordin

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti la data de 27.08.2010 sub nr.16554/281/ 2010, contestatoarea SC ******* SRL, a formulat contestaţie la executare în contradictoriu cu intimata SC ***** SRL, solicitând anularea încheierii prin care s-a dispus învestirea cu formulă executorie a biletelor la ordin BO seria BUCU3AB nr.0024593 şi BO seria BUCU3AB nr.0024762, lămurirea înţelesului întinderii şi aplicării titlurilor executorii, anularea formelor de executare silită întocmite împotriva contestatoarei în dosarele de executare nr.440/2010 şi nr.441/2010 ale BEJ „Alexandru Ailincăi”, de asemenea a mai solicitat în temeiul art.403 alin.1 din codul de procedură civilă, suspendarea executării silite. În motivarea cererii contestatoarea a arătat că împotriva sa s-a pornit executarea silită fiind somată să plătească anumite sume de bani în baza titlurilor executorii reprezentate de două bilete la ordin, emise de către SC *** SRL. Consideră pe de o parte că în mod greşit s-a dispus investirea cu formulă executorie a celor două bilete la ordin şi că în mod nelegal s-a procedat la executarea contestatoarei în condiţiile în care sumele datorate erau în sarcina emitentului biletelor la ordin care, prin procesul-verbal de conciliere din data de 25.09.2009 s-a angajat să plătească suma de 15.393,27 lei faţă de SC ***** reprezentând datoria contestatoarei în condiţiile în care SC *** SRL era la rândul ei debitoarea contestatoarei pentru suma respectivă, iar SC ***** SRL, prin acelaşi proces-verbal de conciliere a acceptat acest lucru, declarând că nu mai are pretenţii faţă de contestatoare. Prin sentinţa civilă nr.11994 din 17.11.2010, Judecătoria Ploieşti a admis excepţia de necompetenţă teritorială, atât cu privire la cererea de suspendare a executării silite cât şi cu privire la contestaţia la executare si a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Pătârlagele, judeţul Buzău. În acest sens a reţinut că Judecătoria Pătârlagele este instanţa de executare deoarece în circumscripţia acesteia se găseşte sediul contestatoarei şi implicit locul executării. La Judecătoria Pătârlagele cauza a fost înregistrată sub nr.2636/277/08.12.2010. Prin încheierea din Camera de consiliu din data de 22.10.2010 pronunţată în dosarul nr.2155/ 277/2010 Judecătoria Pătârlagele a admis cererea debitoarei SC ******* şi în baza art.403 alin.4 din codul de procedură civilă, a dispus suspendarea provizorie a executării silite ce face obiectul dosarelor de executare nr.440/2010 si 441/2010 ale BEJ „Alexandru Ailincăi” până la soluţionarea cererii de suspendare a executării silite formulată în cadrul contestaţiei la executare. S-au emis adrese pentru ataşarea dosarelor de executare către BEJ „Alexandru Ailincăi” acestea fiind depuse la dosar la data de 23.03.2011. Intimata SC ***** a formulat întâmpinare solicitând respingerea contestaţiei la executare. Se arată că deşi contestatoarea face referire la faptul că a formulat recurs împotriva încheierii din data de 06.07.2010 prin care s-a admis încuviinţarea executării silite a Biletului la ordin seria BUCU3AB 0024762 emis de SC *** SRL omite să facă precizarea că acest recurs a fost anulat ca netimbrat. Se mai arată că motivele invocate în contestaţie cu privire la nelegalitatea executării silite nu sunt întemeiate în condiţiile în care, chiar dacă SC *** SRL s-a angajat să achite datoria contestatoarei faţă de creditoare, nu a respectat acest lucru, biletele la ordin emise fiind refuzate la plată, ceea ce a determinat creditoarea să pornească executarea împotriva SC ******** în calitate de girant şi a numitului S.G. care a avalizat respectivele bilete la ordin. La termenul de judecată din data de 15.04.2011 instanţa a pus în discuţie cererea de suspendare a executării silite, la acelaşi termen având loc si dezbaterile pe fondul contestaţiei la executare. Referitor la cererea de suspendare a executării silite formulată în temeiul art.403 alin.1 din cod procedură civilă, instanţa apreciază că aceasta este întemeiată întrucât, contestatoarea a depus prin chitanţa nr.3884694/1 din 20.10.2010, la CEC Bank SA – Sucursala Ploieşti, cauţiunea in sumă de 1636,90 lei reprezentând 10% din suma ce face obiectul urmăririi silite. Suspendarea executării este impusă de faptul că înfiinţarea popririi pe conturile debitoarei cu consecinţa blocării acestora, ar produce grave prejudicii patrimoniului societăţii, aceleaşi considerente avându-se în vedere şi la suspendarea provizorie a executării silite dispusă prin încheierea din camera de consiliu din data de 22.10.2010. În consecinţă, în baza art.403 alin.3 cod procedură civilă, instanţa urmează a admite cererea de suspendare a executării silite ce formează obiectul dosarelor nr.440/2010 şi 441/2010 în ceea ce priveşte pe contestatoarea SC ******* SRL până la soluţionarea irevocabilă a contestaţiei la executare. Analizând contestaţia si probele administrate în cauză, actele de executare întocmite în dosarele nr.440/2010 si 441/2010 ale BEJ „Alexandru Ailincăi” instanţa reţine următoarea situaţie: Prin cererile înregistrate sub nr.440/03.06.2010 şi respectiv nr.441 din aceeaşi dată, creditoarea SC ***** SRL a solicitat BEJ „Alexandru Ailincăi” punerea în executare faţă de debitorii SC ******* SRL şi S.G. a biletelor la ordin BO seria BUCU3AB nr.0024593 şi BO seria BUCU3AB nr.0024762 investite cu formulă executorie. Executorul judecătoresc a obţinut încuviinţarea executării silite şi a emis somaţiile nr.440/2010 şi nr.441/2010 ambele din 23.08.2010 către debitorul SC ******* SRL şi avalistul S.G., după care a procedat la emiterea dispoziţiilor de poprire asupra conturilor contestatoarei. Analizând titlurile executorii, respectiv cele două bilete la ordin, se reţin următoarele: Biletul la ordin BUCU3AB nr.0024593 a fost emis de către SC *** SRL la data de 19.08.2009 pentru suma de 6369,95 lei, beneficiar fiind SC ******* SRL şi având scadenţa la data de 12.11.2009. Biletul la ordin menţionat a fost avalizat de S.G., administratorul SC *** SRL. La data de 01.10.2009 beneficiarul biletului la ordin, în speţă contestatoarea, a girat către SC ***** SRL acest bilet la ordin pentru plata unei creanţe pe care o datora giratarului. Biletul la ordin BO seria BUCU3AB nr.0024762 a fost emis de către SC *** SRL la data de 19.08.2009 pentru suma de 10.000,00 lei, beneficiar fiind SC ******* SRL şi având scadenţa la data de 16.11.2009. Biletul la ordin menţionat a fost avalizat de S.G., administratorul SC *** SRL. La data de 01.10.2009 beneficiarul biletului la ordin, în speţă contestatoarea, a girat către SC ***** SRL acest bilet la ordin pentru plata unei creanţe pe care o datora giratarului. Se mai reţine că la data de 25.09.2009 între creditoarea SC ***** SRL, debitoarea SC ******* SRL şi SC *** SRL a avut loc o întâlnire de conciliere în temeiul art.7201 cod de procedură civilă, concretizată printr-un proces-verbal prin care SC *** SRL, prin reprezentantul său S.G., s-a angajat să achite în numele şi pentru debitoarea SC ******* SRL suma de 15.393,27 lei în favoarea SC ***** SRL, creanţă pe care debitoarea SC ******* SRL o avea faţă de aceasta din urmă. La scadenţă SC ***** SRL, în calitate de giratar al celor două bilete la ordin, a prezentat emitentului aceste instrumente de plată însă plata a fost refuzată, biletele la ordin având menţiunea pe faţă „refuzat”. În această situaţie creditoarea a formulat acţiune directă de executare a celor două bilete la ordin prin investirea cu formulă executorie si punerea în executare prin intermediul executorului judecătoresc, atât împotriva girantului SC ******* SRL, cât şi împotriva avalistului S.G.. Aplicând dispoziţiile legale incidente în cazul executării biletului la ordin cum sunt reglementate de Legea nr.58/1934, instanţa reţine că executarea silită îndreptată împotriva contestatoarei este nelegală, aşa cum se va arăta în continuare. Potrivit disp.art.106 din Legea nr.58/1934 se aplică biletului la ordin dispoziţiile referitoare la gir, regres în caz de neplată şi protest, prevăzute de art.48-55 şi 57-65 din acelaşi act normativ, în cazul cambiei. Diferenţa dintre cambie şi bilet la ordin constă în aceea că raportul juridic în cazul biletului la ordin se stabileşte între două părţi si anume, între emitent si beneficiar, în timp ce în cazul cambiei intervine o a treia persoană, respectiv trasul, adică cel care la ordinul trăgătorului (emitent) plăteşte o sumă de bani unei terţe persoane denumită beneficiar. În cazul de faţă biletele la ordin a fost emis de emitentul SC *** SRL în favoarea beneficiarului SC ******* SRL. Avalistul S.G. prin avalul dat pe faţa biletului la ordin garantează obligaţia asumată de către debitor, respectiv de către emitent, în fapt avalistul fiind aceeaşi persoană cu emitentul. Beneficiarul biletelor la ordin a transmis drepturile sale decurgând din acest instrument de plată şi avute faţă de emitent prin gir intimatei-creditoare SC ***** SRL pentru plata unei creanţe avută faţă de aceasta. În raport de dispoziţiile legale privind girul biletului la ordin, girantul răspunde în solidar cu emitentul pentru executarea obligaţiei fiind debitor de regres. Cu toate acestea Legea nr.58/1934 condiţionează urmărirea debitorilor de regres de îndeplinirea unor anumite formalităţi din partea posesorului biletului la ordin, aceste formalităţi fiind întocmirea protestului de neplată şi avizarea girantului. Potrivit art.49 din Legea nr.58/1934, în cazul în care posesorul biletului la ordin dobândit prin gir prezintă la scadenţă acest instrument de plată emitentului şi i se refuză plata, în termen de 2 zile de la data zilei plăţii trebuie să întocmească protestul de neplată în forma prevăzută de lege. Potrivit art.50 din acelaşi act normativ, în cazul în care posesorul biletului la ordin a dobândit acest instrument de plată de la un girant este obligat ca in termen de 4 zile de la data protestului de neplată să avizeze girantul despre acest lucru. Numai după îndeplinirea acestor formalităţi beneficiarul biletului la ordin se poate îndrepta pentru executare împotriva debitorului de regres care este girantul, ori în speţa de faţă, creditoarea SC ***** SRL nu a îndeplinit formalităţile menţionate şi nu şi-a conservat drepturile exercitării acţiunii în regres. În acest sens se reţine că biletele la ordin poartă o simplă menţiune „refuzat” fără semnătura emitentului, fapt ce nu echivalează cu protestul de neplată prev. de art.49 din Legea nr.58/1934 şi nici nu este datat acest refuz pentru a se verifica dacă ar fi avut semnificaţia protestului de neplată acesta a fost întocmit în termen de 2 zile de la data zilei plăţii. De asemenea, nu există nici o dovadă că s-au îndeplinit condiţiile prev.de art.50 din Legea nr.58/1934 privind avizarea girantului în termen de 4 zile de la data întocmirii protestului. În atare situaţie, executarea silită pornită împotriva debitorului de regres (girantului) contestatoarea din cauza de faţă este nelegală, debitoarea având la dispoziţie o acţiune cambială directă împotriva emitentului şi respectiv avalistului biletelor la ordin. Urmează ca, în baza art.399 şi următoarele din codul de procedură civilă, instanţa să admită în parte contestaţia la executare în sensul de a admite contestaţia formulată cu privire la formele de executare întocmite în dosarele nr.440/2010 si 441/2010 ale BEJ „Alexandru Ailincăi” şi în consecinţă, va anula aceste forme de executare întocmite în privinţa contestatoarei SC ******* SRL. Urmează a respinge ca fiind inadmisibil capătul de cerere privind anularea încheierii de investire cu formulă executorie a celor două bilete la ordin, în condiţiile în care, potrivit normelor speciale din Legea nr.58/1934, încheierea de învestire a biletului la ordin este supusă apelului (art.61). De asemenea urmează a se respinge ca neîntemeiată cererea privind lămurirea înţelesului întinderii şi aplicării titlurilor executorii deoarece, în speţă este vorba de bilete la ordin al căror conţinut este clar reglementat şi întinderea obligaţiei decurge din suma de bani înscrisă în respectiv instrument de plată. În baza art.274 din codul de procedură civilă, urmează să oblige intimata la 199 lei cheltuieli de judecată către contestatoare reprezentând taxa judiciară de timbru si timbru judiciar. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII H O T Ă R Ă Ş T E Admite în parte contestaţia la executare, şi în consecinţă; În baza art.403 alin.1 din codul de procedură civilă dispune suspendarea executării silite ce face obiectul dosarelor de executare nr.440/2010 şi nr.441/2010 ale BEJ „Alexandru Ailincăi”, în ce priveşte pe contestatoarea SC ******* SRL, până la soluţionarea irevocabilă a contestaţiei la executare. Respinge capătul de cerere privind anularea încheierii de învestire cu formulă executorie a celor două bilete la ordin, ca inadmisibil. Respinge capătul de cerere privind contestaţia vizând înţelesul, întinderea şi aplicarea titlurilor executorii. Anulează formele de executare întocmite în dosarele nr.440/2010 şi nr.441/2010 ale BEJ „Alexandru Ailincăi”, în ceea ce priveşte pe contestatoarea SC ******* SRL. Obligă intimata la 199 lei cheltuieli de judecată către contestatoare. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro