Top

Comercial-închidere procedură insolvenţă

Dosar nr. …/88/2010
R O M Â N I A
TRIBUNALUL TULCEA
SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV
Sentinta civila nr. 118
Sedinta publica din data de …
Completul compus din:
Judecator sindic: …
Grefier: …

S-a luat în examinare cauza comerciala, în prima instanta, privind pe debitoarea S.C. … S.R.L. cu sediul în sat …, jud.Tulcea, prin lichidator judiciar II … IPURL Tulcea, cu sediul în Tulcea, str. …, jud.Tulcea, având ca obiect închiderea procedurii insolventei potrivit Legii nr. 85/2006.
La apelul nominal facut în sedinta publica se prezinta consilier juridic Ana Maria Rotaru din partea lichidatorului.
Procedura de citare este legal îndeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefier care învedereaza instantei ca s-a acordat termen pentru discutarea propunerii de închidere a procedurii, dupa care:
Reprezentantul lichidatorului depune dovada notificarii cererii de închidere a procedurii catre creditoare.
Instanta, constata dosarul în stare de judecata si acorda cuvântul asupra închiderii.
Reprezentantul lichidatorului solicita admiterea cererii de închidere în temeiul art 131 din Lg 85/2006.
Instanta retine cauza în pronuntare.

JUDECATORUL SINDIC:

Prin încheierea civila nr. 1434/21.05.2010, s-a dispus deschiderea procedurii de insolventa în forma simplificata cu privire la debitoarea S.C. TF … S.R.L. cu sediul în sat …, jud.Tulcea, fiind desemnat în calitate de lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolventa ILIE ION, cu sediul în Babadag, pct de lucru Tulcea.
În cauza a formulat declaratie de creanta DGFP Tulcea pentru suma de 1392 lei, fiind singurul creditor ce figureaza în tabelul preliminar al creantelor si care a fost preluat mai apoi si în tabelul definitiv consolidat al creantelor, totalul creantelor debitoarei însumând, prin urmare, 1392 lei.
Din verificarile efectuate, a rezultat ca societatea nu detine bunuri mobile sau imobile în patrimoniu care sa fie valorificate, si nici disponibilitati banesti în conturi la banci.
În raportul asupra cauzelor si împrejurarilor ce au determinat insolventa, lichidatorul a învederat ca fostul administrator al societatii, Serban Ion, nu a urmarit plata datoriilor bugetare pentru anii 2006-2008 în suma de 453 lei, pentru care s-au calculat accesorii în cuantum de 939 lei, ceea ce a dus la un blocaj financiar; de asemenea, nu au fost depuse bilanturi contabile în termenul legal, societatea fiind dizolvata de drept în baza art. 237 din Legea nr. 31/1990, aceasta fiind principala cauza care a generat aparitia starii de insolventa a SC … SRL.
S-a mai stabilit ca societatea debitoare nu a avut de recuperat creante viabile si ca sunt întrunite cerintele impuse prin art. 138 din Legea nr.85/2006 pentru antrenarea raspunderii fostului administrator al societatii, fiind promovata de catre lichidator actiune pentru angajarea raspunderii membrilor organelor de conducere, prin sentinta civila nr. …/5 noiembrie 2010, ramasa irevocabila, fiind obligat fostul administrator al debitoarei, Serban Ion, sa suporte pasivul neacoperit al debitoarei, pâna la concurenta sumei de 1392 lei reprezentând creantele ramase neacoperite apartinând creditorului cuprins în tabelul definitiv al creantelor, hotarâre ce poate fi pusa în executare de catre creditor pentru recuperarea sumelor respective.
Potrivit dispozitiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, în orice stadiu al procedurii pevazute de prezenta lege, daca se constata ca nu exista bunuri în averea debitorului ori ca acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative si nici un creditor nu se ofera sa avanseze sumele corespunzatoare, judecatorul-sindic va da o sentinta de închidere a procedurii, prin care se dispune si radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.
La data de 10 decembrie 2010, judecatorul sindic a luat act de schimbarea denumirii lichidatorului din Cabinet Individual de Insolventa ILIE ION, cu sediul în Babadag, pct de lucru Tulcea în II INSOLVENCY IPURL Tulcea, cu sediul în Tulcea, str. Garii, nr 6, bl. 3, sc A, ap 8, jud.Tulcea.
Cum din verificari a rezultat ca societatea nu detine bunuri în patrimoniu si nici nu exista creante de recuperat, se va admite cererea, se va dispune închiderea procedurii de insolventa cu privire la debitoarea S.C…. S.R.L. cu sediul în sat …, jud.Tulcea si radierea societatii debitoare din Registrul Comertului unde este înmatriculata.
De asemenea, urmeaza ca în temeiul art. 135 din Legea nr. 85/2006, sa se dispuna notificarea hotarârii D.G.F.P. Tulcea si Oficiului Registrului Comertului de pe lânga Tribunalul Tulcea pentru efectuarea mentiunii.
În lipsa disponibilitatilor banesti în conturile debitoarei, în temeiul art. 4 alin. 4 din Legea nr.85/2006, se va dispune plata din fondul de lichidare a sumei de 3186,94 lei, din care suma de 3000 lei reprezinta onorariu lichidator, iar suma de 186,94 constituie cheltuieli de procedura.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE

Admite cererea lichidatorului II INSOLVENCY IPURL Tulcea, cu sediul în Tulcea, str. Garii, nr 6, bl. 3, sc A, ap 8, jud.Tulcea.
În temeiul art.131 din Legea nr.85/2006
Închide procedura insolventei deschisa fata de debitoarea SC …SRL, cu sediul …, jud.Tulcea.
Dispune radierea debitoarei din Registrul Comertului unde este înmatriculata.
În temeiul art.135 din Legea nr.85/2006
Dispune notificarea hotarârii DGFP Tulcea si Oficiului Registrului Comertului de pe lânga Tribunalul Tulcea pentru efectuarea mentiunii.
În temeiul art.4 alin.4 din Legea nr.85/2007
Dispune plata din fondul de lichidare a sumei de 3186,94lei, din care suma de 3000 lei reprezinta onorariu lichidator, iar suma de 186,94 lei constituie cheltuieli de procedura.
Definitiva. Executorie.
Cu recurs în 7 zile de la comunicare.
Pronuntata în sedinta publica din 14 ianuarie 2011.

JUDECATOR SINDIC, GREFIER,
….

…./3.ex./01.02.2011
Com.1ex.lichidator, 1 ex BPI + 1 adresa

ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
Dosar nr. …/88/2010
Emisa la 31.01.2011

Catre,
Directia Generala a Finantelor Publice Tulcea
Str. Babadag, nr. 163 bis, jud.Tulcea

Va facem cunoscut ca prin sentinta civila nr. 118/14.01.2011 pronuntata de Tribunalul Tulcea în dosarul nr. 1534/88/2010, s-a închis procedura insolventei deschisa fata de SC … S.R.L., cu sediul în sat .., jud. Tulcea, nr. de ordine în Registrul Comertului J ../384/1991, CUI … si s-a dispus radierea acesteia din Registrul Comertului unde este înmatriculata, astfel ca solicitam sa procedati la efectuarea acestor mentiuni în registrele dvs.

Judecator sindic, Grefier,

ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
Dosar nr. …/88/2010
Emisa la 31.01.2011

Catre,
Directia Generala a Finantelor Publice Tulcea
Str. Babadag, nr. 163 bis, jud.Tulcea

Va facem cunoscut ca prin sentinta civila nr. 118/14.01.2011 pronuntata de Tribunalul Tulcea în dosarul nr. 1534/88/2010, s-a închis procedura insolventei deschisa fata de … S.R.L., cu sediul în sat …, jud. Tulcea, nr. de ordine în Registrul Comertului J …/384/1991, CUI … si s-a dispus radierea acesteia din Registrul Comertului unde este înmatriculata, astfel ca solicitam sa procedati la efectuarea acestor mentiuni în registrele dvs.

Tags:

Comercial-închidere procedură insolvenţă

Dosar nr. 94/88/2010- JS – VA
31/2010

R O M Â N I A
TRIBUNALUL TULCEA
Sectia Civila, Comerciala si Contencios Administrativ
SENTINTA CIVILA NR. 101
Sedinta publica din data de ….
JUDECATOR SINDIC: …
GREFIER: ……

S-a luat în examinare cauza comerciala, în prima instanta, formulata de EXPERT GENERAL IPURL Tulcea, cu sediul în Tulcea, str. Trandafirilor nr. 4 B, judet Tulcea, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. … SRL, cu sediul în sat …., jud. Tulcea, pentru închiderea procedurii de insolventa, în conformitate cu art. 131 din Legea 85/2006.
La apelul nominal facut în sedinta publica a raspuns pentru lichidatorul judiciar av. Constantin Corina, lipsa fiind creditorii: ….., DGFP Tulcea si ITM Tulcea.
Procedura de citare este legal îndeplinita.
S-au citit actele si lucrarile dosarului de catre grefierul de sedinta, dupa care:
Reprezentantul lichidatorului judiciar depune la dosarul cauzei raportul privind închiderea procedurii insolventei în baza art. 131 din Legea 85/2006, notificat catre ITM si DGFP Tulcea.
Motivat de faptul ca nu exista bunuri în averea debitorului, sunt îndeplinite conditiile prev. de art. 131 din lege si solicita închiderea procedurii insolventei si încuviintarea retributiei lichidatorului judiciar.
Judecatorul sindic lasa cauza în pronuntare cu privire la închiderea procedurii insolventei.

JUDECATORUL SINDIC,

Prin cererea adresata acestei instante la data de 14.01.2011 si înregistrata sub nr. …/88/2010, iar la judecatorul sindic sub nr. …/2010, lichidatorul judiciar Expert General IPURL Tulcea, desemnat pentru debitoarea SC …. SRL Horia, jud.Tulcea, a solicitat închiderea procedurii de insolventa în conformitate cu art. 131 din Legea 85/2006.
În motivarea cererii s-a aratat ca societatea debitoare, la data de 11.01.2010, a solicitat intrarea sa în procedura falimentului, potrivit art. 27 si art. 28 din Legea 85/2006.
Împotriva debitoarei s-a deschis procedura de insolventa în forma simplificata conform Legii 85/2006, prin încheierea civila nr. 7/15.02.2010, în dosarul 94/88/2010 aflat pe rolul Tribunalului Tulcea la cererea debitoarei, desemnându-se în calitate de lichidator judiciar Expert General IPURL Tulcea.
S-a aratat ca în aceasta procedura lichidatorul judiciar desemnat a parcurs toate etapele procedurii de faliment si lichidare, conform documentelor întocmite si depuse la dosarul cauzei.
Urmare demersurilor facute de lichidator, reprezentantul fostului administrator al falitei, av. …, s-a prezentat la sediul lichidatorului judiciar si a predat documentele contabile ale societatii.
În urma verificarii înscrisurilor contabile ale societatii, s-a constatat ca în cauza sunt întrunite conditiile generale prevazute în cuprinsul art. 138 alin.1 din Legea nr. 85/2006, în sensul angajarii raspunderii membrilor organelor de conducere.
Din acest considerent, lichidatorul judiciar a solicitat atragerea raspunderii personale patrimoniale a fostului administrator…., formându-se dosarul nr. 1776/88/2010.
Prin sentinta civila nr. 2947 pronuntata la data de 19.11.2010, Tribunalul Tulcea a respins cererea de atragere a raspunderii personale patrimoniale a fostului administrator, ca nefondata.
La data de 23.04.2010, lichidatorul judiciar a depus tabelul preliminar al creantelor, în care s-au înscris trei creditori, respectiv: ITM Tulcea cu o creanta în valoare de 120 lei, DGFP Tulcea cu o creanta în valoare de 17.213 lei, SC … SRL cu o creanta în suma de 1.418,87 lei. La data de 14.05.2010, s-a depus si tabelul definitiv al creantelor, însumând un total al creantelor de 18.751,87 lei.
Motivat de faptul ca nu exista bunuri în averea debitorului, considera lichidatorul judiciar ca sunt îndeplinite conditiile art. 131 din Legea 85/2006 si solicita închiderea procedurii de faliment a SC … SRL.
În dovedirea cererii lichidatorul judiciar a depus rapoarte de activitate, tabel definitiv al creantelor, raport de închidere a procedurii cu dovada notificarii catre creditori.
Din analiza înscrisurilor întocmite si depuse la dosarul cauzei de catre lichidatorul judiciar rezulta ca acesta si-a îndeplinit atributiile specifice, parcurgând toate etapele impuse de Legea 85/2006.
Fata de societatea debitoare s-a deschis procedura de insolventa în forma simplificata conform Legii 85/2006, prin încheierea civila nr. 7/15.02.2010, la cererea debitoarei, desemnându-se în calitate de lichidator judiciar Expert General IPURL Tulcea.
Din actele puse la dispozitie lichidatorului judiciar s-a apreciat ca fostul administrator al debitoarei se face vinovat de starea de insolventa a debitoarei, motiv pentru care s-a formulat cerere de atragere a raspunderii personale patrimoniale, ce a format obiectul dosarului nr. …/88/2010, cerere respinsa ca nefondata, prin sentinta civila nr. …/19.11.2010.
La data de 23.04.2010, s-a depus tabelul preliminar al creantelor, în care s-au înscris trei creditori, respectiv: ITM Tulcea cu o creanta în valoare de 120 lei, DGFP Tulcea cu o creanta în valoare de 17.213 lei, SC … SRL cu o creanta în suma de 1.418,87 lei, iar la data de 14.05.2010, s-a depus si tabelul definitiv al creantelor, însumând un total al creantelor de 18.751,87 lei.
Având în vedere dispozitiile art.131 din Legea 85/2006 potrivit cu care ” În orice stadiu al procedurii prevazute de prezenta lege, daca se constata ca nu exista bunuri în averea debitorului ori ca acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative si nici un creditor nu se ofera sa avanseze sumele corespunzatoare, judecatorul-sindic va da o sentinta de închidere a procedurii, prin care se dispune si radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat”, judecatorul sindic apreciaza ca nu se mai impune continuarea procedurii de insolventa, urmând a admite cererea si a dispune închiderea procedurii de insolventa cu privire la debitoarea S.C. … SRL …, jud. Tulcea.
Va dispune radierea debitoarei din evidentele Registrului în care este înmatriculata.
Potrivit dispozitiilor art.4 din Legea 85/2006, toate cheltuielile aferente procedurii instituite prin prezenta lege, se suporta din averea debitorului.
Examinând cererea în raport de actele si lucrarile dosarului, instanta constata ca au fost îndeplinite cerintele legale, astfel ca cererea lichidatorului este întemeiata si va dispune plata sumei de 2000 lei (2480 lei cu TVA) reprezentând onorariu lichidator din fondul special constituit în temeiul art. 4 alin.4 din Legea 85/2006, catre lichidatorul judiciar Expert General IPURL Tulcea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE:

Admite cererea formulata de lichidatorul judiciar EXPERT GENERAL IPURL Tulcea, cu sediul în Tulcea, str. …, judet Tulcea.
În temeiul art. 131 din Legea 85/2006
Dispune închiderea procedurii insolventei fata de debitoarea S.C. … SRL, cu sediul în …, jud. Tulcea.
Dispune radierea debitoarei din evidentele registrului în care este înmatriculata.
Prezenta hotarâre se va notifica DIRECTIEI FINANTELOR PUBLICE TULCEA SI OFICIULUI REGISTRULUI COMERTULUI TULCEA pentru efectuarea mentiunii.
În temeiul art. 4 din Legea nr.85/2006;
Dispune plata sumei de 2000 lei ( 2480 lei cu TVA) reprezentând onorariu lichidator din fondul special constituit în temeiul art. 4 alin.4 din Legea 85/2006, catre lichidatorul judiciar Expert General IPURL Tulcea.
Definitiva si executorie.
Cu recurs în 7 zile de la comunicare.
Pronuntata în sedinta publica din 14 ianuarie 2011.

JUDECATOR SINDIC, GREFIER,
…. ..

Com. 3 ex.- 1 ex. Lichidator
1 ex. DGFP Tulcea si 1 ex. ORC

Tags:

Comercial – inchidere procedura insolventa

Dosar nr. 2543/88/2007

R O M Â N I A

TRIBUNALUL TULCEA

SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV

SENTINTA CIVILA Nr. 327

Şedinţa publică din data de 27 februarie 2009

Asupra cererii de faţă:

La data de 27 ianuarie 2009, lichidatorul judiciar “…” Tulcea desemnat în cauza privind pe debitoarea S.C. “…” SRL, a depus la Tribunalul Tulcea cerere prin care a solicitat, în conformitate cu prevederile art.131 din Legea nr.85/2006, închiderea procedurii de insolvenţă privind pe debitoarea în speţă.

Copii de pe raportul final înaintat la dosar pe 22 ianuarie 2009 şi de pe cererea de închidere a procedurii privind debitoarea SC “…” SRL s-au comunicat creditorilor şi societăţii debitoare de către lichidatorul judiciar, nefiind formulate obiecţiuni la raportul privind închiderea procedurii.

La aceeaşi dată, respectiv 27 ianuarie 2009, lichidatorul a solicitat să se dispună plata din fondul de lichidare a onorariului de lichidator judiciar la nivelul componenţei fixe de 1.900 lei + T.V.A. şi decontarea cheltuielilor în sumă de 207,40 lei aferente procedurii avansate de lichidatorul judiciar.

Examinând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 2222 din data de 30 noiembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Tulcea în dosarul cu nr.224/2007 js N.E. (2543/88/2007) s-a admis cererea formulată de creditoarea Direcţia Generală a Finanţelor Publice Tulcea şi s-a dispus deschiderea procedurii de insolvenţă în formă simplificată faţă de debitoarea S.C. “…” SRL, în temeiul art.3 pct.25 din Legea nr.85/2006 raportat la art.1 alin.2 lit.e din acelaşi act normativ, şi a fost numit în calitate de lichidator judiciar “…” S.P.R.L., societate profesională care ulterior şi-a schimbat forma de organizare şi denumirea în “…”.

În această calitate, lichidatorul a desfăşurat activităţile prevăzute de legea privind procedura insolvenţei, respectiv a notificat debitoarea şi creditorii cu privire la deschiderea procedurii insolvenţei în formă simplificată faţă de S.C. “…” SRL, precum şi cu privire la termenele stabilite în cauză; a efectuat publicitatea privind deschiderea procedurii atât într-un ziar de circulaţie naţională, ziarul Adevărul, cât şi în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă; a notificat administratorul statutar al debitoarei în legătură cu obligaţia de a-i preda actele financiar-contabile ale societăţii.

Urmare a expirării termenului limită stabilit pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor, lichidatorul judiciar a întocmit tabelul definitiv cuprinzând creanţele împotriva averii debitoare deţinute de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Tulcea în sumă de 87.628 lei, de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Tulcea în cuantum de 361 lei şi de către Primăria municipiului Tulcea în valoare de 1.373 lei.

Din verificările întreprinse de către lichidatorul judiciar a rezultat că debitoarea nu are bunuri rămase în averea sa la deschiderea procedurii, şi că societatea nu are bani în conturi la bănci sau în casă sau alte sume de încasat pentru recuperarea creanţelor deţinute de creditorii înscrişi în cauză.

La data de 15 aprilie 2008, lichidatorul judiciar a înaintat la Tribunalul Tulcea cerere de atragere a răspunderii fostului administrator al debitoarei Stancu Nicolae în temeiul art.138 alin.(1) lit.d din Legea nr.85/2006, acţiune care a format obiectul dosarului nr.954/88/2008 şi la care lichidatorul judiciar a renunţat întrucât, din studiul documentelor în posesia cărora a intrat urmare a introducerii acestei cereri, a rezultat că societatea a avut evidenţa contabilă corect întocmită şi actele fiind depuse la instituţiile statului conform legislaţiei, nemaiexistând fapta prevăzută de art.138 din Legea nr.85/2006.

Se mai constată că cei trei creditori ai falitei în cauză făcând parte dintre creditori bugetari, nu au avansat sume de bani corespunzătoare continuării procedurii de lichidare judiciară a debitoarei.

Potrivit dispoziţiilor art. 131 din Legea nr.85/2006 în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative şi nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va putea da o sentinţă de închidere a procedurii prin care se dispune şi radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

Văzând că sunt îndeplinite cerinţele pentru închiderea procedurii prevăzute de prezentul articol de lege, urmează a dispune în acest sens.

Se va dispune radierea debitoarei din registrul unde este înmatriculată, iar prezenta hotărâre va fi notificată Direcţiei teritoriale a finanţelor publice şi Oficiului Registrului Comerţului unde debitorul este înmatriculat pentru efectuarea menţiunii.

Cum în cauză nu sunt bunuri şi nici sume de recuperat, se impune a se acoperi onorariul lichidatorului judiciar stabilit prin sentinţa civilă nr.2222 din 30.11.2007 a Tribunalului Tulcea în sumă de 2261 şi cheltuieli efectuate cu procedura de către lichidator în sumă de 207,40 lei, astfel că, în temeiul art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006, urmează a aproba plata din fondul de lichidare a sumei totale de 2468,40 lei.

Tags:

Comercial-închidere procedură insolvenţă

Dosar nr. 794/88/2007

Sentinţa civilă Nr. 42

Şedinţa publică de la 16 Ianuarie 2009

Prin cererea adresata acestei instante la data de 28.11.2008 şi înregistrata sub nr. 794/88/2007, iar la judecatorul sindic sub nr. 80/2007, lichidatorul judiciar … SPRL Constanţa desemnat pentru debitoarea SC … SRL Tulcea, a solicitat închiderea procedurii de insolvenţă în conformitate cu art.131 din Legea 85/2006.

În motivarea cererii s-a arătat că prin sentinţa civilă nr. 942 din 19 iunie 2007 pronunţată de Tribunalul Tulcea, s-a dispus deschiderea procedurii de insolvenţă în formă simplificată faţă de debitoarea SC … SRL, fiind desemnat lichidator judiciar … SPRL Constanţa.

S-a mai arătat că lichidatorul judiciar a exercitat atribuţiile prevăzute de lege şi stabilite de judecătorul sindic, de la data deschiderii procedurii şi până la data întocmirii raportului de închidere a procedurii insolvenţei.

Lichidatorul a precizat că nu a fost posibilă întocmirea raportului cu privire la cauzele ce au generat starea de încetare de plăţi deoarece nu a putut intra în posesia documetelor contabile ale societăţii debitoare.

A menţionat că debitoarea nu deţine bunuri mobile sau imobile cu care să se poată acoperi cheltuielile administrative şi pasivul societăţii.

S-a mai arătat că, creditorii înscrişi în tabelul definitiv consolidat al creanţelor, D.G.F.P Tulcea şi Consiliul Local Tulcea, sunt creditori bugetari care nu pot avansa sumele necesare acoperirii cheltuielilor aferente procedurii de lichidare.

În dovedirea cererii lichidatorul judiciar … SPRL Constanţa a depus un raport de închidere, notificări către debitoare şi către creditorii bugetari, un tabel definitiv al creanţelor.

Din analiza înscrisurilor întocmite şi depuse la dosarul cauzei de către lichidatorul judiciar, rezultă că societatea debitoare a fost dizolvată prin Încheierea nr. 1225/05.05.2005 a judecătorului delegat de la Oficiul Registrului Comerţului Tulcea, în baza art. 30 alin.1 din Legea nr. 359/2004, iar lichidatorul judiciar şi-a îndeplinit atribuţiile specifice, notificând creditorii bugetari.

Potrivit dispoziţiilor art. 131 din Legea nr.85/2006 cum în cauză se constată că nu există bunuri în averea debitorului sau acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative şi nici un creditor nu s-a oferit să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic apreciază că nu se mai impune continuarea procedurii de insolvenţă, urmând a admite cererea şi a dispune închiderea procedurii falimentului cu privire la debitoarea SC … SRL Tulcea.

Va dispune radierea societăţii din evidenţele Oficiului Registrului Comerţului Tulcea.

Tags: