404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Competenţă teritorială. Situaţia fuziunii prin absorbţie a societăţii debitoare

Dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 64/1995 republicată conferă competenţă teritorială, pentru procedurile reglementate de prezenta lege, instanţei de la sediul debitorului.

Sediul persoanei juridice este cel menţionat la registrul comerţului, chiar dacă titularul acţiunii invocă alte date în acest sens.

Pierderea personalităţii juridice, ca efect al fuziunii prin absorbţie, va conduce la sesizarea instanţei în a cărei rază de competenţă se află cel care a preluat activul şi pasivul debitorului. (cu notă critică)

Creditoarea S.C. N S.A. a solicitat Tribunalului Constanţa deschiderea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului faţă de debitoarea sa S.C. ETC S.A., cu sediul în municipiul Constanţa.

Pârâta a contestat că ar fi în încetare de plăţi şi a susţinut că sunt în curs de derulare operaţiunile de fuziune cu o terţă societate comercială.

Constatând că debitorul a formulat contestaţia cu depăşirea termenului procedural prevăzut de lege, judecătorul sindic a respins ca tardivă contestaţia şi a dispus deschiderea procedurii.

Ulterior, Registrul comerţului a comunicat instanţei că debitoarea şi-a încetat activitatea ca urmare a finalizării procedurii de fuziune prin absorbţie, personalitate juridică având doar societatea care a preluat integral activul şi pasivul societăţii pârâte, respectiv S.C. MM S.A. Neamţ.

Urmare a absorbţiei încheiate, patrimoniul societăţii debitoare a fost preluat integral de persoana juridică menţionată. Faţă de dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 64/1995 republicată, potrivit cărora procedurile reglementate de prezenta lege sunt de competenţa instanţei de la sediul debitorului, respectiv acela care figurează la registrul comerţului, competenţa în soluţionarea prezentei cauze revine în aceste condiţii Tribunalului Neamţ.

(sentinţa civilă nr. 2938 COM/ 12.11.2001, irevocabilă prin nerecurare)

Notă: Soluţia adoptată este aplicabilă în măsura în care creditorul precizează, în faţa instanţei mai întâi sesizate, că îşi îndreaptă cererea de deschidere a procedurii colective faţă de persoana juridică absorbantă aflată în raza de competenţă teritorială a altui tribunal. Cum temeinicia cererii nu poate fi analizată cu încălcarea normelor imperative de competenţă teritorială, dezinvestirea este necesară şi corectă procesual.

A declina competenţa, în alte condiţii, presupune o modificare din oficiu a acţiunii şi deci o decizie eronată, care pune semnul egalităţii între situaţia juridică a debitorului care şi-a încetat existenţa şi cea a persoanei juridice absorbante.

Etichete:

COMPETENŢĂ TERITORIALĂ. SOLUŢIONARE PLÂNGERE ART. 278/1 CPP, ÎN CAZUL CAUZELOR STRĂMUTATE

Prin cererea înregistrată sub nr. …din … la Judecătoria Galaţi petentul BDI s-a plâns împotriva Rezoluţiei de neîncepere a urmării penale pronunţată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi în dosarul nr. … din data de …, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorul DN, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250, alin.1, Cod penal.

Prin Sentinţa penală nr. … din …, pronunţată de Judecătoria Galaţi în dosarul nr. …. s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a plângerii petentului, în favoarea Judecătoriei Buzău.

La această instanţă cauza a fost înregistrată sub nr. … din data de ….

În motivarea în fapt a cererii petentul arată că se plânge împotriva soluţionării dosarului nr. … al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi deoarece soluţia dispusă este vădit netemeinică şi pronunţată cu încălcarea esenţială a legii, precum şi a ingerinţei politicului în efectuarea actului de justiţie.

Petentul arată că prin Decizia nr. … pronunţată în dosarul nr. … de Tribunalul Buzău, s-a admis recursul său, s-a casat Sentinţa penală nr. .. a Judecătoriei Buzău şi pe fond a fost admisă plângerea sa, s-a dispus desfiinţarea rezoluţiei Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi din data de … şi trimiterea cauzei la Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, în vederea începerii urmăririi penale pentru infracţiunea prevăzută de art. 250, Cod penal, faţă de făptuitorul DN. Prin respectiva decizie, Tribunalul a dispus identificarea şi audierea persoanelor care au fost înscrise la audienţe în cadrul Primăriei Galaţi, în ziua de 20.04.2005 şi care au asistat la incidentul reclamat de petent. Petentul nu îşi explică de ce după decizia Tribunalului Buzău, dosarul a ajuns din nou la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, în condiţiile în care instanţa de recurs dispusese trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău.

În concluzie petentul, solicită admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei atacate şi trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău, în vederea refacerii urmăririi penale aşa cum s-a pronunţat Tribunalul Buzău.

Din analiza actelor şi lucrărilor prezentului dosar şi a dosarului ataşat, prin prisma motivelor invocate de petent, instanţa reţine următoarele:

Petentul BDI a formulat plângere penală împotriva făptuitorului DN pentru infracţiunea de purtare abuzivă prevăzută de art. 250, alin.1, Cod penal, motivat de faptul că făptuitorul, în data de 20.04.2005, în cadrul unei audienţe acordate la sediul Primăriei din Galaţi, i-a adresat persoanei vătămate apelativul “comunistule”.

Prin Rezoluţia nr. … din …, Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi a dispus neînceperea urmării penale faţă de DN, în baza art. 10, alin.1, lit.b, Cod procedură penală.

Petentul BDI s-a plâns împotriva Rezoluţiei de neîncepere a urmării penale pronunţată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi în dosarul nr. … din data de …, la Judecătoria Galaţi, iar prin Încheierea nr. … din … pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. .., s-a dispus strămutarea judecării cauzei la Judecătoria Buzău, unde a fost înregistrată sub nr. … Prin Sentinţa penală nr. … din …, pronunţată de Judecătoria Buzău în dosarul nr. …, s-a respins plângerea petentului, formulată împotriva Rezoluţiei nr. … din .., a Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi.

Împotriva sentinţei respective petentul BDI, a formulat recurs, care a fost soluţionat prin Decizia nr. … pronunţată în dosarul nr. …, de Tribunalul Buzău, când s-a admis recursul său, s-a casat Sentinţa penală nr. … a Judecătoriei Buzău şi pe fond a fost admisă plângerea sa, s-a dispus de asemenea, desfiinţarea rezoluţiei Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi din data de … şi trimiterea cauzei la Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, în vederea începerii urmăririi penale pentru infracţiunea prevăzută de art. 250, Cod penal, faţă de făptuitorul DN. Prin respectiva decizie, Tribunalul a dispus identificarea şi audierea persoanelor care au fost înscrise la audienţe în cadrul Primăriei Galaţi, în ziua de 20.04.2005 şi care au asistat la incidentul reclamat de petent, precum şi audierea făptuitorului şi a angajaţilor primăriei.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău prin adresa nr. … din … a înaintat dosarul la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, precizând că dispoziţiile art. 209, alin. 3 şi 4, Cod procedură penală stabilesc competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acesteia din urmă.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi prin Rezoluţia pronunţată în dosarul nr. … din data de …, a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorul DN, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250, alin.1, Cod penal, în baza art. 10, lit.a şi b, Cod procedură penală.

Împotriva acestei rezoluţii petentul a formulat plângere, care i-a fost respinsă prin Rezoluţia nr. … din ….

Instanţa constată că Rezoluţia nr. … din data de … de neîncepere a urmării penale pronunţată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi este temeinică şi legală din următoarele motive:

Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi era competent să efectueze cercetările dispuse de Tribunalul Buzău prin decizia sa, pronunţată în recurs, când a soluţionat plângerea petentului pe fond. Încheierea de strămutare pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. … a produs efecte numai în faza cercetării judecătoreşti a cauzei, nu şi asupra fazei de urmărire penală, aşa cum rezultă din economia art. 55-60, Cod procedură penală şi cum, de altfel, s-a pronunţat aceiaşi instanţă în soluţionarea unui conflict negativ de competenţă, într-o cauză similară (Încheierea nr. …, Secţia penală). În aceste condiţii, faţă de cele reţinute mai sus, dar şi având în vedere că scopul bunei desfăşurări a procesului ar fi anulat prin reluarea în acelaşi circuit jurisdicţional soluţionarea cauzei, lăsând fără efect instituţia strămutării, instanţa, va respinge excepţia lipsei competenţei teritoriale a Judecătoriei Buzău.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, instanţa constată că parchetul a îndeplinit măsurile dispuse prin decizia de trimitere a cauzei la procuror, în sensul că a identificat şi audiat persoanele înscrise la audienţă în aceiaşi zi cu petentul dar şi angajaţii primăriei, în persoana martorilor: SŞ, TNS, PT, TE, ASE, iar din declaraţiile acestora nu rezultă că făptuitorul DN, ar fi săvârşit vreo faptă care să întrunească elementele constitutive ale infracţiunii de purtare abuzivă în care subiect pasiv al acesteia să fie petentul BDI.

Faţă de cele reţinute, instanţa, în baza art. 2781, alin. 8, lit. a, Cod procedură penală va respinge plângerea formulată de petentul BDI ca nefondată şi în consecinţă va menţine ca temeinică şi legală Rezoluţia nr. … din data de … de neîncepere a urmăririi penale privind pe făptuitorul DN.

În baza art. 192, alin. 2, Cod procedură penală, reţinând culpa procesuală a petentului, instanţa îl va obliga pe acesta la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

Etichete:

Cerere de inlocuire a sanctiunii amenzii contraventionale cu prestarea unei activitati in folosul comunitatii. Competenta teritoriala

Domeniu: – Contraventii

Tip: sentinta

Nr. 39/12.01.2011

Autor: Judecatoria Adjud

Cerere de inlocuire a sanctiunii amenzii contraventionale cu prestarea unei activitati in folosul comunitatii. Competenta teritoriala

Prin sent.civ. nr. 39/12.01.2011, Judecatoria Adjud a declinat competenta de solutionare a cauzei avand ca obiect inlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale cu prestarea unei activitati in folosul comunitatii, in favoarea Judecatoriei Focsani.

Pentru a pronnunta aceasta solutie, instanta a avut in vedere potrivit mentiunilor din procesul verbal de contraventie depus la dosar, ca fapta contraventionala pentru care a fost sanctionat contravenientul a avut loc pe raza mun. Focsani.

Potrivit art. 391 din O.G. nr. 2/2001 modificata, in cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, acesta (organul din care face parte agentul constatator) va sesiza instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit contravenţia, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii, ţinându-se seama, după caz, şi de partea din amendă care a fost achitată.

Rezulta astfel clar ca instanta competenta a solutiona cauza este Judecatoria Focsani.

Etichete:

Competenta teritoriala in caz de divort a sotilor care locuiesc in strainatate

Domeniu: Competenta teritoriala

Tip: sentinta

Nr. 303/02.03.2010

Autor: Judecatoria Adjud

Competenta teritoriala in caz de divort a sotilor care locuiesc in strainatate

Prin sent.civ. nr. 303/02.03.2010, Judecatoria Adjud a admis exceptia de necompetenta teritoriala si a declinat competenta de solutionare a cauzei avand ca obiect divort, privind pe reclamantul M.D. si parata M.A. in favoarea Judecatoriei sect.1 Bucuresti.

In cauza, reclamantul a formulat actiunea prin mandatar si a aratat in motivarea actiunii ca s-a casatorit cu parata in anul 2002, ca din casatorie a rezultat un minor ca relatiile de casatorie s-au deteriorat din cauza paratei.

A solicitat desfacerea casatoriei din vina paratei, aceasta sa revina la numele avut anterior casatoriei si sa fie incredintata paratei spre crestere si educare copilul minor, cu obligarea sa la plata pensiei de intretinere.

Parata, cu resedinta in strainatate, prin mandatar a depus la dosar intampinare prin care a aratat ca este de acord cu desfacerea casatoriei si celelalte capete de cerere, solicitand insa ca desfacerea casatoriei sa se dispuna din culpa comuna.

La termenul din 23.02.2010 instanta din oficiu a invocat exceptia de necompetenta teritoriala a cauzei.

Reclamantul, prin mandatar, atat in instanta, cat si prin concluziile scrise, a aratat ca ultimul domiciliu al partilor a fost in raza teritoriala a Judecatoriei Adjud, conform actelor, unde au si locuit si unde au in continuare locuinta proprie. A mai aratat ca in cauza nu este aplicabila Legea nr. 105/1992 privind raporturile de drept international privat, care reglementeaza, in materie procedurala, normele aplicabile raporturilor dintre un cetatean roman si un cetatean strain sau dintre cetatenii straini pe teritoriul Romaniei. In acest sens disp. art. 148 din legea mentionata sunt clare si nu lasa loc interpretarii, instantele romane fiind competente sa solutioneze procesele dintre o parte romana si o parte straina sau numai dintre straini, persoane fizice sau persoane juridice, numai in aceste conditii competenta de solutionare a cererii de divort revenind Judecatoriei sect.1. Per a contrario, procesele dintre doua persoane romane nu sunt supuse normelor de procedura prevazute de legea generala Codul de procedura civila, sens in care s-a pronuntat si ICCJ prin decizia de speta 3295/2003.

A mai aratat ca parata a indicat ca are resedinta in Spania, insa codul de procedura civila face distinctie intre domiciliu si resedinta, stabilind prin art. 614 ca in situatia in care unul din soti are resedinta in strainatate se poate infatisa prin mandatar, nefiind astfel obligatoriu ca parata sa locuiasca efectiv in Romania la momentul judecarii actiunii de divort, ci sa aiba domiciliul legal in tara.

Cum partile au domiciliul in raza teritoriala a Judecatoriei Adjud, a concluzionat ca in cauza competenta apartine acestei instante.

In subsidiar a solicitat ca in cazul in care se va aprecia ca partile nu mai locuiesc in Romania, sa se aiba in vedere disp. regulamentului CE nr.2201/2003 din interperetarea carora rezulta ca daca partile sunt cetateni romani, competenta revine instantelor romane.

Parata, prin mandatar, atat in instanta, cat si prin concluziile scrise, a aratat ca potrivit disp. art. 607 si 614 C.pr.civ. competenta apartine Judecatoriei Adjud, intrucat atat reclamantul, cat si parata au avut acelasi domiciliu in mun. Adjud.

Pentru a pronunta solutia aratata, instanta a constatat ca potrivit actelor depuse de parti la dosar si sustinerilor din actiune si respectiv intampinare, partile au locuinta efectiva in Spania de mai mult timp, cel putin din anul cand s-a nascut copilul minor, acesta fiind nascut in Spania, dupa cum rezulta din chiar sustinerile reclamantului in actiune.

Astfel, rezulta clar ca in prezent nici una dintre parti nu mai locuieste efectiv pe raza teritoriala a Judecatoriei Adjud.

În conformitate cu disp.art. 607 C.p.civ, “cererea de divort este de competenta judecatoriei în circumscriptia careia se afla cel din urma domiciliu comun al sotilor. Daca sotii nu au avut domiciliu comun sau daca nici unul din soti nu mai locuieste în circumscriptia judecatoriei în care se afla cel din urma domiciliu comun, judecatoria competenta este aceea în circumscriptia careia isi are domiciliul pârâtul, iar când pârâtul nu are domiciliu în tara, este competenta judecatoriei în circumscriptia careia isi are domiciliul reclamantul”.

În conformitate cu dispozitiile art. 155 din Legea 105/1992 “în cazul în care instantele romane sunt competente, potrivit dispozitiilor prezentului capitol si nu se poate stabili care anume dintre ele este indreptatita sa solutioneze procesul, cererea va fi îndreptata, potrivit regulilor de competenta materiala, la Judecatoria sectorului 1 al municipiului Bucuresti sau la Tribunalul municipiului Bucuresti.

În speta, instanta a constatat ca, potrivit art.150 pct.1 din Legea 105/1992, dar si potrivit dispozitiilor Regulamentului (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului, care a intrat în vigoare la 1 martie 2005 şi care se aplică hotărârilor de divorţ pronunţate după acea dată, instantele române sunt competente sa solutioneze cauza deoarece partile sunt cetateni romani.

Potrivit dispozitiilor din Legea nr.105/1992 care reglementeaza in materia raporturilor de drept international privat, si care este in concordanta cu normele de drept international si drept comunitar, stabilite in materie de divort potrivit Regulamentului (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului, in cazul in care in raporturile dintre parti exista un element de extraneitate (in speta resedinta partilor si domiciliul actual al acestora), instantele competente in materie de divort sunt oricare dintre urmatoarele (cu mentiunea ca dacă o acţiune este intentată în instanţele mai multor state membre – ceea ce nu e cazul in speta), se consideră că au competenţă judiciară instanţele în care a fost intentată acţiunea pentru prima dată ; în statele membre în care soţii au domiciliul în mod obişnuit; în statele membre în care pârâtul are domiciliul în mod obişnuit; dacă soţii nu mai locuiesc în acelaşi stat membru, în statul membru în care au avut în mod obişnuit ultimul domiciliu, cu condiţia ca unul dintre ei să locuiască încă acolo; în cazul unei cereri comune, în statul membru în care are domiciliul unul dintre soţi; în unele situaţii, în statul membru în care solicitantul are domiciliul în mod obişnuit; în statul membru în care soţii deţin cetăţenia.

Astfel, această convenţie are scopul de a determina care state membre au competenţa de a judeca cererile de divorţ.

Astfel, rezulta fara dubiu fata de cetatenia romana a celor doua parti, potrivit ultimei teze mentionate anterior, instantele romane sunt competente sa solutioneze cererea de divort a partilor si capetele accesorii acesteia. Insa Regulamentul CE nu reglementeaza nimic mai mult in afara de aceasta competenta generala, stabilirea competentei teritoriale in favoarea uneia dintre instantele din cadrul statului roman de cetatenie a partilor, fiind reglementata de dispozitiile art. 607 C.pr civ., iar in cazul in care potrivit art. 155 din Legea nr. 105/1992 nu se poate stabili care anume dintre ele este indreptatita sa solutioneze procesul, cererea va fi îndreptata, potrivit regulilor de competenta materiala, la Judecatoria sectorului 1 al municipiului Bucuresti sau la Tribunalul municipiului Bucuresti.

In cauza, nu se poate stabili competenta teritoriala a unei anumite instante în conformitate cu criteriile stabilite de art. 607 C.pr.civ. pentru ca in prezent partile locuiesc in Spania.

Chiar daca art. 607 C.pr.civ. stabileste competenta in favoarea judecatoriei in circumscriptia careia isi are domiciliul pârâtul sau daca pârâtul nu are domiciliu în tara, in favoarea judecatoriei în circumscriptia careia isi are domiciliul reclamantul, instanta retine ca in aceasta situatie, notiunea de domiciliu trebuie interpretata in sens de loc in care locuiesc efectiv partile în chip statornic, in cauza locul in care partile locuiesc efectiv fiind in Spania.

Deoarece din coroborarea dispozitiilor art. 159 pct.3 cu art. 19 C. pr. civ, rezulta ca în materia divortului competenta teritoriala este reglementata de norme de ordine publica, instanta retine ca in cauza nu s-a facut dovada ca domiciliul actual comun al partilor sau locuinta efectiva a reclamantului sau a paratei se afla in circumscriptia teritoriala a Judecatoriei Adjud .

Etichete:

Competenta teritoriala in materia investirii cu formula executorie a biletului la ordin. Invocarea exceptiei de necompetenta din oficiu de catre instanta .

Domeniu:Civil Tip:sentinta NR/Data:261/19.02.2010

Autor:Judecatoria Adjud Competenta teritoriala

Competenta teritoriala in materia investirii cu formula executorie a biletului la ordin. Invocarea exceptiei de necompetenta din oficiu de catre instanta .

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Adjud la data de 15.02.2010, creditoarea SC X SRL a solicitat investirea cu formulă executorie a biletului la ordin nr. 6535/19.02.2007 emis de SC Y SRL la data de 19.02.2007 pentru suma de 1.029,82 lei, scadent la data de 31.01.2010 si a biletului la ordin nr. 6534/19.02.2007 emis de SC Y SRL la data de 19.02.2007 pentru suma 2.185,81 lei, scadent la data de 31.01.2010.

Cererea a fost legal timbrată şi au fost ataşate în original şi în copie biletele la ordin mentionate.

La termenul de judecata din 19.02.2010, instanta a invocat din oficiu exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Adjud in solutionarea cererii

Analizând cererea sub aspectul excepţiei de necompetenţă teritorială, instanţa a reţinut că cererea de învestire cu formulă executorie a biletului la ordin este o cerere necontencioasă, căreia îi sunt aplicabile dispoziţiile speciale ale art. 331-339 Cod procedură civilă

Potrivit art. 334 alin. 1 Cod procedură civilă, instanţa învestită cu soluţionarea unei cereri necontencioase este obligată să-şi verifice competenţa, chiar şi atunci când nu este de ordine publică.

Astfel, Legea nr. 58/1934 asupra cambiei si biletului la ordin nu prevede norme speciale de competenţă teritorială, ceea ce conduce la concluzia că devin aplicabile normele de drept comun în materie.

În cererile ce izvorăsc dintr-o cambie, cec sau bilet la ordin, în temeiul art.5 si art.10 pct.3 C.proc.civ., competenţa este alternativă, între instanţa de la sediul emitentului (debitorului) şi instanţa locului de plată.

Din menţiunile biletelor la ordin depuse la dosar rezultă că locul plăţii este situat in localitatea Medgidia, iar sediul societatii emitente – SC Y SRL este situat in aceeasi localitate, care se afla in raza de competenta a Judecatoriei Medgidia, jud. Constanta.

În consecinţă, constatand ca Judecatoria Adjud nu este competenta teritorial sa solutioneze prezenta cerere, instanţa a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi în baza art. 158 alin. 3 C.proc.civ. şi art 334 C.proc.civ. a declinat competenţa de solutionare a cererii în favoarea Judecătoriei Medgidia, jud. Constanta.

Etichete:

Competenta teritoriala

Domeniu:Civil Tip:sentinta NR/Data:1262/12.11.2009 Autor:Judecatoria Competenta teritoriala.

Prin cererea formulata de catre reclamantul T. I.I., inregistrata pe rolul Jud Adjud la nr 1692 /173 din 26.08.2009 ,a solicitat ,in contradictoriu cu parata M. I.M. iesirea din indiviziune de pe urma def T..I. .

In motivarea cererii sale, reclamanta a aratat ca la data de 30.06.2007 a decedat def M. I.M. cu mostenitorii partile din prezenta cauza in calitate de fii .

Masa succesorala a def.se compune din suprafetele de teren cuproinse in TP 46889/1995,138857/2005,12789/1993,31297/1994,138858/2005,o casa de locuit si o anexa –bucatarie de vara .

Reclamanta a mai aratat ca intre parti a intervenit o intelegere privind impartirea bunurilor ramase,de care solicita ca instanta sa ia act.

Legal citate in cauza ,reclamantul a fost reprezentat in fata instantei de judecata la termenul din data de 12.11.2009 prin mandatar ,T E.si prin mandatar avocat ,parata fiind lipsa .La acelasi termen de judecata reclamantul, prin mandatari, a precizat ca ultimul domiciliul al defunctei a fost in localitatea T. ,jud.N..

Examinand actele si lucrarile cauzei ,fata de disp.art 14,si art 19 c.p.civ ,instata a invocat din oficiu exceptia de necompetenta teritoriala a jud Adjud. Potrivit art 14 Cod procedura civila ,in materie de mostenire ,sunt de competenta instantei de la ultimul domiciliu al defunctului cererile privitoare la mostenire , precum si cele pe care mostenitorii le-ar avea unul impotriva altuia , iar potrivit art 19 c.pr.civ ., partile pot conveni prin inscris sau declaratie verbala in fata instantei, doar in pricinile privitoare la bunuri in sensul ca acestea sa fie judecate de alte instante decat acelea care potrivit legii au competenta teritoriala ,afara de cazurile prev la art 13-16 c.proc.civc.. Potrivit art 159 pct 3 c.pr civ necompetenta teritoriala este de ordine publica daca partile nu o pot inlatura .

Astfel,dispozitia art 14 c.p.c.are caracter imperativ de ordine publica,de la care parttile nu pot deroga ,iar instantele sunt tinute sa o respecte din proprie initiativa atunci cand partile nu o invoca.

Din sesizarea pentru deschiserea procedurii succesorale nr 400/14.08.2009 eliberat de Primaria com Tarcau,jud Neamt, in ce o priveste pe def T.I. de pe urma careia partile solicita partajarea averii succesorale ,coroborata si cu precizarile reclamantului prin mandatar , facute in instanta la termenul de judecata din 12.11.2009 ,conform carora defuncta a avut ultimul domiciliu efectiv anterior datei decesului , in com Tarcau,jud Neamt, (neprezentand insa relevanta locul unde defuncta a decedat) ,instanta retine ca ultimul domiciliu al defunctei a fost in aceasta localitate, aflata în raza de competenţă teritorială a Judecătoriei Bicaz,jud Neamt si nu a Jud Adjud.

Este de principiu ,ca dispozitiile art 13 si 14 din c.pr.civ reglementeaza doua cazuri de competenta teritoriala absoluta, in materie de bunuri nemiscatoare si respectiv ,succesiuni.In ipoteza in care cele doua dispozitii legale intra in coliziune,ca in prezenta cauza,in sensul ca bunurile imobile ce fac obiectul iesirii din indiviziune se afla pe raza teritoriala a Jud Adjud ,iar ultimul domiciliu al def. s-a aflat in com Tarcau,jud Neamt,atat practica judiciara cat si doctrina sunt unanime in sensul ca prevaleaza disp.art 14 c.pr,civ, .argumente in acest sens fiind topografia textelor,ordinea reglementarii(intai art 13 ,si ulterior disp art 14, care deroga de la disp.art 13 si prevaleaza)dar si considerente privind buna administrare a justitiei ,indeosebi sub aspect probatoriu, intrucat la ultimul domiciliu al defunctului,care este si locul deschiderii succesiunii, se gasesc ,de obicei,inscrisuri privind raporturile juridice dintre def si mostenitorii sai,testamente autentice sau olografe .

Potrivit art 158 c.pr.civ instanţa urmează a se pronunţa cu precădere asupra excepţiilor care fac de prisos cercetarea cauzei pe fond.

Astfel,conform textelor de lege indicate va admite excepţia de necompetentă teritorială a Judecătoriei Adjud, urmând conform art. 158 Cod proc. civ sa declina competenţa pentru soluţionarea legală a cauzei, către instanţa competenta, conform dispozitivului ce urmează.

Etichete:

Competenta teritoriala in materie de persoane.Invocarea exceptiei din oficiu de catre instanta

Domeniu:Civil Tip:sentinta NR/Data:595/14.05.2009

Autor:Judecatoria Adjud

Competenta teritoriala in materie de persoane.Invocarea exceptiei din oficiu de catre instanta .

Reclamanta R. M. a chemat in judecata pe paratul R. C. ,pentru reincredintare minor si stabilire pensie intretinere.

In motivarea cererii sale reclamanta a aratat ca din relatia de concubinaj a partilor s-a nascut minorul R. R. A., .Dupa desfacerea casatoriei cu paratul prin sent civ nr 803/2003 a Jud Panciu ,din relatiile de concubinaj cu paratul a rezultat minorul Rares Andrei.Din data de 05.04.2009 reclamanta a fost alungata impreuna cu minorul din locuinta comuna a partilor din Marasesti,fiind nevoita sa se mute in A. V .Intrucat paratul este dezinteresat de minor si fata de varsta minorului la care acesta necesita ingrijire materna ,a solicitat incredintarea minorului spre crestere si educsare si obligarea paratului la o pensie de intretinere in functie de veniturile realizate de acesta care este salariat la RDS –RCS-DIGI –Focsani.A dolicitat si cheltuieli de judecata.

Cererea a fost motivata in drept potrivit art 65 rap.la art 42 al 1 cod fam.

In dovedire a solicvitat proba cu inscrisuri,martori si ancheta sociala.

Cererea a fost legal timbrata.

La primul termen de judecata, reclamanta a precizat ca domiciliul paratului este in orasul Mararsesti la adresa indicata in cerere, iar instanta din oficiu a invocat exceptia de necompetenta teritoriala a Jud Adjud.

Examinand actele si lucrarile cauzei ,instanta retine urmatoarele:

Potrivit art 159 pct 3 c.pr civ necompetenta teritoriala este de ordine publica daca partile nu o pot inlatura iar potrivit art 19 c.proc.civ , partile pot conveni prin inscris sau declaratie verbala in fata instantei, doar in pricinile privitoare la bunuri in sensul ca acestea sa fie judecate de alte instante decat acelea care potrivit legii au competenta teritoriala ,afara de cazurile prev la art 13-16 c.proc.civc..

Astfel,competenta tertitoriala apartine doar instantei prev. de art 5 din cod proc. civ(respectiv celei de la domiciliul paratului)fara posibilitatea pentru parti de a stabili o alta instanta in prezenta cauza, avand ca obiect principal ,reincredintarea minorului,pricina privitoare la persoane.

Intrucat competenţa teritorială este exclusivă , fiind stabilită prin norme imperative , şi întrucât domiciliul paratului este conform sustinerii reclamantei in orasul Marasesti, aflata în raza de competenţă teritorială a Judecătoriei Panciu, si nu a Jud Adjud, iar partile nu pot proroga voluntar competenta de solutionare a cauzei ,instanţa urmează a se pronunţa cu precădere asupra excepţiilor care fac de prisos cercetarea cauzei pe fond.

Conform textelor de lege indicate va admite excepţia de necompetentă teritorială a Judecătoriei Adjud, urmând conform art. 158 Cod proc. civ a declina competenţa pentru soluţionarea legală a cauzei, către instanţa competenta, conform dispozitivului ce urmează.

Etichete:

Competenta teritoriala in cazul cererilor ce izvorasc dintr-un fapt illicit

Domeniu: Competenta teritoriala

Tip: sentinta

Nr. 153/04.02.2009

Autor: Judecatoria Adjud

Competenta teritoriala in cazul cererilor ce izvorasc dintr-un fapt illicit.

Prin sent.civ. nr. 153/04.02.2009 Judecatoria Adjud a declinat in favoarea Judecatoriei Panciu competenta de solutionare a cauzei cu nr. 3/173/2009 prin care reclamanta reclamanta S.C. FDEE Electrica Distributie „Muntenia Nord” S.A. Focsani, cu sediul in Focsani, str. Independentei, nr.2, jud.Vrancea, a chemat in judecata pe paratul P. M., domiciliat in jud. Bacau, pentru actiune in raspundere delictuala, aratand in motivare ca paratul, in timp ce conducea autoturismul marca Logan, pe directia Tisita-Adjud, pe raza localitatii Haret, jud. Vrancea, a produs un accident care s-a soldat cu ruperea unui stalp de beton din reteaua electrica de joasa tensiune, solicitand obligarea paratului la plata contravalorii lucrarilor de remediere pentru restabilirea starii tehnice initiale a retelei.

Instanta a constatat ca potrivit art. 10 pct. 8 C.pr.civ., in cererile ce izvorasc dintr-un fapt ilicit, competenta apartine judecatoriei in circumscriptia careia s-a savarsit acel fapt, in cauza fapta ilicita fiind savarsita pe raza unei localitati aflata in raza administrativ teritoriala a Judecatoriei Panciu.

Etichete:

Competenţă teritorială

Pronunţând sentinţa civilă nr.369/20.01.2010 Judecătoria Bacău a admis, în temeiul dispoziţiilor art.158 şi al art. 159 alin.3 C. pr. civ. excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Bacău, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii având ca obiect „pretenţii” formulată de reclamanta T.M. domiciliată în Bacău în contradictoriu cu pârâta L.M. domiciliată în com. H., jud. V., în favoarea Judecătoriei Adjud.

Pentru a pronunţa această sentinţă, a reţinut judecătoria că potrivit dispoziţiilor art. 5 C. pr. civ., “cererea se face la instanţa domiciliului pârâtului”, această dispoziţie reglementând competenţa exclusivă a instanţei de judecată.

Aşa cum reiese din conţinutul cererii de chemare în judecată, pârâta L.M. omiciliază în comuna H., judeţul V., localitate ce se află în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Adjud, iar faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, competenţa de soluţionare aparţine acestei instanţe.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs d-na M.L solicitând trimiterea cauzei spre judecare aceleiaşi instanţe, Judecătoria Bacău, având în vedere că domiciliul indicat de reclamantă ca fiind al pârâtei , respectiv H., judeţul V., nu este domiciliul real, recurenta fiind căsătorită cu L.I. cu care locuieşte în Italia.

La dosarul de recurs au fost depuse înscrisuri : copia certificatului de căsătorie – L.I.si L.M. – si copii după actele de identitate ale recurentei L.M. si L.I. alte înscrisuri (f.9-11, 14-20).

Recursul este întemeiat urmând a fi admis pentru considerentele ce succed:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău la data de 20.10.2009, sub numărul 16720/180/2009, reclamanta T.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta L.M., obligarea acesteia la restituirea sumelor de bani ce au fost dosite din conturile bancare italiene şi a valorii obţinute prin vânzarea a aproximativ 1 kg de aur. Solicită, de asemenea, reclamanta, ca instanţa de judecată să stabilească şi valoarea totală a acestor sume.

Potrivit art. 5 Cpc cererea se face la instanţa domiciliului pârâtului. Dacă pârâtul are domiciliul în străinătate sau nu are domiciliu cunoscut, cererea se face la instanţa reşedinţei sale din ţară, iar dacă nu are nici reşedinţă cunoscută, la instanţa domiciliului sau reşedinţei reclamantului.

De asemenea, art.19 din acelaşi act normativ arată că părţile pot conveni, prin înscris sau prin declaraţie verbală în faţa instanţei, ca pricinile privitoare la bunuri să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, au competenţă teritorială, afară de cazurile prevăzute de art. 13, 14, 15 şi 16.

Din interpretarea coroborată a acestor dispoziţii legale se desprinde concluzia că în pricinile privitoare la bunuri, cu excepţia cazurilor prevăzute de art.13-16 cpc, competenţa teritorială este relativă, instanţa de judecată nefiind îndreptăţită să-şi decline din oficiu competenţa, ci numai la cererea părţilor.

Mai mult, în declaraţia de recurs pârâta arată că este de acord ca judecata să se facă la Judecătoria Bacău, motiv pentru care, constatând că prima instanţă a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor procedurale incidente (art.5,19,158,159 cpc) admiţând recursul în temeiul art.312 alin.1 cpc, instanţa va casa sentinţa judecătoriei şi va trimite cauza pentru judecata pe fond a cererii de către aceeaşi instanţă, respectiv Judecătoria Bacău.

Etichete:

Competenţă teritorială. Somaţie de plată. Conflict de competenţă.

Competenţă teritorială. Somaţie de plată. Conflict de competenţă.(Sentinţa civilă din 06.02.2008)

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi la data de 24.10.2007, sub nr._, creditoarea SC G.E.C. SRL IAŞI a solicitat emiterea unei ordonanţe de plată care să cuprindă somarea debitoarei SC M. SRL VASLUI la plata sumei de 585,72 RON din care 476 RON contravaloare servicii prestate şi neachitate şi 109,72 RON penalităţi de întârziere.

În motivare, creditoarea a arătat că în baza contractului 20.12.2006, a prestat debitoarei servicii de ecologizare constând în preluarea, ambalarea, prelucrarea primară, transportul şi incinerarea deşeurilor. Preţul a fost stabilit sub forma unui tarif lunar pe care debitoarea avea obligaţia de a-l achita conform prevederilor contractuale.

Creditoarea a mai precizat că, în ceea ce priveşte competenţa teritorială a soluţionării prezentului litigiu, conform art.11 din contractul părţilor, aceasta aparţine Judecătoriei Iaşi.

În drept, creditoarea a invocat disp.OG nr.5/2001.

Prin sentinţa civilă nr._ /20.11.2007, Judecătoria Iaşi a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată de instanţă din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Vaslui. Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Iaşi a reţinut că, în prezenta cauză, „competenţa teritorială nu poate fi atrasă de prevederile art.5 C.pr.civ. sau art.10 pct.4 C.pr.civ., mai ales că locul naşterii obligaţiilor comerciale reciproce nu se poate stabili în raport de înscrisurile depuse la dosarul cauzei şi în lipsa unei dispoziţii exprese în contractul scris încheiat de părţi”. În ceea ce priveşte art.11 din convenţia părţilor, Judecătoria Iaşi a reţinut că acesta „ contravine prevederilor imperative ale art.19 C.pr.civ., alegerea nefiind legală atâta timp cât aceasta poate opera doar în litigii privind bunuri, cu excepţia celor pentru care legea instituie o competenţă specială – art.13,14,15 şi 16 C.pr.civ. – ceea ce nu este incident în prezenta cauză”. Având în vedere că necompetenţa teritorială este de ordine publică, faţă de împrejurarea că sediul societăţii debitoare este la Vaslui şi că, potrivit principiului cherabilităţii, locul plăţii este de asemenea la Vaslui, Judecătoria Iaşi şi-a declinat competenţa.

Fiind astfel sesizată, Judecătoria Vaslui a înregistrat dosarul sub nr._/333/2008, fixând termen la data de 06.02.2008, pentru când au fost citate părţile. Instanţa a invocat din oficiu excepţia de necompetenţă teritorială.

Analizând excepţia invocată din oficiu, instanţa reţine următoarele:

Potrivit art.2 alin.3 din OG nr.5/2001, instanţa trebuie să verifice din oficiu atât competenţa materială, cât şi pe cea teritorială. Întrucât reglementarea specială nu cuprinde vreo prevedere referitoare la competenţa teritorială, rezultă că în privinţa acesteia îşi vor găsi aplicare dispoziţiile de drept comun, respectiv art.5 şi următoarele din Codul de procedură civilă.

În aprecierea sa asupra competenţei teritoriale, Judecătoria Iaşi s-a raportat numai la disp.art.5 şi art.10 pct.4 Cod procedură civilă, stabilind astfel că în cauză se pune problema competenţei teritoriale alternative. Cu toate acestea, instanţa reţine că reprezintă un caz de competenţă alternativă şi ipoteza în care părţile inserează în convenţia lor o clauză compromisorie prin care aleg instanţa competentă cu soluţionarea litigiilor. Într-o astfel de situaţie, creditorul poate să sesizeze fie instanţa aleasă prin convenţie, fie instanţa competentă teritorial potrivit regulilor de drept comun. Potrivit art.12 din Codul de procedură civilă, alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente revine reclamantului.

În cauza de faţă, contractul părţilor cuprinde o prevedere expresă referitoare la competenţa teritorială a instanţei: „în cazul în care nu este posibilă rezolvarea litigiilor pe cale amiabilă, părţile se vor adresa instanţelor judecătoreşti de la sediul Prestatorului”. Aşa cum prevede contractul, calitatea de prestator aparţine creditoarei în prezenta cauză, respectiv SC G. E.C. SRL cu sediul în localitatea IAŞI.

Competenţa teritorială este alternativă în sensul că pe lângă instanţa de la domiciliul debitoarei, competentă este şi instanţa de la locul unde obligaţia a luat naştere sau aceea a locului plăţii, precum şi aceea aleasă în mod liber de părţi. Convenţia părţilor în acest sens nu este contrară dispoziţiilor art.19, întrucât prezentul litigiu nu priveşte bunuri imobile (art.13), o moştenire (art.14), cereri în materie de societate (art.15) sau cereri în materie de reorganizare şi faliment (art.16). Necompetenţa teritorială în procedura somaţiei de plată este de ordine publică atunci când este sesizată o instanţă în a cărei circumscripţie nu este nici sediul debitoarei, nici locul executării obligaţiei sau al efectuării plăţii şi nici nu reprezintă instanţa aleasă de părţi prin convenţie. Aceasta este derogarea pe care o implică procedura specială a somaţiei de plată cu privire la competenţa teritorială alternativă şi care poate fi invocată din oficiu şi de instanţă, chiar dacă litigiul are caracter comercial.

În aceste condiţii, instanţa constată că nu este competentă să soluţioneze prezenta cerere de somaţie de plată, sens în care va admite excepţia invocată şi, în temeiul art.158 alin.3 Cod procedură civilă, îşi va declina competenţa în favoarea Judecătoriei Iaşi, a fiind instanţa aleasă de părţi pentru soluţionarea litigiului.

Având în vedere conflictul negativ de competenţă, după rămânerea irevocabilă a prezentei sentinţe, în baza art.21 Cod procedură civilă, instanţa a suspendat din oficiu orice procedură şi a înaintat dosarul instanţei în drept să hotărască asupra conflictului.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro