Top

PENAL. CONDAMNARE INCULPAT MINOR PENTRU INFRACŢIUNI LEGATE DE UTILIZAREA ÎN PUBLIC A SIMBOLURILOR FASCISTE. ACHITARE PENTRU INFRACŢIUNEA DE SPRIJINIRE A UNEI ORGANIZAŢII FASCISTE ( OUG nr. 31/2002)

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, înregistrat pe rolul acestei instanţa, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului TZM pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.4, alin.2 din OUG nr.31/2002 cu aplicarea art. 99 şi următoarele, Cod penal.

Prin actul de sesizare a instanţei se reţine că inculpatul în ziua de 20.10.2004 a utilizat, în public, simboluri fasciste, purtând în mod vizibil tatuajul reprezentând însemnele trupelor naziste SS.

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, înregistrat pe rolul acestei instanţe, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului TZM pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 3, alin.2, art.4, alin. 1 şi 2 şi art. 5, din OUG nr.31/2002 cu aplicarea art. 41, alin.2, art. 99 şi următoarele şi art. 33, lit.a, Cod penal.

Prin actul de sesizare a instanţei se reţine că inculpatul în perioada 2004-ianuarie 2005 a sprijinit organizaţia fascistă Gebeleizis, a răspândit şi utilizat în public simboluri fasciste şi a promovat ideologia fascistă şi rasistă.

Prin încheierea din 14.07.2005, pronunţată în dosarul … , în temeiul art. 34, lit. d, Cod procedură penală, instanţa a dispus conexarea dosarului … la dosarul ….

Părţile vătămate CKS şi GEA, deşi legal citate, nu s-au prezentat pentru a fi audiate.

Audiat în cauză, inculpatul a recunoscut în parte săvârşirea faptelor pentru care este trimis în judecată în sensul că a purtat în public, un tatuaj pe gât, dar acesta reprezenta două rune iar cu privire la celelalte infracţiuni a precizat că

nu a săvârşit acele fapte că el a accesat acele site-uri pentru documentarea sa şi calculatorul le-a stocat automat în memoria lui. Nu a recunoscut faptul că a publicat pe internet fotografiile celor două părţi vătămate.

În cauză au fost audiaţi martorii BLI, SFC, CAC şi DAI iar potrivit art. 327, alin.3, a fost citită declaraţia martorului ML.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, respectiv declaraţiile inculpatului date în cauză, declaraţiile martorilor date în faza de urmărire penală şi în faza de cercetare judecătorească, fotografiile aflate la dosarul cauzei şi rezultatele percheziţiei informatice consemnate în procesul verbal încheiat cu această ocazie, instanţa reţine următoarele:

În data de 20.10.2004 inculpatul s-a deplasat pe strada Al.Marghiloman din municipiul B unde, întâlnind martorul SFC, s-a interesat cum poate ajunge la Sinagoga evreiască. Deoarece martorul a sesizat tatuajul cu însemnele trupelor naziste SS de pe gâtul inculpatului nu i-a furnizat acestuia informaţia solicitată. Ulterior inculpatul s-a deplasat la sinagogă , a intrat în curtea acesteia, unde a avut o discuţie contradictorie cu martorul BLI, care la rândul său a sesizat tatuajul cu însemnele trupelor naziste SS de pe gâtul inculpatului şi i-a cerut acestuia să părăsească curtea sinagogii şi a anunţat organele de poliţie.

La data de 12.01.2005 organele de poliţie au fost sesizate că prin internet este difuzat un site profund antisemit, prin care se instigă la ură şi violenţă împotriva părţilor vătămate CKS şi GEA şi a mamei lor ZC. Din cercetările efectuate a rezultat că inculpatul a configurat un site Combat 18 România prin care a transmis fotografia celor două părţi vătămate, adresa lor precum şi îndemnuri la violenţă împotriva celor doi. Acelaşi site conţinea o serie de imagini care cuprindeau simboluri cu caracter fascist (zvastica) şi de asemenea mai multe îndemnuri cu caracter rasist, reguli cu privire la comportamentul celor care împărtăşesc opiniile inculpatului difuzate prin asemenea mijloace.

Textele difuzate pe site-ul respectiv susţin supremaţia rasei ariene şi necesitatea exterminării ţiganilor difuzând deviza „bloodanahonour-sânge şi onoare” precum şi regulile ideologiei naţional-socialiste.

În data de 25.12.2004 inculpatul a publicat pe site-ul pe care îl administra un articol publicat în ziarul Evenimentul zilei în legătură cu ritualurile păgâne petrecute în Cetatea de la Costeşti. Cu aceeaşi ocazie inculpatul transmitea mai multe mesaje prin care arăta că va susţine voluntar din toate punctele de vedere Societatea Gebeleizis şi de asemenea îndemna la susţinerea societăţii respective.

Inculpatul la întâlnirile cu prietenii lui folosea salutul hitlerist însoţit de expresia „Heil Hitler” şi susţinea supremaţia rasei ariene şi necesitatea exterminării evreilor, negrilor şi ţiganilor.

Situaţia de fapt astfel reţinută s-a stabilit de către instanţă prin coroborarea declaraţiilor martorilor audiaţi în cauză (martorii BLI şi SFC au văzut tatuajul conţinând însemnele SS pe gâtul inculpatului iar martorii CAC, DAI şi ML au fost salutaţi de acesta cu salutul hitlerist şi au luat cunoştinţă direct de ideile şi susţinerile cu character fascist, rasist şi xenofob ale inculpatului) cu extrasele imprimate pe hârtie a conţinutului site-ului administrat de inculpat şi cu adresa Muzeului Naţional de Istorie care arată că cele două fulgereconstituie însemnele purtate de trupele SS.

În drept:

– fapta inculpatului minor de a purta în mod vizibil, în public a unui tatuaj reprezentând însemnele trupelor naziste SS în data de 20.10.2004 întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de utilizare în public a simbolurilor fasciste prevăzută de art. 4, alin.2 din OUG nr. 31/2002, cu aplicarea art. 99 şi următoarele, Cod penal;

– fapta inculpatului minor de a difuza imagini ce conţin simboluri fasciste şi rasiste de pe calculatorul său prin intermediul site-ului administrat de acesta în mod repetat în perioada 2004- ianuarie 2005 întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de răspândire prin orice mijloace a simbolurilor fasciste prevăzută de art. 4, alin.1 din OUG nr. 31/2002, cu aplicarea art. 99 şi următoarele şi art. 41, alin 2, Cod penal

– fapta inculpatului minor de a folosi în public salutul hitlerist însoţit de expresia „Heil Hitler” în mod repetat în perioada 2004- ianuarie 2005 întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de răspândire prin orice mijloace a simbolurilor fasciste prevăzută de art. 4, alin.2 din OUG nr. 31/2002, cu aplicarea art. 99 şi următoarele şi art. 41, alin 2, Cod penal

– fapta inculpatului minor de a susţinea supremaţia rasei ariene şi necesitatea exterminării evreilor, negrilor şi ţiganilor, de a difuza îndemnuri şi ameninţări la adresa părţilor vătămate, legate de naţionalitatea acestora prin site-ul configurat şi de a difuza prin acelaşi mijloc a regulilor ideologiei naţional-socialiste în mod repetat în perioada 2004- ianuarie 2005 întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de promovare a ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe prin propagandă săvârşită prin orice mijloc în public prevăzută de art. 5, alin.2 din OUG nr. 31/2002, cu aplicarea art. 99 şi următoarele şi art. 41, alin 2, Cod penal.

Fapta inculpatului de a declara prin intermediul site-ului respectiv că va susţine voluntar din toate punctele de vedere Societatea Gebeleizis şi de asemenea îndemnul acestuia la susţinerea societăţii respective nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de sprijinire sub orice formă a unei organizaţii cu caracter fascist, rasist sau xenofob prevăzute de art. 3, alin. 2 din OUG nr. 31/2002, deoarece nu este realizată latura obiectivă a infracţiunii în condiţiile în care la dosarul cauzei nu există nici o probă care să conducă indubitabil la concluzia că Societatea Gebeleizis este o organizaţie cu caracter fascist, rasist sau xenofob aşa cum este ea definită de art. 2, lit. a din OUG nr. 31/2002.

Faţă de situaţia de fapt şi de drept instanţa, reţinând vinovăţia inculpatului

– în baza art. 11, punctul 2, lit. a, cu referire la art. 10, alin. 1, lit. d, Cod procedură penală va achita inculpatul TZM pentru infracţiunea de sprijinire a unei organizaţii fasciste, prevăzută de art. art. 3, alin.2 din OUG nr. 31/2002, cu aplicarea art. 99 şi următoarele şi art.41, alin. 2, Cod penal, săvârşită în perioada 2004-ianuarie 2005, deoarece faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii;

– în baza art. 4, alin.2 din OUG nr. 31/2002, cu aplicarea art. 99 şi următoarele, Cod penal, va condamna acelaşi inculpat la o pedeapsă de 4 luni închisoare pentru infracţiunea de utilizare în public a simbolurilor fasciste, săvârşită în data de 20.10.2004;

– în baza art. 4, alin.1 din OUG nr. 31/2002, cu aplicarea art. 99 şi următoarele şi art. 41, alin.2, Cod penal, va condamna acelaşi inculpat la o pedeapsă de 4 luni închisoare pentru infracţiunea de răspândire a simbolurilor fasciste, rasiste ori xenofobe săvârşită în perioada 2004- ianuarie 2005;

– în baza art. 4, alin.2 din OUG nr. 31/2002, cu aplicarea art. 99 şi următoarele şi art. 41, alin.2, Cod penal, va condamna acelaşi inculpat la o pedeapsă de 4 luni închisoare pentru infracţiunea de utilizare în public a simbolurilor fasciste, săvârşită în perioada 2004-ianuarie 2005;

– în baza art. 5 din OUG nr. 31/2002, cu aplicarea art. 99 şi următoarele şi art. 41, alin.2, Cod penal, va condamna acelaşi inculpat la o pedeapsă de 5 luni închisoare pentru infracţiunea de promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe prin propaganda săvârşită prin orice mijloace, în public în perioada 2004- ianuarie 2005.

La dozarea pedepselor instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72, Cod penal şi anume: limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege incriminator, prevederile codului penal pentru infracţiunile şi pedepsele aplicate minorilor, împrejurările săvârşirii faptei, gradul de pericol social concret al faptei generat de persistenţa şi multitudinea mijloacelor prin care acesta îşi duce la îndeplinire rezoluţiile infracţionale, dar şi persoana inculpatului care este cunoscut cu antecedente penale şi care nu recunoaşte săvârşirea infracţiunilor respective.

Instanţa constată că cele patru infracţiuni au fost săvârşite de inculpat înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna din ele motiv pentru care în baza art. 33, lit. a, Cod penal cu aplicarea art. 34, alin. 1, lit. b, Cod penal va contopi cele patru pedepse aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 5 luni închisoare.

Inculpatul a fost condamnat anterior la o pedeapsă de 3 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 1 an prin Sentinţa penală a Judecătoriei Buzău, definitivă prin neapelare la data de 10.05.2004. Cum infracţiunile pentru care a fost condamnat inculpatul prin prezenta sentinţă, au fost săvârşite de acesta înăuntrul termenului de încercare arătat mai sus, instanţa în baza art. 83, Cod penal, va dispune revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 3 luni aplicată aplicată inculpatului prin Sentinţa penală a Judecătoriei Buzău, pedeapsă pe care o va executa alături de pedeapsa aplicată prin această sentinţă, în total 8 luni închisoare.

În baza art. 71, alin.2, Cod penal instanţa va interzice inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64, alin.1, lit. a, b, c, Cod penal.

Instanţa va lua act că părţile vătămate CKS şi GEA nu s-au constituit parte civilă.

În baza art. 191, Cod procedură penală, instanţa reţinând culpa infracţională a inculpatului îl va obliga pe acesta la 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu.

Etichete: