Top

Decizie concediere

Constată că prin acţiunea înregistrată la data de 16 sept. 2009 pe rolul Tribunalului Bacău d-na C.M. a contestat decizia de concediere nr. 163/16.07.2009 emisă de intimata SC V. SRL Bacău, solicitând ca pe cale de hotărâre judecătorească:

– să se constate nulitatea absolută a deciziei contestate, pentru nerespectarea prevederilor art. 267, alin.1 Codul muncii:

– să se dispună anularea acestei decizii, cu obligarea angajatorului la plata drepturilor salariale de care a fost lipsită contestatoare, de la data la care nu a mai fost primită la muncă şi până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, precum şi plata îndemnizaţiei aferente concediului de odihnă, efectuat în perioada 04.06.2009 – 31.08.2009, sume care să fie actualizate cu indicele de inflaţie de la data scadenţei fiecărei plăţi, la data plăţii efective;

– să se dispună obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată;

Intimata a depus întâmpinare la dosar (fila 11) prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca netemeinică şi nelegală.

La dosar părţile au depus acte.

Potrivit art. 285 din Codul muncii, prezenta acţiune este scutită de plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar.

Din analiza actelor şi lucrările dosarului, Tribunalul a reţinut în fapt următoarele:

Prin decizia nr.163/6.07.2009 SC V. SRL Bacău a decis desfacerea disciplinară a contractului de muncă al d-nei C.M., începând cu 30.06.2009, conform art.264 alin.(1) lit.f) din Codul muncii şi art.34 pct.6 din regulamentul intern al societăţii (f.4).

Potrivit art. 267 din Codul muncii:

(1) Sub sancţiunea nulităţii absolute, nici o măsură, cu excepţia celei prevăzute la art. 264 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.

(2) În vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii.

(3) Neprezentarea salariatului la convocarea făcută în condiţiile prevăzute la alin. (2) fără un motiv obiectiv dă dreptul angajatorului să dispună sancţionarea, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile.

(4) În cursul cercetării disciplinare prealabile salariatul are dreptul să formuleze şi să susţină toate apărările în favoarea sa şi să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea toate probele şi motivaţiile pe care le consideră necesare, precum şi dreptul să fie asistat, la cererea sa, de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este.

Actele depuse la dosar, însă, nu fac dovada îndeplinirii procedurii de cercetare prealabilă de către intimată, căreia îi revenea sarcina probei, în temeiul art.287 cpc, şi care, prin întâmpinarea formulată (f.12), a susţinut că salariata ar fi primit convocarea, astfel cum rezultă din dovezile ataşate dar a refuzat să se prezinte la data stabilită, respectiv 29.06.2009; astfel, în recipisa de confirmare a primirii din 19.06.2009, depusă la dosar (f.21), nu se arată ce anume s-a expediat şi nici numele persoanei care semnează de primire.

În consecinţă, considerând că intimata nu a făcut dovada îndeplinirii obligaţiilor ce-i reveneau potrivit dispoziţiilor legale citate, în temeiul art. 76 din Codul muncii, admiţând contestaţia, va constata nulitatea absolută a deciziei nr.163/6.07.2009 iar în temeiul art.78 din acelaşi act normativ va obliga intimata să plătească contestatoarei drepturile salariale calculate începând cu 30.06.2009 şi până la data pronunţării, în sumă actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.

Referitor la cererea reclamantei privind plata indemnizaţiei de concediu de odihnă, concediu pe care aceasta susţine că l-ar fi efectuat în perioada 04.06.2009 – 31.08.2009, se impun următoarele constatări:

– pentru perioada 01.06.2009 – 07.06.2009, contestatoarea a fost în concediu medical, aşa cum ea însăşi recunoaşte, fiind depuse şi acte în acest sens la dosar (f.52), deci pentru perioada 04- 07 iunie 2009 ea a primit indemnizaţia de concediu medical, neavând dreptul şi la indemnizaţia de concediu de odihnă.

– pentru perioada 08.06.2009 – 31.08.2009 intimata nu recunoaşte că salariata ar fi fost în concediu de odihnă, mai ales că aceasta avea deja desfăcut disciplinar contractul de muncă de la 30.06.2009.

– în plus, contestatoarea nu a făcut dovada că cererea sa de acordare a concediului de odihnă începând cu 04.06.2009 şi până la 31. 08.2009 (f.48) a fost depusă şi înregistrată la angajator; cu atât mai mult, contestatoarea nu a putut dovedi aprobarea acestei cereri.

În consecinţă, cererea privind plata indemnizaţiei de concediu de odihnă urmează a fi respinsă ca nefondată.

Dând eficienţă dispoziţiilor art.274 Cpc, instanţa va obliga intimata să plătească 500 lei contestatoarei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocat (chitanţa 50/04.2006.2010 –f.74).

Instanţa admite în parte acţiunea formulată de contestatoarea C.M.

Etichete:

Decizie concediere

Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr.2550 din 30.04.2009, cu precizările ulterioare (f.16,17) d-na D.S.B. a chemat în judecată CETA solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie anulate deciziile nr.480/3.04.2009 şi nr.640/8.05.2009, să se dispună reintegrarea sa pe postul avut anterior, să fie obligată intimata la plata drepturilor salariale ce i se cuvin, majorate şi reactualizate precum şi a daunelor morale în cuantum de 50.000 lei.

În motivarea cererii sale a arătat contestatoarea că decizia nr.480/2009 nu respectă dispoziţiile art.74 din L.53/2003, fiind lovită de nulitate absolută şi că emiterea deciziei este surprinzătoare având în vedere, pe de o parte, faptul că nu a fost sancţionată niciodată, calitatea serviciilor sale fiind recunoscută iar pe de altă parte faptul că în cadrul punctului de vamă mai exista un post de declarant vamal, nefiind clare criteriile în considerarea cărora s-a procedat la disponibilizarea sa, reducerea activităţii nefiind reală.

În dovedirea susţinerilor sale, contestatoarea a solicitat administrarea probei cu înscrisuri (f.6-14, 18,19,77,86-88,91-93), cu martori (P.E. – f.78 şi S.C. – f.79,80), cu interogatoriul intimatei (f.70-73).

Acţiunea este legal scutită de plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar potrivit art.285 din Codul muncii.

Formulând întâmpinare prin reprezentanţii săi legali, SC CETA a solicitat respingerea acţiunii cu motivarea că decizia de concediere conţine toate elementele obligatorii cerute de art.74 din L.53/2003 iar aplicarea art.65 alin.(1) din acelaşi act normativ s-a efectuat în mod corect (f.26,27).

În dovedirea susţinerilor sale, intimata a depus la dosar înscrisuri (f.28-61, 96-120,127-139), a cerut administrarea probei testimoniale şi a probei cu interogatoriul contestatoarei (f.67-68).

Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată următoarele:

Prin adresa nr.480/3.+4.2009 (f.69 d-nei B.D.S. i se aducea la cunoştinţă că începând cu data de 7.04.2009, în conformitate cu prevederile art.74 alin.(2) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010, i se acordă un preaviz de 20 de zile lucrătoare, urmând ca la sfârşitul acestei perioade contractul său de muncă să înceteze în temeiul art.65 alin.(1) din Codul muncii.

Ulterior, prin decizia nr.640/8.05.2009 societatea intimată a decis, începând cu 8.05.2009, încetarea contractului de muncă nr.2348/15.10.2007 al d-nei B.D.S., încadrată în funcţia de declarant vamal la Agenţia Bacău în conformitate cu art.65 din L.53/2003. ca urmare a desfiinţării postului de declarant vamal (f.18).

Potrivit art. 76 din L.53/2003 concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută iar potrivit art.76 lit.c) şi art.77 alin.(1) din Contractul colectiv de muncă (f.51) consiliul de administraţie are obligaţia de a face cunoscut salariaţilor numărul de posturi care urmează a fi redus, specificând natura acestora, cu cel puţin 60 de zile înaintea acţiunii de reducere iar în situaţia în care disponibilizarea de personal nu poate fi evitată, conducerea unităţii va comunica în scris fiecărui salariat al cărui post urmează a fi desfiinţat dacă i se oferă sau nu un alt loc de muncă, ori cuprinderea într-o formă de recalificare profesională în vederea ocupării unui post în aceeaşi unitate.

Prin Hotărârea Consiliului de Administraţie al societăţii intimate nr.6/31.03.2009 (f.26) s-a decis desfiinţarea unui post de declarant vamal din cadrul Agenţiei Bacău astfel încât angajatorul era obligat să procedeze la concediere cu respectarea prevederilor din contractul colectiv de muncă citate, care constituie, potrivit art.7 alin.(2) din L.130/1996 legea părţilor.

Deşi potrivit art. 287 din L.53/2003 sarcina probei îi revenea, SC CETA nu a făcut dovada respectării obligaţiilor asumate prin contractul colectiv de muncă şi nici a criteriilor obiective avute în vedere la concedierea contestatoarei, astfel încât, în temeiul art.78 din L.53/2003 instanţa va admite în parte contestaţia, astfel cum a fost completată, va anula decizia nr.640/8.05.2009 şi va dispune reintegrarea contestatoarei pe postul deţinut anterior.

Considerând că adresa nr.480/3.04.2009 constituie doar o înştiinţare de preaviz, întocmită cu respectarea dispoziţiilor art.73 şi 74 din L.53/2003, textele neimpunând sub sancţiunea nulităţii cuprinderea în chiar conţinutul deciziei de concediere a menţiunilor referitoare la perioada de preaviz, cererea de anulare a adresei va fi respinsă ca nefondată.

În ceea ce priveşte cererea de acordare de daune morale, instanţa apreciază că nu a fost dovedit un prejudiciu de asemenea natură, declaraţiile martorilor audiaţi la cererea contestatoarei (f.78-80) fiind irelevante sub acest aspect, pornindu-se de la premisa că o măsură de concediere presupune în mod inevitabil un anumit disconfort psihic, fără ca în cazul de faţă să se poată vorbi despre depăşirea unor limite general admise, motiv pentru care şi această cerere va fi respinsă ca nefondată.

În temeiul art. 165 Cpc şi al art.36 din L.85/2006 instanţa va disjunge cererea referitoare la drepturile salariale şi va dispune suspendarea judecăţii acestei cereri.

Dând eficienţă dispoziţiilor art.274 Cpc, instanţa va obliga intimata să plătească contestatoarei suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Etichete:

Decizie concediere

Prin contestaţia formulată de C.V. şi înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 938/110/2009 s-a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. B. ROMÂNIA S.A. următoarele:

-anularea deciziei nr. 90/20.01.2009, prin care i s-a desfăcut disciplinar contractul de muncă;

– reintegrarea în funcţia anterioară desfacerii contractului de muncă; – obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale de la data desfacerii şi până la reintegrarea sa efectivă; – obligarea pârâtei la plata tuturor contribuţiilor şi completarea în carnetul de muncă a acestor menţiuni; – cheltuieli de judecată.

În motivare a arătat că în mod greşit i s-a reţinut vinovăţia în producerea accidentului de muncă, deoarece demontarea limitatorului nu a fost expresia iniţiativei sale, ci a primit ordin în acest sens de la inginerul A.L.. În drept au fost invocate prevederile art. 268 alin.5 din Codul muncii.

Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta prin care a solicitat respingerea contestaţiei motivat de faptul că fostul angajat se face vinovat de încălcarea prevederilor R.O.I. capitolul II Disciplina Muncii pct.2.1, Disciplina generală a muncii, litera j, nerespectarea măsurilor de protecţia muncii, capitolul VI motive de desfacere a C.I.M. pct. 7 literele r şi u( crearea posibilităţilor de a produce accidente de muncă şi neîndeplinirea măsurilor de protecţia muncii). S-a mai arătat că din constatările şi concluziile comisiei de cercetare rezultă vinovăţia fostului angajat, deoarece acesta a demontat un limitator care asigura protecţia împotriva pătrunderii în zona de pericol al presei BURKLE aflată în funcţiune, deşi acesta trebuia să se limiteze, având ordin în acest sens, numai la montarea unei instalaţii de semnalizare, muncitorul având şi instructajul cu privire la acest lucru.

Analizând actele şi lucrările dosarului rezultă următoarele: Potrivit art. 263 alin. (2) din Codul muncii, abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.

Potrivit art. 40 alin. (1) din Codul muncii, angajatorul are, în principal, următoarele drepturi:… c) să dea dispoziţii cu caracter obligatoriu pentru salariat, sub rezerva legalităţii lor;

Din interpretarea coroborată a acestor texte de lege se desprind următoarele concluzii:

– angajatorul are dreptul să dea dispoziţii obligatorii pentru angajat, însă numai sub rezerva legalităţii lor, ceea ce înseamnă că angajatorul care primeşte o dispoziţie ce ar presupune încălcarea normelor legale imperative este dator să se abţină de la executarea acestora, legea asigurându-i acestuia un grad de autonomie care îi permite să nu execute ordinele ilegale, printre acestea numărându-se şi acelea care ar presupune încălcarea normelor de protecţie a muncii;

– în cazul în care angajatul primeşte un ordin ilegal (ce ar presupune încălcarea, spre exemplu, a normelor de protecţie a muncii) acesta răspunde pentru săvârşirea abaterii disciplinare, în cazul în care îl execută; faptul că şi atitudinea angajatorului constituie o abatere disciplinară nu poate fi de natură să înlăture răspunderea disciplinară a angajatului care a executat dispoziţia ilegală, această situaţie putând fi comparată cu cea care ar atrage răspunderea penală, caz în care cel care execută fapta penală este vinovat şi răspunde pentru autorat, iar cel care a dat ordinul săvârşirii infracţiunii răspunde pentru instigare, ambele răspunderi, atât cea penală cât şi cea disciplinară, fiind exclusiv personale.

Faţă de aceste considerente în drept instanţa constată în fapt că reclamantul nu se apără în legătură cu necunoaşterea normelor de protecţie( caz în care ar fi de cercetat dacă s-a efectuat instruirea de protecţie a muncii), nici că ar exista un caz fortuit( caz în care ar rămâne de cercetat dacă angajatul putea să prevadă energia pe care o declanşează şi care a dus la accidentarea unui muncitor) sau un alt motiv de fapt ori de drept care ar putea duce la anularea deciziei de concediere, ci se apără susţinând că nu el a avut iniţiativa demontării limitatorului, această iniţiativă, urmată de o dispoziţie în acest sens aparţinând inginerului şef ierarhic, fapt care, în opinia contestatorului, l-ar exonera pe acesta de răspunderea disciplinară. Pentru considerentele în drept arătate mai sus nu poate fi primită această apărare, întrucât petentul a fost instruit cu privire la normele de protecţie a muncii( dealtfel petentul nici nu a susţinut lipsa instruirii), a acţionat conştient, prevăzând consecinţele faptelor sale( este un electrician cu experienţă, după cum susţine chiar acesta), dispoziţia primită era clară şi se limita numai la montarea( realizarea) unei instalaţii de semnalizare, după cum rezultă din dosarul disciplinar şi din depoziţia martorului audiat în instanţă, toate aceste elemente fiind de natură să dovedească că faptul demontării limitatorului contravenea grav normelor de protecţie a muncii şi era deci vădit ilegal. În plus, nici susţinerea petentului conform căreia nu el a avut iniţiativa nu este la adăpost de critică, din moment ce în timpul cercetării disciplinare a declarat că a luat singur iniţiativa demontării limitatorului, dar chiar dacă ar fi primit această dispoziţie , obligaţia sa ar fi fost cea de a respecta normele de protecţie a muncii şi de a refuza executarea dispoziţiei ilegale, Codul muncii conferindu-i posibilitatea de a refuza punerea în executare a unui asemenea ordin şi deci întreaga contestaţie este vădit nefondată şi va fi respinsă ca atare, desfacerea contractului de muncă în condiţiile în care a avut loc accidentarea unui alt muncitor fiind proporţională şi adecvată abaterii disciplinare săvârşite şi consecinţelor directe ale acesteia.

Etichete: