404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Drept de proprietate. Inadmisibilitatea actiunii de drept comun in retrocedarea unui imobil expropriat, intemeiata pe dispozitiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001.

Articolul 11 din Legea nr. 10/2001 are caracterul unei norme juridice speciale, a carei aplicare se impune ca prioritara in raport cu prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994, norma juridica generala pentru toate exproprierile care au avut loc in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.

Prin actiunea înregistrata pe rolul Judecatoriei Medgidia sub nr. 4848/256/2008 reclamanta C.L. a chemat în judecata pe pârâtul Municipiul Medgidia prin Primar solicitând instantei ca prin hotarârea ce se va pronunta sa oblige pârâtul la plata despagubirilor pentru imobilul compus din teren în suprafata de 162,96 mp si constructie, ce a fost expropriat pentru o cauza de utilitate publica, precum si obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de solutionarea prezentului litigiu.

În motivarea actiunii, reclamanta a aratat, în esenta, ca imobilul în litigiu a fost dobândit de autorii sai P.G. si P.M. conform contractului de vânzare – cumparare nr. 648/338/23.11/1955.

În anul 1965, întregul imobil a fost expropriat pentru utilitate publica, constructia fiind demolata, valoarea imobilului fiind estimata la 6326 lei, despagubiri care nu au fost primite, iar pe terenul expropriat s-a edificat ulterior un bloc de locuinte.

Prin sentinta civila nr. 454 din 19.02.2009, Judecatoria Medgidia a admis exceptia necompetentei materiale si a declinat cauza în favoarea Tribunalului Constanta în temeiul art. 2 pct. 11 lit. f din Codul de procedura civila.

În fata instantei legal sesizate, reclamanta si-a precizat temeiul de drept material ca fiind Legea nr. 33/1994, art. 44 alin. 3 din Constitutie si art. 481 Cod civil.

Prin notele de sedinta formulate în cauza la data de 19.06.2009, pârâtul Municipiul Medgidia prin Primar si-a precizat pozitia procesuala, retinându-se ca se invoca pe cale de exceptie inadmisibilitatea actiunii în raport de Legea nr. 10/2001 care este o lege speciala, precum si exceptia lipsei calitatii procesual active a reclamantei.

Prin sentinta civila nr. 1053/2009 Tribunalul Constanta a admis exceptia inadmisibilitatii actiunii si a respins actiunea ca inadmisibila.

Pentru a pronunta aceasta solutie prima instanta a retinut, în esenta ca la data sesizarii instantei de judecata, 27.10.2008, Legea nr. 10/2001 era în vigoare, iar aceasta lege, având în caracter special, exclude utilizarea actiunii întemeiate pe dispozitiile Legii nr. 33/1994 pentru redobândirea imobilelor preluate de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. În raport de Legea nr. 33/1994, cadrul juridic general în materia exproprierii, Legea nr. 10/2001 este o reglementare speciala cu caracter reparatoriu având ca obiect toate imobilele preluate abuziv de stat, inclusiv prin expropriere, fiind de imediata aplicare, sens în care a statuat si Înalta Curte de Casatie si Justitie prin Decizia nr. L III(53)/2007, pronuntata într-un recurs în interesul legii.

Împotriva acestei sentinte, în termen legal, a declarat apel reclamanta C.L., care a criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie sub aspectul modalitatii de solutionare a exceptiei inadmisibilitatii actiunii sale întemeiata pe dispozitiile art. 35 din Legea nr. 33/1994.

Apelanta reclamanta a sustinut ca Legea nr. 33/1994 constituie calea dreptului comun în materie de expropriere pentru utilitate publica, iar în conditiile în care partea interesata nu a uzat de dispozitiile Legii nr. 10/2001, întrucât a fost împiedicata sa formuleze notificare în termenul prescris de lege, nu i se poate închide accesul liber la justitie, impunându-se solutionarea cererii ei conform Legii nr. 33/1994.

Prin întâmpinare intimatul pârât Municipiul Medgidia prin Primar a solicitat respingerea apelului ca nefondat. Acesta a sustinut ca dupa intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, reclamanta a uzat de dispozitiile dreptului comun – art. 480 Cod civil si a promovat o actiune în revendicare a aceluiasi imobil, iar prin sentinta civila nr. 410/C/14.02.2008 pronuntata de Judecatoria Medgidia ramasa definitiva si irevocabila, s-a respins aceasta actiune ca nefondata.

În apel s-a depus, conform dispozitiilor art. 295 Cod procedura civila, sentinta civila nr. 410/C/14.02.2008 pronuntata de Judecatoria Medgidia în dosarul civil nr. 1518/256/2007.

Examinând legalitatea sentintei apelate în raport de criticile formulate de reclamanta, Curtea constata ca apelul nu este întemeiat si urmeaza sa fie respins pentru urmatoarele considerente:

Tribunalul Constanta a retinut ca în mod corect ca actiunea reclamantei este o actiune în retrocedarea imobilului situat în Medgidia, Str. R.N. nr. 2 (fosta I.V.S. nr. 18 si 20), expropriat în anul 1965, întemeiata pe dispozitiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, potrivit carora daca imobilele expropriate nu au fost utilizate în termen de un an, conform scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, respectiv lucrarile nu au fost începute, fostii proprietari pot sa ceara retrocedarea lor daca nu s-a facut o noua declaratie de utilitate publica.

Problema supusa dezbaterii instantei prin prezentul apel este aceea a raportului dintre Legea nr. 10/2001, ca lege speciala de reparatie în cazul imobilelor preluate abuziv de stat, si Legea nr. 33/1994, ca lege generala în materia exproprierii, invocata de reclamanta ca temei al cererii sale de restituire, prin echivalent banesc, a imobilului expropriat de la autorul sau în anul 1965.

Este adevarat ca prin Decizia nr. VI din 27 septembrie 1999 pronuntata de Curtea Suprema de Justitie în Sectiile Unite în cadrul unui recurs în interesul legii, s-a statuat în sensul ca dispozitiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica sunt aplicabile si în cazul cererilor având ca obiect retrocedarea unor bunuri imobile expropriate anterior intrarii în vigoare a aceste legi, daca nu s-a realizat scopul exproprierii.

Ulterior pronuntarii acestei decizii a fost adoptata Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 care, în art. 11, instituie reguli speciale pentru restituirea imobilelor expropriate, în perioada de referinta a legii.

Dispozitiile textului legal mai sus mentionat se aplica în toate cazurile de expropriere, fara a distinge dupa cum aceasta a fost facuta cu titlu valabil ori fara titlu valabil, indiferent daca s-au platit sau nu despagubirile expropriatilor, fara relevanta daca exproprierea a privit numai terenurile sau numai constructiile, esentiala ramânând dovedirea faptului ca preluarea a intervenit ca urmare a unei exproprieri, dispusa ca atare în baza unui act normativ generic sau individual.

Dispozitiile art. 11 din Legea nr. 10/2001 se aplica imobilelor expropriate chiar daca lucrarile pentru care a fost dispusa aceasta masura nu s-au finalizat nici pâna la data intrarii în vigoare a legii, cu consecinta ca masura restituirii în natura este permisa în masura nefinalizarii exproprierii. Sunt vizate toate acele imobile a caror situatie juridica si-ar fi putut gasi dezlegarea, pâna la data intrarii în vigoare a Legii nr. 10/2001, în temeiul art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierile pentru cauza de utilitate publica, ale carei dispozitii sunt în continuare active pentru exproprierile realizate dupa intrarea în vigoare a acestei legi.

Art. 11 din Legea nr. 10/2001 are caracterul unei norme juridice speciale reparatorii a carei aplicare se impune ca prioritara în raport cu prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994, norma juridica generala, pentru toate exproprierile care au avut loc în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, acordarea masurilor reparatorii fiind posibila în cadrul procedurii speciale reglementate de lege, nicidecum pe calea unei actiuni directe în justitie.

Sustinerea apelantei reclamante, în sensul ca persoana interesata poate sa aleaga între cele doua actiuni, una întemeiata pe Legea nr. 10/2001, iar alta întemeiata pe dispozitiile Legii nr. 33/1994, pentru a obtine despagubiri pentru imobilele preluate de stat în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, nu poate fi primita. În primul rând pentru ca un drept subiectiv cum este dreptul de proprietate nu poate fi ocrotit în acelasi timp si direct prin doua actiune distincte. Legea nr. 10/2001 nu lasa sa subziste nicio actiune întemeiata pe Legea nr. 33/1994 pentru obtinerea unor despagubiri pentru imobilele expropriate, odata cu intrarea ei în vigoare pentru ca, instituind obligatia efectuarii procedurii administrative directe contra unitatii detinatoare, exclude ideea unui „cumul” de actiuni.

În acest sens, Înalta Curte de Casatie si Justitie, printr-o decizie pronuntata în temeiul art. 329 Cod procedura civila – hotarâre obligatorie pentru instantele judecatoresti – a statuat ca „Dispozitiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica se interpreteaza în sensul ca aceste dispozitii nu se aplica în cazul actiunilor având ca obiect imobilele expropriate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, introduse dupa intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001”.

O atare interpretare este impusa si de reglementarea ce s-a dat prin art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, potrivit careia „bunurile preluate de stat fara titlu valabil, inclusiv cele obtinute prin vicierea consimtamântului, pot fi revendicate de fostii proprietari sau de succesorii acestora daca nu fac obiectul unei legi speciale de reparatii”.

În acord cu solutiile adoptate de Curtea Constitutionala a României privind domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001 si buna-credinta a chiriasului cumparator, se constata ca aceasta lege, în limitele date de dispozitiile art. 6 alin. ( 2) din Legea nr. 213/1998, constituie dreptul comun în materia retrocedarii în natura, sau în echivalent, a imobilelor preluate de stat, cu sau fara titlu valabil, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, inclusiv a imobilelor expropriate.

Instanta nu poate retine nici critica referitoare la încalcarea dreptului reclamantei de acces la justitiei prin refuzul de a i se primi cererea de restituire, prin echivalent, a imobilului expropriat de la autorul ei, pe calea Legii nr. 33/1994. Asa cum a statuat Înalta Curte de Casatie si Justitie prin decizia civila nr. 33/2008 pronuntata în recursul în interesul legii, dreptul la un tribunal consacrat de art. 6 din C.E.D.O. nu este un drept absolut, Curtea Europeana a Drepturilor Omului statuând ca acest drept este compatibil cu limitari implicite, statele dispunând în aceasta materie de o anumita marja de apreciere.

„În România, legiuitorul a adoptat un act normativ special, în temeiul caruia persoanele care se considera îndreptatite pot cere sa li se recunoasca dreptul de a primi masuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv de catre stat.

Faptul ca acest act normativ – Legea nr. 10/2001 – prevede obligativitatea parcurgerii unei proceduri administrative prealabile, nu conduce la privarea acelor persoane de dreptul la un tribunal, pentru ca, împotriva dispozitiei sau deciziei emise în procedura administrativa, legea prevede calea contestatiei în instanta (art.26), careia i se confera o jurisdictie deplina”.

Câta vreme persoana îndreptatita are posibilitatea de a supune controlului judecatoresc toate deciziile care se iau în cadrul procedurii Legii nr. 10/2001, inclusiv refuzul persoanei juridice de a emite decizia de solutionare a notificarii, este evident ca are pe deplin asigurat accesul la justitie.

Adoptarea unei reglementari speciale, derogatorii de la dreptul comun, cu consecinta imposibilitatii utilizarii unei reglementari anterioare (Legea nr. 33/1994), nu încalca art. 6 din Conventie în situatia în care calea oferita de legea speciala pentru valorificarea dreptului pretins este efectiva.

Ori, în privinta accesului efectiv, reclamanta nu a pretins ca, desi a folosit procedura administrativa notificând unitatea detinatoare, a fost lasata nesolutionata cererea sa, aratând pur si simplu ca a ales calea Legii nr. 33/1994 prin vointa proprie, fara sa utilizeze procedura legii speciale.

De altfel, în anul 2007, reclamanta a urmarit valorificarea dreptului sau în referire la imobilul expropriat si în cadrul unei actiuni în revendicare întemeiata pe dispozitiile art. 480 Cod procedura civila. Actiunea sa a fost respinsa ca nefondata prin sentinta civila nr. 410/C/14.02.2008, pronuntata de Judecatoria Medgidia în Dosarul nr. 1518/256/2007, hotarâre împotriva careia reclamanta nu a înteles sa utilizeze caile legale de atac, achiesând astfel la solutia instantei care a statuat ca reclamanta nu este îndreptatita sa primeasca despagubiri pentru imobilul expropriat si pentru care autorul sau a încasat despagubiri la momentul demolarii constructiei.

Prin urmare, dreptul de proprietate al reclamantei nici nu a fost recunoscut în prealabil printr-o hotarâre judecatoreasca definitiva si irevocabila care sa o îndreptateasca, în prezent, sa invoce dreptul sau ori o speranta legitima, drept care, întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului sa poata fi valorificat pe calea dreptului comun, conform Legii nr. 33/1994. În lipsa recunoasterii dreptului de proprietate – fie pentru ca reclamanta nu a formulat notificare în temeiul legii speciale, pierzând însusi dreptul de a i se recunoaste un asemenea drept, fie pentru ca nu exista o hotarâre judecatoreasca irevocabila de recunoastere a acestui drept – nu se poate retine ca, prin respingerea ca inadmisibila a actiunii în revendicare, instanta a lipsit-o pe reclamanta de proprietatea sa, perpetuând în acest fel abuzul comis prin expropriere. De altfel, în cauza Poenaru contra României , C.E.D.O. a apreciat ca simpla solicitare de a obtine un bun preluat de stat nu reprezinta un bun actual si nici o speranta legitima, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 296 Cod procedura civila, Curtea va respinge apelul reclamantei ca nefondat.

Etichete:

CIVIL. DREPT DE PROPRIETATE. DOBANDIRE PRIN UZUCAPIUNE. ADMISIBILITATE

Asupra prezentei acţiuni civile.

Prin cererea înregistrată, reclamanţii PC şi LV au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Municipiul B, prin Primar, LL, LE, LP şi LT pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se constate că autorul lor LC, decedat la data de 12.05.2007 a dobândit împreună şi în timpul căsătoriei cu PC, un imobil casă de locuit şi suprafaţa de 400 m.p. situate în Municipiul B, pe care a stăpânit-o în calitate de proprietar până la deces şi ulterior prin succesibilii săi, de peste 48 de ani.

În motivarea acţiunii reclamanţii au învederat instanţei că reclamanta PC a fost căsătorită cu defunctul LC din 14.09.1967, iar din relaţia lor a rezultat un copil, actualmente major.

Prin sentinţa civilă Judecătoria Drobeta Turnu Severin a pronunţat o hotărâre prin care a declarat desfăcută căsătoria lor, ei înţelegându-se ca fiul lor să fie crescut de bunicii săi.

În timpul căsniciei lor au dobândit suprafaţa de teren aferentă imobilului din Municipiul B, cu o construcţie, pe care a dezvoltat-o şi îmbunătăţit-o în timp până la despărţire.

Imobilul este în prezent unul şi acelaşi cu cel din 1988 când au încetat raporturile în calitate de soţ şi soţie.

La data despărţirii casa era compusă din 4 camere, edificate din paiantă şi cu aceste două bunuri imobile au figurat ca plătitori regulaţi de impozite.

Bunurile au fost dobândite prin vânzare cumpărare de la o persoană decedată în prezent, iar înscrisul care atestă această împrejurare nu se află în posesia ei, care a fost nevoită să părăsească casa datorită relelor tratamente la care a fost supusă.

Din 1960 până la zi însă, casa şi terenul figurează la partida LC, situaţie în care apreciază că s-a exercitat o posesie utilă, neviciată şi sub nume de proprietar a acestuia care îi conferă calitatea de proprietar.

Între timp fostul soţ şi tatăl lui LV a încheiat o a doua căsătorie cu LL, din care au rezultat 3 copii – E, P şi T, toţi majori.

În urma decesului acestuia, succesiunea a fost acceptată de pârâţii din acţiune, în calitate de fii şi soţie supravieţuitoare cât şi de fiul ei LV, prin declaraţie expresă autentificată la Notariat.

Interesul promovării acestei acţiuni este dat de împrejurarea că a promovat acţiune de partaj bunuri succesorale, ce face obiectul dosarului al Judecătoriei Buzău, suspendat în baza art. 155/1 c.p.c. pentru lipsa titlului de proprietate pentru casă şi teren.

A mai precizat reclamanta că are o cotă de ? din bunuri, fiind dobândite în timpul căsătoriei, iar fiul său alături de ceilalţi moştenitori cota de 1/8.

Introducerea în cauză a Municipiului B, este dictată de împrejurarea a reglementa regimul juridic al terenului din zona respectivă, ca persoană ce poate revendica aceleaşi drepturi.

Nu cunoaşte numele persoanei de la care a cumpărat, reţine doar că a dat o sumă de 2500 lei şi un aparat de radio la acel moment, că s-a făcut o chitanţă de mână despre a cărei existenţă nu mai are cunoştinţă, iar pârâţii au negat că s-ar afla in posesia lor.

În atare situaţie, se poate constata că a intervenit uzucapiunea de lungă durată pentru teren, iar edificiul că a fost construit în timpul căsătoriei cu defunctul.

În drept reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 111 c.p.c. şi 1837 şi urm. Cod civil.

În dovedirea acţiunii reclamanţii au depus la dosar: acte de stare civilă, sesizarea pentru deschiderea succesiunii lui LC, sentinta civila a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, extras din registrul de căsătorie, certificat de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale.

Municipiul B, prin Primar a formulat întâmpinare lăsând la aprecierea instanţei admiterea sau respingerea acţiunii, în funcţie de probele pe care reclamanţii le vor administra în cauză.

Pârâţii au formulat note de şedinţă, solicitând ca să fie repuşi în termenul de a formula întâmpinare şi cerere reconvenţională , întrucât la primul termen de judecată cu pârâta LE a fost lipsă de procedură, aceasta domiciliind în Cipru, iar pârâta LL a fost internată în spital şi au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, urmând a fi respinsă acţiunea ca inadmisibilă.

În motivarea notelor de şedinţă pârâţii au precizat că reclamanta nu are calitate procesuală activă în conformitate cu dispoziţiile art. 43 c.p.c. pentru că situaţia de fapt şi de drept prezentată de către aceasta prin cererea de chemare în judecată nu corespunde realităţii.

Imobilul situat în B şi suprafaţa de teren aferentă de 400 m.p. a fost dată de zestre de părinţii săi defunctului LC, prima soţie, respectiv reclamanta neavând nicio contribuţie la construirea acestei case care era formată din două camere. Imobilul casă de locuit nu mai este acelaşi ca la data achiziţionării, a fost refăcut în ceea ce priveşte cele două camere, s-a înlocuit acoperişul, refăcut pereţii, tâmplăria şi s-au mai adăugat două camere. Defunctul a figurat la rol cu acest imobil încă din anul 1960, iar în anul 1988 imobilul era în stare de degradare aproape că nu se poate locui. După căsătoria cu cea de-a doua soţie cele două camere au fost reconstruite aproape în întregime şi s-au adăugat şi alte două camere, s-au construit garduri împrejmuitoare cu acoperiş nou, casa nouă fiind racordată la apă şi curent electric.

Invoca inadmisibilitatea acţiunii în ceea ce priveşte reclamanta PC, aceasta neavând legitimitate juridică deoarece, în conformitate cu art. 1846 c.civil, prescripţia este fondată pe posesie.

Reclamanta nu a avut nicio contribuţie la construirea acestei case şi de la data despărţirii, adică din anul 1988 nu a avut posesia imobilului şi nici nu a exercitat posesia imobilului ea însăşi şi nici de altul în numele ei. Numai succesorii pot invoca prescripţia de 30 de ani fiind vorba de descendenţii lui LC, pentru ca posesia să fie exercitată în mod continuu şi fără intermitenţe.

Pentru pârâţi simpla posesie este suficientă pentru a fi presupus titularul imobilului având în vedere dispoziţiile art. 1860, deoarece are loc joncţiunea posesiilor.

Pe cale de consecinţă, dreptul de a invoca uzucapiunea cu privire la teren aparţine succesibililor defunctului LC, în plus pe ? din imobil uzucapiunea este admisibilă pentru soţia supravieţuitoare.

La termenul de judecată din 24.03.2008, instanţa a repus pârâţii în termenul de formulare a cererii reconvenţionale şi întâmpinării, precum şi de a propune probe.

Pârâţii au formulat cerere reconvenţională solicitând pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună lipsa calităţii procesuale active a reclamantei, să se constate că autorul părţilor LC a dobândit imobilul casă de locuit pentru două camere şi suprafaţa aferentă de 400 m.p. zestre de la părinţii săi, să se constate că în timpul căsătoriei cu LL, defunctul LC a reconstruit cele două camere adăugându-se încă două camere cu un nou acoperiş pentru întreaga casă, cu tâmplărie nouă pentru întreg imobilul, racordând imobilul la curent electric şi construind garduri împrejmuitoare. Prima soţie neavând nicio contribuţie la construirea acestei case, nu are legitimitate procesuală, neavând un interes legitim născut, actual şi cert şi nici nu se pot invoca dispoziţiile art. 1846 c.civ.

Reclamanta a exercitat posesia cu acordul proprietarului, nu poate dobândi dreptul de proprietate nici pe teren şi nici pe imobilul casă de locuit. Neexercitând o posesie continuă, netulburată şi sub nume de proprietar.

În temeiul art. 1860 cod civil, numai moştenitorii defunctului LC pot invoca dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.

Când s-a căsătorit cu prima soţie, defunctul deja poseda imobilul cu cele două camere. În timpul căsătoriei cu cea de-a doua soţie a reconstruit cele două camere, a înlocuit acoperişul şi tâmplăria şi a mai adăugat două camere, s-a zidit întreg imobilul interior şi exterior, practicandu-se acelaşi tip de ferestre, uşi şi acoperişul fiind la fel la întreg imobilul, în aşa fel încât s-a creat o singură unitate locativă, fără a se realiza diferenţa dintre cele două.

Au mai precizat pârâţii reclamanţi că nu se opun a se admite acţiunea în uzucapiune pe teren, dar în modalitatea expusă de pârâţi în cererea reconvenţională şi să se constate că pârâţii prin retransmitere succesorală sunt proprietari pe imobilul din litigiu, ? + ? din imobil pentru LL iar pentru moştenitorii defunctului câte 1/8 din restul imobilului.

Reclamanţii au formulat întâmpinare la cererea reconvenţională solicitând: respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, respingerea capătului de cerere prin care se solicită să se constate că defunctul a dobândit imobilul casă de locuit şi terenul aferent de la părinţii săi, cu titlu de zestre, să se constate că LL, în timpul căsătoriei a reconstruit cele două camere, la care a mai adăugat alte două cu toate îmbunătăţirile descrise.

În motivarea întâmpinării reclamanţii au precizat că reclamanta are calitate procesuală activă, întrucât promovarea unei asemenea acţiuni este dată de interesul legitim, actual, de a clarifica situaţia juridică a imobilului casă şi teren aferent.

Cel de-al doilea capăt de cerere este inadmisibil în ceea ce priveşte constatarea împrejurării că imobilul este bun dobândit cu titlu de zestre de la părinţii lui de LC.

Pârâţii au la îndemână acţiunea în realizare şi nicidecum în constatare.

În ceea ce priveşte invocarea împrejurării că la imobilul iniţial s-au adus îmbunătăţiri, cererea este neprecizată.

În dovedirea acţiunii reclamanţii au mai depus la dosar: procesul verbal eliberat de Direcţia Economică, sentinta civila a Judecătoriei Buzău, adresa a Primăriei Buzău, procesul verbal, au solicitat a fi luate interogatorii pârâţilor şi a fi audiaţi martorii BV, BŞ şi MR, iar la termenul de judecată din 2.10.2008 reclamanta a precizat că din eroare a înscris în acţiune că a dobândit imobilele în anul 1960, în realitate s-a referit la anul 1970.

În dovedirea cererii reconvenţionale pârâţii reclamanţi au solicitat audierea martorilor SP şi PM.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:

Cât priveşte exceţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei PC instanţa o va respinge, având în vedere faptul că astfel cum se va reţine şi motiva mai jos reclamanta a dobândit, împreună cu defunctul LC, în timpul căsătoriei două camere şi două holuri din imobilul casă de locuit situat în B, astfel încât aceasta justifică existenţa unei identităţi între persoana reclamantei şi cel care ar fi titular al dreptului afirmat.

Pe fondul cauzei reclamanţii au solicitat să se constate că autorul lor L C a dobândit în timpul căsătoriei cu PC, un imobil casă de locuit şi suprafaţa de 400 mp teren situat în municipiul B pe care a stăpânit-o în calitate de proprietar până la deces şi ulterior prin succesibilii săi, de peste 48 de ani, cerere apreciată de instanţă ca fiind întemeiată în parte, pentru următoarele motive:

Reclamanta PC s-a căsătorit cu defunctul LC la data de 14.09.1967, conform extrasului din registru de căsătorie, fila – 39, căsătorie care s-a desfăcut prin sentinţa civilă a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin , fila – 38.

În considerentele sentinţei s-a precizat că părţile erau despărţite în fapt din anul 1977 şi că nu au rezultat copii din căsătorie.

Cu toate acestea, din căsătoria reclamantei cu defunctul LC a rezultat un copil, respectiv reclamantul LV, conform certificatului de naştere, fila – 35.

Cu privire la suprafaţa de teren de 400 mp situat în B, instanţa va constata că defunctul LC, prin moştenitorii săi este proprietarul, pentru următoarele motive:

Pentru ca dreptul de proprietate sau alt drept real principal să poată fi dobândit prin uzucapiunea de 30 de ani (art.1890 cod civil) este necesară îndeplinirea a două condiţii: posesia să fie utilă, adică o posesie propriu zisă şi neviciată, iar posesia să se fi exercitat neântrerupt timp de 30 de ani, indiferent dacă posesorul este de bună credinţă sau de rea credinţă. Regularitatea posesiei, adică faptul că ea este utilă, se prezumă. Urmează ca cel care afirmă că posesia invocată este afectată de un viciu să facă această dovadă.

Posesia unui bun există din momentul în care sunt întrunite cele două elemente corpus şi animus. Dar pentru a produce efectele sale juridice, posesia trebuie să fie utilă. Şi ca să fie utilă posesia este necesar să îndeplinească calităţile prevăzute de art. 1847 cod civil, care prevede: „ Ca să se poată prescrie, se cere o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar„ iar alături de aceste calităţi, literatura de specialitate şi practica judiciară apreciază că pentru a fi utilă, posesia trebuie să mai aibă o calitate, să fie neechivocă.

Cele două calităţi ale posesiei „ neîntreruptă „ şi „ sub nume de proprietar„ nu constituie calităţi ale posesiei, a căror lipsă să o vicieze, întreruperea posesiei având ca afect înlăturarea oricăror efecte ale acesteia. Odată cu întreruperea, dispare sau încetează însăşi posesia.

Prin efectul uzucapiunii se naşte dreptul de proprietate al uzucapantului şi se stinge, concomitent, dreptul de proprietate al fostului titular. Acest efect este retroactiv, uzucapantul devenind proprietar încă din momentul în când a început să curgă termenul de prescripţie.

În speţă singurul care a îndeplinit cerinţele impuse de art. 1890 cod civil este defunctul LC.

Astfel reclamanta nu a exercitat posesia asupra suprafeţei de teren decât din momentul 1971 şi până la momentul despărţirii în fapt de defunct, respectiv anul 1977, an recunoscut unanim de către părţi, dar şi reţinut ca an al despărţirii în fapt în sentinţa de divorţ a defunctului şi reclamantei, nefiind împlinit termenul de 30 de ani.

Nici pârâta reclamantă LL nu a exercitat posesia asupra suprafeţei de teren 30 de ani, ea căsătorindu-se cu defunctul după anul 1988, an în care s-a pronunţat desfacerea căsătoriei încheiate între defunct şi reclamantă.

Nici în ceea ce priveşte fiii defunctului, respectiv reclamantul LV şi pârâţii LP, LT şi LE, nu sunt îndeplinite cerinţele art. 1890 cod civil, întrucât, astfel cum se poate observa, defunctul a fost înregistrat cu terenul la rol din anul 1971, (adresa fila 106 ), deci implicit a intrat în posesia acestui teren din anul 1971 a posedat pentru el şi nu pentru alţii, iar cei 30 de ani s-au împlinit înainte de decesul acestuia, respectiv 12.05.2007. Descendenţii defunctului ar fi putut emite pretenţii cu privire la posesie dacă în timpul vieţii defunctului nu s-ar fi împlinit termenul de prescripţie şi s-ar fi pus în discuţie joncţiunea posesiilor pentru a se putea constata dreptul de proprietate cu privire la această suprafaţă de teren dobândit prin uzucapiune.

Nu poate fi primită susţinerea reclamantei potrivit căreia a dobândit dreptul de proprietate asupra acestei suprafeţe de teren prin cumpărare împreună cu defunctul de la o persoană decedată în prezent, întrucât reclamanta nu a dovedit transmiterea dreptului de proprietate a acestei suprafeţe de teren cu act autentic de vânzare cumpărare, transmiterea terenurilor cu sau fără construcţii, situate în intravilan şi extravilan, putând fi dobândite şi înstrăinate, prin acte juridice între vii , încheiate în formă autentică ( art.2 titlul X din Legea 247/2005).

Nu poate fi primită nici susţinerea pârâţilor, din cererea reconvenţională, potrivit căreia defunctul a dobândit dreptul de proprietate asupra suprafeţei de teren şi a casei de locuit zestre de la părinţii săi, întrucât din probele administrate în cauză nu a reieşit această situaţie de fapt.

Astfel, martorii audiaţi în cauză propuşi de reclamanţi, respectiv: B Ş, f-86 şi MR, f-97 au declarat că reclamanta împreună cu defunctul au cumpărat un loc de casă pe care şi-au construit un imobil casă de locuit. Şi martorul propus de pârâţi PM, f- 96 a susţinut că defunctul împreună cu reclamanta au construit în anul 1970 o casă compusă din două camere şi o bucătărie, singurul care a susţinut că defunctul a fost ajutat de tatăl său – a fost martorul SP, f-85, declaraţie pe care instanţa o va înlătura, întrucât pe de o parte nu se coroborează cu nicio altă probă şi pe de altă parte nici măcar acest martor nu declară că întreg imobilul a fost cumpărat de tatăl defunctului, ci doar că l-a ajutat pe defunct tatăl său. Chiar dacă aşa ar fi stat lucrurile, situaţie care nu este dovedită de pârâţi, tatăl defunctului i-a ajutat pe ambii soţi, respectiv reclamantă şi defunct, fiind cumpărat terenul astfel cum declară martorul în anul 1970, an în care cei doi erau căsătoriţi.

Dealtfel, după administrarea probatoriilor nici măcar pârâţii reclamanţi nu au mai insistat în acest capăt de cerere, întrucât în concluziile scrise, filele 109-110, nu se mai face referire la acest capăt de cerere, admiţându-se dreptul reclamantei alături de ceilalţi moştenitori asupra casei de locuit formată din două camere şi 2 holuri.

Cât priveşte imobilul casă de locuit, instanţa va reţine următoarea situaţie de fapt – raportat la susţinerile părţilor, pe de o parte reclamanta care a susţinut că imobilul nu a mai suferit modificări după despărţirea soţilor în fapt, iar pe de altă parte pârâţii care au declarat că reclamanta nu a avut nicio contribuţie la construirea imobilului.

Astfel, din declaraţiile tuturor martorilor, atât cei propuşi de reclamanţi, cât şi cei propuşi de către pârâţi, respectiv: BV, f-51, BŞ, f-86 şi MR, f-86, propuşi de reclamanţi şi PM, f- 96, propus de pârâţi, reiese că reclamanta împreună cu defunctul au construit imobilul casă de locuit, compus din două camere şi două holuri.

Ca şi la suprafaţa de teren, singurul martor care a susţinut o situaţie pe care nici măcar pârâţii nu au susţinut-o cu privire la imobilul casă de locuit şi a cărei declaraţie a fost înlăturată de instanţă a fost martorul SP, fila – 85, care a declarat că defunctul împreună cu tatăl său a construit casa, reclamanta neavând nicio contribuţie.

Cât priveşte alcătuirea imobilului la momentul despărţirii în fapt a reclamantei de defunct, instanţa a avut în vedere conţinutul procesului verbal de contravenţie întocmit defunctului în 9.11.1971, f-107, în cuprinsul căruia se precizează că defunctul a încălcat dispoziţiile art. 1, pct. 1 din HCM 2490/1969, respectiv a construit o locuinţă din cărămidă, pe fundaţie de beton, învelită cu ţiglă compus dintr-o cameră 4/4, cameră 4/3,5, un hol 2/4 şi alt hol 1,7/3, fără a deţine autorizaţie de construcţie.

Ori, reclamanta s-a căsătorit cu defunctul în anul 1967 şi s-a despărţit de acesta în fapt în anul 1977, astfel încât la momentul în care defunctul era amendat pentru lipsa autorizaţiei de construcţie, respectiv anul 1971, părţile erau împreună, ceea ce înseamnă că imobilul avea configuraţia descrisă în procesul verbal de contravenţie de reprezentanţii Primăriei Buzău, la momentul despărţirii în fapt a reclamantei de defunct.

Dealtfel, după administrarea probatoriilor nici măcar pârâţii reclamanţi nu au mai insistat în acest punct de vedere întrucât în concluziile scrise, filele 109-110, se admite dreptul reclamantei alături de ceilalţi moştenitori asupra casei de locuit formată din două camere şi 2 holuri.

Prin cel de-al treilea capăt de cerere, pârâţii reclamanţi au solicitat să se constate că la imobil au fost aduse de defunct împreună cu cea de-a doua soţie, respectiv pârâta LL, o serie de îmbunătăţiri, constând în două camere, acoperiş nou, pentru întreaga casă, tâmplărie nouă pentru întreg imobilul, racordare la curent electric şi construcţie garduri împrejmuitoare.

Instanţa , având în vedere declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, nominalizaţi mai sus, precum şi susţinerea reclamanţilor din întâmpinarea la cererea reconvenţională, f-63, va reţine că la imobilul casă de locuit s-au mai adăugat 2 camere, s-a montat tâmplărie la imobil şi s-au construit garduri împrejmuitoare.

Faţă de cele reţinute mai sus , instanţa în baza art. 1890 cod civil şi art.111 c.p.c. urmează a respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei PC şi a admite în parte acţiunea şi cererea reconvenţională.

Se va constata ca defunctul LC, prin mostenitorii sai, este proprietarul suprafetei de teren de 400 m.p. situat in municipiul B.

Se va constata ca defunctul LC, impreuna cu reclamanta PC au dobandit in timpul casatoriei doua camere de 4/4 m si respectiv 4/3,5 m si doua holuri de 2/4 si respectiv l,7/3 m din imobilul casa de locuit situat in municipiul B.

Se va constata ca defunctul LC impreuna cu parata LL au dobandit in timpul casatoriei celelalte doua camere din acelasi imobil, au montat tamplarie la imobil, au construit garduri imprejmuitoare.

În baza art.276 c.p.c. se vor compensa cheltuielile de judecată.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro