404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Exceptie de nelegalitate. Inadmisibilitatea invocarii exceptiei de nelegalitate a unui act cu caracter normativ fata de dispozitiile art.4 alin.1 din Legea nr.554/2004.

Instanta de contencios administrativ a fost învestita cu solutionarea exceptiei de nelegalitate a dispozitiilor art.8 lit.n si art.31 lit.b din H.C.L nr.164/2008 pentru aprobarea Regulamentului privind activitatile edilitar gospodaresti din Municipiul Tulcea, asa cum a fost modificata prin H.C.L Tulcea nr.18/2009, exceptie invocata din oficiu de catre instanta de drept comun în cauza având ca obiect, plângere împotriva procesului verbal de contraventie.

Criticile formulate de recurent se refera strict la inadmisibilitatea invocarii exceptiei de nelegalitate a unui act cu caracter normativ fata de disp. art.4 alin.1 din Legea nr.554/2004.

Fata de motivele invocate, Curtea retine ca, reglementând exceptia de nelegalitate, art.4 alin.1 din Legea nr.554/2004 prevede ca: „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetata oricând în cadrul unui proces, pe cale de exceptie, din oficiu sau la cererea partii interesate”.

Chiar daca textul legal citat mentioneaza în mod expres doar actul administrativ unilateral cu caracter individual, Curtea a apreciat ca o atare procedura acopera atât sfera actelor individuale, cât si a celor cu caracter normativ.

O astfel de interpretare este dedusa din împrejurarea ca, pe de o parte, legea nu interzice cercetarea legalitatii unui act administrativ normativ pe calea exceptiei, acesta putând fi supus oricând controlului de legalitate potrivit art.11 alin.4 din Legea nr.554/2004, iar pe de alta parte ca, scopul instituirii normei citate este acela de a reglementa procedural un mijloc de aparare la îndemâna celui vatamat printr-un act administrativ nelegal, fie el individual ori normativ.

Prin urmare, în cadrul acestei proceduri speciale, instanta de contencios administrativ este abilitata sa examineze concordanta actului administrativ în discutie cu actele normative cu forta juridica superioara, în temeiul si în executarea carora a fost emis, tinând seama de principiul ierarhiei si fortei juridice a acestora, consacrat prin art.5 din Constitutie si art.4 alin.3 din Legea nr.24/2000, privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative.

Prin încheierea din data de 17 iunie 2009, pronuntata de Judecatoria Tulcea în cauza având ca obiect plângere împotriva procesului verbal de contraventie, s-a dispus sesizarea Tribunalului Tulcea – Sectia contencios administrativ, în vederea solutionarii exceptiei de nelegalitate a dispozitiilor art.8 lit.n si art.31 lit.b din Hotarârea C.L nr.164/2008 pentru aprobarea Regulamentului privind activitatile edilitar gospodaresti din Municipiul Tulcea, asa cum a fost modificata prin Hotarârea C.L.Tulcea nr.18/2009, exceptie invocata de instanta, din oficiu.

Prin Sentinta civila nr.1871/09.10.2009 pronuntata de Tribunalul Tulcea a fost admisa în parte exceptia de nelegalitate a Hotarârii C.L. nr.164/2008 si s-a constatat ca dispozitiile art.8 lit.n din HCL nr.164/2008, respectiv „sa nu opreasca, sa stationeze sau sa parcheze autovehiculele pe trotuare pietonale”, precum si dispozitiile art.31 lit.b din HCL nr.164/2008 privind sanctiunea referitoare la contraventia prev. de art.8 lit.n sunt nelegale, fata de petentul P.C., în dosarul nr.1990/2009 al Judecatoriei Tulcea.

Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de contencios administrativ a retinut ca, prin hotarâri ale autoritatilor administratiei publice locale sau judetene se stabilesc si se sanctioneaza contraventii în toate domeniile de activitate pentru care acestora le sunt stabilite atributii prin lege, în masura în care în domeniile respective nu sunt stabilite contraventii prin legi, ordonante sau hotarâri ale Guvernului.

Astfel, consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti pot stabili si sanctiona contraventii în urmatoarele domenii: salubritate, activitatea din piete, curatenia si igienizarea acestora; întretinerea parcurilor si spatiilor verzi, a spatiilor si locurilor de joaca pentru copii, amenajarea si curatenia spatiilor din jurul blocurilor de locuinte, precum si a terenurilor virane, întretinerea bazelor si obiectivelor sportive aflate în administrarea lor; întretinerea strazilor si trotuarelor, a scolilor si altor institutii de educatie si cultura, întretinerea cladirilor, împrejmuirilor si a altor constructii, depozitarea si colectarea gunoaielor si a resturilor menajere.

Dispozitiile art.8 lit.n din H.C.L. Tulcea nr.164/2008 pentru aprobarea regulamentului privind activitatile edilitar – gospodaresti din municipiul Tulcea, asa cum a fost modificata prin H.C.L Tulcea nr.18/2009, în baza caruia a fost sanctionat petentul, prevede ca cetatenilor le revin urmatoarele obligatii: „n) sa nu opreasca, sa stationeze sau sa parcheze autovehiculele pe trotuare pietonale, spatii verzi, parcuri, în fata institutiilor publice ori în alte locuri unde este interzisa prin semne de circulatie; se considera stationare neregulamentara si ocuparea a doua sau mai multe locuri, încalcarea marcajelor si a semnalizarilor existente.

Potrivit art.72 alin.7 din OUG nr.195/2002 „este interzisa ocuparea trotuarelor cu vehicule imobilizate, iar când aceasta este permisa, conform indicatoarelor sau marcajelor, latimea minima a trotuarului lasat la dispozitia pietonilor trebuie sa fie de cel putin un metru”, precum si în cuprinsul art.142 lit.n din HG nr.1391/2006 care prevede: „se interzise oprirea voluntara a vehiculelor: … n) pe trotuar, daca nu se asigura spatiu de cel putin 1 metru pentru circulatia pietonilor”.

Rezulta deci ca, atât OUG nr.195/2002, cât si HG nr.1391/2006, reglementeaza aceeasi fapta ca si contraventie, astfel ca, prin emiterea H.C.L. nr.164/2008, nu se face decât sa se completeze un act normativ superior (OUG nr.195/2002) si HG nr.1391/2006, prin introducerea contraventiei prevazute la art.8 lit.n, ceea ce evident este nelegal.

De asemenea, prin reglementarea acestei contraventii, prin hotarârea consiliului local se încalca chiar si domeniile în care se puteau stabili contraventii, astfel cum este prevazut la art.2 din OG nr.2/2001 alin.3, ceea ce înseamna ca si sub acest aspect, hotarârea consiliului local este nelegala, dar numai în ce priveste obligatia cetatenilor de la lit. n) „sa nu opreasca, sa stationeze sau sa parcheze autovehiculele pe trotuare pietonale” fara a afecta legalitatea interzicerii, opririi, stationarii sau parcarii pe spatii verzi …etc.

Având în vedere ca, prin H.C.L.nr.164/2008, s-a completat un act normativ superior (OUG nr.195/2002 si HG nr.1391/2006), ca prin aceasta hotarâre a consiliului local s-a prevazut si sanctiune diferita decât cea stabilita prin actul normativ cu valoare superioara, instanta a constatat ca, exceptia de nelegalitate a dispozitiei art.8 lit.n si art.31 lit.b din HCL nr.164/2008 este întemeiata.

Instanta a respins exceptia invocata de catre C.L.Tulcea privind lipsa de calitate procesuala, întrucât C.L Tulcea este emitentul hotarârii a carei nulitate se solicita, procedura a fost îndeplinita cu C.L Tulcea, fiind aplicata pe citatie stampila C.L, iar citarea în cauza a Directiei Politie Comunitara din cadrul Primariei Tulcea nu se impune în aceasta cauza, aceasta fiind parte în procesul ce are ca obiect anularea procesului verbal de contraventie si restituire taxe.

Împotriva sentintei mentionate a declarat recurs pârâtul C.L. al Municipiului Tulcea – D.Î.A.P., criticând solutia instantei de fond ca fiind nelegala si netemeinica.

A sustinut recurentul ca, prin procesul verbal a carui anulare se solicita, contravenientul a fost sanctionat pentru nerespectarea prevederilor art.8 lit.n din HCL nr.164/2008 pentru aprobarea regulamentului privind activitatile edilitar gospodaresti din municipiul Tulcea, care prevede ca „în aplicarea prevederilor acestui regulament, cetatenii municipiului Tulcea, precum si ceilalti cetateni, le revin urmatoarele obligatii: sa nu opreasca, sa stationeze sau sa parcheze autovehiculele pe trotuarele pietonale, spatii verzi, parcuri si în alte locuri de parcare din fata institutiilor publice unde este interzisa prin semne de circulatie”.

Având în vedere cele expuse, contravenientul a fost sanctionat în baza art.31 lit.b din HCL nr.164/2008, pentru aprobarea regulamentului privind activitatile edilitar gospodaresti din municipiul Tulcea, cu avertisment.

Mai arata recurentul ca petentul P.C. a fost sanctionat pentru încalcarea prevederilor art.5 pct.1 din HCL nr.111/2008 privind activitatea de deblocare, ridicare, transport, depozitare si eliberare a vehiculelor stationate neregulamentar pe domeniul public sau privat al municipiului Tulcea, iar constatarea stationarii neregulamentare a autovehiculelor sau remorcilor se efectueaza de catre ofiterii sau subofiterii de politie, de primari, precum si de împuternicitii consiliului local pe raza caruia s-a petrecut fapta contraventionala, care aplica si sanctiunea, iar deblocarea ori restituirea autovehiculelor sau remorcilor se efectueaza de unitatile autorizate, dupa ce se face dovada achitarii amenzii contraventionale si a taxei speciale stabilite de C. L si a cheltuielilor reprezentând c/valoarea operatiunilor efectuate, conform prevederilor HG nr.147/1992.

Masura deblocarii vehiculelor stationate neregulamentar si a taxei pentru deblocare este stabilita prin HCL nr.111/2009, act normativ cu caracter local.

A mai aratat recurentul ca, potrivit prevederilor art.4 alin.1 din Legea nr.554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual poate fi cercetata în cadrul unui proces, pe cale de exceptie si din oficiu.

Dispozitiile mai sus citate se refera la legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, ori HCL nr.164/2008 nu este un act cu caracter individual, aspect care rezulta si din dispozitiile art.2 lit.c din Legea nr.554/2004, care arata ca actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publica.

Întrucât HCL nr.164/2008 nu este un act cu caracter individual, solicita recurentul admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Intimatul reclamant, legal citat, nu a formulat aparari în cauza.

Analizând cauza sub aspectul motivelor invocate, Curtea a constatat ca recursul este nefondat, si pe cale de consecinta a dispus respingerea sa, cu urmatoarea motivatie, în esenta:

Astfel, instanta de contencios administrativ a fost învestita cu solutionarea exceptiei de nelegalitate a dispozitiilor art.8 lit.n si art.31 lit.b din H.C.L nr.164/2008 pentru aprobarea Regulamentului privind activitatile edilitar gospodaresti din Municipiul Tulcea, asa cum a fost modificata prin H.C.L Tulcea nr. 18/2009, exceptie invocata din oficiu de catre instanta de drept comun în cauza având ca obiect, plângere împotriva procesului verbal de contraventie.

Criticile formulate de recurent se refera strict la inadmisibilitatea invocarii exceptiei de nelegalitate a unui act cu caracter normativ fata de disp. art.4 alin.1 din Legea nr.554/2004.

Fata de motivele invocate, Curtea retine ca, reglementând exceptia de nelegalitate, art.4 alin.1 din Legea nr.554/2004 prevede ca „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetata oricând în cadrul unui proces, pe cale de exceptie, din oficiu sau la cererea partii interesate.”

Chiar daca textul legal citat mentioneaza în mod expres doar actul administrativ unilateral cu caracter individual, Curtea apreciaza ca o atare procedura acopera atât sfera actelor individuale, cât si a celor cu caracter normativ.

O astfel de interpretare este dedusa din împrejurarea ca, pe de o parte, legea nu interzice cercetarea legalitatii unui act administrativ normativ pe calea exceptiei, acesta putând fi supus oricând controlului de legalitate potrivit art.11 alin.4 din Legea nr.554/2004, iar pe de alta parte ca, scopul instituirii normei citate este acela de a reglementa procedural un mijloc de aparare la îndemâna celui vatamat printr-un act administrativ nelegal, fie el individual ori normativ.

Prin urmare, în cadrul acestei proceduri speciale, instanta de contencios administrativ este abilitata sa examineze concordanta actului administrativ în discutie cu actele normative cu forta juridica superioara, în temeiul si în executarea carora a fost emis, tinând seama de principiul ierarhiei si fortei juridice a acestora, consacrat prin art.5 din Constitutie si art.4 alin.3 din Legea nr.24/2000, privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative.

Ori, în lumina disp. art.4 alin.1 din lege, un astfel de control nu poate fi limitat la actele administrative individuale ci, cu atât mai mult, el trebuie sa vizeze si actele administrative normative pentru care actiunea în anulare este imprescriptibila.

În sensul celor prezentate mai sus, referitor la posibilitatea de a fi cenzurate pe calea exceptiei de nelegalitate actele administrative unilaterale, fara a distinge dupa cum acestea au caracter normativ sau individual, plenul judecatorilor sectiei de contencios administrativ si fiscal a Înaltei Curti de Casatie si Justitie a adoptat o solutie de unificare a practicii judiciare în sedinta din 26 mai 2008.

Pentru considerentele expuse, apreciind ca motivul invocat de recurent este nefondat, s-a respins recursul, în baza art.312 alin.1 cod de procedura civila.

Etichete:

Excepţie de nelegalitate a procesului verbal de contravenţie. Inadmisibilitate.

Prin cererea înregistrată sub nr. 6083/121/2007 la Tribunalul Galaţi, petentul Marin Ionel, a invocat în temeiul art. 4 al. 1 şi 4 din Leg. nr. 554/2004, excepţia de nelegalitate a procesului – verbal de constatare a contravenţiei nr. 83986/01.09.2006.

Tribunalul Galaţi prin sentinţa comercială nr. 2016/19.09.2007 a respins ca nefondată excepţia invocată. S-a reţinut în motivare că procesul-verbal îndeplineşte toate condiţiile de formă prevăzute de art. 16, 17 şi 19 don OG 2/2001, respectiv este datat, conţine descrierea faptei ce constituie contravenţie, se referă la persoana petentului ca fiind aceea care a săvârşit contravenţia, iar faptul de a nu se fi consemnat obiecţiunile sale, nu este de natură a atrage anularea procesului-verbal.

Împotriva sentinţei a declarat recurs marin Ionel, invocând gresita aplicare a legii, în sensul că instanţa contrar susţinerilor făcute a considerat că, au fost respectate toate cerinţele de formă şi fond prevăzute de OG 1/2001, la întocmirea procesului – verbal de contravenţie.

Prin motivele de recurs au fost preluate aceleaşi susţineri legate de întocmirea şi cuprinsul procesului-verbal, astfel încât în fapt nu se aduce o critică efectivă a hotărârii instanţei de fond, fiind semnalate anumite neregularităţi de ordin formal.

S-a invocat greşita datare a actului, deşi pretinsa contravenţie a fost constatată cu două zile înainte de întocmirea procesului verbal, apoi, fapta pretins a fi săvârşită în descrierea sa este incompletă.

Sub un alt aspect se susţine că , subiect al contravenţiei, nu poate fi petentul, care este persoană fizică, ci societatea de construcţii care a efectuat lucrarea.

În fine procesul-verbal nu conţine obiecţiunile făcute de petent şi nici nu a fost consemnată prezenta vreunui martor asistent.

Aşa fiind, soluţia legală în cauză era aceea de anulare a actului prin admiterea excepţiei de nelegalitate.

S-a considerat că recursul este fondat pentru următoarele motive:

Excepţia de nelegalitate a procesului – verbal de contravenţie nr. 83086/01 septembrie 2006 emis de Primăria Municipiului Brăila, a fost invocată de recurentul Marin Ionel în cauza ce formează obiectul dosarului nr. 5989/233/2006 al Tribunalului Galaţi.

Prin procesul verbal respectiv s-a aplicat acestuia o amendă contravenţională, pentru săvârşirea contravenţiei prevăzută şi sancţionată de disp. art. 26 al. 1 lit. a din Leg. nr. 50/1991, reţinându-se că, a realizat o extindere la parterul blocului I 2 şi a împrejmuit cu gard, spaţiul verde din jurul blocului.

Curtea, observă că împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei, recurentul având deschisă calea contestării lui în faţa instanţei, potrivit OG 2/2001, fapt ce s-a întâmplat, nu poate solicita concomitent cercetarea acestuia pe calea excepţiei de nelegalitate, în cadrul aceluiaşi litigiu.

Cu alte cuvinte, obiectul dosarului în care a fost invocată excepţia de nelegalitate, îl constituie însăşi plângerea împotriva procesului verbal prin care se tinde la anularea lui, astfel încât o investire separată a instanţei, cu excepţia de nelegalitate a aceluiaşi act, ar lipsi de obiect acţiunea în anulare, ceea ce este contrat disp. art. 4 din Leg. nr. 554/2004.

Pe de altă parte, potrivit art. 4 din Leg. nr. 554/2004 instanţa în faţa căreia a fost ridicată excepţia de nelegalitate, era obligată să sesizeze prin încheiere motivată, instanţa de contencios administrativ.

Or, încheierea din 22.08.2007, a Tribunalului Galaţi, prin care s-a dispus disjungerea excepţiei de nelegalitate de acţiunea propriu – zisă de investire a instanţei, nu este motivată. Astfel că şi sub acest aspect, nu sunt îndeplinite condiţiile de aplicare a art. 4 din Leg. 554/2004.

Faţă de cele expuse, excepţia de nelegalitate urma a fi respinsă ca inadmisibilă.

Sentinţa instanţei de fond a fost menţinută, întrucât excepţia a fost respinsă astfel că judecata urmează a fi reluată în dosarul nr. 5989/233/2006 al Tribunalului Galaţi. În raport de aceste considerente, având în vedere şi disp. art. 312 C.proc.civ. a respins recursul, ca nefondat

Etichete:

Excepţie de nelegalitate a unei hotărâri de consiliu local în cadrul acţiunii ce vizează constatarea nulităţii absolute a aceleiaşi hotărâri. Inadmisibilitate

Dispoziţiile art.1 şi 7 din legea contenciosului administrativ, coroborate cu art.4 din acelaşi act normativ, conduc la concluzia că excepţia de nelegalitate nu se poate identifica cu însuşi obiectul acţiunii principale, ci poate fi formulată „oricând” într-un proces având un obiect diferit de contestarea actului administrativ supus excepţiei.
Curtea de Apel Iaşi, decizia nr.171/C.A. din 17.03.2008
Prin sentinţa civilă nr.3767/E/30 noiembrie 2007 a Tribunalului Iaşi s-a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Local al municipiului Paşcani nr.53/23.08.1999 invocată de reclamant; s-a admis excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art.7 din Legea nr.554/2004; s-a respins acţiunea formulată de reclamantul C.N.C.F. „C.F.R.” Sucursala Regională C.F. Iaşi, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al municipiului Paşcani, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.
Pentru a se pronunţa astfel, a reţinut instanţa de fond că prin cererea ce formează obiectul cauzei de faţă, reclamantul C.N.C.F. „C.F.R.” – Sucursala Regională C.F. Iaşi a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Paşcani. să constate nulitatea absolută a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Paşcani nr.53/1999, iar ulterior, cu cererea nr.1.5.1/264/2007 din 7.02.2007, a invocat şi excepţia nelegalităţii aceluiaşi act administrativ – Hotărârea Consiliului Local nr.53/1999.
Faţă de excepţia de nelegalitate invocată de reclamant cu privire la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Paşcani nr.53/23.08.1999 privind aprobarea domeniului public al Municipiului Paşcani, judeţul laşi, act administrativ cu caracter individual, instanţa apreciază că este inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Excepţia de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Local nr.53/1999 a fost ridicată de reclamant în acelaşi dosar în care reclamantul solicitaseră iniţial a se constata nulitatea absolută a Hotărârii Consiliului Local nr.53/1999.
Rezultă aşadar că în aceeaşi cauză legalitatea actului administrativ este contestată atât pe fond, cât şi pe cale de excepţie, contravenindu-se condiţiei de admisibilitate prevăzută în art.4 alin 1 partea finală din Legea nr.554/2004, ce vizează raportul de dependenţă dintre actul administrativ cu privire la care a fost invocată excepţia de nelegalitate şi soluţionarea litigiului pe fond.
Deci, condiţia prealabilă obligatorie pentru admisibilitatea excepţiei de nelegalitate este ca actul ce formează obiectul cauzei pe fond să fie emis în aplicarea actului administrativ a cărui nelegalitate este invocată.
Cu privire la excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile, raportată la prevederile art.7 alin 1 din Legea nr.554/2.12.2004 privind contenciosul administrativ, instanţa constată că este întemeiată, urmând a fi admisă, motivat de următoarele:
Reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile, condiţie de exercitare a dreptului la acţiune în contencios a cărei neîndeplinire în termenele şi condiţiile prevăzute de lege atrage inadmisibilitatea acţiunii (art.109 alin 2 C.proc.civ., coroborat cu art.7 din legea contenciosului administrativ).
Curtea a constatat recursul reclamantului ca fiind nefondat pentru considerentele de mai jos.
Astfel, în cauză reclamanta a investit instanţa cu o acţiune în constatarea nulităţii absolute a unui act administrativ – hotărât de consiliul local – cenzurabil doar în procedura specială iniţiată prin Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările ulterioare, cum corect a reţinut instanţa de fond, iar nu pe calea dreptului comun, ce îşi poate găsi aplicabilitatea doar în situaţia în care raportul juridic dedus judecăţii nu ar fi fost guvernat de dispoziţii legale speciale, cum este cazul în speţă.
Ori, art.1 din Legea nr.554/2004, evocat de reclamantă, nu face distincţie între cauzele ce pot conduce la „anularea” actului administrativ, doctrina pronunţându-se în sensul inexistenţei vreunei distincţii privind caracterul nulităţilor – astfel cum au fost definite în dreptul comun, în această materie, având în vedere necesitatea stabilităţii raporturilor juridice de drept administrativ şi a prezumţiei de legalitate de care se bucură în condiţiile legislaţiei speciale.
Faţă de excepţia de inadmisibilitate şi tardivitate invocate de pârâtă, raportat prevederilor art.7 şi 1 din Legea contenciosului administrativ, reclamanta a înţeles să formuleze în cauză excepţia de nelegalitate a aceleiaşi hotărâri a Consiliului Local nr.53/23 august 1999 – cu a cărei cenzură sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, instanţa de contencios administrativ era deja investită pe calea acţiunii principale formulate în aceeaşi cauză.
Ori, dispoziţiile art.4 din Legea contenciosului administrativ prevăd în alin. 1 că „ Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând, în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate”.
Din economia textului nu rezultă însă că excepţia de nelegalitate invocată într-o cauză, s-ar putea identifica cu însuşi obiectul acţiunii principale, cum s-a procedat în speţă, ci, din contră, că această excepţie se poate formula „oricând”, dar într-un proces cu un obiect diferit de contestarea actului administrativ supus excepţiei.
Aşa fiind, corect a reţinut instanţa de fond inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate formulate în cauză, atât timp cât nu a fost îndeplinită condiţia prevăzută de textul legal aplicabil, respectiv aceea că obiectul cauzei de fond să se constituie într-un raport juridic care să aibă la bază actul administrativ a cărui nelegalitate se invocă pe cale de excepţie.
Raportat dispoziţiilor art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004 aplicabilă ratione materiae, corect a procedat instanţa de fond şi la admiterea excepţiei de prematuritate a acţiunii reclamantei, din moment ce la dosar nu a fost depusă dovada parcurgerii procedurii prealabile, anterior sesizării instanţei de contencios administrativ cu soluţionarea cauzei de faţă.

Etichete:

Excepţie de nelegalitate a unor dispoziţii din hotărârile de consiliu local, prin care s-au instituit taxa de sprijinire a sportului de performanţă şi respectiv taxa pentru gestionarea câinilor fără stăpân. Condiţii de admisibilitate

Instituirea unei taxe menite a acoperi cheltuielile decurgând din aplicarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân nu contravine dispoziţiilor art. 139 din Constituţie şi Legii nr. 27/1999, Legii nr. 571/2003 şi O.U.G. nr. 155/2001, având ca scop asigurarea sănătăţii şi securităţii întregii comunităţi locale.
În ce priveşte „taxa pentru sprijinirea sportului de performanţă” prin intermediul Clubului de Fotbal Poli Iaşi, ce desfăşoară o activitate de natură comercială, a fost instituită cu depăşirea sferei de aplicare a Legii nr. 29/1967 şi a Legii nr. 69/2000, întrucât pretinsa promovare a imaginii comunităţii private – în speţă a comunităţii economice – a avut loc prin folosirea forţei publice cu care autoritatea administrativă locală era investită prin lege, prin intermediul unui vector desemnat de el însuşi, în persoana Clubului de Fotbal Poli Iaşi, deşi acesta era o persoană juridică de drept privat.
Decizia nr. 672/C.A./12 noiembrie 2007
Prin sentinţa civilă nr. 504/E din 09 martie 2007, Tribunalul Iaşi admiţând excepţia nelegalităţii H.C.L. nr. 103/1998,H.C.L. nr. 368/2000, H.C.L. nr. 336/2001, H.C.L. nr. 13/2003, H.C.L. nr. 655/2003, H.C.L. nr. 566/2004, H.C.L. nr. 409/2005, H.C.L. nr. 443/2005 şi H.C.L. nr. 173/11.04.2005, a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. „N.H. „B.C.” S.A. Iaşi, în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Iaşi şi Consiliul Local Iaşi – Direcţia Economică şi Finanţe Publice Locale Iaşi, dispunând anularea dispoziţiei nr. 2097 din 30 iunie 2006, emisă de Primarul Municipiului Iaşi, precum şi anularea parţială a raportului de inspecţie fiscală nr. 46.880 din 04.05.2006 şi a deciziei de impunere nr. 4687 din 04.05.2006, pentru suma de 350 lei reprezentând taxa pentru sprijinirea sportului de performanţă, aferentă perioadei 2001-2005, şi respectiv pentru suma de 4 lei reprezentând taxă câini comunitari, aferentă perioadei mai-decembrie 2005.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că excepţia de nelegalitate a H.C.L. 103/15.06.1998, prin care s-a instituit taxa de sprijinire a sportului de performanţă, a H.C.L. nr. 173/11.04.2005 prin care s-a instituit taxa pentru gestionarea câinilor fără stăpân, precum şi a hotărârilor prin care taxele menţionate au fost actualizate, este întemeiată considerând că impunerea unor obligaţii fiscale trebuie să se facă numai în condiţiile legii, suport pe care actele administrative emise a apreciat că nu îl au, atâta timp cât nu se regăsesc nici în Legea nr. 27/1994 şi nici în Codul fiscal, în condiţiile în care O.U.G. nr. 45/2003 privind finanţele publice locale stabileşte că taxele speciale se instituie şi se utilizează integral doar pentru acoperirea cheltuielilor efectuate prin înfiinţarea serviciilor publice locale, precum şi pentru finanţarea cheltuielilor întreţinere şi funcţionare a acestor servicii, încasându-se numai de la persoanele fizice şi juridice care se folosesc de serviciile publice locale pentru care s-au instituit taxele respective.
Apreciind că taxele instituite prin H.C.L. nr. 103/1998 şi H.C.L. nr. 173/2005 reprezintă o sursă extrabugetară şi se înscriu în afara competenţei stabilite prin actele normative speciale în materie de taxe şi impozite, prima instanţă a înlăturat susţinerea pârâtei privitoare la inadmisibilitatea excepţiei, deoarece aceasta a fost invocată după intrarea în vigoare a Legii nr. 554/2004, iar actele cu privire la care excepţia a fost invocată nu fac parte din categoria actelor administrative individuale, anulându-se, ca urmare a admiterii excepţiei de nelegalitate, actele administrative prin care, în sarcina reclamantei, au fost stabilite obligaţii fiscale suplimentare.
Curtea a admis cererea recurenţilor Primarul mun. Iaşi şi Consiliul Local Iaşi ca fondată în partea referitoare la admiterea excepţiei de nelegalitate a H.C.L. nr. 173/2005, sens în care a reţinut următoarele:
Este necontestat faptul că, conform dispoziţiilor art. 38 din Legea nr. 215/2001, în forma în vigoare la data adoptării actului administrativ de autoritate menţionat, consiliul local este competent să înfiinţeze servicii publice şi să asigure condiţiile materiale şi financiare necesare bunei lor funcţionări, acţionând pentru creşterea calităţii vieţii, menţinerea ordinii şi sănătăţii publice.
Este de asemenea necontestat că, prin O.U.G. nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, consiliile locale au fost obligate să înfiinţeze servicii specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân şi să amenajeze din fonduri proprii adăposturi pentru câinii fără stăpân şi pentru cei care circulă liberi, fără însoţitor, în locuri publice.
Activitatea de ecarisaj a devenit astfel o problemă a întregii comunităţi, unităţile administrativ-teritoriale fiind chemate să gestioneze, din fonduri proprii, acest serviciu, ce se circumscrie sferei serviciilor de salubrizare a localităţii, deci sferei serviciilor publice.
De serviciul de gestionare a câinilor fără stăpân, menit să asigure sănătatea şi protecţia tuturor persoanelor din cadrul unei comunităţi, beneficiază atât persoanele fizice, cât şi persoanele juridice cărora li se asigură astfel condiţii propice pentru desfăşurarea activităţii.
Instituirea unei taxe menită să acopere cheltuielile decurgând din aplicarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân nu contravine nici dispoziţiilor art. 139 din Constituţia României, revizuită şi nici Legii nr. 27/1994, respectiv Legii nr. 571/2003, întrucât serviciul public menţionat a fost înfiinţat în baza şi în executarea legii, respectiv a O.U.G. nr. 155/2001, iar taxa instituită prin H.C.L. nr. 173/2005 este destinată, astfel cum se arată la art. 3 al menţionatului act normativ, „acoperirii costurilor de capturare, adăpostire, întreţinere, sterilizare şi eutanasiere (după caz), sub control a câinilor comunitari în municipiul Iaşi”.
Cum reclamanta îşi are sediul şi îşi desfăşoară activitatea în municipiul Iaşi, ea beneficiază, chiar şi în mod indirect, de rezultatele activităţii desfăşurate de organele administraţiei publice locale în acest domeniu şi, urmare acestui fapt, ea trebuie să contribuie la susţinerea serviciului public respectiv, având ca scop asigurarea sănătăţii şi securităţii întregii comunităţi locale, din care face parte şi reclamanta-intimată.
Ca atare, constatând că s-a făcut o greşită aplicare a legii, ignorându-se caracterul de serviciu public al activităţii de gestionare a câinilor fără stăpân şi faptul că de acest serviciu beneficiază întreaga comunitate, inclusiv persoanele juridice cu statut de comerciant, precum şi faptul că, pentru susţinerea acestui serviciu public, Codul fiscal permite consiliilor locale să instituie taxe speciale, menite a acoperi cheltuielile de înfiinţare şi întreţinere a serviciului public, Curtea, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va admite recursul pârâţilor, în sensul că, modificând în parte hotărârea atacată, va respinge excepţia de nelegalitate a H.C.L. nr. 173 din 11 aprilie 2005.
Urmare respingerii excepţiei de nelegalitate a actului administrativ normativ menţionat şi a constatării neachitării taxei instituite prin acest act de reglementare, Curtea, în fond, va respinge cererea e anulare a actelor administrativ-fiscale contestate, în partea referitoare la stabilirea în sarcina reclamantei a unei obligaţii fiscale suplimentare în cuantum de 4 lei, reprezentând contribuţia ce revine tuturor persoanelor plătitoare de impozit, ce îşi au domiciliul sau sediul social pe raza Municipiului Iaşi, la acoperirea costurilor de capturare, adăpostire, întreţinere, sterilizare şi eutanasiere (după caz) sub control a câinilor comunitari de pe raza unităţii administrativ-teritoriale menţionate.
În ceea ce priveşte criticile recurenţilor referitoare la admiterea excepţiei de nelegalitate a H.C.L. nr. 103/1998 şi la anularea actelor administrativ-fiscale emise în aplicarea acestui act administrativ, Curtea constată că acestea sunt nefondate, sens în care reţine următoarele:
Din examinarea conţinutului actului menţionat rezultă că acesta a fost emis, astfel cum se precizează la art. 1 al H.C.L. nr. 103/1998, în scopul declarat de a promova imaginea comunităţii economice din Municipiul Iaşi prin intermediul Clubului de Fotbal Poli-Iaşi, stabilindu-se, pentru aceasta, ca taxa specială instituită să fie achitată de către toate societăţile comerciale – prezumtive beneficiare ale acţiunii de promovare a imaginii lor de către un club de fotbal – lunar, la depunerea decontului T.V.A.
Actul prin care, lucrând în regim de putere publică, Consiliul Local Iaşi a instituit „taxa pentru sprijinirea sportului de performanţă”, este un act administrativ cu caracter normativ, întrucât prin intermediul său se stabilesc norme general obligatorii, ce privesc pe toate persoanele juridice menţionate la art. 2, impunându-li-se plata lunară a unei taxe, efectul H.C.L. nr. 103/1998 neconsumându-se astfel prin şi la data emiterii acestei hotărâri, aşa cum se întâmplă în cazul actelor administrative cu caracter individual, ci perpetuându-se şi în prezent.
Fiind un act administrativ cu caracter normativ, el poate fi atac oricând, conform art. 11 alin. 4 din Legea nr. 554/2004, fie pe calea excepţiei de nelegalitate prevăzută de art. 4 din legea citată, fie pe cale directă, legea necondiţionând însă dreptul de a invoca, în orice cauză, excepţia de nelegalitate de promovare a acţiunii în anulare, fiind la latitudinea persoanei ce se consideră vătămată prin acel act administrativ să aleagă calea legală pe care o consideră potrivită pentru apărarea dreptului său.
Ori, în cauza de faţă, raportat la însuşi conţinutul normei contestate, nu se putea trage o altă concluzie decât aceea că, plecându-se de la o obligaţie legală de sprijinire a sportului pentru toţi şi a sportului de performanţă şi de a se asigura condiţiile organizatorice şi materiale necesare practicării educaţiei fizice şi a sportului în comunitatea locală,Consiliul Local Iaşi s-a implicat într-o acţiune ce depăşeşte sfera Legii nr. 29/1967 şi a Legii nr. 69/2000, pe care le invocă în motivele de recurs, asigurând, prin folosirea forţei publice cu care este investit, o pretinsă promovare a imaginii unei comunităţi private, în speţă a comunităţii economice, prin intermediul unui vector pe care l-a desemnat el însuşi, în mod unilateral, în persoana Clubului de Fotbal Poli Iaşi, care este o persoană juridică de drept privat.
Susţinerea educaţiei fizice şi sportului, ca activităţi de interes naţional, demers obligatoriu pentru administraţia locală, putea fi asimilată unui serviciu public numai în măsura în care această activitate ar fi fost organizată şi ar fi funcţionat în interesul – perceptibil – al întregii comunităţi locale şi nu doar în beneficiul unui segment restrâns, ales în mod voluntar, în condiţiile în care beneficiarul taxelor colectate de la societăţile comerciale este organizat el însuşi ca societate pe acţiuni, conform Legii nr. 69/2000, fără să fi fost însă declarată de utilitate publică.
Dacă recurenţii erau interesaţi să „promoveze imaginea comunităţii economice din Municipiul Iaşi”, prin intermediul unei entităţi sportive, respectiv a Clubului de Fotbal Poli-Iaşi, existau şi alte modalităţi de susţinere a sportului de performanţă decât aceea de a majora şi aşa recunoscute ca excesive obligaţiile fiscale pe care agenţii economici trebuie să le achite la bugetul de stat şi bugetul local.
Dreptul de a institui taxe speciale, recunoscut prin Legea nr. 27/1994 şi Legea nr. 571/2003, nu putea fi exercitat decât în măsura în care aceste taxe sunt destinate satisfacerii unor nevoi reale şi stringente ale comunităţii locale.
Această cerinţă, astfel cum a reţinut şi prima instanţă, nu poate fi considerată îndeplinită de H.C.L. nr. 103/1998, din moment ce, sub pretextul promovării imaginii comunităţii economice locale, s-a apelat, în regim de autoritate publică, la susţinerea cu precădere a unui club sportiv, ce desfăşoară o activitate de natură comercială, fără ca beneficiarii pretinsei acţiuni de promovare să fi consimţit la această acţiune şi să îşi fi dat acordul ca imaginea lor să fie promovată de Clubul de Fotbal Poli-Iaşi, implicarea autorităţilor locale în susţinerea acestuia neputând justifica angajarea unei întregi comunităţi private în această acţiune şi mai ales instituirea de noi obligaţii fiscale pentru societăţile comerciale, dincolo de ceea ce legislaţia referitoare la sponsorizări o permite.
Ca atare, atât timp cât susţinerea financiară a Clubului de Fotbal Poli-Iaşi nu poate fi considerată ca fiind o nevoie reală şi stringentă a locuitorilor unităţii administrativ-teritoriale şi a comunităţii economice a cărei imagine se pretinde că o promovează, fără acceptul acesteia, impunerea de obligaţii fiscale pentru atingerea acestui scop apare ca fiind excesivă, în mod justificat prima instanţă reţinând că reglementarea instituită prin H.C.L. nr. 103/1998 excede sferei de legiferare prevăzută de Legea nr. 27/1994 şi ulterior de Legea nr. 571/2003.
Drept urmare, constatând că hotărârea primei instanţe este temeinică şi legală, în partea referitoare la admiterea excepţiei de nelegalitate a H.C.L. nr. 103/1998 şi în partea referitoare la anularea actelor administrativ-fiscale prin care au fost stabilite obligaţii fiscale suplimentare în sumă de 350 lei, reprezentând taxa de sprijinire a sportului de performanţă, aferentă anului 2005, Curtea a menţinut hotărârea atacată în această parte.

Etichete:

Excepţie de nelegalitate a prevederilor din hotărârea Consiliului Judeţean Iaşi nr. 104/2006 în ce o priveşte pe Antibiotice S.A. Iaşi, având ca obiect recunoaşterea beneficiului exonerării de la plata penalităţilor de întârziere, acordat prin art. 1 alin. 4 din O.U.G. nr. 37/2004. Condiţii

Autonomia decizională şi atributele conferite prin legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, nu pot conduce la ignorarea unor acte normative cu putere de lege, ce stabilesc procedura de acordare a scutirilor de la plata penalităţilor rezultate de la întârzierile în plata utilităţilor înregistrate de agenţii economici, atât timp cât aceştia îndeplineau condiţiile legale de acordare a scutirilor respective.
Decizia nr. 665/C.A./5 noiembrie 2007
Prin sentinţa civilă nr.837/E din 25 aprilie 2007, Tribunalul Iaşi, respingând excepţia lipsei procedurii prealabile, invocată de R.A.J.A.C. Iaşi, a admis excepţia de nelegalitate a hotărârii nr.104 din 23 mai 2006, emisă de Consiliul Judeţean Iaşi, excepţia invocată de S.C. Antibiotice S.A. Iaşi în dosarul nr.10573/2006 al Judecătoriei Iaşi, în contradictoriu cu reclamanta R.A.J.A.C. Iaşi şi Consiliul Judeţean Iaşi, în calitatea sa de emitent al actului administrativ menţionat, dispunând înlăturarea opozabilităţii hotărârii nr.104/2006, faţă de SC Antibiotice SA Iaşi, ca efect al declarării ilegalităţii actului administrativ menţionat în cauza dedusă judecăţii.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că SC Antibiotice SA Iaşi a cerut R.A.J.A.C. Iaşi, ca parte în contractul nr.425/2002, să i se recunoască beneficiul exonerării de la plata penalităţilor de întârziere, acordat prin art.1 alin.4 al O.U.G. nr.37/2004 şi că această cerere nu a fost satisfăcută, furnizorul serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare invocând ca temei al refuzului său prevederile hotărârii nr.104/2006, adoptată de Consiliul Judeţean Iaşi.
Reţinând că este necontestat faptul îndeplinirii obligaţiei de plată a sumelor curente şi a celor restante, până la data de 30 iunie 2004, astfel cum rezultă din factura nr.7928904/30.06.2004, prima instanţă a apreciat că, prin modul în care a fost rezolvată cererea beneficiarului serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare, de către Consiliul Judeţean Iaşi, au fost înfrânte în mod nejustificat dispoziţiile art.1 alin.4 din O.U.G. nr.37/2004, soluţie ce nu concordă cu cea adoptată de furnizorul SC Distrigaz Nord SA, în executarea aceleiaşi prevederi legale menţionate, care a dispus anularea penalităţilor în sumă de 2,2 miliarde lei, existente în evidenţa sa contabilă la data de 30 iunie 2004, astfel cum rezultă în mod explicit din adresa nr.4852/4.04.2005.
Considerând ca inexplicabilă acordarea de către Consiliul Judeţean Iaşi a unor scutiri de plata penalităţilor de întârziere altor persoane juridice, având statut de instituţii publice, ce nu intrau în mod prioritar sub incidenţa dispoziţiilor art.1 alin.4 din O.U.G. nr.37/2004, concomitent cu respingerea solicitărilor făcute de agenţii economici, prima instanţă a apreciat că prin această conduită s-a prejudiciat un interes legitim privat, prin excesul de putere manifestat prin hotărârea a cărei opozabilitate se solicită a fi înlăturată, fapt pentru care excepţia de nelegalitate, invocată în condiţiile art.4 din Legea nr.554/2004, a fost considerată a fi întemeiată şi admisă ca atare.
Curtea a respins cererile de recurs formulate de R.A.J.A.C. Iaşi şi Consiliul Judeţean Iaşi ca nefondate, sens în care reţine următoarele:
Este necontestat faptul că între R.A.J.A.C. Iaşi şi SC Antibiotice SA Iaşi s-a încheiat un contract, având ca obiect utilizarea serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare, că facturile emise în cursul anului 2003 au fost achitate cu întârziere, că beneficiarul nu mai înregistra, ca urmare a plăţii, restanţe la data de 30 iunie 2004, că, urmare îndeplinirii obligaţiei de plată a preţului prestaţiei, consumatorul a solicitat a i se acorda beneficiul anulării penalităţilor şi majorărilor de întârziere, consacrat de art.1 alin.4 din O.U.G. nr.37/2004, şi că, prin hotărârea nr.104 din 23 mai 2005, Consiliul Judeţean Iaşi a respins hotărârea nr.68/2005 a Consiliului de Administraţie al R.A.J.A.C. Iaşi privind anularea penalităţilor şi majorărilor de întârziere în sumă de 43.394.178.319 lei pentru un număr de patru persoane juridice, printre care se numără şi SC Antibiotice SA Iaşi, act a cărui nelegalitate se solicită a fi constatată.
Este de asemenea necontestat faptul că, astfel cum rezultă din preambulul hotărârii nr.104/2006, acest act administrativ de autoritate a fost emis de Consiliul Judeţean în aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr.37/2004, soluţia de respingere a hotărârii nr.68/2005 a Consiliului de Administraţie al R.A.J.A.C. Iaşi nefiind precedată de arătarea motivelor pentru care aceasta a fost adoptată.
Ori, astfel cum a reţinut şi prima instanţă, din cercetarea motivaţiei ce a stat la baza adoptării O.U.G. nr.37/2004, rezultă fără echivoc şi cu prisosinţă că acest act normativ, cu putere de lege, a fost adoptat „având în vedere necesitatea stringentă de reducere imediată a arieratelor, de aplicare imediată a măsurilor de restructurare în vederea redresării economice şi financiare şi de finalizare a procesului de privatizare a unor societăţi din domeniul distribuţiei gazelor naturale şi energiei electrice”.
Din motivaţia mai sus redată şi ansamblul reglementărilor cuprinse în ordonanţa de urgenţă adoptată, cu respectarea prevederilor constituţionale, Curtea nu poate trage o altă concluzie decât aceea că sistemul instituit prin art.1 alin.4 din O.U.G. nr.37/2004, constând în anularea penalităţilor şi majorărilor de întârziere, în schimbul plăţii integrale a contravalorii facturilor reprezentând obligaţii curente şi restante pentru consumul de apă, până la 30 iunie 2004, nu a fost prevăzut a funcţiona ca o schemă de ajutor de stat, în sensul dat acestei noţiuni de Legea nr.143/1999, ci ca un instrument menit a reduce arieratele şi a asigura redresarea economică şi financiară atât a furnizorilor de utilităţi, cât şi a persoanelor juridice consumatoare.
Prin urmare, legiuitorul nu a urmărit crearea de beneficii şi oferirea de avantaje unor agenţi economici, ci realizarea unui interes general, vizând reducerea blocajului financiar şi asanarea economiei naţionale, interes care depăşeşte cu mult interesul particular al SC Antibiotice SA Iaşi sau al furnizorului de servicii publice de alimentare cu apă.
Respingând hotărârea nr.68/2005 a Consiliului de Administraţie al R.A.J.A.C. Iaşi, Consiliul Judeţean Iaşi nu a făcut altceva decât să ignore scopul şi dispoziţiile O.U.G. nr.37/2004, în condiţiile în care, în sprijinul acestei soluţii, nu se aduce nici cea mai sumară motivaţie, trimiterile care se fac în preambulul hotărârii la „procesul verbal al şedinţei de plen din 23 mai 2006”, nefiind suficiente pentru a se aprecia asupra legalităţii măsurii de înlăturare a propunerii făcută, în baza şi în executarea legii, de către R.A.J.A.C. Iaşi, în calitate de furnizor al serviciului public respectiv.
Consiliul Judeţean Iaşi nu numai că nu a făcut publice motivele pentru care a respins hotărârea organului de conducere al R.A.J.A.C. Iaşi, dar, astfel cum a reţinut şi prima instanţă, a adoptat, după data de 23 mai 2006, o conduită diferenţiată faţă de persoanele menţionate la art.1 din hotărârea nr.104/2006, ce au revendicat beneficiul prevederilor art.1 alin.4 din O.U.G. nr.37/2004, apărând ca inexplicabilă măsura admiterii ulterioare, prin hotărârea nr.186 din 25 iulie 2006, a plângerii formulate de S.C. „CET Iaşi” SA şi anularea sumei de 295.117,25 lei reprezentând penalităţi de întârziere rezultate din neachitarea la scadenţă a facturilor emise de R.A.J.A.C. Iaşi.
Nereţinând şi nedovedind că SC Antibiotice SA Iaşi ar fi apărut, în cazul admiterii cererii adresate R.A.J.A.C. Iaşi, ca beneficiar al unui dublu ajutor de stat, Consiliul Judeţean Iaşi nu avea suportul legal necesar pentru a se opune la propunerea făcută de Consiliul de Administraţie al R.A.J.A.C. Iaşi, în condiţiile în care singurul în drept a se pronunţa asupra legalităţii măsurii de anulare a penalităţilor de întârziere era Consiliul Concurenţei şi nu organul administraţiei publice locale.
Cerinţa pe care recurenţii tind să o acrediteze, în sensul că SC Antibiotice SA Iaşi avea obligaţia de a obţine, în prealabil, autorizaţia Consiliului Concurenţei pentru operaţiunea de anulare a penalităţilor şi majorărilor de întârziere, este lipsită de suport legal întrucât, potrivit dispoziţiilor art.15 din Legea nr.143/1999, republicată, intenţia de a acorda un ajutor de stat se notifică Consiliului Concurenţei de către furnizorul acestuia (în speţă R.A.J.A.C. Iaşi), sau de către iniţiatorul ajutorului de stat (în speţă Guvernul României), procedură pe care de altfel recurentele au urmat-o în cazul măsurii adoptate prin hotărârea nr.186 din 25 iulie 2006, unde, la art.2, se menţionează expres că „Măsura adoptată potrivit art.1 va fi raportată de către RAJAC Iaşi la Consiliul Concurenţei”.
Invocarea autonomiei decizionale şi a atributelor conferite prin Legea nr.215/2001 nu înseamnă că recurentul Consiliul Judeţean Iaşi poate lucra şi decide cu ignorarea actelor normative cu putere de lege, general obligatorii pentru toţi subiecţii de drept de pe teritoriul României, opunând unor raţiuni de interes naţional „discuţiile ce au avut loc în şedinţa de plen din 23 mai 2006”, sau „nota comună a Direcţiei Economice şi Direcţiei Juridice nr.680/174/2006”, măsura admiterii cererii de anulare a penalităţilor datorate de SC „CET Iaşi” SA şi de a respinge cererea de anulare a penalităţilor datorate, printre alţii, de SC Antibiotice SA Iaşi, în condiţiile în care aceştia făcuseră dovada îndeplinirii obligaţiei de plată a sumelor curente şi a sumelor restante, până la data de 30 iunie 2004, neputând fi calificată altfel decât ca fiind una discreţionară.
Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât, atunci când furnizorii de energie electrică, energie termică, apă şi gaze naturale au urmat procedura prescrisă de art.13 alin.1 din O.U.G. nr.37/2004, Consiliul Concurenţei nu a avut obiecţiuni asupra legalităţii măsurii de anulare a penalităţilor pentru consumatorii care şi-au achitat, în termenul legal, obligaţiile curente şi restante.
Însăşi SC Antibiotice SA a beneficiat de o atare recunoaştere, prin adresa nr.4852 din 4 aprilie 2005, SC Distrigaz Nord SA – Sucursala Iaşi notificându-i că „urmare deciziei nr.56/24.03.2005 emisă de Consiliul Concurenţei” s-a decis anularea penalităţilor în valoare de 2.022.546.242 lei, existente în evidenţa contabilă la data de 30.06.2004, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr.37/2004, comunicându-i totodată că această măsură „nu reprezintă ajutor de stat în sensul art.2 din Legea nr.143/1999”, în mod justificat prima instanţă întrebându-se care este raţiunea şi suportul legal al adoptării de către Consiliul Judeţean Iaşi a unei alte conduite decât cea adoptată de alţi furnizori, din categoria celor menţionaţi în cuprinsul O.U.G. nr.37/2004, contrară interesului general şi voinţei legiuitorului.

Etichete:

Excepţie de nelegalitate. Hotărâri de consiliu local. Condiţii de admisibilitate.

Tip: Decizie
Nr./Dată: 502 (05.07.2006)
Autor: Curtea de Apel Timisoara

Legea nr. 554/2004 – art. 4

Legea nr. 215/2001 republicată – art. 126

Legea nr. 213/1998 – art. 17

Este nelegală hotărârea unui consiliu local pentru atribuirea în folosinţă nelimitată în timp a unui teren proprietate publică.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia comercială şi de contencios administrativ, decizia civilă nr. 502/R din 5 iulie 2006

Prin sentinţa civilă nr. 1120 din 6 iunie 2006, pronunţată în dosarul nr. 3789/Ca/2006, Tribunalul Arad a admis cererea reclamantei Primăria municipiului A., prin Primar şi a constatat nelegalitatea Hotărârii nr. 103/26.04.2005 adoptată de pârâtul Consiliul Local al municipiului A., respingând excepţia de nelegalitate a Hotărârilor nr. 67/27.02.2001 şi 183/25.06.2002 adoptate de Consiliul Local al municipiului A., invocată de pârâtul Municipiul A.

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta Universitatea „Aurel Vlaicu” A. şi Curtea de Apel Timişoara, prin decizia civilă nr. 502/R din 5 iulie 2006, pronunţată în dosarul nr. 4360/59/2006 a respins cererea ca nefondată.

Curtea a reţinut că prin prin cererea depusă în dosarul nr. 617/2006 al Tribunalului Arad având ca obiect o acţiune civilă, pârâtul din respectiva cauză, Municipiul A. a invocat excepţia de nelegalitate a hotărârilor nr. 67/2001, nr. 183/2002 şi nr. 103/2005 emise de Consiliul Local A., în condiţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Prin sentinţa civilă nr. 1120 din 6 iunie 2006, pronunţată în dosarul nr. 3789/CA/2006, Tribunalul Arad a admis în parte cererile constatând nelegalitatea hotărârii nr. 103/2005 emisă de Consiliul Local A. pentru nerespectarea prevederilor art. 17 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul său juridic şi ale art. 126 din Legea nr. 215/2001, pentru că transmiterea în folosinţă gratuită a imobilului compus din teren şi sală de sport, către pârâta Universitatea „Aurel Vlaicu” A., s-a realizat pe durată nelimitată, imobilul făcând parte din domeniul public al Municipiului A.

Art. 126 din Legea nr. 215/2001 republicată prevede dreptul consiliilor locale sau judeţene de a da în folosinţă gratuită, pe termen limitat, bunuri imobile sau mobile, proprietate publică sau privată, persoanelor juridice fără scop lucrativ, care desfăşoară o activitate de binefacere sau de utilitate publică ori serviciilor publice, iar art. 17 din Legea nr. 213/1998 dispune că statul sau unităţile administrativ-teritoriale pot da imobile din patrimoniul lor, în folosinţă gratuită, pe termen limitat, aceloraşi categorii de persoane juridice.

Hotărârea nr. 103/2005 a fost emisă de Consiliul Local A. cu încălcarea acestor dispoziţii legale imperative, nefiind limitat termenul pentru transmiterea folosinţei unui bun din domeniul public al reclamantului Municipiul A., astfel că bine a fost admisă cererea întemeiată pe art. 4 din Legea nr. 554/2004 privitor la această hotărâre de către Tribunalul Arad, astfel că motivarea recursului legat de acest aspect este nefondată, limitarea în timp la existenţa pârâtei, ca instituţie de învăţământ superior neconstituind o delimitare în timp a perioadei de folosinţă.

Sunt nefondate şi excepţiile invocate prin cererea de recurs pentru că în primul rând se face referire la Primarul municipiului A., ca lipsit de calitate procesuală activă în susţinerea excepţiei, ceea ce este eronat din moment ce reclamant este Municipiul A. şi pe de altă parte, cel care invocă o excepţie de nelegalitate trebuie să fie parte în procesul civil sau de altă natură, în care se invocă o asemenea excepţie, fără a dovedi alte cerinţe legate de promovarea acţiunii în contencios administrativ sau din alte legi speciale, precizate prin motivele de recurs.

Este neavenită critica legată de încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile, atâta timp cât cererea reclamantului s-a admis numai cu privire la Hotărârea nr. 103/2005 a Consiliului Local A., această hotărâre având efecte juridice de sine stătătoare faţă de cele din anii 2001 şi 2002, şi de asemenea bine a reţinut instanţa de fond dependenţa soluţionării acţiunii civile de rezolvarea excepţiei de nelegalitate privitoare la Hotărârea nr. 103/2005 a Consiliului Local Arad.

Etichete: , , , ,

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro