404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Încetarea de drept a contractului individual de muncă la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor privind vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare nu presupune obligaţia angajatorului de îndeplinire a vreunei formalităţi ori de emitere a unui act de constatare în acest sens

Decizia nr.739/14.11.2006

Prin sentinţa civilă nr.961/14.04.2006 pronunţată de Tribunalul Iaşi a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta F.A. în contradictoriu cu pârâţii Spitalul Militar Iaşi şi Ministerul Apărării Naţionale – UM 02534 Iaşi.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că prin cererea înregistrată sub nr.7720 din 18.08.2005, reclamanta F.A. a chemat în judecată Spitalul Militar Iaşi, solicitând instanţei ca, pe baza probelor ce se vor administra în cauză, să pronunţe o hotărâre prin care pârâta să fie obligată să-i plătească drepturile băneşti cuvenite pentru concediul medical din luna februarie 2005, reactualizate.

Reclamanta a solicitat şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a fost salariata Spitalului Militar Iaşi şi, cu toate că în luna februarie 2005 a fost în concediu medical, pârâtul refuză să-i plătească indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă, susţinând că pentru această perioadă i se va achita pensie.

Reclamanta a mai arătat că în luna august a primit decizia de pensionare şi că i s-a acordat pensie începând cu data de 10 mai 2005, astfel încât pârâtul era obligat să-i achite până la această dată indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă.

Prin precizările formulate la data de 23.11.2005, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata indemnizaţiei de concediu medical pentru perioada 1 – 28 februarie 2005 şi a drepturilor salariale pentru perioada 01.03-10.05.2005, perioadă în care angajatorul nu a reprimit-o în activitate.

Prin întâmpinarea formulată, Ministerul Apărării Naţionale, pentru Spitalul Militar Iaşi – Unitatea Militară nr. 02534 Iaşi a solicitat respingerea acţiunii, pentru următoarele motive:

Reclamanta a fost salariata Spitalului Militar Iaşi până la finele lunii ianuarie 2005, când în conformitate cu dispoziţiile art. 56 lit. d din Codul muncii şi art. 41 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 19/2000, i-a încetat de drept contractul individual de muncă, îndeplinind condiţiile privind vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare realizat în sistemul public.

În luna ianuarie 2005, pârâta a întocmit documentaţia pentru pensionarea reclamantei. Potrivit Ordinului de Zi pe Unitate nr. 25/2005, s-a constatat încetarea de drept a contractului de muncă încheiat între părţi la data de 31.01.2005 şi s-a dispus compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat, precum şi plata indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă pentru perioada 24.01 – 31.01.2005. Până la data emiterii acestui ordin de zi şi nici ulterior reclamanta nu a solicitat acordul pentru a continua activitatea în unitate.

La data de 21.02.2005 reclamanta a solicitat să-i fie date, spre a fi depuse personal la Casa de Pensii Iaşi, toate actele necesare înscrierii la pensie. Pârâta susţine că, în aceeaşi zi, reclamanta a primit sub semnătură în Registrul pentru evidenţa documentelor, toate actele necesare înregistrării cererii de pensionare.

S-a mai arătat că, deşi reclamanta avea la dispoziţie 10 zile pentru a depune actele la Casa de Pensii Iaşi, aceasta a depus cererea la data de 10.05.2005, după mai mult de 60 de zile de la data încetării calităţii de asigurat.

Începând cu data de 01.02.2004, reclamanta a încetat să mai fie salariata unităţii pârâte, însă avea deschis dreptul la pensie pentru limită de vârstă, pe care putea să-l valorifice prin depunerea cererii la Casa de Pensii Iaşi, în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 83 lit. a din Legea nr. 19/2000. Întrucât reclamanta a depus cererea de pensie tardiv, după aproape 3 luni de la termenul cerut de art. 81 lit. a) din Legea nr. 19/2000, acesteia i s-a acordat pensie începând cu data depunerii cererii.

S-a mai arătat că este neîntemeiată cererea reclamantei prin care aceasta îşi invocă propria culpă în scopul obţinerii unor sume de bani necuvenite.

Mai mult, reclamanta a adus la cunoştinţa unităţii cererea sa privitoare la plata concediului medical la data de 02.08.2005, ulterior pretenţiilor formulate faţă de Casa de Pensii Iaşi privind acordarea pensiei începând cu data de 01.02.2005, după ce şi-a însuşit răspunsul acestei instituţii.

Instanţa de fond a constatat că acţiunea formulată de reclamanta F.A. este nefondată pentru următoarele considerente:

Astfel cum rezultă din carnetul de muncă şi extrasul din Ordinul de Zi pe Unitate nr. 25/2005, contractul de muncă al reclamantei a încetat de drept, în temeiul art. 56 lit. d din Codul muncii la data de 01.02.2005 şi în consecinţă, ulterior acestei date, potrivit dispoziţiilor art. 102 lit. a din Legea nr. 19/2000, pârâtului nu-i mai revine obligaţia de a plăti acesteia indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă.

Potrivit dispoziţiilor art. 56 lit. d din Codul muncii în vigoare la acea dată, contractul individual de muncă încetează de drept la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului de cotizare pentru pensionare sau, după caz, la data comunicării deciziei de pensionare pentru limită de vârstă ori invaliditate a salariatului, potrivit legii.

S-a reţinut că este nefondată şi cererea reclamantei privind obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale pentru perioada 01.03. – 10.05.2005 pentru următoarele considerente:

În primul rând, astfel cum a precizat anterior, contractul de muncă încheiat între părţi a încetat de drept la data de 01.02.2005. De asemenea, la data de 21.02.2005 s-au înmânat reclamantei, sub semnătură în Registrul pentru evidenţa documentelor, documentele necesare pentru înregistrarea cererii de pensionare.

S-a mai reţinut că angajatorul nu este obligat prin Legea nr. 19/2000 să depună la Casa Judeţeană de Pensii dosarele de pensionare ale salariaţilor.

În speţă, deşi documentele necesare pentru înregistrarea cererii de pensionare au fost înmânate reclamantei de către angajator la data de 21.02.2005, aceasta le-a depus la Casa Judeţeană de Pensii Iaşi abia la data de 10.05.2005, cu mult după termenul de 30 de zile de la data încetării calităţii de asigurat prevăzut de art. 83 alin. 1 din Legea nr. 19/2000.

Astfel, Casa Judeţeană de Pensii Iaşi a acordat reclamantei drepturile de pensie în temeiul art. 83 alin. 4 din Legea nr. 19/2000, de la data depunerii cererii, respectiv 10.05.2005.

În conformitate cu prevederile art. 41 alin. 5 din Legea nr. 19/2000, asiguraţii care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru obligarea pensiei pentru limită de vârstă îşi pot continua activitatea numai cu acordul angajatorului.

În speţă însă, reclamanta nu a dovedit că ar fi solicitat acordul angajatorului pentru continuarea activităţii după încetarea de drept a contractului individual de muncă.

De asemenea, din duplicatul acţiunii formulate de către reclamantă ce face obiectul dosarului nr. 7805/2005 al Tribunalului Iaşi, se reţine că aceasta a solicitat Casei Judeţene de Pensii Iaşi acordarea pensiei începând cu data de 1 februarie 2005.

S-a mai reţinut că la data de 04.02.2005, astfel cum rezultă din înscrisul depus la fila nr. 85 dosar, reclamanta a semnat nota de lichidare întocmită cu ocazia încetării contractului de muncă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta F.A., considerând-o nelegală şi netemeinică.

A invocat recurenta că a fost salariata Spitalului Militar Iaşi însă în luna februarie a fost în concediu medical, fiind internată în spital. Cu toate acestea, susţine recurenta, angajatorul i-a încetat contractul de muncă cu data de 01.02.2005, privând-o atât de drepturile de pensie cât şi drepturile băneşti reprezentând indemnizaţie de concediu medical, respectiv salariu. În drept, dispoziţiile art.304 punctul 9 cod procedură civilă.

Alăturat cererii de recurs s-au depus, în copie, următoarele înscrisuri: bilet de ieşire din spital nr.83/24.01.2005 şi certificatele de concediu medical seria AB nr.949403 şi EF nr.208660/02.02.2005.

Intimatul Ministerul Apărării Naţionale pentru Spitalul Militar Iaşi – U.M. 02534 Iaşi a formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamanta F.A., solicitând respingerea recursului şi menţinerea sentinţei Tribunalului Iaşi.

Conform datelor înscrise în carnetul de muncă al recurentei şi consemnate în Ordinul de Zi pe Unitate nr.25/2005, contractul de muncă al acesteia a încetat, în temeiul art.56 lit. d Codul Muncii, la data de 01.02.2005 şi în consecinţă, ulterior acestei date, potrivit art.102 lit. a din Legea 19/2000, acest minister nu avea obligaţia de a plăti indemnizaţia pentru incapacitate de muncă.

Emiterea deciziei de pensionare, nu este atributul său, dar, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, la Casa Judeţeană de Pensii Iaşi a fost înregistrată tardiv cererea de pensie a doamnei F.A., după mai mult de 60 de zile de la termenul înscris în dispoziţiile art.83 lit. a din Legea 19/2000 (Adresa nr.11912/22.07.2005).

Această depunere întârziată a cererii de pensie este din culpa recurentei chiar dacă aceasta afirma că instituţia nu ar fi acceptat depunerea cererii sub motivul că nu sunt ataşate actele legale.

Unitatea angajatoare a dovedit predarea tuturor documentelor care erau necesare a fi ataşate cererii de pensie (A.308/21.02.2005, A.305/2005, A.306/2005, A.307/2005); aceste înscrisuri au fost solicitate de recurentă şi le-a primit sub semnătura în Registrul de evidenţă a documentelor – R.U. 399/2005 – în data de 21.02.2005.

Alăturat întâmpinării s-au depus următoarele înscrisuri: extras O.Z.U. nr.25/2005, nota de lichidare datată 04.02.2005, semnată de recurentă.

Analizând cererea de recurs, Curtea a constatat că recursul este nefondat.

Aşa cum judicios a reţinut şi instanţa de fond, conform dispoziţiilor art.56 lit. d din Codul muncii, contractul individual de muncă încetează de drept la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor privind vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare. Ca atare, în această ipoteză nu există obligaţia expresă a angajatorului de a comunica salariatului decizia de încetare a contractului de muncă.

Ori, în data de 01.02.2005 spitalul Militar Iaşi a întocmit dosarul de pensionare al recurentei iar la data de 04.02.2005 F.A. a semnat personal nota de lichidare (fila 15 dosar recurs) şi a primit în totalitate drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2005 (fila 16 dosar recurs).

Susţinerea recurentei că angajatorul nu i-a luat în considerare cele două certificate de concediu medical nu poate fi primită întrucât această împrejurare a fost adusă la cunoştinţa intimatului abia la data de 02.08.2005.

Ca atare, cum încă de la data de 21.02.2005 recurenta a primit sub semnătură în Registrul pentru evidenţa documentelor – RU 399/2005 toate documentele necesare înregistrării cererii de pensionare, este culpa sa exclusivă că a depus cererea de pensionare la 10.05.2005, aşa cum rezultă din adresa nr.11.912/2005 a Casei Judeţene de Pensii Iaşi, şi deci, că drepturile de pensie i-au fost deschise cu acea dată (fila 11 dosar fond). Mai mult, recurenta nu a solicitat niciodată acordul angajatorului pentru continuarea activităţii în perioada 1.02.2005 – 10.05.2006, conform dispoziţiilor art.41 alin.5 din Legea 19/2000 şi, în consecinţă, nu poate beneficia de drepturi salariale pentru o activitate pe care nu a prestat-o.

Faţă de cele reţinute, în baza dispoziţiilor art.312 cod procedură civilă, Curtea a respins recursul şi constatând că sentinţa Tribunalului Iaşi a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a legii, a menţinut-o.

Etichete:

Încetarea de drept a contractului individual de muncă în cazul prevăzut de art. 56 lit. b din Codul muncii

În ipoteza retragerii de către autorităţile competente a avizelor, autorizaţiilor ori atestărilor necesare pentru exercitarea profesiei, contractul individual de muncă al salariatului este considerat a fi reziliat de drept, chiar din momentul apariţiei cauzei de încetare.

(Decizia nr. 174/27.02.2007)

Contestatorul C.V. a chemat în judecată pe pârâtul Liceul Pedagogic solicitând constatarea nulităţii absolute a deciziei de concediere şi reintegrarea sa în funcţie cu plata drepturilor băneşti prevăzute de art. 78 alin. 1 din Codul muncii şi motivând că angajatorul a încălcat dispoziţiile art. 62 alin. 1 şi 64 alin. 1 şi 2 din Codul muncii.

La primul termen de judecată, angajatorul a depus la dosar decizia de revocare a deciziei contestate, susţinând că cererea a rămas fără obiect.

Tribunalul Iaşi, prin sentinţa civilă nr. 1942/12.10.2006 a admis în parte contestaţia, a luat act de revocarea deciziei de concediere şi a dispus reintegrarea contestatorului şi obligarea angajatorului la plata despăgubirilor prevăzute de art. 78 alin. 1 din Codul muncii, cu începere de la data emiterii deciziei de concediere şi până la reintegrarea efectivă.

Recursul declarat de pârât este fondat, prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi 3041 Cod procedură civilă.

Contestatorul-intimat C.V. a fost salariatul recurentului, pe postul de paznic, începând cu data de 26.11.2001.

Prin adresa nr. 235657/15.03.2004 a Poliţiei Municipiului Bârlad – Biroul Poliţiei de Ordine Publică, s-a comunicat angajatorului-recurent că domnului C.V. nu s-a acordat avizul de funcţionare ca paznic.

Potrivit dispoziţiilor art. 56 lit. h din Codul muncii, contractul individual de muncă încetează de drept de la data retragerii de către autorităţile sau organismele competente a avizelor, autorizaţiilor ori atestărilor necesare pentru exercitarea profesiei.

Astfel cum a reţinut şi Curtea Constituţională prin decizia nr. 545/2004, obţinerea avizelor, autorizaţiilor sau atestatelor este motivată de specificul fiecărei profesii sau meserii care presupune o calificare corespunzătoare, precum şi anumite aptitudini pe care cel ce doreşte să exercite acea meserie sau profesie trebuie să le aibă, tocmai pentru îndeplinirea sarcinilor la locul de muncă ales. Retragerea avizului, autorizaţiei sau atestatului de către autoritatea sau organismul competent se face numai în momentul în care nu sunt îndeplinite condiţiile cerute la data acordării acestora, prevederile art. 56 lit. h din Codul muncii fiind conforme cu legea fundamentală.

În literatura de specialitate şi practica judiciară s-a statuat că, fiind vorba de o încetare în virtutea legii, contractul este reziliat în chiar momentul apariţiei cauzei de încetare, fără să mai fie nevoie de vreo formalitate ori să intervină un act al angajatorului.

Întocmirea unui act constatator al încetării de drept a contractului, legal nestatornicit, ar fi inutil şi în orice caz, nu ar putea avea ca efect stabilirea unui alt moment – subsecvent – al încetării acestui contract.

Având în vedere că art. 56 lit. h) din Codul muncii stabileşte cu certitudine data la care încetează contractul individual de muncă în cazul retragerii avizului de funcţionare de către organele competente, se reţine că în mod eronat prima instanţă a admis cererile reclamantului-intimat C.V.de reintegrare pe funcţia deţinută anterior încetării contractului de muncă şi de obligare a intimatului la plata despăgubirilor prevăzute de dispoziţiile art. 78 alin. 1 din Codul muncii.

De altfel, art. 78 din Codul muncii nu este aplicabil în speţă, ci doar concedierilor efectuate în mod netemeinic sau nelegal.

Potrivit dispoziţiilor art. 58 alin. 1 din Codul muncii, concedierea reprezintă încetarea contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului şi aceasta trebuie deosebită de încetarea de drept a contractului care operează în cazurile expres prevăzute de lege.

S-a mai reţinut că, prin decizia nr. 422/20.09.2005, Curtea de Apel Iaşi, deşi a constatat nulitatea absolută a deciziei de concediere nr. 15/01.04.2004 emisă de recurent, nu a dispus şi reintegrarea intimatului C.V. pe postul deţinut anterior.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro