Top

Infractiunea de conducere pe drumuri publice a unui aotuvehicul de catre o persoana care nu poseda permis de conducere

JUDECĂTORIA MOINEŞTI

DOSAR NR. 1348/260/2010

SENTINŢA PENALĂ NR. 211 Şedinţa publică din 08.04,2010

Constată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti nr. 3275/P/2009, a fost trimis în judecată inculpatul P. V. fiul lui D. şi A. nasc. în C.,cu domiciliul în com. P., sat P., jud. B., cetăţean român,studii medii, stagiul militar satisfăcut, necăsătorit, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe dramurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. de art. 86 alin.l din OUG 195/2002, C.penal,a infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita prevăzută de lege prev.de art.87 alin.l din OUG 195/2002 şi a infracţiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.i,4,art.209 alin.l,lit.e,i,C.penal, cu aplicarea art.331it.a C.penal.

Se arată în actul de sesizare a instanţei că inculpatul la data de 18.09.2009, a sustras autoturismul marca MAZDA cu nr. de înmatriculare HR-02-KUN aparţinând părţii vătămate D. V. în scopul de a-1 folosi pe nedrept din faţa porţii acestuia şi folosindu-se de cheile autoturismului,l-a pornit şi 1-a condus pe raza comunei P., fără a fi posesor al permisului de conducere care să-i confere acest drept şi având o îmbibaţie alcoolică peste limita prevăzută de lege.

Din probatoriul dosarului administrat în cauză, respectiv materialul de urmărire penală, declaraţiile inculpatului şi a martorului P.V. date în faza de cercetare judecătorească,instanţa a reţinut,

ÎN FAPT:

In ziua de 18.10.2009,inculpatul se întorcea de la o nuntă şi s-a oprit în vizită la partea vătămată D.V. unde au consumat băuturi alcoolice, D.V. solicitându-i inculpatului la un moment dat să-i aducă un bidon cu apă minerală din maşina proprietatea sa,parcată în faţa locuinţei, dându-i cheile autoturismului.

Inculpatul folosind cheile autoturisniulull-a descuiat,l-a pornit şi a rulat cu acesta, deşi nu poseda permis de conducere.pe raza comunei P. până în dreptul locuinţei lui S.I. unde a pierdut controlul volanului, intrând în gardul locuinţei acestuia.

A fost văzut de martorul S. I. coborând de la volan şi cu ocazia efectuării cercetării la faţa locului inculpatul a recunoscut că a condus autoturismul proprietatea lui D. V. cu nr. de înmatriculare HR-02-KUN pe raza com.P. şi că a pierdut controlul volanului intrând în gardul lui S.I..

Conform adresei nr.228840/4.03.2010 a IPJ B., se reţine că inculpatul nu figurează în baza dedate informatizată ca fiind posesor de permis de conducere.

Inculpatul a fost condus la Spitalul loan Lascăr C. în. vederea recoltării probelor biologice.

L/C |

Din buletinul de analiză toxicologică, aflat la fila 10 dosar urm. penală, se reţine că inculpatul avea în sânge o îmbibaţie alcoolică de 1,25,respectiv 1,00 gr.%o .

Prezent în instanţă, inculpatul a recunoscut comiterea faptei,regretând-o.

Instanţa urmează a reţine ca dovedită situaţia de fapt.

ÎN DREPT:

Fapta inculpatului de a sustrage autoturismul părţii vătămate D. V., folosind chei potrivite şi dintr-un loc public întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat prev. de art.208 alin. 1,4,art.209 alin.l,lit.e,i,C.penal,pentra care se va dispune condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii:

Fapta inculpatului de a conduce pe dramurile publice un autoturism, fără a poseda permis de conducere, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. deart.86 alin.l din OUG 195/2002, C.penal pentru care se va dispune condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii;

Fapta aceluiaşi inculpat ,care a condus pe dramurile publice un autovehicul, având în sânge o îmbibaţie alcoolică de 1,25,respectiv 1,00 gr.%o, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, prevăzută de art.87 alin.l din OUG 195/2002 , pentru care se va dispune condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii.

La individualizarea pedepselor, conf. art.72 C.penal, se va avea în vedere gradul de pericol social concret al faptelor, dar şi situaţia că inculpatul se află la prima încălcare a legii penale, din fişa de cazier reţinându-se că nu este cunoscut cu antecedente penale.

Faptele inculpatului sunt concurente deoarece inculpatul nu a fost condamnat definitiv pentru niciuna din ele, motiv pentru care se va face aplicarea prevederilor art.33 lit.a C.penal şi a art.34 lit.b C.penal, în sensul că se va aplica pedeapsa cea mai

Instanţa apreciază că pot fi aplicate şi circumstanţele atenuante prevăzute de art.74 lit.a şi c C.penal, inculpatul neavând antecedente penale şi atât la uraiărirea penală cât şi în faza de cercetare judecătorească a avut o poziţie sinceră, urmând ca

pedeapsa ce se va pronunţa să se stabilească sub limita prev. de lege,conf. art.76 lit.c şi d C.penal.

Faţă de lipsa antecedentelor penale şi de poziţia sinceră a inculpatului, având în vedere că acesta se află la prima încălcare a legii penale,se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins şi fără privarea lui de libertate.

Se vor interzice inculpatului drepturile prev. de art.64 lit.a teza a II a şi litera b ,C.penal în condiţiile şi pe durata prev. de art.71 C.penal.

în baza art.81 C.penal se va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Conf. art.71 alin.5 C.penal, se va suspenda condiţionat şi executarea pedepsei accesorii.

în baza art.82 C.penal, se va stabili un termen de încercare 2 ani plus durata pedepsei.

Se va atrage atenţia inculpatului că dacă în timpul termenului de încercare va mai comite o altă infracţiune, se va revoca suspendarea condiţionată a executării pedepsei, conf. art.83 C.penal,

SUB ASPECTUL LATURII CIVILE:

Partea vătămată D. V. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

CHELTUIELI:

Inculpatului i s-a desemnat în faza de cercetare judecătorească, avocat din oficiu, conf. prevederilor art.171 alin.3 C.pr.penală.

Se va dispune în baza art.189 C.pr.penală, ca plata onorariului de avocat din oficiu să se achite din fondurile M.J.

în baza art.191 alin.l C.pr.penală, va fi obligat inculpatul să restituie statului cheltuielile judiciare avansate în faza de urmărire penală şi cea de cercetare judecătorească, în care se va include şi onorariul de avocat din oficiu

Etichete:

INFRACŢIUNEA DE CONDUCERE A UNUI AUTOTURISM NEÎNMATRICULAT.NEÎNDEPLINIREA CONDIŢIILOR PRIVIND EROAREA DE FAPT.MOMENTUL CONSUMĂRII INFRACŢIUNII DE FALS PRIVIND IDENTITATEA.

Prin sentinţa penală nr. 59 din 07.02.2007, pronunţată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc în dosar nr. 1140/206/2006, a fost condamnat inculpatul RGC, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, prev. şi ped. de art.77 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 74,76 lit. d Cod penal, la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană fără permis de conducere, prev. şi ped. de art. 78 alin. 1 din O.U.G. nr.195/2002, cu aplicarea art. 74, 76 lit. d Cod penal, la pedeapsa de 6 luni închisoare şi pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea, prev. de art. 293 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 74, 76 lit. e Cod penal la pedeapsa de 1 lună închisoare.

În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod penal s-au contopit pedepsele aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 luni închisoare, a cărei executare a fost suspendată condiţionat conform art. 81 Cod penal, atrăgându-se atenţia acestuia asupra disp. art. 83 Cod penal.

Totodată inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 50 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că pe data de 12.03.2006, inculpatul, aflat la volanul unui autoturism a fost oprit la un control pe calea Bucovinei din mun. Câmpulung Moldovenesc, împrejurare în care s-a constatat că nu posedă permis de conducere şi în plus autoturismul nu era înmatriculat, numerele provenind de la un alt autoturism de aceeaşi marcă ce aparţinuse tatălui său.

Mai mult, când i s-a cerut să se legitimeze, acesta a declinat identitatea fratelui său RIC.

În faţa instanţei inculpatul a recunoscut faptul că a condus autoturismul pe drumurile publice fără să posede permis de conducere şi că şi-a declinat o falsă identitate, însă în ceea ce priveşte infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, a susţinut că în urmă cu cca 2 luni de zile tatăl său a dat maşina spre recarosare, urmând ca apoi să o înmatriculeze şi cum el a fost plecat o perioadă de timp din localitate, nu a mai ştiut ce s-a întâmplat cu acea maşină, la întoarcere găsind numele puse pe maşina în cauză, a considerat că fusese deja înmatriculată.

Prima instanţă nu a reţinut această apărare a inculpatului, apreciind că martorii propuşi în cauză sunt în relaţii de rudenie cu acesta.

Vinovăţia inculpatului fiind dovedită, s-a procedat la condamnarea acestuia la pedepse cu închisoare coborâte sub minimul special prevăzut de lege ca urmare a reţinerii circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 Cod penal, s-au aplicat regulile de la concursul de infracţiuni şi s-a dispus executarea pedepsei rezultante în condiţiile art. 81 Cod penal.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, motivat de faptul că în ce priveşte infracţiunea prev. de art. 77 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 în cauză sunt aplicabile disp. art. 10 lit. e Cod procedură penală, respectiv eroarea în care s-a aflat, considerând că autoturismul fusese înmatriculat de tatăl său. Inculpatul a precizat că tatăl său fusese proprietarul unui autoturism identic, care fusese avariat, motiv pentru care şi-a cumpărat o nouă maşină Mitsubishi cu număr de înmatriculare străin, urmând să recaroseze maşina. Cum el a fost plecat din localitate, la întoarcere a crezut că maşina este corect înmatriculată şi nu ştia că de fapt fuseseră puse numerele vechi pe maşina nouă.

În ce priveşte infracţiunea prev. de art. 78 alin. 1din acelaşi act normativ inculpatul recunoaşte comiterea acesteia dar declară că a urmat cursurile şcolii de şoferi fără a lua însă examenul, motiv pentru care solicită aplicarea disp. art. 10 lit. b1 Cod procedură penală.

Referitor la infracţiunea prev. de art. 293 alin. 1 Cod penal, a învederat instanţei de control că simpla prezentare sub o altă identitate nu poate conduce la realizarea elementului material a laturii obiective a acestei infracţiuni, în condiţiile în care identitatea se stabileşte pe bază de acte şi nu pe vorbe, motiv pentru care solicită achitarea în temeiul art. 10 lit. d Cod procedură penală.

Prin decizia penală nr. 169 din 23 aprilie 2007 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul penal nr. 1140/206/2006, s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.

Pentru a pronunţa această decizie s-a reţinut că în ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 77 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 nu se poate aprecia că o asemenea faptă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni atâta vreme cât însăşi infracţiunea este considerată ca fiind una de pericol.

În ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 77 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, s-a reţinut că apărările inculpatului nu se circumscriu noţiunii de eroare de fapt.

Cu privire la infracţiunea prev. de art. 293 Cod penal s-a reţinut că în forma în care aceasta s-a consumat sunt date condiţiile legale de incriminare.

Împotriva acestei decizii în termen legal a declarat recurs inculpatul, care a reiterat în mare parte motivele invocate în apel, respectiv faptul că a fost în eroare cu privire la situaţia juridică a autoturismului, respectiv dacă era sau nu înmatriculat, a condus autoturismul pe drumul public după ce terminase cursurile unei şcoli de şoferi iar în prezent deţine permis de conducere pentru categoriile A, BE, CE iar cu privire la infracţiunea de fals privind identitatea nu a prezentat organelor de stat vreun document care să ateste aşa-zisa identitate.

Faţă de cele prezentate, inculpatul recurent a solicitat achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 77 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. e Cod procedură penală, întrucât a fost în eroare cu privire la faptul că autoturismul nu era înmatriculat, achitarea sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 76 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 şi aplicarea unei sancţiuni administrative întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni şi achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 293 Cod penal deoarece fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni.

Examinând recursul declarat de inculpat Curtea constată că acesta este nefondat

Din întreg probatoriul administrat în faza de urmărire penală şi cercetare judecătorească, respectiv procesele-verbale încheiate cu ocazia urmăririi penale, procesul-verbal de contravenţie, planşele foto şi declaraţiile martorilor coroborate cu declaraţiile inculpatului RGC, reiese cu certitudine că la data de 12.03.2006 acesta a condus cu ştiinţă un autoturism neînmatriculat fără a poseda permis de conducere şi fiind surprins de organele de poliţie în momentul controlului a prezentat datele de identitate ale fratelui său RCI.

În mod corect i-a fost respinsă inculpatului cererea privind aplicarea cauzei care înlătură caracterul penal al faptei, respectiv eroarea de fapt, în ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 77 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, atâta vreme cât tatăl inculpatului deţinea două autoturisme, într-adevăr de aceeaşi marcă, dar culori diferite, unul avariat ca urmare a unui accident şi unul neînmatriculat, care staţiona în faţa blocului, aspect faţă de care acesta nu putea fi în eroare.

În ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 78 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, săvârşită de inculpat şi reţinută în sarcina sa, în mod judicios s-a apreciat de către instanţa de fond şi apel că în cauză nu sunt date condiţiile cerute de art. 181 Cod penal întrucât fapta prin însăşi natura, modalitatea şi împrejurările de săvârşire, prezintă pericol public iar faptul că inculpatul a urmat cursurile unei şcoli de şoferi sau în prezent posedă permis de conducere, nu prezintă relevanţă juridică sub aspectul condiţiilor de existenţă a infracţiunii.

Prezentarea inculpatului în faţa organelor de poliţie în momentul surprinderii în trafic conducând autoturismul în condiţiile prezentate mai sus sub identitatea fratelui său RCI, fapt ce a indus în eroare şi a determinat organele de poliţie să dispună măsuri contravenţionale faţă de acesta din urmă şi nu faţă de inculpat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals privind identitatea prev. de art. 293 Cod penal, astfel încât cererea de achitare pentru această faptă formulată de acesta în prezentul recurs este nefondată.

Infracţiunea de fals privind identitatea se consumă în momentul săvârşirii faptei în condiţiile arătate în textul incriminator la art. 293 Cod penal, condiţii care sunt întrunite în prezenta cauză, iar faptul că inculpatul nu le-a prezentat acte de identitate organelor de poliţie, cu motivarea că nu le are asupra sa şi sunt în altă parte, nu prezintă relevanţă juridică sub aspectul condiţiilor de existenţă a infracţiunii.

Etichete: