404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Infractiunea de distrugere prin incendiereprevazuta de art.217 alin.1 si 4 Cod Penal. Schimbarea incadrarii juridice a faptei in temeiul prevederilor art.334 C.Pr.P.Lipsa pericolului public

În cauza penală cu nr.684/282/2009 inculpatul Z.A.a fost dedus judecăţii în stare de arest preventiv pentru săvârşirea mai multo infracţiuni,printre care şi infracţiunea de distrugere prin incendiere prevăzută de art.217 alin.(1)şi (4)cod penal,reţinându-se în sarcina sa că în ziua de 16.07.2009 a pătruns fără drept în locuinţa tatălui său de unde a sustras mai multe bunuri iar apoi a distrus casa prin incendiere,rezultând pericol public. În cursul cercetării judecătoreşti instanţa a administrat toate probleme necesare dezlegării pricinii,audiind părţile şi martorii oculari , efectuând o cercetare la faţa locului şi solicitând relaţii Centrului Meteorologic Regional Muntenia. Pe baza probatoriilor administrate,în temeiul prevederilor art.334 cod procedură penală, a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de distrugere prevăzută de art.217 alin.(1)şi(4)cod penal în infracţiunea de distrugere prevăzută de art.217 alin.(1)cod penal reţinând că în ura incendiului provocat de inculpat nu a rezultat pericol public pentru următoarele considerente: 1. Codul penal nu defineşte pericolul public însă în teoria şi practica judiciară s-a statuat că un atare pericol există atunci când se periclitează viaţa,sănătatea,integritatea corporală ori avutul unui număr nedeterminat de persoane. 2. Din relaţiile comunicate de Centrul Meteorologic,ce se coroborează cu declaraţiile martorilor audiaţi,în ziua incendiului temperatura atmosferică era de 31,2 grade C iar viteza vântului era cuprinsă între 1 şi 3 m/sec.fiind imposibililă propagarea incendiului. 3. Cu ocazia cercetării la faţa locului instanţa a constatat că locuinţa era arsă parţial,încăperea folosită drept bucătărie şi în care se afla şi o butelie de aragaz fiind intactă,neafectată de foc,la data cercetării fiind locuită de partea vătămată. 4. Nu se poate reţine că viaţa martorei I.M.care a pătruns în acea bucătărie şi a scos butelia de aragaz în curtea locuinţei ar fi fost pusă în primejdie de vreme ce,aşa cum am arătat,încăperea respectivă nu a fost afectată de incendiu. Cum pentru infracţiunea prevăzută de art.217 alin.(1)cod penal punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a părţii vătămate iar împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală,aşa cum se prevede la alin.(6)al aceluiaşi articol, şi cum părţile în proces au declarat că se împacă,în temeiul prevederilor art.11 pct.2 lit.b raportat la art.10 lit.h cod procedură penală în referire la art.132 cod penal instanţa a încetat procesul penal pentru această infracţiune,condamnându-l pe inculpat pentru celelalte infracţiuni pentru care a fost dedus judecăţii. Hotărârea a rămas definitivă prin neapelare.

Etichete:

PENAL.Infracţiunea de distrugere prev. de art. 217 al.1 cod penal

Asupra prezentelor recursuri penale. Prin sentinţa penală nr. 109 din 22 martie 2010 Judecătoria Rm.Sărat , în baza art. 11 pct. 2 lit.a rap. la art. 10 lit.d cod proc.penală ,a achitat pe inculpatul M.V. pentru infracţiunea de distrugere prev. de art. 217 al.1 cod penal; în latura civilă l-a obligat la 1378 lei despăgubiri către partea civilă S.GH. Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, în data de 04.04.2009, în timp ce se deplasa cu cele 200 de oi pe care le are în proprietate spre un alt loc de păşunat , a trecut pe lângă suprafata de 4,50 ha teren cultivat de partea vătămată cu grâu şi, din cauza drumului de ţară îngust, acestea au pătruns pe terenul respectiv distrugând o parte din recoltă. În drept, instanţa a stabilit că inculpatul nu poate fi sancţionat pentru infracţiunea de distrugere întrucât inculpatul nu a săvârşit aceasta faptă cu intenţie, urmările producându-se urmare drumului îngust de 4 m. şi numărului mare de oi ce se deplasau. În latura civilă a cauzei, având în vedere procesele verbale încheiate de un inginer agricol, instanţa a stabilit că prejudiciul cauzat părţii vătămate este în sumă de 1378 lei. Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti au declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Rm.Sărat, partea vătămată S.GH. şi inculpatul M.V.. Parchetul critică sentinţa pentru nelegalitate susţinând că inculpatul a săvârşit această faptă cu intenţie întrucât, deşi nu a urmărit producerea rezultatului, a acceptat totuşi producerea lui. Inculpatul M.V. este nemulţumit de modul de soluţionare a laturii civile arătând că instanţa nu trebuia să-l oblige la despăgubiri deoarece S.GH. nu este posesor de bună credinţă al terenului respectiv, el ocupând aceasta suprafaţă în mod abuziv, fără a avea acordul adevăratului proprietar al terenului; cum adevăratul proprietar nu a făcut nici o plângere, nu are de ce să fie obligat la despăgubiri iar instanţa trebuia să dispună încetarea procesului penal. Cu ocazia dezbaterii în fond a recursului a arătat că partea vătămată i-a solicitat 14.000 lei sumă pe care nu are de unde să o plătească. Partea vătămată S.GH. critică sentinţa pentru netemeinicie întrucât despăgubirile sunt prea mici în raport de paguba suferită, din depoziţiile unor martori,V.D. si B.M., rezultând că pe suprafaţa respectivă neafectată s-au obţinut 4000 kg/ha astfel că valoarea despăgubirilor se ridică la circa 7000 lei. Nu a tinut seama instanta ca el nu a semnat procesul verbal in baza caruia a fost calculata paguba. Tribunalul, analizând recursurile declarate ,constată că acestea sunt nefondate ,urmând a fi respinse pentru următoarele considerente: Faptul că inculpatul a ales să se deplaseze pe drumul îngust de 4 m. cu cele 200 de oi în apropierea terenurilor cultivate cu grâu, nu este de natură a duce la concluzia că a intenţionat să distrugă recolta părţii vătămate. Sigur că putea să prevadă faptul că animalele vor intra pe terenurile de lângă drum, însă intenţia sa nu a fost aceea de a produce pagube, astfel că în mod legal s-a dispus achitarea sa. In ceea ce priveste apelul inculpatului, este adevărat că la instanţa de fond s-a prezentat numitul P.GH. care a declarat că terenul respectiv a aparţinut soţiei sale şi a fost cultivat în mod abuziv de S.GH. ( acesta depunând şi un titlu de proprietate) dar nu s-au făcut nici un fel de probe din care să rezulte dacă într-adevăr terenul respectiv îi aparţine ( nu există o punere în posesie, pe titlul de proprietate nu sunt identificate parcelele, fiind trecută doar o suprafaţă de 4,50 ha. arabil, astfel că nu se ştie dacă această suprafaţă este cea în litigiu,) . Din declaraţia acestui martor rezultă că soţia sa , care în prezent este decedată, a făcut o plângere la poliţie împotriva părţii vătămate dar până în prezent nu s-a pronunţat o soluţie definitivă. În lipsa unor dovezi certe cu privire la proprietarul terenului respectiv, parte vătămată rămâne S.GH. cel care a cultivat terenul şi care a fost afectat de acţiunea inculpatului. În ceea ce priveşte despăgubirile acordate, tribunalul constată că acestea au fost calculate în mod corect de instanţa de judecată. Astfel, deşi partea vătămată susţine că prejudiciul este mult mai mare, aproape 7000 lei, susţinerea sa nu poate fi reţinută. Au fost audiati martori propusi de partea vatamata care au facut referire la alte cantitati de recolta insa in mod corect instanta a avut in vedere cele constatate in mod obiectiv de un specialist, la fata locului , in prezenta ambelor parti. . Astfel, la data de 07.04.2009 inginerul Ş.P. de la C.A. s-a deplasat la faţa locului constatând că suprafaţa de grâu este afectată în proporţie de 50 – 80 % dar o evaluare corectă se va putea face la momentul recoltării. La data de 17 iulie 2009, acelaşi inginer, în prezenta unui agent de poliţie şi a ambelor părţi din dosar, constată că terenul părţii vătămate se compune din 2 sole în suprafaţă totală de 8 ha. şi că din prima este afectată o suprafaţă de 4,26 ha iar din cea de-a doua 1,40 ha. S-a procedat la cântărirea producţiei de grâu de pe ambele parcele rezultând o cantitate totală de 10830 kg. Având în vedere preţul grâului de 0,50 lei pe kg., ca productia a fost afectata in proportie de 50-80 %, rezulta o diferenta de 2756 kg, prejudiciul fiind de 1378 lei. În consecinţă, pentru cele arătate, în baza art. 379 pct. 1 lit.b cod proc.penală, tribunalul va respinge ca nefondate recursurile declarate. Văzând şi disp. art. 192 al.2 cod proc.penală

Etichete:

Infractiunea de distrugere

JUDECĂTORIA MOMEŞTI

Dosar nr. 1262/260/2010

SENTINŢA PENALĂ NR. 222/14.04.2010

Prin rechizitoriul Parchetului cu nr. 361/P/2009 a fost trimis în judecată inculpatul minor B.E.C. 10 clase, elev, cu antecedente penale pentra săvârşirea infracţiunii de distragere prev. art. 217 al. 1 Cod penal cu aplicarea ari 99 ş.u. Cod penal.

Din actele şi lucrările dosarului instanţa reţine că în data de 14.11.2009 în timp ce se deplasa pe rata Comăneşti – Goioasa, la coborârea în halta Goioasa inculpatul pe fondul unei altercaţii cu un călător a aruncat cu pietre în trenul personal şi a spart 2 geamuri.

Inculpatul audiat recunoaşte fapta săvârşită aspect ce se coroborează cu declaraţiile martorului CC, coleg de navetă al inculpatului care 1-a văzut aruncând cu pietre şi cu declaraţia martorului A.M. salariat al depoului Mărăşeşti care a constatat distrugerea celor 2 geamuri.

Instanţa apreciază că inculpatul a săvârşit fapta de care este acuzat.

Prejudiciul cauzat părţii civile SNCFR călători SA Galaţi a fost recuperat în totalitate prin plata sumei de către părţile responsabile civilmente, B.N.

In individualizarea pedepsei raportat la art. 72 Cod penal, instanţa a reţinut starea de vinovăţie a inculpatului, atitudinea sinceră a acestuia la audiere, dar şi faptul că inculpatul este cunoscut cu antecedente penale pentra fapta de furt pentra care a primit măsura mustrării conform sentinţei penale nr. 83/11.02.2010 şi sentinţa penală nr. 131/08.03.2010.

Faţă de probatoriul cauzei, în baza art. 217 alin.l Cp., cu aplicarea art. 99 şi următoarele Cp. si 74 litc- 76 lit.e teza a Ii-a Cp. va condamna pe inculpatul minor B.E.C, la pedeapsa amenzii.

In baza art. 63 ind. 1 Cp. va atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor neplăţii amenzii penale.

Constată că prejudiciul a fost achitat integral cu chitanţa nr. 0000663/07.04.2010.

In baza art. 191 alin.l C.p.p. va obliga pe inculpat la 500 lei cheltuieli judiciare către stat din care 400 lei reprezentând onorariu din oficiu din faza de urmărire penala si a judecăţii, plătiţi din fondurile MJ pentru avocat Rusu D. tru şi Dona E.

Etichete:

Infracţiunea de distrugere şi semnalizare falsă prevăzută de art. 276 alin.1, 4 Cod penal. Latura subiectivă

Pentru existenţa infracţiunii de distrugere şi semnalizare falsă prevăzută de art. 276 alin. 1, 4 Cod penal, sub aspectul laturii subiective, este necesar să existe o culpă simplă sau cu prevedere a inculpatului. Respectarea prevederilor legale la trecerea peste nivel cu calea ferată înlătură vinovăţia inculpatului, chiar sub forma culpei.

Prin sentinţa penală nr. 406 din 11.12.2006, Judecătoria Vatra Dornei l-a achitat pe inculpatul N.R., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod proc. penală, sub aspectul săvârşirea infracţiunii de distrugere şi semnalizare falsă, prevăzută de art. 276 al. 1, 4 Cod penal, parte civilă fiind Regionala de Transporturi Feroviare Călători Iaşi.

În actul de sesizare a instanţei, s-a reţinut că la data de 5.01.2006 inculpatul, care conducea autotrenul înmatriculat sub nr. SV-07-EWD, încărcat cu prefabricate din lemn, s-a angajat în traversarea pasajului de trecere de cale ferată, la km 126+150, fără bariere şi semnalizare, fără a se asigura corespunzător, astfel încât a fost surprins de trenul curse persoane nr. 5773 care circula pe ruta Vatra Dornei – Dornişoara, punând astfel în pericol siguranţa circulaţiei pe calea ferată şi producând în acelaşi timp, distrugeri la infrastructura acesteia şi locomotivă.

Din probele administrate în cauză, prima instanţă a constatat că la data de 5.01.2006, inculpatul circula pe raza comunei Poiana Stampei, iar la trecerea de nivel cu calea ferată a oprit în faţa indicatorului „oprire”, s-a asigurat în condiţiile în care drumul public şi calea ferată formează un unghi de 40 de grade care reduce vizibilitatea din cabina autotrenului, spre partea dreaptă a căii ferate, cu direcţia de deplasare înspre Bistriţa Năsăud, putând observa trenul de la o distanţă mai mare de 3,47 m faţă de trecerea la nivel cu calea ferată.

De aceea, împrejurările în care s-a petrecut accidentul feroviar, nu se încadrează în nici unul din cazurile ce alcătuiesc latura obiectivă a infracţiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.

Ca urmare a impactului produs, s-au înregistrat avarii ale locomotivei trenului de persoane Vatra Dornei – Dornişoara, neindicate în mod expres în devizul de lucrări, în acesta făcându-se referire doar la cheltuielile cu carburantul şi prestaţia personalului care a asigurat restabilirea circulaţiei feroviare.

Nu s-a dovedit că s-a distrus, degradat ori adus în stare de neîntrebuinţare linia ferată sau instalaţiile acesteia.

Potrivit art. 7 din Legea nr. 129/1996, instalaţiile de cale ferată sunt alcătuite din toate dispozitivele, instrumentele, lucrurile necesare funcţionării tehnice a transportului de călători şi mărfuri pe calea ferată, între care şi aparatura de schimbare a macazurilor, semafoarelor, semnalelor care indică normele de circulaţie.

Aducerea în stare de neîntrebuinţare a acestora impune schimbarea structurii tehnice, în orice modalitate, ce le diminuează potenţialul de folosire, potrivit destinaţiei lor.

Totodată, pentru existenţa infracţiunii în modalităţile alternative de săvârşire enumerate de art. 276 al. 1 Cod penal, este necesar ca acţiunea să fi putut pune în pericol siguranţa mijloacelor de transport ale căilor ferate.

Conform adresei nr. 13/16 din 9.01.2006 a Revizoratului Regional S.C. – Sucursala Regională de Căi Ferate Iaşi s-ar fi putut pune în pericol siguranţa mijloacelor de transport pe infrastructura feroviară, datorită ocupării gabaritului şi lovirii autovehiculului de către tren.

Însă rezultatul produs, respectiv avarierea locomotivei şi deplasarea semiremorcii în partea dreaptă spate, târârea acesteia pe o distanţă de 8-10 m şi răsturnarea ei nu sunt o consecinţă a degradării, distrugerii ori aducerii în stare de neîntrebuinţare a căii ferate, care să pună în pericol siguranţa mijloacelor de transport ale căilor ferate, întrucât inculpatul nu a săvârşit infracţiunea în modalităţile enumerate.

Ţinând cont de adresa nr. 1/34/2006 a Regionalei C.F.R. Iaşi prima instanţă a confirmat recuperarea prejudiciului.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul achitării inculpatului motivat de faptul că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de distrugere şi semnalizare falsă, cât timp urmare a asigurării necorespunzătoare la trecerea la nivel cu calea ferată s-au cauzat avarii la linia feroviară 512 Floreni – ramificaţia Dornişoara, în valoare de 529,11 lei, iar pagubele produse la locomotiva DHC 141 sunt în valoare de 3342,10 lei cu care Societatea Naţională de Transport Feroviar Călători Iaşi s-a constituit parte civilă.

S-a mai arătat că infracţiunea dedusă judecăţii este una de pericol, pentru existenţa căreia nu este necesară producerea unei pagube concrete, ci doar posibilitatea existenţei acesteia. Ori, din modalitatea de săvârşire şi din adresele comunicare de către Regională, rezultă posibilitatea certă a producerii pericolului, cu atât mai mult cu cât, ca urmare a evenimentului produs a fost întreruptă atât circulaţia feroviară cât şi cea rutieră.

Inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei, precizând că nu a auzit semnalele de avertizare sonore şi nu le-a văzut pe cele luminoase ale locomotivei în deplasare, deşi din declaraţiile mecanicilor de locomotivă, rezultă că aceştia au observat autotrenul în traversarea pasajului de cale ferată, atunci când se aflau la o distanţă de 20 de m de acesta.

La acestea se adaugă şi faptul că inculpatul N.R. a înţeles să despăgubească partea civilă în totalitate pe parcursul urmăririi penale şi al judecăţii.

Ţinând cont de forma în care infracţiunea a fost reţinută în sarcina inculpatului, ea s-a dovedit a fi săvârşită din culpă, întrucât acesta trebuia şi putea să prevadă producerea consecinţelor.

Prin decizia penală nr. 177 din 2 mai 2007, Tribunalul Suceava a admis apelul declarat de Judecătoria de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, a desfiinţat în totalitate sentinţa penală şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a avut în vedere că firma la care inculpatul lucra în calitate de conducător auto, respectiv S.C. „JOSSY NIK” S.R.L. Câmpulung Moldovenesc, proprietara autotrenului implicat în evenimentul feroviar, avea încheiat un contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă cu S.C. „ALLIANZ ŢIRIAC ASIGURĂRI” S.A. societatea care nu a fost introdusă în cauză, în calitate de asigurator de răspundere civilă, aşa cum prevăd dispoziţiile legale.

Constatându-se că judecata în fond a avut loc fără citarea legală a unei părţi, Tribunalul Suceava a constatat că apelul declarat de Parchet este fondat, însă pentru considerentul menţionat mai sus.

Împotriva acestei decizii penale, inculpatul N.R. a declarat recurs, iar Curtea de Apel Suceava, prin decizia nr. 302/18.06.2007 l-a admis, a casat în totalitate decizia penală menţionată mai sus şi a trimis cauza Tribunalului Suceava, pentru judecarea apelului.

În motivarea acestei decizii, Curtea de Apel a reţinut că, potrivit devizului întocmit de Regionala de Transporturi Feroviare Iaşi, despăgubirile civile se ridică la suma de 537,12 RON, sumă ce a fost achitată, astfel încât aceasta nu s-a mai constituit parte civilă în cauză.

Ţinând cont de faptul că în cauză nu există o acţiune civilă ataşată acţiunii penale, nu este obligatorie citarea societăţii de asigurare, în calitate de asigurator de răspundere civilă.

Prin decizia penală nr. 408/29.10.2007 pronunţată de Tribunalul Suceava s-a respins ca nefondat apelul declarat de Parchet.

Pentru a decide astfel, s-au reţinut următoarele :

Este real faptul că din adresa nr. 1.3/16./9.01.2006 emisă de Compania Naţională Căi Ferate C.F.R. S.A. – Regionala CF Iaşi, rezultă că prin surprinderea autotrenului condus de inculpat, de către trenul nr. 5773, s-ar fi putut pune în pericol siguranţa mijloacelor de transport pe infrastructura feroviară, datorită ocupării gabaritului şi lovirii autovehiculului de către tren.

Însă, potrivit raportului de expertiză tehnică efectuat de ing. R.N. „…conducătorul auto N.R. a respectat dispoziţiile legale impuse de locul în care s-a produs accidentul. El putea să ia una din măsurile suplimentare de asigurare menţionate la întrebarea nr. 4, măsuri care nu sunt prevăzute în Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă nr. 195/2002”.

În conţinutul aceluiaşi raport de expertiză s-a arătat că: „Neexistând marcaj pentru oprire, conducătorul auto N.R. a oprit autotrenul în dreptul indicatoarelor „Trecere la nivel cu cale ferată simplă, fără bariere” şi „Oprire”, loc în care vizibilitatea spre linia ferată din dreapta este din cabina autotrenului, de pe scaunul postului de conducere, de numai 45 m. În aceste condiţii N.R. nu a încălcat prevederile art. 170 lit. c şi d din regulament”.

Ţinând cont de concluziile raportului de expertiză, din care rezultă faptul că inculpatul a respectat dispoziţiile legale impuse de locul în care s-a produs accidentul, neîncălcând nici una din măsurile prevăzute de Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă nr. 195/2002, Tribunalul a constatat că în cauză lipseşte latura subiectivă a infracţiunii pentru care acesta a fost trimis în judecată, astfel încât în mod corect prima instanţă a procedat la achitarea acestuia.

Întrucât S.C. „JOSSY NIK” S.R.L. Câmpulung Moldovenesc, unde era angajat inculpatul a achitat părţii civile suma de 539,11 lei, cu chitanţa nr. 1072347/27.02.2006 Compania Naţională de Căi ferate – Regionala Iaşi a acţionat în judecată atât societatea respectivă cât şi pe inculpat, la data de 2.05.2007 (cu toate că dosarul penal se afla pe rol), pentru ca aceştia să-i plătească suma de 227,07 lei, reprezentând costul a 113 minute de întârziere înregistrate de trenul 577, însă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, prin sentinţa civilă nr. 1044/29.06.2007, rămasă definitivă şi irevocabilă prin nerecurare la data de 11.10.2007, a respins acţiunea ca fiind lipsită de obiect, deoarece suma a fost achitată.

Faptul că societatea menţionată a recuperat prejudiciul prin plată nu poate fi apreciat de instanţă ca o recunoaştere implicită a vinovăţiei inculpatului care, de altfel, aşa cum s-a mai arătat, nu a încălcat în calitate de conducător auto, regulile ce guvernează circulaţia rutieră.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea recursului, s-a arătat că greşit a fost achitat inculpatul, în condiţiile în care culpa sa în producerea accidentului a fost dovedită.

Astfel, martorii I.F. şi T.R. au conformat că au existat semnale acustice declanşate de ei, dar neglijate de către inculpat.

Acesta a oprit foarte puţin autovehiculul pentru a se asigura, fără însă a lua toate măsurile impuse de configuraţia terenului. Fiind şofer profesionist, trebuia să ia şi toate măsurile suplimentare,în acest sens, cu atât mai mult cu cât conducea un vehicul cu gabarit depăşit. Neprocedând astfel, a dat dovadă de neglijenţă şi superficialitate, fiind dată culpa sa în producerea accidentului.

Curtea a constatat că acesta este neîntemeiat, pentru următoarele considerente :

Astfel, la data de 05.01.2006, inculpatul care conducea autotrenul cu număr de înmatriculare SV-07-EWD, încărcat cu prefabricate, pe raza comunei Poiana Stampei, la pasajul de trecere la nivel cu calea ferată de la Km 126 + 150 semnalizat cu „Stop” şi „Crucea Sf. Andrei” a oprit, s-a asigurat, după care s-a angajat în traversarea căii ferate.

La un moment dat, după ce se afla deja cu cabina autotrenului pe calea ferată în mişcare a fost surprins de locomotiva trenului de persoane 577374 Vatra Dornei – Dornişoara, remorca fiind surprinsă şi acroşată împinsă până ce partea din spate a autotrenului a ajuns pe calea ferată şi s-a răsturnat de-a curmezişul ocupând gabaritul liniei ferate şi şosea.

Urmare a impactului produs trenul personal a suferit avarii la locomotivă şi datorită acestora şi a ocupării gabaritului căii ferate plecarea sa a fost amânată circa 3 ore adică până la jurul orelor 1800.

Dispoziţiile art. 276 alin. 1, 4 Cod penal definesc infracţiunea de distrugere şi semnalizare falsă ca fiind distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare a liniei ferate, ori aşezarea de obstacole pe linia ferată, din culpă, dacă prin acestea s-ar fi putut pune în pericol siguranţa mijloacelor de transport ale căilor ferate.

Este real că, faţă de situaţia creată, vehiculul surprins de către tren pe linia ferată constituie un obstacol care a pus în pericol siguranţa trenului implicat în impact, după cum de altfel în mod corect a reţinut şi instanţa de apel.

Ceea ce se impune a se verifica este însă dacă şi sub aspectul laturii subiective elementele constitutive ale infracţiunii mai sus-arătate sunt întrunite în cauză.

Ca formă a vinovăţiei, faţă de încadrarea juridică reţinută în sarcina inculpatului, fapta se impune a fi comisă din culpă, în ambele ei forme (culpă simplă sau culpă cu prevedere).

Din probele administrate în cauză, respectiv declaraţiile martorilor reiese că inculpatul, ajungând la trecerea la nivel cu calea ferată, semnalizată cu indicatoarele „Stop” şi „Crucea Sf. Andrei” a oprit maşina în dreptul acestora şi s-a asigurat, după care a început să traverseze calea ferată.

În această situaţie, se concluzionează în raportul de expertiză că inculpatul nu a încălcat prevederile art. 170 lit. c şi d din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002.

Prin urmare, culpa cu prevedere, ca formă a vinovăţiei, este exclusă în speţă.

Este real că, din depoziţiile martorilor T.R. şi I.F. aflaţi în trenul implicat în impact, reiese că aceştia l-au văzut pe inculpat, care, după ce s-a asigurat, cu respectarea prevederilor Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 prev. în acest sens, s-a angajat în traversarea căii ferate.

Din conţinutul aceluiaşi raport de expertiză rezultă că, într-adevăr, inculpatul, în calitate de conducător auto, mai putea lua şi alte măsuri, neprevăzute de regulament şi având caracter de excepţie, respectiv :

– să efectueze o asigurare spre dreapta înainte de locul în care sunt instalate indicatoarele, în cazul în care era avizat de configuraţia trecerii la nivel cu calea ferată.

– înainte de oprirea autotrenului pentru asigurare, să vireze autotractorul spre dreapta pentru a mări unghiul şi vizibilitatea spre partea dreaptă.

– să se asigure, părăsind postul de conducere, de pe scaunul pasagerului din dreapta.

Or, luarea acestor măsuri excede conduitei unui om prudent şi diligent, inculpatul neavând, la momentul săvârşirii faptei posibilitatea să prevadă rezultatul faptei sale, nici sub aspect obiectiv şi nici subiectiv.

Este real că cei doi martori aflaţi în cabina de comandă a trenului au emis semnale acustice, ulterior observării conducătorului auto angajat în traversarea căii ferate. Or, nu se poate vorbi despre acelaşi nivel al vizibilităţii, avându-se în vedere atât structura terenului, cât şi poziţia, din punct de vedere al înălţimii, a locului fiecăruia în mijloacele de transport în care, la acel moment, se aflau.

Prin urmare, în mod corect s-a reţinut în cauză că nu este dată în sarcina inculpatului vinovăţia sub forma culpei, cât priveşte comiterea faptei pentru care a fost trimis în judecată.

Aşa fiind, Curtea a respins recursul declarat de Parchet, ca nefundat.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro