404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Particularităţile leasingului

Leasingul s-a afimat în ultimele decenii- îndeosebi în S.U.A.  şi în ţările Europei Occidentale – ca metodă de finanţare pe termen mediu şi lung şi prin aceasta ca factor de promovare a vânzărilor, în particular a exporturilor. În esenţa leasingul este o formă de închiriere realizată de societăţile financiare specializate (societăţi de leasing) a unor bunuri de echipamente de către firme (beneficiari) care nu dispun de fonduri proprii ori care nu pot sau nu doresc să recurgă la credite bancare pentru cumpărarea acestora de la producători.

Termenul de leasing este susceptibil la interpretări diferite şi mai ales de extindere la alte operaţiuni care nu fac parte din sfera sa, cum ar fi închirierea sau vânzarea afectată de termen. Echivocul subzistă şi urmare a diferenţelor de sens ale termenului de leasing chiar şi în tările anglo-saxone unde desemneaza multiple tranzacţii, dar din care doar „financial leasing” corespunde operaţiei ce ne interesează. Este de observat că termenul de leasing este preluat şi de legislaţia noastră ca un neologism, renuntându-se implicit la termenul francez de „credit bail”; fiind un neologism, pare firesc a se aplica numai asupra unei operaţiuni noi, distincte de instituţiile juridice deja existente.

Leasingul – în forma preluată de la europeni, respectiv de „financial leasing”, se deosebeşte de „operating leasing” care este o simplă locaţiune cunoscută şi sub denumirea de „renting”. În legislaţia germană şi suedeză se întâlneşte contractul numit „konsumgiiterleasing” (închirierea bunurilor destinate consumaţiei). Prin natura sa această operaţiune se apropie de locaţiunea denumită „operational leasing”, însă atunci când utilizatorul dispune de dreptul de a cumpăra bunul, vom fi în faţa unei modalitaţi a leasingului care, de altfel, a fost precizată şi de legea română, anume leasingul bunurilor de folosinţă îndelungată.

Termenul „leasing” se altură celorlalţi termeni din sfera economică, consacraţi la scară internaţională, având o origine anglo-americană.

Firmele de leasing sunt constrânse  să respecte o anumită  proporţie între angajamentele de „credit bail ” şi fondurile lor proprii. Alte ţări nu au definiţii oficiale pentru leasing, neexistând constrângeri privind formele de practicare. Sunt ţări la care leasingul este considerat ca o formă de vindere în rate; ratele de leasing acoperă costurile şi asigură câştigul. Sigur, prin conţinutul său economic, leasingul este un credit, dar un credit de o formă specială, în care operaţiunile de restituire, inclusiv a dobânzilor se fac prin rate. Leasingul poate fi considerat şi o formă aparte a creditului bancar; în loc de bani sunt împrumutate mărfuri concrete, maşini, utilaje, aparatură, etc. în general la expirarea contractului de leasing, beneficiarul trebuie să opteze fie pentru prelungirea contractului cu o chirie mai mică, fie pentru cumpărarea bunului respectiv, fie pentru restituirea acestuia. De asemenea leasingul mai poate fi definit şi ca o formă deosebită, modernă de comerţ exterior, de import – export, un sistem original de finanţare, sub forma închirierii, a unor mijloace de producţie, acţiuni de dezvoltare economico – socială.

Leasingul presupune în principiu două contracte: unul de vânzare – cumpărare, încheiat între producător, ca vânzător, şi societatea de leasing, care creditează operaţiunea de leasing în calitate de cumpărător şi un contract de locaţiune încheiat între societatea de leasing şi un terţ beneficiar.

Se face astfel o distincţie clară între persoana proprietarului şi cea a utilizatorului. Dreptul de proprietate, până la sfârşitul termenului contractual, aparţine locatorului, iar dreptul de folosinţa utilizatorului, care devine astfel singurul îndreptăţit de a încasa veniturile rezultate din folosinţă, fiind obligat în acelaşi timp să-şi asume riscurile şi obligaţiile legate de acest drept de folosinţă. Prin contract, finanţatorul, cu excepţia dreptului de proprietate, transmite toate celelalte drepturi de cumpărător legate de  obiectul contractului, iar de asemenea cu excepţia obligaţie de plată a preţului de cumparare, transmite şi toate obligaţiile asupra cumpărătorului.

Operaţiunea de leasing este iniţiată de firma care doreste închirierea produsului şi care se adresează în acest sens societaţii de leasing cu o cerere de ofertă. Societatea de leasing, în urma acceptării cererii, procedează la stabilirea contactului cu producătorul bunului solicitat, în vederea achiziţionării acestuia; în acest proces este implicat direct şi viitorul beneficiar; urmează încheierea contractului de leasing şi cumpărarea bunului de către societatea de leasing în vederea punerii lui la dispoziţia beneficiarului.

Contractul de leasing asigură drept de folosinţă utilizatorului pentru o perioadă strict determinată, perioadă care începe de obicei în momentul punerii în folosintă a bunului. De asemenea organizarea şi costurile livrării bunului de leasing,  inclusiv asigurările legate de transport sunt suportate de către utilizator, ca de altfel şi costurile cu montarea şi punerea în funcţiune a acestuia.

În vederea acoperirii eventualelor pagube produse proprietaţii finanţatorului, utilizatorul este obligat la încheierea unui contract de asigurare sau să suporte cheltuielile asigurării. Rezultă că sunt două posibilitaţi de asigurare. În primul caz încheierea contractului de asigurare şi plata regulată a ratelor este datoria utilizatorului, iar în lipsa acestuia contractul de asigurare nu ia naştere sau îşi pierde valabilitatea. În cazul acesta, existenţa asigurării este interesul elementar al utilizatorului, chiar şi în cazul în care finantatorul nu-l verifică dacă a efectuat-o, deoarece în cazul păgubirii bunului, a distrugerii totale sau în cazul furtului acestuia, nu se poate cere amânarea sau anularea obligaţiei de plată a ratelor scadente. Despăgubirea plătită de către asigurător micşorează doar suma plăţilor de efectuat, dar în nici un caz nu le anulează.

Cel de-al doilea procedeu constituie încheierea contractului de asigurare între finanţator şi asigurător, primele de asigurare fiind transmise utilizatorului prin ratele de leasing. În practică aceasta este metoda cea mai des utilizată, deoarece în acest caz acoperirea riscului finanţatorului este mult mai sigură, şi nici utilizatorul nu trebuie să suporte cheltuieli suplimentare.

Cheltuielile de funcţionare cad în sarcina utilizatorului, cele mai importante dintre acestea sunt cheltuielile de întreţinere.

Operaţiunea de leasing are ca particularitate faptul că capitalul investit de către finanţator are ca garanţie principală – bunul de leasing, pe care proprietarul poate să-l ia înapoi în cazul în care utilizatorul nu-şi respectă obligatiile.

Singurul risc al finanţatorului care rezultă din faptul că bunul de leasing este principala garanţie, este că acesta poate fi distrus sau furat, iar din utilizarea celorlalte garanţii nu este sigur că acoperirea  sumei totale a ratelor de leasing rămase este

posibilă. Dar această sursă potentială de pierdere poate fi evitată prin încheierea de asigurări.

Leasingul s-a dovedit a fi cel mai eficace mijloc de finanţare a investiţiilor productive, oferind un plus de sigurantă deţinatorului de capital. Statele au încurajat finanţările prin intermediul leasingului a unor investitii de interes general. Unele proiecte ale statului pot fi finanţate prin intermediul „leasingului public”; investiţiile comunitaţilor pot folosi „leasingul comunal”. Nu în ultimul rând leasingul, combinat cu facilitaţi fiscale adecvate, poate fi un mijloc eficient de dezvoltare a regiunilor subdezvoltate.

Leasingul este o alternativa modernă la creditul clasic, dar poate fi şi o metoda de remobilizare a capitalului imobilizat (lease-back). Prin acest mijloc se încurajează întreprinderile rentabile, capabile să aducă profitul necesar achitării redevenţelor. Aceasta formă de finanţare oferă creditorului drept de garanţie însuşi dreptul de proprietate, fapt ce dă creditorului un grad de risc scăzut.

Leasingul acentueaza tendinţa modernă a capitalismului de a face o disociere între cei care deţin capitalul  şi cei care folosesc în mod activ acest capital. De asemenea aduce atingere concepţiei tradiţionale de proprietate şi afectează serios mitul proprietăţii în planul doctrinelor economice. Prin utilizarea fondurilor pentru plata furnizorilor de bunuri, se încurajează indirect, producţia de bunuri mobile şi construirea de imobile. Fondurile sindicalizate din contractele de leasing, cu valoare mare, pot atrage capitalul de pe piaţă şi direcţionarea lui către investiţii; în acest fel, leasingul se doreşte a fi un mijloc de vitalizare a unei economii decapitalizate.

Leasingul poate fi complementar sistemului bancar; prin emiterea de acţiuni sau alte titluri de valoare se pot atrage fondurile de la populaţie şi folosi de societaţile de leasing. Totusi leasingul ar putea avea efecte negative asupra economiei printr-o dezvoltare necontrolată a sa. În economia de piaţa leasingul poate fi, prin controlul asupra creditului, un mijloc prin care statul intervine în dezvoltarea economică, încurajând anumite investitii, orientând creşterea economică.

Pe plan internaţional, leasingul este un mijloc de sprijinire a exportului, ori de finanţare a societăţilor cu proiecte de dezvoltare şi nu în ultimul rând, leasingul poate fi o cale credibilă de finanţare a investiţiilor statelor în curs de dezvoltare. La ora actuală există o asociaţie europeană – „Leaseurope” – a celor care practică leasingul.

Ca mijloc de finanţare, leasingul s-a extins deosebit în Europa, extindere care exprimă în cifre o imagine fidelă a succesului său.

În Franţa, în 1978, 14% din totalul creditelor afectate investiţiilor, reprezentau finanţări prin leasing, totalizand 53 miliarde de franci francezi.

În Germania Federală, totalitatea creditelor operate cu ajutorul leasingului ajungeau în 1978 la 19,4 miliarde de mărci germane, din care 4,5 miliarde reprezentau contractele semnate doar în acel an.

În 1976 în Marea Britanie, valoarea totală a echipamentelor finanţate prin intermediul companiilor de leasing atingea 500 de milioane de lire sterline, iar în 1978 aceasta urcă la 2 miliarde, reprezentând 25% din totalul investiţiilor din acel an.

Aşa cum reiese din cele prezentate mai sus, tranzacţia de leasing presupune trei faze: contractarea, cumpărarea şi închirierea. Figura nr. 1.2. prezintă cele trei faze ale tranzacţiei, părţile implicate în fiecare dintre ele, precum şi operaţiunile specifice fiecărei faze.

Etichete:

Contractul de leasing

Caracteristica principală a contractului de leasing constă în caracterul său atipic prin faptul că acesta se situează undeva între contractul de închiriere, cumpărare şi creditare însă în nici un caz nu trebuie privit ca şi o combinaţie a acestora. În aceste condiţii contractul de leasing este calificat în literatura de specialitate ca şi un contract de tip „sui-generis”. În formularea caracterului „sui-generis” al contractului de leasing ne bazăm pe câteva caracteristici susţinute în general de adepţii acestei teorii cum ar fi :[1]

a)    Leasingul este un mod de finanţare specială pentru cedarea folosirii obiectului de leasing;

b)    Contractul de leasing, în general, nu este un tip de contract reglementat special prin Codul de drept civil;

c)    Prin contractul de leasing se constituie relaţii specifice triunghiulare între furnizorul de leasing  – locatorul de leasing – utilizatorul de leasing;

d)    În privinţa delimitării riscurilor afacerilor de leasing dintre locatorul de leasing şi utilizatorul de leasing sunt unele clauze specifice pentru astfel de contracte.

Adepţii teoriei „sui-generis” a contractelor de leasing au instituit chiar o teorie bifuncţională a acestui tip de contracte care argumentează acest caracter. Această teorie se bazează pe existenţa a două funcţiuni ale operaţiunii de leasing, egale ca importanţă:

a)    Funcţia de uzufruct, adică de beneficiere a folosinţei bunului preluat în regim de leasing;

b)    Funcţia de finanţare a activităţii beneficiarului realizată prin leasing.

Din punct de vedere al încadrării juridice, contractul de leasing prezintă următoarele caracteristici :[2]

a)    este un act juridic bilateral care se încheie între societatea de leasing, în calitate de finanţator (locator) şi utilizator, în calitate de beneficiar;

b)    este un act sinalagmatic pentru că ambele părţi se obligă reciproc; acesta dă naştere la obligaţii corelative şi independente, fapt ce permite aplicarea principiilor generale relative la executarea, ori neexecutarea contractelor sinalagmatice (exemplu: rezilierea);

c)    are titlu oneros şi conţinut patrimonial adică transmiterea dreptului de folosinţă se face contra cost şi toţi cei trei subiecţi implicaţi urmăresc interese patrimoniale şi anume realizarea unui profit evaluabil în bani;

d)    este un act netranslativ de proprietate adică transmite doar  dreptul de folosinţă, nu şi dreptul de proprietate;

e)    are caracter consensual adică simpla manifestare de voinţă a părţilor este suficientă pentru realizarea acordului în mod valabil;

f)     are caracter complex realizând o întreagă gamă de operaţii;

g)    este un contract comercial deoarece reglementează multiple raporturi juridice între partenerii de afaceri;

h)    are caracter intuitu personae adică utilizatorul trebuie să facă dovada exploatării ulterioare a bunului neavând dreptul de a înstrăina drepturile sale ori cesiona contractul fără acordul locatorului;

i)      este un contract cu executare succesivă deoarece efectele sale se produc pe tot parcursul derulării contractului;

j)      prezintă unele stipulaţii cu privire la caracterul irevocabil al contractului. Referitor la această caracteristică societăţile de leasing împart viaţa tehnică a maşinilor (adică timpul când o maşină, utilaj etc. poate fi menţinută în stare de funcţionare) în două perioade:

  • perioadă primară egală cu viaţa economică a maşinii (intervalul de timp în care maşina nu riscă să sufere uzură morală), perioadă în care contractul nu poate fi reziliat;
  • perioadă secundară echivalentă cu intervalul de timp care durează de la terminarea vieţii economice până la sfârşitul vieţii tehnice a maşinii, perioadă în care contractul poate fi reziliat oricând  cu un preaviz conform prevederilor contractului.

Literatura de specialitate specifică faptul că, de regulă, în cazul leasingului financiar, nu există posibilitatea rezilierii contractului din partea utilizatorului. Deci utilizatorul este obligat să plătească toate redevenţele indiferent de împrejurări.[3] Contractul de leasing operaţional are însă caracteristica principală, aceea de a putea fi reziliat oricând dar numai după expirarea perioadei de bază. „Clauza de reziliere dă dreptul la întreruperea contractului de leasing din partea utilizatorului înainte de expirarea termenului de leasing. Valoarea clauzei de întrerupere depinde de posibilitatea ca circumstanţele, condiţiile tehnologice şi economice viitoare să ducă la situaţia în care valoarea bunului pentru utilizator să ajungă mai mică decât viitoarele rate de leasing.”[4] „Piaţa computerelor, unde este greu de estimat cât de repede aceste bunuri se uzează moral, face obiectul, de regulă, a închirierilor în regim de leasing operaţional. Prezenţa clauzei de întrerupere/anulare se concretizează pentru locatar în plata unor rate de leasing mai mari care adeseori conduce la catalogarea leasingului cu o astfel de clauză (în speţă un leasing operaţional – n.n.) ca fiind foarte scump.”[5] În multe ţări este prevăzut prin lege termenul după care un contract de leasing operaţional poate fi reziliat. De exemplu, în Germania, acest termen corespunde perioadei de 40 % din durata de utilizare normală prevăzută în normativele economice.[6]

Cu privire la clauza rezilierii contractului de leasing, norma internaţională IAS 17 „Contabilitatea leasingului” emisă în 1994 preciza că „în mod normal un contract de locaţie-finanţare (leasing financiar – n.n.) nu este supus rezilierii”. De asemenea referitor la problema rezilierii contractului de leasing, IAS 17 „Leasing” revizuit în 1997[7] (paragraful 9) prevede că:

„Leasingul irevocabil reprezintă operaţiunea de leasing  care este revocabilă doar:

a) când are loc un eveniment ce nu putea fi prevăzut;

b) cu permisiunea locatorului;

c) în cazul în care locatarul contractează cu acelaşi locator un nou leasing privind acelaşi bun sau unul echivalent; sau

c) în momentul plăţii, de către locatar, a unei sume suplimentare, astfel încât, la începutul leasingului continuarea lui este suficient de sigură.”

Din cele prezentate se poate trage concluzia că norma internaţională IAS 17 „Leasing” prevede că, în principiu, un contract de leasing financiar nu poate fi reziliat dar, dacă se face acest lucru,  penalizările suportate de locatar sunt foarte mari.

Normele legale româneşti,[8] cu privire la caracterul irevocabil al contractului de leasing, specifică: „în cazul în care utilizatorul refuză să primească bunul la termenul stipulat în contract sau dacă se află  în stare de reorganizare judiciară şi/sau faliment societatea de leasing are dreptul de a rezilia contractul (…). De asemenea  în cazul în care utilizatorul nu execută obligaţiile de plată a ratei de leasing timp de două luni consecutive, finanţatorul are dreptul de a rezilia contractul (…).” După cum se poate observa reglementările legale româneşti privind leasingul vizează doar dreptul de reziliere pe care îl are societatea de leasing, în timp ce pentru utilizator nu se specifică un astfel de drept.           

Elementele componente ale contractului de leasing

Conform dispoziţiilor generale ale Codului Civil Comercial precum şi a literaturii  de specialitate, în contractul de leasing trebuie incluse cel puţin următoarele elemente minimale[9]:

a)    Denumirea şi descrierea tehnică a bunului ce face obiectul contractului;

b)    Data şi locul unde se face predarea (recepţia) bunului de către furnizor utilizatorului precum şi a instrucţiunilor de exploatare;

c)    Condiţiile de livrare şi de instalare a bunului care vor rezulta după ce au fost respectate din documentele întocmite la livrare şi la instalare, cu precizarea condiţiilor de suportare a cheltuielilor şi a riscurilor pentru chiriaş şi furnizor;

d)    Condiţiile de utilizare, întreţinere şi control asupra bunului închiriat cu detalierea obligaţiilor chiriaşului;

e)    Garantarea bunului cu implicaţiile şi modul de exercitare a dreptului de proprietate;

f)     Responsabilitatea chiriaşului şi varianta de asigurare;

g)    Rezilierea contractului pentru diferite cazuri şi implicaţiile pentru chiriaş şi firmă;

h)   Expirarea contractului (potrivit simplei opţiuni a chiriaşului);

i)     Starea bunului restituit;

j)     Perioada de folosinţă a bunului de către utilizator;

k)    Preţul estimativ al bunului iar în unele cazuri şi preţul la care bunul respectiv ar putea fi cumpărat după expirarea contractului de leasing;

l)     Valoarea redevenţei şi data când utilizatorul o va plăti locatorului;

m)  Forţa majoră şi alte cazuri de exonerare a răspunderii;

n)   Modul de soluţionare a eventualelor litigii.


[1] T. Molico, E. Wunder, Leasingul, un instrument modern de investiţii şi finanţare, Ed. CECCAR, Bucureşti, 2003, pag. 60.

[2] M. L. Belu Magdo, Contracte comerciale tradiţionale moderne, Ed. Tribuna Economică, Bucureşti, 1996, pag. 188-189.

[3] S.A. Ross, R.W. Westerfield, J.F. Jaffe, Corporate finance, third edition, U.S.A., 1993, pag. 675.

[4] idem. pag. 675.

[5] R.A. Brealey, S.C. Myers, Principles of corporate finance, fourth edition, 1991, U.S.A., pag. 655.

[6] T. Molico, E. Wunder, Leasingul, un instrument modern de investiţii şi finanţare, Ed. CECCAR, Bucureşti, 2003 pag. 322.

[7] *** Standardele Internaţionale de Contabilitate 2001, Ed. Economică, Bucureşti 2001, pag. 377.

[8] O.G.51/28.08.1997 revizuită şi republicată,  privind societăţile de leasing şi operaţiunile de leasing, publicată în M.O. nr. 9/12.01.2000, art. 14 şi art. 15.

[9] I. Gureşoaie, Contractul de leasing – documentare şi prezentare, Ed, Gricom Service, Bucureşti, 1998, pag. 5-6.

Etichete: , ,

Avantajele şi limitele leasingului

În condiţiile revoluţiei tehnico-ştiinţifice contemporane, când înnoirea produselor şi uzura morală sunt deosebit de accelerate, leasingul se dovedeşte a fi alternativa pentru obţinerea unor utilaje costisitoare.

Pentru partenerii operaţiunilor de leasing o asemenea formă de comerţ  are avantaje cât şi dezavantaje.

Avantajele leasingului pentru beneficiar sunt:

1.Mecanismul de plată prin ratele de leasing constituie un avantaj pentru utilizator prin economisirea în faza iniţială a capitalului propriu, plata unui avans nefiind obligatorie;

2.Nu necesită garanţii suplimentare;

3.Flexibilitatea ce derivă din posibilitatea formulării mai multor variante de leasing;

4.Reprezintă o cale de acces la tehnologii avansate şi de dezvoltare a activităţii;

5.Mărimea constantă a chiriei facilitează programarea mai riguroasă a cheltuielilor;

6.Durata de închiriere poate fi stabilită  astfel încât întreprinderea să fie dotată permanent cu maşinile cele mai moderne şi cu cel mai bun randament;

7.Posibilitatea de a negocia modul de eşalonare a ratelor (rate mai mici la început);

8.Se poate conveni cu furnizorul să se înlocuiască utilajele cu altele mai moderne, beneficiarul fiind astfel ferit de efectele nocive ale uzurii morale care a devenit foarte intensă în condiţiile revoluţiei tehnico-ştiinţifice actuale;

9.Obţinerea de utilaje pe perioade foarte scurte pe care nu se justifică cumpărarea (operaţii de hire-renting);

10.Posibilitatea  folosirii în continuare şi după încheierea contractului, a maşinilor solicitându-se însă chirii mai reduse;

11.Posibilitatea de a achiziţiona bunul la încheierea contractului la un preţ mai scăzut dat de valoarea reziduală;

12.Cheltuielile cu redevenţele plătite societăţilor de leasing sunt, în ţările dezvoltate, în totalitate deductibile din profitul impozabil. Există şi opinia potrivit căreia această deductibilitate trebuie să ţină seama de reglementările privind impozitul pe profit, şi anume cheltuielile deductibile să fie aferente veniturilor obţinute de utilizator prin exploatarea utilajelor obţinute prin leasing, în caz contrar, realizându-se un act contrar de evaziune fiscală.[1] ;

13.Pentru bunurile provenite din import, plata taxelor vamale şi a accizelor se calculează doar la valoarea reziduală (la noi, potrivit reglementărilor legale în vigoare, acestea nu se pot calcula la o valoarea reziduală sub 20 % din valoarea de intrare a bunului);

14.Graficul de plăţi a unei operaţiuni de leasing este mult mai flexibil decât al unui credit bancar;

15.Dacă privim leasingul ca o metodă de privatizare, manageri capabili vor putea fi atraşi în această acţiune de mare complexitate, manageri care, neavând capital, nu ar fi putut spera la asemenea afaceri economice;

16.Utilizatorul poate beneficia la preţuri modice de know-how privind exploatarea optimă a maşinilor, utilajelor, instalaţiilor aflate în folosinţa sa, pregătirea personalului şi creşterea nivelului de calificare;

17.Bilanţul contabil al  întreprinderii locatare nu este afectat în cazul sistemelor de contabilitate grefate pe principiul „prevalenţei aparenţei juridice supra realităţii economice” „form over substance principle”) dar şi pentru sistemele de contabilitate ce aplică „principul prevalenţei realităţii economicului asupra aparenţei juridicului” („substance over form principle”) însă aici numai pentru leasingul operaţional;

18.Avantaj pentru obţinerea unui credit bancar, prin faptul că leasingul oferă o mai bună imagine financiară a întreprinderii prin influenţarea indicatorilor determinaţi pe baza bilanţului contabil (mai ales în cazul aplicării principiului contabil „form over substance principle”. Totuşi pe o piaţă funcţională investitorii nu se mai lasă păcăliţi cu asemenea trucuri transparente.;

19.Permite depăşirea anumitor dificultăţi legate de legislaţie, de exemplu atunci când legislaţia naţională interzice anumite importuri de utilaje;

20.Autorităţile naţionale, de obicei, acordă firmelor de leasing posibilităţi de finanţare avantajoase asemănătoare creditelor de export (dobânzi reduse, scutiri de taxe, impozite reduse etc.) ceea ce determină ca finanţarea prin leasing pentru importatori să fie mai ieftină.;

21.Sporeşte mobilitatea adaptării proceselor de fabricaţie în funcţie de variaţia cererii pe piaţa internă şi externă.

Avantajele leasingului pentru furnizor (producător):

1.Este o tehnică de marketing eficientă contribuind la promovarea şi dezvoltarea exporturilor, furnizorul având posibilitatea să realizeze pe lângă exportul tradiţional şi pe cel în leasing.;

2.Se atrag noi beneficiari care nu pot plăti întregul preţ în cazul vânzărilor cash sau nici avansul în cazul vânzărilor pe credit.;

3.Câştigarea de noi clienţi prin faptul că un anumit echipament este mai întâi închiriat pentru a-l convinge pe client de randamentul său, iar în cazul unui rezultat pozitiv, acesta va achiziţiona echipamentul.;

4.Promovarea bunurilor de înaltă calitate dar cu preţuri ridicate;

5.Permite depăşirea anumitor dificultăţi legate de legislaţie, de exemplu atunci când legislaţia naţională interzice anumite exporturi de maşini şi utilaje către anumite ţări[2];

6.Rata profitului este de regulă mai mare în cazul leasingului decât în vânzările tradiţionale.

Avantajele leasingului pentru finanţator (societatea de leasing)

1.Obţinerea unor câştiguri suplimentare din revânzarea sau reînchirierea maşinilor şi utilajelor care  i-au fost returnate după expirarea perioadei de închiriere de bază;

2.Păstrarea drepturilor de proprietate asupra bunurilor în regim de leasing putându-se folosi ca garanţii pentru noi împrumuturi;

3.Costurile de achiziţie a bunurilor sunt mai reduse pentru că societatea de leasing are posibilitatea să cumpere bunuri în condiţii mai avantajoase dacă se specializează pe anumite bunuri. Aceasta lucrând cu acelaşi furnizor poate primi o reducere de preţuri („volum discount”).;

4.Ratele de rentabilitate obţinute din leasing sunt, de regulă, ridicate.

Avantajele leasingului pentru stat apar în cazul privatizării societăţilor de stat prin leasing în sensul că se conservă temporar proprietatea asupra unităţilor economice respective, ele putând fi definitiv privatizate după ce clientul şi-a dovedit calităţile manageriale, dovedind astfel că întreprinderea are reale şanse de progres. Leasingul se poate aplica cu succes şi în procesul de privatizare a întreprinderilor de stat din ţările fost comuniste[3].

Această metodă de privatizare prin leasing se pretează cu atât mai mult cu cât lipsa de fonduri din economie face dificilă cumpărarea imediată a bunurilor din proprietatea statului. În ideea aplicării acestei formule, întreprinzătorii trebuie să devină conştienţi de faptul că veniturile unei întreprinderi nu se realizează din proprietatea în sine asupra instalaţiilor şi echipamentelor, ci prin utilizarea lor.[4]

Pe lângă aceste avantaje, leasingul prezintă şi anumite limite şi comportă anumite riscuri.

Limitele şi riscurile leasingului pentru beneficiar:

1.Este eficient numai în condiţiile în care se poate exploata obiectul contractului de leasing în toată perioada de închiriere;

2.Adeseori este mai costisitor decât cumpărarea pe credit iar opţiunea pentru o astfel de operaţiune se justifică numai dacă sumele eliberate pot fi investite în alte domenii rentabile;

3.Operaţiunea devine realmente rentabilă în situaţii numericeşte limitate (avem în vedere în special leasingul financiar);

4.Prezintă condiţii restrictive în ceea ce priveşte obligaţiile de întreţinere a bunului mai ales în cazul leasingului operaţional;

5.În cazul leasingului financiar, imposibilitatea rezilierii contractului înainte de termen chiar dacă bunul devine inutilizabil; rezilierea contractului poate avea loc numai prin plata unei penalităţi substanţiale din partea utilizatorului care să-i asigure finanţatorului profitul proiectat şi să acopere riscul de a nu putea găsi un utilizator pentru bunul în cauză;

6.Avantajul reducerii impozitului datorat prin includerea ratelor de leasing pe cheltuieli deductibile  este adeseori supraestimat, putând conduce la decizii greşite privind unele oferte de leasing.

Limitele şi riscurile leasingului pentru societatea de leasing:

1.Bunurile închiriate pot fi deteriorate prin utilizarea necorespunzătoare a lor de către beneficiar;

2.Sunt situaţii în care un bun utilizat temporar să nu-şi mai găsească solicitanţi (în special în cazul leasingului operaţional);

3.Necesită o instruire specială a personalului atât la furnizor cât şi la beneficiar cu privire la gestionarea bunului închiriat în special pentru faza iniţială şi finală a încheierii contractului de leasing;

4.Derularea operaţiunilor de leasing presupune un număr mare de consilieri şi analişti financiari, mărindu-se astfel costul tranzacţiilor;

5.Riscurile pot creşte pe măsura creşterii numărului beneficiarilor, a exigenţelor privind solvabilitatea, a creşterii duratei pe care pot acţiona factori aleatori, a creşterii ponderii tranzacţiilor transnaţionale;

6.Dificultatea recuperării bunului în cazul rezilierii contractului;

7.Pot apărea pierderi în situaţia neincluderii în contract a unor clauze referitoare la actualizarea preţului în cazul în care mărimea dobânzilor inclusă în ratele de leasing nu acoperă nivelul inflaţiei, mai ridicat decât cel prognozat.

Limitele şi riscurile pentru furnizor (producător) sunt aceleaşi cu ale societăţii de leasing în cazul în care practică leasingul direct.

Decizia privind folosirea leasingului este deci rezultatul optimizării a numeroşi factori dintre care unii cu acţiune contradictorie.

În ansamblu însă, leasingul se dovedeşte o formă modernă de finanţare şi circulaţie a mărfurilor, cu perspective însemnate de extindere în afacerile economice interne şi internaţionale.

Este relevant studiul efectuat de National Bussines Institute din S.U.A.[5] care conturează un top mondial al motivelor pentru care firmele preferă leasingul altor alternative de finanţare:

  • 41 % -pentru că permite un mai bun management al cash-ului şi duce la economie de capital de lucru;
  • 18% –  pentru că schimbările tehnologice rapide impun înlocuirea echipamentelor;
  • 10% – pentru că este o formă de finanţare foarte flexibilă;
  • 10 %- pentru că firmele de leasing sunt mai deschise în a evalua proiectul în sine şi în a-şi  asuma în acelaşi timp riscul de produs, ca urmare, condiţiile impuse pentru finanţare            sunt mai accesibile decât în cazul băncilor;
  • 8 %- din motive fiscale.

Din studiul prezentat mai sus se poate constata o predominanţă a factorilor calitativi în fundamentarea deciziei de investiţii, factorii cantitativi fiind reprezentaţi, în topul prezentat mai sus, doar sub forma avantajelor fiscale oferite de leasing. Desigur că, dacă avem în vedere faptul că, în general în lume, sistemul de creditare este încă unul greoi şi rigid, criteriile calitative predomină deci în fundamentarea deciziei de finanţare. Cu toate acestea, în perspectiva  unei accesiuni către o economie dezvoltată, valabilă şi pentru situaţia economiei româneşti, vom pleda în primul rând pe prevalenţa criteriilor de cost asupra criteriilor calitative, având în vedere că activitatea întreprinderilor trebuie să fie înainte de toate profitabilă.


[1] Traian Hasnaş, Operaţiunile de leasing şi contabilizarea lor, Revista Tribuna Economică, nr. 35/1998, pag. 45.

[2] M. Negruş, Finanţarea schimburilor internaţionale, Politici. Tehnici, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1991, pag. 141 -144.

[3] D. Voiculescu , Din experienţa mondială în privatizarea întreprinderilor de stat, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1990, pag. 35.

[4] Al. Puiu, Valenţele leasingului în România, Revista Tribuna Economică , nr. 42/1996, pag. 29.

[5] www.elaonline.com/pages/statistics

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro