404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale. Recurs comercial împotriva încheierii pronuntata de judecatorul delegat de pe lânga Oficiul Registrului Comertului de pe lânga Tribunalul Constanta. Judecarea cererilor de opozitie de catre judecatorul delegat cu încalcarea dispozitiilor art.304 pct.3 si 9 Cod procedura civila.

Potrivit dispozitiilor art.62 alin.1 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 161/19 aprilie 2003 – în vigoare la data formularii contestatiilor – opozitia împotriva Hotarârii asociatilor sau a Actului aditional modificator se face în termen de 30 de zile de la data publicarii acestor acte în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, daca prezenta lege nu prevede un alt termen.

Opozitia se depune la Oficiul Registrului Comertului care, în termen de 3 zile de la data depunerii, o va mentiona în registru si o va înainta instantei judecatoresti competente.

Alin. 2 al art.62 din aceeasi lege – dispozitiile art. 132 referitoare la suspendare, se aplica în mod corespunzator, opozitia urmând a se judeca de catre Tribunal în Camera de Consiliu, cu citarea partilor, fiind aplicabile dispozitiile art. 114 alin. 5 din Codul de procedura civila.

Prin incheierea nr.22162/11 decembrie 2003, judecatorul delegat la Oficiul Registrului Comertului de pe lânga Tribunalul Constanta, a dispus suspendarea cererii de înscriere de mentiuni, formulata de reclamanta si înregistrata la nr. 30248/28.11.2003, în baza actului aditional nr. 5535/24 noiembrie 2003, cu privire la fuziune, pâna la solutionarea opozitiilor prin hotarâre judecatoreasca irevocabila.

S-a retinut ca, la data de 28.11.2003 SC E. SA , prin reprezentanti legali, a solicitat ORC Constanta sa înregistreze mentiunea privind fuziunea prin absorbtie, de catre SC E SA, a SC „C. S.” SA, SC „V” SA, SC „S” SA si SC „M – E. 2000” SA, conform Proiectului de fuziune si Hotarârii AGA nr.16/24.11.2003 si mentiunea majorarii capitalului social de la 72.756.548.000 lei la 192.349.831.000 lei, ca efect al fuziunii.

Împotriva Hotarârii AGA privind adoptarea proiectului de fuziune, au formulat opozitie P. D. si S.C. „A” SRL, depuse la ORC Constanta – cu cererile înregistrate sub nr.27298/1 octombrie 2003 si nr.27132/26 septembrie 2003.

Conform art.238 din Legea nr.31/1990 republicata, oricare creditor al societatii care fuzioneaza sau care se divide, poate face opozitie în conditiile art.62, daca are o creanta anterioara publicarii proiectului de fuziune sau de divizare.

Alin.2 al aceluiasi articol prevede ca opozitia suspenda executarea fuziunii sau divizarii pâna la data la care hotarârea judecatoreasca a devenit irevocabila, în afara de cazul în care societatea debitoare face dovada platii datoriilor sau ofera garantii acceptate de creditori, ori convine cu acestia un angajament pentru plata datoriilor.

Retinând ca executarea fuziunii se refera si la înscrierea mentiunilor în Registrul Comertului, în conformitate cu dispozitiile art.238 alin.2 din Legea nr.31/1990, republicata, judecatorul delegat a dispus suspendarea Cererii de înscriere de mentiuni, pâna la solutionarea opozitiilor prin hotarâre judecatoreasca irevocabila.

Împotriva Încheierii nr.22162/11.12.2003 a judecatorului delegat, în termen legal a formulat recurs SC E. SA – Eforie Nord, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

În motivare se sustine ca noile modificari aduse Legii nr.31/1990 republicata, prin Legea nr.161/2003, prevad ca „formularea opozitiei nu mai suspenda de drept, fata de oponenti, executarea hotarârii asociatiilor pâna la ramânerea definitiva a hotarârii judecatoresti”, suspendarea trebuind sa fie încuviintata prin ordonanta presedintiala de catre instanta competenta a judeca cererea de opozitie, eventual cu obligarea oponentului la plata unei cautiuni, conform art.132 alin.2 din Legea nr.31/1990 republicata.

Se invoca lipsa calitatii procesuale active de oponenta, întrucât acestia nu au invocat (si nici dovedit) creante certe, lichide si exigibile detinute anterior împotriva vreunei societati implicate în fuziune.

Instantele competente, sesizate cu cererea de judecare a opozitiilor formulate, nu au încuviintat suspendarea fuziunii.

Judecatorul delegat nu era abilitat de nici o dispozitie legala în vigoare, sa suspende executarea fuziunii, competenta generala în solutionarea cererilor în materie comerciala neevaluabile în bani apartinând Tribunalului, conform art.2 pct.1 lit.”a” cod procedura civila si art.62 alin.2 din Legea nr.31/1990.

Solicita admiterea recursului si modificarea în totalitate a Încheierii din 11 decembrie 2003 a judecatorului delegat al ORC de pe lânga Tribunalul Constanta, în sensul respingerii cererii de suspendare a Hotarârii de fuziune ca nefondata.

Recursul este apreciat de Curte ca întemeiat.

Potrivit dispozitiilor art.62 alin.1 din Legea nr.31/1990 privind societatile comerciale, astfel cum au fost modificate prin Legea nr.161/19 aprilie 2003 – în vigoare la data formularii contestatiilor de catre P.D.V. si SC „A.” SRL – opozitia împotriva Hotarârii asociatilor sau a Actului aditional modificator se face în termen de 30 de zile de la data publicarii acestor acte în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, daca prezenta lege nu prevede un alt termen.

Opozitia se depune la Oficiul Registrului Comertului care, în termen de 3 zile de la data depunerii, o va mentiona în registru si o va înainta instantei judecatoresti competente.

Alin.2 al art.62 din aceeasi lege – dispozitiile art.132 referitoare la suspendare, se aplica în mod corespunzator, opozitia urmând a se judeca de catre Tribunal în Camera de Consiliu, cu citarea partilor, fiind aplicabile dispozitiile art.114 alin.5 din Codul de procedura civila.

În speta, oponentii au formulat în termen legal contestatii împotriva Hotarârii AGA si a Actului aditional modificator, pe care le-au adresat ORC de pe lânga Tribunalul Constanta, care avea obligatia ca, în 3 zile de la data depunerii, sa le mentioneze în Registru si sa le înainteze Tribunalului Constanta – Sectia Comerciala, spre competenta solutionare, în conformitate cu dispozitiile art.62 alin.1 si 2 si art.132 din Legea nr.31/1990 modificata prin Legea nr.161/19 aprilie 2003, raportat la art.2 pct.1 lit.”a” si art.114 alin.5 Cod procedura civila.

Procedând la judecarea cererilor de opozitie si dispunând suspendarea Cererii de înscriere de mentiuni, formulata de SC E. SA – Eforie Nord, judecatorul delegat a încalcat dispozitiile art.304 pct.3 si 9 Cod procedura civila, astfel ca, în conformitate cu dispozitiile art.312 alin.1,2 si 3 Cod procedura civila, Curtea va admite recursul ca fondat si va modifica în tot Încheierea nr.22162/11 decembrie 2003 a judecatorului delegat la ORC de pe lânga Tribunalul Constanta, în sensul respingerii cererii de suspendare a Hotarârii de fuziune ca nefondata.

Decizie nr. 87/COM/2004

Etichete:

Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale. Hotarârea de declansare a procedurii de dizolvare voluntara.

Hotarârea de declansare a procedurii de dizolvare voluntara este susceptibila de a fi atacata cu opozitie de catre persoanele interesate ce pretind ca au fost prejudiciate efectiv iar prejudiciul nu poate fi înlaturat decât prin anularea hotarârii de modificare a actului constitutiv conf.disp.art.199 alin.2 din Legea nr.31/1990 în ref.la art.61 alin.1 din lege.

Dizolvarea voluntara a societatii comerciale nu este de natura a împiedica persoanele interesate sa promoveze cerere de reorganizare judiciara si/sau faliment întrucât potrivit disp. art. 254 alin. 4 din Legea nr. 31/1990 „lichidarea nu împiedica deschiderea procedurii de faliment a societatii”.

Prin sentinta civila nr.1542/COM/2004 Tribunalul Constanta – Sectia comerciala a respins cererea formulata de opozanta S.C. U. SA Constanta în contradictoriu cu pârâta S.C. T. SA privind opozitia împotriva hotarârii nr.1/08.08.2003 a AGEA S.C. T. S.A.

Pentru a pronunta aceasta solutie instanta de fond a retinut ca disp.art.226 al.3 din Legea nr.31/1990 privind societatile comerciale invocate de oponenta nu sunt aplicabile în cauza, deoarece se refera la opozitia formulata împotriva hotarârii asociatiilor prin care acestia au revenit asupra dizolvarii voluntare a societatii, iar nu asupra hotarârii de dizolvare însesi.

A motivat instanta ca nu poate fi retinuta nici incidenta prevederilor art.61 al.1 din LSC întrucât prin hotarârea de dizolvare a societatii nu se aduce o modificare a actului constitutiv, aceasta hotarâre având ca efect încetarea personalitatii juridice a societatii. Oricum, oponenta s-a limitat doar la a afirma ca are o creanta împotriva opozantei, creanta care nu este constatata printr-un înscris însusit de parte sau printr-o hotarâre judecatoreasca fara sa faca referire la celelalte elemente de admisibilitate ale opozitiei (prejudiciu, interes), iar acestea nu rezulta din actele dosarului.

Împotriva sentintei mentionate a declarat recurs reclamanta S.C. U. SA Constanta care a criticat solutia primei instante ca fiind nelegala si netemeinica. A sustinut recurenta ca în mod gresit a interpretat instanta ca textul art.226 al.3 din Legea nr.31/1990 reglementeaza exclusiv dreptul creditorilor de a face opozitie împotriva hotarârii prin care se revine asupra hotarârii de dizolvare luate initial întrucât o astfel de distinctie nu rezulta din textul de lege. De asemenea, este gresita si vadit contrara legii interpretarea instantei de fond privind incidenta disp.art.61 al.1 care nu ar putea fi retinute. A aratat recurenta ca dizolvarea voluntara a unei societati constituite pe durata nedeterminata reprezinta o modificare a actului constitutiv astfel ca urmeaza a fi înlaturate si aceste considerente ale primei instante.

Pe fond, a sustinut recurenta ca a facut dovada ca este prejudiciata prin hotarârea de dizolvare întrucât a fost evinsa în totalitate de un bun imobil cumparat de la pârâta, prin hotarâre jduecatoreasca irevocabila, obligatia de garantie pentru evictiune a pârâtei este evidenta, certa si determinata, pârâta a refuzat sa-si îndeplineasca obligatiile desi a fost notificata în acest sens, iar dizolvarea voluntara a pârâtei o împiedica sa promoveze actiune în justitie pentru obtinerea titlului executor si sa solicite deschiderea procedurii prevazuta de Legea nr.64/1995.

Analizând cauza sub aspectul motivelor invocate Curtea a apreciat ca recursul este nefondat, raportat la urmatoarele considerente:

Astfel, reclamanta a formulat în temeiul disp.art.61,62 si 226 al.3 din Legea nr.31/1990 republicata si modificata prin Legea nr.161/2003 opozitie împotriva Hotarârii nr.1/08.08.2003 a A.G.E.A. S.C. T. SA Constanta.

Prin hotarârea mentionata s-a aprobat declansarea procedurii de dizolvare voluntara a societatii. Având în vedere ca dizolvarea societatii reprezinta o modificare a actului constitutiv conform disp.art.199 al.2 din Legea nr.31/1990, în cauza sunt aplicabile disp.art.61 al.1 din lege potrivit cu care „hotarârile asociatiilor privitoare la modificarea actului constitutiv pot fi atacate cu opozitie de catre creditorii sociali si de catre alte persoane prejudiciate prin aceste hotarâri”, opozitia formulata de S.C. U. SA Constanta fiind în aceste conditii admisibila.

Pe fond, instanta de recurs a apreciat ca reclamanta nu a facut dovada ca prin hotarârea de dizolvare a societatii pârâte a fost prejudiciata, iar prejudiciul suferit nu poate fi înlaturat altfel decât prin anularea hotarârii. Faptul ca reclamanta a fost evinsa de bunul cumparat de la pârâta, iar aceasta din urma este tinuta sa raspunda pentru evictiune nu constituie un motiv suficient pentru a se reveni asupra dizolvarii societatii. Nu se poate aprecia ca o continuare a activitatii societatii pârâte, contrar vointei asociatiilor, este de natura a înlatura eventualul prejudiciu invocat de reclamanta.

De asemenea, nu este retinuta apararea recurentei potrivit cu care dizolvarea voluntara a pârâtei o împiedica sa promoveze cerere de reorganizare judiciara si/sau faliment întrucât potrivit disp.art.254 al.4 din legea nr.31/1990 „lichidarea nu împiedica deschiderea procedurii de faliment a societatii”.

Pentru considerentele expuse, apreciind ca motivele de recurs invocate sunt nefondate, s-a dispus respingerea recursului ca atare în baza disp.art.312 al.1 Cod pr.civila.

Decizia civila nr.203/com/2004

Etichete:

Radierea unei societăţi comerciale din registrul comerţului. Dizolvare fără lichidare. Condiţii

Tip: Decizie
Nr./Dată: 151 (02.02.2010)
Autor: Curtea de Apel Timisoara

Dacă asociaţii se înţeleg între ei asupra modului de împărţire a bunurilor – surplus al lichidării – şi numai dacă pasivul societăţii este regularizat în prealabil, dizolvarea nu mai este urmată de lichidare, societatea dispărând ca subiect de drept ca urmare directă a înregistrării la registrul comerţului a menţiunii corespunzătoare.

Lichidarea şi numirea unui lichidator intervin în situaţia în care lipseşte acordul de partaj ori pasivul societăţii nu este regularizat înainte de efectul extinctiv de personalitate juridică sau în cazul în care, prin hotărârea de dizolvare, asociaţii au decis să se urmeze procedura de lichidare judiciară.

Nu există niciun impediment legal ca pe calea recursului declarat împotriva încheierii de radiere din registrul comerţului creditorul social să se plângă de maniera în care asociaţii intimatei debitoare au încercat să le fraudeze interesele, inducând în eroare judecătorul delegat prin prezentarea unui raport nereal de stingere a pasivului social, potrivit căruia societatea comercială nu ar avea datorii faţă de alte persoane fizice sau juridice.

Decizia civilă nr. 151 din 2 februarie 2010,  Secţia comercială, dr. C.B.N.

Prin încheierea nr. 19.539 din 30 octombrie 2009 pronunţată în dosarul nr. 65.557/2009 judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Timiş a admis cererea formulată de petenta S.C. F S.R.L. Timişoara şi a dispus înregistrarea în registrul comerţului a menţiunii de radiere a acestei persoane juridice, precum şi publicarea încheierii în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.

Pentru a hotărî astfel judecătorul delegat a reţinut că prin cererea înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Timiş sub nr. 65.557 din 28 octombrie 2009 societatea petentă a solicitat radierea sa din registrul comerţului, în susţinerea acestei cereri depunând înscrisurile menţionate în opisul inclus în petiţia de radiere, documente pe baza cărora s-a apreciat că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de Legea nr. 26/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs creditoarea S.C. B S.R.L. Constanţa, solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de radiere, cu motivarea că în mod nelegal judecătorul delegat a admis cererea petentei S.C. F S.R.L. Timişoara având ca obiect radierea acestei persoane juridice din registrul comerţului, apreciind că, faţă de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, sunt îndeplinite cerinţele art. 235 din Legea nr. 31/1990. În realitate, societatea recurentă nu a fost niciodată de acord cu lichidarea şi radierea intimatei, cu atât mai mult cu cât aceasta îi datorează suma de 51.834,66 lei, reprezentanţii S.C. F S.R.L. Timişoara neîncheind vreun act cu privire la respectiva datorie, în condiţiile art. 235. Recurenta susţine că deţine împotriva societăţii radiate o creanţă certă, lichidă şi exigibilă în cuantum de 51.834,66 lei, neexistând niciun acord pentru stingerea sau regularizarea pasivului debitoarei, hotărârea atacată fiind nelegală întrucât îi afectează grav drepturile sale legitime, prin radierea intimatei fiind în imposibilitate de a-şi mai recupera creanţa.

Prin decizia civilă nr. 151 din 2 februarie 2010 Curtea de Apel Timişoara a admis recursul creditoarei şi a modificat în tot încheierea nr. 19.539 din 30 octombrie 2009 pronunţată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Timiş, în sensul că a respins cererea petentei intimate având ca obiect radiere societate, comunicând, totodată, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Timiş un exemplar al hotărârii în vederea efectuării cuvenitelor menţiuni în registrul comerţului.

Pentru a decide astfel instanţa de control judiciar a reţinut că, faţă de actele anexate cererii de radiere, în special raportul privind stingerea activului şi pasivului intimatei S.C. F S.R.L. Timişoara, în conţinutul căruia se arăta (de către asociaţi) că persoana juridică a fost dizolvată şi lichidată în temeiul art. 227 lit. d), coroborat cu art. 235 din Legea societăţilor comerciale, ea neînregistrând datorii faţă de persoane fizice sau juridice şi nici faţă de stat, această ultimă împrejurare fiind confirmată prin certificatul de atestare fiscală nr. 117947/07.10.2009 eliberat de Administraţia Finanţelor Publice Timişoara, în mod just judecătorul delegat a admis cererea petentei, dispunând radierea acestei entităţi din registrul comerţului.

Este de reţinut că dizolvarea şi lichidarea reprezintă, în condiţii obişnuite, cele două faze obligatorii ale procesului de încetare a personalităţii juridice a unei societăţi comerciale, în principiu separate de momentul desemnării lichidatorilor, doar în mod excepţional legea reglementând cazuri în care personalitatea juridică a societăţii încetează fără ca ele să fie parcurse (spre exemplu, în situaţia fuziunii prin absorbţie) sau fără a exista lichidare (de exemplu, în cazul prevăzut la art. 235 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, aplicabil în societatea în nume colectiv, în comandită simplă şi în societatea cu răspundere limitată, când cele două faze ale procesului de încetare a personalităţii juridice a societăţii comerciale pot fi cumulate dacă asociaţii, probând că societatea şi-a achitat toţi creditorii sau că a reglementat în alt fel datoriile sale, decid, prin hotărâre a adunării generale, să dizolve societatea şi să renunţe la formalităţile lichidării, urmând a împărţi între ei bunurile care ar rămâne după regularizarea datoriilor).

Articolul 227 din legea menţionată reglementează cazurile generale de dizolvare a societăţii, expresia „societatea se dizolvă prin” având menirea a deosebi aceste situaţii atât de cazurile speciale de dizolvare ale unor anumite forme de societăţi, cât şi de cazurile de dizolvare-sancţiune, reglementate în art. 237. Deşi nu duce în toate cazurile la lichidare (asociaţii care au decis voluntar dizolvarea putând reveni, în anumite condiţii, asupra hotărârii lor), dizolvarea are ca efect, în principiu, deschiderea procedurii lichidării (art. 233). De altfel, dizolvarea este o fază pregătitoare a lichidării, în decursul căreia, chiar dacă nu-şi pierde personalitatea juridică, societatea suferă restrângeri ale obiectului de activitate, administratorii nemaiputând întreprinde operaţiuni noi. Însă, alin. ultim al acestui text statuează fără echivoc că societatea îşi păstrează personalitatea juridică pentru operaţiunile lichidării, până la terminarea acesteia.

Printre cazurile generale de dizolvare se regăseşte şi dizolvarea voluntară, adică prin hotărârea adunării generale a asociaţilor [art. 227 alin. (1) lit. d)]. Societatea comercială, chiar dacă este o persoană juridică, are un fundament contractual, întrucât constituirea sa şi modificările pe care le suferă în timpul existenţei au la bază voinţa asociaţilor. Ca atare, este de înţeles de ce asociaţii au dreptul să decidă şi dizolvarea societăţii, adică începerea procesului de dispariţie a acesteia, indiferent care ar fi motivele lor. Dizolvarea societăţii prin hotărâre a adunării generale reprezintă un caz de modificare a actului constitutiv, astfel că sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 204 din legea-cadru referitoare la condiţiile generale de valabilitate şi la formalităţile aferente modificării actului constitutiv. De aceea, hotărârea privind dizolvarea se ia cu respectarea condiţiilor de cvorum şi majoritate prevăzute de lege pentru adunarea generală extraordinară, actul adiţional urmând să fie depus la registrul comerţului pentru a fi menţionat în registru, precum şi pentru a fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a [art. 232 alin. (2)].

În cazul în care dizolvarea voluntară intervine înainte de expirarea termenului fixat pentru durata societăţii, dizolvarea produce efecte faţă de terţi numai după trecerea unui termen de 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial (art. 234 din lege). În schimb, dacă societatea dizolvată a fost constituită pe durată nelimitată, trecerea acestui termen nu mai este necesară pentru opozabilitatea faţă de terţi a hotărârii de dizolvare, astfel că momentul în care este efectivă şi opozabilă dizolvarea este acela al înregistrării menţiunii, după cum rezultă din art. 204 alin. (1) şi art. 232 alin. (2), asociaţii putând reveni asupra hotărârii de dizolvare, în condiţiile cerute de lege pentru modificarea actului constitutiv, dacă nu a fost făcută nicio repartiţie din activ – art. 231).

Este adevărat că recurenta nu a formulat opoziţie, în condiţiile art. 61 şi 62 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, contra acestei hotărâri a asociaţilor petentei intimate de modificare a actului constitutiv. Lăsând la o parte faptul că, raportat la textul art. 61, este discutabil dacă, în calitatea pe care o revendică – aceea de creditor social –, prin „cererea de opoziţie” recurenta putea să solicite instanţei judecătoreşti altceva decât să oblige, după caz, societatea sau asociaţii, la repararea prejudiciului cauzat, dat fiind faptul că nicăieri în cuprinsul legii-cadru nu găsim vreun text care să reglementeze acest caz special de opoziţie la modificarea actelor constitutive (inclusiv efectele admiterii acesteia), cum întâlnim, de exemplu, pentru situaţia creditorilor personali ai asociaţilor în societăţile în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată, care pot face opoziţie la hotărârea acestora de a prelungi durata societăţii, în cazul în care respectivii creditori au drepturi stabilite prin titlu executoriu anterior hotărârii de prelungire a societăţii (art. 206), pentru cea a creditorilor sociali care au dreptul de a face opoziţie la hotărârea asociaţilor de reducere a capitalului social, în termen de două luni de la publicarea hotărârii asociaţilor (art. 208), pentru cea a creditorilor şi a oricărei alte părţi interesate care au dreptul de a face opoziţie la hotărârea asociaţilor de revenire asupra unei hotărâri iniţiale de dizolvare voluntară a societăţii (art. 231) ori pentru cea a creditorilor societăţii care fuzionează sau se divide şi care au dreptul la opoziţie, introducerea opoziţiei suspendând executarea fuziunii sau divizării până la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti, dacă societatea debitoare nu face dovada plăţii datoriilor ori dacă aceasta nu oferă o garanţie acceptată de creditorul opozant sau dacă nu convine cu acesta un aranjament pentru plata datoriilor (art. 243). Or, efectul admiterii opoziţiei constă în obligarea societăţii sau a asociaţilor la repararea prejudiciului cauzat prin hotărârea de modificare a actului constitutiv. Astfel cum este reglementată în prezent opoziţia, aceasta este o veritabilă acţiune în răspundere civilă delictuală, menită a permite repararea prejudiciului cauzat printr-o hotărâre a asociaţilor sau o decizie a lichidatorilor, după caz. În consecinţă, pentru a-i putea fi considerată admisibilă opoziţia, petentul (opozant) trebuie să facă dovada prejudiciului, a faptei ilicite (în acest caz specific, hotărârea asociaţilor sau decizia lichidatorului atacată) şi a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu. Dacă, din anumite motive, prejudiciul invocat nu poate fi reparat în modalitatea specială a opoziţiei, victima poate formula şi o acţiune de drept comun de acoperire a pagubei, în temeiul art. 998 – 999 din Codul civil. Din analiza alin. (1) al art. 61 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, care face trimitere la textul art. 57, rezultă fără putinţă de tăgadă concluzia că modificarea actului constitutiv rămâne valabilă, scopul opoziţiei nefiind nulitatea modificării, ci exclusiv repararea prejudiciului.

Dar şi acceptând ideea contrară, în opinia Curţii nu există niciun impediment legal ca pe calea recursului declarat împotriva încheierii de radiere din registrul comerţului creditorul social să se plângă de maniera în care asociaţii intimatei debitoare au încercat să le fraudeze interesele, inducând în eroare judecătorul delegat prin prezentarea unui raport nereal de stingere a pasivului social, potrivit căruia societatea comercială nu ar avea datorii faţă de alte persoane fizice sau juridice. Aceasta, în ciuda faptului că din conţinutul înscrisurilor depuse la dosar de recurentă rezultă în mod indubitabil că între cele două societăţi au existat relaţii comerciale, administratorul intimatei semnând mai multe facturi fiscale prin care a primit anumite produse de la furnizor, pe care ulterior acesta susţine că nu i le-a mai plătit. Or, este ştiut faptul că în materia obligaţiilor civile, creditorul care solicită executarea unei obligaţii trebuie doar să dovedească existenţa ei, debitorul care pretinde stingerea acesteia prin plată fiind cel care trebuie să dovedească faptul efectuării plăţii, excepţie făcând doar situaţiile în care o asemenea împrejurare este prezumată de lege (art. 1138 din Codul civil), care nu se aplică în cauză.

În speţă, debitoarea intimată, deşi legal citată la sediul social, care coincide cu adresa de domiciliu a fostului administrator, cu exemplarul doi al cererii de recurs, nu s-a prezentat la dezbateri şi nici nu a formulat întâmpinare prin care să conteste măcar susţinerile recurentei şi, eventual, să dovedească stingerea creanţei reclamate. Prin adoptarea unei asemenea soluţii nu se poate susţine cu temei că s-ar încălca principiul legalităţii căilor de atac, întrucât în urma admiterii recursului declarat împotriva încheierii de radiere Curtea nu aduce cu nimic atingere hotărârii asociaţilor de dizolvare a societăţii comerciale, care va continua să-şi producă toate efectele reglementate de lege.

Este adevărat că în societăţile de persoane (inclusiv societatea cu răspundere limitată), asociaţii pot hotărî, potrivit art. 235 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, cu cvorumul şi majoritatea prevăzute de lege pentru modificarea actelor constitutive, şi modul de lichidare a societăţii, dacă sunt de acord cu privire la repartizarea şi lichidarea patrimoniului societăţii şi când asigură stingerea pasivului sau regularizarea în alt mod a acestuia, în acord cu creditorii, prin vot unanim ei putându-se înţelege şi asupra felului în care îşi vor împărţi activele rămase după plata creditorilor, în lipsa acordului asociaţilor relativ la împărţeala surplusului urmându-se procedura obişnuită a lichidării. Proprietatea asupra bunurilor care constituie surplusul lichidării se transmite la asociaţi la data radierii societăţii, în baza unui certificat constatator al dreptului de proprietate asupra bunurilor rezultate din lichidare, fiecare fost asociat putându-şi întabula dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile rezultate din această operaţiune juridică. Aşadar, dacă asociaţii se înţeleg între ei asupra modului de împărţire a bunurilor – surplus al lichidării – şi numai dacă pasivul societăţii este regularizat în prealabil, dizolvarea nu mai este urmată de lichidare, societatea dispărând ca subiect de drept ca urmare directă a înregistrării la registrul comerţului a menţiunii corespunzătoare. În schimb, lichidarea şi numirea unui lichidator intervin în situaţia în care lipseşte acordul de partaj ori pasivul societăţii nu este regularizat înainte de efectul extinctiv de personalitate juridică sau în cazul în care, prin hotărârea de dizolvare, asociaţii au decis să se urmeze procedura de lichidare judiciară. Prin urmare, deşi, în principiu, o societate dizolvată intră în lichidare (art. 233), în mod excepţional, în condiţiile art. 235, personalitatea juridică a societăţii dispare ca urmare directă a dizolvării, fără mai interveni şi procedura lichidării, radierea din registrul comerţului fiind dispusă în baza actului de dizolvare.

Dar, aşa cum s-a arătat mai sus, asociaţii intimatei, în mod fraudulos au urmat procedura excepţională, inducând în eroare judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Timiş, atestând în mod nereal că societatea intimată nu ar înregistra datorii faţă de alte persoane, împrejurare care nu mai poate justifica neparcurgerea procedurii de lichidare voluntară a patrimoniului social, situaţie în care trebuie urmată procedura prevăzută de art. 252 şi urm. din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, putându-se face aplicarea inclusiv a art. 260 alin. (4) sau a art. 2701, care statuează că lichidarea nu liberează pe asociaţi şi nu împiedică deschiderea procedurii de insolvenţă a societăţii, în cazul în care societatea aflată în lichidare este în stare de insolvenţă lichidatorul fiind obligat să ceară deschiderea procedurii concursuale, în condiţiile legislaţiei insolvenţei şi creditorii putând cere deschiderea procedurii de executare colectivă faţă de societatea aflată în curs de lichidare. Aceasta, întrucât este ştiut faptul că procedurii de lichidare voluntară reglementată în Legea societăţilor comerciale îi lipsesc câteva dintre avantajele procedurii insolvenţei, printre care sunt demne de menţionat cele referitoare la anularea actelor sau transferurilor efectuate în cursul perioadei suspecte de către debitorul aflat în insolvenţă, prin care acesta îşi externalizează activele în dauna creditorilor ori cele privind acţiunea în răspundere contra membrilor conducerii debitorului sau a altor persoane care au contribuit la ajungerea societăţii în stare de insolvenţă prin anumite fapte sau acte descrise de lege.

Nu în ultimul rând, chiar dacă este adevărat că reglementarea obligaţiei de publicitate a hotărârilor de modificare a actului constitutiv, printre care şi cea de dizolvare a societăţii comerciale, este determinată de protecţia intereselor terţilor, este nerezonabil să i se pretindă unui agent economic să urmărească în mod continuu Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, ceea ce ar însemna să angajeze o persoană care să aibă ca atribuţie de serviciu citirea tuturor publicaţiilor din monitor, iar unei persoane fizice, care şi ea, la rândul său, poate avea calitatea de creditor faţă de un asemenea debitor, ar fi obiectiv imposibil să facă în fiecare zi această consultare pentru a fi informată asupra „dinamicii procedurilor de dizolvare voluntară”, cerinţa fiind una excesivă. Prin admiterea recursului împotriva încheierii de radiere, deşi efectul imediat este acela că persoana juridică în cauză va fi „reactivată”, nu se poate susţine cu temei că s-ar ignora efectele hotărârii de dizolvare şi că s-ar accepta, pe cale ocolită, obiecţiile creditorului social la un interval de 6 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a a hotărârii asociaţilor debitoarei, iar astfel că s-ar aduce atingere principiului certitudinii juridice, recunoscut şi la nivel comunitar, pentru simplul motiv că hotărârea de dizolvare va continua să-şi producă toate efectele reglementate de lege. Aceasta, cu atât mai mult cu cât prin Directiva 2009/101/CE din 16 septembrie 2009 de coordonare, în vederea echivalării, a garanţiilor impuse societăţilor în statele membre, în înţelesul articolului 48 al doilea paragraf din tratat, pentru protejarea intereselor asociaţilor sau terţilor, s-a decis că pentru a asigura certitudinea juridică în raporturile dintre societate şi terţi, precum şi în raporturile dintre asociaţi, este necesar să se limiteze cazurile de nulitate şi efectul retroactiv al declaraţiei de nulitate şi să se stabilească un termen scurt în care terţii pot ridica obiecţii privind o astfel de declaraţie, ceea ce nu este cazul în speţă.

Totodată, în temeiul art. 7 din Legea nr. 26/1990, republicată, cu modificările ulterioare, Curtea a dispus şi comunicarea către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Timiş a acestei decizii în vederea efectuării cuvenitelor menţiuni în registrul comerţului.

Etichete: , , , ,

Hotărâre de consiliu judeţean. Stabilirea aportului în natură la o societate comercială

Tip: Decizie
Nr./Dată: 72 (01.02.2006)
Autor: Curtea de Apel Timisoara

Legea nr. 554/2004 – art. 1 alin. 1, art. 2 lit. c

Acţiunea vizând anularea unei hotărâri de consiliu judeţean privind aportul său la o societate comercială revine spre competentă soluţionare după materie, instanţei comerciale.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia comercială şi de contencios administrativ,
decizia nr. 72 din 1 februarie 2006

Prin sentinţa civilă nr. 1330 din 20 octombrie 2005 pronunţată în dosar nr. 2172/CA/2005 Tribunalul Arad a respins acţiunea reclamantei societate comercială, împotriva pârâtului Consiliul Judeţean Arad, pentru anularea în parte a art. 2 al Hotărârii nr. 48/25.II.2005, emisă de pârâtă.
Prin decizia civilă nr. 72 din 1 februarie 2006 pronunţată în dosar nr. 12453/CA/2005 Curtea de Apel Timişoara a admis recursul formulat de reclamanta societate comercială, a casat sentinţa conform art. 312 alin. 5 şi art. 304 pct. 3 C. pr. civ. şi a trimis cauza spre competentă soluţionare în primă instanţă, instanţei comerciale din cadrul Tribunalului Arad.
Curtea a stabilit că obiectul acţiunii îl constituie cererea reclamantei de a se anula hotărârea nr. 48/25.II.2005, art. 2, prin care pârâtul Consiliul Judeţean Arad a dispus ca parcela cu nr. top 2241/662/b/1/2/1, în suprafaţă de 8471 mp, asupra căreia a fost atestat dreptul de proprietate în favoarea societăţii comerciale, prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria AR nr. 0093/11.08.2004, în baza H.G nr. 834/1991, constituie aport în natură al Consiliului Judeţean Arad, la societatea comercială, reprezentând un număr de 51.449 acţiuni a 100.000 lei fiecare.
Parcela susmenţionată a rezultat urmare la dezmembrarea unui imobil situat în Arad, măsură dispusă de pârât la art. 1 din hotărâre.
Din preambulul hotărârii, rezultă că măsurile luate s-au întemeiat pe referatul nr. 704/11.02.2005, privind necesitatea parcelării imobilului situat în Municipiul Arad, în vederea stabilirii aportului în natură al Consiliului Judeţean Arad la capitalul social al societăţii comerciale şi stabilirea aportului Consiliului Judeţean Arad la capitalul social al societăţii comerciale.
Temeiurile de drept care au stat la baza hotărârii emise de pârât, le-au constituit prevederile art. 109 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia locală, republicată şi art. 3 alin. 3 din Legea nr. 213/1998 coroborate cu prevederile art. 122 alin. 1 din Legea nr. 215/2001.
Art. 109 din Legea nr. 215/2001, republicată, priveşte dreptul consiliilor judeţene de a emite hotărâri în exercitarea atribuţiilor ce le revin, iar art. 122 alin.. 1 din aceeaşi lege prevede că aparţin domeniului public de interes local sau judeţean bunurile care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public şi nu sunt declarate prin lege de uz sau interes public naţional.
Art. 3 alin. 3 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, dispune că domeniul public al judeţelor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. II din Anexă şi din alte bunuri de uz sau de interes public judeţean, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului judeţean, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public naţional.
Punctul II din Anexa Legii nr. 213/1998, prevede expres că domeniul public judeţean este alcătuit din drumuri judeţene, terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară acesta activitatea, cu aportul propriu, instituţiile publice de interes judeţean, cum sunt: biblioteci, muzee, spitale, etc., precum şi reţelele de alimentare cu apă, realizate în sistem zonal şi staţiile de tratare cu instalaţiile, construcţiile şi terenurile aferente acestora.
Parcela, ce face obiectul hotărârii emise de pârât, nu intră în categoria celor prevăzute de pct. II din Anexa la Legea nr. 213/1998 şi, totodată, prin Hotărârea nr. 48/2005, atacată în cauză, nu a fost declarată ca bun aparţinând domeniului public al judeţului Arad, pentru a fi incidente dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 213/1998 şi ale art. 23 din aceeaşi lege, care prevăd că sunt de competenţa contenciosului administrativ litigiile cu privire la delimitarea domeniului public al statului, judeţelor, comunelor sau oraşelor.
Aşa cum rezultă din conţinutul hotărârii în litigiu, asupra parcelei susmenţionate, a fost atestat dreptul de proprietate în favoarea reclamantei societate comercială, prin certificatul de atestare al dreptului de proprietate seria AR nr. 0093/2004, în temeiul H.G. nr. 834/1991 şi prin art. 2 din Hotărârea nr. 48/2005, pârâtul a decis că aceasta constituie aportul său în natură la societatea reclamantă, reprezentând un număr de 51.449 acţiuni în valoare de 100.000 lei fiecare.
Deci, prin hotărârea în cauză, pârâtul îşi constituie un aport în natură, în patrimoniul reclamantei, ceea ce vizează un raport de drept comercial şi nu administrativ.
Concluzia se impune atât prin raportare la neincidenţa prevederilor Legii nr. 213/1998, cât şi la natura juridică a raportului dedus judecăţii, care este unul comercial şi care impune verificarea acestuia, prin prisma prevederilor Legii nr. 31/1990, republicată, privind societăţile comerciale şi a legislaţiei comerciale în general, neavând relevanţă juridică forma actului prin care pârâtul a înţeles să decidă aportul său la patrimoniul societăţii reclamante.
Pentru a fi incidente dispoziţiile contenciosului administrativ, actul atacat trebuie să fie emis în cadrul unui raport de drept administrativ, care presupune un raport de inegalitate al părţilor, de subordonare faţă de autoritatea administrativă, ori reclamanta nu se află în această poziţie, în ceea ce priveşte patrimoniul său, faţă de pârât.
Cum instanţa de contencios administrativ nu este abilitată legal să cenzureze acte cu caracter comercial, în raport cu prevederile art. 1 alin. 1 şi art. 2 lit. c din Legea nr. 554/2004, se va admit recursul reclamantei, aşa cum s-a precizat anterior, cu aplicarea şi a prevederilor art. 2 pct. 1 lit. a C. pr. civ., competenţa de soluţionare în primă instanţă revenind Tribunalului Arad, ca instanţă comercială.

Etichete: , ,

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro