404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Liberare provizorie pe cautiune. Recurs. Nerespectarea procedurii prev. de art. 1608 – 1688 a cod procedura penala.

Liberare provizorie pe cautiune. Recurs. Nerespectarea procedurii prev. de art. 1608 – 1688 a cod procedura penala.

Examinând actele si lucrarile dosarului, curtea constata ca tribunalul, prin încheierea nr. 190/7.09.2005 pronuntata în dosarul penal nr. 1773 din 2005, în baza art. 1601 Cod procedura penala raportat la art. 1608 Cod procedura penala si art. 1608 alin. ultim Cod procedura penala, a respins, ca nefondata, cererea de liberare provizorie pe cautiune formulata de inculpatul T.B.E.

Pentru a pronunta aceasta hotarâre, tribunalul a retinut urmatoarele:

Inculpatul T.B.E. prin mama sa T.E., a formulat cerere de liberare provizorie pe cautiune, invocând prevederile art. 1601 si art. 1606 Cod procedura penala. S-a sustinut ca inculpatul care este cercetat pentru comiterea infractiunii prev. de art. 27 alin. 1 si art. 24 alin. 2 din Legea nr. 365/2002 îndeplineste conditiile prev. de art. 1602 alin. 1 si 2 Cod procedura penala.

Din actele si lucrarile dosarului, tribunalul a retinut ca inculpatul este cercetat în stare de arest preventiv, masura luata pe o perioada de 29 zile prin încheierea nr. 177/27.08.2005 a tribunalului, cu începere de la 27.08.2005 pâna la 24.09.2005, pentru comiterea infractiunii prev. de art. 27 alin. 1 si art. 25 alin. 2 din Legea nr. 365/2002.

Tribunalul a concluzionat, de asemenea, ca inculpatul are vocatie de a beneficia de liberare provizorie pe cautiune, dar cererea este neîntemeiata.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul T.B.E., criticând-o în principal pentru nelegalitate si în subsidiar pentru netemeinicie.

În motivarea cererii de recurs, se sustine nelegalitatea hotarârii atacate, întrucât instanta, dupa ce a constatat ca cererea cuprinde toate mentiunile impuse de lege, trebuia sa fixeze cuantumul cautiunii si abia dupa aceea sa solutioneze cererea pe fond.

Pentru aceste motive, se solicita casarea încheierii si trimiterea dosarului la prima instanta pentru rejudecarea cererii cu respectarea prevederilor legale.

Pe fond, recurentul sustine ca încheierea recurata este netemeinica, deoarece sunt îndeplinite toate conditiile pentru punerea sa în libertate provizorie.

Astfel, se solicita admiterea recursului, casarea încheierii si rejudecându-se cererea pe fond, sa se admita, sa se dispuna punerea sa în libertate, chiar cu instituirea unor obligatii pe care trebuie sa le respecte inculpatul.

Verificând încheierea recurata, actele si lucrarile dosarului, prin prisma motivelor de recurs care vizeaza nelegalitatea, curtea constata ca recursul este întemeiat.

Inculpatul T.B.E. a investit tribunalul cu solutionarea unei cereri de liberare provizorie pe cautiune.

Tribunalul în solutionarea acestei cereri a constatat ca inculpatul „are vocatie” de a beneficia de liberare provizorie pe cautiune, dar aceasta cerere nu este întemeiata, având în vedere natura si gravitatea faptei pentru care este cercetat si împrejurarile concrete în care a fost comisa.

Institutia liberarii provizorii pe cautiune este reglementata în Codul de procedura penala la art. 1604 – art. 1608a .

Articolul 1608 – 1688a Cod procedura penala reglementeaza procedura de solutionare a unei astfel de cereri.

Astfel, acest text de lege stabileste ca instanta examineaza cererea si daca sunt îndeplinite conditiile impuse de lege, procedeaza la admiterea în principiu si la stabilirea cuantumului cautiunii.

Dupa plata cautiunii se analizeaza temeinicia cererii.

Daca cererea este neîntemeiata, se respinge si potrivit art. 1605 alin. 4 lit. „f” Cod procedura penala, cautiunea se restituie.

În speta, tribunalul a trecut peste una din fazele esentiale ale procedurii de solutionare a cererii de liberare provizorie pe cautiune formulata de inculpatul T.B.E.

Desi a admis cererea în princpiu, afirmând ca inculpatul T.B.E. „are vocatie de a beneficia de liberare provizorie pe cautiune”, înainte de a analiza cererea sub aspectul temeiniciei, nu a stabilit cuantumul cautiunii si nu l-a obligat pe inculpat sa o achite.

În contextul celor mai sus prezentate, curtea constata ca în cauza opereaza motivul de casare prev. de art. 3859 punct 171 Cod procedura penala.

În consecinta, urmeaza a se admite recursul, a se casa hotarârea recurata si a se trimite cauza primei instante pentru rejudecare, cu respectarea prevederilor mai sus mentionate.

Cu ocazia rejudecarii cauzei, se vor analiza si celelalte motive de netemeinicie invocate în motivele de recurs.

Decizia penala nr.528 din 9 septembrie

Etichete:

Liberare provizorie pe cautiune

Dosar nr.5506/327/2008

R O M Â N I A

TRIBUNALUL TULCEA

DECIZIA PENALĂ NR.1

Şedinţa publică din 8 ianuarie 2009

Cu privire la recursurile penale de faţă constată următoarele ;

Prin încheierea pronunţată la 6 ianuarie 2009 în dosarul 5506/327/2008 Judecătoria Tulcea , făcând aplicarea prevederilor art. 1608a alin.6 cod pr.penală , a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie pe cauţiune , formulată de inculpatul (…) , fiul lui (…), ns.la data de 29.03.1983 , CNP: 1830329360036 .

Prin încheierea menţionată anterior, în baza prevederilor art.3002 cod pr.penală raportat la art.160b cod pr.penală s-a menţinut arestarea preventivă a inculpaţilor (…) şi (…) pentru o perioadă de 60 de zile , începând cu data de 06.01.2009şi până la data de 06.03.2009, inclusiv.

Totodată, s-a fixat termen pentru continuarea judecăţii la plata de 3 februarie 2009.

În esenţă, Judecătoria Tulcea a reţinut , urmare examinării actelor şi lucrărilor dosarului că, prin încheierea din 27.09.2008, pronunţată în dosarul nr. 4630/327/2008 al Judecătoriei Tulcea , rămasă definitivă prin încheierea nr.7 din 29.09.2008 a Tribunalului Tulcea, s-a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor (…) şi (…) pe o durată de 28 zile, că măsura respectivă a fost prelungită prin încheierea din 22 octombrie 2008 pronunţată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr.5066/327/2008 iar prin încheierea din 17.11.2008 măsura arestării preventive a celor doi inculpaţi a fost menţinută pentru o perioadă de 60 zile, începând cu data de 17.11.2008 şi până la 15.01.2009 inclusiv.

Pentru a menţine arestarea preventivă a celor doi inculpaţi Judecătoria Tulcea a avut în vedere gradul ridicat de pericol social ai faptei pentru care sunt trimişi în judecată, pericol conturat, în concret , prin modalitatea de săvârşire a faptei. Astfel, s-a reţinut că partea vătămată a fost luată de pe stradă la o oră matinală de un grup de trei bărbaţi între care se aflau şi cei doi inculpaţi , că sub imperiul unei constrângeri morale partea vătămată a fost nevoită să-i însoţească pe cei trei bărbaţi, care au lipsit-o de libertate timp de mai multe ore, interval în care au întreţinut cu aceasta mai multe raporturi sexuale prin constrângere.

A mai reţinut instanţa de fond că, în speţă, există date din care rezultă că inculpaţii dacă ar fi lăsaţi în libertate ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influenţarea unor părţi sau martori.

Raportat la cele reţinute Judecătoria Tulcea a apreciat că temeiurile avute în vedere la propunerea de arestare preventivă cât şi la prelungirea şi menţinerea acesteia subzistă şi impune în continuare privarea de libertate a inculpaţilor.

În legătură cu cererea de liberare provizorie pe cauţiune, formulată de inculpatul (…), s-a apreciat că, în prealabil,ea întruneşte cerinţele legale , fixându-se prin încheierea din 9 decembrie 2008, o cauţiune în sumă de 10.000 lei plătibilă până la 16 decembrie 2008.

Urmare analizării cererii de liberare provizorie pe cauţiune prin prisma dispoziţiilor art.1608 şi art.1608a cod pr.penală, după ascultarea inculpatului, a concluziilor apărătorului şi ale procurorului, Judecătoria Tulcea a apreciat că cererea este neîntemeiată.

Pentru a aprecia în sensul celor menţionate Judecătoria Tulcea a reţinut că, din materialul probator administrat în cauză există date din care rezultă că inculpatul (…) va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi sau martori,astfel că punerea lui în libertate ar reprezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

Împotriva încheierii din 6 ianuarie 2009 a Judecătoriei Tulcea, au declarat recurs, în termen legal, inculpaţii (…) şi (…) criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Recurentul inculpat (…) a criticat încheierea amintită pentru nelegalitate , în privinţa modului de soluţionare a cererii de liberare provizorie pe cauţiune.

Astfel, s-a susţinut că, instanţa de fond nun a procedat la ascultarea inculpatului referitor la cererea de liberare provizorie pe cauţiune, şi nu a acordat cuvântul părţilor , în privinţa admiterii în principiu a cererii, situaţie în care încheierea Judecătoriei Tulcea este lovită de nulitate absolută . Drept urmare s-a solicitat admiterea recursului, desfiinţarea în totalitate a încheierii din 6 ianuarie 2009 a Judecătoriei Tulcea şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Pe fondul cererii de liberare provizorie pe cauţiune s-a arătat că, instanţa de fond a făcut doar presupunerea că inculpatul ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului, dacă ar fi lăsat în libertate, ori, textul de lege al art.1602 alin.2 cod procedură penală impune să existe date certe că se încearcă zădărnicirea aflării adevărului.

În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului, desfiinţarea încheierii din 6 ianuarie 2009 a Judecătoriei Tulcea şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În privinţa menţinerii măsurii arestării preventive s-a arătat că, dacă se admite recursul pentru motivul de nelegalitate invocat nu se mai impune verificarea temeiniciei şi legalităţii respectivei măsuri.

Recurentul inculpat (…) a criticat încheierea din 6 ianuarie 2009 a Judecătoriei Tulcea în legătură cu măsura menţinerii arestării sale preventive.

În esenţă, inculpatul-recurent (…) a susţinut că, în ceea ce îl priveşte, în speţă nu există probe de vinovăţie a sa , că se bucură de prezumţia de nevinovăţie, iar condiţiile prevăzute de art.148 cod pr.penală nu sunt întrunite, cu excepţia aceleia prevăzută la litera f , astfel că nu există temeiuri pentru menţinerea arestării preventive.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii din 6 ianuarie 2009 a Judecătoriei Tulcea şi înlocuirea măsurii arestării sale preventive cu aceea de a nu părăsi localitatea de domiciliu.

Examinând încheierea din 6 ianuarie 2009 pronunţată în dosarul nr.5506/2008 al Judecătoriei Tulcea în raport de criticile din recursurile inculpaţilor (…) şi (…), de probatoriul administrat, cât şi din oficiu, în limitele prevăzute de art.3856 cod pr.penală tribunalul reţine următoarele;

Cu privire la criticile formulate de recurentul-inculpat (…) se constată, din examinarea încheierii atacate că, Judecătoria Tulcea a fixat cauţiunea la 10.000 lei, termenul de plată a acesteia fiind stabilit la 16 decembrie 2008 şi a acordat termen pentru admiterea în principiu a cererii de liberare provizorie pe cauţiune la data de 6 ianuarie 2009. Totodată, la termenul din 6 ianuarie 2009, în partea expozitivă a încheierii se arată că, părţile au pus concluzii în privinţa admiterii în principiu, astfel că este neîntemeiată critica referitoare la împrejurarea că nu s-a discutat în prealabil admiterea în principiu a cererii.

Potrivit textului art.1608a cod pr.penală soluţionarea cererii de liberare provizorie pe cauţiune se face după ascultarea inculpatului,a concluziilor apărătorului, precum şi ale procurorului.

Din conţinutul încheierii recurate rezultă că, la 6 ianuarie 2009 Judecătoria Tulcea a procedat la audierea inculpaţilor (…) şi (…) în legătură cu faptele pentru care au fost trimişi în judecată. Cu acest prilej apărătorul inculpatului (…) a avut posibilitatea să antameze şi aspectele relevante privind cererea de liberare provizorie pe cauţiune , astfel că au fost respectate dispoziţiile art.1608a cod pr.penală.

În condiţiile în care nici un text de lege nu împiedică ascultarea concomitentă a inculpatului cu privire la învinuirile ce i se aduc şi cu privire la eventualele măsuri preventive , nu se poate susţine cu temei că s-a încălcat o normă legală imperativă care să atragă nulitatea absolută a încheierii pronunţate.

Pe fondul cererii de liberare provizorie pe cauţiune, tribunalul reţine că, potrivit prevederilor art.160 alin.2 cod pr.penală liberarea provizorie pe cauţiune nu se acordă dacă există date din care rezultă necesitatea împiedicării inculpatului de a mai săvârşi alte infracţiuni sau că ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, prin alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Raportat la textul de lege amintit tribunalul constată că, inculpatul (…) este cercetat penal pentru o infracţiune de viol în formă continuată, pe care nu o recunoaşte, şi că modalitatea concretă în care se pretinde că a fost săvârşită fapta, respectiv cu alte două persoane şi prin luarea forţată de pe stradă şi la o oră matinală a părţii vătămate, este una deosebit de periculoasă. Drept urmare, în speţă, se justifică luarea măsurilor legale privind împiedicarea pretinşilor făptuitori de a mai săvârşi fapte asemănătoare, ce prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Pentru considerentele amintite , constatându-se că sunt îndeplinite cerinţele legale ale art.1602 alin.1 şi 2 cod pr.penală coroborat cu prevederile art.1604 alin.1 cod pr.penală tribunalul va respinge ca neîntemeiată critica privind netemeinicia şi nelegalitatea respingerii cererii de liberare provizorie pe cauţiune, for mulată de inculpatul-recurent (…).

Prezumţia de nevinovăţie nefiind prevăzută de lege ca o cauză ce ar împiedica luarea măsurilor preventive faţă de persoanele cercetate penal , este evident că prin ea însăşi, nu justifică admiterea cererii de liberare provizorie pe cauţiune.

În condiţiile în care temeiurile de fapt şi de drept avute în vedere la luare măsurii arestării preventive a inculpaţilor (…) şi (…) subzistă şi în prezent, în sensul că, aceştia sunt cercetaţi pentru fapte sancţionate de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani iar modalitatea concretă de săvârşire a faptelor este una de natură să creeze pericol pentru ordinea publică, în mod temeinic şi legal Judecătoria Tulcea a menţinut măsura arestării preventivă a acestora.

Pentru considerentele menţionate tribunalul va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii (…) şi (…) ca nefondate.

În urma examinării din oficiu a încheierii din 6 ianuarie 2009, pronunţată de Judecătoria Tulcea în dosar nr.5506/327/2008, nu s-au identificat motive de reformare a acesteia, motiv pentru care ea va fi menţinută ca legală şi temeinică.

Urmare a faptului că recursurile vor fi respinse ca nefondate, tribunalul îi va obliga pe recurenţi să plătească statului, cu titlul de cheltuieli judiciare, suma de 20 lei (…) iar (…) suma de 120 lei.

Întrucât, recurentul (…) a beneficiat de apărător, din oficiu, onorariul acestuia din urmă, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul MJ în contul Baroului de avocaţi Tulcea, pentru avocat (…).

Etichete:

LIBERARE PROVIZORIE PE CAUTIUNE . IN SITUATIA RESPINGERII CERERII IN FAZA DE URMĂRIRE PENALĂ SE RESTITUIE CAUTIUNEA

MATERIA PENAL

LIBERARE PROVIZORIE PE CAUTIUNE . IN SITUATIA RESPINGERII CERERII IN FAZA DE

URMĂRIRE PENALĂ SE RESTITUIE CAUTIUNEA

DOSAR NR. 2517/324/2009

INCHEIERE DIN 13.07.2009

Prin cererea înregistrată .la această instanţă sub nr.2517/324/2009, inculpatul M M, inculpat în

dosarul penal nr.2369/324/2009 – dosar propunere arestare preventivă, respectiv dosarul de urmărire penală

nr.1688/P/2009, aflat în stare de arest preventiv, prin intermediul apărătorului ales a formulat cerere de liberare

provizorie pe cauţiune, arătând că îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, respectiv că infracţiunea pentru care este

judecat prevede pedeapsa închisorii care nu depăşeşte 18 ani, că nu va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, că

a luat cunoştinţă de dispoziţiile legale privitoare la cazurile de revocare a liberării provizorie pe cauţiune, că nu

prezintă pericol public real pentru menţinerea măsurii arestării preventive şi că va respecta obligaţiile ce-i revin şi că,

cunoaşte dispoziţiile legii privitoare la cazurile de revocarea liberării provizorii pe cauţiune.

În drept şi-a întemeiat cererea pe disp.art.160 ind.1 şi urm. c.p.p.

Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată că inculpatul M M a fost arestat preventiv

prin încheierea nr.4/24.06.2009 a Judecătoriei Tecuci, rămasă definitivă prin încheierea Tribunalului Galaţi din

01.07.2009, fiind cercetat pentru că ar fi comis infracţiunea de furt calificat prev.şi ped.de art.208 alin.1-209 alin.1

lit.a),e),g) . şi alin.3 lit.h) din c.p. cu apşic.art.41, 42 c.p., constând în aceea că în noaptea de 22/23 iunie 2009, inc.D

F, M E, T S R, M M şi SD, cu autoturismul inc.S D şi cu o dubă condusă de inc.M M, s-au deplasat din nou în

comuna Cerţeşti, pentru a sustrage cablu telefonic, însă au fost surprinşi de către organele de poliţie.

Prin faptele săvârşite, inc. M M, alături de ceilalţi inculpaţi a produs un prejudiciu care nu a fost

recuperat.

Ca temei al arestării preventive s-au reţinut disp.art.148 lit.f) c.p.p. şi anume că sunt indicii că

inculpatul a săvârşit fapta penală, că aceasta de pedepseşte cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, că există probe

că lăsarea lui în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, deoarece inculpatul a săvârşit fapta în

timpul nopţii, în mod repetat, după ce anterior au făcut o planificare a modului de operare, iar după săvârşirea faptei

au valorificat bunurile sustrase la un centru de colectare fără a întocmi document de predare şi încasare a sumei de

bani, iar prin atitudinea sa, în noaptea de23 iunie 2009, a conştientizat că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală

alături de ceilalţi inculpaţi, prin faptul că a plecat din zona stâlpilor de unde urmau să sustragă cablul, el neoprind

autoturismul şi continuându-şi deplasarea, deşi avea o pană produsă ca urmare a gloanţelor trase de poliţişti,

participanţi la pânda organizată.

Totodată, pericolul concret pentru ordinea publică şi îşi găseşte expresia şi prin starea de nelinişte, de

sentimentul de insecuritate în rândul societăţii, generată de faptul că persoane bănuite de săvârşirea unor infracţiuni

de o gravitate deosebită sunt cercetate şi judecate în stare de libertate.

Totodată, pericolul social pentru ordinea publică este dat şi de faptul că prin faptele lor, inculpaţii au

afectat sistemul de telefonie al unei întregi localităţi.

Pentru a se putea dispune liberarea provizorie pe cauţiune, trebuie îndeplinite condiţiile prev. de

art.160 ind.2 alin.1 şi 2 c.p.p. şi cererea să fie întemeiată şi că s-a depus cauţiunea..

Instanţa verificând îndeplinirea condiţiilor pentru admisibilitatea în principiu a cererii, a constatat că

prezenta cerere este admisibilă în principiu, s-a depus cauţiunea în cuantum de 5.000 lei, stabilit de instanţă, însă pe

fondul cauzei aceasta este nefondată, întrucât avându-se în vedere gravitatea faptei reţinută în sarcina inc. M M,

natura şi importanţa valorilor lezate, pericolul social al acestei fapte, starea de nelinişte şi de siguranţă, generată în

rândul comunităţii de săvârşirea unor astfel de fapte, instanţa apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului, prezintă

pericol concret pentru ordinea publică.

Faptul că inculpatul îndeplineşte formal condiţiile de admisibilitate în principiu, şi anume, plata unei

cauţiuni nu obligă instanţa la admiterea cererii de liberare provizorie, fiind atributul acesteia de a aprecia dacă se

impune acordarea liberării provizorii pe cauţiune a inculpatului arestat preventiv.

La analiza temeiniciei cererii de liberare provizorie, trebuie avut în vedere circumstanţele concrete ale

comiterii faptei, rezonanţa socială a acesteia şi dacă scopul pentru care s-a dispus arestarea preventivă poate fi atins

şi prin liberarea provizorie pe cauţiune.

Aspectele că inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei, n u a coroborat cu organele de urmărire

penală şi că a formulat cererea de liberare, fiindcă nu este vinovat de săvârşirea faptei, că are o situaţie familială

deosebită, în sensul că concubina sa este bolnavă, a suferit un accident conform actelor depuse, nu sunt de natură

să înlăture pericolul social pentru ordinea publică dacă ar fi lăsat în libertate raportat la împrejurările în care s-a

comis fapta: în grup, au afectat sistemul de telefonie al unei întregi localităţi coroborat şi cu rezonanţa negativă

generată în rândul cetăţenilor.

Circumstanţele familiale ale inc. M M nu au relevanţă sub aspectul pericolului social concret pe care-l

reprezintă fapta săvârşită de acesta, ele putând fi luate în considerare ca circumstanţe atenuante cu ocazia judecăţii în

fond a cauzei.

În cauză, se observă că se menţin temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării

preventive a inculpatului, lăsarea în libertate acestuia prezentând pericol concret pentru ordinea publică, iar scopul

pentru care s-a dispus arestarea preventivă, nu poate fi atins şi prin liberarea provizorie pe cauţiune.

Faţă de cele menţionate mai sus, instanţa urmează a respinge cererea de liberare provizorie pe

cauţiune ca nefondată, formulată de inc. M M.

Prin încheiere s-a respins ca nefondată cererea de liberare provizorie pe cauţiune formulată de

inculpatul M M , cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.208 alin.1-

209 alin.1 lit.a),. e) şi g) şi alin.3 lit.h) cu aplic.art.41 alin.2 c.p. – în dosarul nr.2517/324/2009 – dosar urmărire

penală nr.1688/P/2009.Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 50 lei cheltuieli judiciare.

Prin încheierea din 16.07.2009 Tribunalul Galaţi a admis recursul inculpatului, a casat în parte

încheierea şi a dispus restituirea cauţiunii în cuantum de 5.000 lei.

Etichete:

Liberare provizorie pe cauţiune. Îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 160 ind. 4 alin. 1 cu referire la art. 160 alin. 2 Cod procedură penală

Prin încheierile de şedinţă din data de 28.04.2006 date de Tribunalul Iaşi în dosarele 6716/2006 şi 6717/2006 au fost respinse cererile de liberare provizorie pe cauţiune formulate de inculpaţii B.C. şi S.M., cercetaţi în dosarul nr. 73/D/P/2006.

S-a dispus restituirea cauţiunii în sumă de 1.000 RON fiecare.

În pronunţarea acestei încheieri s-a reţinut:

Prin încheierea din data de 22.03.2006 s-a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor, cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „deţinere în vederea punerii în circulaţie de instrumente de plată electronică falsificate”, faptă prevăzută de art. 24 alin. 2 din Legea nr. 365/2002, constând în aceea ă inculpaţii au fost depistaţi de lucrătorii de poliţie în apropierea bancomatului ATM/RZB/320 din Iaşi, aparţinând Raiffeisein Bank, având asupra lor 80 carduri falsificate.

Reţinând pe de o parte detenţia acestor carduri falsificate, precum şi împrejurarea prinderii inculpaţilor în apropierea bancomatului, judecătorul a dispus arestarea preventivă pe o durată de câte 25 zile.

Dacă sub aspectul alin. 1 al. dispoziţiilor art. 160 ind. 2 din Codul de procedură penală limitele de pedeapsă prevăzute în art. 24 alin. 2 din Legea nr. 365/2002 (închisoare de la 3 la 12 ani) permite formularea cererii de liberare provizorie pe cauţiune, în cauza de faţă, coroborând mijloacele de probă, s-a reţinut că există temerea, că fiind în stare de libertate, ar putea continua aceleaşi activităţi infracţionale şi în consecinţă există date din care rezultă necesitatea de a–i împiedica să săvârşească alte infracţiuni sau că aceştia vor încerca să zădărnicească aflarea adevărului fiind presupusă de maniera în care se bănuie că au săvârşit infracţiunea pentru care sunt cercetaţi.

A concluzionat judecătorul în sensul neîndeplinirii condiţiilor legale şi a respingerii cererilor de liberare provizorie pe cauţiune.

Încheierile pronunţate au fost recurate de inculpaţi care oral, prin apărătorul ales, au susţinut că temeiurile legale privind liberarea provizorie pe cauţiune sunt îndeplinite.

Probele administrate conduc la concluzia că inculpaţii au reţinut acele carduri fără intenţia de a le pune în circulaţie.

Inculpaţii nu au antecedente penale, pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta cercetată este de până la 12 ani şi au achitat cauţiunea stabilită de instanţă.

Curtea de Apel Iaşi a admis recursurile, a casat încheierile pronunţate şi în rejudecare, în baza dispoziţiilor art. 160 ind. 8 lit. a alin. 2 Cod procedură penală a admis cererile formulate de inculpaţii B.C. şi S.M. şi a dispus punerea în libertate provizorie pe cauţiune a acestora.

Pe timpul liberării provizorii s-a dispus ca inculpaţii să respecte obligaţiile prevăzute de art. 160 ind. 2 alin. 3 Cod procedură penală şi s-a atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 160 ind. 10 şi art. 160 ind. 5 alin. 5 Cod procedură penală.

Analizându-se criticile formulate s-au reţinut următoarele:

Dispoziţiile art. 160 ind. 2 alin. 1 Cod procedură penală prevăd posibilitatea liberării provizorii şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 12 ani închisoare.

În mod corect instanţa de fond a reţinut că această condiţie este îndeplinită raportat textului incriminator – art. 24 alin. 2 din Legea nr. 365/2002.

Cea de-a doua premisă care trebuie realizată cumulativ cu cea anterioară are în vedere comportamentul inculpaţilor înainte de declanşarea procesului penal şi după liberarea provizorie a acestora.

În acest sens, dispoziţiile ar. 160 ind. 2 alin. 2 Cod procedură penală arată că liberarea provizorie nu se acordă în condiţiile în care inculpatul este recidivist ori există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor martori ori distrugerea mijloacelor de probă.

În cauza de faţă, în ceea ce priveşte comportamentul configurat al inculpaţilor se reţine că aceştia sunt infractori primari.

Temerea că vor săvârşi alte infracţiuni sau că vor încerca să zădărnicească aflarea adevărului, alterarea distrugerea mijloacelor de probă trebuie să rezulte din probe sau indicii temeinice cu privire la care organele judiciare să facă dovada.

Instanţa a refuzat acordarea liberării provizorii motivând că există temerea că inculpaţii lăsaţi în libertate ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului ori să comită alte infracţiuni de acelaşi gen.

Ori, o asemenea ipoteză se impune a fi înlăturată cu motivaţia inexistenţei unor date, probe sau indicii temeinice care să confirme şi să facă dovada în sensul celor de mai sus.

Este cert în cauză că inculpaţii au deţinut un număr de 80 carduri falsificate, iar potrivit susţinerilor acestora, instrumentele de plată au fost găsite.

La data de 17.04.2006 au încercat să folosească o parte din ele la un bancomat al Raiffeissein Bank.

Cardurile au fost reţinute de organele de anchetă penală pentru a fi supuse confiscării.

S-a concluzionat că sunt îndeplinite condiţiile ce trebuie realizate pentru a se dispune liberarea provizorie pe cauţiune.

(Încheierea penală nr. 111/03.06.2006)

Etichete:

Liberare provizorie pe cauţiune; Motivarea lapidară a soluţiei dată de prima instanţa ; Remedii procesuale în recurs; Art. 6 paragraf 1 CEDO; opinie separata.

Prin încheierea penală pronunţată de Judecătoria Paşcani în data de 22 iulie 2009, în dosarul nr. 2519/866/2009, s-a admis în principiu cererea formulată de inculpatul I.S.V. privind liberarea provizorie pe cauţiune, însă pe fond cererea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut mai întâi că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1604 rap. la art. 1602 Cod procedură penală: infracţiunea cercetată (viol) fiind pedepsită cu închisoarea sub 18 ani şi cauţiunea stabilită de instanţă fiind plătită.
Cu privire la fondul cererii s-a apreciat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului subzistă (în cauză există indicii temeinice privind săvârşirea infracţiunii cercetate de către inculpat; pericolul social concret pe care îl reprezintă inculpatul rezultă din modul concret de săvârşire a faptei – violenţa manifestată de acesta şi persistenţa infracţională a inculpatului, acesta aflându-se în prezent în cursul termenului de încercare în ceea ce priveşte o pedeapsa anterioară cu închisoarea, care nu atrage însă starea de recidivă, având în vedere şi gravitatea faptei cercetate pentru care legea prevede o pedeapsă cu închisoare mai mare de 4 ani). Luând în considerare stadiul procesual actual, respectiv că nu s-au administrat probe până în acest moment în cadrul cercetării judecătoreşti, astfel încât să se stabilească o situaţie reală de fapt, prima instanţă a reţinut că nu există elemente de natură a conduce la admiterea cererii formulate. Apreciind că plata cauţiunii este doar o condiţie a cererii de eliberare provizorie pe cauţiune, instanţa de fond a constatat că nu se impune judecata în stare de libertate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 1608a al. 6 Cod procedură penală, a respins cererea ca fiind neîntemeiată.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termen inculpatul ISV, recursul fiind motivat şi susţinut oral potrivit părţii introductive a deciziei de faţă.
Examinând încheierea atacată prin prisma motivelor invocate, precum şi din oficiu în condiţiile art. 3856 alin.3 Cod procedură penală, tribunalul a constat că hotărârea recurată este legală şi temeinică.
Nu au fost invocate şi nici nu au putut fi decelate aspecte de nelegalitate care să conducă la casarea încheierii atacate.
Chiar dacă hotărârea primei instanţe este insuficient motivată prin raportare la condiţiile de fond ce ar fi trebuit analizate prin prisma sediului materiei – art. 1604 alin. 1 raportat la art. 1602 alin. 2 Cod procedură penală – tribunalul constată că datele existente în cauză, aşa cum se va arăta în continuare, împiedică liberarea provizorie pe cauţiune.
Cu privire la temeinicie, tribunalul constată că prima instanţă a apreciat corect faptul că în speţă există elemente, în accepţiunea art. 1602 alin. 2 Cod procedură penală, care să justifice necesitatea de a împiedica pe inculpat să săvârşească alte fapte penale; de asemenea, datele cauzei validează şi teza că inculpatul ar putea încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea persoanelor ce urmează a fi audiate în cauză, prin alterarea probelor sau alte asemenea fapte.
Într-adevăr, împrejurarea că inculpatul ISV nu se află la primul contact cu legea penală, permite să se presupună în mod rezonabil că în cauză este prezent riscul de reiterare a unor acte din sfera ilicitului penal. Astfel, inculpatul figurează în cazierul judiciar (f. 56 dos. u.p.) cu o condamnare definitivă la o pedeapsă de 6 luni închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni (sentinţa penală nr. 186/07.05.2008 a Judecătoriei Paşcani, definitivă prin neapelare). Deşi a beneficiat de clemenţă şi era avertizat asupra consecinţelor atrase de noi încălcări ale legii penale, se pare că inculpatul a nesocotit rolul educativ al procesului finalizat prin pronunţarea unei hotărâri definitive de condamnare şi a înţeles să revină în câmpul infracţional. Sub acest aspect, există nu doar indicii în înţelesul art. 681 Cod procedură penală, ci chiar probe care susţin în mod legitim şi rezonabil bănuiala că inculpatul este autorul unei fapte de agresiune sexuală comisă cu o brutalitate excesivă asupra părţii vătămate SLM.
În acest context, instanţa este îndrituită să se teamă că persoana bănuită de comiterea unor multiple acte de violenţă (obiectivate prin nenumăratele leziuni, descrise în detaliu în actele medico-legale aflate la filele 13, 14 din dosarul de urmărire penală), împotriva unei tinere lipsite de apărare, pe timp de noapte, în scopul obţinerii cu forţa a unor satisfacţii sexuale, chiar înlăuntrul termenului de încercare afectat unei condamnări anterioare, ar putea relua cu uşurinţă ciclul infracţional, dacă ar fi lăsată în libertate.
În plus, există şi date că aflarea adevărului ar putea fi zădărnicită prin lăsarea inculpatului recurent în libertate.
Astfel, audierile care au avut loc în şedinţa din data de 22 iulie 2009 (f. 61, 62 dosar de fond) reflectă faptul că ambele părţi şi-au menţinut poziţiile adoptate încă din faza de urmărire penală, în sensul că inculpatul pare să refuze asumarea unei conduite procesuale corecte, menite să servească la aflarea adevărului şi la lămurirea cauzei sub toate aspectele. Că este aşa, rezultă din cuprinsul declaraţiei inculpatului, care neagă în continuare actele de constrângere, în pofida precizărilor făcute de medicii legişti referitoare la „consumarea unui raport sexual cu violenţă ce poate data din 07/08.06.2009” şi la mecanismul de producere a unor „multiple excoriaţii, echimoză, hematom epicranian, traumatism laringian, […] comoţie cerebrală anamnestică […] prin loviri cu obiecte contondente, comprimare cu mijloace contondente şi târâre”. Această aparenţă de nesinceritate nu poate decât să diminueze şansele de eligibilitate la liberarea provizorie, iar dacă se adaugă şi faptul că în cauză urmează a fi audiaţi mai mulţi martori (chiar oculari), care sunt cunoscuţi sau prieteni cu inculpatul, instanţa nu poate decât să aprecieze că există încă un risc crescut de alterare a probelor, prin influenţarea depoziţiilor persoanelor chemate ca martori. Pe de altă parte, dată fiind natura şi specificul faptelor cercetate, se poate considera că, dacă ar fi lăsat în libertate, inculpatul ar putea să creeze o presiune suplimentară şi injustă asupra victimei infracţiunii de viol, în sensul determinării acesteia la a uza de instituţia retragerii plângerii (legală altminteri, câtă vreme constituie expresia unei manifestări libere de voinţă).
În considerarea celor expuse mai sus, tribunalul constată că durata arestării preventive este încă rezonabilă, prin raportare la stadiul cercetării judecătoreşti, la complexitatea cauzei şi la conduita părţilor, iar în speţă nu au apărut date noi, care să permită o reconfigurare a coerciţiei preventive. Se are în vedere şi faptul că garanţia depunerii unei cauţiuni este insuficientă faţă de raţiunile de ordine publică care impun în continuare măsura arestării, în sensul că scopurile urmărite de art. 136 alin. 1 coroborat cu art. 1 alin. 2 Cod procedură penală nu ar putea fi atinse şi prin lăsarea inculpatului în libertate provizorie. De asemenea, elementele particulare ale speţei de faţă sunt de natură să formeze convingerea că obligaţiile complementare subsumate controlului judiciar ar fi lipsite de o eficienţă reală asupra bunei desfăşurări a judecăţii.
Aşa fiind, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) Cod procedură penală, tribunalul, în opinie majoritară, va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul ISV.
Legat de opinia minoritară, care a uzat de argumentul nemotivării hotărârii de către prima instanţă, majoritatea colegială găseşte că acest raţionament, ce ar conduce la casarea cu trimitere, deşi este în principiu corect, nu poate fi îmbrăţişat, în speţa de faţă, din următoarele motive:
Astfel, soluţia minoritară, deşi legală, are în principal dezavantajul unei vădite lipse de utilitate procedurală. Trebuie observat că cererea de liberare provizorie pe cauţiune, ce face obiectul judecăţii de faţă, a fost formulată încă din data de 2 iulie 2009, iar încheierea pronunţată la aceeaşi dată a fost casată cu trimitere spre rejudecare. Prin decizia penală nr. 488/06.07.2009 a Tribunalului Iaşi s-a atras deja atenţia asupra unor grave carenţe în soluţionarea cererii în primă instanţă şi s-a dispus rejudecarea cererii de liberare provizorie pe cauţiune (f. 28).
Se constată astfel că o nouă casare cu trimitere, pentru insuficienta motivare a soluţiei din primă instanţă, nu ar face altceva decât să prelungească inutil durata procedurilor, în condiţiile în care astfel de cereri trebuie rezolvate în regim de urgenţă. Aşadar, în loc să primească un răspuns prompt la cererea sa, inculpatul ar fi obligat, şi nu din vina sa, să reia un alt treilea ciclu procesual, de o eficienţă îndoielnică, ceea ce ar fi inacceptabil pentru o astfel de solicitare care reclamă celeritate sporită.
Pe de altă parte, aşa cum s-a arătat constant în jurisprudenţa CEDO, Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale consacră drepturi concrete şi efective, nu teoretice şi iluzorii, mai ales în sfera ocrotită prin dispoziţiile Art. 5 paragraf 3. Or, din această perspectivă, tribunalul consideră că o soluţie pe fond şi solid motivată în calea de atac, chiar defavorabilă recurentului, serveşte mai bine ideea de bună înfăptuire a justiţiei decât o soluţie neutră, de casare cu re-trimitere, care nu ar face decât să alimenteze în mod nedorit speranţa iluzorie pentru inculpat, că liberarea pe cauţiune ar fi posibilă în acest moment procesual.

Opinia separată a judecătorului FEC

Contrar opiniei majorităţii, se apreciază că soluţia instanţei de fond este nelegală şi se impunea în temeiul art.385 indice 15 alin.1 pct.2 lit.c Cod procedura penala în referire la art. 385 indice 9 pct.9 Cod procedura penala casarea încheierii cu trimiterea spre rejudecare a cererii de liberare provizorie pe cauţiune formulata de inculpatul ISV

Aşa cum s-a arătat în soluţionarea fondului cererii formulate de inculpatul ISV s-a reţinut de instanţa fondului prin încheierea din 22.07.2009 Cod procedura penala că „temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului subzistă (în cauză există indicii temeinice privind săvârşirea infracţiunii cercetate de către inculpat; pericolul social concret pe care îl reprezintă inculpatul rezultă din modul concret de săvârşire a faptei – violenţa manifestată de acesta şi persistenţa infracţională a inculpatului, acesta aflându-se în prezent în cursul termenului de încercare în ceea ce priveşte o pedeapsa anterioară cu închisoarea, care nu atrage însă starea de recidivă, având în vedere şi gravitatea faptei cercetate pentru care legea prevede o pedeapsă cu închisoare mai mare de 4 ani). Faţa de stadiul procesual actual, respectiv că nu s-au administrat probe până în acest moment în cadrul cercetării judecătoreşti, astfel încât să se stabilească o situaţie reală de fapt, nu există elemente de natură a conduce la admiterea cererii formulate. Apreciind că plata cauţiunii este doar o condiţie a cererii de eliberare provizorie pe cauţiune, instanţa de fond a constatat că nu se impune judecata în stare de libertate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 1608a al. 6 Cod procedură penală, a respins cererea ca fiind neîntemeiată”.
Argumentele opiniei minoritare au la bază raţiuni legate de respectarea drepturilor esenţiale ale părţilor, precum şi de rolul şi locul justiţiei într-o societate democratică.
Astfel, pe de o parte, este unanim admis că instituţia prevăzută de art.160 ind.4 alin.1 raportat la art.160 indice 2 alin.1 şi alin.2 Cod procedura penala -liberarea provizorie pe cauţiune – presupune menţinerea condiţiilor arestării preventive a inculpatului, însă organul judiciar apreciază că liberarea este posibilă sub garanţia plăţii unei cauţiuni. Din aceasta perspectivă referirea instanţei la subzistenţa temeiurilor arestării preventive are rolul exclusiv de a stabili incidenţa dispoziţiilor art.160 indice 1 Cod procedura penală.
În ceea ce priveşte fondul cererii inculpatului, instanţa s-a limitat la a indica că întrucât nu s-au administrat probe până la acest moment procesual „astfel încât să se stabilească o situaţie reală de fapt”, cererea nu poate fi admisă.
Or, un astfel de raţionament este invalid judiciar şi formal, deoarece:
1.dispoziţiile art.160 indice 1 Cod procedura penal prevăd în tot cursul procesului penal, invinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa in libertate provizorie(…) pe cautiune, fără a stabili un moment procesual la care aceasta cerere poate deveni admisibilă;
2.potrivit raţionamentului primei instanţe, trebuie considerat că situaţia de fapt cercetată, în prezenta cauza, este nereală, întrucât nu au fost administrate probe în faţa instanţei ( totuşi inculpatul ISV este menţinut în stare de arest preventiv).
3. deşi martorii CV, DL, GC şi IAI au fost prezenţi la termenul din 22.07.2009, prima instanţa nu a procedat la audierea acestora, fără nicio justificare, motivând respingerea cererii de liberare pe cauţiune formulata de inculpat pe considerentul „neadministrării de probe”.
Or, a aprecia că scurtele consideraţii ale primei instanţe valorează motivarea soluţiei procesuale conduce la consacrarea rolului exclusiv formal al obligaţiei jurisdicţionale de expunere a motivelor şi permite inserarea oricărei alegaţii cu rol de fundament, chiar dacă aceasta nu are legătură cu cauza.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenţie, include printre altele dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenţia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria A, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real „ascultate”, adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată.
Or, nicio împrejurare nu permite să se aprecieze că instanţa de fond a analizat vreuna din tezele apărării referitoare la temeinicia cererii de liberare, atât în referire la circumstanţele reale, cât şi personale ale inculpatului.
Lipsa unei motivări concise, pertinente şi adecvate a încheierii lipseşte instanţa de recurs de posibilitatea realizării unui control judiciar eficient asupra temeiniciei soluţiei date , dar mai ales lipseşte inculpatul de un grad de jurisdicţie.
Aşa cum s-a arătat în jurisprudenţa Curţii Europene, o hotarare motivata a instantelor interne in materie dovedeste ca partile au fost ascultate in mod efectiv. Ea ii permite partii interesate sa faca apel si ii da instantei de apel posibilitatea de a analiza hotararea respectiva din perspectiva motivelor astfel invocate. Numai oferind motivele pe care se bazeaza o hotarare se poate permite un control public al administrarii justitiei (Suominen impotriva Finlandei, nr. 37.801/97, § 37, 1 iulie 2003). Pe de alta parte, argumentele pro si contra punerii in libertate nu trebuie sa fie „generale si abstracte” [vezi, printre altele, Smirnova impotriva Rusiei, nr. 46.133/99 si 48.183/99, § 63, CEDO 2003-IX (extrase)] – (Hotararea Curtii Europene a Drepturilor Omului in Cauza Calmanovici impotriva Romaniei , publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 283, din 30 aprilie 2009).
Pentru aceste considerente, contrar opiniei majoritare, s-a apreciat că încheierea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, soluţia legală fiind cea prevăzută de art.385 indice 15 alin.1 pct.2 lit.c Cod procedura penala în referire la art. 385 indice 9 pct.9 Cod procedura penala.
Deşi în mod corect se subliniază de opinia majoritară că soluţia de casare cu trimitere are inconvenientul major al creşterii duratei de soluţionare a cererii de liberare provizorie pe cauţiune, iar repetarea casării cu trimitere este de natură a denota o deficienţă de funcţionare a sistemului judiciar (Cauza Carstea si Grecu impotriva Romaniei, nr. 56.326/00, 15 iunie 2006, § 42) s-a apreciat că în caz de concurs de drepturi corelative, trebuie acordata prevalenţă celui ce are o pondere mai însemnată în realizarea efectivă a procedurii echitabile.
Nu se împărtăşeşte nici aprecierea opiniei majoritare, conform căreia reluarea procedurii este lipsită de utilitate procedurală, în condiţiile în care trimiterea cererii la prima instanţa ar fi permis analizarea acesteia după audierea martorilor, având în vedere că riscul crescut de influenţare a depoziţiilor acestora pare a cântări hotărâtor şi în motivarea soluţiei instanţei de recurs. Or, aşa cum s-a arătat, neaudierea martorilor (unii chiar oculari) la termenul din 22.07.2009 nu poate fi imputată inculpatului, care nici nu a putut preciza în faţa instanţei de recurs motivul pentru care nu s-a procedat la ascultarea acestora.
De asemenea, nu în ultimul rând, s-a apreciat că validarea soluţiei primei instanţe, prin respingerea recursului formulat, chiar prin suplinirea gravelor deficienţe constatate, nu serveşte ideii de bună-înfăptuire a justiţiei întrucât păstrează aparenţa legalităţii procedurii desfăşurate în faţa primei instanţe şi transmite un semnal greşit instanţelor de fond.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro