Top

Lichidarea judiciară. Neîndeplinirea tuturor condiţiilor pentru deschiderea procedurii reorganizarii judiciare şi a falimentului.

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Galati, creditoarea B.R.D. Sucursala Tulcea a solicitat deschiderea procedurii reorganizarii judiciare si a falimentului debitoarei SC SOREX SA Galati în baza Legii 64/1995.

Debitoarea SC SOREX SA Galati a formulat contestatie prin care a solicitat respingerea cererii deoarece creanta nu este certa, lichida si exigibila si nu exista nici un contract de credit între ea si creditoare.

Prin sentinta comerciala nr.225/23.09.2004 , Tribunalul Galati a admis contestatia debitoarei si a respins ca nefondata cererea de deschidere a procedurii reorganizarii judiciare si falimentului, în baza art.31 alin.6 din Legea 64/1995 republicata.

S-a retinut ca, în conformitate cu art.29 din Legea 64/1995 republicata, creditoarea trebuie sa dovedeasca ca existenta unei cerinte certe, lichide si exigibile, ce se coroboreaza cu prezumtia de insolventa a debitoarei din cauza încetarii platilor fata de creditoare.

Prezumtia de insolventa este relativa si poate fi combatuta prin proba contrara.

Insolventa este definita de art.1 alin.2 din Legea 64/1995 ca fiind incapacitatea vadita de plata a datoriilor exigibile cu sumele de bani disponibile.

S-a apreciat ca debitoarea a rasturnat prezumtia de insolventa cu acte depuse la dosarul cauzei din care rezulta ca nu se afla în incapacitate de plata.

Din balanta de verificare analitica întocmita la 30.06.2004, necontestata de creditoare, rezulta ca debiotoarea detine disponibil în cont precum si sume de bani în casa, neaflându-se în stare de insolventa.

Impotriva acestei sentinte a declarat recurs creditoarea, recurs respins prin decizia civila cu nr.100/R/9.03.2005 a Curtii de Apel Galati, retinându-se ca, într-adevar, debitoare nu se afla într-un dezechilibru financiar.

Etichete: