404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

LITIGII DE MUNCĂ. Acordarea drepturilor băneşti ale personalului din învăţământ prevăzute prin Legea 221/2008.

Prin cererea introdusa la aceasta instanta la data de 4 noiembrie 2009 si înregistrata sub nr. 3026/116/2009 (nr. în format vechi 3690/C/2009), reclamantul Sindicatul Liber din Învatamânt Calarasi, a chemat în judecata pe pârâtii SCOALA CHISELET, UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALA COMUNA CHISELET – prin PRIMAR, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI CHISELET si INSTITUTIA PRIMARULUI solicitând ca prin hotarârea judecatoreasca ce se va pronunta sa se dispuna obligarea acestora la calcularea drepturilor salariale, începând cu data de 01.10.2008, rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008 si plata diferentelor dintre drepturile salariale efectiv încasate si cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea O.G 15/2008, actualizarea sumelor cuvenite cu indicele de inflatie la data platii efective.

În motivarea cererii sale, reclamantul arata ca O.G. nr. 15/2008 a reglementat cresteri salariale ale personalului din învatamânt pe anul 2008. În esenta prin acest act normativ s-a aprobat ca începând cu data de 01.10.2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 pentru salariile personalului didactic sa fie de 400.00 lei.

Ulterior publicarii acestui act normativ a fost emisa OUG nr. 136/2008, care prevede ca în perioada octombrie – decembrie 2008 valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 se stabileste la 299,933 lei pentru functiile didactice prevazute la art. 1 alin. 1 lit. c din OG 15/2008 aprobata cu modificari prin Legea 221/2008 si se va aplica începând cu plata drepturilor salariale aferente lunii aprilie 2009.

Precizeaza reclamantul ca la data de 12.11.2008, prin decizia nr. 1221/12.11.2008, Curtea Constitutionala a constatat ca dispozitiile OUG 136/2008 sunt neconstitutionale. Însa, anterior pronuntarii deciziei amintite, Guvernul adopta o noua Ordonanta de Urgenta, respectiv OUG 151/2008 pentru modificarea si completarea OG nr. 15/2008 privind cresterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învatamânt. În toate anexele la care se face referire, pe întreaga durata a anului 2009, valoarea coeficientului de multiplicare este de 299,933 lei.

Mentioneaza reclamantul ca din toate actele citate anterior rezulta faptul ca începând cu data de 01.10.2008, în conformitate cu dispozitiile Legii 221/2008, salariile personalului didactic (de predare si instruire / pregatire practica si didactic auxiliar) din învatamântul preuniversitar – membrii de sindicat ale caror drepturi le reprezinta, astfel cum rezulta din tabelul anexat – trebuiau calculate având ca baza o valoare de 400 lei a coeficientului de multiplicare 1,000 si desi în speta sunt aplicabile prevederile acestei legii (act normativ aprobat de Parlament si constatat constitutional de catre Curtea Constitutionala, fiind promulgat de Presedintele României), pârâtii nu au procedat la calculul si plata drepturilor salariale potrivit prevederilor acestei legi. Dimpotriva, acestia au facut aplicarea OUG 136/2008 si OUG 151/2008, calculând salariile în baza unui coeficient de multiplicare de numai 299,933 cu începere de la 1.10.2008.

Se arata ca la data de 29.01.2009 Guvernul emite o noua ordonanta de urgenta, respectiv OUG 1/2009 prin care practic este modificata din nou Legea 221/2008. Apoi, în Monitorul Oficial nr. 211 din data de 01.04.2009 este publicata o noua ordonanta de urgenta OUG 31/2009 privind unele masuri în domeniul salarizarii personalului din sectorul bugetar, blocându-se astfel si dupa data de 01.04.2009 aplicarea dispozitiilor Legii 221/2008.

În data de 30 aprilie 2009 este adoptata o ultima ordonanta de urgenta, OUG 41/2009 privind unele masuri în domeniul salarizarii personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai – decembrie 2009 care îngheata salariile personalului didactic pâna la 31 decembrie 2009.

Considera reclamantul ca efectul OUG 41 /2009 este acela de anulare a dispozitiilor Legii 221/2008 pentru tot restul anului 2009, fapt ce duce la inaplicabilitatea acestui act normativ.

Reclamantul a invocat si exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct 2 si 3 din OUG 151/2008 , art. 2 si 3 din OUG 1/2009, art. 2 si 3 din OOUG 31/2009, art. 2 din OUG 41/2009.

În dovedirea cererii sale, reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri si orice alte probe a caror necesitate ar rezulta din dezbateri.

În drept, reclamantul si-a întemeiat actiunea sa pe dispozitiile art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, ale art. 67 din Legea nr. 168/1999, privind solutionarea conflictelor de munca, art. 28 din Legea nr. 54/2003, legea sindicatelor, ale art. unic din Legea nr. 221/2008 si ale O.G. nr. 15/2008.

Pârâtii, desi au fost citati legal, nu au formulat aparari în cauza.

La termenul din data de 21 decembrie 2009, reclamantul a renuntat la invocarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor anterior invocate, motiv pentru care nu a mai fost analizata admisibilitatea cererii de sesizare a Curtii Constitutionale.

Totodata, a fost depus tabelul cu numele, functia si data angajarii membrilor de sindicat ale caror interese le reprezinta reclamantul în prezenta cauza.

Examinând actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

Prin dispozitiilor art. 1 alin. 1 lit. b si c din O.G. nr. 15/2008 privind cresterile salariale ale personalului din învatamânt pe anul 2008 se stabilea o evaluare a coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp, se asigura o crestere a drepturilor salariale ale personalului didactic si didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult fata de nivelul din 31 decembrie 2007.

Acest act normativ a fost aprobat cu modificari de catre Parlamentul României prin Legea nr. 221/2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2008 si care reprezenta valoarea de referinta pentru cresterile salariale ulterioare, ceea ce asigura cresteri salariale ale personalului didactic si didactic auxiliar de aproximativ 50% fata de 31 decembrie 2007.

Prin O.U.G. nr. 136/2008 privind stabilirea unor masuri pentru salarizarea personalului din învatamânt în anul 2008 sunt modificate unele prevederi ale O.G. nr. 15/2008, asa cum a fost aprobata prin Legea nr. 221/2008, reducându-se majorarile salariale stabilite de Parlament.

Prin decizia nr. 1221/12 noiembrie 2008, publicata în M.O. al României, partea I, nr. 804/2 decembrie 2008, Curtea Constitutionala declara neconstitutional acest act normativ precizând ca adoptarea de catre Guvern a Ordonantei de urgenta nr. 136/2008 nu a fost motivata de necesitatea reglementarii într-un domeniu în care legiuitorul primar nu a intervenit, ci, dimpotriva, de contracararea unei masuri de politica legislativa în domeniul salarizarii personalului din învatamânt adoptata de Parlament, iar în conditiile în care legiuitorul primar a stabilit deja prin Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 15/2008 privind cresterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învatamânt, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 730 din 28 octombrie 2008, conditiile si criteriile de acordare a acestor cresteri salariale, Guvernul, prin interventia sa ulterioara, a intrat în conflict cu prevederile art. 61 alin. (1) din Constitutie, potrivit carora „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român si unica autoritate legiuitoare a tarii”.

Totodata, instanta de control constitutional a constatat ca dispozitiile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 136/2008 înfrâng si prevederile art. 115 alin. (6) din Constitutie, deoarece afecteaza drepturi fundamentale, precum dreptul la munca si la protectia sociala a muncii si dreptul la un nivelul de trai decent, asa cum sunt consfintite în prevederile constitutionale ale art. 41 si art. 47 alin. (1). S-a constatat de asemenea si încalcarea prevederilor constitutionale ale art. 1 alin. 5, potrivit carora „În România respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie”.

Ulterior, Guvernul emite O.U.G. nr. 151/2008 din 10 noiembrie 2008, publicata în M.O. – partea I, nr. 759/11 noiembrie 2008, prin care dupa ce în art. 1 pct. 1 modifica denumirea O.G. nr. 15/2008, prin art. I pct. 2 si 3, reduce în mod substantial majorarile salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învatamânt în temeiul Legii nr. 221/2008 de aprobare a O.G. nr. 15/2008.

Curtea Constitutionala, prin decizia nr. 842/2 iunie 2009, publicata în M.O. – Partea I, nr. 464/6 iulie 2009, constata neconstitutionalitatea art. I pct. 2 si 3 din O.U.G. nr. 151/2008, invocând aceleasi considerente avute în vedere si la analiza O.U.G. nr. 136/2008.

Prin decizia nr. 989/30 iunie 2009, Curtea Constitutionala constata înca odata neconstitutionalitatea dispozitiilor art. I pct. 2 si 3 din O.U.G. nr. 151/2008, concomitent cu constatarea neconstitutionalitatii art. 2 si 3 din O.U.G. nr. 1/2009 privind unele masuri în domeniul salarizarii în sectorul bugetar.

De remarcat faptul ca, atât prin dispozitiile art. 2 si 3 din O.U.G. nr. 1/2009, cât si prin dispozitiile art. 2 si 3 din O.U.G. nr. 31/2009 si dispozitiile art. 2 din O.U.G. nr. 41/2009 se reglementeaza modificari ale unor prevederi introduse prin art. I pct. 2 si 3 din O.U.G. nr. 151/2008, prevederi constatate neconstitutionale de catre Curtea Constitutionala.

Cum modificarile aduse O.G. nr. 15/2008, prin dispozitiile art. I pct. 2 si 3 din O.U.G. nr. 151/2008 nu-si mai produc efecte, fiind suspendate de drept, potrivit art. 31 alin. 3, fraza a II-a din Legea nr. 47/1992, nici modificarile aduse prin acte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept nu pot produce efecte.

În consecinta, ca urmare a constatarii prin decizii succesive de catre Curtea Constitutionala a neconstitutionalitatii modificarilor aduse de Guvern Ordonantei nr. 15/2008, asa cum aceasta fusese aprobata prin Legea nr. 221/2008, tribunalul considera ca în prezent O.G. nr. 15/2008 privind cresterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 si 2009 personalului din învatamânt functioneaza în conditiile în care aceasta a fost aprobata prin Legea nr. 221/2008. Numai procedând în acest mod sunt respectate deciziile obligatorii ale Curtii Constitutionale si pusa în aplicare vointa Parlamentului cu privire la domeniul reglementat, afirmarea principiului separatiei si echilibrului puterilor în stat, precum si a principiului respectarii Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor.

De asemenea, nu trebuie omis faptul ca modificarile repetate ale aceluiasi act normativ (în speta modificarile au intervenit la intervale scurte de timp) tind sa încalce cerintele de precizie, claritate, accesibilitate si previzibilitate ale legii. De altfel,atât jurisprudenta Curtii Constitutionale, cât si cea a CEDO au subliniat faptul ca legile trebuie sa întruneasca anumite calitati pentru ca, in procesul de interpretare si aplicare a reglementarilor continute, sa nu se ajunga la încalcarea flagranta a drepturilor si libertatilor fundamentale garantate prin Constitutie si Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. În acest sens, CEDO a stabilit ca legea trebuie sa corespunda unor cerinte de accesibilitate si previzibilitate.

Apreciind ca în cauza, reclamantii, sunt beneficiarii dispozitiilor O.G. nr. 15/2008, asa cum a fost aprobata prin Legea nr. 221/2008, ei pot pretinde cel putin o „speranta legitima” cu privire la realizarea drepturilor lor referitor la cresterile salariale.

Aceasta „speranta legitima” a reclamantilor îsi gaseste justificarea si în desele modificari legislative prin interventia Guvernului, care prin ordonante succesive a cautat sa contracareze masurile legislative dispuse de Parlament cu privire la cresterile salariale ale personalului din învatamânt (în acest sens a se vedea Hotarârea împotriva României, Strain si altii, nr. 57.001/00 &56, C.E.D.O. 2005-VII, 21 iulie 2005, Paduraru citata anterior, & 98-99, Podeanu, nr. 4.596/03, &34, 16 februarie 2006, Radu nr. 13.309/03, & 34, 20 iulie 2006).

Pe de alta parte, în speta nu s-a dovedit ca ingerinta în dreptul reclamantilor cu privire la respectarea drepturilor lor salariale s-a facut cu respectarea limitarilor reglementate de art. 1 din Protocolul aditional la Conventie care prevede ca privarea de un bun se poate face daca aceasta este prevazuta de lege, adica de normele interne aplicabile si daca este impusa de o cauza de utilitate publica.

În cauza Viasu contra României, Hotarârea din 9 decembrie 2008, CEDO a statuat ca pentru ca o ingerinta sa fie „legala”, aceasta trebuie, pe de o parte sa fie prevazuta de lege, asigurându-se astfel principiul suprematiei legii, principiu fundamental într-o societate democratica, iar pe de alta parte sa pastreze un just echilibru între cerintele interesului general al comunitatii si imperativele apararii dreptului la respectarea bunurilor reclamantilor.

Or, în speta de fata, însasi Curtea Constitutionala a considerat ca normele emise de Guvern si care se constituie într-o ingerinta în dreptul la un salariu marit al reclamantilor încalca legea si ca aceste norme nu fac altceva decât sa contracareze unele masuri de politica legislativa în domeniul salarizarii personalului din învatamânt adoptate de Parlament.

Totodata, dispozitiile art. 40 alin. 2 din Codul Muncii, rap. la art. 243 Codul Muncii, art. 30 din legea nr. 130/1996, art. 155 Codul Muncii si art. 41 alin. 5 din Constitutie, statueaza obligatia angajatorului de a acorda salariatilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil si contractele individuale de munca, iar potrivit art. 169 alin. 1 din Codul muncii, angajatorul este obligat în temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale sa-l despagubeasca pe salariat în situatia în care a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligatiilor de serviciu sau în legatura cu serviciul, or neplata salariului stabilit prin lege, potrivit art. 157 alin. 2 din Codul muncii, constituie o încalcare a contractului de munca intervenit între angajator si salariat, ce atrage raspunderea civila contractuala a celui ce angajeaza.

Având în vedere considerentele expuse si retinând ca în cauza sunt îndeplinite conditiile raspunderii civile contractuale, priveste întemeiata cererea reclamantului urmând a o admite, tinându-se seama si de data angajarii fiecarui membru de sindicat, precum si de faptul ca fiind vorba de plata unei sume de bani cuantumul prejudiciului se compune atât din aceasta suma cât si din corectia ei cu indicele de inflatie.

În consecinta, pârâta Scoala Chiselet, unitate de învatamânt ce functioneaza potrivit art. 145 din Legea nr. 84/1995 – legea învatamântului, în calitate de angajator, împreuna cu Consiliul Local Chiselet, în calitate de finantator, potrivit art. 167 din Legea nr. 84/1995 si Institutia Primarului si Unitatea administrativ – teritoriala Chiselet prin primar, în calitate de ordonator principal de credite, urmeaza a fi obligati la calcularea drepturilor salariale rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008 si plata diferentelor dintre drepturile salariale efectiv încasate si cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea O.G 15/2008, începând cu data de 1.10.2008 si actualizarea sumelor cuvenite cu indicele de inflatie la data platii efective membrilor de sindicat, personal didactic si didactic auxiliar.

Etichete:

LITIGII DE MUNCĂ. Nulitatea dispoziţiei de imputare. Art. 164 alin. 2 Codul muncii

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante sub nr. 2060/116/2010 la data de 05.05.2010 reclamantul S.I. a chemat în judecata pe pârâta Institutia Primarului solicitând ca prin hotarâre judecatoreasca sa se dispuna nulitatea absoluta a dispozitiei de imputare nr. 843 emisa de catre parat la data de 20.03.2010 si comunicata la data de 06.04.2010 conform adresei nr. 11769, anularea retinerilor in rate lunare din drepturile sale salariate, ca netemeinice si nelegale. In subsidiar, pana la solutionarea acestui conflict de munca, solicita obligarea pârâtei sa-i înapoieze sumele retinute.

În motivarea cererii sale, reclamantul arata ca in conformitate cu dispozitiile O.U.G. nr. 63/2003 si Ordinul 496/28.07.20003 a beneficiat in perioada 1 aprilie 2008 – 1 august 2009 de o indemnizatie de dispozitiv in procent de 25% din salariul de baza, iar ca urmare a unui control efectuat de Camera de Conturi Calarasi, aceasta a emis decizia nr. 51/12.01.2010, constatând ca s-au efectuat plati fara justificare legala catre personalul din aparatul de specialitate al Primarului, motiv pentru care s-a dispus recuperarea sumelor încasate cu acest titlu.

Pentru aceste considerente, Primarul a emis dispozitia de imputare nr. 843 din 20.03.2010 pe care o considera lovita de nulitate absoluta pentru deoarece în calitatea sa de angajat in cadrul aparatului de specialitate al Primarului, este salariat in regim contractual, fiindu-i aplicabile in exclusivitate dispozitiile Codului Muncii care nu prevad posibilitatea angajatorului posibilitate de a-si recupera unele daune direct de la salariat prin retinerea din drepturile salariale , printr-o dispozitie de imputare, ci numai daca datoria salariatului este scadenta, lichida si exigibila si a fost constatata ca atare printr-o hotarâre judecatoreasca definitiva si irevocabila (art.164 alin. (1) si (2) din Codul Muncii – Legea nr. 53/2003).

Întrucât pârâta nu are un titlu executoriu art. 164 alin. (2), consider ca dispozitia de imputare este lovita de nulitate absoluta, fiind inadmisibila aceasta procedura de recuperare a unor eventuale daune.

Un alt motiv de nulitate absoluta a dispozitiei de imputare invocat de catre reclamant, consta in faptul ca parata nu a mentionat institutia la care poate fi contestata dispozitia, aspect prevazut de art. 268 alin. (3) lit.”f” din Codul Muncii.

În dovedirea cererii depune înscrisuri.

Pârâta Institutia Primarului formuleaza întâmpinare prin care invoca exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a lnstitutiei Primarului, pe considerentul ca Institutia Primarului nu exista in Legea nr.215/200l R,si nici in alt act normativ, ca fiind o astfel de institutie publica, existând o deosebire intre Institutia Primarului si Primar.

Mentioneaza în acest sens ca, in conformitate cu prevederile art.68, alin. 1, din Legea nr. 215/2001,R, ” in exercitarea atributiilor sale primarul emite dispozitii cu caracter normativ sau individual. Acestea devin executorii numai dupa ce sunt aduse la cunostinta publica sau dupa ce au fost comunicate persoanelor interesate, dupa caz” or, din interpretarea acestor prevederi legale rezulta faptul ca primarul emite dispozitii cu caracter normativ sau individual care devin executorii dupa comunicarea acestora persoanelor interesate, si nicidecum Institutia Primarului. Mai mult, emitentul dispozitiei de imputare nr. 841/20.03.2010 contestata de reclamant este Primarul, si nicidecum Institutia Primarului.

În al doilea rând invoca exceptia neindeplinirii procedurii prealabile,pe considerentul ca potrivit prevederilor art.7, alin. l din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ R, ” înainte de a se adresa instantei de contencios administrativ competente, persoana care se considera vatamata într-un drept al sau ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie sa solicite autoritatii publice emitente sau autoritatii ierarhic superioare, daca aceasta exista, în termen de 30 de zile de la data comunicarii actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

Din interpretarea acestor dispozitii legale, considera pârâta, rezulta faptul reclamantul, in calitate de persoana vatamata in drepturile sale prin actul administrativ individual, respectiv dispozitia nr.841/20.03.2010 emisa de Primarul, are obligatia de a solicita autoritatii publice emitente a actului contestat, in termen de 30 de zile de la data comunicarii actului, revocarea, in tot sau in parte a dispozitiei mentionate anterior.

Or, in situatia in care dispozitia a fost emisa la data de 20.03.2010, iar reclamantul a luat cunostinta de aceasta la data de 06.04.2010, insa fara a indeplini procedura prealabila stipulata de prevederile art. 7 alin. 1 din actul normativ sus-indicat, acestuia ii revenea obligatia de a solicita autoritatii publice emitente revocarea in tot sau in parte a dispozitiei de imputare, in termen de 30 de zile de la data comunicarii acesteia .

În speta, mentioneaza pârâta, reclamantul s-a adresat mai intai instantei competente, respectiv Tribunalul Calarasi, inainte de a solicita autoritatii emitente a dispozitiei revocarea totala sau partiala a acesteia.

Pe fondul cauzei solicita respingerea cererea ca neîntemeiata pentru urmatoarele motive:

Prin decizia nr. 51/12.01.2010 intocmita de Camera de Conturi a Judetului Calarasi, urmare a actiunii de Audit financiar asupra conturilor de executie bugetare ale municipiilor efectuata de aceasta institutie,s-a constatat faptul ca in perioada aprilie-decembrie 2008 s-au efectuat cheltuieli de personal fara justificare legala pentru plata catre functionarii publici si personalul contractual angajat in cadrul Primariei a unei indemnizatii de dispozitiv in cuantum de 25 % din salariul de baza al functiei detinute,

Urmare acestei constatari, reprezentantul Camerei de Conturi a dispus luarea masurilor de recuperare a sumei de 281.772 lei, urmând a se proceda la stabilirea exacta a intinderii prejudiciului reprezentând cheltuieli efectuate pentru plata indemnizatiei de dispozitiv in cuantum de 25% din salariul de baza al functiei detinute, acordat in mod nelegal personalului din cadrul Primariei.

Mentioneaza ca prin recursul in interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetul de pe langa înalta Curte de Casatie si Justitie, recurs admis prin decizia înaltei Curti de Casatie si Justitie inregistrata cu nr.37/14.12.2009,s-a retinut faptul ca dispozitiile art. 13 raportat la art. 47 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului militar din institutiile publice de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala, precum si acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste institutii, se interpreteaza in sensul ca indemnizatia de dispozitiv lunara in cuantum de 25 % din salariul de baza, prevazuta de art. 13 din acest act normativ, se acorda functionarilor publici si personalului contractual care isi desfasoara activitatea in cadrul Ministerului Administratiei si Internelor si in institutiile publice din subordinea ministerului, precum si personalului care isi desfasoara activitatea in serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale si a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial si inainte de transfer sau detasare din cadrul fostului Minister de Interne .

Considera ca daca legiuitorul ar fi dorit acordarea indemnizatiei de dispozitiv de 25% din salariul de baza tuturor functionarilor publici si personalului din administratia publica locala ar fi prevazut, in mod expres, aceasta posibilitate.

In ceea ce priveste sustinerea reclamantului potrivit careia in dispozitia contestata nu este precizata institutia la care poate fi contestata dispozitia, arata ca la art. 4 din prezentul inscris se face mentiunea faptului ca dispozitia poate fi contestata in termen de 30 de zile la organul emitent si la instantele competente.

De asemenea, in ceea ce priveste capatul 2 si 3 al cererilor reclamantului constând in anularea retinerilor lunare, precum si obligarea paratului la inapoierea sumelor retinute, arata ca prin adresa inregistrata cu nr. 19869/18.05.2010 Biroul Resurse Umane si Salarizare din cadrul Primariei mentioneaza faptul ca nu au fost puse in aplicare dispozitiile de imputare emise, in aceasta situatie nefiind retinute sume de bani din drepturile salariale ale reclamantului, fapt pentru care considera ca solicitarile reclamantului privind cele doua capete de cerere sunt neintemeiate .

In drept, art. 115- 118 C.pr.civ,

În dovedire depune înscrisuri.

Examinând actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:

Conform contractului individual de munca nr. 299/2008 încheiat între parti, reclamantul este salariatul pârâtei din data de12.05.2008 desfasurându-si activitatea la serviciul transport public local în functia de inspector.

Prin dispozitia de imputarea nr. 843/20.03.2010 emisa de primar în temeiul prevederilor art. 84 lit. b si art. 85 din Legea 188/1999 art. 272 alin 1, art. 275 din Codul muncii, a fost imputata reclamantului suma de 1161 lei încasata necuvenit, reprezentând indemnizatie de dispozitiv în procent de 25 % din salariul de baza.

S-a dispus ca aceasta suma sa fie recuperata prin retineri lunare, în termen de 36 de luni din salariul net, respectiv suma de 33 lei, mentionându-se ca aceasta dispozitie constituie titlu executoriu din momentul comunicarii.

În privinta exceptiilor invocate de pârâta, instanta retine ca exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a fost respinsa în sedinta publica din data de 02 iunie 2010, având în vedere ca dispozitia contestata a fost emisa de catre primar – autoritate executiva a administratiei publice locale, definita de doctrina ca fiind o institutie.

Instanta va respinge si exceptia neîndeplinirii procedurii prealabile formularii actiunii prevazuta de art.7, alin.l din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, motivat de faptul ca, data fiind calitatea de personal contractual a reclamantului, nu sunt aplicabile aceste prevederi specifice jurisdictie contencios-administrative, ci în speta de fata sunt aplicabile normele ce guverneaza jurisdictia muncii care nu prevad îndeplinirea vreunei proceduri prealabile introducerii actiunii în justitie.

În schimb, instanta priveste întemeiata exceptia nulitatii deciziei de imputare pentru urmatoarele considerente:

Potrivit art. 273 alin 1 din Codul muncii “Suma stabilita pentru acoperirea daunelor se retine in rate lunare din drepturile salariale care se cuvin persoanei in cauza din partea angajatorului la care este incadrata in munca. ” Dar , aceste retineri sunt posibile – în temeiul art. 164 alin 2 din acelasi Cod – numai daca datoria salariatului este scadenta, lichida si exigibila si a fost constatata ca atare printr -o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila.

Mai mult decât atât, Curtea Constitutionala, examinând exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 164 alin 2 , art. 273 , art. 274 si art. 275 Codul muncii , a retinut ca raspunderea patrimoniala a angajatorului si a salariatului este diferita de celelalte forme ale raspunderii civile, diferentiere determinata de specificul si particularitatile raporturilor juridice de munca si ale contractelor individuale de munca ce dau nastere acestor raporturi, precum si de nevoia instituirii unor masuri de protejare a salariatului fata de eventualele actiuni cu caracter abuziv din partea angajatorului care, la modul general, are o pozitie dominanta in raporturile sale cu salariatul. Astfel, derogarile stabilite de lege in aceasta materie sub aspect procedural sunt justificate tocmai de specificul acestei forme de raspundere civila.

Instanta de control constitutional a statuat ca aceasta reglementare se circumscrie perfect dispozitiilor art. 126 alin. (2) din Constitutie, care prevad ca regulile de competenta si de procedura in fata instantelor judecatoresti, in care se includ si cele privitoare la executarea silita, se stabilesc prin lege.

Or , în speta, pârâta, emitând decizia contestata în temeiul unui act normativ aplicabil altor categorii de personal (functionari publici), respectiv Legea 188/1999 privind statutul functionarului public, si retinând ca reclamantul nu are aceasta calitate, ci cea de personal contractual, a încalcat norme procedurale imperative care impun conditia ca pretinsul prejudiciu cauzat de catre reclamant sa fie constat printr-o hotarâre judecatoreasca definitiva si irevocabila, fapt ce atrage nulitatea absoluta a deciziei de imputare.

Fata de aspectele sus – retinute , priveste întemeiat primul capat de cerere urmând a-l admite si în consecinta , va constata nula decizia nr. 843/20.03.2010 emisa de pârâta .

În schimb, va respinge celelalte capete de cerere privind restituirea sumelor retinute, motivat de faptul ca potrivit informatiilor furnizate de catre pârâta (adresa nr. 19869/18.05.2010) nu au fost puse în aplicare dispozitiile deciziei contestate.

În temeiul art. 36 din Regulamentul de ordine interioara al instantelor judecatoresti opinia asistentilor judiciari este concordanta cu solutia si considerentele expuse în motivarea prezentei hotarâri.

Vazând si dispozitiile art. 299 si urm Cod procedura civila.

Etichete:

LITIGII DE MUNCĂ. Acţiune în răspundere patrimonială. Competenţa teritorială a instanţei. Art. 284 alin. (2) din Codul muncii

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante sub nr. 1958/116/2010 la data de 29.04.2010, reclamanta SC R SA a chemat în judecata pe pârâtul S S P solicitând ca prin hotarâre judecatoreasca acesta sa fie obligat la plata sumei de 13.285, 23 lei reprezentând despagubiri pentru cheltuielile de scolarizare si atestare profesionala a paratului datorate de catre acesta în temeiul art 6 si 7 din Actul aditional nr. 162/13.11.2008 la Contractul individual de munca nr. 4413/09.10.2007 .

În motivarea cererii sale reclamanta arata ca a încheiat cu pârâtul contractul individual de munca nr. 4413/09.10.2007, în baza caruia acesta a fost încadrat in functia de electromecanic aparate de bord, COD COR 723201.

Ca urmare a cererii nr. 4231/10.08.2009, depusa la registratura societatii de catre paratul S.S.P, contractul individual de munca a incetat in temeiul art. 79 alin. (7) din Codul muncii – Legea nr. 53/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, incepand cu data de 24.08.2009, in acest sens fiind emisa Decizia nr. 177/12.08.2009.

Mentioneaza ca pe parcursul derularii raportului de munca, a fost incheiat actul aditional nr. 162/13.11.2008 la contractul individual de munca, cu ocazia participarii paratului la cursul teoretic de cunoastere avion B 737-Clasic B2, specialitatea avionics, necesar desfasurarii activitatii in cadrul societatii, curs care s-a desfasurat in perioada 20.10 -14.11.2008.

Încheierea actului aditional a avut in vedere faptul ca formarea profesionala si atestarea salariatilor este absolut necesara in domeniul aviatiei, aceasta fiind chiar o conditie inscrisa in contractele comerciale cu partenerii externi. Astfel, participând la aceasta forma de pregatire profesionala, paratul S.S.P. a dobândit experienta in domeniu, intregul cost al participarii la cursul de formare profesionala fiind suportat de catre ROMAERO.

Precizeaza ca a stabilit cu salariatul S.S.P., de comun acord, prin semnarea actului aditional sus-mentionat ca, in situatia in care salariatul va avea initiativa incetarii contractului individual de munca inaintea expirarii perioadei de 3 ani, stabilita in cuprinsul art. 6 din Actul aditional nr. 162/13.11.2008, acesta va fi obligat la restituirea, catre R, a sumei reprezentând totalitatea cheltuielilor ocazionate de participarea la cursul de pregatire profesionala, proportional cu perioada nelucrata din perioada de 3 ani, obligatie ce deriva si din cuprinsul art. 164 din Contractul colectiv de munca nr. 3922/24.06.2008 la nivel de societate. Mai mult decât atat, arata reclamanta, in alin. (2) al acestui articol, se stabileste perioada in care salariatul nu poate avea initiativa incetarii contractului individual de munca, in functie de valoarea cheltuielilor suportate de catre societate cu ocazia participarii salariatilor la cursuri de formare profesionala, respectiv „pe perioada de valabilitate a atestarilor, licentelor, etc”.

In data de 10.08.2009, învedereaza reclamanta, pârâtul a solicitat incetarea raportului de munca prin demisie, ceea ce atrage aplicabilitatea art. 7 din Actul aditional nr. 162/13.11.2008, cu care salariatul a fost de acord la momentul participarii sale la programul de formare profesionala si ulterior acestuia, obligandu-se astfel la restituirea cheltuielilor ocazionate de participarea sa la cursul de pregatire profesionala, proportional cu perioada nelucrata.

Fata de acesta situatie si având in vedere refuzul pârâtului de a-si achita datoriile ce-i revin , solicita obligarea acestuia la restituirea sumei de 13.285,23 LEI, reprezentând prejudiciul cauzat societatii, proportional cu perioada nelucrata din perioada stabilita in cuprinsul actului aditional, precum si obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecata.

In drept, invoca dispozitiile art. 189, art. 193 alineatele (1) si (2) si art. 270 alin. (1) coroborat cu art. 274 alin. (1) din Codul muncii – Legea nr. 53/2003 cu modificarile si completarile ulterioare, art. 67, litera a) din Legea nr. 168/1999, cu modificarile si completarile ulterioare, art. 969 si urmatoarele din Codul Civil, art. 112 din Codul de procedura civila si art. 164 din Contractul Colectiv de Munca nr. 3922/24.06.2008 la nivel de societate.

În dovedirea pretentiilor depune înscrisuri.

Pârâtul formuleaza întâmpinare solicitând respingerea cererii formulata de reclamanta SC R SA ca nefondata .

În motivare arata ca într-adevar a participat la cursul de pregatire profesionala , semnând actul aditional nr. 162/13.11.2009 încheiat cu reclamanta, însa considera ca suma de 13.285,23 lei este nejustificata fata de facturile si documentele anexate actiuni de chemare în judecata.

Precizeaza ca la cursul de instruire au participat 15 persoane , suma totala fiind de 51399.61 Lei, asa încât în raport de numarul participantilor suma ce ar putea sa-i fie imputata este de 3426.64 lei, nejustificându-se obligarea sa la plata sumei de 13.285,23 Lei.

Instanta a invocat din oficiu exceptia necompetentei teritoriale, exceptie ce va fi admisa pentru urmatoarele considerente.

Potrivit art. 284 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la conflictele de munca se adreseaza instantei competente în a carei circumscriptie reclamantul îsi are domiciliul sau resedinta ori, dupa caz, sediul.

Rezulta ca textul, prin termenii imperativi pe care îi întrebuinteaza, a instituit, în domeniul conflictelor de munca, un caz de competenta teritoriala exclusiva, si nu alternativa, astfel încât partile nu au posibilitatea de a stabili competenta altei instante. Masura nu este „in favorem”, deoarece ar însemna o renuntare la un drept procesual, ceea ce, în interesul protectiei salariatilor, ca principiu axiomatic al legislatiei muncii, art. 38 din Codul muncii interzice cu desavârsire.

Cauza dedusa judecatii intra în categoria conflictelor de munca întrucât vizeaza plata unor despagubiri pentru acoperirea prejudiciilor cauzate prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzatoare a obligatiilor contractuale derivând din raporturi juridice de munca, fiind incidente prin urmare normele ce guverneaza jurisdictia muncii.

Avand in vedere norma legala imperativa mentionata care reglementeaza un caz de competenta teritoriala de la care nu sunt permise derogari, vazand si dispozitiile art. 159 pct. 3 Cod procedura civila, potrivit cu care necompetenta este de ordine publica atunci cand pricina este de competenta unei instante de acelasi grad si partile nu o pot înlatura, instanta apreciaza intemeiata exceptia invocata, urmand sa o admita si sa decline competenta de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Municipiului Bucuresti în a carei circumscriptie teritoriala îsi are sediul reclamanta .

Vazând si dispozitiile art. 158 alin 3 Cod procedura civila rap la art 299 si urm. Cod procedura civila.

Etichete:

LITIGII DE MUNCĂ. Îndeplinirea condiţiilor pentru acordarea indemnizaţiei minime de concediere prevăzută de contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societăţii OMV Petrom

Asupra litigiului de munca de fata:

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante sub nr. 1474/116/2010 la data de 01.04.2010, reclamantii C I si D V au chemat în judecata pe pârâta SC OMV PETROM SA solicitând ca prin hotarâre judecatoreasca aceasta sa fie obligata la plata drepturile reprezentând o indemnizatie minima de concediere, în functie de vechimea în munca de peste 10 ani, respectiv 5 salarii medii nete, astfel cum prevede art.50 din Contractul Colectiv de Munca încheiat la nivel de societate pe anul 2007, cu cheltuieli de judecata.

În motivarea cererii lor reclamantii arata ca au fost angajati ai societatii, contractele lor de munca încetând din motive neimputabile, urmare restructurarii activitatii societatii.

Mentioneaza ca în aceste conditii angajatorul avea obligatia sa le plateasca potrivit art.50 din Contractul Colectiv de Munca/2007, o indemnizatie minima de concediere în functie de vechimea în munca, respectiv de 5 salarii medii nete, având în vedere ca au o vechime în munca în cadrul societatii pârâte de peste 10 ani.

În dovedirea cererii solicita proba cu înscrisuri, interogatoriu, expertiza contabila.

În drept invoca prevederile art.243-248 din Legea 53/2003, art.50 CCM/2007.

Pârâta formuleaza întâmpinare prin care solicita respingerea cererii ca neîntemeiata .

Invoca exceptia prescriptiei dreptului la actiune apreciind ca în cauza este aplicabil termenul de prescriptie stabilit de art. 283 alin. 1) lit. e), întrucât indemnizatia nu constituie venit salarial, ci reprezinta o forma de asigurare sociala in virtutea platilor efectuate de angajat si angajator la fondul pentru somaj.

In subsidiar, arata pârâta , in situatia in care instanta va aprecia ca drepturile solicitate de reclamanti prin cererea de chemare in judecata au natura unor drepturi salariale, urmeaza a fi aplicabile prevederile art. 166 coroborate cu prevederile art. 283 lit. c Codul Muncii conform carora dreptul la actiune cu privire la drepturile salariale sau la anumite despagubiri catre salariat rezultate din neexecutarea totala sau partiala a obligatiilor privind plata salariilor se prescrie in termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.

In aceste conditii, pretentiile solicitate de reclamanti care exced limitei de 3 ani anterior datei introducerii cererii de chemare in judecata, sunt prescrise.

Pe fondul cauzei solicita respingerea cererii reclamantilor motivat de faptul ca obligatia de plata a indemnizatiei de concediere are un singur izvor – Contractul Colectiv de Munca la nivel de unitate, modificat prin adoptarea Planului Social (anexa la CCM) si a Amendamentelor la acesta. Partile Contractului colectiv de munca nu au intentionat sa acorde doua remuneratii compensatorii cu acelasi titlu, respectiv „indemnizatie de concediere”.

Precizeaza ca indiferent si independent de calificarea sa, indemnizatia nu poate fi platita decât o singura data, fie in forma prevazuta in CCM, fie in ceea prevazuta in Planul Social, pentru ca, in ambele cazuri, plata are aceeasi cauza, nefiind posibil cumulul a doua plati, cu acelasi titlu si având aceeasi cauza.

Mentioneaza ca vointa partilor semnatare ale Contractului Colectiv de Munca, Planul Social si a Amendamentele la acesta a fost aceea de a modifica prevederile art. 50 din CCM, în sensul instituirii unor conditii mult mai avantajoase de concediere, si nu de a crea drepturi cumulative la plata unor sume de bani cu acelasi titlu, respectiv „indemnizatie de concediere”.

Atat Planul Social cat si Amendamentul din data de 13.09.2006 reprezinta, în realitate, acte de modificare ale Contractului Colectiv de Munca si nu acte individuale, distincte de acesta, de natura a naste un alt drept de creanta.

În acest sens învedereaza ca Planul Social nu constituie prin el însusi un act de sine statator, un izvor de drepturi distinct, fiind o anexa la Contractul Colectiv de Munca. Potrivit dispozitiilor art. 1 din Planul Social, „acesta constituie o Anexa la CCM,” fiind, asadar, parte integranta a acestuia.

Având în vedere faptul ca dispozitiile art. 50 din CCM au fost înlocuite cu cele prevazute la pct. 4 din Planul Social ca urmare a negocierilor purtate între FSLI si Petrom, precizeaza pârâta, acestea din urma au devenit obligatorii pentru ambele parti semnatare, aplicându-se cu prioritate, în speta reclamantii au fost disponibilizati ca urmare a concedierilor colective, indemnizatia minima de concediere fiind negociata si acordata de Petrom, cu respectarea art. 50 CCM, pornind de la formula de calcul utilizata in situatia mentionata la art. 50(1).

Mai arata pârâta ca modificarea cuantumului indemnizatiei de concediere s-a impus ca o necesitate în raport de prevederile art. 50 alin. l din CCM care instituia un cuantum al acesteia mai mic decât cel prevazut prin OUG nr. 98/1999 privind protectia sociala a persoanelor ale caror contracte vor fi desfacute ca urmare a concedierilor colective.

Din analiza comparativa a dispozitiilor art. 50 alin. 1 din CCM cu cele ale art. 32 din OUG nr. 98/1999 si ale pct. 4 din Amendamentul la Planul Social încheiat in data de 13.09.2006, învedereaza pârâta, se observa cu evidenta faptul ca FSLI PETROM a negociat cu S.C. PETROM S.A. conditii mult mai avantajoase de concediere prin Planul Social, fara însa ca aceasta sa semnifice posibilitatea cumularii celor doua categorii de masuri.

În concluzie, mentioneaza ca ceea ce se solicita de catre reclamanti este o reparare dubla a prejudiciului, cerere neîntemeiata în conditiile în care partile (patronatul si sindicatul reprezentativ), prin vointa lor comuna, au modificat conventional CCM, prin negocierea Planului Social ca anexa la Contractul Colectiv de Munca, situatie fata de care considera ca nu exista un temei juridic în baza caruia sa fie obligata la plata cumulativa a sumelor prevazute în art. 50 alin. 1 din CCM si a celor prevazute la pct. 4 din Planul Social si care au fost platite deja. conform înscrisurilor depuse la dosar.

În dovedire depune înscrisuri.

În drept: invoca dispozitiile art. 114 si urm. C.proc.civ., art. 50, 137,139 CCM Petrom.

Examinând actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

Conform datelor înserate în carnetele de munca ale reclamantilor, acordului nr. 76 / 2007 încheiat la data de 13.07.2007 între reclamantul C I si pârâta privind încetarea contractului individual de munca înregistrat sub nr. 230/24.05.1990 si acordului nr. 24/2007 încheiat la data de 28.04.2007 între reclamantul D V si pârâta privind încetarea contractului individual de munca înregistrat sub nr. 186, reclamantii au fost angajatii pârâtei, contratele individuale de munca ale acestora încetând prin acordul partilor în temeiul art. 55 lit b Codul muncii si art. 59 din Contractul colectiv de munca al Petrom, la data de 13.07.2007 în cazul reclamantului C I si la data de 28.04.2007 în cazul reclamantului D V.

În ceea ce priveste exceptia prescriptiei dreptului la actiune, urmeaza a fi respinsa având în vedere ca, raportat la obiectul actiunii, în cauza nu sunt aplicabile dispozitiile prev. de art. 283 alin.1 lit.”e” din Codul muncii invocat de pârâta, ci cele ale art.283 alin.1 lit.”c” din Codul muncii, potrivit carora cerintele în vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune, în situatia în care obiectul conflictului individual de munca consta, printre altele, fie în plata unor drepturi salariale neacordate, fie în plata unor despagubiri catre salariati, cum e cazul de fata.

Pe fond cauzei, priveste cererea reclamantilor ca neîntemeiata, urmând a fi respinsa pentru urmatoarele considerente:

Deoarece încheierea contractului individual de munca este rezultatul consimtamântului reciproc al partilor „mutuus conssensus”, tot acordul lor de vointa poate conduce la încetarea sa, „mutuus dissensus”, fiind în fapt o aplicare a principiului simetriei actelor juridice. Actul juridic prin care partile pun capat raportului de munca trebuie sa îndeplineasca conditiile de fond stabilite de lege pentru validitatea oricarui act juridic si mai cu seama este necesar ca ele sa-si materializeze acordul de vointa printr-un consimtamânt care sa întruneasca cerintele art. 948 Codul muncii. Prin urmare, pentru încetarea raporturilor de munca în temeiul art. 55 lit b Codul muncii, consimtamântul ambelor parti trebuie sa fie serios si explicit, sa excluda orice echivoc.

În speta, asa cum s-a aratat anterior între pârâta în calitate de angajator si reclamanti în calitate de salariati au fost încheiate acorduri privind încetarea contractelor individuale de munca în temeiul arat. 55 lit. B Codul muncii si art. 59 din Contractul colectiv de munca, în art. 2 din acest acord, partile stipulând ca pârâta va achita fiecaruia dintre cei doi reclamanti o suma neta de 11315 lei reprezentând 50% din pachetul salarial corespunzator vechimii în unitate si acordat cu respectarea prevederilor planului social, acorduri ce au fost însusite de catre reclamanti prin semnatura.

Prin urmare raporturile de munca au încetat prin acordul de vointa al reclamantilor si al pârâtei si nu prin actul unilateral al angajatorului de concediere, asa încât în mod nefondat acestia solicita plata indemnizatiei minime de concediere prevazuta de art. 50 din Contractul Colectiv de Munca încheiat la nivel de societate pe anul 2007, indemnizatie ce se acorda numai în cazul concedierii individuale pentru motive ce nu tin de persoana angajatului nu si în cazul în care încetarea contactului de munca s-a realizat prin acordul partilor.

Fata de aspectele sus – retinute va respinge cererea reclamantilor.

Va respinge si cererea pârâtei privind plata cheltuielilor de judecata, deoarece aceasta nu a depus la dosar înscrisuri din care sa rezulte cuantumul acestora.

În temeiul art. 36 din Regulamentul de Ordine interioara al instantelor judecatoresti opinia asistentilor judiciari este concordanta cu solutia si considerentele expuse în motivarea prezentei hotarâri.

Vazând si dispozitiile art. 79 si 80 din Legea nr. 168/1999.

Etichete:

LITIGII DE MUNCĂ. Obligarea angajatorului la plata drepturilor salariale prevăzute de contractul colectiv de muncă. Art. 269 din Codul muncii.

Prin cererea înregistrata la aceasta instanta sub nr. 693/116/2010 din 19.02.2010, reclamantul Sindicatul Liber “Dunarea” Giurgiu al CN APDF SA Giurgiu a chemat în judecata pe pârâta Compania Nationala Administratia Porturilor Dunarii Fluviale SA Giurgiu pentru ca prin hotarâre judecatoreasca sa fie obligata la plata celui de-al 13-lea salariu, pentru toti angajatii companiei.

În motivarea actiunii, reclamantul arata ca la data de 09.05.2008 a încheiat cu pârâta Contractul Colectiv de munca nr. 27/2008 care a fost înregistrat la Directia de Munca si Protectie Sociala Giurgiu.

Conform art.40 alin.2 lit.a din Contractul Colectiv de munca alte venituri sunt : al 13-lea salariu, egal cu salariul de baza brut al angajatului avut în luna decembrie a anului precedent si va fi acordat în primul trimestru al anului urmator.

Cu adresele nr. 376/2009 si nr. 399/2009, a solicitat pârâtei plata acestui drept banesc însa pârâta, prin adresa nr. 3501/03.06.2009 a refuzat acordarea celui de-al 13-lea salariu cu motivarea ca prin hotarârea nr. 10 a Consiliului de administratie al CNPDF SA Giurgiu, s-a hotarât neacordarea acestuia, iar prin adresa nr.5787/31.08.2009 motivarea refuzului consta în aceea ca fondul de salarii prevazut în bugetul de venituri si cheltuieli pe 2009 a fost depasit.

Asa fiind solicita ca pârâta sa fie obligata prin hotarâre judecatoreasca, la plata acestor drepturi salariale catre angajatii companiei.

În drept se invoca prevederile Codului muncii, Contractului Colectiv de munca si Cod pr. civila.

În dovedirea actiunii solicita proba cu înscrisuri si interogatoriu pârâtei.

Au fost depuse în copie adresele prin care se solicita al 13-lea salariu si raspunsul la acestea al CNAPDF SA Giurgiu, hotarârea nr. 10 a Companiei, Contractului Colectiv de munca nr.27/2008, actul aditional la acest contract, un model de contract individual de munca.

Prin întâmpinarea formulata Compania Nationala Administratia Porturilor Dunarii Fluviale SA Giurgiu solicita respingerea actiunii ca neîntemeiata.

Arata ca prin adresa nr. 3501/03.06.2009 a transmis Sindicatului Liber Dunarea faptul ca prin hotarârea nr. 10/27.04.2009 Consiliul de administratie al CN APDF SA Giurgiu a hotarât neacordarea celui de-al 13-lea salariu pentru salariatii companiei ca urmare a reducerii cheltuielilor salariale în vederea încadrarii în bugetul de venituri si cheltuieli pe anul 2009.

Se mai precizeaza si faptul ca, în raport cu dispozitiile în vigoare, cresterea fondului de salariu reprezinta o crestere a câstigului mediu salarial, or, în conditiile nerealizarii veniturilor, indicele de productivitate a muncii în unitati valorice, ar fi mai mic decât indicele de crestere al câstigului mediu salarial, astfel încât pentru eficienta, productivitatea muncii trebuie sa fie mai mare decât indicele de crestere al câstigului mediu salarial.

Pârâta învedereaza faptul ca aceasta hotarâre a fost adoptata în contextul masurilor luate de Guvernul României de limitare a efectelor crizei economice globale, astfel încât sa se reduca volumul cheltuielilor la un nivel care sa asigure pastrarea echilibrului bugetar.

În dovedirea întâmpinarii solicita proba cu înscrisuri.

La termenul din 29.03.2010, reclamantul a depus un tabel cu membrii de sindicat cu domiciliul în judetul Calarasi în numele carora a formulat prezenta actiune, anexând si cartile de identitate ale acestora .

Tribunalul, analizând actele dosarului, în raport de înscrisurile depuse, prevederile Codului muncii si ale Contractului Colectiv de munca nr. 27/2008 încheiat la nivelul Companiei Nationale Administratia Porturilor Dunarii Fluviale SA Giurgiu, constata ca actiunea reclamantului Sindicatul Liber”Dunarea” Giurgiu, formulata în numele membrilor de sindicat cu domiciliile în Judetul Calarasi, conform tabelului anexat, este întemeiata.

Se retine astfel ca, potrivit art.4 alin.2 lit.a din Contractul Colectiv de munca încheiat între Sindicatul liber “Dunarea” Giurgiu si Compania Nationala Administratia Porturilor Dunarii Fluviale SA Giurgiu, la categoria “alte venituri” intra si al 13-lea salariu, egal cu salariul de baza brut al angajatului avut în luna decembrie a anului precedent si care va fi acordat în primul semestru al anului urmator.

Asa cum recunoaste si pârâta, acest drept salarial se cuvine angajatilor sai, însa el nu poate fi acordat întrucât s-ar depasi fondul de salarii prevazut în bugetul de venituri si cheltuieli pe 2009, iar masura dispusa de companie prin hotarârea nr. 10/27.04.2009 a fost adoptata în contextual masurilor crizei economice.

Având în vedere acordul pârâtei cu privire la acordarea celui de-al 13-lea salariu angajatilor sai, exprimat în prevederile Contractului Colectiv de munca la nivel de Companie, invocarea motivelor sus aratate ca o cauza exoneratoare de raspundere nu poate justifica neplata acestuia, cu atât mai mult cu cât nu exista nici un act aditional modificator la art.40 din contract.

Cum contractul încheiat reprezinta legea partilor iar, potrivit art. 269 din Codul muncii angajatorul este obligat în temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale sa îl despagubeasca pe salariat în situatia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligatiilor de serviciu sau în legatura cu serviciul, se retine ca în cauza sunt îndeplinite cerintele raspunderii civile contractule, actiunea urmând a fi admisa si, în consecinta, a obliga pe pârâta la plata celui de-al 13-lea salariu membrilor de sindicat în numele carora a fost formulata.

Etichete:

Litigii de muncă. Drepturi băneşti solicitate de judecători . Prescripţia dreptului la acţiune pentru o perioadă mai mare de 3 ani de la data introducerii acţiunii. Admisibilitatea acordării acestor drepturi şi pe viitor.

Reclamantii M.V. si altii au chemat în judecata MINISTERUL JUSTITIEI, CURTEA DE APEL BUCURESTI, TRIBUNALUL IALOMITA si MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR PUBLICE solicitând acordarea sporului de risc si suprasolicitare neuropsihica pentru perioada 2000 – septembrie 2004, februarie – martie 2008 si în continuare.

In cauza, pârâtul MINISTERUL JUSTITIEI a ridicat exceptia prescrierii dreptului material la actiune pentru drepturile mai vechi de 3 ani de la data introducerii actiunii.

Solutionând cauza, tribunalul a admis ca fondata exceptia ridicata de pârâtul MINISTERUL JUSTITIEI.

A admis în parte actiunea reclamantilor, obligând pârâtii sa achite acestora drepturile salariale reprezentând spor de risc si suprasolicitare neuropsihica pentru lunile februarie – mai 2008 si în continuare pâna la aparitia unor noi reglementari legale cu privire la acest spor.

Pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR a fost obligat sa aloce în bugetul pârâtului MINISTERUL JUSTITIEI fondurile necesare platii drepturilor acordate prin prezenta hotarâre.

S-a retinut astfel ca, potrivit art. 283 alin.1 lit. c din Codul muncii, rezulta ca, cererile constând în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despagubiri catre salariat pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune.

Aceeasi dispozitie legala o gasim si mai concret în reglementarea cuprinsa la art.166 din Codul Muncii, unde se precizeaza si conditiile în care opereaza întreruperea termenului de prescriptie si anume recunoasterea din partea debitorului cu privire la drepturile salariale reclamate sau derivând din plata salariului.

Ori, în cauza, în raport de data introducerii cererii reclamantilor, respectiv 20.05.2008, se constata ca exceptia ridicata este fondata, dreptul material la actiune al reclamantelor M.V. si M.A.G. este prescris pentru perioada 2000 – septembrie 2004 ca si pentru reclamantele I.R.M., R.D.si P.V.plata acelorasi drepturi pentru perioada iunie 2004 – septembrie 2004.

Aceasta cu atât mai mult cu cât în cauza nu s-a dovedit nici existenta vreunui act de recunoastere din partea pârâtilor, care în conditiile art.166 alin.2 Codul Muncii si art.16 din Decretul nr. 167/1958, dreptul comun în materia prescriptiei extinctive cu care Codul Muncii se completeaza, sa duca la întreruperea prescriptiei extinctive.

Constatarea de catre Înalta Curte de Casatie si Justitie prin decizia nr. XXI din 10.03.2008 ca judecatorii, procurorii, magistratii asistenti, precum si personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc si suprasolicitare neuropsihica si dupa intrarea în vigoare a O.G. nr. 83/2000, nu este un act de recunoastere în sensul reglementat de dispozitiile mai sus aratate întrucât nu vine de la pârâti si are loc dupa epuizarea termenului de prescriptie pentru o buna parte din drepturile pretinse.

În acelasi sens este si jurisprudenta Curtii de Apel Bucuresti care în mod irevocabil prin decizia nr. 896/R/24.03.2008 pronuntata în dosarul nr. 2714/116/2007 a constatat prescris dreptul la actiune al reclamantilor pentru drepturile solicitate pentru o perioada mai mare de 3 ani calculata de la data introducerii cererii de catre reclamanti.

De altfel, consideram ca dând satisfactie reglementarilor dreptului intern în materia prescriptiei nu se încalca nici dispozitiile art. 1 din Protocolul aditional nr. 1 la CEDO si nici jurisprudenta CEDO în aplicarea acestor dispozitii.

Astfel, a statuat CEDO prin jurisprudenta sa ca în notiunea de bun se cuprind si drepturile de creanta, respectiv drepturile banesti solicitate de reclamanti prin cererea lor (vezi CEDH 5 octombrie 1978 nr. 7775/1977, M.De. Napoles Pacheco c/Belgique în lucrarea Conventia Europeana a Drepturilor Omului – Comentarii si articole de Corneliu Bârsan – pag.972).

Pe de alta parte, art.1 din Protocol consacra dreptul oricarei persoane fizice sau juridice la respectarea bunurilor sale, nimeni neputând fi lipsit de proprietatea sa cu exceptia a doua limitari:

a) posibilitatea privarii de proprietate pentru cauza de utilitate publica;

b) reglementarea exercitarii acestui drept în conformitate cu interesul general.

Ori, aceasta a doua posibilitate de limitare a dreptului de proprietate permisa de art.1 paragraful 2 din Protocol, opereaza în cadrul prescriptiei extinctive, întrucât ratiunea existentei acestei institutii este una de interes general si anume aceea a asigurarii securitatii raporturilor juridice si a înlaturarii incertitudinii din viata juridica.

Mai mult, decât atât, ceea ce se stinge prin prescriptie este numai dreptul la actiune în sens material, nu si dreptul subiectiv care supravietuieste.

Asa fiind, pentru toate aceste considerente existând un deplin acord între reglementarea interna cu privire la prescriptia extinctiva si reglementarea CEDO privind ocrotirea dreptului de proprietate, tribunalul constata prescris dreptul la actiune al reclamantelor M.V.si M.A.G.privind plata contravalorii sporului de 50% pentru risc si suprasolicitare pentru perioada 2000 – septembrie 2004, precum si al reclamantelor I.R.M., R.D. si P.V. privind plata acelorasi drepturi pentru perioada iunie 2004 – septembrie 2004 , urmând a fi admisa ca fondata exceptia ridicata în acest sens de pârâtul Ministerul Justitiei.

Referitor la solicitarea reclamantilor ca aceste drepturi sa se acorde si pentru viitor, tribunalul a gasit aceasta cerere ca fiind întemeiata, cu urmatoarea argumentare.

Cât priveste întinderea pretentiilor reclamantilor se observa ca prejudiciul invocat de acestia se compune dintr-un prejudiciu actual (contravaloarea drepturilor solicitate pentru lunile februarie 2008 – mai 2008) si un prejudiciu viitor (acordarea acestor drepturi si în continuare).

În cadrul raspunderii civile sunt supuse repararii nu numai prejudiciile actuale care întotdeauna sunt certe întrucât ele s-au produs, ci si prejudiciile viitoare daca exista siguranta ca ele se vor produce si daca exista elementele necesare pentru a le determina întinderea.

În acest sens este de observat ca cererea reclamantilor si pentru acoperirea prejudiciilor viitoare este întemeiata întrucât aceste prejudicii îndeplinesc conditiile aratate mai sus.

Atât timp cât recunoasterea dreptului reclamat în prezenta cauza s-a facut numai la nivelul I.C.C.J. printr-o decizie data în solutionarea unui recurs în interesul legii, decizie obligatorie, potrivit art.329 Cod procedura civila, numai pentru instantele de judecata si cât nu au loc modificari legislative care sa clarifice reglementarea acestor drepturi este evident ca reclamantii vor fi prejudiciati si pentru viitor prin neacordarea acestor drepturi.

Sentinta civila nr. 595 F din 17 iunie 2008.

Etichete:

Litigii de munca – Contestatie impotriva masurii de executare silita

Prin cererea adresata acestei instante si înregistrata sub nr. 740/88/2009, directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Tulcea, pentru T. L. a formulat contestatie împotriva deciziei nr. 70422/11.03.2009, emisa de Casa Judeteana de Pensii Tulcea, solicitând anularea acesteia; recalcularea debitului si aplicarea prevederilor legale începând cu data de 1.01.2009 pentru calcularea pensiei de invaliditate de gradul II.
În motivare, s-a aratat ca, T.L. este institutionalizata la Centrul de Recuperare si Reabilitare Neuropsihica Babadag si beneficiaza de pensie de invaliditate potrivit Deciziei nr. 70422/31.08.2005.
S-a mai aratat ca, în sarcina acesteia a fost retinuta suma de 1.479 lei, motivul retinerii acestei sume fiind aplicarea eronata a prevederilor O.U.G. nr. 4/2005 si H.G. nr. 1550/2004.
În drept,contestatia a fost întemeiata pe dispozitiile art. 155 lit. h din Legea nr. 19/2000, iar în dovedire s-a depus la dosarul cauzei, în copie, certificatul de încadrare în grad de handicap; decizia asupra capacitatii de munca nr. 158/2009; decizia de debit nr. 70442/11.03.2009; decizia nr. 70442/31.08.2005; B.I.; precizari.
În aparare, Casa Judeteana de Pensii Tulcea a depus la dosarul cauzei: întâmpinare, si în copie: decizia nr. 70442/11.03.2009; decizia nr. 70442/16.02.2009; decizia asupra capacitatii de munca nr. 158/2009; deciziile nr. 70442/din 31.08.2005 si 25 noiembrie 1996 si nr. 70622/15.03.1996, decizia asupra capacitatii de munca nr. 36/1996; decizia nr. 70442/2009; extras din borderou; deciziile asupra capacitatii de munca nr. 190/2008, nr. 158/2009; nr. 94/2006, nr. 200/2007, nr. 91/2004, nr. 72/2005, nr. 78/2002, nr. 48/2003, nr. 36/1996; adresa nr. 108/1997; concluziile expertizei medicale la revizuire; adresa nr. 21567/2009; concluzii scrise si precizari.
Examinând contestatia în raport de probele administrate în cauza, instanta constata în fapt urmatoarele:
Prin decizia nr. 70442 din 11.03.2009, s-a stabilit un debit de 1.479 lei, reprezentând pensie încasata necuvenit de catre T.L. în perioada 1.03.2006 – 28.02.2009
Ulterior, Casa Judeteana de Pensii Tulcea, constatând ca în decizia de debit nr. 70442/11.03.2009 s-a trecut eronat mentiunea ca suma de 705 lei reprezinta debit pentru perioada 1.03.2006 – 31.12.2008, iar corect era 1.01.2008.31.12.2008, a emis decizia de debit nr. 70442/26.05.2009 prin care a remediat eroarea produsa.
Potrivit deciziei de pensii nr. 70622/15.03.1996 a Comisiei de Pensii Ialomita, T.L. a fost înscrisa la pensie pentru pierderea capacitatii de munca gradul III în temeiul Legii nr. 3/1977.
Dosarul de pensie al contestatoarei a fost transferat la Directia de Munca si Protectie Sociala Tulcea, fiindu-i emisa decizia de pensii privind acordarea pensiei pentru pierderea capacitatii de munca nr. 70442/25 noiembrie 1996, unde a fost înscris si gradul II de invaliditate.
Potrivit dispozitiilor O.U.G. nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurarilor sociale de stat, si contestatoarei i-a fost recalculata pensia, fiindu-i emisa decizia de pensie nr. 70442/31.08.2005, în care a fost stabilit un punctaj mediu anual de 0,47261 puncte, fata de 0,48087 puncte aflate în plata.
Ori, având în vedere ca prin deciziile asupra capacitatii de munca, contestatoarea a fost încadrata de fiecare data în gradul III de invaliditate si întrucât aceasta nu a avut niciodata gradul II de invaliditate, instanta constata ca a încasat necuvenit suma de 1.479 lei, pentru perioada 1.03.2006 – 28.02.2009, urmând a respinge contestatia, ca nefondata.

Etichete:

Fond – Litigii de muncă – contestaţie decizie de sancţionare

Dosar nr. 2530/88/2008

TRIBUNALUL TULCEA

SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV

SENTINTA CIVILA NR.210

Şedinţa publică din data de 09 Februarie 2009

Prin cererea adresată acestei instanţe, înregistrată sub nr.2530/88/2008 ……… a formulat contestaţie împotriva deciziei nr.262/4.09.2008, emisă de SC ……… SA Constanţa, solicitând anularea acesteia ca netemeinică şi nelegală şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cauză.

În motivare, contestatorul a arătat că a fost sancţionat prin sus menţionata decizie, cu reducerea salariului de bază, pe o durată de 3 luni cu 5%, motivat de faptul că, urmare analizei efectuate în cadrul ……… Tulcea, a rezultat că nu întotdeauna este respectată ordinea lucrărilor privind punerea sub tensiune a abonaţilor noi, existând cazuri în care au fost montate contoare şi s-au pus sub tensiune instalaţii fără o comandă în acest sens de la societate şi fără a exista contract de furnizare a energiei electrice.

A precizat contestatorul că prin procesul verbal din 22.02.2008 privind cercetarea prealabilă a abaterii disciplinare reţinută în decizia contestată, a fost stabilită vinovăţia sa, fiindu-i înlăturate apărările, cu toate că, atribuţiile de serviciu pe care i se impută a fi fost nerespectate aparţin unei alte persoane.

În apărare, contestatorul a depus la dosar copie xerox după decizia nr.262/2008 emisă de SC ……… SA CONSTANŢA.

În apărare, a formulat întâmpinare intimata, prin care a invocat excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Tulcea.

Astfel, intimata a arătat că potrivit preved. art.7 al.1 Cod proc.civilă, cererea împotriva unei persoane juridice de drept privat se face la instanţa sediului ei principal, ori, în ceea ce o priveşte, sediul său este în Constanţa, competenţa teritorială aparţinând deci Tribunalului Constanţa.

Pe fondul cauzei, intimata a arătat că prin nota întocmită de şeful serviciului vânzare servicii reţea ………, a fost adus la cunoştinţa conducătorului unităţii, rezultatul analizei asupra modului de derulare a activităţilor specifice după separarea activităţilor de distribuţie şi furnizare la nivelul ……… Tulcea – UTC Tulcea, constatându-se cu această ocazie printre alte aspecte faptul că este încălcată legislaţia în materie, respectiv art.48 al.3 din Legea nr.13/2007, HG nr.1007/2004 pentru aprobarea regulamentului de furnizare a energiei electrice la consumatori, art.41, al.1 din HG nr.90/2008 pentru aprobarea regulamentului privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public.

A menţionat intimata că, prin fişa postului, contestatorul avea o serie de obligaţii iar urmare a cercetării efectuate, comisia a constatat că acestea nu au fost respectate, încălcare ce a condus la generalizarea potrivit propriei declaraţii, a unui mod de lucru ce încalcă prevederile legale în vigoare.

Totodată, intimata a arătat că, deşi prin nota explicativă formulată cu ocazia cercetării disciplinare prealabile, contestatorul a negat existenţa unor proceduri de lucru, contractarea furnizării energiei electrice la consumatorii captivi este în vigoare încă din data de 7.02.2007.

Astfel, a precizat intimata că în cadrul procedurii la pct.5.7 este reglementată montarea contorului şi punerea instalaţiei electrice de alimentare sub tensiune, iar la pct.5.7.1.,din procedură se prevede că „Pentru locurile de consum noi, punerea sub tensiune şi montarea contoarului se execută de către personalul centrului de exploatare şi mentenanţă, în baza ordinului de serviciu emis din modulul informativ CROS, de către personalul Centrului de relaţii cu clienţii doar după încheierea şi semnarea contractului de furnizare a energiei electrice.

La pct.5.7.2 din aceeaşi procedură se prevede că la finalizarea operaţiunilor necesare privind montarea contorului, sigilarea capacului de borne a contorului, sigilarea BMP/firida, centrul de exploatare confirmă realizarea acestora către centrul de relaţii cu clienţii, prin transmiterea ordinului de serviciu şi/sau a bonului de mişcare contor.

În acest sens, intimata a menţionat că nu are relevanţă faptul că, contestatorul ar fi dat sau nu dispoziţie pentru punerea sub tensiune a instalaţiilor, în lipsa unor contracte de furnizare a energiei electrice. Faţă de situaţiile identificate prin nota de analiză, contestatorul se face vinovat de nerespectarea obligaţiilor ce-i revin prin fişa postului.

A subliniat intimata că punerea sub tensiune a instalaţiilor în lipsa unui contract de furnizare nu doar că încalcă legislaţia în vigoare, societatea fiind pasibilă a fi sancţionată de către ANRE, dar este de natură să aducă şi alte prejudicii societăţii, astfel încât consumul de energie electrică în lipsa unui contract de furnizare nu poate fi facturat, aşa încât cantitatea de energie electrică respectivă se înregistrează în consumul propriu tehnologic al societăţii.

Faţă de aspectele menţionate mai sus, intimata a arătat că, având în vedere că, potrivit fişei postului, contestatorul era nu numai în drept, dar chiar obligat să stabilească măsuri pentru reducerea pierderilor de energie electrică, atât de partea comercială atât de partea comercială cât şi de cea tehnică, s-a apreciat că acesta a încălcat obligaţiile stabilite prin fişa postului.

De asemenea, intimata a menţionat că sancţiunile disciplinare au un pronunţat caracter educativ, având ca scop apărarea ordinii, a disciplinei, dezvoltarea spiritului de răspundere pentru îndeplinirea conştiincioasă a indicatorilor de serviciu şi a normelor legale, în ceea ce îl priveşte pe contestator s-a arătat că la stabilirea sancţiunii au fost avute în vedere următoarele criterii:

– gradul de vinovăţie a salariatului: în calitatea sa de ……., potrivit obligaţiilor din fişa postului, contestatorul avea obligaţia de a respecta prevederile legale în materie, de a dispune măsuri în privinţa reducerii CPT. Nu numai ca situaţiile în care instalaţiile de racordare au fost puse sub tensiune fără un contract de furnizare valabil nu sunt singulare, dar aşa cum afirmă chiar contestatorul, au caracter de generalitate, ……… fiind vinovat de nerespectarea prevederilor legale în materie şi de neluarea măsurilor corespunzătoare privind reducerea CPT;

– consecinţele abaterii disciplinare: nerespectarea obligaţiilor ce îi reveneau din fişa postului, comporta prejudicii pentru societate prin reflectarea energiei electrice nefacturate în consumul propriu tehnologic şi expune societatea la riscul de a primi sancţiuni din partea autorităţii competente;

– eventualele sancţiuni disciplinare suferite anterior: la data de 27.02.2008, prin decizia nr.72/2008, salariatul a mai fost sancţionat pentru comportament necorespunzător în relaţiile cu personalul de la SC ……… SA;

– împrejurarea în care fapta a fost săvârşită, având în vedere faptul că în urma procesului de divizare, nu au fost actualizate vechile proceduri în materie, salariatului, raportat la gravitatea faptelor i s-a aplicat o sancţiune mult mai blândă decât s-ar fi aplicat în condiţii normale.

În şedinţa din data de 19 noiembrie 2008, deliberând, instanţa a respins excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Tulcea, ca nefondată.

Totodată, intimata a depus în apărare la dosar copii xerox după următoarele înscrisuri: nota încheiată urmare analizei din data de 30.07.2008 asupra modului de derulare a activităţilor specifice după separarea activităţilor de distribuţie şi furnizare la nivelul ……… Tulcea – UTC Tulcea, bon de mişcare-verificare încheiat la data de 28.07.2008, proces verbal de recepţie finală fără număr şi dată, proces verbal de recepţie finală nr.487/23.07.2008, procedura de contractare a furnizării energiei electrice la consumatorii captivi, adresa nr.8077/11.08.2008, decizia nr.243/2008, nota explicativă dată de contestator la data de 22.08.2008, avizul tehnic de racordare nr.10759/20.06.2008, bon de mişcare-verificare din 13.06.2008, fişa aspecte critice la recepţia branşamentelor încheiată la 8.08.2008, aviz tehnic de racordare nr.3875/6.12.2008, bon de mişcare-verificare din 25.07.2008, proces verbal încheiat la data de 22.08.2008, decizia nr.262/2008, adresele nr.83310/10.09.2008, nr.9687/18.09.2008, fişa postului în ceea ce-l priveşte pe contestator, decizia nr.72/2008.

În dovedire, contestatorul a depus la dosar copii xerox după următoarele înscrisuri: cererea nr.799/19.03.2008, adresa nr.83115/1.09.2008, citiri de regularizare municipiu pe luna august 2008, cererea nr.82844/20.08.2007, adresa nr.125816/20.10.2008 şi alte înscrisuri doveditoare.

De asemenea, intimata a mai depus în apărare copii xerox după următoarele înscrisuri: adresa nr.13990/16.12.2008, procedura privind racordarea la RED a utilizatorilor, cod P-02-11, în vigoare începând cu data de 01.08.2008, procedura privind planificarea, promovarea, urmărirea şi recepţia lucrărilor de investiţii cod P-02-09, în vigoare începând cu data de 11.09.2008, extrase din procedurile privind planificarea , promovarea, urmărirea şi recepţia lucrărilor de investiţii cod P-02-09, în vigoare de la data de 8.12.2006, 11.09.2008, 10.04.2006, 1.01.2007, 1.12.2007 şi concluzii scrise.

Examinând contestaţia, raportat la probatoriul administrat în cauză, instanţa a reţinut următoarele:

Potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, rezultă că între părţi există raporturi de muncă.

Prin decizia nr.262/4.09.2008, intimata a dispus sancţionarea contestatorului prin reducerea salariului său de bază pe o durată de 3 luni, cu 5%, în conformitate cu preved. art.264 al.1 lit.d din Codul muncii.

Pentru a dispune astfel, intimata a reţinut în preambul deciziei contestate următoarele:

– faptul că prin nota de analiză întocmită la 30.07.2008, şeful serviciului vânzare servicii reţea a constatat, urmare analizei efectuate la ……… Tulcea că, nu întotdeauna este respectată ordinea lucrărilor privind punerea sub tensiune a abonaţilor noi, existând cazuri în care s-au montat contoare şi s-au pus sub tensiunea instalaţiei, fără comandă în acest sens de la SC……… SA şi fără a exista contract de furnizare de energie electrică;

– procesul verbal din data de 22.08.2008, întocmit de comisia de cercetare prealabilă a abaterii disciplinare săvârşită de contestator, prin care s-a stabilit că acesta nu şi-a îndeplinit corespunzător atribuţiile de serviciu, încălcând astfel obligaţiile asumate prin contractul individual de muncă şi prin fişa postului.

Analizând nota de analiză întocmită în data de 30.07.2008 de către şef serviciu vânzare servicii reţea, ing. ………, instanţa reţine că, prin aceasta a fost constatat într-adevăr un mod de lucru deficitar privind punerea sub tensiune a instalaţiilor, în condiţiile în care nu există un contract de furnizare a energiei electrice încheiat cu consumatorii în cauză.

Astfel, la pct.2 al notei de analiză s-a consemnat că urmare controlului prin sondaj a unor documentaţii pentru noi abonaţi, s-a constatat că nu întotdeauna a fost respectată ordinea lucrărilor, existând situaţii în care au fost montate contoare, fiind puse sub tensiune fără a exista o comandă în acest sens de la ……… , exemplificând ca fiind în acest caz abonaţii:

– ………, la care s-a constatat că instalaţia era sub tensiune, contorul fiind montat şi sigilat în BMP, montat pe stâlp – index 37;

– ……….., la care s-a constatat că nu are cerere în DISCO pentru montare contor („începe furnizarea”), la data controlului neavând cerere depusă la ……… pentru întocmire contract, însă la vizita în teren s-a depistat faptul că instalaţia era sub tensiune, contorul fiind montat şi sigilat BMP, montat pe garaj – index 1;

– ………, la care s-a constat că are cerere în DISCO pentru montare contor („începe furnizarea”), nr.519.801 din 30.07.2008, proces verbal recepţie din 22.07.2008, BMP cu data de 29.07.2008, operat în DISCO cu data de 30.07.2008, semnat de abonat, însă avea întocmit contractul de furnizare nesemnat de abonat.

Se susţine de către intimată că, în ceea ce-l priveşte pe contestator, acesta ar fi avut potrivit fişei postului său, obligaţia de a răspunde cu privire la realizarea obiectului de activitate aferent entităţii organizatorice, pe care o conduce, cu respectarea legislaţiei în vigoare.

Se constată însă că, aşa după cum rezultă din interogatoriul administrat intimatei (răspunsul la întrebarea nr.2), modul actual de lucru la aceasta a fost reglementat prin proceduri organizatorice, elaborate în conformitate cu prevederile legale în vigoare şi care stabilesc efectiv: atribuţiile pe care le au persoanele din cadrul birourilor şi serviciilor din cadrul subunităţilor de lucru ale societăţii, paşii de urmat, actele care trebuie întocmite şi termenele în care se efectuează lucrările.

Astfel, până la data de 23.07.2008 a funcţionat Codul P0211, iar la data de 23.07.2008 această procedură a fost modificată prin procedura care a intrat în vigoare abia la data de 1.08.2008. În aceste condiţii, se apreciază că, pentru intervalul 23.07.-1.08.2008, la intimată nu a existat o procedură privind racordarea la RED a utilizatorilor. Aşa fiind, nu se poate aprecia care procedură a fost avută în vedere la momentul întocmirii notei de analiză efectuată la data de 30.07.2008 şi care a stat la baza emiterii deciziei de sancţionare contestată, notă care a analizat fapte săvârşite la data de 28.07.2008.

De altfel, din chiar nota de analiză din 30.07.2008 rezultă că, la nivelul intimatei se înregistrează o serie de deficienţe care vizează aspecte strict organizatorice, inclusiv cu privire la procedura aplicabilă la nivel intern.

Instanţa constată pe de altă parte că, deşi prin întâmpinare intimata a susţinut că, contestatorul era ţinut la a respecta procedurile, respectiv punctul 5.7.1. conform cu care „pentru locurile de consum noi punerea sub tensiune şi montarea contorului se execută de către personalul centrului de exploatare şi mentenanţă, în baza ordinului de serviciu emis din modulul informativ CROS, de către personalul centrului de relaţii cu clienţii, doar după încheierea şi semnarea contractului de furnizare a energiei electrice.”, cât şi pct.5.7.2 din procedură conform cu care „la finalizarea operaţiunilor necesare privind montarea contorului, sigilarea capacului de borne a contorului, sigilarea BMP/firida, centrul de exploatare confirmă realizarea acestora către centrul de relaţii cu clienţii, prin transmiterea ordinului de serviciu şi/sau a bonului de mişcare contor.”, procedura în discuţie nu îşi avea aplicabilitate la momentul săvârşirii faptelor reţinute în nota de analiză din 30.07.2008.

În egală măsură, intimata nu a făcut dovada faptului că cel care a dispus cu privire la punerea sub tensiune a instalaţiilor este cu certitudine contestatorul.

În legătură cu susţinerea intimatei cum că, prin fapta reţinută în sarcina contestatorului, care a condus la emiterea notei de analiză din 30.07.2008 şi a deciziei de sancţionare propriu-zisă contestată în cauză, ar fi fost posibilă sancţionarea societăţii de către ANRE şi producerea de prejudicii la nivelul acesteia, se constată că, la dosar nu s-a făcut dovada înregistrării unui prejudiciu cert la nivel de societate şi care să aibă legătură cu fapta reţinută în sarcina contestatorului.

Potrivit preved. art.263 al.2/Codul muncii „Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.”

Faţă de considerentele expuse mai sus, instanţa apreciază că, în ceea ce-l priveşte pe contestator, nu se poate reţine că acesta ar fi comis o abatere disciplinară, în sensul în care, prin textul de lege sus citat este definită noţiunea de abatere disciplinară şi, în consecinţă, urmează a admite contestaţia anulând totodată decizia nr.262 din 4.09.2008 emisă de SC ……… SA, ca netemeinică şi nelegală.

Reţinând că în cauză contestatorul a efectuat cheltuieli de judecată, faţă de preved. art.274 al.1 Cod proc.civilă, instanţa va dispune obligarea intimatei la plata către contestator a sumei de 2975 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Etichete:

Fond – Litigii de muncă – anulare decizie desfacere contract de muncă

Dosar nr. 2599/88/2008

TRIBUNALUL TULCEA

SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV

SENTINŢA CIVILĂ NR. 260

Şedinţa publică din data de 18 februarie 2009

Prin cererea adresată acestei instanţe, înregistrată sub nr. 2599/88/2008, contestatoarea ………. a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 80/17.09.2008 solicitând repunerea sa în drepturile anterioare şi reîncadrarea sa definitivă în acelaşi loc de muncă, dreptul la acordarea şomajului, dreptul la acordarea preavizului şi plata pentru această perioadă, obligarea intimatei la plata contribuţiei C.A.S., şomaj, etc. pentru perioada cât are contractul de muncă suspendat şi până la reîncadrare, către organele abilitate, obligarea intimatei la plata a trei indemnizaţii salariale cu titlu de daune, reprezentând stresul prin care a fost nevoită să treacă, cât şi la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare contestatoarea a arătat că, a fost încadrată la S.C. ………. S.R.L. în funcţia de recepţioneră începând cu data de 17.09.2008.

A menţionat contestatoarea că, în data de 16 octombrie 2008 a fost înştiinţată de secretară că doamna administrator ………. i-a desfăcut contractul de muncă, însă nu a primit până la ora actuală vreo înştiinţare scrisă, preaviz sau decizie în acest sens.

A precizat că, interesându-se şa I.T.M., a luat cunoştinţă verbal că i s-ar fi desfăcut contractul de muncă. Acesta este motivul pentru care nu cunoaşte articolul din Codul muncii invocat în desfacerea contractului.

Contestatoarea a arătat că prin această măsură abuzivă luată asupra sa a fost împiedicată să se prezinte la locul de muncă pentru a-şi îndeplini atribuţiile, motiv pentru care se consideră îndreptăţită să sesizeze organele în drept pentru rezolvarea situaţiei.

De asemenea, s-a menţionat că pentru a lua cunoştinţă de măsura dispusă de administratorul societăţii, i-a solicitat acestuia un răspuns în scris, răspuns pe care nu l-a primit până la data formulării acţiunii.

În dovedire, contestatoarea a depus la doar copie xerox după contractul individual de muncă nr. 80/17.09.2008.

În apărare, intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a arătat că, solicită respingerea cererii de chemare în judecată ca rămasă fără obiect motivat de faptul că, potrivit deciziei nr. 149/15.12.2008, decizia nr. 112/09.10.2008 a fost revocată.

A menţionat intimata că, contestatoarei i-a fost desfăcut contractul individual de muncă potrivit dispoziţiilor art. 55 lit. b) din Codul Muncii, prin acordul părţilor, avându-se în vedere cererea de demisie scrisă şi înregistrată de contestatoare la secretariatul societăţii, însă, ulterior, aceasta, înainte de plecarea sa din societate, a considerat necesar să sustragă o serie de documente originale, printre care şi declaraţia privind demisia sa. A precizat intimata că, având în vedere atitudinea acesteia, la data de 28.10.2008 a notificat-o cu solicitarea de a-i restitui actele care îi aparţin.

De asemenea, tot în apărare, intimata a depus la dosar copii xerox după următoarele înscrisuri : contract individual de muncă nr. 80/17.09.2008, extras din registrul de corespondenţă al intimatei, decizia nr. 112/09.10.2008, cartea de identitate a contestatoarei, declaraţiile extrajudiciare ale numitei ………., notificarea adresată contestatoarei la data de 28 octombrie 2008, dovada corespondenţei purtate cu contestatoarea, plângerea penală nr. 1299/31.10.2008, declaraţia extrajudiciară a numitei ………., decizia nr. 149/15.12.2008, convocare nr. 150/15.12.2008, extras din borderoul de corespondenţe.

Examinând contestaţia, raportat la probatoriul administrat în cauză, instanţa reţine următoarele :

Între părţi au exist raporturi de muncă, aşa cum rezultă din contractul individual de muncă nr. 80/17.09.2008.

Prin decizia nr. 112/09.10.2008, intimata a dispus încetarea contractului individual de muncă al intimatei, în baza art. 55 lit. b) Codul muncii.

Prin decizia nr. 149/15.12.2008, intimata a dispus revocarea deciziei nr. 112/09.10.2008.

În aceste condiţii, instanţa apreciază că, având în vedere că intimata a dispus revocarea deciziei care a fost contestată în cauză, urmează a fi respinsă contestaţia ca fiind rămasă fără obiect.

Cu privire la capetele de cerere, prin care contestatoarea a solicitat repunerea în drepturile anterioare, reîncadrarea în postul deţinut anterior, plata drepturilor salariale până la reîncadrarea definitivă în acelaşi loc de muncă, dreptul la acordarea şomajului, dreptul la acordarea preavizului, instanţa constatând că decizia prin care s-a dispus încetarea contractului de muncă al contestatoarei a fost revocată, aceasta având astfel, ca efect al revocării, calitatea de salariat al intimatei în continuare, (aspect adus şi la cunoştinţa contestatoarei, prin convocarea nr. 150/15.12.2008), urmează a le respinge ca nefondate.

În ceea ce priveşte capetele de cerere prin care contestatoarea a solicitat obligare pârâtei la plata C.A.S., şomaj, pe perioada cât a avut contractul de muncă suspendat, se vor reţine următoarele :

În cauză a operat încetarea contractului de muncă al contestatoarei prin decizia nr. 112 din 09.10.2008, revocată ulterior prin decizia nr. 149 din 15.12.2008 şi nu suspendarea contractului de muncă al acesteia, astfel că instanţa va respinge şi acest capăt de cerere ca nefondat.

Cu privire la capătul de cerere prin care contestatoarea a solicitat obligarea intimatei la plata a trei indemnizaţii salariale, cu titlu de daune, reprezentând stresul prin care a fost obligată să treacă din cauza situaţiei create prin încetarea contractului său de muncă, instanţa constatând că nu au fost dovedite aceste aspecte, urmează a respinge şi acest capăt de cerere, ca nefondat.

Etichete:

Fond – Litigii de muncă – anulare decizie desfacere contract de muncă

Dosar nr. 2833/88/2008

TRIBUNALUL TULCEA

SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV

SENTINŢA CIVILĂ NR. 261

Şedinţa publică din data de 18 februarie 2009

Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr.2833/88/2008, ………. a formulat contestaţie împotriva deciziei nr.304/2008 emisă de SC „……….” SA Cluj Napoca.

În motivare, contestatorul a menţionat că a formulat contestaţie împotriva deciziei nr.304/2008 emisă de intimată întrucât o c0onsideră abuzivă şi neadevărată.

În dovedire, contestatorul a depus la dosarul cauzei decizia nr.304/2008.

În apărare, intimata a depus la dosarul cauzei: întâmpinare şi în copie: contractul individual de muncă al contestatorului, fişa postului contestatorului, referatul înregistrat sub nr.3519/2008, nota explicativă înregistrată sub nr.3520/2008, decizia nr.272/2008, convocarea înregistrată sub nr.3459/2008 şi raportul înregistrat sub nr.217/2008.

Examinând contestaţia în raport de probele administrate în cauză, instanţa constată în fapt următoarele:

Prin emiterea deciziei nr.304/2008, intimata l-a concediat pe contestator motivat de faptul că şi-a încălcat în mod repetat obligaţiile de serviciu cuprinse în fişa postului.

S-a reţinut în sarcina contestatorului faptul că nu a completat foile de parcurs, a întârziat nejustificat livrarea produselor către clienţii intimatei, nu a luat măsurile necesare pentru păstrarea unui aspect îngrijit, atât personal cât şi cu privire la autoutilitare de serviciu şi transporta cu maşina de serviciu bunuri care nu aparţineau societăţii şi persoane ce nu făceau parte din rândul salariaţilor intimatei.

Analizând referatul înregistrat sub nr.3519/25 septembrie 2008, se poate observa că şeful depozitului Galaţi a adus la cunoştinţa conducerii intimatei faptul că, ………. nu livra la timp comenzile, avea un aspect neîngrijit, ceea ce a condus la refuzul farmaciştilor de a-l mai primi în unitate.

Tot prin acest referat s-a mai menţionat că, ………. a transportat cu maşina intimatei persoane ce nu făceau parte din rândul salariaţilor acesteia.

Prin raportul dat în data de 13.10.2008, contestatorul a recunoscut săvârşirea următoarelor abateri disciplinare: completarea necorespunzătoare a foilor de parcurs, transportul altor produse cu maşina de serviciu şi nelivrarea sau livrarea cu întârziere a un or comenzi către clienţii intimatei.

Prin fişa postului, contestatorul avea printre atribuţii: întocmirea foilor de parcurs, utilizarea maşinii doar în interes de serviciu, etc.

Tot prin fişa postului i s-a dat contestatorului ca sarcină de serviciu să raporteze cauzele nelivrării mărfii şefului direct.

Având în vedere că, ………. nu şi-a îndeplinit sarcinile de serviciu, instanţa constată ca fiind legală şi temeinică decizia nr.304/2008 şi urmează a respinge contestaţia ca nefondată.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro