404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Contestatie la executare

Titlu

Contestaţie la executare

Tip speta

Sentinţă civilă

Numar speta

726

Data speta

09.03.2012

Domeniu asociat

Contestaţie la executare

Continut speta

Prin sentinţa  civilă  nr. 726/2012 , pronunţată  în  dosar  nr.  522/208/2012, instanţa a admis contestaţia formulată de contestatoarea CMA în contradictoriu cu intimata D.G.F.PCS. A  fost anulată Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 1840/19.04.2011, emisă de intimată, precum şi toate actele de executare întocmite în baza acesteia.
Instanţa  a reţinut  că :
Prin contestaţia la executare înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 16.02.2012, sub numărul 522/208/2012, ulterior precizată, contestatoarea CMA a solicitat instanţei, în contradictoriu cu intimata D.G.F.P.
CSca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr.1840/19.04.2011, precum şi toate actele de executare întocmite în baza acesteia de către intimată.
În motivare, a arătat că, în perioada 22.02.2011-18.04.2011, contestatoarea a fost supusă inspecţiei fiscale, iar la finele controlului efectuat au fost emise Decizia de impunere nr. 1821/18.04.2011 şi Decizia de Instituire a măsurilor asigurătorii nr. 1840/19.04.2011, specificându-se că are de plătit suma de 36.091 lei, reprezentând T.V.A. în perioada supusă inspecţiei fiscale şi procedându-se la sechestrarea mai multor bunuri. Susţine că, dintre acestea, doar apartamentul din oraşul C se află în proprietatea comună a contestatoarei şi a soţului acesteia, iar restul bunurilor nu sunt deţinute de către aceasta. Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nu este legală, întrucât nu rezultă că ar exista pericolul înstrăinării bunurilor proprietate personală. Intimata nu a întocmit procese-verbale de sechestru asigurător al bunurilor mobile şi imobile, încălcând Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 2605/2010. Contestatoarea nu este de rea-credinţă, achitând 50% din valoarea debitului contestat, iar decizia atacată nu este motivată, necuprinzând argumente obiective care au condus la luarea măsurilor în discuţie. Simpla convingere subiectivă a organului de inspecţie fiscală, că debitorul s-ar sustrage de la urmărire, nu este suficientă pentru a conduce la luarea măsurilor asigurătorii.
Intimata a formulat întâmpinare, arătând, cu privire la capătul de cerere având ca obiect contestaţia împotriva deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii (singurul cu care instanţa a mai rămas învestită, după declinarea competenţei pe celelalte capete de cerere din dosarul cu nr. 2186/208/2011), că acestea au fost dispuse în conformitate cu prevederile art. 129 din O.G. nr. 92/2003, luarea acestora impunându-se datorită faptului că reclamanta figurează cu obligaţii la bugetul general consolidat.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Prin raportul de inspecţie fiscală din data de 18.04.2011, intimata a stabilit existenţa unor obligaţii de plată în sarcina contestatoarei, respectiv TVA suplimentar de plată (2009-2010), în cuantum de 28.354 lei, la care s-au adăugat penalităţi de întârziere în cuantum de 36.091 lei (f. 25).
În consecinţă, a fost emisă Decizia de impunere nr. 1821/18.04.2011, decizie atacată de către contestatoare pe calea recursului graţios (f. 7) precum şi în contencios administrativ, instanţa dispunând disjungerea capătului de cerere având ca obiect contestaţia împotriva acestei decizii şi declinarea judecării sale la Tribunalul Caraş-Severin.
Prin Decizia nr. 1840/19.04.2011, emisă de ANAF, D.G.F.P. Caraş-Severin, au fost luate măsuri asigurătorii asupra mai multor active patrimoniale enumerate în referatul justificativ întocmit (f. 33), reţinându-se că, prin actul administrativ-fiscal nr. 1821 din data de 18.04.2011, s-au stabilit în sarcina contestatoarei CMobligaţii de plată în cuantum de 36.091 lei.
Referatul justificativ al măsurilor asigurătorii (f.33) nu este motivat, formularul tipizat fiind completat doar cu datele mai sus menţionate, privind obligaţiile de plata şi actul administrativ-fiscal prin care au fost stabilite, respectiv bunurile selectate pentru aplicarea măsurilor asigurătorii.
Contestatoarea a mai depus la dosarul cauzei certificatul de atestare fiscală nr. 15486/04.08.2011, din care rezultă că PFA
CMA figura, la data respectivă (04.08.2011), cu obligaţii de plată accesorii de 7737 lei, respectiv că nu figurează cu sume solicitate a fi restituite.
În drept, potrivit art. 129 alin.2 din C. proc. fiscală, se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
De asemenea, potrivit alin.5 al aceluiaşi articol, decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată şi semnată de către conducătorul organului fiscal competent.
Conform alin. 11, împotriva actelor prin care se dispun şi se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii cel interesat poate face contestaţie în conformitate cu prevederile art. 172.
Apoi, conform art. 9 din O.G. 92/2003, înaintea luării deciziei organul fiscal este obligat să asigure contribuabilului posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la faptele şi împrejurările relevante în luarea deciziei.
Alin.2 prevede excepţiile, respectiv organul fiscal nu este obligat să aplice prevederile alin. (1) când: întârzierea în luarea deciziei determină un pericol pentru constatarea situaţiei fiscale reale privind executarea obligaţiilor contribuabilului sau pentru luarea altor măsuri prevăzute de lege; când situaţia de fapt prezentată urmează să se modifice nesemnificativ cu privire la cuantumul creanţelor fiscale; când se acceptă informaţiile prezentate de contribuabil, pe care acesta le-a dat într-o declaraţie sau într-o cerere; respectiv când urmează să se ia măsuri de executare silită.
Văzând starea de fapt mai sus expusă precum şi dispoziţiile legale enunţate, instanţa reţine că luarea măsurilor asigurătorii prin decizia atacată nu s-a făcut în conformitate cu prevederile legale, din două motive.
În primul rând, măsurile au fost luate fără ascultarea contribuabilului, respectiv a contestatoarei, în condiţiile în care, în cauză, nu este incidentă niciuna dintre situaţiile de excepţie enumerate de alin.2 al art. 9 din Codul de procedură fiscală.
În al doilea rând, organul fiscal nu a motivat în niciun mod luarea măsurilor, neinvocând şi nedovedind nicio situaţie concretă din care să rezulte că este îndeplinită condiţia prevăzută de textul legal, respectiv aceea a existenţei pericolului sustragerii, ascunderii sau risipirii patrimoniului contestatoarei, cu consecinţa periclitării sau îngreunării colectării.
Simpla completare a unui formular tipizat de către intimată, fără ca decizia să cuprindă elemente justificative concrete, aplicabile situaţiei contribuabilului faţă de care se ia măsura, nu este de natură a suplini motivarea luării unor măsuri restrictive asupra patrimoniului contribuabilului, şi pune instanţa în imposibilitatea de a exercita controlul de temeinicie a măsurii luate. Mai mult, în acest mod se aduce atingere dreptului de proprietate garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la CEDO, având în vedere că, deşi a avut loc o restrângere a dreptului de proprietate al contestatoarei, nu s-a justificat în nici un mod cauza acestei restrângeri, or în analiza respectării dreptului de proprietate de către organele statale, o importanţă crucială revine proporţionalităţii dintre ingerinţă şi motivele care justifică ingerinţa în dreptul de proprietate.
Mai mult decât atât, instanţa nu este în măsură să verifice nici susţinerea contestatoarei, potrivit căreia nu toate bunurile asupra cărora s-a luat măsura sunt în proprietatea acestora, situaţie ce se datorează tot motivării deficitare a deciziei nr. 1840/19.04.2011.

Jurisprudenta

1

id_institutie

208

Institutie

Judecătoria CARANSEBEŞ

Etichete: , ,

Măsuri asiguratorii. Contestare. Bunuri comune. Creanţe bugetare.

Art.163 alin.1,2 şi 5; art.168 alin.1 şi 3 Cod procedură penală;

art.463 Cod procedură penală;

atr.32 şi 33 Codul familiei;

art.129 Cod procedură fiscală;

În conformitate cu dispoziţiile art.129 Cod procedură fiscală, dacă valoarea bunurilor proprii ale debitorului nu acoperă integral creanţa măsurile asigurătorii pot fi înfiinţate şi asupra bunurilor deţinute de către debitor în proprietate comună cu terţe persoane, pentru cota-parte deţinută de acesta.”.

Prin acest text, în privinţa creanţelor bugetare, s-a instituit o derogare însemnată faţă de reglementarea Codului familie, în sensul că nu se cere îndeplinirea condiţiei prevăzute de art.33, şi anume de a se urmări bunuri proprii ale soţului debitor înainte de a se trece la cele comune.

Curtea de Apel Bacău – decizia penală nr.386 din data de 17.iunie.2010

Judecător Dumitru Pocovnicu

Prin încheierea din data de 13.mai.2010, pronunţată de Tribunalul Bacău, în baza art. 168, raportat la art.163 alin. 2 Cod procedură penală, a fost admisă plângerea formulată de D. M. şi D. G. de ridicare a sechestrului asigurător şi s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa nr. 75D/P/2005 din 26.04.2006 a D.I.I.C.O.T. –Serviciul Teritorial Bacău asupra următoarelor bunuri: apartament situat în Bacău str. 8 Mai nr. 29 sc. B ap. 31, autoturism marca „AUDI”, aflat în evidenţele fiscale ale Primăriei Bacău sub nr. SM011908 – SS022124 – CL 1781 şi autoturism marca „FORD”, aflat în evidenţele fiscale sub nr. SM 49008 CL 1753 SS 49008.

Pentru a pronunţa această încheiere Tribunalul Bacău a reţinut următoarele:

Potrivit art. 163 alin.2 Cod procedură penală, măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei se pot lua asupra bunurilor învinuitului sau inculpatului până la concurenţa valorii probabile a pagubei.

Prin Ordonanţa nr. 75/D/2005 a D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bacău s-a dispus aplicarea sechestrului asigurător şi disponibilizarea bunurilor aparţinând învinuitei D. M.

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că bunurile sechestrate au calitatea de bunuri comune, fiind dobândite în timpul căsătoriei inculpaţilor D. M. şi D. G.

Deşi măsura sechestrului s-a luat faţă de unul dintre soţi, vizează bunuri comune care nu pot fi urmărite pentru datoriile personale conform art. 33 alin. 1 Codul familiei.

Împotriva acestei încheieri, în cadrul termenului legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, care a criticat-o, susţinând că aceasta este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:

Prin ordonanţa procurorului D.I.I.C.O.T.-Serviciul Teritorial Bacău din 26.04.2006 s-a aplicat sechestrul asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatei D. M. în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune.

Parchetul a apreciat că au fost respectate prevederile art.163 al.2 C.pr.penală în sensul că măsura asiguratorie s-a instituit asupra bunurilor aparţinând învinuitei şi ulterior inculpatei, întrucât la data de 26.04.2006 avea calitatea de învinuit.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că s-a început urmărirea penală faţă de D. M. la data de 30.01.2006.

Ulterior, s-a dispus extinderea cercetărilor faţă de soţul acesteia, inculpatul D. G., pentru săvârşirea infracţiunilor prev.de art.23 al.1, lit.a, b, c din Legea nr. 656/2002, art.8 din Legea nr. 39/2003, art.323, C.p., art.215 al.1,3,5 C.penal, art.215/1 C.penal, art.271 pct.2 din Legea 31/1990, republicată, art.288 al.1 C.penal,art.290 cu aplicarea art.41 al.2 C.penal, totul cu aplicarea art.33 lit.a C.penal.

De asemenea, Parchetul a arătat că nu poate fi reţinută teza potrivit căreia s-ar fi încălcat dispoziţiile art.33 din Codul familiei, potrivit cărora bunurile comune nu pot fi urmărite pentru datoriile personale ale unui dintre soţi. Ambii au calitatea de inculpaţi în dosarul nr. 5394/110/2008, iar după soluţionarea definitivă a procesului penal, pot face contestaţie potrivit legii civile conform art.168 al.3 C.pr.penală.

Măsurile asiguratorii au fost luate asupra bunurilor, aparţinând inculpaţilor, până la concurenţa valorii probabile a pagubei, motiv pentru care s-a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii din 13.05.2010 şi pe fond respingerea plângerii împotriva măsurilor asiguratorii.

Analizând încheierea recurată în raport de motivele de recurs invocate şi examinând-o, în baza art.385/6 alin.3 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt şi de drept, Curtea constată că hotărârea primei instanţe este nelegală şi, pe cale de consecinţă recursul Parchetului urmează a fi admis pentru considerentele care vor fi prezentate.

Măsurile asiguratorii sunt măsuri de constrângere reală şi constau în indisponibilizarea, până la soluţionarea definitivă a cauzei penale, a bunurilor şi veniturilor aparţinând învinuitului, inculpatului sau părţii responsabile civilmente, în vederea asigurării reparării pagubei cauzate prin infracţiune, precum şi pentru garantarea executării pedepselor pecuniare.

Odată luată măsura asiguratorie, învinuitul, inculpatul sau partea responsabilă civilmente faţă de care s-a aplicat măsura asiguratorie, nu poate înstrăina sau greva bunurile sau veniturile supuse acestei măsuri, astfel încât partea civilă, la rămânerea definitivă a hotărârii instanţei penale îşi poate realiza creanţa născută din hotărârea de condamnare la despăgubiri, iar organele în drept pot executa pedeapsa pecuniară aplicată inculpatului.

Fiind o măsură procesuală, măsura asiguratorie nu constituie, prin ea însăşi, o acoperire a pagubei, ci numai garantează repararea ei.

Măsura asiguratorie se aplică asupra bunurilor şi veniturilor învinuitului, inculpatului sau părţii responsabile civilmente până la concurenţa valorii probabile a pagubei produse prin infracţiunea pentru care este cercetat sau învinuitul sau inculpatul, sau este judecat inculpatul.

Intimaţii-inculpaţi au fost cercetaţi şi sunt trimişi în judecată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Bacău, prin rechizitoriul nr.75/D/P/2005 din data de 18.august.2008, pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:

1. D. M. cetăţean român, studii facultatea de studii economice, administrator firmă privată, fără antecedente penale,pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:

– art. 271 alin. 1, pct. 2 din Legea 31/1990 modificată prin Legea 516/2006 şi OUG 82/2007 şi 52/2008, cu aplic. art. 41 alin.2 C.pen., constând în aceea că în perioada 1 ianuarie 1999 – 15 august 2003, în calitate de director economic şi acţionar la SC S. M. SA, precum şi contabil la alte societăţi private S.C. A. S.R.L., S.C. D. P. S.R.L., S.C. N. S.R.L. şi S.C. P. C. S.R.L.), a achiesat şi votat în adunările generale ale acţionarilor, la raportarea, cu rea credinţă, acţionarilor societăţii unde era salariată, a unei situaţii financiare inexacte şi incorecte, de inculpaţii B. C. şi R. C., care au invocat în favoarea acestei susţineri date inexacte, referitoare la condiţiile economice ale societăţii, în vederea ascunderii situaţiei reale a acesteia, executând în acest fel dispoziţiile primite, de la aceşti învinuiţi, producând importante pagube materiale şi conducând societatea către starea de insolvenţă aflată în prezent pe rolul instanţelor de judecată;

– infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art.272/1 alin.1, pct.2 din Legea 31/1990 modificată, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, constând în aceea că în perioada 1 ianuarie 1999 – 15.08.2003, a achiesat şi votat în adunările generale ale acţionarilor, la folosirea cu rea credinţă, de bunuri sau credite de care se bucura societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul său propriu, ori pentru a favoriza alte societăţi în care a avut interes, direct sau indirect, din dispoziţia inculpaţilor B.C. şi R.C, cauzând o pagubă de 60.719.180.645 lei vechi.

Infracţiunea generică de mai sus, cuprinde în conţinutul acesteia alte infracţiuni de acelaşi gen, după cum urmează:

– infracţiunea, prevăzută şi pedepsită de art. 271/1 alin.1, pct.2 dinLegea 31/1990 cu modificările ulterioare, cu aplic. art. 41 alin.2Cod penal, constând în aceea că în perioada 2000 – 2002, în calitate de director economic şi acţionar la SC S. M. SA şi contabil la celelalte firme private, împreună şi din dispoziţia inculpaţilor B. C., R. C. şi ceilalţi inculpaţi, acţionari la aceeaşi societate, cercetaţi în prezenta cauză, a achiesat, votat în adunările generale ale acţionarilor şi întocmit acte contabile şi bancare ilegale, referitoare la majorarea ilegală a capitalului social, prin modalităţile descrise în prima parte a prezentei lucrări, cauzând o pagubă de 20.222.552.000 lei, S.C. S. M. S.A.;

– infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 271/1 alin.1, pct.2 din Legea 31/1990 cu modificările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, constând în aceea că în perioada anilor 2000 – 2003, inculpata D. M., în aceleaşi condiţii arătate mai sus, a achiesat, votat în adunările generale ale acţionarilor şi întocmit acte contabile şi bancare ilegale, referitoare la vânzarea ilegală, în detrimentul societăţii la care funcţiona, a unor active (complexe, depozite şi alte imobile din patrimoniul societăţii), cauzând acesteia din urmă un prejudiciu de 8.331.204.520 lei.

– infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art.271/1 alin.1, pct.2 din Legea 31/1990 cu modificările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, constând în aceea că în perioada 1 ianuarie 1999 -15.08.2003, inculpata D. M., împreună cu ceilalţi inculpaţi şi în aceleaşi condiţii arătate mai sus, urmărind aceleaşi scopuri descrise anterior, a achiesat, votat în adunările generale şi întocmit acte contabile şi bancare, referitoare la efectuarea unor plăţi nelegale din casieria unităţii, fără documente legale, prin intermediul casierei I. M., către alte persoane fizice sau juridice, din cadrul S. sau alte societăţi, prin aceasta cauzând S.C. S. M. S.A. o pagubă de 32.165.424.145 lei.

– infracţiunile de fals sub semnătură privată şi uz de fals, prevăzute şi pedepsite de art. 290 şi 291 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 şi art.33 lit.a Cod penal, constând în aceea că în perioada 1 ianuarie 1999 – 15 august 2003, în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpata D. M. a conceput, întocmit, semnat şi folosit documente contabile, financiare şi bancare alături de persoanele cu atribuţii de serviciu din cadrul contabilităţii S.C. S. M. S.A. (inculpatele I. M., F. M. şi altele), din dispoziţia învinuiţilor B. C. şi R.C., în asociere cu ceilalţi inculpaţi cercetaţi în prezenta cauză, cunoscând că aceste înscrisuri nu sunt reale, în sensul că în ele s-au făcut menţiuni neconforme cu realitatea, fiind introduse în circuitul economic, financiar şi bancar şi care au condus la pagube importante pentru S.C. S. M. S.A. şi aducerea acesteia în stare de insolvenţă;

– infracţiunile de înşelăciune, fals şi uz de fals, prevăzute şi pedepsite de art.215, alin.1, 2, 3 şi 5, art. 290 şi art. 291 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal şi art.33 lit.a Cod penal, constând în aceea că în perioada 1 ianuarie 1999 – 15.08.2003, în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpata D. M. din dispoziţia inculpaţilor B. C. şi R. C., în asociere cu ceilalţi inculpaţi: I. M., F. M., D. G., G. D., T. I., I. V. şi alţii, au dispus conceperea, întocmirea, semnarea şi folosirea în circuitul economico-financiar şi bancar al societăţii, a unor documente false (arătate mai sus), în baza cărora au indus în eroare alte societăţi bancare, parteneri economici din tară şi străinătate în vederea obţinerii unor foloase materiale pe nedrept, producând importante pagube societăţii menţionate – 83.883.645.901 lei.

În cazul infracţiunilor de înşelăciune, fals sub semnătură privată şi uz de fals, generice, menţionate mai sus, se regăsesc mai multe infracţiuni de acelaşi gen, distincte, după cum urmează:

– înşelăciune, fals sub semnătură privată şi uz de fals, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin.1, 2, 3 şi 5 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2, art.290, art.291 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, constând în aceea că în perioada 1 ianuarie 1999 – 15.08.2003, prin conceperea, întocmirea, semnarea şi folosirea unui important număr de documente false, comerciale, bancare şi financiar contabile, în relaţia cu S.C. D. P. S.R.L. Bacău -administrator inculpatul D. G., inculpata D. M., împreună şi din dispoziţia inculpaţilor B. C. şi R. C., prin intermediul casierei I. M., a dispus efectuarea unor plăţi nelegale, în valoare de 34.315.544.309 lei vechi, către această societate, sumă care constituie pagubă pentru S.C. S. M. S.A.;

– înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin.1, 2, 3 şi 5, cu aplic, art. 41 alin.2 Cod penal, fals sub semnătură privată şi uz de fals prevăzute de art. 290 şi art.291, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, constând în aceea că în perioada arătată mai sus, prin conceperea întocmirea, semnarea şi folosirea unui număr mare de documente contabile, comerciale şi bancare false de genul celor menţionate, în relaţia cu S.C. A. S.R.L. Bacău – unde era administrator, inculpata D. M., împreună şi din dispoziţia inculpaţilor B. C. şi R. C., a dispus efectuarea unor plăţi nelegale, către acea societate, în valoare de 7.619.729.948 lei vechi, suma care constituie pagubă pentru S.C. S. M. S.A.;

– înşelăciune prevăzută de art. 215 alin.1, 2, 3 şi 5, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, fals sub semnătură privată şi uz de fals, prevăzute de art.290 şi art.291, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, constând în aceea că în perioada 1 ianuarie 1999 -15.08.2003, inculpata D. M., în aceleaşi condiţii arătate mai sus, în relaţia cu S.C. N. S.R.L. Bacău, administrator învinuitul G. D., a dispus efectuarea unor plăţi nelegale, către acea societate, în valoare de 26.001.244.200 lei vechi, sumă care constituie pagubă pentru S.C. S. M. S.A;

– înşelăciune, prevăzută de art.215 alin.1, 2, 3 şi 5, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, fals sub semnătură privată şi uz de fals, prevăzute de art.290, 291 şi 41 alin.2 Cod penal, constând în aceea că în perioada menţionată, prin acelaşi procedee arătat mai sus, în relaţia cu S.C. V. I. S.R.L., administrator inculpata I. N. V., a dispus efectuarea unor plăţi nelegale către această societate, în valoare de 5.564.018.395 lei, sumă ce constituie pagubă pentru S.C. S. M. S.A. Bacău;

– înşelăciune prevăzută de art.215 alin.1, 2, 3 şi 5, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, fals sub semnătură privată şi uz de fals, prevăzute de art. 290, 291, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, constând în aceea că în perioada 1 ianuarie 1999 – 15.08.2003, în aceleaşi condiţii, pentru aceleaşi scopuri şi prin acelaşi mod de operare, în relaţia cu S.C. P. şi S.C. B. S.R.L. Bacău,administrator N. D., inculpata D. M., a dispus efectuarea unor plăţi nelegale, fără documente justificative, în valoare de 6.979.140.092 lei vechi, sumă care constituie pagubă pentru S.C. S. M. S.A. Bacău;

– înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin.1, 2, 3 şi 5, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, fals sub semnătură privată şi uz de fals, prevăzute de art. 290, 291, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, constând în aceea că în perioada 1 ianuarie 1999 -15.08.2003, învinuita D. M., în aceleaşi condiţii arătate mai sus, în relaţia cu S.C. N. S.R.L. Bacău, administrator inculpata G. D., a dispus efectuarea unor plăţi nelegale, către acea societate, în valoare de 26.001.244.200 lei vechi, sumă care constituie pagubă pentru S.C. S. M. S.A.;

– înşelăciune prevăzută de art. 215 alin.1, 2, 3 şi 5, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, fals sub semnătură privată şi uz de fals, prevăzute de art. 290, 291 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, constând în aceea că în perioada menţionată, prin acelaşi procedee arătat mai sus, în relaţia cu S.C. V. I. S.R.L., administrator inculpatul I. N. V., a dispus efectuarea unor plăţi nelegale către această societate, în valoare de 5.564.018.395 lei, sumă ce constituie pagubă pentru S.C. S. M. S.A. Bacău;

– înşelăciune prevăzută de art. 215 alin.1, 2, 3 şi 5, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, fals sub semnătură privată şi uz de fals, prevăzute de art. 290, 291 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, constând în aceea că în perioada 1 ianuarie 1999 – 15.08.2003, în aceleaşi condiţii, pentru aceleaşi scopuri şi prin acelaşi mod de operare, în relaţia cu S.C. P. şi S.C. B. S.R.L. Bacău – administrator N. D., inculpata D. M., a dispus efectuarea unor plăţi nelegale, fără documente justificative, în valoare de 6.979.140.092 lei vechi, sumă care constituie pagubă pentru S.C. S. M. S.A. Bacău;

-înşelăciune prevăzută de art.215 alin.1, 2, 3 şi 5 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, fals sub semnătură privată şi uz defals, prevăzute de art. 290, 291 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, constând în aceea că în perioada arătată mai sus, prin aceleaşi metode şi în aceleaşi condiţii,a dispus efectuarea unor plăţi nelegale în relaţia cu S.C. P. I. S.R.L., administrator N. G., în valoare de 3.403.968.962 lei vechi,către această societate, fără documente justificative, sumă care constituie pagubă pentru S.C. S. M. S.A. Bacău.

-infracţiunea de delapidare, prevăzută şi pedepsită de art.215/1 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, constând în aceea că, din dispoziţia inculpaţilor B. C. şi R. C. prin intermediul casierei I. M. şi în asociere cu ceilalţi inculpaţi, în perioada 1 ianuarie1999-15august 2003, a transferat în mod ilegal din conturile S.C. S. M. S.A. Bacău, către S.C. B. S.R.L. Bacău, importante valori materiale, dispunând restituirea unor sume de bani din patrimoniul S.C. S.M. S.A. către alţi acţionari, fără forme legale, rezultate din vânzarea unor active sau aprovizionare cu produse agroalimentare, fără forme legale, cauzând prin aceasta importante pagube S.C. S. M. S.A. – 29.075.722.832 lei.

În cadrul acestei infracţiuni generice de delapidare, menţionate mai sus, se regăsesc, alte infracţiuni de acelaşi gen, distincte, autonome după cum urmează:

– delapidare, prevăzută de art. 215/1 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, constând în aceea că în perioada 2000-2002 împreună cu inculpaţii B. C., R. C., şi I. M., a achiesat şi votat în adunările generale ale acţionarilor, la transferarea şi implicit, plata ilegală sumei de 12.200.000.000 lei din conturile S.C. S. M. S.A., în conturile numitului N. D. ( în interesul lui B. C. şi R. C., care au achiziţionat în schimbul acelei sume, un număr de 489.918 acţiuni – câte 244.959 fiecare), sumă care constituie pagubă pentru S.C. .S. M. S.A.;

– delapidare, prevăzută de art. 215/1 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, constând în aceea că în perioada 2000 – 2002,a achiesat şi votat în adunările generale al acţionarilor, semnând documente ilegale în acest sens şi dispunând împreună cu ceilalţi învinuiţi arătaţi mai sus, restituirea sumei de 7.078.550.000 lei, reprezentând aport social al unor acţionari la privatizarea S.C. S. M. S.A. – (I. N. V., B. C. şi R. C.), sumă ce constituie pagubă pentru S.C. S. M. S.A.;

-delapidare, prevăzută de art. 215/1 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, constând în aceea că în perioada 1ianuarie1999-15.08.2003,a achiesat la plata ilegală a sumei de 9.797.172.832 lei, reprezentând contravaloarea unor produse agroalimentare (vin, struguri, produse din carne şi altele), fără să existe documente justificative, sumă ce constituie pagubă pentru S.C.S. M. S.A.;

-infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzute de art.11,12 şi 13 din Legea nr.87/1994, cu referire la art.9 alin.1 lit.b şi g din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.13 Cod penal şi art. 41 alin.2 Cod penal,constând în aceea că în perioada 1 ianuarie 1999-15.08.2003, împreună cu inculpaţii B. C. şi R. C., în calitate de administratori, al S.C. S. M. S.A., inculpata D. M., în calitate de director economic, la aceeaşi unitate, nu au luat măsuri de virare la bugetul consolidat al statului, în mod constant şi în cotele prevăzute de lege, a sumelor de bani datorate sub formă de impozite şi alte taxe curente cauzând o pagubă de 5.107.002.789 lei;

-infracţiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 23

alin.1 lit.a, b şi c din Legea nr.656/2002, cu aplicarea art. 41 alin.2 şi 13Cod penal, constând în aceea că în perioada ianuarie 1999-15.08.2003 inculpata D. M., împreună cu învinuiţii B. C. şi R. C, în asociere cu alte persoane (peste 10 la număr),inculpaţi în prezenta cauză, au efectuat importante şi repetate tranzacţii financiar – bancare, suspecte, de spălare de bani, prin intermediul unor societăţi comerciale din Bacău şi alte localităţi din ţară, special înfiinţate, în acest sens, reciclând suma de 814.000 euro;

– infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prin iniţierea, constituirea, aderarea ori sprijinirea în modalităţile menţionate a grupului de învinuiţi cercetaţi în prezenta cauză, care nu constituie grup infracţional organizat în sensul Legii 39/2003, privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, prevăzură de art. 8 din Legea nr. 39/2003, combinat cu art.323 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin. 2 Cod penal, constând în aceea că înperioada1ianuarie1999-15august2003, în asociere cu inculpaţii: B. C, R. C, T. I., G. D., I. M. şi alţii, au iniţiat,constituit, aderat şi sprijinit, în condiţiile menţionate în prezentul rechizitoriu,grupul infracţional organizat descris, comiţând infracţiunile enumerate mai sus şi care au avut drept urmare pagube importante pentru S.C. S. M. S.A. şi aducerea acesteia în stare de insolvenţă.

Toate infracţiunile comise de învinuita D. M., enumerate mai sus, s-au reţinut în condiţiile dispoziţiilor art.33 lit.a Cod penal.

2. D. G. :

– infracţiunea prevăzută de art.271 alin.1, pct.2 din Legea 31/1990 modificată prin Legea nr.516/2006 şi O.U.G. nr.82/2007 şi nr.52/2008, cu modificări până la data de 30.04.2008, privind societăţile comerciale, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal,constând în aceea că în perioada 1 ianuarie 1999 – 15 august 2003 în calitate de administrator al S.C. „D. P.” S.R.L. Bacău, a achiesat şi votat în adunările generale ale acţionarilor, dispoziţiile primite de la inculpaţii B.C. R.C. şi D.M. care au prezentat, cu rea – credinţă, acţionarilor societăţii, S.C. „S.M.” S.A., unde era şi el acţionar, o situaţie financiară inexactă şi incorectă, invocând în favoarea acestei susţineri date inexacte referitoare la condiţiile economice ale societăţii, în vederea ascunderii situaţiei reale a acesteia, prin aceasta cauzându-se importante pagube materiale acelei societăţi şi în final aducerea ei în stare de insolvenţă;

– infracţiunea prevăzută de art.272/1 alin.1, pct.2 Legea nr.31/1990, cu modificările ulterioare, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, constând în aceea că în perioada 1 ianuarie 1999 – 15 august 2003, a folosit cu rea – credinţă, din dispoziţia şi împreună cu inculpaţii B.C., R. C, D. M. şi I. M., bunuri sau credite bancare de care se bucura societatea, (atât S.C. S. M. S.A. cât şi societatea pe care o administra), într-un scop contrar intereselor acestora, sau în folosul lui propriu, pentru a favoriza alte societăţi în care avea interes direct sau indirect, ( S.C. S.M. S.A.), cauzându-se acesteia din urmă, o pagubă de 60.719.180.645 lei.

Infracţiunea de mai sus, cuprinde în conţinutul acesteia alte infracţiuni de acelaşi gen, distincte, după cum urmează:

– infracţiunea prevăzută de art.271/1 alin.1, pct.2 din Legea nr.31/1990, cu modificările ulterioare, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, constând în aceea că în perioada 2000 – 2002, în calitate de salariat şi acţionar la S.C. S.M. S.A., împreună şi din dispoziţia inculpaţilor: B. C., R. C. şi ceilalţi inculpaţi – acţionari la aceeaşi societate, cercetaţi în prezenta cauză, a achiesat, votat în adunările generale şi întocmit acte contabile şi bancare, referitoare la majorarea ilegală a capitalului social, prin modalităţile descrise în prima parte a prezentei lucrări, cauzând o pagubă de 20.222.552.000 lei, S.C. S.M. S.A.;

– infracţiunea prevăzută de art. 271/1 alin.1, pct.2 din Legea nr.31/1990, cu modificările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, constând în aceea că în perioada anilor 2000 – 2003, inculpatul D. G., în aceleaşi condiţii arătate mai sus, a achiesat, votat în adunările generale şi întocmit acte contabile şi bancare, referitoare la vânzarea ilegală, în detrimentul societăţii), la care funcţiona, a unor active (complexe, depozite şi alte imobile din patrimoniul societăţii, cauzând acesteia din urmă un prejudiciu de 8.331.204.520 lei.

– infracţiunea prevăzută de art.271/1 alin.1, pct.2 din Legea nr.31/1990, cu modificările ulterioare, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, constând în aceea că în perioada 1 ianuarie 1999-15.08.2003, inculpatul D.G., împreună cu ceilalţi inculpaţi şi în aceleaşi condiţii arătate mai sus, urmărind aceleaşi scopuri descrise anterior, a achiesat, votat în adunările generale şi întocmit acte contabile şi bancare, referitoare la efectuarea unor plăţi nelegale din casieria unităţii, fără documente legale prin intermediul casierei I.M., către alte persoane fizice sau juridice, S.C. S.M. S.A. sau alte societăţi, prin aceasta cauzând acesteia din urmă o pagubă de 32.165.424.145 lei.

– infracţiunea de fals sub semnătură privată şi uz de fals, prevăzute de art.290 şi 291 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, constând în aceea că în perioada 1 ianuarie 1999 – 15 august 2003, în mod repetat, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale împreună şi din dispoziţia inculpaţilor: B.C., R.C., D.M. şi I.M., au dispus conceperea, întocmirea, semnarea şi folosirea unor documente de contabilitate, financiare şi bancare, de către persoanele cu atribuţii de serviciu în cadrul contabilităţii S.C. S. M. S.A. (învinuitele D.M., I.M., F.M. şi altele) în activităţile comerciale, cunoscând că acestea nu sunt reale, în sensul că în ele s-au făcut menţiuni neconforme cu realitatea, cauzându-se importante pagube materiale S.C. S.M. şi aducerea ei în stare de insolvenţă.

– infracţiunea de înşelăciune, fals sub semnătură privată şi uz de fals, prevăzute de art.215 alin.1, 2, 3 şi 5, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art. 290, 291 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, constând în aceea că în perioada 1 ianuarie 1999 – 15 august 2003, în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul D.G., în asociere cu ceilalţi inculpaţi:D.M., B.C., R.C., I.M., F.M., G.D., T.I., I.V. şi alţii, au dispus conceperea, întocmirea, semnarea, după care au şi folosit în circuitul economico-financiar şi bancar al societăţii, a unor documente false, în baza cărora au indus în eroare alte societăţi bancare, parteneri economici din ţară şi străinătate în vederea obţinerii unor foloase materiale pe nedrept , obţinând credite bancare, cauzând o pagubă S.C. S. M. S.A. de 34.315.544.309 lei;

– infracţiunea de spălare de bani, prevăzută de art.23alin.1 lit.a, b şi c din Legea nr.656/2002, cu modificările ulterioare, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, constând în aceea că în perioada 1 ianuarie 1999 – 15 august 2003, în calitate de administrator al S.C. D.P. S.R.L. şi acţionar la S.C. S.M. S.A., împreună cu inculpaţii: B.C., R. C., D.M.,T.I., G.D. şi ceilalţi inculpaţi cercetaţi în prezenta cauză, în asociere, au efectuat, repetate şi însemnate tranzacţii comerciale, financiar bancare, suspecte, de spălare de bani, reciclând suma de 814.00 EURO;

– infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prin iniţierea, constituirea, aderarea ori sprijinirea, încondiţiile menţionate în prezenta lucrare, a grupului de învinuiţi cercetaţi în cauza de faţă, prevăzută de art.8 din Legea nr.39/2003,cu referire la art.323 Cod penal şi cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal şi art.13 Cod penal, constând în aceea că în perioada 1 ianuarie 1999 – 15 august 2003, asociindu-se cu inculpaţii:B.C, R.C., D.M., T.I., G.D., I.N.V., I.M., F.M., C.V., M.G. şi alţii, au constituit un grup infracţional organizat, comiţând infracţiunile comentate, urmate de consecinţele produse în special pagubele deosebit de importante aduse societăţilor pe care le-au administrat şi aducerea acestora în stare de insolvenţă.

Pentru toate infracţiunile reţinute în actul de sesizare ca fiind comise de inculpatul D.G. urmează a se reţine dispoziţiile art. 33 lit.a Cod penal.

În conformitate cu dispoziţiile art.163 alin.5 Cod procedură penală: „Măsurile asiguratorii în vederea reparării pagubei se iau la cerere sau din oficiu.”.

În conformitate cu dispoziţiile art.24/1 din Legea nr.656/2002 privind spălarea banilor: „În cazul în care s-a săvârşit o infracţiune de spălare a banilor sau de finanţare a actelor de terorism, luarea măsurilor asiguratorii este obligatorie.”, iar potrivit art.11 din Legea nr.241/2005 privind combaterea evaziunii fiscale : „În cazul în care s-a săvârşit o infracţiune prevăzută de prezenta lege, luarea măsurilor asiguratorii este obligatorie.”.

Prejudiciile cauzate de cei doi inculpaţi, soţii D. M. şi D. G. au fost prezentate mai sus.

Prejudiciul presupus a fi cauzat de inculpata D. M. bugetului de stat, prin săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală a fost evaluat la suma de 5.107.002.789 lei, iar cel prin infracţiunea de spălare de bani, la suma de 814.000 euro, la care se adaugă prejudiciile cauzate S.C.„S. M.” S.A. Bacău: 60.719.180.645 lei; 20.222.552.000 lei; 8.331.204.520 lei; 32.165.424.145 lei; 83.883.645.901 lei; 34.315.544.309 lei;7.619.729.948 lei;26.001.244.200; 5.564.018.395; 6.979.140.092; 3.403.968.962lei; 29.075.722.832 lei; 12.200.000.000 lei; 7.078.550.000 lei şi, respectiv, 9.797.172.832 lei.

Prejudiciul presupus a fi cauzat de inculpata D. G. bugetului de stat, prin săvârşirea infracţiunii spălare de bani, a fost estimat la suma de 814.000 euro, iar cele presupuse a fi cauzate S.C. „S. M.” S.A. Bacău au fost estimate la sumele de: 60.719.180.645 lei; 20.222.552.000 lei; 8.331.204.520 lei; 32.165.424.145 lei şi, respectiv 34.315.544.309 lei.

Prin ordonanţa Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Bacău, din data de 26.04.2006, s-a dispus aplicarea sechestrului asigurator asupra bunurilor inculpatei, învinuitei la acea dată, D. M, măsură care a fost adusă la îndeplinire, instituindu-se sechestru asupra: apartamentului situat în Bacău str. 8 Mai nr. 29 sc. B ap. 31, autoturismului marca „AUDI”, aflat în evidenţele fiscale ale Primăriei Bacău sub nr. SM011908 – SS022124 – CL 1781 şi autoturism marca „FORD”, aflat în evidenţele fiscale sub nr. SM 49008 CL 1753 SS 49008.

Inculpata D. M. în plângerea formulată împotriva măsurilor asiguratorii luată de organele de urmărire penală, a invocat şi faptul că la data la care s-a dispus de Parchet luarea acestor măsuri nu avea calitatea de învinuită.

Este adevărat că în conformitate cu prevederile art.163 alin.1 şi 2 Cod procedură penală, pentru a se dispune luarea măsurilor asiguratorii, printre alte condiţii care trebuie îndeplinite, este şi aceea ca persoana împotriva căreia se iau măsurile asiguratorii să aibă calitatea de învinuit, inculpat sau parte responsabilă civilmente.

Ori, aşa cum se menţiona mai sus, dispunerea luării măsurilor asiguratorii s-a făcut la data de 26.04.2006, iar urmărirea penală a început împotriva numitei D. M., s-a făcut prin procesul verbal de din data 31.01.2006.

În conformitate cu dispoziţiile art.168 alin.1 Cod procedură penală: „ În contra măsurilor asiguratorii luate şi a modului de aducere la îndeplinire, învinuitul sau inculpatul, partea responsabilă civilmente sau orice persoană interesată se poate plânge procurorului sau instanţei de judecată în orice fază a procesului penal.”.

Din analiza acestui text, rezultă cu claritate că învinuitul sau inculpatul, partea responsabilă civilmente sau orice persoană interesată pot contesta măsurile asiguratorii cu privire la dispoziţia de luare a măsurilor asiguratorii şi cel al modului de aducere la îndeplinire al acestei dispoziţii.

Intimaţii-inculpaţi au susţinut că în mod greşit s-a dispus aplicarea sechestrului asigurator asupra bunurilor menţionate mai sus deoarece, potrivit art.33 Cod familie, aceste bunuri, fiind bunuri comune, iar nu bunuri proprii, nu pot fi urmărite.

În conformitate cu dispoziţiile art.33 Cod familie: „ Bunurile comune nu pot fi urmărire de creditorii personali ai unuia dintre soţi”.

Aşa cum se arăta mai sus, prin rechizitoriul parchetului s-a dispus trimiterea în judecată nu numai a inculpatei D. M., ci şi a soţului său, inculpatul D.G., pentru infracţiunile menţionate mai sus, cuantumul prejudiciilor presupuse a fi cauzate de cei doi inculpaţi fiind arătate în partea introductivă a considerentelor prezentei decizii şi fiind cu mult mai mari decât valoarea bunurilor asupra cărora s-au luat măsurile asiguratorii.

Apoi, aşa cum se arăta mai sus, măsurile asiguratorii sunt măsuri de constrângere reală şi constau în indisponibilizarea, până la soluţionarea definitivă a cauzei penale, a bunurilor şi veniturilor aparţinând învinuitului, inculpatului sau părţii responsabile civilmente, în vederea asigurării reparării pagubei cauzate prin infracţiune, precum şi pentru garantarea executării pedepselor pecuniare.

Indisponibilizarea bunurilor dispusă în cauză rămâne definitivă şi se va putea trece la valorificarea acestora în conformitate cu dispoziţiile art.151-153, respectiv, art.154-156 Cod procedură fiscală, respectiv, potrivit art.405-449 şi, respectiv, 488-523 Cod procedură civilă, numai după rămânerea definitivă a eventualei hotărâri de condamnare a celor doi inculpaţi şi de obligare a acestora la plata despăgubirilor civile, şi numai după declanşarea procedurii executării silite de creditori, dat fiind faptul că această ultimă fază a procesului penal, cu privire la plata despăgubirilor, este guvernată de principiul disponibilităţii.

Intimaţii-inculpaţi au susţinut că bunurile asupra cărora s-au luat măsurile asiguratorii sunt bunuri comune.

Cei doi inculpaţi au calitatea de soţi şi în conformitate cu prevederile art.30 Cod familie: „Bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soţi, sunt, la data dobândirii lor, bunuri comune ale soţilor.”.

În primul rând trebuie arătat că în conformitate cu dispoziţiile art.129 Cod procedură fiscală: „Dacă valoarea bunurilor proprii ale debitorului nu acoperă integral creanţa…, măsurile asigurătorii pot fi înfiinţate şi asupra bunurilor deţinute de către debitor în proprietate comună cu terţe persoane, pentru cota-parte deţinută de acesta.”.

Prin acest text, în privinţa creanţelor bugetare s-a instituit o derogare însemnată faţă de reglementarea Codului familie, în sensul că nu se cere îndeplinirea condiţiei prevăzute de art.33, şi anume de a se urmări bunuri proprii ale soţului debitor înainte de a se trece la cele comune.

Apoi, trebuie observat că, potrivit înscrisurilor depuse în dovedirea dreptului de proprietate, autoturismul marca Audi”, asupra căruia s-a dispus indisponibilizarea, a fost dobândit tocmai în perioada în care se presupune că au fost săvârşite infracţiunile pentru care intimaţii-inculpaţi au fost trimişi în judecată, teoretic fiind posibil ca aceste bunuri să fie dobândite cu bani obţinuţi din comiterea infracţiunilor, condiţii în care sunt incidente dispoziţiile art.32 lit.d Cod familie.

Acest articol trebuie interpretat în sensul că obligaţia de a repara prejudicii cauzate prin însuşirea unor bunuri proprietate publică şi privată, chiar numai de către unul dintre soţi, dacă prin aceasta au sporit bunurile comune ale soţilor, este o obligaţie comună a soţilor. Cei doi soţi, în aceste condiţii, răspund din cauze diferite. Soţul care şi-a însuşit în mod ilegal un bun are o obligaţie personală derivând din infracţiunea comisă, iar soţul celui care a săvârşit infracţiunea în virtutea principiului îmbogăţirii fără just temei.

În astfel de situaţii creditorul poate urmări bunurile comune fără a cere în prealabil împărţirea lor.

În cauză nu s-a invocat şi nici nu s-a făcut dovada că inculpata D. M. avea bunuri proprii pe care să se poată lua măsuri asiguratorii în limita prejudiciilor presupuse a fi cauzate prin infracţiunile pentru care a fost cercetată penal şi trimisă în judecată.

Dacă s-ar fi făcut această dovadă, în cauză erau incidente dispoziţiile art.33 lit.b Cod familie, în sensul că trebuiau sechestrate asigurator în primul rând bunurile proprii ale acesteia şi numai dacă acestea nu aveau valoarea prejudiciilor să fie sechestrate şi celelalte bunuri.

După soluţionarea definitivă a cauzei penale, dacă vor fi obligaţi în solidar cei doi inculpaţi, creditorii din cauza penală dedusă judecăţii vor putea solicita urmărirea bunurilor celor doi inculpaţi, până la limita creanţelor stabilite prin hotărârea de condamnare, iar dacă va fi obligat doar unu dintre inculpaţi şi dacă se va constata că bunurile urmărite nu au fost dobândite cu bani obţinuţi din săvârşirea infracţiunilor pentru care este judecat soţul debitor, celălalt soţ, în condiţiile declanşării executării silite de creditori asupra bunurilor pentru care s-a luat măsura asiguratorie, bunuri pe care inculpatul neobligat la despăgubiri le consideră bunuri comune, va avea posibilitatea de a formula contestaţie la executare la instanţa civilă competentă, solicitând ieşirea din starea de devălmăşie, condiţii în care se va proba caracterul de bunuri comun, contribuţia fiecăruia dintre cei doi soţi la dobândirea acestora şi i se va atribui soţului nedebitor cota parte din bunurile comune care i se cuvin, acestea dobândind caracterul de bunuri proprii.

Desigur alta ar fi fost situaţia dacă ar fi fost cercetat penal şi trimis în judecată doar unul dintre soţi şi s-ar fi instituit sechestru asigurator asupra unor bunuri proprii ale celuilalt soţ.

Apărătorul intimatului-inculpat D. G. a susţinut că acesta, dat fiind faptul că nu avea calitatea de asociat sau administrator la S.C. „S.” S.A. Bacău, nu putea fi subiect activ ai infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată.

Având în vedere obiectul prezentei cauze, Curtea nu are competenţa de a verifica şi a se pronunţa cu privire la vinovăţia sau nu a inculpatului, acest lucru este atributul exclusiv al instanţei investite cu fondul cauzei, care după administrarea tuturor probelor, va delibera, în conformitate cu dispoziţiile art.343 alin.2 Cod procedură penală, cu privire la existenţa faptelor şi vinovăţiei fiecăruia dintre inculpaţi, asupra reparării pagubelor cauzate prin infracţiuni, precum şi asupra măsurilor asiguratorii dispuse în cauză.

Dacă se va constata că inculpaţii nu se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor pentru care s-au constatat prejudiciile arătate anterior, instanţa de fond va dispune ridicarea sechestrului asigurator dispus în cauză.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.385/15 alin.1 pct.2 lit.d Cod procedură penală, a fost admis recursul declarat, a fost casată încheierea recurată numai cu privire la admiterea contestaţii (plângerii) împotriva măsurilor asiguratorii formulate de inculpaţii D. M. şi D. G., s-a reţinut cauza spre rejudecare şi în consecinţă, în baza art.168 alin.1 Cod procedură penală, a fost respinsă contestaţia împotriva măsurilor asiguratorii formulată de cei doi inculpaţi.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro