404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Nelegalitatea deciziei de concediere emisă în baza disp. art. 65 din Codul muncii în cazul în care societatea face angajări imediat după reorganizare, indiferent pe ce post.

Prin cererea formulată şi înregistrată sub nr.8620/121/2007, pe rolul Tribunalului Galaţi, contestatoarea P.F. a solicitat în contradictoriu cu intimata SC C. P. SRL Bucureşti anularea deciziei de concediere nr.2782/30.11.2007, reintegrarea pe postul avut anterior emiterii deciziei, obligarea intimatei la plata drepturilor salariale de la data concedierii până la reintegrarea efectivă, precum şi cheltuieli de judecată.

A arătat că a fost angajată la societatea intimată în funcţia de şef departament vânzări cu un salariu lunar de 1519 lei, potrivit copiei contractului individual de muncă.

A mai susţinut că prin decizia contestată i s-a comunicat încetarea contractului individual de muncă, în temeiul disp.art.65 alin.1 din Codul muncii, invocându-se că potrivit Hotărârii Consiliului de Administraţie din 3.08.2007 ca urmare a unei reorganizări, postul de şef departament vânzări ocupat de aceasta a fost desfiinţat.

A mai susţinut că decizia de concediere este nelegală, întrucât nu întruneşte condiţiile prevăzute de disp.art.65 alin.2 Codul muncii, în sensul că desfiinţarea postului nu este efectivă şi nu au o cauză reală şi serioasă.

Contestatoarea a mai menţionat că urmare a reorganizării postul deţinut de aceasta, respectiv şef departament vânzări ar fi desfiinţat conform hotărârii C.A.03.08.2007, însă la începutul lunii septembrie 2007, intimata angajează în aceeaşi funcţie de agent vânzări o persoană din afara societăţii.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată, precum şi obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.

A arătat că, contestatoarea a fost angajata societăţii începând cu 1.07.2005 în funcţia de administrator vânzări, iar în data de 23.01.2007 aceasta a semnat un act adiţional la contractul individual de muncă, prin care, începând cu 15.01.2007, a ocupat funcţia de şef departament vânzări.

S-a susţinut că reorganizarea companiei a fost reală şi serioasă, având cauze obiective, în sensul că societatea a trecut printr-un proces de restructurare serios, determinat de rezultate slabe ale societăţii, aşa încât Consiliul de Administraţie, în şedinţa din 3.08.2007, a hotărât eficientizarea şi restructurarea activităţii prin desfiinţarea mai multor posturi, inclusiv cel ocupat de contestatoare.

A mai menţionat că s-a solicitat sprijinul A.J.O.F.M., după ce Consiliul de Administraţie a luat decizia de reorganizare al societăţii fiind nevoie de concedierea mai multor persoane, societatea sesizând Agenţia Teritorială pentru Ocuparea Forţei de Muncă Tecuci despre situaţia ivită şi a solicitat sprijinul în relocarea forţei de muncă.

Prin sentinţa civilă nr. 631/15.05.2008 a Tribunalului Galaţi, s-a respins ca nefondată contestaţia formulată de contestatoare împotriva intimatei .

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:

Contestatoarea a fost salariata intimatei în funcţia de administrator vânzări.

Prin Decizia nr.2782/30.11.2007, intimata a dispus încetarea contractului individual de muncă în temeiul disp.art.65 alin.1 din Codul muncii, având în vedere Hotărârea Consiliului de Administraţie din 3.08.2007, privind reorganizarea activităţii societăţii, prin desfiinţarea postului de şef departament vânzări, din cadrul Punctului de Lucru Tecuci, post ocupat de salariata contestatoare.

Potrivit disp.art.65 alin.1 şi 2 din Codul muncii, concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat dintr-unul sau mai multe motive ce care nu ţin de persoana acestuia, desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.

În cauză, prin hotărârea nr.2 a Consiliului de Administraţie din data de 3.08.2007, s-a dispus modificarea organigramei societăţii prin desfiinţarea unor posturi ca măsură de eficientizare a activităţii societăţii.

Măsura reorganizării structurale a fost luată ca urmare a rezultatelor financiare negative înregistrate de societate, volumul productivităţii reducându-se cu peste 20 %.

Cu actele depuse la dosar, intimata a făcut dovada existenţei unei cauze reale şi serioase, desfiinţarea postului prezentând un caracter obiectiv, datorită dificultăţilor economice în care se află societatea.

Totodată, măsura contestată s-a impus pentru a se asigura flexibilitatea structurii organizatorice, eficientizarea şi optimizarea activităţii.

S-a constatat că postul ocupat de contestatoare, acela de şef departament vânzări, s-a desfiinţat în mod efectiv, acesta nemaifiind prevăzut în organigrama societăţii. În urma reorganizării s-a desfiinţat funcţia de director comercial, aceasta devenind director vânzări, având în subordine 2 persoane de execuţie. S-a considerat că menţinerea unei funcţii de şef departament vânzări nu mai apărea ca fiind oportună în acest condiţii.

Apărarea contestatoarei nu a fost primită întrucât din fişa postului numitului M. N. rezultă că acesta a fost angajat pe post de agent vânzări, funcţie de execuţie şi nu de conducere, cu alte atribuţii şi răspunderi.

Nici împrejurarea că în publicaţia locală din 4 – 10.12.2007 A.L.O.F.M. Tecuci a afişat lista locurilor de muncă nu îi este favorabilă contestatoarei în condiţiile în care postul disponibil este de agent vânzări şi nu de şef departament vânzări.

De asemenea, intimata a făcut dovada că a urmat procedura prevăzută de disp.art.64 (2) Codul muncii în sensul că s-a adresat Agenţiei Teritoriale de Ocupare a Forţei de Muncă în vederea redistribuirii contestatoarei, nefiindu-i imputabil răspunsul nefavorabil al acesteia.

Aşadar faţă de considerentele expuse instanţa a apreciat că desfiinţarea locului de muncă al contestatoarei a fost efectivă şi a avut o cauză serioasă şi reală, sens în care a fost respinsă contestaţia.

Împotriva acestei sentinţe civile a declarat recurs contestatoarea solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinţei recurate şi pe fond, admiterea contestaţiei.

Prin decizia civilă nr. 563 din 11 septembrie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, s-a admis recursul declarat de recurenta-contestatoare împotriva sentinţei civile nr.631/15.05.2008 pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr.8620/121/2007.

S-a modificat în tot sentinţa civilă nr.631/15.05.2008 a Tribunalului Galaţi şi în rejudecare:

S-a admis contestaţia formulată de contestatoare în contradictoriu cu intimata SC C.P. SRL Bucureşti.

S-a anulat decizia de concediere nr.2782/30.11.2007 emisă de intimată.

S-a dispus reintegrarea contestatoarei în funcţia deţinută anterior şi obligă pe intimată la plata drepturilor salariale de la data emiterii deciziei de concediere până la reintegrarea efectivă.

Au fost avute în vedere următoarele considerente:

Potrivit disp. art. 65 alin. 2, desfiinţarea locului de muncă în cazul concedierii pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului prevăzută la alin. 1 al aceluiaşi articol, trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.

Cauza reală şi serioasă se referă la desfiinţarea locului de muncă şi concedierea salariatului ca urmare a dificultăţilor economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activităţii.

Potrivit Hotărârii nr. 2/03.08.2007, Consiliul de Administraţie al societăţii intimate a luat măsuri de desfiinţare a unor posturi, printre care şi cel deţinut de către contestatoarea recurentă (şef departament vânzări), tocmai pe baza necesităţii unui număr redus de salariaţi impus de măsurile de eficientizare , aşa cum se precizează chiar în cuprinsul hotărârii.

Ca urmarea a acestei hotărâri, la data de 03.08.2007 se comunică recurentei durata preavizului de 20 de zile (06.08-31.08. 2007) care a fost prelungit până la data de 29.11.2007 pe durata concediului medical.

Potrivit deciziei nr. 2782/30.11.2007 contestată, începând cu această dată, s-a dispus concedierea recurentei în baza prev. art. 65 alin. 1 din Codul muncii.

Însă instanţa de recurs apreciază că societatea intimată nu a dispus concedierea contestatoarei în mod legal, nefiind respectate condiţiile impuse de concedierea individuală prevăzute de art. 65 alin. 1 şi 2 din Codul muncii, în sensul că desfiinţarea locului de muncă nu a avut la bază o cauză reală şi serioasă, deşi a fost efectivă.

Astfel, deşi prin Hotărârea nr. 2/03.08.2007, s-a stabilit necesitatea unui număr redus de salariaţi, totuşi, societatea intimată a făcut angajarea domnului N. M. pe postul de agent vânzări (contract aflat la fila 66 dosar fond) la data de 30.08.2007, contrazicând propria hotărâre.

De remarcat este şi faptul că angajarea a avut loc imediat după comunicarea avizului către recurentă, situaţie ce denotă că restructurarea nu a avut la bază o cauză reală şi serioasă, întrucât, în fapt, societatea avea nevoie de personal şi a făcut chiar angajări, fiind lipsit de relevanţă aspectul că angajarea nu s-au făcut pe postul deţinut de contestatoare.

Mai mult, după data concedierii recurentei, într-un ziar local din perioada 04-10.12.2007, a apărut anunţ de angajare electrician, maşinist, agent vânzări.

Ori, reducerea activităţii nu poate fi doar un pretext pentru îndepărtarea unui salariat şi, în consecinţă, contrar susţinerilor intimatei şi a argumentelor instanţei de fond, desfacerea contractului de muncă a unui salariat urmat de încadrarea altuia din afara unităţii, indiferent pe ce post, este inadmisibilă şi, în aceste condiţii, reorganizarea nu este reală.

Faţă de argumentele arătate mai sus, recursul apare ca fiind fondat prin prisma art. 304 indice 1 C.pr. civilă iar cercetarea celorlalte motive de recurs nu mai este necesară întrucât situaţia în care societatea face angajări în timp ce afirmă că este în reorganizare este suficientă pentru a demonstra nelegalitatea măsurii concedierii prin prisma nerespectării condiţiilor impuse de art. 65 alin. 1 şi 2 din Codul muncii.

Etichete:

Nelegalitatea deciziei de concediere în ipoteza întocmirii ulterioare de către angajator a documentaţiei ce a stat la baza luării măsurii unilaterale

Decizia nr.788/28.11.2006

Prin cererea înregistrată sub nr.2635/28.02.2006 la Tribunalul Iaşi, contestatorul A.V. a chemat în judecată pe intimata SC”ASAM” SA Iaşi şi a solicitat:

· anularea deciziei de concediere nr.38/1.02.2006 emisă de către intimată;

· obligarea intimatei la plata despăgubirilor conform art.78 Codul muncii;

· obligarea intimatei la plata drepturilor băneşti cuvenite pe durata concediului medical (12 – 31.07.2005).

În motivarea cererii contestatorul a precizat că postul său nu a fost desfiinţat, ci ocupat de un alt salariat, astfel că decizia de concediere este nelegală.

S.C. „ASAM” S.A. Iaşi, prin întâmpinare, a precizat că reorganizarea activităţii prin desfiinţarea locului de muncă al contestatorului a fost discutată şi aprobată în şedinţa Comitetului Director din data de 27.02.2006, la baza acestei decizii fiind referatul întocmit de directorul tehnic din data de 23.01.2006.

Apreciind că desfiinţarea locului de muncă al contestatorului este efectivă, având o cauză reală şi serioasă, S.C. „ASAM” S.A. Iaşi a solicitat respingerea acţiunii.

Prin sentinţa civilă nr.1274/31.05.2006 Tribunalul Iaşi a admis contestaţia formulată de contestatorul A.V., în contradictoriu cu intimata S.C. „ASAM” S.A. Iaşi.

Dispune anularea deciziei de concediere nr.38/01.02.2006 emisă de societatea intimată.

Dispune reintegrarea contestatorului pe postul deţinut anterior emiterii deciziei contestate.

Obligă intimata să plătească contestatorului o despăgubire egală cu salariile majorate, reactualizate şi indexate şi cu celelalte drepturi cuvenite acestuia, începând cu data de 21.02.2006 şi până la reintegrarea efectivă.

Obligă intimata să plătească contestatorului indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă pentru perioada 12.07.2005 – 31.07.2005.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul reţine următoarele:

Contestatorul A.V. a fost salariatul intimatei S.C. „ASAM” S.A. Iaşi pe postul de lăcătuş.

Prin decizia nr.38/01.09.2006 s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatorului începând cu data de 21.02.2006 în temeiul dispoziţiilor art.65 Codul muncii. Se reţine prin această decizie că motivul concedierii îl constituie desfiinţarea postului de lăcătuş ca urmare a reorganizării activităţii.

Potrivit disp.art.65 alin.1 Codul muncii, concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a dificultăţilor economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării societăţii, iar potrivit alin.2 al aceluiaşi articol, desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă, dintre cele prevăzute la alin.1.

Potrivit disp.art.67 Codul muncii, salariaţii concediaţi beneficiază de măsuri active de combatere a şomajului.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art.287 Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare.

Or, în speţă, se reţine de către instanţă că intimata, căreia îi revenea sarcina probei conform art.287 Codul muncii, nu a făcut dovada desfiinţării efective a postului ocupat de către contestator.

Se mai reţine de către instanţă că intimata nu a făcut nici dovada respectării dispoziţiilor art.67 Codul muncii, respectiv nu a făcut dovada faptului că anterior concedierii contestatorului, ar fi solicitat sprijinul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă în vederea redistribuirii acestuia.

Potrivit dispoziţiilor art.78 alin.1 Codul muncii, în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa va dispune anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.

Având în vedere aceste dispoziţii legale, instanţa constată că decizia de concediere a contestatorului este nelegală.

În ceea ce priveşte cererea contestatorului având ca obiect obligarea intimatei la plata indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă pentru perioada 12.07.2005 – 31.07.2005, instanţa constată că aceasta este întemeiată, intimata nefăcând dovada achitării drepturilor băneşti cuvenite contestatorului, aferente acestei perioade.

Împotriva sentinţei civile nr.1274/31.05.2006 pronunţată de Tribunalul Iaşi a declarat recurs S.C. „ASAM” S.A. Iaşi, invocând motivele de recurs prevăzute de art.304 punctul 7 şi 9 Cod procedură civilă.

Se susţine că în mod greşit a reţinut instanţa de fond că postul ocupat de contestator nu a fost desfiinţat, ci ocupat de un alt salariat şi că unitatea nu a respectat prevederile art.65 alin.1 şi 2 din Codul muncii.

Din adresa nr.124/13.03.2006 rezultă că postul a fost desfiinţat efectiv, nefiind angajată o altă persoană pe acest post.

În luna septembrie 2005, societatea a achiziţionat de la S.C. „ATLAS CAPCO ROMÂNIA” S.R.L. Bucureşti, trei unităţi moderne de producere a aerului comprimat. Cauza care a determinat achiziţionarea acestor instalaţii moderne a fost costul foarte ridicat de producere al aerului comprimat, impunându-se eficientizarea acestei activităţi, prin reducerea costurilor de producere.

Susţine recurenta că, urmare a acestor investiţii tehnologice, s-a impus reducerea numărului de personal implicat în activitatea de producere a aerului comprimat, respectiv de la 4 la 3 lăcătuşi. Vechea instalaţie se defecta prea des şi de aceea era necesar un lăcătuş în plus care să se ocupe de aceste probleme, precum şi pentru a-i putea suplini pe ceilalţi lăcătuşi în momentul în care aceştia plecau în concediu.

Cu referire la dispoziţiile art.67 Codul muncii, recurenta susţine că această dispoziţie legală nu instituie în sarcina unităţii obligaţia de a solicita sprijinul A.J.O.F.M. în vederea redistribuirii acestuia. Salariatul concediat pe motive ce nu ţin de persoana lui beneficiază, în condiţiile legii, de ajutor de şomaj.

Pentru aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, rejudecând cauza pe fond, respingerea acţiunii.

Prin întâmpinare, intimatul A.V. a solicitat respingerea recursului susţinând că, după data de 21.02.2006, postul său a fost ocupat de un alt salariat şi că motivul concedierii sale l-a constituit obligarea recurentei la plata drepturilor băneşti cuvenite aferente perioadei 12 – 31.07.2005.

În recurs nu s-au depus înscrisuri noi.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale în materie, instanţa de control judiciar constată următoarele:

Intimatul A.V. a fost concediat, prin decizia nr.38/1.02.2006, în temeiul art.65 Codul Muncii, reţinându-se că, urmare a reorganizării activităţii S.C. „ASAM” S.A. Iaşi, s-a desfiinţat postul ocupat de către acesta, şi anume cel de lăcătuş.

În mod corect a reţinut tribunalul că recurenta, în calitate de angajator, nu a făcut dovada desfiinţării efective a locului de muncă al contestatorului şi că aceasta a avut o cauză reală şi serioasă, aşa cum prevăd dispoziţiile art.65 Codul muncii.

Instanţa constată că, deşi decizia de concediere a fost emisă la data de 1.02.2006, toate înscrisurile depuse de recurentă la fondul cauzei în susţinerea desfiinţării postului ocupat de contestator sunt ulterioare emiterii deciziei de concediere nr.38/2006.

Astfel, referatul directorului tehnic prin care aceste propune desfiinţarea postului de lăcătuş, Secţia Mentenanţă (post ocupat de A.V.) este înregistrat sub nr.2547/23.02.2006.

Reorganizarea activităţii propuse de directorul tehnic a fost discutată şi aprobată în şedinţa Comitetului Director din data de 27.02.2006, dată la care intimatul A.V. nu mai era salariatul S.C. „ASAM” S.A. Iaşi.

Toate apărările recurentei formulate în cererea de recurs referitoare la necesitatea reorganizării activităţii sale nu au relevanţă în cauză din moment ce toată documentaţia ce a stat la baza emiterii deciziei de concediere nr.38/2006 a fost întocmită ulterior.

Cum recurenta nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art.65 alin.2 Codul muncii, Curtea nu a mai analizat motivul de recurs referitor la solicitarea sprijinului A.J.O.F.M. în vederea redistribuirii contestatorului.

În temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea a respins recursul declarat de recurenta S.C. „ASAM” S.A. Iaşi şi a menţinut sentinţa recurată, în cauză nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art.304 punctul 9 Cod procedură civilă.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro