404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Plângere contravenţională

Sentinta civila nr. 2554

2.12.2008

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante, sub nr. de dosar xxxx/321/2008, petentul M.C. a formulat plângere contraventionala împotriva procesului-verbal seria CC nr. xxxxxxx din data de 07.09.2008 încheiat de I.P.J Neamt.

În motivarea plângerii, petentul a aratat ca în fapt, la data de 07.09.2008 a condus auto nr. B-XX-XXX în localitatea Tg. Neamt unde a fost oprit de catre un echipaj de politie si a fost sanctionat cu amenda în valoare de 100 lei si 2 puncte penalizare pentru savârsirea contraventiei prevazuta de art. 99 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicata, deoarece ar fi circulat cu viteza de 70 km/h în localitate, unde limita minima era de 50 km/h.

În sustinerea plângerii contraventionale petentul invoca, în primul rand nulitatea procesului-verbal în temeiul art. 16 alin.7 din O.G. nr. 2/2001 potrivit caruia ,, în momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat sa aduca la cunostinta contravenientului dreptul de a face obiectiuni cu privire la continutul actului de constatare. Obiectiunile sunt consemnate distinct la rubrica ,, alte mentiuni”, sub sanctiunea nulitatii procesului-verbal”. Petentul sustine ca, asa cum rezulta din procesul-verbal atacat, la data încheierii acestuia, nu i s-a adus la cunostinta dreptul de a formula obiectiuni, iar daca ar fi avut acest drept ar fi precizat ca viteza cu care circula era sub cea indicata de agentul constatator. Având în vedere ca potrivit legii, lipsa obiectiunilor atrage nulitatea procesului-verbal, solicita anularea acestuia.

În opinia petentului, un alt motiv de nulitate a procesului-verbal este lipsa semnaturii martorului, asa cum este reglementata de art. 19 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 potrivit caruia ,, în cazul în care contravenientul nu se afla de fata, refuza sau nu poate sa semneze, agentul constatator va face mentiune despre aceste împrejurari care trebuie sa fie confirmate de cel putin un martor. În acest caz, procesul verbal va cuprinde si datele personale din actul de identitate al martorului si semnatura acestuia. În conditiile în care a refuzat sa semneze procesul verbal iar acesta cuprinde numai semnatura agentului constatator, procesul verbal este nul.

Totodata, petentul mai arata ca a solicitat agentului constatator prezentarea delegatiei pentru control radar si verificarea metrologica a radarului, pe care era obligat sa le detina asupra sa conform normelor de metrologie legala, insa acesta nu a prezentat documentele solicitate. De asemenea, se mai precizeaza ca indicatorul de bord al masinii a indicat o viteza sub 60 km/h.

În subsidiar, petentul solicita înlocuirea amenzii cu avertisment, deoarece gradul de pericol social al faptei este redus, iar art. 5 alin.5 din O.G. nr. 2/2001 prevede ca ,, sanctiunea trebuie sa fie proportional cu gradul de pericol social al faptei savârsite”, iar în opinia sa, depasirea vitezei legale cu 20 km/h este practice inexistent având în vedere ca nu erau conditii grele de trafic( ploaie, ceata, noapte) care sa impuna o deplasare cu viteza redusa, iar în al doilea rând, fata de reglementarea anterioara care permitea o viteza de 60 km/h în localitate, fapta nu prezinta un grad de pericol social pentru trafic.

În drept, petentul a indicat dispozitiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor.

În dovedirea plângerii, petentul a depus la dosarul cauzei procesul-verbal seria CC nr. xxxxxxx încheiat la data de 7.09.2008 de catre agent constatator din cadrul Politiei.

Plângerea contraventionala este scutita de la plata taxelor judiciare de timbru si a timbrului judiciar în conformitate cu dispozitiile art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor si art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 si art. 1 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.

În aparare, intimatul a depus la dosarul cauzei la data de 14.11.2008, prin serviciul Registratura, întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiata.

În motivare, intimatul a aratat din cuprinsul procesului-verbal contestat rezulta ca la data de 07.09.2008, petentul contravenient a circulat cu auto marca Hyundai cu nr. de înmatriculare B-XX-XXX pe str. Mihail Sadoveanu din orasul Tg. Neamt, aparatul radar fiind în stationare a înregistrat viteza de 70 km/h a autoturismului susmentionat care se deplasa pe directia Tg. Neamt- Piatra-Neamt.

Fapta comisa de petent este prevazuta de art. 121 din H.G. nr. 1391/2006 si sanctionata de art. 108 alin. 1 lit. a si art. 99 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 republicata.

În aceste conditii, din punct de vedere al legalitatii, procesul-verbal contestat este legal întocmit deoarece nu lipseste niciun element care este de natura sa atraga nulitatea absoluta, iar faptele au fost constatate în împrejurarile descrise de agentul constatator care nu sunt de natura sa înlature caracterul contraventional al faptei.

Intimatul mai arata ca din punct de vedere al temeiniciei procesului-verbal, fapta savârsita de contravenient este reala având în vedere plansa foto, iar elementele precizate de petent nu sunt de natura a înlatura caracterul contraventional al faptei si nu au relevanta juridica în cauza.

În concluzie, intimatul sustine ca încadrarea juridica a faptei a fost realizata corespunzator, sanctiunea aplicata în limitele actului normativ, procesul-verbal contestat este legal si temeinic întocmit, iar plângerea este neîntemeiata si este formulata în ideea de a anula amenda contraventionala.

În drept, intimatul a invocat dispozitiile H.G. nr. 1391/2006 si O.U.G. nr. 195/2002, republicata.

În dovedirea sustinerilor, intimatul a depus la dosarul cauzei, în copie, urmatoarele înscrisuri: procesul-verbal de constatare a contraventiei, registru de evidenta a constatarilor privind depasirea vitezei legale si a altor fapte contraventionale, precum si a masurilor luate, planse foto, atestat de operator radar nr. 33 din 07.01.2008 si buletinul de verificare metrologica nr. 0162736 din 27.08.2008.

În temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanta a dispus administrarea probei cu înscrisuri, în vederea verificarii legalitatii si temeiniciei procesului-verbal, respectiv buletinul de verificare metrologica, înregistrarea radar, atestatul de operator radar si certificatul de aprobare model.

În cadrul probei cu înscrisuri au fost depuse la dosarul cauzei urmatoarele:

1. Înregistrarea radar;

2. Atestatul de operator radar nr. 33 din 07.01.2008;

3. buletinul de verificare metrologica nr. 0162736 din 27.08.2008.

În sedinta publica din data de 2.12.2008 instanta a constatat imposibilitatea ascultarii petentului în conformitate cu dispozitiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001 deoarece legal citat, acesta nu s-a prezentat la niciunul dintre termenele de judecata acordate.

Analizând actele si lucrarile dosarului precum si sustinerile partilor, instanta retine urmatoarele:

În fapt, din cuprinsul procesului-verbal seria CC nr. xxxxxxx încheiat la data de 07.09.2008 de catre agentul constatator din cadrul Politiei rezulta ca petentul a fost sanctionat contraventional cu amenda în cuantum de 100 lei si cu sanctiunea complementara de 2 puncte penalizare pentru savârsirea la data de 07.09.2008, ora 13,39 a contraventiei prevazute de art. 121 din H.G. nr. 1391/2006 si sanctionate de art. 108 alin.1 lit. a si art. 99 alin.2 din O.U.G. nr. 195/2002, republicata.

Pentru a dispune sanctionarea contraventionala a petentului, agentul constatator a retinut ca petentul a condus auto cu nr. de înmatriculare B-xx-xxx, marca Hyundai pe str. M. Sadoveanu cu viteza de 70 km/h, înregistrat pe caseta 1D.

În drept, potrivit art. 17 din O.G. nr. 2/2001 lipsa mentiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, a faptei savârsite si a datei comiterii sau a semnaturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata si din oficiu.

Aplicând aceste dispozitii legale la situatia de fapt retinuta în cauza, instanta verificând procesul-verbal seria CC nr. xxxxxxx încheiat la data de 07.09.2008 de catre agentul constatator din cadrul Politiei din punct de vedere al legalitatii, apreciaza ca sunt respectate cerintele imperativ-limitativ prevazute de lege, sub sanctiunea nulitatii, care ar putea fi luate în considerare si din oficiu.

Instanta nu poate da eficienta juridica sustinerii petentului referitoare la nulitatea procesului verbal determinata de nerespectarea dispozitiilor art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001 potrivit carora ,, în momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat sa aduca la cunostinta contravenientului dreptul de a face obiectiuni cu privire la continutul actului de constatare. Obiectiunile sunt consemnate distinct la rubrica ,, alte mentiuni”, sub sanctiunea nulitatii procesului-verbal”. Astfel, desi în procesul-verbal contestat la rubrica alte mentiuni este consemnata pozitia petentului ,, Nu semnez”, iar petentul sustine ca nu i s-a adus la cunostinta dreptul de a face obiectiuni, instanta apreciaza ca nerespectarea cerintelor art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001 atrage nulitatea relativa a procesului-verbal care, pentru a produce efecte juridice trebuie sa fi produs petentului o vatamare care nu poate fi înlaturata decât prin anularea procesului-verbal. În acest sens s-a pronuntat si Înalta Curte de Casatie si Justitie care prin Decizia nr. 22/2007 a stabilit ca nerespectarea cerintelor înscrise în art. 16 alin. (7) din actul normativ mentionat atrage nulitatea relativa a procesului-verbal de constatare a contraventiei. Pentru a pronunta aceasta solutie, Înalta Curte de Casatie si Justitie a retinut ca în art. 16 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 sunt enumerate datele pe care trebuie sa le cuprinda în mod obligatoriu procesul-verbal de constare a contraventiei.

În legatura cu instituirea obligatii agentului constatator de a aduce la cunostinta contravenientului dreptul de a face obiectiuni, a carei nerespectare atrage sanctiunea nulitatii procesului-verbal, este de observat ca, în raport cu natura interesului ocrotit prin dispozitia înscrisa în art. 16 alin. (7) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, o atare nulitate nu poate fi absoluta, nesusceptibila a fi acoperita în niciun mod, ci doar relativa.

În acest sens este de observat ca si în art. 19 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 sunt înscrise anumite cerinte specifice pe care trebuie sa le îndeplineasca, în anumite situatii, procesul-verbal încheiat de agentul constatator al contraventiei, este adevarat, fara a se mai mentiona ca nerespectarea lor ar atrage nulitatea actului.

Or, situatiile în care nerespectarea anumitor cerinte atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contraventiei sunt strict determinate prin reglementarea data în cuprinsul art. 17 din ordonanta. Astfel, prin acest text de lege se prevede ca „lipsa mentiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei savârsite si a datei comiterii acesteia sau a semnaturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal”, specificându-se ca numai în astfel de situatii „nulitatea se constata si din oficiu”. În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contraventiei se ia în considerare si din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerintelor pe care trebuie sa le întruneasca un asemenea act, inclusiv cel referitor la consemnarea distincta a obiectiunilor contravenientului la continutul lui, nulitatea procesului-verbal de constatare a contraventiei sa nu poate fi invocata decât daca s-a pricinuit partii o vatamare ce nu se poate înlatura decât prin anularea acelui act.

În conditiile în care potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedura civila Decizia este obligatorie, instanta retine ca nerespectarea acestei obligatii prin neconsemnarea în mod distinct al acesteia astfel încât sa rezulte fara niciun dubiu faptul ca I s-a adus la cunostinta acest drept, atrage nulitatea procesului-verbal numai în situatia în care i s-a produs petentului o vatamare care nu poate fi înlaturata altfel. Or, în conditiile în care petentul a beneficiat de posibilitatea de a face cunoscute obiectiunile sale si de a fi analizate de o instanta independenta si impartiala prin promovarea plângerii contraventionale, nu i s-a adus vreo vatamare dreptului sau la aparare care sa nu poata fi înlaturata în alt mod. În consecinta, instanta apreciaza ca nu sunt îndeplinite conditiile prevazute de lege pentru a –si produce efectele nulitatea relativa deoarece vatamarea adusa petentului a putut fi înlaturata prin promovarea plângerii contraventionale.

În ceea ce priveste sustinerea petentului referitoare la nulitatea procesului-verbal determinata de lipsa semnaturii unui martor, instanta retine ca potrivit art. 109 alin. 2 si 3 din OUG nr. 195/2002, republicata, în situatia în care contraventia este constatata cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate si verificate metrologic, procesul-verbal se poate încheia si în lipsa contravenientului fara a fi necesara confirmarea faptului de catre un martor. Astfel, instanta apreciaza ca, a fortiori, dispozitia legala se aplica si în cazul în care contravenientul refuza sa semneze. În conditiile în care fapta contraventionala retinuta în sarcina petentului a fost constatata cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat si verificat metrologic, instanta retine ca nu era necesara confirmarea refuzul petentului de a semna procesul-verbal de catre un martor, în cauza nefiind aplicabile dispozitiile O.G. nr. 2/2001 conform principiului lex specialia generalibus derogant ( legea speciala se aplica cu prioritate fata de legea generala).

Prin urmare, sustinerea petentului referitoare la lipsa unui martor nu este contrara dispozitiilor legale, iar procesul-verbal este legal întocmit.

Din punct de vedere al temeiniciei procesului-verbal contestat, instanta retine ca fapta contraventionala pentru care petentul a fost sanctionat este prevazuta si sanctionata de art. 108 alin.1 lit. a pct. 4 coroborat cu art. 99 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, republicata potrivit caruia depasirea cu 10-20 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic atrage, pe lânga sanctiunea amenzii prevazuta în clasa a I a de sanctiuni, si aplicarea unui numar de 2 puncte de penalizare.

Totodata, instanta mai retine ca cerintele metrologice si tehnice ale utilizarii cinemometrelor folosite de politia romana la stabilirea vitezei de circulatie a autovehiculelor pe drumurile publice sunt stabilite prin Norma de metrologie legala NML-021-05 din 23.11.2005 publicata în Monitorul Oficial, Partea I nr. 102 bis din 7.12.2005.

În conformitate cu prevederile art. 4 din Norma de metrologie legala intitulat Cerinte privind utilizarea cinemometrelor, masurarile si înregistrarile care constituie probe pentru aplicarea prevederilor legislatiei rutiere în vigoare, trebuie sa fie efectuate numai de catre operatori calificati. Instruirea operatorilor se va efectua în conformitate cu reglementarile specifice în vigoare, elaborate de institutia abilitata sa detina si sa utilizeze cinemometrele. Cinemometrele vor putea fi utilizate legal numai daca au fost verificate metrologic, au fost marcate si sigilate în conformitate cu prevederile prezentei norme si sunt însotite de buletine de verificare metrologica în termen de valabilitate. Masurarile efectuate cu ajutorul cinemometrelor nu pot constitui probe pentru aplicarea legislatiei rutiere daca nu sunt respectate cerintele 4.1…4.3 precum si în urmatoarele cazuri:

– daca masurarile au fost efectuate în conditii de ceata, ploaie, ninsoare sau furtuna;

– daca cinemometrul este destinat numai utilizarii în regim stationar, iar masurarile au fost efectuate cu cinemometrul în miscare;

– daca, în momentul masurarii, în raza de masurare a aparatului se deplaseaza simultan mai multe autovehicule, iar autovehiculul vizat nu poate fi pus clar în evidenta.

Aplicând aceste dispozitii legale la situatia de fapt retinuta în cauza, instanta apreciaza ca cinemometrul utilizat de agentul constatator îndeplineste toate conditiile prevazute în mod imperativ de lege astfel încât constatarea contraventiei sa fie efectuata cu un mijloc tehnic certificat si verificat din punct de vedere metrologic.

Asadar, înregistrarea depusa la dosarul cauzei de intimat ( fila 24-25) respecta cerintele prevazute de art. 3.5.1 din NML-021-05 din 23.11.2005, respectiv cuprinde data si ora la care a fost efectuata masurarea, valoarea vitezei masurate, sensul de deplasare a autovehiculului, imaginea autovehiculului, iar cinemometrul tip Python II este certificat prin Aprobarea Model nr. 185/2001 si este verificat metrologic fiind în termenul de valabilitate asa cum rezulta din buletinul de verificare metrologica nr. 0162736 din 27.08.2008, instanta apreciaza ca înregistrarea poate constitui o proba pentru aplicarea legislatiei rutiere deoarece este respectata si conditia reglementata de art. 4.2 din Norma de metrologie legala. În acest sens, instanta are în vedere atestatul de operator radar nr. 33 din 07.01.2008 ( fila 23) din care rezulta ca Agent Nechita Bogdan este atestat sa foloseasca si sa exploateze echipamentul video de supraveghere a traficului rutier si masurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor. În conditiile în care procesul-verbal seria CC nr. xxxxxxx din data de 07.09.2008 a fost încheiat de catre agentul din cadrul Politiei , instanta retine ca agentul constatator este un operator calificat în sensul dispozitiilor legale mentionate precum si cele prevazute de art. 109 din O.U.G. nr. 195/2002, republicata potrivit carora constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se fac direct de catre politistul rutier.

Prin urmare, instanta retine ca înregistrarea radar efectuata de catre intimat constituie o proba pentru aplicarea legislatiei rutiere în vigoare deoarece sunt respectate cerintele prevazute în mod imperativ de lege. În aceste conditii, din înregistrarea efectuata coroborata cu mentiunile procesului-verbal seria CC nr. xxxxxxx din 07.09.2008 precum si cu sustinerile petentului, instanta retine ca la data de 07.09.2008, petentul contravenient a circulat cu autovehiculul marca Hyundai cu nr. de înmatriculare B-XX-XXX pe str. Mihail Sadoveanu din orasul Tg. Neamt, cu o viteza de 70 km/h. Conditiile în care, potrivit dispozitiilor legale, constatarea contraventiilor ce constituie încalcari ale dispozitiilor legale referitoare la circulatia pe drumurile publice se realizeaza cu mijloace tehnice certificate si verificate metrologic, instanta nu poate da eficienta sustinerilor petentului referitoare la faptul ca ar fi circulat cu viteza de 60 km/h.

Astfel, sub aspectul laturii obiective, elementul material al contraventiei s-a materializat prin actiunea petentul de a conduce autovehiculul marca Hyundai cu nr. de înmatriculare B-XX-XXX pe str. Mihail Sadoveanu din orasul Tg. Neamt, cu o viteza de 70 km/h.

Urmarea imediata a faptei savârsite de catre petent, consta în lezarea valorii sociale care asigura desfasurarea fluenta si în siguranta a circulatiei pe drumurile publice, precum si ocrotirea vietii, integritatii corporale si a sanatatii persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protectia drepturilor si intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietatii publice si private, cât si a mediului.

Legatura de cauzalitate dintre fapta savârsita de petent si urmarea imediata, rezulta, ex re, din însasi savârsirea actiunii incriminate

Sub aspectul laturii subiective, atitudinea psihica a petentului fata de fapta si urmarile acesteia îmbraca forma vinovatiei în modalitatea intentiei indirecte deoarece a prevazut rezultatul faptei sale si desi nu l-a urmarit, a acceptat posibilitatea producerii acestuia.

Fata de cele expuse, instanta apreciaza ca sunt îndeplinite cumulativ elementele constitutive ale faptei contraventionale prevazuta si sanctionata de art. 108 alin.1 lit. a pct. 4 coroborat cu art. 99 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, iar conduita petentului se situeaza în sfera ilicitului contraventional, ce constituie temei al raspunderii contraventionale a petentului.

În ceea ce priveste sanctionarea petentului, instanta retine ca prin procesul-verbal seria CC nr. xxxxxxx încheiat la data de 7.09.2008 de catre agent constatator din cadrul Politiei s-a aplicat petentului sanctiunea amenzii în cuantum de 100 lei si sanctiunea contraventionala complementara a 2 puncte de penalizare.

Referitor la individualizarea sanctiunii, instanta va avea în vedere criteriile prevazute de art. 21 lin. 3 din O.G. nr. 2/2001 care prevede ca sanctiunea se aplica în limitele prevazute de actul normativ si trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei, tinându-se seama de împrejurarile în care a fost savârsita fapta, de modul si mijloacele de savârsire a acesteia, de scopul urmarit, de urmarea produsa precum si de circumstantele personale ale contravenientului.

În concret, instanta apreciaza ca fapta comisa de petent prezinta un grad de pericol social relativ scazut avându-se în vedere circumstantele reale ale acesteia respectiv, modalitatea de savârsire, depasirea limitei maxime de viteza admisa pe drumul public în localitate cu 20 de km/h, împrejurarile în care a fost comisa, respectiv pe drumul public, de urmarea produsa si anume lezarea valorii sociale care asigura desfasurarea fluenta si în siguranta a circulatiei pe drumurile publice precum si atitudinea petentului de nerecunoastere a faptei atât la momentul constatarii cât si pe parcursul procesului.

Fata de aceste criterii de individualizare, instanta apreciaza ca sanctiunea aplicata de agentul constatator este individualizata în mod corect spre minimul special al acesteia. Instanta nu poate da eficienta juridica împrejurarilor invocate de petent referitoare la inexistenta unor conditii periculoase de circulatie deoarece, chiar si în lipsa acestora, conducatorii auto au obligatia de prudenta de a circula pe drumurile publice cu respectarea dispozitiilor legale pentru a se putea evita orice pericol pentru siguranta circulatiei pe drumurile publice. De asemenea, instanta apreciaza ca sustinerea petentului referitoare la lipsa unui grad de pericol social al faptei determinata de reglementarea anterioara care limita viteza de circulatie la 60 de km/h nu are relevanta juridica în cauza deoarece gradul de pericol social al faptei se apreciaza în concret, iar eventualele reglementari anterioare sunt aplicabile numai în masura în care acestea sunt în vigoare, în caz contrar acestea nu au eficienta juridica.

Fata de considerentele de fapt si de drept expuse, instanta apreciaza ca plângerea contraventionala formulata de petent este neîntemeiata si prin urmare o va respinge.

În temeiul art. 274 Cod procedura civila si al principiului disponibilitatii, instanta va luat act ca petentul nu a solicitat cheltuieli de judecata.

Etichete: , , ,

Furt calificat – individualizare pedepsei – latura civila

TRIBUNALUL TULCEA
Dosar nr.2931/R/88/2008
DECIZIA PENALĂ NR.52
Şedinţa publică din 07 aprilie 2009

Asupra apelului penal de faţă,

Prin sentinţa penală nr. 117/9 iulie 2008, Judecătoria Babadag – judeţ Tulcea a condamnat pe inculpatul (…), la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea a 4 (patru) infracţiuni, una de furt calificat şi trei prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002, pedeapsă a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pe o durată de 5 ani, pe durata termenului de încercare inculpatul fiind obligat să respecte măsurile de supraveghere prev. de art. 86 3) Cod penal; i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864) şi art. 865) Cod penal; i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal; executarea pedepsei accesorii fiind suspendată în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal; a fost admisă în parte acţiunea civilă, fiind obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile către partea civilă; a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:

In ziua de 8 martie 2008, inculpatul s-a deplasat cu colegul său de muncă …., acesta conducând autoturismul marca FORD cu nr. (…), din municipiul Sibiu către municipiul Tulcea, pentru a efectua o lucrare, cei doi fiind angajaţi ai societăţii S.C. (…) S.R.L. Sibiu. După amiază, în jurul orelor 14,00, cei doi au mers la locuinţa părinţilor inculpatului din oraşul Babadag, strada (…) nr. 25, iar (…) a parcat maşina pe stradă în faţa imobilului într-un refugiu, după care l-a încuiat şi a pus alarma.

Ajuns acasă, inculpatul a mâncat şi a băut câteva pahare cu vin, iar în jurul orelor 21,30 colegul său, …., a lăsat cheile de la maşină în bucătărie şi a mers în sufragerie să se culce.

După 10 minute, inculpatul a luat cheile de la maşină, fără să fi anunţat şoferul şi a pornit autoturismul cu intenţia de a se plimba prin oraş.

A condus până la barul …, unde a consumat o bere şi apoi a rulat cu autoturismul până la discoteca …, unde a mai consumat o bere. In jurul orelor 1,00 a plecat de la discotecă cu autoturismul pe strada ….., după care a virat la stânga, intrând pe strada Republicii. Deoarece avea farurile stinse, a fost reperat de un echipaj de poliţie, care a plecat după acesta, punând girofarurile în funcţiune. Inculpatul a virat la dreapta, pe strada Pavel Gheorghe, oprind în dreptul bibliotecii. La controlul efectuat, s-a constatat că acesta nu poseda permis de conducere şi fiind testat cu aparatul etilotest Drager, la ora 1,19 rezultatul a fost de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Faţă de acest aspect, inculpatul a fost condus la Spitalul Babadag, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge.

Intrucât inculpatul a declarat că era angajat al S.C. (…) S.R.L., societate deţinătoare a autoturismului – organele de cercetare nu au putut constata în acel moment că autoturismul fusese furat.

La prima probă luată, la ora 1,50, cantitatea de alcool a fost de 2 gr%0, iar la proba II, recoltată la ora 2,50 a reieşit o alcoolemie de 1,80 gr. %0, conform buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 167-168/C din 13 martie 2008 eliberat de Serviciul Medico-Legal Tulcea.

In aceeaşi noapte, inculpatul a mers la locul unde parcase maşina, a urcat la volan şi a rulat pe DN 22, până în comuna Baia, mergând la discotecă. In jurul orelor 4,00 dimineaţa inculpatul se întorcea cu maşina pe DN 22 spre Babadag şi ajungând în zona de intrare în pădure la km 222+3 întrucât era ceaţă densă, fiind şi sub influenţa băuturilor alcoolice, a pierdut controlul volanului, a derapat în partea dreaptă, rupând un copac şi un indicator. A mai rulat circa 100 metri pe şosea, dar întrucât rezervorul s-a spart în urma accidentului, combustibilul s-a scurs, autovehiculul oprindu-se.

In urma impactului, autoturismul a fost avariat, iar inculpatul a încuiat maşina, a parcat-o pe şosea şi a plecat pe jos spre Babadag, iar de la popasul Doi Iepuraşi a mers cu un microbuz transport persoane până în Babadag, fără să fi anunţat organele de poliţie. Ajungând acasă, le-a relatat părinţilor cele întâmplate cât şi lui (…), după care s-au deplasat toţi la locul unde lăsase maşina, însă la faţa locului era deja un echipaj de poliţie.

In cauză a fost efectuată o constatare tehnico-ştiinţifică dactiloscopică, iar raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 85276 din 19 martie 2008 a conchis că urmele papilare ilustrate pe fişa cazului, ridicate cu ocazia investigării tehnico-ştiinţifice a locului faptei au fost create de degetele mare şi mijlociu, respectiv zona digito-palmară de la mâna stângă a numitului Şeitan Marian Aurelian.

Fiind audiat, inculpatul a recunoscut faptele săvârşite, iar martorul (…) a învederat că nu i-a încredinţat inculpatului conducerea autoturismului, acesta luând autoturismul fără consimţământul său.

Din adresa nr. 1457115/18 martie 2008 a Serviciului Public Comunitar, Direcţia Regim Permise de Conducere şi Inmatricularea Vehiculelor a rezultat că inculpatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului a rezultat din următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de constatare a faptelor, procesul verbal de cercetare la faţa locului, buletin de analiză toxicologică-alcoolemie, raport de constatare tehnico-ştiinţifică, declaraţiile martorilor, adresa nr. 1457115 din 18 martie 2008 a Serviciului Public Comunitar – Direcţia Regim Permise de Conducere şi Inmatricularea Vehiculelor, coroborate cu declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului.

Din analiza cazierului judiciar al inculpatului s-a constatat că acesta a suferit o condamnare de 1 an închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a, g, i Cod penal, fiind condamnat prin Sentinţa penală nr. 154 din 9 iulie 2003 a Judecătoriei Babadag – judeţ Tulcea, în cauză fiind îndeplinit termenul de încercare dispus prin sus menţionata sentinţă penală.

Este de subliniat că, în cauză, a intervenit reabilitarea de drept a inculpatului pentru această condamnare.

Reţinând calificarea juridică dată faptelor prin actul de inculpare şi procedând la individualizarea judiciară a răspunderii penale şi dând semnificaţia cuvenită gradului de pericol social concret al faptelor săvârşite, luându-se în considerare împrejurările concrete în care faptele au fost comise, unite cu datele ce caracterizează persoana inculpatului, a fost condamnat inculpatul la 3 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. 1, 4 – art. 209 alin. 1 lit. g, i Cod penal, la câte 1 an închisoare pentru infracţiunile prev. de art. 86 alin. 1 şi art. 87 alin. 1, şi la 2 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 89 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002.

În cauză, s-a apreciat că nu puteau fi reţinute circumstanţe atenuante în individualizarea pedepsei astfel cum s-a solicitat, invocându-se comportarea sinceră în cursul procesului penal.

In raport de lucrările şi materialul probator din dosarul cauzei s-a apreciat că, comportarea sinceră în cursul procesului penal nu putea fi considerată o circumstanţă atenuantă.

In cauză, s-a apreciat că erau incidente dispoziţiile art. 33 lit. a – b Cod penal şi dându-se efect şi dispoziţiilor art. 34 lit. b Cod penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

In temeiul art. 861) Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului sub supraveghere, apreciindu-se întrunite cerinţele prevăzute de acest text de lege, prima condamnare a inculpatului intrând sub incidenţa dispoziţiilor art. 38 din Codul penal.

Conform art. 862) Cod penal, s-a stabilit un termen de încercare de 5 ani. Pe durata termenului de încercare, inculpatul s-a supus măsurilor de supraveghere prev. de art. 863) Cod penal, urmând a se fi prezentat, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sibiu; a anunţa, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare

care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să fi comunicat şi justificat schimbarea locului de muncă; să fi comunicat informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864) şi art. 865) privind revocarea şi, respectiv anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate.

In baza art. 71 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a lit. b) Cod penal.

In baza art. 71 alin. 5 Cod penal, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.

De subliniat era că, S.C. (…) S.R.L. Sibiu s-a constituit parte civilă cu suma de 12851,23 lei, reprezentând contravaloare reparaţiilor necesare la autovehicul, cât şi cheltuielile efectuate cu tractarea autoturismului, alăturând acţiunii penale şi acţiunea civilă, prin constituirea ca parte civilă.

Apărătorul inculpatului a învederat că pentru obligarea la despăgubiri civile trebuia să existe un raport de cauzalitate între fapta săvârşită şi urmarea materială ori paguba produsă, susţinând că partea civilă avea deschisă calea unei acţiuni civile separate în contextul în care s-a dispus prin actul de inculpare scoaterea de sub urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 217 alin. 1 Cod penal.

Partea civilă a susţinut că, în speţă, acţiunea civilă putea fi alăturată acţiunii penale în cadrul procesului penal, existând raport de cauzalitate între fapta de furt de folosinţă săvârşită de inculpat şi urmarea materială, paguba produsă, respectiv avarierea autoturismului fiind rezultatul faptei penale.

Cererea apărătorului inculpatului a fost respinsă, apreciindu-se că în cauză a fost raport de cauzalitate între fapta de furt săvârşită de inculpat şi urmarea materială, chiar dacă s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru infracţiunea prev. de art. 217 alin. 1 Cod penal, repararea prejudiciului trebuind să fi fost integrală partea având dreptul să opteze pentru valorificarea drepturilor civile izvorâte din infracţiune în procesul penal, în condiţiile art. 15 din Codul de procedură penală.

Partea vătămată exercitându-şi dreptul de opţiune şi alegând alăturarea acţiunii civile celei penale s-a apreciat că dreptul său de opţiune era irevocabil, acţiunea civilă deşi supusă dreptului civil material, nu era însă supusă şi dreptului procesual civil.

Deşi în cursul urmăririi penale partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 12851,23 lei din care 10351,23 RON reprezentând cheltuielile de tractare a autoturismului, depunând în acest sens şi comanda din 11 martie 2008 lansată la unitatea autoservice S.C. …. S.R.L., comandă prin care cheltuielile necesare reparaţiei au fost estimate la 10351,23 lei, în cursul cercetării judecătoreşti şi-a majorat pretenţiile civile la suma de 23517,91 lei reprezentând valoarea reparaţiei, depunând în probarea prejudiciului pretins un raport de expertiză tehnică extrajudiciară.

In cauză, ambele părţi nu au solicitat efectuarea unei expertize judiciare pentru evaluarea prejudiciului, însă inculpatul a învederat că nu putea fi valorificat

raportul de expertiză extrajudiciară întrucât nu a fost administrat potrivit dispoziţiilor procedural penale.

Potrivit art. 3 şi art. 287 Cod proc. penală, instanţa de judecată şi-a formulat convingerea pe baza probelor administrate în cauză, iar conform art. 289 judecata se desfăşoară şi contradictoriu.

In contextul în care părţile nu au solicitat administrarea unei expertize conform art. 67 din Codul de proc. penală, potrivit căruia părţile pot propune probe şi cere administrarea lor, raportul de expertiză extrajudiciară s-a apreciat că nu putea fi reţinut ca probă în justificarea pretenţiilor, acesta prezentând, de asemenea, şi o serie de deficienţe, neprecizându-se temeiurile de drept care au fundamentat valoarea materialelor şi a manoperei.

Apreciind ca cert prejudiciul reţinut în cursul urmăririi penale, întinderea fiind estimată de societate specializată în reparaţii auto, a fost admisă în parte acţiunea civilă şi obligat inculpatul la plata sumei de 12851,23 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel inculpatul şi partea civilă.

Dacă inculpatul nu a indicat motivele pentru care a considerat hotărârea instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală, partea civilă a solicitat reanalizarea cuantumului despăgubirilor civile acordate în sensul majorării acestora la suma stabilită în expertiza judiciară efectuată în cauză.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale atacate în raport de critica formulată, cât şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, în limitele prevăzute de art. 371 alin. 1 Cod proc. pen., tribunalul a constatat că apelul declarat de partea civilă nu este întemeiat.

Astfel, prin decizia nr. 29/2 iunie 2008, pronunţată de Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, într-un recurs în interesul legii, s-a statuat că în interpretarea dispoziţiilor art. 78 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 aprobată prin Legea nr. 49/2006, instanţa investită cu judecarea acţiunii penale în cazul infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană fără a poseda permis de conducere, nu va soluţionaşi acţiunea civilă exercitată de proprietarul sau deţinătorul autoturismului avariat sau distrus în timpul săvârşirii infracţiunii rutiere.

Cum această decizie este obligatorie, ca urmare a aplicării acesteia, apelul declarat de partea civilă a fost respins ca nefondat prin decizia penală nr. 87 din 9.09.2008 a Tribunalului Tulcea.

Prin aceeaşi hotărâre a fost admis apelul declarat de inculpat, desfiinţându-se în parte sentinţa penală atacată, numai cu privire la soluţionarea acţiunii civile.

Judecând în fond, instanţa a înlăturat obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile către partea civilă, lăsând nesoluţionată acţiunea civilă a S.C. „…” S.R.L. Sibiu.

Împotriva sentinţei penale nr. 117 din 9 iulie 2008 a Judecătoriei Babadag a şi a deciziei penale nr. 86 din 9 septembrie 2008 a Tribunalului Tulcea au declarat recurs inculpatul …. şi partea civilă S.C. …. S.R.L. Sibiu, criticându-le ca nelegale şi neteminice.

În motivele de recurs inculpatul a solicitat casarea deciziei penale şi rejudecând să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare de Tribunalul Tulcea întrucât în mod nelegal a lăsat nerezolvată latura civilă întrucât inculpatul a fost trimis în judecată şi pentru infracţiunea de furt calificat, infracţiune cauzatoare de prejudiciu.

Verificând legalitatea şi temeinicia celor două hotărâri penale, prin prisma criticilor aduse prin decizia penală nr. 567/P din 2 decembrie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, s-a dispus în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c Cod pr. penală şi art. 3859 al. 1 pct. 6, 10 Cod pr. penală admiterea recursurilor declarate de inculpatul Şeitan Marian şi partea civilă S.C. „…” S.R.L. Sibiu.

A fost casată decizia penală nr. 86 din 9.09.2008 a Tribunalului Tulcea dispunându-se rejudecarea apelului de către aceeaşi instanţă de apel.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de recurs a constatat că în cauză, nu s-au respectat prevederile art. 3859 pct. 6 Cod pr. penală, întrucât simpla menţiune din partea introductivă a hotărârii că avocatul …. având cuvântul, lasă la aprecierea instanţei soluţionarea apelurilor având în vedere că apelul inculpatului este nemotivat, nu este de natură a forma convingerea că inculpatul a beneficiat de asistenţă juridică.

De asemenea, în cauză nu s-au respectat prevederile art. 3859 pct. 10 Cod pr. penală întrucât decizia penală în interesul legii, se referă numai la situaţia în care inculpatul a fost trimis în judecată doar pentru infracţiunea de conducere fără a poseda permis de conducere, însă în cauză acesta a fost trimis în judecată şi pentru infracţiunea de furt calificat, ce constituie o infracţiune de prejudiciu, şi care trebuia rezolvată în conformitate cu art. 386 Cod pr. penală.

Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe, la 10 decembrie 2008, sub nr. 2931/88/2008.

Inculpatul prin apărător ales, a criticat hotărârea instanţei de fond sub aspectul individualizării pedepselor susţinând că în mod greşit nu au fost reţinute în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante, constând în atitudinea sinceră şi cooperantă faţă de organele judiciare pe tot parcursul procesului penal. S-a mai invocat faptul că inculpatul este infractor primar, realizează venituri din muncă, şi este preocupat de repararea prejudiciului cauzat prin faptele sale plătind lunar 1/3 din salariul său, în acest scop.

De asemenea, a fost criticat modul de soluţionare a laturii civile, apărătorul inculpatului arătând că pretenţiile nu au fost dovedite; sub aspectul întinderii prejudiciului nu există probe certe, întrucât nu poate fi avută în vedere nici expertiza extrajudiciară care atestă o valoare a reparaţiilor în sumă de 23.517,91 lei (datorită caracterului extrajudiciar al mijlocului de probă) dar nici devizul estimativ din 11.03.2008 întocmit de S.C. „…” S.R.L. – auto service (pag. 8 dosar U.P.) tocmai pentru faptul că fiind estimativ, nu produce o probă certă a întinderii pagubei reale.

Partea civilă apelantă S.C. „…” a fost reprezentată de avocat ales care în susţinerea motivelor de apel a prezentat copiile următoarelor acte : factură nr. 05264360 din 9.03.2008; Raport de expertiză tehnică întocmit de expert tehnic ….; planşe fotografice; deviz estimativ; Certificat de înregistrare la Oficiul

Comerţului de pe lângă Tribunalul Sibiu cu nr. de înregistrare J 342/1052/02.07.1991; Certificat de înregistrare în scopuri de TVA seria B nr. …. eliberat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Sibiu la data de 01.01.2007; Factura nr. 6309551 din 09.06.2008; Convenţie de plată încheiată la data de 16.05.2008 între S.C. „…” S.R.L. Sibiu şi ….; Autorizaţie de reparaţii seria ARA nr. 1129156 şi declaraţia numitului …. dată la data de 10.03.2008.

Partea civilă S.C.”…” S.R.L. a solicitat, ca urmare a admiterii apelului, desfiinţarea hotărârii pronunţate de prima instanţă şi obligarea inculpatului la plata sumei de 23.517.91 lei care constituie prejudiciul real produs prin fapta inculpatului, situaţie ce rezultă din actele prezentate instanţei.

Examinând apelurile declarate, prin prisma motivelor de apel şi din oficiu, conform art. 371 al. 2 Cod pr. penală, dar având în vedere şi decizia instanţei de control judiciar, tribunalul constată că hotărârea atacată este netemeinică doar sub aspectul modului de soluţionare a pretenţiilor civile formulate de S.C. „….” S.R.L. Sibiu.

Starea de fapt reţinută de prima instanţă este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cursul cercetării judecătoreşti şi în faza de urmărire penală. Judecătoria Babadag a efectuat o analiză completă a probelor administrate şi a realizat o corectă încadrare juridică a faptelor deduse judecăţii.

Cât priveşte individualizarea judiciară a pedepselor, criticile formulate de inculpat prin apărătorul său nu sunt întemeiate, simplul fapt al recunoaşterii faptelor de către inculpat nu este de natură să determine în mod obligatoriu la reducerea pedepselor sub limitele minime speciale, ca urmare a aplicării de circumstanţe atenuante, în condiţiile în care inculpatul a fost depistat în trafic de un echipaj al poliţiei rutiere.

Pe de altă parte nu putea fi ignorat modul şi împrejurările în care inculpatul a săvârşit faptele (în aceeaşi noapte a revenit în locul în care parcase maşina, a urcat din nou la volan, deşi era sub influenţa alcoolului, a condus autoturismul producând avarierea acestuia) fapt ce demonstrează o perseverenţă infracţională. Este avută în vedere şi fişa de cazier judiciar din care rezultă că în anul 2003 inculpatul a mai fost condamnat pentru infracţiunea de furt calificat la pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei conform art. 81 Cod penal.

Este adevărat că inculpatul, prin modul în care s-a comportat în cursul procesului penal a dovedit că regretă faptele comise.

Această atitudine a inculpatului a fost avută în vedere la individualizarea judiciară a pedepselor conform art. 72 Cod penal justificând, în opinia tribunalului, aplicarea unor pedepse orientate spre limita minimă specială prevăzută de lege pentru infracţiunile comise şi mai mult, suspendarea executării pedepsei rezultante, sub supraveghere pe o durată de 5 ani.

În consecinţă, nu există temeiuri care să justifice reducerea pedepsei aplicate inculpatului de către prima instanţă, acesta urmând să dovedească prin comportamentul său în viitor că a meritat (pentru a doua oară) clemenţa instanţei.

Cu privire la modul de soluţionare a laturii civile a cauzei, tribunalul constată, faţă de actele prezentate de societatea păgubită, necontestate de inculpat sau de avocatul său – că între inculpat şi S.C. „…” S.R.L. a intervenit o înţelegere, inculpatul achiesând la pretenţiile formulate de partea civilă. Prin urmare, în cauză, pentru justa soluţionare a laturii civile, sunt relevanţi termenii convenţiei de plată încheiată la 16 mai 2008 între … – … şi S.C. „…” S.R.L., nu raportul de expertiză extrajudiciară sau devizul estimativ.

Prin această convenţie, inculpatul a admis că evaluarea certă a întinderii pagubei cauzată prin avarierea autoturismului, se va putea stabili în momentul în care se va efectua reparaţia efectivă, şi se va preciza, prin emiterea facturii aferente, costul reparaţiei pe care se obligă să-l achite în întregime.

Conform facturii şi chitanţei întocmite la 9.03.2008 rezultă că pentru reparaţia autoturismului s-a plătit suma de 2.537 lei. Totuşi instanţa nu poate acorda părţii civile mai mult decât acesta a pretins în cadrul procesului penal (23.517, 91 lei) urmând ca diferenţa să fie recuperată în temeiul convenţiei.

Faşă de considerentele arătate, urmează a se dispune respingerea ca nefondat a apelului declarat de inculpatul …. împotriva sentinţei penale nr. 117 din 9.07.2008 a Judecătoriei Babadag.

Va fi admis ca fondat apelul declarat de partea civilă S.C „…” S.R.L. cu sediul în Sibiu.

Va fi desfiinţată în parte hotărârea atacată numai cu privire la cuantumul despăgubirilor civile acordate părţii civile S.C. „…. S.R.L., pe care îl majorează de la 12.851, 23 lei la 23.517, 91 lei.

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate ca temeinice şi legale.

În temeiul art.192 al. 2 Cod pr. penală, va fi obligat apelantul să plătească în folosul statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Etichete: , ,

Anulare proces verbal de contravenţie

TRIBUNALUL TULCEA
Dosar nr.1665/327/2008
SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV
DECIZIA CIVILĂ NR.199
Şedinţa publică din data de 05 martie 2009

Asupra recursului civilde faţă;

Prin plângerea înregistrată la Judecătoria Tulcea sub nr.1665/327 din 03.04.2008 petentul (…) a solicitat anularea procesului verbal de contravenţie seria PCA nr.3200973/29.03.2008, întocmit de I.P.J.Tulcea – Serviciul Protecţiei Rutiere.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că, situaţia de fapt consemnată de către agentul constatator nu corespunde realităţii, deoarece în ziua respectivă nu a consumat băuturi alcoolice. De asemenea, petentul a mai precizat că nu are nici o culpă în producerea uşoarei coliziuni în care a fost implicat autovehiculul pe care îl conducea.

La termenul din 02.05.2008 petentul a depus precizări scrise în cuprinsul cărora a arătat că în momentul incidentului se afla sub tratament cu medicamentul Ossidenta – Tinctură, deoarece suferă de gingivită cronică, acest medicament având un conţinut diluat de alcool, ceea ce explică concentraţia de 0,18mg/l găsită atunci când s-a luat proba. A mai menţionat petentul că nu se face vinovat nici de producerea coliziunii întrucât conducătorul celuilalt autovehicul trebuia să-i acorde prioritate.

Soluţionând cauza, Judecătoria Tulcea, prin sentinţa civilă nr.2892 din 05 nov.2008 a respins plângerea ca nefondată.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că, pe data de 29.03.2008 petentul (…) a fost sancţionat contravenţional cu două avertismente şi cu amendă în sumă de 450 de lei, deoarece a condus autovehiculul marca Dacia cu număr de înmatriculare (…) pe str. Mahmudiei din mun. Tulcea şi la efectuarea unui viraj a intrat în coliziune laterală cu un alt autovehicul. De asemenea, la testarea alcooltest a fost afişată o concentraţie de 0,18 mg/l alcool pur în aerul expirat iar asigurarea RCA era expirată din data de 01.10.2007, faptele reţinute în sarcina petentului întrunind elementele constitutive ale contravenţiilor prevăzute de art.54 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, de art.102 alin.3 din acelaşi act normativ şi de art.48 din Legea nr.136/1995.

Instanţa a apreciat că petentul nu a reuşit să producă o probă contrară situaţiei de fapt ce rezultă din procesul-verbal de contravenţie contestat. Astfel, petentul a susţinut că nu a consumat băuturi alcoolice în ziua când a fost testat cu aparatul alcooltest, concentraţia de alcool găsită fiind cauzată de faptul că petentul urma un tratament cu un medicament ce conţine alcool. Această susţinere nu are însă un suport probator solid, declaraţiile martorilor cu privire la acest aspect având o valoare probatorie nesemnificativă, având în vedere concentraţia destul de mică de alcool ce a fost găsită, ceea ce înseamnă că petentul nu a avut un comportament din care să rezulte că a consumat băuturi alcoolice, comportament care să fi fost perceput de către martori. Faptul că ambii martori au susţinut că petentul le-a adus la cunoştinţă că se afla sub tratament nu poate fi luat în considerare cât timp petentul a semnat procesul-verbal de contravenţie, fără obiecţiuni, iar din raportul agentului constatator rezultă că petentul i-a spus acestuia că a consumat o ţuică în jurul orelor 12,00.

Singura probă relevantă în ceea ce priveşte concentraţia de alcool este răspunsul furnizat de către Serviciul Medico-Legal Tulcea din care rezultă că medicamentul pe care petentul pretinde că l-a folosit are la baza metodei de fabricare un proces de extracţie a principiului activ pe bază de etanol, ceea ce înseamnă că ingestia unei cantităţi mari dintr-un astfel de medicament conduce la ingestia unei cantităţi de alcool etilic, existând posibilitatea teoretică de detectare a acestuia în aerul expirat. După cum lesne se poate observa, pentru ca o concentraţie de alcool în aerul expirat să fie cauzată de un astfel de medicament, este necesară ingerarea unei cantităţi mari, ceea ce nu este cazul în prezenta cauză întrucât medicamentul menţionat de către petent este o tinctură iar aceasta nu se ingerează ci se foloseşte eventual pentru efectuarea unor clătiri bucale, situaţie în care concentraţia de alcool, oricât de mică ar fi, nu poate fi cauzată de respectivul medicament.

Relativ la celelalte două contravenţii reţinute în sarcina petentului, acesta nu a produs nici o probă din care să rezulte contrariul celor consemnate de către agentul constatator, prezumţia de adevăr care operează în favoarea procesului-verbal de contravenţie nefiind înlăturată nici în privinţa acestor fapte.

În ceea ce priveşte condiţiile de formă, instanţa a constatat că procesul-verbal de contravenţie a fost întocmit cu respectarea cerinţelor legale.

Împotriva acestei sentinţe civile, a declarat recurs în termen legal, petentul (…), criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică.

A susţinut recurentul că a solicitat instanţei de fond administrarea probei testimoniale cu cei doi martori, însă a fost încuviinţat numai un martor, fiind respinsă proba cu martorul (…), deşi percepuse direct şi nemijlocit starea de fapt. Pentru acest motiv recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond pentru administrarea întregului probatoriu propus.

A mai arătat recurentul că, prima instanţă nu a făcut o analiză obiectivă a probelor. Astfel, ambii martori audiaţi au relatat faptul că recurentul le-a adus la cunoştinţă că la acea dată se afla sub tratament pentru gingivită şi făcea gargară cu o soluţie în a cărei compoziţie intra şi alcool.

În acest sens este edificator şi răspunsul comunicat de către Laboratorul Medico-Legal Tulcea potrivit cu care „…orice tinctură reprezintă o formă de preparat farmaceutic care are la bază…etanol şi deci ingestia unei cantităţi de astfel de medicament…. Duce la posibilitatea de detectare a acestuia în aerul expirat din plămâni prin gură”. Or, concentraţia de alcool determinată la etilotest, respectiv 0,18 mg./l este infimă şi nicidecum nu reprezintă prin sine un pericol social minim. Rezultă că situaţia de fapt reţinută în cuprinsul procesului verbal de contravenţie nu corespunde realităţii.

Pentru acest motiv recurentul a solicitat admiterea recursului şi modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii plângerii, ca nefondate.

Examinând hotărârea atacată în raport de criticile aduse acesteia tribunalul reţine că recursul este neîntemeiat.

Recurentul susţine că a ingerat tinctura ossidenta şi din acest motiv la testul efectuat cu aparatul Drager seria ARUB-0138 (ARRM) acesta a afişat o concentraţie de 0,18 mg/l alcool, dar din înscrisul medical aflat la fila 11 din dosarul instanţei de fond eliberat la 26.03.2008 de către medicul stomatolog Mocanu Monica rezultă că recurentului i s-a prescris tinctura ossidenta pentru clătiri bucale timp de 10 zile şi nu ingerarea acestei tincturi aşa cum a susţinut acesta şi cum s-a comunicat Laboratorului Medico-Legal Tulcea, astfel că nu putea să influenţeze alcooltestul.

De asemeni, în condiţiile în care martorul (…) solicitat a fi audiat de recurent, cunoştea aceleaşi împrejurări ca şi celălalt martor audiat la cererea acestuia, în mod corect prima instanţă a respins administrarea acestei probe.

Se constată astfel că, instanţa de fond a făcut o apreciere corectă a probelor administrate în cauză şi că petentul se face vinovat de săvârşirea contravenţiei prev.de art.54 alin.1 din OUG nr.195/2002 coroborat cu art.102 alin.3 din acelaşi act normativ.

Pe cale de consecinţă, urmează a respinge recursul ca nefondat şi a păstra ca legală şi temeinică hotărârea atacată.

Etichete: ,

Plângere contravenţională – înlocuire sancţiune

Tip: Decizie
Nr./Dată: 75 (04.02.2009)
Autor: Tribunalul Tulcea
Domenii asociate: cereri

Prin plângerea înregistrată la intimatul INSPECTORATUL JUDEŢEAN DE POLIŢIE – TULCEA la data de 10 aprilie 2007, şi pe rolul Judecătoriei Tulcea sub nr. 2113/327/2007, petentul …… a solicitat anularea procesului verbal seria PCA nr. 930355 din 31 martie 2007.

In motivare a arătat, în esenţă, că nu a încălcat marcajul care separa sensurile de circulaţie. A precizat că manevra pe care a executat-o, aceea de a trece de autoturismul DACIA din faţa sa, al cărei şofer a circulat foarte mult pe dreapta şi a semnalizat intenţia de a opri (culoarea galbenă) nu s-a produs prin trecere pe sensul opus de mers, astfel încât nu putea fi considerată depăşire.

Prin sentinţa civilă nr. 2042 din 9 iulie 2007, Judecătoria Tulcea a respins plângerea contravenţională formulată de petentul …… împotriva procesului verbal seria PCA nr. 0930355 din 31 martie 2007 întocmit de intimata INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI TULCEA ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:

Prin procesul verbal seria PCA nr. 0930355 din 31 martie 2007, petentul a fost sancţionat cu 4 puncte amendă în cuantum de 156 lei în temeiul art. 100 alin. 3 lit. c din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, pentru săvârşirea faptei prevăzută de art. 120 alin. 1 lit. i) din acelaşi act normativ şi cu reţinerea permisului de conducere. S-a reţinut că la data de 31 martie2007, ora 18,22, pe DN 22 – E 87 km 182 + 800 m a condus autoturismul AUDI cu număr de înmatriculare ….. şi a depăşit autoturismul DACIA cu nr. …., încălcând marcajul continuu şi fiind în zona de acţiune a indicatorului „depăşire interzisă”. Procesul verbal a fost semnat de contravenient fără obiecţiuni şi de un martor.

Impotriva acestei sentinţe a declarat recurs petentul care a criticat-o ca nelegală, recurs ce nu a fost motivat şi nici susţinut oral în faţa instanţei.

Examinând cauza, în raport de probele administrate în faţa primei instanţe, tribunalul constată recursul nefundat.

Procesul verbal de contravenţie face dovada deplină a situaţiei de fapt constatate până la proba contrarie, probă pe care trebuie să o facă petentul în susţinerea plângerii sale.

Dar petentul nu a făcut nicio dovadă prin care să înlăture situaţia de fapt reţinută prin actul de constatare şi sancţionare a contravenţiei, astfel că, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, în mod corect instanţa de fond a respins plângerea.

In consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. 1 Cod proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

Etichete: , ,

Vătămare corporală din culpă (art. 184 alin. 2, 4 C.pen.). Vinovăţie. Relevanţa normelor ce reglementează circulaţia rutieră pentru constatarea culpei, ca formă de vinovăţie ce atrage răspunderea penală.

Tip: Decizie
Nr./Dată: 1012 R (04.10.2007)
Autor: Curtea de Apel Timisoara

C.pen., art. 184 alin. (2) şi (4), art. 19 alin. (1) pct. 2 lit. b)

O.U.G. nr. 195/2002, art. 48 alin. (1)

Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, art. 158

Potrivit prevederilor art. 48 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză şi să o adapteze în funcţie de condiţiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiţii de siguranţă. Obligaţia impusă de aceste dispoziţii este una de rezultat. Prin urmare, nu este suficientă reducerea vitezei, ci pentru respectarea acestei obligaţii este necesară şi constatarea că circulaţia s-a desfăşurat în condiţii de siguranţă, ceea ce presupune lipsa accidentelor. Or vinovăţia inculpatului nu este înlăturată, cât timp se constată că la baza producerii accidentului rutier se află conduita sa ilicită, datorată nerespectării normelor legale menite a determina siguranţa pe drumurile publice.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală, decizia penală nr. 1012 R din 4 octombrie 2007

Prin sentinţa penală nr. 931 din 4 octombrie 2006, pronunţată de Judecătoria Reşiţa în dosar nr. 2394/2005, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C.proc.pen., a fost achitat inculpatul A.M.Z., pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (2), (4) C.pen.; s-a respins acţiunea civilă formulată de partea civilă S.C., cheltuielile judiciare avansate de stat rămânând în sarcina acestuia.

Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut faptul că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa din 21.04.2005, a fost trimis în judecată inculpatul A.M.Z., pentru comiterea infracţiunii de prevăzută de art. 184 alin. (2) şi (4) C.pen.

În fapt, în data de 08.08.2004 inculpatul circula cu autoturismul, în direcţia Văliug-Reşiţa. La kilometrul 8 al drumului, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, inculpatul a intrat în coliziune cu un alt autoturism, care era condus din sens invers de către A.R., autoturismul fiind acroşat în partea stângă. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a părţii vătămate S.C., care ocupa locul din dreapta faţă a autoturismului condus de A.R.

Leziunile suferite de partea vătămată au necesitat un număr de 70 de zile de îngrijiri medicale.

Partea vătămată S.C. s-a constituit parte civilă în procesul penal, solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 25.000 euro, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral şi material suferit.

Iniţial, în faţa instanţei s-a constituit parte civilă şi A.R., care însă, a renunţat la această calitate, fiind audiat ca martor.

Din probele administrate în cauză instanţa de fond a reţinut următoarele:

În data de 8.08.2004, în jurul orelor 18,00, autoturismul marca condus de inculpatul A.M.Z, se deplasa pe DJ 582, în direcţia Văliug-Reşiţa. În acelaşi timp însă, din direcţia opusă, se deplasa autoturismul condus de A.R.

În zona kilometrului 7, într-o curbă deosebit de periculoasă spre dreapta, în direcţia Văliug-Reşiţa, inculpatul a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare a autovehiculului, pătrunzând astfel pe sensul de deplasare Reşiţa-Văliug. În aceste condiţii s-a produs impactul între partea frontală stângă a autoturismului condus de inculpat şi partea laterală stângă a autoturismului condus de A.R.

Instanţa a considerat că accidentul în care au fost implicate cele două autoturisme, generat de pătrunderea pe sens invers a autoturismului condus de inculpat, este rezultatul intervenţiei unei împrejurări care nu putea fi prevăzută de către acesta. Infracţiunea de vătămare corporală din culpă presupunea sub aspect subiectiv, că inculpatul putea şi trebuia să prevadă rezultatul faptei sale.

Potrivit expertizei efectuată în faza de urmărire penală, pentru a nu fi intrat în derapaj inculpatul ar fi trebuit să circule cu o viteză situată sub 30 km/oră. În speţă, inculpatul circulând pe un drum judeţean, avea fixată de lege, viteza maximă de 90 km/oră. Aşa fiind, şi în lipsa unei limitări suplimentare a vitezei de deplasare de către administratorul drumului, nu i se putea pretinde inculpatului să circule cu o viteză de sub 30 km/oră, adică cu mai puţin de jumătatea limitei legale, mai ales că înainte de curbă drumul era, pe o anumită porţiune în linie dreaptă.

Prin urmare instanţa de fond a considerat că inculpatul nu putea să prevadă că, circulând în mod legal, din punct de vedere al vitezei admise va intra în derapaj şi va pătrunde pe contrasens au autoturismul pe care-l conducea. În consecinţă, constatând că inculpatul nu avea impusă obligaţia de a circula cu o viteză situată sub 30 km/oră, instanţa a considerat că acesta nu putea să prevadă că circulând în mod legal se va declanşa o stare de pericol pentru alţi conducători auto, prin pătrunderea autoturismului său pe sensul invers de circulaţie.

Aşa fiind, prima instanţă, văzând că rezultatul faptei inculpatului este consecinţa intervenţiei unei împrejurări ce nu putea fi prevăzută de către acesta, fiind deci în prezenţa cazului fortuit – cauză care înlătură caracterul penal al faptei prin înlăturarea vinovăţiei, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C.proc.pen. a dispus achitarea inculpatului pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 184 alin. (2) şi (4) C.pen.

În ceea ce priveşte acţiunea civilă formulată în cauză, lipsind vinovăţia ca şi condiţie necesară a antrenării răspunderii civile delictuale, potrivit art. 998 şi urm. C.civ., instanţa a respins-o.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa şi partea civilă S.C.. Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa a criticat sentinţa pentru netemeinicie. În dezvoltarea motivelor de apel s-a arătat faptul că soluţia primei instanţe este vădit netemeinică, activitatea inculpatului întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Partea civilă S.C. a criticat sentinţa primei instanţe pentru netemeinicie şi nelegalitate, inculpatul făcându-se vinovat de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 184 alin. (2), (4) C.pen., întrucât a avut posibilitatea să observe indicatorul care semnaliza o curbă deosebit de periculoasă şi trebuia să îşi ia măsurile de precauţie necesare, respectiv să reducă viteza de deplasare.

Partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara – Clinica de Ortopedie II s-a constituit parte civilă în apel cu suma de 1429,14 lei, reprezentând cheltuielile de spitalizare ale părţii vătămate S.C., cerere de constituire însoţită de documente justificative, constituirea fiind făcută în această fază imediat după comunicarea înscrisurilor solicitate în mai multe rânduri la prima instanţă, însă necomunicate până în apel.

În apel s-au administrat noi probe, fiind luată o nouă declaraţie inculpatului şi depunându-se o serie de înscrisuri.

Prin decizia penală nr. 89 din 11 iunie 2007, pronunţată în dosarul nr. 2394/290/2005, Tribunalul Caraş-Severin, în baza art. 379 pct. 2 lit. a C.proc.pen. a admis apelurile formulate de apelanta S.C. şi de apelantul Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa împotriva sentinţei penale nr. 931 din 4 octombrie 2006 pronunţată de Judecătoria Reşiţa în dosarul nr. 2394/2005, a desfiinţat sentinţa primei instanţe şi, examinând cauza pe fond:

În baza art. 184 alin. (2), (4) C.pen., cu aplicarea art. 74, 76 alin. (1) lit. e) C.pen., a condamnat pe inculpatul A.M.Z. la o pedeapsă de 3.000 lei amendă penală.

A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 631 C.pen.

În baza art. 14 şi 346 C.proc.pen., raportat la art. 998 şi urm. C.civ., a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara – Clinica de Ortopedie II şi în consecinţă a obligat inculpatul la plata sumei de 1429,14 lei către această parte civilă, cu titlu de despăgubiri materiale.

În baza art. 14 şi 346 C.proc.pen., raportat la art. 998 şi urm. C.civ., a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă S.C. şi în consecinţă a obligat inculpatul la plata sumei de 3000 euro către partea civilă, reprezentând daune morale şi la plata sumei de 5000 lei, reprezentând daune materiale.

A respins cererea de acordare de cheltuieli judiciare efectuate în primă instanţă, formulată de partea civilă S.C.

În baza art.191 Cod procedură penală, a obligat inculpatul la plata sumei de 700 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului(pentru tot ciclul procesual).

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că:

Judecătoria Reşiţa a pronunţat o hotărâre vădit netemeinică, bazându-şi achitarea exclusiv pe o supoziţie referitoare la imposibilitatea inculpatului de prevedere a traiectoriei autoturismului pe care îl conducea în data de 08.08.2004, imposibilitate de prevedere apreciată prin raportare la capacităţile omului comun, adăugată la condiţiile meteorologice nefavorabile. În realitate, prima instanţă a ignorat cu desăvârşire restul probatoriului administrat în cauză, preluând incomplet concluziile expertizei tehnice administrate în cauză. În aceste condiţii, instanţa de control judiciar a procedat la desfiinţarea în totalitate a sentinţei primei instanţe şi a examinat cauza pe fond.

În acest sens, tribunalul a constatat faptul că în partea de concluzii a raportului de expertiză criminalistică la care a făcut referire Judecătoria Reşiţa în motivarea soluţiei de achitare, s-a menţionat expres că inculpatul „putea preveni producerea accidentului dacă s-ar fi deplasat pe partea dreaptă a drumului public, fără a depăşi axul acestuia, în momentele în care din sens opus se deplasa celălalt autoturism”. Aceasta cu atât mai mult cu cât în aceleaşi condiţii de trafic şi în aceeaşi perioadă a zilei, alţi conducători auto care rulau pe porţiunea de drum respectivă au putut să prevadă gradul de dificultate al respectivei porţiuni, o parte dintre ei atestând prin declaraţiile de martori date în faţa primei instanţe faptul că inculpatul circula cu viteză ridicată şi depăşea toate maşinile din faţa sa, rezultând astfel că nu a adaptat deloc deplasarea autoturismului pe care-l conducea la condiţiile de trafic. Sunt elocvente în acest sens declaraţiile martorilor I.I. şi S.O.I., persoane absolut neutre faţă de evenimentul rutier care s-a soldat cu accidentarea părţii vătămate S.C., declaraţii care converg în sensul celor arătate mai sus. Mai mult chiar, cel de-al doilea martor a arătat că inculpatul a depăşit o coloană de aproximativ 4 maşini şi că maşina acestuia era pe sensul opus în momentul în care a ajuns el la locul accidentului. Incriminatoare pentru inculpat a fost însăşi coroborarea declaraţiei sale dată în cursul urmăririi penale (declaraţie potrivit căreia acesta ar fi derapat şi ar fi pierdut controlul volanului datorită faptului că partea carosabilă era umedă) cu declaraţia martorului A.R. care a afirmat în faţa instanţei că „a observat că inculpatul nu mai controla maşina, venind în derapaj spre maşina condusă de el”. Ori tocmai acest fapt demonstrează culpa inculpatului, care avea obligaţia să adapteze conducerea maşinii sale la toate condiţiile de circulaţie (incluzând aici caracteristicile drumului pe care rula, condiţiile de trafic, condiţiile meteo), nefiind suficientă doar respectarea limitei legale de viteză.

În consecinţă, instanţa de apel a constatat că sunt întrunite trăsăturile constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 184 alin. (2) şi (4) C.pen., inculpatul făcându-se vinovat de săvârşirea respectivei infracţiuni.

La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere gradul de pericol social concret al faptei, atitudinea inculpatului pe parcursul întregului proces penal (cu referire la prezentarea sa în faţa autorităţii şi la comportamentul relativ sincer), lipsa antecedentelor penale, precum şi circumstanţele comiterii faptei, aspecte care au putut fi reţinute ca şi circumstanţe atenuante, circumstanţe care au atras coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, în acord cu dispoziţiile art. 76 lit. e) C.pen.. În consecinţă respectiva pedeapsă a fost o amendă penală orientată spre mediu.

Pe latură civilă, instanţa a admis în totalitate acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara – Clinica de Ortopedie II, chiar dacă constituirea de parte civilă s-a făcut după citirea actului de sesizare, culpa neaparţinându-i însă respectivei părţi civile, deoarece aceasta a făcut mai multe demersuri în faţa primei instanţe pentru a obţine înscrisurile necesare formulării pretenţiilor civile, înscrisuri furnizate însă abia de către instanţa de apel.

În ceea ce priveşte acţiunea civilă formulată de partea civilă S.C., instanţa de control judiciar a apreciat că sunt justificate în parte daunele materiale şi morale solicitate.

Astfel, în ceea ce priveşte daunele materiale instanţa de apel a reţinut că nu au fost luate în calcul nenumăratele bonuri fiscale cu valori individuale reduse depuse pentru termenul de judecată din 12.09.2006 avut în faţa primei instanţe, pe de o parte pentru faptul că nu rezulta de nici unde legătura lor directă cu leziunile suferite în urma accidentului, iar pe de altă parte pentru faptul că toate atestă cumpărarea unor produse medicale de uz comun, ulterioare cu mult datei producerii accidentului. În acelaşi sens s-a observat faptul că nu există un centralizator al cheltuielilor medicale suportate de partea civilă respectivă, singurul centralizator în acest sens fiind cel care însoţeşte declaraţia de constituire de parte civilă a celeilalte părţi civile(respectiv Spitalul Clinic), cheltuielile medicale evidenţiate de acel centralizator fiind incluse în cuantumul daunelor materiale acordat respectivei părţi civile. Au fost luate în considerare aşadar ca dovezi pe baza cărora s-a stabilit cuantumul daunelor materiale doar declaraţiile celor două martore – D.I. şi P.E.– declaraţii care atestă cheltuielile făcute de partea civilă ca urmare a ajutorului casnic şi medical de care a avut nevoie ca urmare a leziunilor suferite în urma infracţiunii săvârşite de inculpat.

În ceea ce priveşte daunele morale solicitate de partea civilă, instanţa de apel a apreciat că faţă de repercusiunile pe care le-a avut accidentul asupra stării sale de sănătate şi faţă de suferinţa inerentă prin care aceasta a trecut(elocvent fiind numărul mare de zile de îngrijiri medicale), este justificată acordarea unor daune morale în sumă de 3000 euro( în echivalent monedă românească la data plăţii efective).

Împotriva deciziei penale nr. 89 din 11 iunie 2007 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin a declarat recurs inculpatul, în termen legal, recurs înregistrat la Curtea de Apel Timişoara în data de 10.07.2007.

În motivarea recursului, inculpatul a solicitat casarea deciziei penale de condamnare şi menţinerea sentinţei penale nr. 931/2006 a primei instanţe, susţinând că din ansamblul materialului probator administrat în cauză nu se poate desprinde cu certitudine vinovăţia sa, invocând dispoziţiile art. 3859 pct. 9, 10 şi 171 C.proc.pen.. În acest sens, inculpatul a arătat că în cursul urmăririi penale au fost administrate două expertize tehnice de specialitate fără însă ca vreuna dintre acestea să poată conduce la concluzia că este vinovat de producerea accidentului de circulaţie din data de 08.08.2004 şi de săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 184 alin. (2), (4) C.pen.; că împrejurările concrete de producere a coliziunii dintre vehiculul condus de inculpat şi celălalt vehicul din trafic sunt de natură a conduce la concluzia că este nevinovat; că instanţa de apel nu a ţinut cont de faptul că drumul pe care circula nu era semnalizat corespunzător, că nu exista o bandă continuă de separare a celor două sensuri de mers, că pe carosabil era depus nisip sau ca erau prezente numeroase gropi care trebuiau de principiu ocolite, precum şi că a circulat cu viteza legală la momentul tamponării celor două vehicule, reducând în mod drastic viteza. Totodată, inculpatul a susţinut că faţă de caracteristicile drumului, la intrarea în curbă, a redus drastic viteza tocmai în vederea evitării oricărei coliziuni, însă maşina nu a mai putut fi controlată datorită condiţiilor carosabilului; că dată fiind diferenţa mare de viteză dintre viteza maximă admisă şi aceea cu care rula (de aproximativ 50 km/h) consideră că a depus toate diligenţele necesare prevenirii oricărui incident rutier, diligenţe pe care este apt a le depune omul obişnuit şi nu o persoană cu pregătire specială în domeniul conducerii auto. Inculpatul a mai învederat că în conformitate cu una din expertizele administrate în cauză pentru a evita impactul ar fi trebuit să circule cu o viteză de aproximativ 30,58 km/h, mai mică decât a celuilalt vehicul implicat în coliziune, în condiţiile în care circula cu doar 10 km/h peste viteza calculată de expert, dar cu 50 km/h mai puţin decât cea legală; că primul expert a evitat să aprecieze culpa în cauză, precum şi că ing. D.S. a afirmat că nu există suficiente elemente în vederea efectuării unei analize pertinente a posibilităţilor de evitare a accidentului şi trebuia să se dea eficienţă juridică principiului in dubio pro reo. S-a mai susţinut şi că nu s-a ţinut cont de motivele pentru care autoturismul condus de inculpat a fost „aruncat” dincolo de axul drumului şi că a făcut tot ce era omeneşte posibil pentru a rămâne pe sensul său de mers; că este evident că a circulat pe sensul său de mers după cum arată martorul O.I.; că este greşită susţinerea că prin conduita sa, inculpatul a încălcat dispoziţiile art. 158 lit. c) din Regulamentul de aplicare al O.U.G. nr. 195/2002, neţinându-se însă cont de nerespectarea de către autoritatea competentă a obligaţiei de efectuare de marcaje continue şi presemnalizări de curbe apreciate drept periculoase. În ce priveşte latura civilă, inculpatul a solicitat respingerea acţiunii civile întrucât nu se face vinovat de săvârşirea nici unei fapte penale, susţinând şi că instanţa de apel nu a apreciat în mod judicios probele depuse de partea civilă.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate de inculpatul recurent şi din oficiu conform art. 3859 alin. (3) C.proc.pen.., instanţa de recurs constată că decizia penală contestată este legală şi temeinică, recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Starea de fapt reţinută de instanţa de apel este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cursul cercetării judecătoreşti şi în faza de urmărire penală. În mod judicios, Tribunalul Caraş-Severin a constatat că raportul de expertiză criminalistică nr. 131/06.07.2006 întocmit de Institutul Naţional de Expertize Criminalistice – Laboratorul Interjudeţean Timişoara a stabilit că din punct de vedere al previzibilităţii producerii accidentului inculpatul putea preveni producerea acestuia dacă s-ar fi deplasat pe partea dreaptă a drumului public, fără a depăşi axul acestuia, în momentul în care din sens opus se deplasa celălalt autoturism. Inculpatul a arătat că nu s-a avut în vedere faptul că raportul de expertiză a concluzionat şi că nu există suficiente elemente în vederea efectuării unei analize pertinente a posibilităţilor de evitare a accidentului de către cei doi conducători auto, însă omite împrejurarea că, potrivit expertului, acest aspect presupune a se evidenţia momentul de la care cei doi conducători auto trebuiau şi puteau să ia măsurile de evitare, moment ulterior declanşării stării de pericol, pe care însă a creat-o inculpatul prin depăşirea axului drumului. Nici susţinerile inculpatului în sensul în care încearcă a atesta ideea că s-a aflat pe celălalt sens de mers datorită carosabilului nu pot fi reţinute de instanţă în condiţiile în care martorii I.I. şi S.O.I. relatează că se circula în coloană de aproximativ 4 autovehicule în momentul în care au fost depăşiţi de inculpat, iar cel de-al doilea martor a precizat că nu a fost depăşit în curbă, dar în zona respectivă vizibilitatea era redusă datorită specificului drumului, astfel că inculpatul s-a aflat pe cealaltă bandă de mers datorită manevrelor sale. Chiar şi în ipoteza susţinută de inculpat, se constată că acesta nu a respectat dispoziţiile art. 153 alin. (1) şi (2) din Regulamentul de aplicare al O.U.G. nr. 195/2002, în varianta în vigoare la data comiterii faptei, care prevăd că „la întâlnirea a două vehicule care circulă din sensuri opuse, conducătorii acestora sunt obligaţi să circule cât mai aproape de marginea din dreapta a părţii carosabile, în sensul lor de mers” şi „dacă mersul înainte este obturat de un obstacol sau de prezenţa altor participanţi la trafic, care impune trecerea pe sensul opus, conducătorul vehiculului este obligat să reducă viteza şi, la nevoie, să oprească pentru a permite trecerea vehiculelor care circulă din sens opus”. Potrivit raportului de expertiză întocmit de ing. R.T. şi planşelor foto de la locul accidentului curba era semnalizată cu indicatorul „curbă deosebit de periculoasă”, astfel că susţinerile inculpatului privind nerespectarea obligaţiilor de către administratorul drumului sunt nefondate.

Pe de altă parte, instanţa de recurs a reţinut şi că potrivit art. 158 lit. c) din actul normativ sus menţionat se instituia obligaţia conducătorului de vehicul să reducă viteza, dacă prevede un pericol, în curbe periculoase sau lipsite de vizibilitate, iar martorii au confirmat şi vizibilitatea redusă. Inculpatul a susţinut că a respectat viteza legală, precum şi obligaţia de a reduce viteza, însă instanţa constată că potrivit dispoziţiilor art. 48 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 „conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză şi să o adapteze în funcţie de condiţiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiţii de siguranţă”. Obligaţia impusă de dispoziţiile art. 48 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 este una de rezultat, prin urmare nu este suficient a se reduce viteza, ci pentru respectarea acestora se impune şi a se constata circulaţia în condiţii de siguranţă, ceea ce presupune lipsa accidentelor. Astfel fiind, motivele invocate de inculpat nu sunt de natură a înlătura vinovăţia sa sub forma culpei, şi implicit răspunderea penală, câtă vreme se constată că la baza producerii accidentului s-a situat conduita sa, nerespectarea unor norme legale menite a determina siguranţa pe drumurile publice.

În ce priveşte modul de soluţionare al laturii civile, Curtea a constatat că suma de 3.000 euro cu titlu de daune morale şi de 5.000 lei cu titlu de daune morale au fost stabilite în mod corect de instanţa de apel, reflectând prejudiciul cauzat prin fapta culpabilă a inculpatului. Astfel, se constantă că Tribunalul Caraş-Severin a înlăturat din probatoriu bonurile fiscale depuse în data de 12.09.2006 de partea civilă S.C., fiind reţinute numai acele probe care dovedesc cheltuieli în legătură de cauzalitate cu accidentul rutier. În acest sens, s-a reţinut şi că răspunderea civilă delictuală impune în speţă repararea integrală a prejudiciului cauzat din culpa inculpatului, fiind admisibile ca probe declaraţiile martorilor.

În ce priveşte daunele morale, instanţa de recurs a apreciat că suma de 3.000 euro este rezonabilă şi la stabilirea ei au fost avute în vedere atât suferinţele părţii vătămate, cât şi necesitatea de a preîntâmpina o îmbogăţire fără just temei. Trebuie reţinut că nu orice daună se concretizează prin stări de fapt, ci se menţine la nivelul trăirilor psihice. Tulburarea, prin fapta care creează suferinţe de ordin psihic, dăunează climatului moral sănătos, de care are dreptul să beneficieze orice persoană, „creează o stare de nelinişte, de zbucium interior, de zdruncinare a mersului calm şi paşnic al vieţii sufleteşti, deci o daună”. Evaluarea daunelor morale, chiar atunci când existenţa lor este evidentă, de regulă nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, ci doar pe baza unei aprecieri subiective, în care rolul hotărâtor îl au posibilităţile de orientare a judecătorilor în cunoaşterea sufletului uman şi a reacţiilor sale. De aceea, referitor la daunele morale, s-a arătat că nu se poate pune problema evaluării lor precise în bani, în adevăratul sens al cuvântului, dar această împrejurare nu îl poate împiedica, prin ea însăşi, pe judecător ca, prin apreciere, să stabilească nivelul despăgubirilor, care, în circumstanţele unui caz dat, ar putea constitui o reparaţie suficientă. Din aceste motive, suma de 3000 euro apare ca fiind justificată faţă de leziunile suferite de partea vătămată (care au impus intervenţie chirurgicală – osteosinteză cu placă şi şuruburi, sutură – conform raportului de expertiză medico-legală nr. 2257/15.10.2004), numărul de îngrijiri medicale ( 70 zile de îngrijiri medicale), vârsta părţii vătămate.

Faţă de considerentele expuse anterior, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C.proc.pen.. instanţa a respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul A.M.Z. împotriva deciziei penale nr. 89 din 11 iunie 2007 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin.

În temeiul art. 193 alin. (6) C.proc.pen.. a obligat inculpatul la plata cheltuielilor de judecată către partea civilă S.C. în cuantum de 927,68 lei, reprezentând onorariu de avocat.

În temeiul art. 192 alin. (2) C.proc.pen.. a obligat inculpatul la plata sumei de 250 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.

Etichete: ,

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro