404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Plângere împotriva solutiei de netrimitere în judecata a procurorului. Accident de munca soldat cu moartea victimei, datorat insuficientei cardio-respiratorii acute, pe fondul unor afectiuni medicale preexistente.

Prin sentinta penala nr.879/20.08.2008 pronuntata de Judecatoria Constanta în dosarul nr.13545/212/2008 a fost respinsa ca nefondata plângerea petentei B.M. formulata împotriva rezolutiei nr.13923/P/2007 a Parchetului de pe lânga Judecatoria Constanta, în baza art.2781 alin.8 lit.a Cod de procedura penala.

În baza art.192 alin.2 Cod de procedura penala a fost obligata petenta la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare catre stat.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut urmatoarea situatie de fapt :

Numitul B.G. a fost angajat al S.C. „ROMPETROL LOGISTICS BUCURESTI S.A. – Sucursala Transport Constanta în calitate de lacatus – mecanic – operator mentenanta preventiva, în baza contractului individual de munca pe perioada nedeterminata, înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Munca Bucuresti sub nr.1947/04.05.2005.

La data de 04.07.2007, numitul B.G. s-a prezentat la serviciu la ora 07,00, fara a prezenta semne vizibile de oboseala si fara sa acuze probleme de sanatate.

Între orele 07,00 si 07,30 B.G. a participat la instruirea zilnica în domeniul securitatii si sanatatii în munca.

La ora 07,30, maistrul D.I. a repartizat lucratorii pe locurile de munca, B.G. fiind trimis, împreuna cu C.M., la rampa de descarcare pacura în vederea descarcarii a 13 cazane de pacura.

La rampa de pacura cei doi au cuplat 13 furtune la cazanele de pacura si au deschis gurile de descarcare.

În jurul orei 08,30, C.M. s-a întors în rampa automata, iar B.G. a ramas în rampa de pacura pentru a porni pompa de descarcare.

În jurul orei 09,00 sectia AFPE a anuntat ca descarcarea va fi pornita în jurul orei 12,30, astfel ca maistrul D.I. l-a anuntat pe B.G. sa vina în rampa automata pentru a ajuta la asigurarea vagoanelor.

În intervalul 09,00-10,00, B.G. a lucrat împreuna cu P.Gh. în rampa automata.

Potrivit declaratiei martorului P.Gh., B.G. nu prezenta semne de oboseala, nu acuza dureri, parea odihnit si bine dispus.

La ora 10,00, acesta a plecat la rampa automata, pe liniile 15-16, la asigurat vagoane.

În jurul orei 12,30, B.G. a servit masa împreuna cu P.Gh.

La ora 14,00, a fost trimis la rampa de descarcare pacura în vederea descarcarii celor 13 cazane de pacura.

Întrucât distanta între rampa automata si rampa de descarcare pacura este de aproximativ 1.000 de metri, B.G. a folosit bicicleta din dotarea instalatiei.

Sarcina de serviciu a lui B.G. era de a supraveghea pompa de descarcare si a urmari modul de functionare a acesteia. În tot acest timp s-a tinut legatura telefonica cu maistrul-operator.

În jurul orei 18,30, B.G. nu a mai raspuns la telefon, fapt pentru care a fost rugat electricianul D.S., aflat la cea mai apropiata instalatie, sa mearga la fata locului pentru a vedea ce s-a intamplat.

D.S.a mers la rampa de descarcare pacura si l-a gasit pe B.G. cazut în genunchi, rezemat de baraca, fara puls si fara sa respire.

D.S. l-a întins pe spate si i-a facut respiratie artificiala.

A fost anuntata si ambulanta Dispeceratului SOS de pe Platforma Petromidia, care a sosit în cateva minute i i-a acordat primul ajutor, ocazie cu care s-a constatat decesul numitului B.G.

Prin rezolutia nr.13923/P/2007 din 22.01.2008 a Parchetului de pe lânga Judecatoria Constanta s-a dispus neînceperea urmaririi penale în cauza având ca obiect accidentul mortal de munca survenit de numitul B.G., sub aspectul savârsirii infractiunilor prev. de art. 37 – 38 din Legea nr. 319/2006 si art. 178 alin. 2 Cod penal, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infractiunilor.

Petenta B.M. s-a adresat cu plângere Judecatoriei Constanta, care, prin sentinta penala nr.360/09.04.2008 pronuntata în dosarul nr.1708/212/2008, a dispus scoaterea cauzei de pe rol si trimiterea dosarului la Parchetul de pe lânga Judecatoria Constanta, în vederea solutionarii plângerii conform art. 278 Cod procedura penala.

Prin rezolutia nr.861/II/2/2008 din 11.06.2008 a Parchetului de pe lânga Judecatoria Constanta a fost respinsa ca nefondata plângerea formulata de petenta B.M.

Nemultumita de modul de rezolvare, petenta s-a adresat Judecatoriei Constanta cu prezenta plângere împotriva solutiei de netrimitere în judecata.

În motivarea plangerii, petenta a sustinut ca, în mod gresit si fara a se analiza toate aspectele incidente în cauza, Parchetul de pe lânga Judecatoria Constanta a pronuntat prin rezolutie o solutie de neîncepere a urmaririi penale, considerând ca decesul victimei B.G. s-a produs ca urmare a starii de sanatate a acestuia.

A aratat petenta ca decesul numitului B.G., survenit în urma unui infarct miocardic, se datoreaza conditiilor de munca în care acesta si-a desfasurat activitatea în ziua de 04.07.2007, si nicidecum starii sale de sanatate, asa cum s-a retinut si în Procesul verbal de cercetare din data de 05.11.2007, încheiat de catre ITM Constanta, aspecte care rezulta din circumstantele în care a survenit decesul, respectiv:

– în data de 04.07.2007, defunctul B.G., a plecat spre locul de munca la ora 6.00 dimineata;

– ziua de 04.07.2007 a fost una dintre zilele caniculare ale anului 2007, pentru aceasta zi fiind înregistrate temperaturi de aprox. 400 Celsius;

– potrivit modalitatii de desfasurare a activitatii aferente profesiei de lacatus mecanic, defunctul B.G. lucra afara, într-un mediu toxic datorat aburilor de benzina, una dintre indatoririle acestuia fiind aceea de a inchide vanele de benzina;

– B.G. a fost gasit decedat la or 18.00, deci dupa 12 ore de lucru in conditiile in care, conform flsei postului si contractului de munca acesta lucra 8 ore/zi ;

– la momentul la care a fost gasit trupul neinsufletit, acesta era decedat deja de 2 ore, aspect care ridica multe semne de intrebare privind modalitatea de desfasurare a activitatii la S.C. ROMPETROL LOGISTIC MIDIA NAVODARI – RAMPA DE PACURA ( relevante fiind lipsa de supraveghere si faptul ca pentru o astfel de activitate erau desemnate mai multe persoane pentru aceeasi perioada de timp).

Analizând întregul material probator administrat în cauza, instanta de fond constata ca Parchetul în mod corect a apreciat ca nu sunt întrunite elementele constitutive ale infractiunilor prev. de art. 37 – 38 din Legea nr. 319/2006 si art. 178 alin. 2 Cod penal.

Astfel,

– din raportul de constatare nr. 389/2 din data de 18.09.2007 emis de Serviciul de Medicina Legala al Judetului Constanta rezulta ca decesul numitului B.G. a fost neviolent datorandu-se insuficientei cardio-respiratorii acute consecutiva unui infarct miocardic acut. Pe cap, trunchi si membre nu s-au constatat leziuni de violenta. Decesul poate data de o zi (in conditiile in care necropsia a avut loc in data de 05.07.2007). In sangele recoltat de la cadavru nu s-a constatat prezenta alcoolului.

S-a stabilit ca numitul B.G. prezenta ateroscleroza cerebrala, staza si edem cerebral, miocardoscleroza cicatrici infarct miocardic ventricol stg, zona hemiragica cu halou palid septal, tulburari distrofice hepato-renale, staza în organe, hipertrofie tiroidian stg.

De asemenea, potrivit dosarului medical al defunctului B.G. acesta era diagnosticat si cu HTA (hipertensiune arteriala) si-i fusese prescris tratament.

– din procesul verbal de cercetare din data de 05.11.2007 întocmit de catre Inspectoratul Teritorial de Munca al Judetului Constanta rezulta ca evenimentul soldat cu decesul numitului B.G. s-a produs ca urmare a afectarii bruste a integritatii anatomo-functionale a organismului, efect generat de afectiunile medicale ale victimei, cauza fara nici o legatura cu elementele sistemului de munca, neincalcandu-se prevederi ale actelor normative din legislatia de securitate si sanatate in munca.

S-a mai constatat ca victima era instruita pentru activitatile deslasurate astfel cum rezulta din Fisa individuala de instructaj privind protectia muncii, ultimul instructaj efectuandu-se in data de 01.07.2007.

– din fisa de aptitudine nr. 96L/28.05.2007 rezulta ca victima era apta pentru munca, cu regim igienico-dietetic, tratament si control lunar ;

– angajatorul a acordat echipament de protectie a muncii, are infiintat un serviciu de prevenire si protectie in domeniul securitatii si sanatatii in munca, este dotat cu truse medicale de prim ajutor, a identificat si evaluat factorii de risc de accidentare si imbolnavire profesionala si, are intocmite instructiuni proprii corespunzatoare activitatii desfasurate în cadrul societatii comerciale.

În ceea ce priveste valoarea temperaturii aerului, prima instanta retine ca potrivit art. 1, din Ordonanta de urgenta nr. 99 din 29/06/2000, privind masurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protectia persoanelor încadrate în munca, aceste masuri se aplica pentru asigurarea protectiei persoanelor încadrate în munca în perioadele în care, datorita conditiilor meteorologice nefavorabile, se înregistreaza temperaturi extreme.

În aliniatul 2 al aceluiasi articol se arata ca prin temperaturi extreme se întelege temperaturile exterioare ale aerului, care depasesc +370 C sau, corelate cu conditii de umiditate mare, pot fi echivalate cu acest nivel.

Potrivit „Diagnozei si prognozei parametrilor de confort termic in Dobrogea” emisa în data de 04.07.2007 la ora 09,00:

– în data de 03.07.2007 – umezeala nu a atins valoarea critica de 80, iar temperatura aerului nu a atins 37 gr;

– în ziua de 04.07.2007 umezeala, va atinge, local, valoarea critica de 80, însa temperatura aerului nu va atinge valoarea de 37 gr.

– în ziua de 05.07.2007 umezeala, va atinge, pragul critic de 80, însa temperatura aerului nu va atinge valoarea de 37 gr.

Potrivit buletinului meteorologic întocmit de Administratia Nationala de Meteorologie Centrul Meteorologic Regional Dobrogea, în zona Constanta – Navodari, în ziua de 04.07.2007 între orele 00,00 – 24,00, nu s-au semnalat fenomene meteo deosebite, vizibilitatea a fost de 10 km/h si cerul variabil, s-a înregistrat temperatura minima a aerului de 18,90 C si temperatua maxima a aerului de 27,00 C si vântul a suflat predominant din SE cu viteza maxima de 4 – 6 m/s.

Din actele existente la dosar rezulta, astfel, ca nu se poate retine ca în data de 04.07.2007 (si nici în ziua precedenta si ulterioara) s-a înregistrat o temperatura extrema, care sa depaseasca valoarea de 370 C sau care, corelata cu conditiile de umiditate, sa echivaleze cu valoarea de 370 C, de natura a impune luarea masurilor speciale de protectie a persoanelor încadrate în munca de catre societatea angajatoare.

În ceea ce priveste sustinerea petentei potrivit careia identificarea conditiilor climatice pentru ora 6.30 a.m., in data de 04.07.2007, nu este suficienta pentru determinarea conditiilor concrete de munca din ziua producerii evenimentului, intrucat B.G. a lucrat intre orele 7.00 a.m. si 18.30 p.m, se constata ca potrivit dispozitiilor legale exista obligatia ca Institutul National de Meteorologie si Hidrologie sa comunice prin mijloacele de comunicare în masa locale zonele în care temperatura atinge limitele extreme, nivelul acestor temperaturi, precum si prognoza pentru urmatoarea perioada, comunicare care se repeta din 6 în 6 ore însa numai pe durata mentinerii temperaturilor extreme.

Se constata ca nu s-a impus respectarea acestei proceduri în ziua de 04.07.2007, întrucât nu au fost înregistrate temperaturi extreme.

În raport de toate aceste considerente, instanta apreciaza ca în mod corect s-a retinut de catre Parchetul de pe lânga Judecatoria Constanta ca decesul numitului B.G. s-a produs ca urmare a afectiunii bruste a integritatii anatomo-functionale a organismului, efect generat de afectiunile medicale ale victimei, fara nici o legatura cu sistemul de munca, nefiind încalcate dispozitiile privind securitatea si sanatatea în munca.

Împotriva acestei sentinte penale a declarat recurs în termen legal petenta B.M., care, desi legal citata, nu s-a prezentat în instanta în vederea sustinerii recursului.

Analizând actele si lucrarile dosarului, tribunalul constata recursul a fi nefondat.

Din examinarea întregului material probator administrat, în mod corect s-a retinut prin rezolutia atacata, confirmata prin sentinta Judecatoriei Constanta, ca decesul numitului B.G. s-a datorat unei afectiuni bruste a integritatii anatomo-functionale a organismului, efect generat de afectiunile medicale ale victimei, fara nici o legatura cu activitatea desfasurata si fara a fi încalcate dispozitiile privind securitatea si sanatatea în munca.

Relevante în acest sens sunt concluziile exprimate prin raportul de constatare medico-legala nr.389/2/18.09.2007 întocmit de catre Serviciul de Medicina Legala al Judetului Constanta, potrivit carora decesul victimei a fost neviolent, datorându-se insuficientei cardio-respiratorii acute, consecutiva unui infarct miocardic acut.

Edificator este si faptul ca, în urma verificarilor efectuate, s-a stabilit ca numitul B.G. prezenta ateroscleroza cerebrala, staza si edem cerebral, miocardoscleroza cicatrici infarct miocardic ventricol stg, zona hemiragica cu halou palid septal, tulburari distrofice hepato-renale, staza în organe, hipertrofie tiroidian stg, iar potrivit dosarului medical defunctul era diagnosticat cu HTA (hipertensiune arteriala), fiindu-i prescris tratament.

Totodata, sunt relevante constatarile cuprinse în procesul verbal de cercetare întocmit de Inspectoratul Teritorial de Munca al Judetului Constanta la data de 05.11.2007, din continutul caruia rezulta ca evenimentul soldat cu decesul numitului B.G. s-a datorat afectarii bruste a integritatii anatomo – functionale a organismului, efect generat de afectiunile medicale ale victimei.

În exprimarea acestor concluzii s-a avut în vedere inexistenta unor încalcari ale prevederilor actelor normative din domeniul securitatii si sanatatii în munca, faptul ca victima era instruita pentru activitatile desfasurate, precum si împrejurarea ca din fisa de aptitudine nr. 96L/28.05.2007 rezulta ca victima era apta pentru munca, cu regim igienico-dietetic, tratament si control lunar.

Nu în ultimul rând, se retine ca angajatorul a acordat echipament de protectie a muncii, are înfiintat un serviciu de prevenire si protectie în domeniul securitatii si sanatatii în munca, este dotat cu truse medicale de prim ajutor, a identificat si evaluat factorii de risc de accidentare si îmbolnavire profesionala si are întocmite instructiuni proprii, corespunzatoare activitatii desfasurate în cadrul societatii comerciale.

În ceea ce priveste influenta temperaturii aerului în derularea evenimentului, în mod corect se retine ca atât în ziua de 04.07.2007, cat si în ziua precedenta si cea ulterioara nu s-a înregistrat o temperatura extrema, care sa depaseasca valoarea de 370 C sau care corelata cu conditiile de umiditate sa echivaleze cu valoarea de 370 C, pentru a impune luarea masurilor speciale de protectie a persoanelor încadrate în munca de catre societatea angajatoare, în conditiile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.99 din 29/06/2000.

Pe cale de consecinta, constatându-se ca evenimentul produs nu poate fi încadrat în categoria accidentelor de munca definite prin art.5 lit.g si art.30 alin.1 din Legea nr.319/2006, în mod corect s-a adoptat o solutie de neîncepere a urmaririi penale, decesul victimei datorându-se starii de sanatate a acesteia.

Fata de toate aceste considerente, urmeaza a fi respins ca nefondat recursul, în temeiul art.38515 pct.1 lit.b Cod de procedura penala, cu obligarea petentei la plata cheltuielilor judiciare catre stat, conform art.192 alin.2 Cod de procedura penala.

Etichete:

Plângere împotriva solutiei de netrimitere în judecata a procurorului, având ca obiect infractiunea de vatamare corporala din culpa. Gresita interpretare a probelor si a dispozitiilor legale referitoare la conduita participantilor la trafic.

Prin sentinta penala nr.2047/05.12.2007 pronuntata de Judecatoria Constanta în dosarul penal nr.3539/256/2007 a fost respinsa ca nefondata plângerea formulata de petentul P.I. împotriva ordonantelor Parchetului de pe lânga Judecatoria Medgidia nr.677/19.10.2007 si nr.285/II/2/24.08.2007, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala a faptuitoarei T.M., sub aspectul infractiunii prev.de art.184 Cod penal.

Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta a retinut urmatoarele:

Prin ordonanta nr.677/P/2007 din 19.07.2007 a Parchetului de pe lânga Judecatoria Medgidia s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala a învinuitei T.M., pentru savârsirea infractiunii prevazuta de art.184 Cod penal, retinându-se ca lipseste culpa ca forma a vinovatiei.

Împotriva acestei ordonante, partea vatamata a formulat plângere la prim procurorul parchetului, aceasta fiind solutionata prin ordonanta nr.285/II/2/2007 din 24.08.2007, fiind respinsa ca nefondata.

În baza art.2781 C.pr.pen., partea vatamata formuleaza plângere la judecatorie, cauza fiind înregistrata sub nr.3539/256/2007.

În motivarea plângerii, se sustine ca procurorul a interpretat gresit probele administrate, iar din acestea rezulta vinovatia faptuitoarei, respectiv ca a încalcat mai multe prevederi legale privitoare la siguranta circulatiei pe drumurile publice, nu a adaptat viteza la conditiile de trafic, în apropirea unei unitati scolare, a parasit locul accidentului plecând cu copilul la spital.

Din analiza lucrarilor dosarului si îndeosebi a fotografiilor judiciare executate la fata locului, instanta a constatat ca autoturismul condus de catre faptuitoare prezinta avarii în partea laterala stânga, pe aripa. Asadar, impactul dintre corpul victimei si autoturism a fost în lateral, deci nu masina s-a îndreptat catre copil.

Din declaratia martorului asistent la accident, C.A. ( f.19), rezulta ca victima a sarit spre masina dintr-un grup de copii. De asemenea martorul P.I., care a vazut desfasurarea evenimentului, arata ca victima a patruns în fuga pe carosabil, fara sa se asigure, si a intrat în autoturismul condus de faptuitoare.

Potrivit raportului de expertiza viteza de deplasare a autoturismului era de 42-43 km/h, viteza apreciata de instanta ca fiind conforma normelor legale, de asemenea se afla la o distanta suficient de mare de marcajul pietonal, 28,30m dupa marcaj.

Prin urmare, s-a apreciat ca acest eveniment de circulatie, soldat cu vatamarea corporala a minorului, s-a produs din culpa exclusiva a victimei, care a încalcat normele elementare de circulatie pe drumul public, si care s-a angajat în traversarea strazii, punând în imposibilitate pe conducatorul auto de a evita producerea coliziunii.

În baza actelor efectuate în cursul urmaririi penale, s-a concluzionat ca solutia procurorului este legala si temeinica, întrucât în cauza lipseste vinovatia faptuitoarei.

Împotriva acestei sentinte penale a declarat recurs în termen legal petentul P.I., în calitate de reprezentant legal al partii vatamate P.G., criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

În motivarea recursului, s-a aratat ca procurorul a înlaturat în mod nejustificat raportul de expertiza tehnica întocmit în faza urmaririi penale, desi acesta a stabilit o culpa comuna a faptuitoarei si partii vatamate în producerea accidentului de circulatie.

Mai exact, prin aceasta proba se concluzioneaza asupra faptului ca soferul autoturismului a încalcat mai multe prevederi legale, prin aceea ca nu a adaptat viteza conditiilor de trafic, fiind în apropierea trecerii de pietoni si în zona unei scoli marcate cu indicator.

De asemenea, desi viteza s-a încadrat în limitele admise pentru circulatia în interiorul localitatii, fiind stabilita la 43,3 km/h, aceasta trebuia redusa în raport de prezenta grupurilor de copii ce se deplasau pe marginea drumului si existenta trecerii de pietoni aflate în zona.

În sfârsit, edificatoare în exprimarea pozitiei subiective a faptuitoarei este si conduita ulterioara evenimentului rutier, întrucât aceasta a parasit locul accidentului si, cu toate ca victima a beneficiat de 75-80 de zile de îngrijiri medicale, nu a manifestat interes cu privire la starea ei de sanatate, oferindu-i sprijin material.

Pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentintei atacate, desfiintarea solutiei procurorului si trimiterea cauzei organului de urmarire penala, în vederea efectuarii unei noi expertize tehnice, pentru stabilirea cu exactitate a dinamicii accidentului si culpei celor implicati.

Analizând actele si lucrarile dosarului, examinând legalitatea si temeinicia sentintei penale atacate, tribunalul constata recursul a fi întemeiat.

Desi în cauza dedusa judecatii a fost efectuata o expertiza tehnica la solicitarea organului de urmarire penala, prin care se evidentiaza atât culpa victimei, cât si culpa soferului autoturismului în producerea accidentului de circulatie, în mod nejustificat aceasta a fost înlaturata de catre procuror, cu argumentul ca întreaga responsabilitate revine pietonului care s-a angajat în traversare prin loc nepermis.

Fara îndoiala, o atare culpa nu poate fi negata, cu atât mai mult cu cât, dupa cum în mod corect a observat prima instanta, autoturismul condus de petenta prezenta avarii pe partea laterala stânga, ceea ce înseamna ca pietonul a intrat în coliziune cu autovehicului, dupa ce s-a desprins din grupul de copii ce se deplasa pe marginea carosabilului.

În egala masura însa, desi în reglementarea actuala se prevede ca pietonii poarta responsabilitatea cu privire la consecintele traversarii prin loc nepermis, nu se poate face abstractie de celelalte dispozitii ce reglementeaza obligatiile conducatorului auto, printre care si cele referitoare la reducerea vitezei de deplasare în zonele ce prezinta un potential pericol.

În acest sens, în mod just se retine de catre expertul tehnic ca în dinamica accidentului se înscrie si conduita culpabila a conducatorului auto, care, potrivit dispozitiilor din O.U.G. nr.195/2002 si Regulamentul de aplicare, avea obligatia de a reduce viteza, daca prevede un pericol, la trecerea pe lânga grupuri si coloane, indiferent daca acestea se afla în mers sau stationeaza (art.158).

Ignorarea acestor prevederi ar echivala cu lipsirea lor de orice finalitate, cu atât mai mult cu cât, din ansamblul reglementarilor, se degaja obligatia de prudenta din partea tuturor participantilor la trafic, pentru desfasurarea în conditii de siguranta a circulatiei rutiere în interiorului localitatilor.

Ori, desi viteza de circulatie a autoturismului s-a încadrat în limitele prevazute de lege, chiar si faptuitoarea a constientizat existenta starii de pericol, rezultata de prezenta grupului de copii pe partea carosabila, cu ocazia confruntarii cu expertul tehnic.

În aceste conditii, asa cum s-a apreciat si de catre organul de cercetare penala, în sarcina faptuitoarei se retine existenta culpei cu usurinta în sensul art.19 alin.1 pct.2 lit.a Cod de procedura penala, concluzie sustinuta si de faptul ca aceasta, datorita imprudentei, nu a avut timpul de reactie necesar evitarii impactului, prin schimbarea directiei de deplasare sau frânare.

Pentru toate aceste considerente, urmeaza a fi admis recursul, în temeiul art.38515 pct.2 lit.d Cod de procedura penala si, întrucât în cauza se evidentiaza elementele constitutive ale infractiunii prevazute de art.184 alin.2 si 4 Cod penal, se va casa sentinta penala recurata si in temeiul art.2781 alin.8 lit.c Cod de procedura penala va fi admisa plângerea.

Se va desfiinta ordonanta procurorului nr.677/P/19.07.2007 si va fi trimis dosarul Judecatoriei Medgidia, în vederea solutionarii fondului cauzei, urmarirea penala fiind completa.

În temeiul art.192 alin.3 Cod de procedura penala, cheltuielile judiciare vor fi lasate în sarcina statului.

Prin sentinta penala nr.2047/05.12.2007 pronuntata de Judecatoria Constanta în dosarul penal nr.3539/256/2007 a fost respinsa ca nefondata plângerea formulata de petentul P.I. împotriva ordonantelor Parchetului de pe lânga Judecatoria Medgidia nr.677/19.10.2007 si nr.285/II/2/24.08.2007, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala a faptuitoarei T.M., sub aspectul infractiunii prev.de art.184 Cod penal.

Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta a retinut urmatoarele:

Prin ordonanta nr.677/P/2007 din 19.07.2007 a Parchetului de pe lânga Judecatoria Medgidia s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala a învinuitei T.M., pentru savârsirea infractiunii prevazuta de art.184 Cod penal, retinându-se ca lipseste culpa ca forma a vinovatiei.

Împotriva acestei ordonante, partea vatamata a formulat plângere la prim procurorul parchetului, aceasta fiind solutionata prin ordonanta nr.285/II/2/2007 din 24.08.2007, fiind respinsa ca nefondata.

În baza art.2781 C.pr.pen., partea vatamata formuleaza plângere la judecatorie, cauza fiind înregistrata sub nr.3539/256/2007.

În motivarea plângerii, se sustine ca procurorul a interpretat gresit probele administrate, iar din acestea rezulta vinovatia faptuitoarei, respectiv ca a încalcat mai multe prevederi legale privitoare la siguranta circulatiei pe drumurile publice, nu a adaptat viteza la conditiile de trafic, în apropirea unei unitati scolare, a parasit locul accidentului plecând cu copilul la spital.

Din analiza lucrarilor dosarului si îndeosebi a fotografiilor judiciare executate la fata locului, instanta a constatat ca autoturismul condus de catre faptuitoare prezinta avarii în partea laterala stânga, pe aripa. Asadar, impactul dintre corpul victimei si autoturism a fost în lateral, deci nu masina s-a îndreptat catre copil.

Din declaratia martorului asistent la accident, C.A. ( f.19), rezulta ca victima a sarit spre masina dintr-un grup de copii. De asemenea martorul P.I., care a vazut desfasurarea evenimentului, arata ca victima a patruns în fuga pe carosabil, fara sa se asigure, si a intrat în autoturismul condus de faptuitoare.

Potrivit raportului de expertiza viteza de deplasare a autoturismului era de 42-43 km/h, viteza apreciata de instanta ca fiind conforma normelor legale, de asemenea se afla la o distanta suficient de mare de marcajul pietonal, 28,30m dupa marcaj.

Prin urmare, s-a apreciat ca acest eveniment de circulatie, soldat cu vatamarea corporala a minorului, s-a produs din culpa exclusiva a victimei, care a încalcat normele elementare de circulatie pe drumul public, si care s-a angajat în traversarea strazii, punând în imposibilitate pe conducatorul auto de a evita producerea coliziunii.

În baza actelor efectuate în cursul urmaririi penale, s-a concluzionat ca solutia procurorului este legala si temeinica, întrucât în cauza lipseste vinovatia faptuitoarei.

Împotriva acestei sentinte penale a declarat recurs în termen legal petentul P.I., în calitate de reprezentant legal al partii vatamate P.G., criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

În motivarea recursului, s-a aratat ca procurorul a înlaturat în mod nejustificat raportul de expertiza tehnica întocmit în faza urmaririi penale, desi acesta a stabilit o culpa comuna a faptuitoarei si partii vatamate în producerea accidentului de circulatie.

Mai exact, prin aceasta proba se concluzioneaza asupra faptului ca soferul autoturismului a încalcat mai multe prevederi legale, prin aceea ca nu a adaptat viteza conditiilor de trafic, fiind în apropierea trecerii de pietoni si în zona unei scoli marcate cu indicator.

De asemenea, desi viteza s-a încadrat în limitele admise pentru circulatia în interiorul localitatii, fiind stabilita la 43,3 km/h, aceasta trebuia redusa în raport de prezenta grupurilor de copii ce se deplasau pe marginea drumului si existenta trecerii de pietoni aflate în zona.

În sfârsit, edificatoare în exprimarea pozitiei subiective a faptuitoarei este si conduita ulterioara evenimentului rutier, întrucât aceasta a parasit locul accidentului si, cu toate ca victima a beneficiat de 75-80 de zile de îngrijiri medicale, nu a manifestat interes cu privire la starea ei de sanatate, oferindu-i sprijin material.

Pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentintei atacate, desfiintarea solutiei procurorului si trimiterea cauzei organului de urmarire penala, în vederea efectuarii unei noi expertize tehnice, pentru stabilirea cu exactitate a dinamicii accidentului si culpei celor implicati.

Analizând actele si lucrarile dosarului, examinând legalitatea si temeinicia sentintei penale atacate, tribunalul constata recursul a fi întemeiat.

Desi în cauza dedusa judecatii a fost efectuata o expertiza tehnica la solicitarea organului de urmarire penala, prin care se evidentiaza atât culpa victimei, cât si culpa soferului autoturismului în producerea accidentului de circulatie, în mod nejustificat aceasta a fost înlaturata de catre procuror, cu argumentul ca întreaga responsabilitate revine pietonului care s-a angajat în traversare prin loc nepermis.

Fara îndoiala, o atare culpa nu poate fi negata, cu atât mai mult cu cât, dupa cum în mod corect a observat prima instanta, autoturismul condus de petenta prezenta avarii pe partea laterala stânga, ceea ce înseamna ca pietonul a intrat în coliziune cu autovehicului, dupa ce s-a desprins din grupul de copii ce se deplasa pe marginea carosabilului.

În egala masura însa, desi în reglementarea actuala se prevede ca pietonii poarta responsabilitatea cu privire la consecintele traversarii prin loc nepermis, nu se poate face abstractie de celelalte dispozitii ce reglementeaza obligatiile conducatorului auto, printre care si cele referitoare la reducerea vitezei de deplasare în zonele ce prezinta un potential pericol.

În acest sens, în mod just se retine de catre expertul tehnic ca în dinamica accidentului se înscrie si conduita culpabila a conducatorului auto, care, potrivit dispozitiilor din O.U.G. nr.195/2002 si Regulamentul de aplicare, avea obligatia de a reduce viteza, daca prevede un pericol, la trecerea pe lânga grupuri si coloane, indiferent daca acestea se afla în mers sau stationeaza (art.158).

Ignorarea acestor prevederi ar echivala cu lipsirea lor de orice finalitate, cu atât mai mult cu cât, din ansamblul reglementarilor, se degaja obligatia de prudenta din partea tuturor participantilor la trafic, pentru desfasurarea în conditii de siguranta a circulatiei rutiere în interiorului localitatilor.

Ori, desi viteza de circulatie a autoturismului s-a încadrat în limitele prevazute de lege, chiar si faptuitoarea a constientizat existenta starii de pericol, rezultata de prezenta grupului de copii pe partea carosabila, cu ocazia confruntarii cu expertul tehnic.

În aceste conditii, asa cum s-a apreciat si de catre organul de cercetare penala, în sarcina faptuitoarei se retine existenta culpei cu usurinta în sensul art.19 alin.1 pct.2 lit.a Cod de procedura penala, concluzie sustinuta si de faptul ca aceasta, datorita imprudentei, nu a avut timpul de reactie necesar evitarii impactului, prin schimbarea directiei de deplasare sau frânare.

Pentru toate aceste considerente, urmeaza a fi admis recursul, în temeiul art.38515 pct.2 lit.d Cod de procedura penala si, întrucât în cauza se evidentiaza elementele constitutive ale infractiunii prevazute de art.184 alin.2 si 4 Cod penal, se va casa sentinta penala recurata si in temeiul art.2781 alin.8 lit.c Cod de procedura penala va fi admisa plângerea.

Se va desfiinta ordonanta procurorului nr.677/P/19.07.2007 si va fi trimis dosarul Judecatoriei Medgidia, în vederea solutionarii fondului cauzei, urmarirea penala fiind completa.

În temeiul art.192 alin.3 Cod de procedura penala, cheltuielile judiciare vor fi lasate în sarcina statului.

Etichete:

Plângere împotriva solutiei de netrimitere în judecata a procurorului. Scoaterea cauzei de pe rol si trimiterea acesteia la parchetul ierarhic superior, dupa parcurgerea procedurii prealabile. Lipsa de relevanta a manifestarii de vointa

Prin sentinta penala nr.263/13.03.2008 pronuntata de Judecatoria Constanta în dosarul penal nr.1613/212/2008 s-a luat act ca petentul A.N. nu a formulat plângere împotriva rezolutiei Parchetului de pe lânga Tribunalul Constanta nr.647/II/2/2007, în temeiul art.2781 Cod de procedura penala.

S-a dispus scoaterea cauzei de pe rol si trimiterea acesteia Parchetului de pe lânga Curtea de Apel Constanta pentru ca plângerea petentului sa fie solutionata potrivit art.275-278 Cod de procedura penala.

În baza art.192 alin.3 Cod de procedura penala, s-a dispus ca în sarcina statului sa ramâna cheltuielile judiciare.

Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut urmatoarele :

La data de 04.02.2008, pe rolul Judecatoriei Constanta s-a înregistrat cauza cu nr.1613/212/2008, privind plângerea formulata de petentul A.N. împotriva rezolutiei Parchetului de pe lânga Judecatoria Constanta nr.31/P/2007 din data de 22.11.2008.

În sustinerea plângerii, petentul a aratat ca este nemultumit de solutia de neîncepere a urmaririi penale dispusa fata de M.R.S., întrucât considera ca acesta, în calitate de primar, nu si-a îndeplinit atributiile de serviciu, prin neatribuirea unei suprafete de teren, conform hotarârii judecatoresti irevocabile.

La primul termen de judecata cu procedura legal îndeplinita, petentul a invocat faptul ca instanta nu este legal sesizata, întrucât numai el era cel care putea sa o sesizeze, iar la acest moment a solicitat ca plângerea sa fie trimisa la Procurorul General de la Înalta Curte de Casatie si Justitie, adresarea acesteia catre Parchetul de pe lânga Curtea de Apel Constanta facându-se din eroare.

Având în vedere actele aflate la dosar, precum si precizarile facute de catre petent, prima instanta a retinut ca prin rezolutia nr.31/P/22.11.2007 a Parchetului de pe lânga Tribunalul Constanta s-a confirmat propunerea organelor de politie de a nu se începe urmarirea penala fata de faptuitorul M.R.S., cu privire la savârsirea infractiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei prev. de art.246 C.pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infractiunii sub aspectul laturii subiective, lipsind intentia faptuitoruilui de a-si îndeplini în mod necorespunzator atributiile de serviciu si, prin aceasta, de a aduce atingere intereselor legale ale partii vatamate.

Împotriva acestei solutii petentul a formulat plângere la prim procuror, care a fost respinsa prin rezolutia nr.647/II/2/2007 din data de 04.01.2008.

La data de 29.01.2008 petentul s-a adresat cu plângere la procurorul general al Parchetului de pe lânga Curtea de Apel Constanta, însa s-a apreciat ca plângerea a fost gresit îndreptata, iar în conformitate cu dispozitiile art.2781 Cod de procedura penala aceasta a fost înaintata la Judecatoria Constanta spre competenta solutionare, formându-se dosarul penal nr.1613/212/2008.

Fata de pozitia exprimata de catre petent, în sensul ca acesta nu doreste ca plângerea sa fie judecata de catre instanta în conformitate cu dispozitiile art.2781 C.proc.pen, instanta a apreciat ca nu poate trece la judecarea cauzei, în lipsa unei manifestari de vointa exprese.

Pentru aceste motive, instanta a luat act ca petentul nu a formulat plângere si a dispus scoaterea cauzei de pe rol, în sensul trimiterii la Parchetul de pe lânga Curtea de Apel Constanta, în vederea solutionarii ei în conformitate cu prevederile art.275-278 C.proc.pen.

Instanta nu a dispus trimiterea cauzei la Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie, asa cum a precizat petentul în cursul judecatii, ci a înaintat-o Parchetului de pe lânga Curtea de Apel Constanta, unde petentul a depus initial plângerea.

Împotriva acestei sentinte penale a declarat recurs în termen legal Parchetul de pe lânga Tribunalul Constanta, criticând-o pentru nelegalitate, cu motivarea ca instanta nu putea trimite plângerea Parchetului de pe lânga Curtea de Apel Constanta, dispozitiile art.2781 Cod de procedura penala reglementând o singura cale de atac speciala, respectiv plângerea la instanta competenta, dupa parcurgerea procedurii prealabile la procuror.

Prin urmare, în opinia parchetului, calea de urmat este data de lege, si nu lasata la latitudinea partii interesate, astfel încât instanta trebuia sa respinga cererea de scoatere a cauzei de pe rol ca inadmisibila, urmând a lua act ca petentul nu a formulat plângere sau sa procedeze la solutionarea pe fond a acesteia.

Analizând actele si lucrarile dosarului, examinând legalitatea si temeinicia sentintei penale atacate, tribunalul constata ca recursul este întemeiat.

În mod corect judecatoria, tinând cont de manifestarea de vointa a petentului, în sensul ca acesta nu întelege sa uzeze de procedura reglementata de art.2781 Cod de procedura penala, a luat act ca în cauza nu a fost formulata plângere la instanta.

În egala masura însa, prima instanta nu putea trimite cauza Parchetului de pe lânga Curtea de Apel Constanta, pentru ca plângerea sa fie analizata conform art.275-278 Cod de procedura penala, deoarece prin aceasta s-ar adauga la lege, recunoscându-se partii o noua cale de atac pe care legea nu a consacrat-o.

Cu alte cuvinte, în materia solutiilor de netrimitere în judecata, legea a reglementat numai posibilitatea contestarii solutiei la prim procurorul Parchetului sau ceilalti procurori indicati de art.278 alin.1 si 2 Cod de procedura penala, fara posibilitatea parcurgerii tuturor gradelor ierarhice, fapt ce rezulta din folosirea sintagmei „…sau, dupa caz…”, precum si din trimiterea pe care art.2781 o face în legatura cu modul de rezolvare a plângerii prevazut de art.275-278.

Odata parcursa procedura prealabila, petentul are deschisa calea plângerii la instanta, din ratiuni care privesc celeritatea solutionarii acestui gen de cauze si necesitatea institurii unei reglementari unitare în materie, care sa-si gasesca expresie în activitatea practica.

Solutia contrara ar face ca persoana interesata sa poata formula plângere atât la instanta, dar concomitent si la procurorul ierarhic superior, fara nici un fel de îngradiri, ceea ce legiuitorul nu a recunoscut si nici nu a dorit în mod expres.

De altfel, mergând pe linia rationamentului împartasit de prima instanta, plângerea trebuia trimisa Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie, si nu Parchetului de pe lânga Curtea de Apel Constanta, unde plângerea a fost initial îndreptata, potrivit precizarilor si manifestarii de vointa exprimate în cursul judecatii.

Pentru aceste considerente, apreciind ca în cauza nu se impunea sesizarea Parchetului de pe lânga Curtea de Apel Constanta, în sensul celor solicitate de catre petent, urmeaza a se admite recursul, a se casa sentinta atacata si a se înlatura dispozitia de trimitere a plângerii pentru a fi solutionata în conformitate cu prevederile art.275-278 Cod de procedura penala.

Vor fi mentinute celelalte dispozitii din sentinta recurata.

Vazând si prevederile art.192 alin.3 Cod de procedura penala,

Etichete:

Plângere împotriva solutiei de netrimitere în judecata a procurorului. Sesizarea instantei de judecata competente, anterior expirarii termenului de solutionare a plângerii de catre primul procuror. Scoaterea cauzei de pe rol,

Prin sentinta penala nr.821/22.09.2008 pronuntata de Judecatoria Constanta în dosarul penal nr.16907/212/2007 a fost admisa plângerea petentului C.C. împotriva rezolutiei Parchetului de pe lânga Judecatoria Constanta nr.2561/P/2005, în temeiul art.2781 alin.8 lit.b Cod de procedura penala.

A fost desfiintata rezolutia nr.2561/P/2005 data de Parchetul de pe lânga Judecatoria Constanta, mentinuta prin rezolutia nr. 1145/II/2/2007 a prim procurorului Parchetului de pe lânga Judecatoria Constanta, prin care s-a dispus neînceperea urmaririi penale fata de I.I. si P.M.O. sub aspectul savârsirii infractiunii prev. de art. 248 Cod penal si s-a dispus trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmaririi penale, cu efectuarea urmatoarelor activitati:

– întocmirea unui raport de expertiza, prin care sa se procedeze la evaluarea terenurilor a caror vânzare s-a facut în urma expertizelor întocmite de catre N.D., pentru a se stabili în concret valoarea de circulatie a acestora la data înstrainarii;

– audierea petentului C.D.S., pentru a lamuri în concret obiectul plângerii si faptele reclamate de acesta;

– audierea numitului B.S. raportat la faptele reclamate;

– administrarea oricaror alte probe pentru justa solutionare a cauzei, în vederea aflarii adevarului.

În baza art. 192 alin. 3 Cod procedura penala, cheltuielile judiciare avansate de stat au ramas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut urmatoarea situatie de fapt:

La data de 15.10.2007 a fost înregistrata pe rolul Judecatoriei Constanta sub nr.16907/212/2007 plângerea petentului C.C. împotriva rezolutiei nr. 2561/P/2005 din 07.05.2005 a Parchetului de pe lânga Judecatoria Constanta, prin care s-a dispus neînceperea urmaririi penale fata de I.I. si P.M.O., petentul considerând ca rezolutia procurorului este netemeinica si nelegala.

Plangerea a fost motivata prin aceea ca cercetarea prealabila în dosarul nr. 2561/P/2005 a fost efectuata în mod defectuos, evaziv si sumar, fara a duce la o justa solutionare a cauzei si la aflarea adevarului, pentru ca în baza expertizelor tehnice imobiliare întocmite ilegal si neoficial terenurile proprietatea comunei Agigea au fost subevaluate si vândute la preturi derizorii, comuna fiind pagubita cu sume de peste zece milioane de euro.

Prin rezolutia nr.2561/P/2005 din data de 07.05.2007 a Parchetului de pe lânga Judecatoria Constanta, mentinuta prin Rezolutia nr. 1145/II/2/2007 a prim procurorului Parchetului de pe lânga Judecatoria Constanta, a fost confirmata propunerea organelor de politie de neîncepere a urmaririi penale fata de numitii I.I. si P.O. sub aspectul savârsirii infractiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prevazuta de art.248 Cod penal, întrucât aspectele sesizate nu întrunesc elementele constitutive ale acestei infractiuni.

Examinând actele si lucrarile dosarului, prima instanta a constatat ca sunt întemeiate criticile aduse de catre petentul C.C., cercetarea prealabila în dosarul nr. 2561/P/2005 fiind efectuata în mod defectuos, evaziv, sumar si incomplet, fara a duce la o justa solutionare a cauzei.

Astfel, analizând rezolutia nr. 2561/P/2005 din data de 07.05.2007 a Parchetului de pe lânga Judecatoria Constanta, instanta constata ca desi procurorul era învestit cu solutionarea unui numar de patru plângeri formulate de numitii C.C., B.S., C.D.S. si P.C., acesta s-a pronuntat numai asupra a trei dintre ele, respectiv cele formulate de catre C.C., C.D.S. si P.C., astfel ca a omis a se pronunta asupra plângerii numitului B.S..

Sub aspectul situatiei de fapt, instanta retine ca prin plângerea formulata petentul C.C. reclama faptul ca între anii 2002 – 2004, I.I., primar al comunei Agigea, a indus în eroare Consiliul Local prezentând în plenul sedintelor de consiliu rapoarte de expertiza tehnica a unor terenuri întocmite de catre expertul ing. N.D., fara sa existe un contract de prestari servicii încheiat între comuna Agigea si expert, angajarea expertului nefiind facuta în baza unei licitatii publice, pretul terenurilor fiind subevaluat, asa încât solicita a se lua masuri legale pentru tragerea la raspundere a celor vinovati de înstrainarea terenurilor.

În cauza a fost audiat faptuitorul I.I., care a declarat ca aceste expertize au adus economii în bugetul comunei prin neplata lor, iar în efectuarea expertizelor au fost utilizate formulare de calcul care nu pot fi ocolite de nici un expert tehnic.

Expertul N.D. a declarat ca a întocmit expertizele la solicitarea cunostintei sale I.I., nu a primit nici o suma de bani ori alte foloase pentru acest serviciu si apreciaza ca expertizele au fost corect întocmite.

Au fost audiati angajati ai Primariei, care au confirmat ca pretul stabilit de expertizele efectuate de expertul N.D. au fost folosite si prezentate în cadrul sedintelor în care au fost luate hotarârile Consiliului Local.

În legatura cu plângerea petentului C.C., instanta apreciaza ca pentru clarificarea aspectelor semnalate de acesta, se impune efectuarea unui raport de expertiza prin care sa se procedeze la evaluarea terenurilor a caror vânzare s-a facut în urma expertizelor întocmite de catre N.D., pentru a se stabili în concret valoarea de circulatie a acestora la data înstrainarii, singura modalitate care în mod cert poate sa conduca la justa solutionare a cauzei sub aspectele învederate, declaratiile numitilor I.I. si N.D., direct interesati în cauza, precum si ale angajatilor Primariei fiind simple aprecieri personale, nefiind relevante în cauza.

La data de 08.12.2005 a fost înregistrata pe rolul Parchetului de pe lânga Judecatoria Constanta, plângerea numitului B.S., prin care a solicitat sa se ia toate masurile legale împotriva lui Ionita Ion, care a dat dovada de nepasare fata de cererile adresate si la care avea obligatia sa raspunda în temeiul art.1 si 5 din Legea 29/1990, considerând ca faptuitorul a savârsit infractiunile prev. de art. 246 si art. 249 Cod penal.

Instanta constata faptul ca desi prin referatul întocmit de Inspectoratul de Politie al Jud. Constanta – Serviciul de Investigare a Fraudelor se retine ca aspectele sesizate de numitul B.S. sunt fara conotatie penala, fiind facute pe fondul unor reclamatii continue la adresa primarului si a numitului S.M., administratorul S.C. Auto Rapid S.R.L., aspecte care au fost solutionate în dosarul penal cu nr. 2950/P/2007, procurorul din cadrul Parchetului de pe lânga Judecatoria Constanta nu s-a pronuntat asupra acestei plângeri prin Rezolutia nr. 2561/P/2005.

La data de 04.04.2006 a fost înregistrata pe rolul Parchetului de pe lânga Judecatoria Constanta plângerea numitului C.D.S. împotriva numitilor I.I. si P.M.O., cu privire la împrejurarea ca, în exercitarea functiilor lor, acestia au emis autorizatii cu încalcarea Legii nr. 50/1991, în sensul ca lipsea avizul Consiliului Judetean Constanta, solicitând a se efectua cercetari fata de cei vinovati pentru infractiunile de fals, uz de fals, înselaciune si abuz în serviciu în forma calificata.

Din analiza rezolutiei procurorului, instanta constata ca a fost analizata plângerea numitului C.D.S. împotriva numitilor I.I. si P.O. sub aspectul savârsirii infractiunii prev. de art. 248 Cod penal, desi acesta a formulat plângere si pentru savârsirea de catre cei doi a infractiunilor de fals, uz de fals si înselaciune, si din nici un act din dosarul de urmarire penala nu rezulta ca au fost avute în vedere aceste infractiuni, ca s-au facut cercetari pentru aceste infractiuni sau au fost disjunse de prezenta cauza.

La data de 09.01.2006 a fost înregistrata pe rolul Parchetului de pe lânga Judecatoria Constanta plângerea numitului P.C., acesta sesizând faptul ca I.I., în calitate de primar al Comunei Agigea, cu rea credinta, nu aduce la îndeplinire hotarârile Consiliului Local Agigea nr.25 din 12.05.2005, privind constructia unei gradinite noi în comuna Agigea si nr.26 din 12.05.2005, privind constructia unei scoli noi pentru învatamântul primar în localitatea Lazu, comuna Agigea, aducând grave prejudicii, deoarece îngreuneaza desfasurarea activitatilor specifice învatamântului prescolar si primar.

Cercetarile penale s-au redus numai la audierea asupra acestor aspecte a numitului I.I., care a afirmat ca hotarârile nu pot fi puse în aplicare întrucât Consiliul Local nu a alocat terenul necesar pentru constructii, iar studiile arata ca numarul copiilor este stabil, existând o unitate scoala nefolosita, organele de cercetare penala neefectuând nici un fel de verificari în legatura cu aspectele sesizate.

Având în vedere faptul ca prin Ordonantele nr.20957, 23541, 3058, 3093 din 18.08.2006 s-a dispus conexarea dosarelor penale nr.168/P/2006, 13/P/2006, 10939/P/2005 si 2561/P/2005 ale Parchetelor de pe lânga Judecatoria Constanta, constatându-se ca între acestea exista o strânsa legatura si se impune reunirea lor pentru o mai buna înfaptuire a justitiei, se apreciaza ca organele de cercetare penala aveau obligatia sa administreze toate probele necesare pentru justa solutionare a cauzei, iar procurorul avea obligatia sa se pronunte pe toate cele patru plângeri si sa le analizeze sub toate aspectele sesizate.

Instanta considera, asadar, ca este necesar a se proceda la audierea numitului C.D.S. pentru a lamuri în concret obiectul plângerii si faptele reclamate de acesta, având în vedere ca a solicitat a se efectua cercetari fata de I.I. si P.M.O. pentru infractiunile de fals, uz de fals, înselaciune si abuz în serviciu în forma calificata, la audierea numitului B.S. raportat la faptele reclamate.

Împotriva acestei sentinte penale au declarat recurs în termen legal Parchetul de pe lânga Judecatoria Constanta si intimatul faptuitor P.M.O., criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

În motivarea recursului Parchetului de pe lânga Judecatoria Constanta se sustine ca instanta de fond a fost investitia numai cu controlul temeiniciei si legalitatii rezolutiei procurorului raportat la plângerea numitului C.C., privind savârsirea infractiunii prev.de art.248 Cod penal de catre faptuitorii I.I. si P.M.O.

Prin urmare, fata de limitele investirii, controlul primei instante se limita numai la actele premergatoare referitoare la infractiunea sesizata.

Pe fondul cauzei, prin ambele recursuri declarate se arata ca solutia procurorului este legala si temeinica, întrucât din cercetarile efectuate nu rezulta producerea unei tulburari însemnate bunului mers al Primariei Agigea sau a unui prejudiciu în dauna acesteia, sub forma infractiunii de abuz în serviciu.

Mai exact, reluarea cercetarilor nu s-ar impune, întrucât raportul de expertiza tehnica imobiliara nu a fost contestat, din cercetari nu a rezultat faptul ca sumele stabilite prin expertiza nu ar fi reale, iar avizul Consiliului Judetean nu era necesar decât în cazul primariilor care nu au structuri specializate proprii, astfel cum prevede art.18 din Ordinul Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului nr.1430/2005.

Analizând actele si lucrarile dosarului, examinând legalitatea si temeinicia sentintei penale atacate, tribunalul constata recursul a fi întemeiat, însa pentru alte considerente decât evocate mai sus.

Potrivit art.2781 Cod de procedura penala, împotriva solutiilor de netrimitere în judecata adoptate de catre procuror, persoana interesata poate face plângere la instanta competenta, dupa respingerea plângerii facute conform art.275-277, în termen de 20 de zile de la comunicarea de catre procuror a modului de rezolvare.

Din coroborarea alin.1 si 2 ale art. 2781 Cod procedura penala se poate observa ca în situatia în care prim procurorul parchetului nu a solutionat plângerea în termenul de 20 de zile instituit în art. 277 Cod procedura penala, petentul se poate adresa instantei în termen de 20 zile, care curge de la expirarea termenului de 20 zile.

În cazul de fata, petentul C.C. s-a adresat cu plângere prim procurorului Parchetului de pa lânga Judecatoria Constanta la data de 19.06.2008, astfel cum rezulta din înscrisul aflat la fila 27 din dosarul instantei de recurs, iar ulterior, fara a da posibilitatea procurorului competent de a se pronunta în termenul de 20 de zile, acesta s-a adresat cu plângere Judecatoriei Constanta la data de 04.07.2007.

Desi cunostea ca procedura prelabila nu fusese parcursa, petentul a ramas în pasivitate, dosarul fiind scos de pe rolul Judecatoriei Constanta abia la data de 12.09.2008, dupa ce cauza înregistrase mai multe amânari, unele la cererea petentului.

Într-o atare situatie, petentul trebuia ca la expirarea termenului initial de 20 de zile în care prim procurorul parchetului avea obligatia de se pronunta asupra plângerii sa se adreseze instantei, însa nu a facut acest lucru decât la data de 15.10.2008, dupa expirarea termenului de 20 de zile calculat ulterior scoaterii cauzei de pe rol.

Desi în acest ultim caz termenul prevazut de art.2781 Cod de procedura penala a fost respectat, nu se poate face abstractie de faptul ca petentul si-a exercitat dreptul procesual de a investi instanta competenta cu depasirea termenului initial, întrucât cunostea ca procedura prealabila nu fusese parcursa, iar plângerea initiala era prematura.

Potrivit art.185 Cod procedura penala, când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decaderea din exercitiul dreptului si nulitatea actului facut peste termen. Ca atare, neexercitarea în termen a unui drept procesual conform textului mentionat, conduce la pierderea acestuia.

Aceasta solutie este în acord si cu jurisprudenta Curtii Constitutionale, care prin decizia nr. 904/16.10.2007 a retinut ca prevederile legale prevazute de art.2781 alin.2 Cod procedura penala reprezinta o concretizare a normelor constitutionale ce consacra liberul acces la justitie si dreptul la un proces echitabil, fiind instituite tocmai în vederea respectarii exigentei termenului rezonabil, impusa de dispozitiile art.21 alin.3 din Constitutie.

O solutie contrara ar da nastere arbitrariului si ar crea premiza ca, o persoana care nu a respectat termenul special reglementat de lege pentru formularea plângerii – fie la prim-procuror, fie la instanta, sa obtina analizarea temeiniciei plângerii sale, desi nu a respectat prevederile legale care îi confera acest drept.

În acest fel, persoana care îsi exercita în mod abuziv dreptul la petitie ar fi încurajata la asemenea conduita si pe viitor, iar dispozitiile ce reglementeaza termenele din art. 278 si art. 2781 Cod procedura penala ar fi lipsite de finalitate si de eficienta.

Constatând, asadar, ca termenul prevazut de art.2781 Cod de procedura penala nu a fost respectat, instanta urmeaza a admite recursurile, în temeiul art.38515 pct.1 lit.d Cod de procedura penala, a casa sentinta atacata, iar ca efect al rejudecarii va respinge ca tardiva plângerea.

Va înlatura din sentinta recurata dispozitiile de trimitere a cauzei la procuror în vederea începerii urmaririi penale.

În baza art.192 alin.2 Cod de procedura penala, va obliga petentul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare catre stat.

Etichete:

Plângere împotriva solutiei de netrimitere în judecata a procurorului. Tardivitate. Natura termenelor prevazute de art.2781 alin.2 si 2 Cod pr.pen.

Prin sentinta penala nr.17/16.01.2008 pronuntata de Judecatoria Constanta în dosarul penal nr.17180/212/2007, în temeiul art.2781 alin.8 lit.a Cod procedura penala a fost respinsa ca tardiva plângerea petentei P.M. si mentinuta solutia de neîncepere a urmaririi penale fata de C.R., dispusa prin rezolutia nr.3893/P/2006 din 29.06.2007 a Parchetului de pe lânga Judecatoria Constanta.

În baza art.192 alin.2 Cod procedura penala, a fost obligata petenta la 100 lei cheltuieli judiciare catre stat.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut urmatoarele:

Prin plângerea înregistrata sub nr.17180 din 18.10.2007 pe rolul Judecatoriei Constanta, petenta P.M. a formulat plângere împotriva rezolutiei nr.1401/II/2/2007 din 01.10.2007 a Parchetului de pe lânga Judecatoria Constanta, prin care s-a mentinut solutia data de Parchetul de pe lânga Judecatoria Constanta prin rezolutia nr.3893/P/2006 din 29.06.2007, de neîncepere a urmaririi penale fata de C.R. pentru infractiunea prevazuta de art. 305 alin. 1 lit. c Cod penal, întrucât fapta nu exista.

Examinând exceptia tardivitatii introducerii plângerii la Judecatoria Constanta, instanta a constatat ca aceasta este întemeiata pentru urmatoarele considerentele:

Legiuitorul român a consacrat, prin instituirea art. 275 Cod procedura penala, dreptul generic al oricarei persoane de a face plângere împotriva masurilor si actelor de urmarire penala, daca prin acestea s-a adus o vatamare intereselor sale legitime iar în situatia în care plângerea vizeaza actele sau masurile luate de procuror aceasta plângere – în termen legal – se adreseaza prim-procurorului parchetului competent sa rezolve plângerea.

În speta, petenta P.M. a formulat o astfel de plângere la prim procurorul Parchetului de pe lânga Judecatoria Constanta, plângere care nu a fost solutionata în termenul de 20 zile prevazut de art.277 din Codul de procedura penala.

Din coroborarea alin.1 si 2 ale art. 2781 Cod procedura penala se poate observa ca în situatia în care prim procurorul parchetului nu a solutionat plângerea în termenul de 20 de zile instituit în art.277 Cod procedura penala, petentul se poate adresa instantei în termen de 20 zile, care curge de la expirarea termenului de 20 zile.

Rezolutia nr.3893/P/2006 din 29.06.2007 a Parchetul de pe lânga Judecatoria Constanta a fost comunicata petentei la data de 05.07.2007, în termen de 20 de zile de la aceasta data petenta a formulat plângere împotriva acesteia la prim procurorul Parchetului de pe lânga Judecatoria Constanta, respectiv la 20.07.2007, care nu a fost solutionata în termenul legal de 20 zile, ci abia la data de 01.10.2007.

Întrucât de la împlinirea termenului de 20 de zile de la data formularii plângerii la prim procuror începea sa curga termenul de 20 de zile în interiorul caruia petenta P.M. se putea adresa instantei, iar acesta a formulat plângere la judecatorie abia la 18.10.2007, instanta a constatat ca a fost depasit termenul instituit de lege, acesta nefiind unul de recomandare.

Potrivit art. 185 Cod procedura penala, când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decaderea din exercitiul dreptului si nulitatea actului facut peste termen. Ca atare, neexercitarea în termen a unui drept procesual conform textului mentionat, conduce la pierderea acestuia.

Aceasta solutie este în acord si cu jurisprudenta Curtii Constitutionale, care prin decizia nr. 904/16.10.2007 a retinut ca prevederile legale prevazute de art.2781 alin.2 Cod procedura penala reprezinta o concretizare a normelor constitutionale ce consacra liberul acces la justitie si dreptul la un proces echitabil, fiind instituite tocmai în vederea respectarii exigentei termenului rezonabil, impusa de dispozitiile art.21 alin.3 din Constitutie.

O solutie contrara ar da nastere arbitrariului si ar crea premiza ca, o persoana care nu a respectat termenul special reglementat de lege pentru formularea plângerii – fie la prim-procuror, fie la instanta, sa obtina analizarea temeiniciei plângerii sale, desi nu a respectat prevederile legale care îi confera acest drept.

În acest fel petenta care îsi exercita în mod abuziv dreptul la petitie ar fi încurajat la asemenea conduita si pe viitor, iar dispozitiile ce reglementeaza termenele din art. 278 si art. 2781 Cod procedura penala ar fi lipsite de finalitate si de eficienta.

Fata de cele expuse mai sus, instanta a respins ca tardiva plângerea formulata de petenta P.M., în temeiul art.2781 alin.8 lit.a Cod procedura penala.

Împotriva sentintei penale mai sus mentionate a declarat recurs în termen legal petenta, solicitând casarea acesteia si trimiterea cauzei spre rejudecare primei instante, în vederea solutionarii fondului, cu motivarea ca în rezolutia procurorului se face referire despre posibilitatea atacarii solutiei în 20 de zile de la comunicare.

Prin urmare, petenta nu a facut decât sa respecte un termen indicat de catre procuror, în conditiile în care nu cunostea modul de solutionare a plângerii si, deci, nu avea un interes actual de a se adresa instantei competente.

Analizând actele si lucrarile dosarului, examinând legalitatea si temeinicia sentintei penale recurate, tribunalul constata criticile formulate a fi nefondate.

Este adevarat ca potrivit art.2781 Cod de procedura penala plângerea împotriva solutiei de netrimitere în judecata se face în termen de 20 de zile de la data comunicarii de catre procuror a modului de rezolvare a plângerii, însa, potrivit alineatului 2 al aceluiasi text de lege, în situatia în care prim procurorul parchetului nu a solutionat plângerea în termenul de 20 de zile instituit în art. 277 Cod procedura penala, petentul se poate adresa instantei în termen de 20 zile, care curge de la expirarea termenului de 20 zile în care procurorul trebuia sa rezolve plângerea.

Daca termenul de 20 de zile în care procurorul are obligatia solutionarii plângerii este un termen de recomandare, termenul în care persoana nemultumita se poate adresa instantei este un termen imperativ, instituit în vederea exercitarii unui drept procesual, a carui nerespectare se sanctioneaza cu decaderea din exercitiul dreptului si nulitatea actului facut peste termen, potrivit art.185 alin.1 Cod de procedura penala.

Concluzia nu poate fi alta, deoarece atâta vreme cât formularea plângerii la instanta este conditionata de parcurgerea obligatorie a procedurii prealabile la procuror, nu se poate admite posibilitatea contestarii solutiei fara nici un fel de restrictionari, ceea ce înseamna ca persoana interesata este obligata a respecta si termenele prevazute de lege.

De asemenea, nu se poate admite ca termenul prevazut de art.2781 Cod de procedura penala ar avea caracter de recomandare, întrucât în caz contrar persoana interesata ar putea obtine oricând analizarea situatiei sale, ceea ce ar aduce atingere drepturilor celorlalte parti la solutionarea cauzei într-un termen rezonabil.

Din acest punct de vedere, se poate constata ca dispozitiile art.21 alin.3 din Constitutie nu ocrotesc doar drepturile celor ce se adreseaza instantei în vederea protejarii intereselor legitime, ci si drepturile celorlalte parti, fapt ce ne duce la concluzia ca exercitarea liberului acces la justitie nu se poate face în mod discretionar.

În toate aceste cazuri, legiuitorul are caderea de a stabili termenele si data de la care acestea curg, cât priveste valorificarea oricarui drept procesual, iar în masura în care s-a stabilit o alta data decât cea a comunicarii, înseamna ca s-a urmarit accelerarea modului de solutionare a acestei categorii de cauze, precum si impunerea unei atitudini active în persoana celui interesat de solutionarea plângerii.

De altfel, aceasta solutie este în acord si cu jurisprudenta Curtii Constitutionale, care prin decizia nr. 904/16.10.2007 a retinut ca prevederile legale prevazute de art.2781 alin.2 Cod procedura penala reprezinta o concretizare a normelor constitutionale ce consacra liberul acces la justitie si dreptul la un proces echitabil, fiind instituite tocmai în vederea respectarii exigentei termenului rezonabil, impusa de dispozitiile art.21 alin.3 din Constitutie.

În fine, nu poate fi primit argumentul petentei, în sensul ca s-a adresat instantei în termenul indicat de catre procuror, întrucât exercitarea drepturilor procesuale se face cu respectarea exigentelor prevazute de lege, independent de mentiunile înscrise în actul procedural, cu atât mai mult cu cât dispozitiile alin.1 ale art.2781 Cod de procedura penala trebuie coroborate cu ale ale alin.2.

Fata de toate aceste considerente, recursul urmeaza a fi respins ca nefondat, potrivit art.38515 pct.1 lit.b Cod de procedura penala.

În baza art.193 Cod de procedura penala, petenta va fi obligata la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata catre intimat, reprezentând onorariu de avocat ales.

Prin sentinta penala nr.17/16.01.2008 pronuntata de Judecatoria Constanta în dosarul penal nr.17180/212/2007, în temeiul art.2781 alin.8 lit.a Cod procedura penala a fost respinsa ca tardiva plângerea petentei P.M. si mentinuta solutia de neîncepere a urmaririi penale fata de C.R., dispusa prin rezolutia nr.3893/P/2006 din 29.06.2007 a Parchetului de pe lânga Judecatoria Constanta.

În baza art.192 alin.2 Cod procedura penala, a fost obligata petenta la 100 lei cheltuieli judiciare catre stat.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut urmatoarele:

Prin plângerea înregistrata sub nr.17180 din 18.10.2007 pe rolul Judecatoriei Constanta, petenta P.M. a formulat plângere împotriva rezolutiei nr.1401/II/2/2007 din 01.10.2007 a Parchetului de pe lânga Judecatoria Constanta, prin care s-a mentinut solutia data de Parchetul de pe lânga Judecatoria Constanta prin rezolutia nr.3893/P/2006 din 29.06.2007, de neîncepere a urmaririi penale fata de C.R. pentru infractiunea prevazuta de art. 305 alin. 1 lit. c Cod penal, întrucât fapta nu exista.

Examinând exceptia tardivitatii introducerii plângerii la Judecatoria Constanta, instanta a constatat ca aceasta este întemeiata pentru urmatoarele considerentele:

Legiuitorul român a consacrat, prin instituirea art. 275 Cod procedura penala, dreptul generic al oricarei persoane de a face plângere împotriva masurilor si actelor de urmarire penala, daca prin acestea s-a adus o vatamare intereselor sale legitime iar în situatia în care plângerea vizeaza actele sau masurile luate de procuror aceasta plângere – în termen legal – se adreseaza prim-procurorului parchetului competent sa rezolve plângerea.

În speta, petenta P.M. a formulat o astfel de plângere la prim procurorul Parchetului de pe lânga Judecatoria Constanta, plângere care nu a fost solutionata în termenul de 20 zile prevazut de art.277 din Codul de procedura penala.

Din coroborarea alin.1 si 2 ale art. 2781 Cod procedura penala se poate observa ca în situatia în care prim procurorul parchetului nu a solutionat plângerea în termenul de 20 de zile instituit în art.277 Cod procedura penala, petentul se poate adresa instantei în termen de 20 zile, care curge de la expirarea termenului de 20 zile.

Rezolutia nr.3893/P/2006 din 29.06.2007 a Parchetul de pe lânga Judecatoria Constanta a fost comunicata petentei la data de 05.07.2007, în termen de 20 de zile de la aceasta data petenta a formulat plângere împotriva acesteia la prim procurorul Parchetului de pe lânga Judecatoria Constanta, respectiv la 20.07.2007, care nu a fost solutionata în termenul legal de 20 zile, ci abia la data de 01.10.2007.

Întrucât de la împlinirea termenului de 20 de zile de la data formularii plângerii la prim procuror începea sa curga termenul de 20 de zile în interiorul caruia petenta P.M. se putea adresa instantei, iar acesta a formulat plângere la judecatorie abia la 18.10.2007, instanta a constatat ca a fost depasit termenul instituit de lege, acesta nefiind unul de recomandare.

Potrivit art. 185 Cod procedura penala, când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decaderea din exercitiul dreptului si nulitatea actului facut peste termen. Ca atare, neexercitarea în termen a unui drept procesual conform textului mentionat, conduce la pierderea acestuia.

Aceasta solutie este în acord si cu jurisprudenta Curtii Constitutionale, care prin decizia nr. 904/16.10.2007 a retinut ca prevederile legale prevazute de art.2781 alin.2 Cod procedura penala reprezinta o concretizare a normelor constitutionale ce consacra liberul acces la justitie si dreptul la un proces echitabil, fiind instituite tocmai în vederea respectarii exigentei termenului rezonabil, impusa de dispozitiile art.21 alin.3 din Constitutie.

O solutie contrara ar da nastere arbitrariului si ar crea premiza ca, o persoana care nu a respectat termenul special reglementat de lege pentru formularea plângerii – fie la prim-procuror, fie la instanta, sa obtina analizarea temeiniciei plângerii sale, desi nu a respectat prevederile legale care îi confera acest drept.

În acest fel petenta care îsi exercita în mod abuziv dreptul la petitie ar fi încurajat la asemenea conduita si pe viitor, iar dispozitiile ce reglementeaza termenele din art. 278 si art. 2781 Cod procedura penala ar fi lipsite de finalitate si de eficienta.

Fata de cele expuse mai sus, instanta a respins ca tardiva plângerea formulata de petenta P.M., în temeiul art.2781 alin.8 lit.a Cod procedura penala.

Împotriva sentintei penale mai sus mentionate a declarat recurs în termen legal petenta, solicitând casarea acesteia si trimiterea cauzei spre rejudecare primei instante, în vederea solutionarii fondului, cu motivarea ca în rezolutia procurorului se face referire despre posibilitatea atacarii solutiei în 20 de zile de la comunicare.

Prin urmare, petenta nu a facut decât sa respecte un termen indicat de catre procuror, în conditiile în care nu cunostea modul de solutionare a plângerii si, deci, nu avea un interes actual de a se adresa instantei competente.

Analizând actele si lucrarile dosarului, examinând legalitatea si temeinicia sentintei penale recurate, tribunalul constata criticile formulate a fi nefondate.

Este adevarat ca potrivit art.2781 Cod de procedura penala plângerea împotriva solutiei de netrimitere în judecata se face în termen de 20 de zile de la data comunicarii de catre procuror a modului de rezolvare a plângerii, însa, potrivit alineatului 2 al aceluiasi text de lege, în situatia în care prim procurorul parchetului nu a solutionat plângerea în termenul de 20 de zile instituit în art. 277 Cod procedura penala, petentul se poate adresa instantei în termen de 20 zile, care curge de la expirarea termenului de 20 zile în care procurorul trebuia sa rezolve plângerea.

Daca termenul de 20 de zile în care procurorul are obligatia solutionarii plângerii este un termen de recomandare, termenul în care persoana nemultumita se poate adresa instantei este un termen imperativ, instituit în vederea exercitarii unui drept procesual, a carui nerespectare se sanctioneaza cu decaderea din exercitiul dreptului si nulitatea actului facut peste termen, potrivit art.185 alin.1 Cod de procedura penala.

Concluzia nu poate fi alta, deoarece atâta vreme cât formularea plângerii la instanta este conditionata de parcurgerea obligatorie a procedurii prealabile la procuror, nu se poate admite posibilitatea contestarii solutiei fara nici un fel de restrictionari, ceea ce înseamna ca persoana interesata este obligata a respecta si termenele prevazute de lege.

De asemenea, nu se poate admite ca termenul prevazut de art.2781 Cod de procedura penala ar avea caracter de recomandare, întrucât în caz contrar persoana interesata ar putea obtine oricând analizarea situatiei sale, ceea ce ar aduce atingere drepturilor celorlalte parti la solutionarea cauzei într-un termen rezonabil.

Din acest punct de vedere, se poate constata ca dispozitiile art.21 alin.3 din Constitutie nu ocrotesc doar drepturile celor ce se adreseaza instantei în vederea protejarii intereselor legitime, ci si drepturile celorlalte parti, fapt ce ne duce la concluzia ca exercitarea liberului acces la justitie nu se poate face în mod discretionar.

În toate aceste cazuri, legiuitorul are caderea de a stabili termenele si data de la care acestea curg, cât priveste valorificarea oricarui drept procesual, iar în masura în care s-a stabilit o alta data decât cea a comunicarii, înseamna ca s-a urmarit accelerarea modului de solutionare a acestei categorii de cauze, precum si impunerea unei atitudini active în persoana celui interesat de solutionarea plângerii.

De altfel, aceasta solutie este în acord si cu jurisprudenta Curtii Constitutionale, care prin decizia nr. 904/16.10.2007 a retinut ca prevederile legale prevazute de art.2781 alin.2 Cod procedura penala reprezinta o concretizare a normelor constitutionale ce consacra liberul acces la justitie si dreptul la un proces echitabil, fiind instituite tocmai în vederea respectarii exigentei termenului rezonabil, impusa de dispozitiile art.21 alin.3 din Constitutie.

În fine, nu poate fi primit argumentul petentei, în sensul ca s-a adresat instantei în termenul indicat de catre procuror, întrucât exercitarea drepturilor procesuale se face cu respectarea exigentelor prevazute de lege, independent de mentiunile înscrise în actul procedural, cu atât mai mult cu cât dispozitiile alin.1 ale art.2781 Cod de procedura penala trebuie coroborate cu ale ale alin.2.

Fata de toate aceste considerente, recursul urmeaza a fi respins ca nefondat, potrivit art.38515 pct.1 lit.b Cod de procedura penala.

În baza art.193 Cod de procedura penala, petenta va fi obligata la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata catre intimat, reprezentând onorariu de avocat ales.

Etichete:

Plângere împotriva solutiei de netrimitere în judecata a procurorului. Lipsa rolului activ al organului de urmarire penala în stabilirea împrejurarilor esentiale de fapt.

Prin sentinta penala nr.157/20.04.2007 pronuntata de Judecatoria Mangalia în dosarul penal nr.220/254/2007 a fost respinsa ca nefondata plângerea formulata de petentul R.Gh. împotriva rezolutiei Parchetului de pe lânga Judecatoria Mangalia nr.279/II/19.01.2007. În baza art. 192 al. 2 C.pr.pen., a fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în suma de 50 lei. Pentru a pronunta aceasta sentinta prima instanta a retinut urmatoarele: La data de 30.08.2005, petentul R.Gh. a încheiat o conventie cu numitul P.I. pentru prestarea unor servicii de zidarie, în urma unui anunt publicat într-un ziar la mica publicitate acesta prezentându-se cu numele de „Paul Ion”, cu domiciliul în Constanta sos. Mangaliei nr. 8, ap. 33, sc. A. În urma unor neîntelegeri aparute pe parcurs faptuitorul nu a mai finalizat lucrarea începuta. Cu ocazia verificarilor efectuate de lucratorii de politie s-a constatat ca faptuitorul se numeste P.I., iar domiciliul îl are în Agigea si nu în Constanta, restul datelor corespunzând în totalitate. Prin rezolutia nr.1782/P/2005 data de Parchetul de pe lânga Judecatoria Mangalia la data de 14.08.2006 s-a confirmat propunerea de neîncepere a urmaririi penale de P.I., infractiunile prev. de art.215 alin.3 si 292 Cod penal. În motivarea rezolutiei, s-a retinut ca fapta numitului P.I. nu întruneste elementele constitutive ale infractiunii de înselaciune, litigiul privind neexecutarea unei conventii fiind de natura civila. De asemenea, nu se poate retine în sarcina acestuia nici infractiunea prev de art. 292 C.pen., privind declararea numelui de „Paul Ion”, în loc de Paun Ioan, în cererea de mica publicitate, întrucât aceasta nu a fost facuta unui organ sau institutii de stat ori unei alte unitati din cele la care se refera art. 145 C.pen, în vederea producerii unei consecinte juridice. Prin rezolutia nr.279/II/2 din 19.01.2007 data de prim-procurorul Parchetului de pe lânga Judecatoria Mangalia, în baza art.275 – 278 Cod pr.pen., s-a dispus respingerea ca nefondata a plângerii formulate de petent împotriva rezolutiei nr.1782/P/2005 din 14.08.2006. În motivarea rezolutiei, s-a aratat ca diferentele privind numele si adresa persoanei împotriva careia a fost formulata plângerea sunt minore si se pot datora grabei sau neatentiei cu care au fost întocmite înscrisurile respective, dar si scrisului greu lizibil al faptuitorului, astfel ca nu se poate retine o intentie de inducere în eroare a petentului cu prilejul întocmirii contractului de prestari servicii. Pentru aceleasi motive nu se poate retine nici infractiunea de fals în declaratii sau fals în înscrisuri sub semnatura privata. Având în vedere situatia de fapt retinuta, instanta a apreciat ca nu sunt întrunite cerintele legale pentru admiterea plângerii formulate de petent. Potrivit art.215 alin.3 Cod penal, infractiunea de înselaciune în conventii presupune, sub aspectul laturii obiective, o actiune de inducere sau de mentinere în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executarii unui contract, savârsita în asa fel încât, fara aceasta eroare, cel înselat nu ar fi încheiat sau executat contractul în conditiile stipulate. Sub aspectul laturii subiective, infractiunea de înselaciune se savârseste cu intentie directa: faptuitorul îsi da seama ca desfasoara o activitate de inducere în eroare si ca prin aceasta pricinuieste o paguba, urmare a carei producere o doreste. Latura subiectiva a infractiunii include si scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust, folos cu privire la care nu exista nici o îndreptatire. Din probele administrate în cauza nu rezulta ca la momentul încheierii conventiei dintre parti, persoana fata de care s-a dispus neînceperea urmaririi penale ar fi desfasurat vreo actiune de inducere în eroare a petentului, actiune fara de care petentul nu ar fi încheiat contractul. Din probele administrate rezulta ca diferentele privind numele si adresa faptuitorului sunt minore si se pot datora scrisului greu lizibil al acestuia. Astfel adresa declarata este corecta, singura greseala fiind cea referitoare la localitatea de domiciliu, respectiv Constanta în loc de Agigea, iar în anuntul publicitar atât numele P.I. cât si seria si numarul de buletin sunt reale. Pentru aceleasi considerente, instanta a preciat ca în cauza nu sunt întrunite nici conditiile infractiunii de fals în declaratii prev. de art. 292 C.pen. Împotriva sus-mentionatei sentinte penale a declarat recurs în termen legal petentul R.Gh., solicitând casarea acesteia si trimiterea cauzei procurorului, în vederea începerii urmaririi penale sub aspectul infractiunilor de înselaciune si fals în declaratii. În motivarea recursului, petentul a aratat ca situatia de fapt retinuta de catre instanta este eronata, întrucât persoana faptuitorului nu i-a fost cunoscuta în urma unui anunt la mica publicitate, ci în urma recomandarii numitului C.V., care, fiind contactat în aceeasi modalitate, nu a fost în masura a finaliza lucrarile contractate. Desi cu acea ocazie a fost încheiat un proces-verbal în care faptuitorul si-a indicat numele si adresa, ulterior acesta nu s-a mai prezentat în vederea efectuarii lucrarilor, constatându-se ca datele mentionate nu corespund realitatii. În urma nenumaratelor verificari întreprinse s-a constatat ca faptuitorul nu mai are domiciliul în localitatea Agigea de aproximativ 8 ani si ca acesta detine alte date înscrise în buletinul de identitate decât cele declarate cu prilejul contractarii lucrarilor, motiv pentru care elementele constitutive ale infractiunilor prev.de art.215 si art.292 Cp sunt pe deplin întrunite. Recursul este întemeiat. Potrivit art.215 Cp, infractiunea de înselaciune în conventii presupune o actiune de inducere sau mentinere în eroare pe parcursul încheierii sau executarii unui contract, savârsita în asa fel încât, fara aceasta eroare, cel înselat nu ar încheiat sau executat contractul în conditiile stipulate. În cazul de fata exista indicii cu privire la savârsirea acestei infractiuni de catre faptuitorul P.I., întrucât nu se poate retine din partea acestuia numai simpla neexecutare a unei obligatii contractuale, atâta vreme cât la momentul contractarii lucrarilor s-a recomandat sub un alt nume, iar adresele indicate s-au dovedit a fi nereale. Astfel, contrar celor retinute de catre instanta de fond, din analiza actelor dosarului rezulta ca petentul nu l-a contactat pe faptuitor în urma unui anunt la mica publicitate, ci în urma recomandarii numitului C.V., astfel ca în urma negocierilor i-a achitat în avans suma de 111.000.000 lei vechi, în vederea efectuarii unor lucrari de zidarie. Este lipsit de semnificatie faptul ca ulterior petentul a obtinut o alta adresa la care faptuitorul putea fi contactat, urmare demersurilor întreprinse la redactia ziarului Telegraf, atâta timp cât în procesul-verbal ce consemneaza întelegerea partilor numitul P.I. s-a prezentat ca fiind „Paul Ion” si si-a declarat un domiciliul inexistent, respectiv Constanta, Soseaua Mangaliei, nr.8, sc.A, ap.33. Mai mult, procesul-verbal de prestari servicii a fost încheiat la data de 30.08.2005, iar anuntul dat publicitatii în ziarul Telegraf este ulterior acestui moment, fiind fara relevanta indicarea corecta a seriei si numarului de buletin. Sub acest din urma aspect, intentia frauduloasa a faptuitorului rezulta din faptul ca adresa indicata în urma anuntului la ziarul Telegraf s-a dovedit a fi la rândul ei fictiva, împrejurare ce denota ca sus-numitul a urmarit obtinerea unui folos material injust, prezentându-se sub o alta identitate. De asemenea, nu se poate retine ca eroarea strecurata în continutul procesul-verbal încheiat la data de 30.08.2005, cu privire la localitatea de domiciliu, se datoreaza grabei sau neatentiei, întrucât, în urma verificarilor efectuate, s-a constatat ca faptuitorul nu mai domicilia în localitatea Agigea de mai bine de 8 ani. Din punct de vedere procedural, instanta de recurs mai retine ca organul de urmarire penala nu a manifestat rol activ pentru lamurirea cauzei sub toate aspectele, chiar si dupa identificarea faptuitorului, limitându-se a aprecia ca simpla neexecutare a unei obligatii contractuale se circumscrie unui litigiu civil, fara a analiza în ce masura aspectele reclamate se confirma. Asadar, câta vreme se contureaza elementele constitutive ale infractiunii de înselaciune, se impune admiterea recursului, casarea sentintei recurate, iar pe fondul cauzei admiterea plângerii, desfiintarea rezolutiei atacate si trimiterea cauzei procurorului în vederea completarii cercetarilor si lamuririi aspectelor esentiale aflarii adevarului, în baza art.38515 pct.2 lit.d si art.2781 alin.8 lit.a Cpp. În acest sens, se va dispune ca organele de urmarire penala sa constate urmatoarele fapte si împrejurari: – stabilirea stadiului fizic al lucrarilor real executate la locuinta petentului R.Gh. de catre sau cu concursul faptuitorului P.I., si a contravalorii acestora, conform conventiei partilor . – stabilirea sumei de bani efectiv achitata anticipat de catre R.Gh. pentru efectuarea lucrarilor de catre P.I. – stabilirea sumei de bani achitata de petent pentru lucrari ce nu au fost executate – a se stabili daca faptuitorul P.I. a domiciliat, la data încheierii conventiei de prestari lucrari, în municipiul Constanta, soseaua Mangaliei nr. 8, ap. 33 . – stabilirea motivului pentru care faptuitorul a înscris în conventia încheiata cu R.Gh. numele de PAUL în loc de PAUN . – a se stabili persoana care a scris procesul verbal încheiat între parti la data de 30 08 2005 si procesul verbal de predare a contravalorii lucrarilor . – a se stabili existenta sau inexistenta neîntelegerilor dintre parti, datorita carora faptuitorul nu a mai continuat lucrarile . – a se stabili persoana care a facut cererea pentru mica publicitate, in numele lui „Paul Ioan”, indicând adresa ,,strada Arhiepiscopiei nr.10 Constanta”. – identificarea faptuitorului prin depunerea unei copii a cartii de identitate sau a unui extras din evidentele SPCLEP, cu datele de stare civila si fotografie . – identificare adresa actuala a domiciliului si respectiv a locuintei efective a faptuitorului . – a se stabili daca a existat intentia faptuitorului de a-si declina o identitate falsa, cu ocazia încheierii si executarii conventiei de prestari lucrari cu petentul R.Gh., în scopul obtinerii unei sume de bani fara a presta activitatile contractate. – a se stabili daca s-a produs un prejudiciu material în patrimoniul petentului R.Gh., datorita activitatii faptuitorului P.I. De asemenea, se va dispune ca organele de urmarire penala sa administreze urmatoarele mijloace de proba: – înscrisuri si informatii aflate în posesia SPCLEP Constanta ; – declaratii ale petentului, faptuitorului, persoanelor care au participat la executarea lucrarilor de constructii, altor martori identificati pentru stabilirea stadiului fizic executat de faptuitor, iar daca se impune, expertiza tehnica. – în functie de declaratiile partilor, expertiza grafoscopica pentru stabilirea persoanei ce a scris procesul verbal din 30.08.2005 si actul de primire a contravalorii lucrarilor . – originalul cererii adresate Ziarului Telegraf din 16.09.2005 referitor la anuntul de mica publicitate formulat de „Paul Ioan”, buletin seria GR nr.675280, si expertiza grafoscopica în functie de declaratiile faptuitorului. În ceea ce priveste criticile referitoare la solutia adoptata în legatura cu infractiunea prevazuta de art.292 Cp, acestea sunt nefondate, întrucât declaratiile necorespunzatoare adevarului nu s-au facut în fata uneia din unitatile prevazute de textul incriminator, astfel încât cercetarile urmeaza a se margini la infractiunea prevazuta de art.215 alin.1,2 si 3 Cp. Prin sentinta penala nr.157/20.04.2007 pronuntata de Judecatoria Mangalia în dosarul penal nr.220/254/2007 a fost respinsa ca nefondata plângerea formulata de petentul R.Gh. împotriva rezolutiei Parchetului de pe lânga Judecatoria Mangalia nr.279/II/19.01.2007. În baza art. 192 al. 2 C.pr.pen., a fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în suma de 50 lei. Pentru a pronunta aceasta sentinta prima instanta a retinut urmatoarele: La data de 30.08.2005, petentul R.Gh. a încheiat o conventie cu numitul P.I. pentru prestarea unor servicii de zidarie, în urma unui anunt publicat într-un ziar la mica publicitate acesta prezentându-se cu numele de „Paul Ion”, cu domiciliul în Constanta sos. Mangaliei nr. 8, ap. 33, sc. A. În urma unor neîntelegeri aparute pe parcurs faptuitorul nu a mai finalizat lucrarea începuta. Cu ocazia verificarilor efectuate de lucratorii de politie s-a constatat ca faptuitorul se numeste P.I., iar domiciliul îl are în Agigea si nu în Constanta, restul datelor corespunzând în totalitate. Prin rezolutia nr.1782/P/2005 data de Parchetul de pe lânga Judecatoria Mangalia la data de 14.08.2006 s-a confirmat propunerea de neîncepere a urmaririi penale de P.I., infractiunile prev. de art.215 alin.3 si 292 Cod penal. În motivarea rezolutiei, s-a retinut ca fapta numitului P.I. nu întruneste elementele constitutive ale infractiunii de înselaciune, litigiul privind neexecutarea unei conventii fiind de natura civila. De asemenea, nu se poate retine în sarcina acestuia nici infractiunea prev de art. 292 C.pen., privind declararea numelui de „Paul Ion”, în loc de Paun Ioan, în cererea de mica publicitate, întrucât aceasta nu a fost facuta unui organ sau institutii de stat ori unei alte unitati din cele la care se refera art. 145 C.pen, în vederea producerii unei consecinte juridice. Prin rezolutia nr.279/II/2 din 19.01.2007 data de prim-procurorul Parchetului de pe lânga Judecatoria Mangalia, în baza art.275 – 278 Cod pr.pen., s-a dispus respingerea ca nefondata a plângerii formulate de petent împotriva rezolutiei nr.1782/P/2005 din 14.08.2006. În motivarea rezolutiei, s-a aratat ca diferentele privind numele si adresa persoanei împotriva careia a fost formulata plângerea sunt minore si se pot datora grabei sau neatentiei cu care au fost întocmite înscrisurile respective, dar si scrisului greu lizibil al faptuitorului, astfel ca nu se poate retine o intentie de inducere în eroare a petentului cu prilejul întocmirii contractului de prestari servicii. Pentru aceleasi motive nu se poate retine nici infractiunea de fals în declaratii sau fals în înscrisuri sub semnatura privata. Având în vedere situatia de fapt retinuta, instanta a apreciat ca nu sunt întrunite cerintele legale pentru admiterea plângerii formulate de petent. Potrivit art.215 alin.3 Cod penal, infractiunea de înselaciune în conventii presupune, sub aspectul laturii obiective, o actiune de inducere sau de mentinere în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executarii unui contract, savârsita în asa fel încât, fara aceasta eroare, cel înselat nu ar fi încheiat sau executat contractul în conditiile stipulate. Sub aspectul laturii subiective, infractiunea de înselaciune se savârseste cu intentie directa: faptuitorul îsi da seama ca desfasoara o activitate de inducere în eroare si ca prin aceasta pricinuieste o paguba, urmare a carei producere o doreste. Latura subiectiva a infractiunii include si scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust, folos cu privire la care nu exista nici o îndreptatire. Din probele administrate în cauza nu rezulta ca la momentul încheierii conventiei dintre parti, persoana fata de care s-a dispus neînceperea urmaririi penale ar fi desfasurat vreo actiune de inducere în eroare a petentului, actiune fara de care petentul nu ar fi încheiat contractul. Din probele administrate rezulta ca diferentele privind numele si adresa faptuitorului sunt minore si se pot datora scrisului greu lizibil al acestuia. Astfel adresa declarata este corecta, singura greseala fiind cea referitoare la localitatea de domiciliu, respectiv Constanta în loc de Agigea, iar în anuntul publicitar atât numele P.I. cât si seria si numarul de buletin sunt reale. Pentru aceleasi considerente, instanta a preciat ca în cauza nu sunt întrunite nici conditiile infractiunii de fals în declaratii prev. de art. 292 C.pen. Împotriva sus-mentionatei sentinte penale a declarat recurs în termen legal petentul R.Gh., solicitând casarea acesteia si trimiterea cauzei procurorului, în vederea începerii urmaririi penale sub aspectul infractiunilor de înselaciune si fals în declaratii. În motivarea recursului, petentul a aratat ca situatia de fapt retinuta de catre instanta este eronata, întrucât persoana faptuitorului nu i-a fost cunoscuta în urma unui anunt la mica publicitate, ci în urma recomandarii numitului C.V., care, fiind contactat în aceeasi modalitate, nu a fost în masura a finaliza lucrarile contractate. Desi cu acea ocazie a fost încheiat un proces-verbal în care faptuitorul si-a indicat numele si adresa, ulterior acesta nu s-a mai prezentat în vederea efectuarii lucrarilor, constatându-se ca datele mentionate nu corespund realitatii. În urma nenumaratelor verificari întreprinse s-a constatat ca faptuitorul nu mai are domiciliul în localitatea Agigea de aproximativ 8 ani si ca acesta detine alte date înscrise în buletinul de identitate decât cele declarate cu prilejul contractarii lucrarilor, motiv pentru care elementele constitutive ale infractiunilor prev.de art.215 si art.292 Cp sunt pe deplin întrunite. Recursul este întemeiat. Potrivit art.215 Cp, infractiunea de înselaciune în conventii presupune o actiune de inducere sau mentinere în eroare pe parcursul încheierii sau executarii unui contract, savârsita în asa fel încât, fara aceasta eroare, cel înselat nu ar încheiat sau executat contractul în conditiile stipulate. În cazul de fata exista indicii cu privire la savârsirea acestei infractiuni de catre faptuitorul P.I., întrucât nu se poate retine din partea acestuia numai simpla neexecutare a unei obligatii contractuale, atâta vreme cât la momentul contractarii lucrarilor s-a recomandat sub un alt nume, iar adresele indicate s-au dovedit a fi nereale. Astfel, contrar celor retinute de catre instanta de fond, din analiza actelor dosarului rezulta ca petentul nu l-a contactat pe faptuitor în urma unui anunt la mica publicitate, ci în urma recomandarii numitului C.V., astfel ca în urma negocierilor i-a achitat în avans suma de 111.000.000 lei vechi, în vederea efectuarii unor lucrari de zidarie. Este lipsit de semnificatie faptul ca ulterior petentul a obtinut o alta adresa la care faptuitorul putea fi contactat, urmare demersurilor întreprinse la redactia ziarului Telegraf, atâta timp cât în procesul-verbal ce consemneaza întelegerea partilor numitul P.I. s-a prezentat ca fiind „Paul Ion” si si-a declarat un domiciliul inexistent, respectiv Constanta, Soseaua Mangaliei, nr.8, sc.A, ap.33. Mai mult, procesul-verbal de prestari servicii a fost încheiat la data de 30.08.2005, iar anuntul dat publicitatii în ziarul Telegraf este ulterior acestui moment, fiind fara relevanta indicarea corecta a seriei si numarului de buletin. Sub acest din urma aspect, intentia frauduloasa a faptuitorului rezulta din faptul ca adresa indicata în urma anuntului la ziarul Telegraf s-a dovedit a fi la rândul ei fictiva, împrejurare ce denota ca sus-numitul a urmarit obtinerea unui folos material injust, prezentându-se sub o alta identitate. De asemenea, nu se poate retine ca eroarea strecurata în continutul procesul-verbal încheiat la data de 30.08.2005, cu privire la localitatea de domiciliu, se datoreaza grabei sau neatentiei, întrucât, în urma verificarilor efectuate, s-a constatat ca faptuitorul nu mai domicilia în localitatea Agigea de mai bine de 8 ani. Din punct de vedere procedural, instanta de recurs mai retine ca organul de urmarire penala nu a manifestat rol activ pentru lamurirea cauzei sub toate aspectele, chiar si dupa identificarea faptuitorului, limitându-se a aprecia ca simpla neexecutare a unei obligatii contractuale se circumscrie unui litigiu civil, fara a analiza în ce masura aspectele reclamate se confirma. Asadar, câta vreme se contureaza elementele constitutive ale infractiunii de înselaciune, se impune admiterea recursului, casarea sentintei recurate, iar pe fondul cauzei admiterea plângerii, desfiintarea rezolutiei atacate si trimiterea cauzei procurorului în vederea completarii cercetarilor si lamuririi aspectelor esentiale aflarii adevarului, în baza art.38515 pct.2 lit.d si art.2781 alin.8 lit.a Cpp. În acest sens, se va dispune ca organele de urmarire penala sa constate urmatoarele fapte si împrejurari: – stabilirea stadiului fizic al lucrarilor real executate la locuinta petentului R.Gh. de catre sau cu concursul faptuitorului P.I., si a contravalorii acestora, conform conventiei partilor . – stabilirea sumei de bani efectiv achitata anticipat de catre R.Gh. pentru efectuarea lucrarilor de catre P.I. – stabilirea sumei de bani achitata de petent pentru lucrari ce nu au fost executate – a se stabili daca faptuitorul P.I. a domiciliat, la data încheierii conventiei de prestari lucrari, în municipiul Constanta, soseaua Mangaliei nr. 8, ap. 33 . – stabilirea motivului pentru care faptuitorul a înscris în conventia încheiata cu R.Gh. numele de PAUL în loc de PAUN . – a se stabili persoana care a scris procesul verbal încheiat între parti la data de 30 08 2005 si procesul verbal de predare a contravalorii lucrarilor . – a se stabili existenta sau inexistenta neîntelegerilor dintre parti, datorita carora faptuitorul nu a mai continuat lucrarile . – a se stabili persoana care a facut cererea pentru mica publicitate, in numele lui „Paul Ioan”, indicând adresa ,,strada Arhiepiscopiei nr.10 Constanta”. – identificarea faptuitorului prin depunerea unei copii a cartii de identitate sau a unui extras din evidentele SPCLEP, cu datele de stare civila si fotografie . – identificare adresa actuala a domiciliului si respectiv a locuintei efective a faptuitorului . – a se stabili daca a existat intentia faptuitorului de a-si declina o identitate falsa, cu ocazia încheierii si executarii conventiei de prestari lucrari cu petentul R.Gh., în scopul obtinerii unei sume de bani fara a presta activitatile contractate. – a se stabili daca s-a produs un prejudiciu material în patrimoniul petentului R.Gh., datorita activitatii faptuitorului P.I. De asemenea, se va dispune ca organele de urmarire penala sa administreze urmatoarele mijloace de proba: – înscrisuri si informatii aflate în posesia SPCLEP Constanta ; – declaratii ale petentului, faptuitorului, persoanelor care au participat la executarea lucrarilor de constructii, altor martori identificati pentru stabilirea stadiului fizic executat de faptuitor, iar daca se impune, expertiza tehnica. – în functie de declaratiile partilor, expertiza grafoscopica pentru stabilirea persoanei ce a scris procesul verbal din 30.08.2005 si actul de primire a contravalorii lucrarilor . – originalul cererii adresate Ziarului Telegraf din 16.09.2005 referitor la anuntul de mica publicitate formulat de „Paul Ioan”, buletin seria GR nr.675280, si expertiza grafoscopica în functie de declaratiile faptuitorului. În ceea ce priveste criticile referitoare la solutia adoptata în legatura cu infractiunea prevazuta de art.292 Cp, acestea sunt nefondate, întrucât declaratiile necorespunzatoare adevarului nu s-au facut în fata uneia din unitatile prevazute de textul incriminator, astfel încât cercetarile urmeaza a se margini la infractiunea prevazuta de art.215 alin.1,2 si 3 Cp.

Etichete:

Plângere împotriva solutiei de netrimitere în judecata a procurorului. Natura termenului prevazut de art.2781 Cod pr.pen si consecintele nerespectarii acestuia. Respingerea plângerii ca tardiva.

Prin sentinta penala nr.614/04.06.2008 pronuntata de Judecatoria Constanta în dosarul penal nr.7235/212/2008 a fost respinsa ca tardiva plângerea formulata de petentul V.N. împotriva rezolutiei procurorului nr.11900/P/23.08.2007 a Parchetului de pe lânga Judecatoria Constanta, în temeiul art.2781 alin.8 lit.a Cod de procedura penala.

În baza art.192 alin.2 Cod de procedura penala, a fost obligat petentul la plata sumei de 50 lei cu titlul de cheltuieli judiciare catre stat.

Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut urmatoarele:

La data de 9.04.2008, prin adresa nr.625/II/2/2008 a Parchetului de pe lânga Judecatoria Constanta, a fost înaintata acestei instante plângerea formulata de petentul V.N. împotriva rezolutiei procurorului nr.11900/P/2006 din 23.08.2007, prin care s-a dispus neînceperea urmaririi penale fata de numitii S.T., B.E.M., I.P., D.O. si D.I., sub aspectul savarsirii infractiunii de distrugere prev.de art.217 alin.1 C.penal.

In sustinerea plângerii, petentul a aratat ca procurorul nu a analizat actele din dosarul de urmarire penala, din cauza faptuitorilor acesta fiind obligat la plata cheltuielilor judiciare.

La termenul din 28.05.2008 reprezentantul Ministerului Public a invocat exceptia tardivitatii formularii plângerii.

Analizând exceptia invocata, prima instanta a retinut ca, potrivit art.185 C.pr.penala, când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decaderea din exercitiul dreptului si nulitatea actului facut peste termen. Ca atare, neexercitarea in termen a unui drept procesual conform textului mentionat conduce la pierderea acestui drept.

In art.2781 C.pr.penala a fost stabilit un termen de 20 de zile pentru formularea plângerii împotriva solutiei procurorului de netrimitere in judecata, care curge de la data comunicarii solutiei de respingere a plângerii facute conform art. 275-278 C.pr.penala sau, in cazul nesolutionarii in termen a acestei din urma plângeri, de la expirarea termenului de 20 de zile in care procurorul ierarhic superior avea obligatia de a o rezolva.

Din adresa nr.1703/II/2/2007 a Parchetului de pe lânga Judecatoria Constanta rezulta ca petentul V.N. a formulat plângere împotriva rezolutiei nr.11900/P/2006 din 23.08.2007 la prim procurorul Parchetului la data de 19.09.2007, prin rezolutia nr.1703/II/2/2007 fiind respinsa plângerea formulata de catre petent .

Tinând seama ca abia la data de 18.03.2008 (data înregistrarii plângerii la Parchetul de pe lânga Judecatoria Constanta) petentul V.N. a depus plângere împotriva rezolutiei nr.11900/P/2006 din 23.08.2007, instanta de fond a constatat ca plângerea adresata Judecatoriei Constanta a fost formulata cu încalcarea termenului imperativ prevazut de lege; aceasta întrucât din analiza prevederilor art.2781 alin. 2 C.pr.pen. rezulta ca in situatia in care prim procurorul Parchetului de pe lânga Judecatoria Constanta, investit cu solutionarea plângerii împotriva rezolutiei nr.11900/P/2006/23.08.2007, nu a solutionat plângerea depusa la data de 19.09.2007 in termen de 20 de zile de la primirea acesteia, deci pana la 09.10.2007, petentul erau obligat ca in termen de 20 de zile de la expirarea termenului fixat pentru solutionarea plângerii sa se adreseze direct instantei.

In consecinta, nu mai târziu de 30.10.2007 petentul ar fi trebuit sa se adreseze Judecatoriei Constanta si sa investeasca aceasta instanta cu solutionarea plângerii, conform art. 278 1 alin. 2 C.pr.pen.

Instanta a mai retinut ca prevederile art. 2781 alin.2 C.pr.pen. reglementeaza dreptul (si obligatia) persoanei vatamate de a se adresa direct instantei, in cazul in care procurorul competent nu a solutionat plângerea in termenul legal, interpretare ce rezulta din coroborarea art.278 alin.4 C.pr.pen. si art. 277 C.pr.pen.

Fata de aceste considerente, prima instanta a admis exceptia tardivitatii introducerii plângerii, invocata de reprezentantul Ministerului Public, si in baza art. 2781 alin.8 lit.a C.pr.penala a respins plângerea formulata de petentul V.N. împotriva rezolutiei nr.11900/P/2006 din 23.08.2007 a Parchetului de pe lânga Judecatoria Constanta, ca tardiva.

Împotriva acestei sentinte a declarat recurs în termen legal petentul V.N., solicitând casarea acesteia si trimiterea cauzei spre rejudecare sau procurorului, în vederea redeschiderii urmaririi penale, cu motivarea ca dreptul la aparare i-a fost încalcat.

In acest sens, recurentul arata ca nu i-a fost comunicata solutia procurorului, ca desi la dosar a depus acte medicale din care rezulta ca este bolnav, i-a fost respinsa cererea de amânare, iar pe fondul cauzei a sustinut ca prima instanta a comis o eroare de fapt, prin maniera de interpretare a materialului probator.

Analizând actele si lucrarile dosarului, tribunalul constata recursul a fi nefondat.

Sub un prim aspect, instanta de recurs constata ca petentul nu i s-a încalcat dreptul la aparare, întrucât la primul termen cauza a fost amânata, printre altele, pentru a da posibilitatea studierii dosarului, la cererea recurentului, iar la termenul din 14.05.2008 instanta a amânat cauza fata de imposiblitatea de prezentare a petentului din motive medicale.

La termenul din 28.05.2008, petentul a solicitat din nou amânarea cauzei, insa a fost prezent personal, cererea fiindu-i respinsa in mod întemeiat întrucât cauza înregistrase doua amânari si, cu toate ca petentul fusese externat din spital la data de 27.05.2008, au fost avute in vedere dispozitiile art.2781 alin.12 Cod de procedura penala, care impun solutionarea plângerii in 30 de zile.

Prin urmare, nu se poate existenta vreunei vatamari in sensul invocat, cu atat mai mult cu cat instanta a amânat pronuntarea pentru a da posibilitatea petentului sa depuna concluzii scrise asupra exceptiei de tardivitate invocata de catre procuror.

De asemenea, neîntemeiate sunt si criticile petentului in legatura cu solutia de respingere a plângerii ca tardiva.

Este adevarat ca potrivit art.2781 Cod de procedura penala plângerea împotriva solutiei de netrimitere în judecata se face în termen de 20 de zile de la data comunicarii de catre procuror a modului de rezolvare a plângerii, însa, potrivit alineatului 2 al aceluiasi text de lege, în situatia în care prim procurorul parchetului nu a solutionat plângerea în termenul de 20 de zile instituit de art. 277 Cod procedura penala, petentul se poate adresa instantei în termen de 20 zile, care curge de la expirarea termenului de 20 zile în care procurorul trebuia sa rezolve plângerea.

Daca termenul de 20 de zile în care procurorul are obligatia solutionarii plângerii este un termen de recomandare, termenul în care persoana nemultumita se poate adresa instantei este un termen imperativ, instituit în vederea exercitarii unui drept procesual, a carui nerespectare se sanctioneaza cu decaderea din exercitiul dreptului si nulitatea actului facut peste termen, potrivit art.185 alin.1 Cod de procedura penala.

Concluzia nu poate fi alta, deoarece atâta vreme cât formularea plângerii la instanta este conditionata de parcurgerea obligatorie a procedurii prealabile la procuror, nu se poate admite posibilitatea contestarii solutiei fara nici un fel de restrictionari, ceea ce înseamna ca persoana interesata este obligata a respecta si termenele prevazute de lege.

De asemenea, nu se poate admite ca termenul prevazut de art.2781 Cod de procedura penala ar avea caracter de recomandare, întrucât în caz contrar persoana interesata ar putea obtine oricând analizarea situatiei sale, ceea ce ar aduce atingere drepturilor celorlalte parti la solutionarea cauzei într-un termen rezonabil.

Din acest punct de vedere, se poate constata ca dispozitiile art.21 alin.3 din Constitutie nu ocrotesc doar drepturile celor ce se adreseaza instantei în vederea protejarii intereselor legitime, ci si drepturile celorlalte parti, fapt ce ne duce la concluzia ca exercitarea liberului acces la justitie nu se poate face în mod discretionar.

În toate aceste cazuri, legiuitorul are caderea de a stabili termenele si data de la care acestea curg, cât priveste valorificarea oricarui drept procesual, iar în masura în care s-a stabilit o alta data decât cea a comunicarii, înseamna ca s-a urmarit accelerarea modului de solutionare a acestei categorii de cauze, precum si impunerea unei atitudini active în persoana celui interesat de solutionarea plângerii.

De altfel, aceasta solutie este în acord si cu jurisprudenta Curtii Constitutionale, care prin decizia nr. 904/16.10.2007 a retinut ca prevederile legale prevazute de art.2781 alin.2 Cod procedura penala reprezinta o concretizare a normelor constitutionale ce consacra liberul acces la justitie si dreptul la un proces echitabil, fiind instituite tocmai în vederea respectarii exigentei termenului rezonabil, impusa de dispozitiile art.21 alin.3 din Constitutie.

In situatia data, petentul V.N. a formulat plângere împotriva rezolutiei nr.11900/P/2006 din 23.08.2007 la prim procurorul Parchetului la data de 19.09.2007, insa abia la data de 18.03.2008 (data înregistrarii plângerii la Parchetul de pe langa Judecatoria Constanta) petentul a depus plângere la instanta.

In aceste conditii, sesizarea Judecatoriei Constanta s-a facut cu încalcarea termenului imperativ prevazut de lege, deoarece in cazul in care prim procurorul Parchetului de pe langa Judecatoria Constanta nu a solutionat plângerea depusa la data de 19.09.2007 in termen de 20 de zile de la primirea acesteia, deci pana la 09.10.2007, petentul erau obligat ca in termen de 20 de zile de la expirarea termenului fixat pentru solutionarea plângerii sa se adreseze direct instantei.

In consecinta, nu mai târziu de 30.10.2007 petentul ar fi trebuit sa se adreseze Judecatoriei Constanta si sa investeasca aceasta instanta cu solutionarea plângerii, conform art. 278 1 alin. 2 C.pr.pen.

Fata de considerentele expuse mai sus, constatând ca prima instanta a facut o corect aplicare a legii, iar sentinta atacata nu intra sub incidenta unor cazuri de casare, tribunalul urmeaza a respinge ca nefondat recursul, in baza art.38515 pct.1 lit.b Cod de procedura penala, cu obligarea recurentului la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare catre stat, potrivit art.192 alin.2.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro