404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Prescriptia dreptului la actiune din perspectiva dispozitiilor art. 283 alin.1 lit. A Codul muncii.

Comunicarea deciziei unilaterale a angajatorului referitoare la incheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de munca, nu are semnificatia luarii la cunostinta prin orice mod, ci a remiterii efective a acesteia.

S.C. T.T. a declarat recurs la 10.09.2009 împotriva sentintei civile nr. 649 din 14 mai 2009 pronuntate de Tribunalul Constanta si împotriva încheierii de sedinta din 29.04.2009, pe care le-a criticat pentru nelegalitate si netemeinicie.

În fapt, prin contestatiile înregistrate pe rolul Tribunalului Constanta la data de 18.12.2008, contestatorii A.V.G. si A.N. au solicitat în contradictoriu cu intimata SC T.T. SRL Constanta, anularea deciziilor de încetare a contractelor de munca nr. 2627/28.11.2008 si 2630/28.11.2008 emise de intimata, reintegrarea în functiile detinute anterior, plata tuturor drepturilor salariale si celorlalte drepturi de care au fost lipsiti de la data desfacerii contractelor si pâna la efectiva reintegrare inclusiv pentru perioada 07.11.2008-28.11.2008 în care ambii contestatori au avut contractele de munca suspendate conform art. 52 (2) c.m pe perioada cercetarii disciplinare si cheltuieli de judecata.

În motivare s-a aratat ca la data de 28.10.2008 seful serviciului resurse umane M.F. a chemat toti soferii din unitate solicitîndu-le demisiile, situatie în care salariatii soferi au mers la ITM si li s-a spus ca nu este bine sa prezinte demisiile pentru ca nu mai beneficiaza de somaj, astfel ca un grup de salariati a chemat televiziunea Neptun.

Dupa acest incident, intimata a desfacut contractele de munca disciplinar, ilegal cît timp ambii contestatori doar au asistat cînd colegii lor au avut discutii cu reprezentantii presei si când s-au plâns de neajunsurile din unitate, colegi care nici nu au fost sanctionati disciplinar.

De asemenea, individualizarea sanctiunii s-a facut eronat deoarece intimata a amplificat fapta contestatorilor care nu au participat la acele discutii desi erau direct interesati, fiind si ei vizati pentru disponibilizare si îi interesa modalitatea de solutionare a situatiei.

În convocatorul pentru cercetarea disciplinara s-a mentionat ca fapta imputata consta în defaimarea societatii , încalcarea unor sarcini de serviciu .

Referitor la defaimarea societatii, s-a aratat ca articolul din presa consta în relatarea obligarii unui numar de 50 salariati care si-au dat demisia si ca oamenii sunt disperati pentru ca nu pot beneficia de somaj, conducerea intimatei refuzând sa stea de vorba cu salariatii sau cu presa, ori nu se poate prevala conducerea de propria incorectitudine, reprezentantii intimatei fiind cei care au declansat conflictul declarând ca salariatii mai trebuie sa vina la munca doar sa-si depuna demisiile.

Contestatorul A.V.G. se afla în concediu legal de odihna la momentul desfacerii contractului sau de munca, respectiv în perioada 27.10.2008 – 17.11.2008, fiind suspendate raporturile de munca, contestatorul nu mai avea obligatia respectarii regulamentului intern si CCM la nivelul intimatei astfel ca fapta imputata nu are legatura cu serviciul.

Se sustine ca în privinta sa concedierea a fost premeditata, deoarece se retine în decizia contestata ca a parasit locul de munca fara aprobarea sefului direct, ca si-a neglijat sarcinile de serviciu, fapte straine de contestatorul care nu se afla la munca.

În cazul contestatorului A.N. pentru ca mai are de activat circa un an pâna la pensie, beneficiaza de protectie, la data de 03.11.2008 i s-a comunicat ca are dreptul sa stea la munca 4 ore dupa care sa-si caute alt loc de munca pentru ca masina pe care lucrase initial fusese repartizata altui coleg.

Pentru ca poarta era închisa datorita presei prezente, contestatorul a sarit gardul, iar aceasta fapta nu este suficienta pentru o asemenea sanctiune disciplinara, contestatorul neavând legatura cu grupul care a dat declaratii considerate defaimatoare.

Anexat contestatiei se depun deciziile contestate si dovezile de convocare la cercetarea disciplinara.

Intimata, prin întâmpinare a invocat exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentant a persoanei care a exercitat dreptul la contestatie, deoarece contestatorii nu au semnat cererea ci avocatul ales ,iar pe fond se solicita respingerea contestatiei ca inadmisibila potrivit art. 47 C. pr. Civ., neexistînd coparticipare procesuala. Ulterior, la data de 11.03.2009, intimata fata de depunerea contractului de asistenta juridica a avocatului ales si semnarea contestatiei de catre contestatori, a renuntat la aceasta exceptie.

Pe fondul contestatiei intimata a aratat ca la data de 30.10.2008 s-a luat decizia de reorganizare a activitatii, reorganizare care afecta 17 persoane, printre care doar A.V.G.

Ca urmare a acestei decizii de reorganizare, la data de 03.11.2008 seful serviciului resurse umane la intrarea în incinta a fost agresat de un grup de 15-20 salariati printre care si contestatorii, nemultumiti ca societatea intra în faliment si ca nu mai aveau alta posibilitate de angajare, situatie în care seful a încercat sa el explice ca nu era vorba de falimentul societatii, dar nu a reusit si a fost salvat de catre ceilalti angajati din depozitul central.

În acest timp, una din persoanele din grupul agresiv a chemat presa –Televiziunea Neptun, reporterii au ajuns la depozit în jurul orei 12,30, solicitând grupului de salariati din care faceau parte si contestatorii, în scopul accentuarii dramatismului, sa declare ca poarta, desi era închisa pentru lucrari de betonare, a fost închisa pentru a limita dreptul salariatilor la miscare si accesul la munca.

Declaratii au dat în acest sens toti salariatii din grup inclusiv contestatorii, si tot la îndemnul reporterilor, salariatii au escaladat gardul din interior spre exterior, dând declaratii în sensul ca intimata este în incapacitate de plata si toti cei 50 de salariati au fost fortati sa-si dea demisia.

Urmare a interviurilor, timp de 2 saptamâni au scazut livrarile de marfa, cumparari de marfa la un pret mai mare si cu plata în avans, cauzând o pierdere de circa 1.200.000 USD.

Intimata a sustinut ca nu a existat premeditare deoarece anterior desfacerii contractelor de munca, prin adresa din data de 24.11.2008 serviciul resurse umane îi informa asupra solutiei luate ca urmare a cercetarii disciplinare prealabile de catre administratorul intimatei, informare obligatorie si înregistrata la ITM Constanta.

Referitor la cazul contestatorului A.V.G. s-a aratat ca acesta se afla în concediul legal de odihna, dar suspendarea raporturilor de munca nu este aplicabila nefiind nici una din situatiile prevazute de art. 49-54 codul muncii, si chiar daca era aplicabila vreuna din aceste situatii, contestatorul ar fi ramas în continuare sub incidenta prevederilor regulamentului intern si CCM.

Pe lânga faptele retinute în decizie, contestatorului i s-au mai retinut si alte fapte – comiterea sau incitarea la orice acte care tulbura armonia salariatilor, recurgerea la violente de natura sa produca accidente, provocarea perturbarii programului de lucru prin producerea sau declansarea de greve, atitudinea jignitoare în relatiile de serviciu, rezolvarea unui diferend personal pe teritoriul intimatei, fapte pe care contestatorul nu le-a contestat.

În cazul contestatorului A.N., intimata a aratat ca au existat mai multe motive de concediere disciplinara, dar în contestatie face vorbire de doar unul dintre ele, fara referire la celelalte, care consta în transmiterea de informatii legate de activitatea societatii catre persoane straine, discutii de grup si neglijarea sarcinilor de serviciu –art. 33 alin. 8 si 17 din regulament si comiterea sau incitarea la orice acte ce tulbura armonia salariatilor, recurgerea la violente de natura sa produca accidente umane sau tehnice – art. 33 alin. 8 din regulament, provocarea perturbarii programului de lucru prin producerea sau declansarea de greve fara a încerca rezolvarea conflictului de munca pe cai pasnice si legale – art. 33 alin. 19 din regulament, atitudine jignitoare în relatiile de serviciu, rezolvarea unui diferend de ordin personal pe teritoriul societatii – art. 33 alin. 22 din regulament.

S-a invocat de asemenea încalcarea disp. art. 33 din regulament care prevede ca salariatii au interdictie în ceea ce priveste transmiterea de informatii persoanelor straine de societate – abatere care se sanctioneaza cu desfacerea disciplinara a contractului individual de munca.

Contestatorii au contestat si decizia nr. 2444/10.11.2008 prin care intimata a dispus modificarea salariului ambilor contestatori de la 1.200 lei la 648 lei.

Intimata a invocat exceptia prescrierii dreptului la actiune fata de faptul ca s-a depasit termenul de 30 zile prevazut de art. 283 alin. 1 lit. a din codul muncii, fara a solicita repunerea în termen.

Intimata a formulat de asemenea cerere reconventionala prin care a solicitat obligarea contestatorilor la plata sumelor de 3.600 lei reprezentând diferenta de salariu dintre ultimul salariu stabilit de catre parti prin acte aditionale, respectiv cel cu nr. 2.

Prin sentinta civila nr.649/14.05.2009, Tribunalul Constanta a admis în parte contestatiile formulate de reclamantii A.V.G. si A.N. în contradictoriu cu pârâta SC T.T. SRL.

A anulat deciziile nr.2627/28.11.2008 si 2630/28.11.2008 emise de intimat.

A dispus reintegrarea contestatorilor în functiile detinute anterior emiterii deciziilor.

A obligat intimata catre contestatori la plata drepturilor salariale cuvenite de la data de 07.11.2008 si pâna la efectiva reintegrare.

A respins ca nefondata exceptia prescrierii dreptului la actiune referitor la contestarea deciziei nr.2444/10.11.2008.

A admis contestatia împotriva deciziei nr.2444/10.11.2008 în privinta contestatorilor.

A respins ca nefondata cererea reconventionala.

A obligat intimata catre contestatori la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecata – onorariu avocat.

Pentru a dispune astfel, instanta de fond a avut în vedere urmatoarele:

Prioritar instanta a analizat prescrierea dreptului la actiune pentru capatul de cerere ce vizeaza contestarea deciziei de modificare a salariilor, constatând ca singura dovada de comunicare a acestei decizii este data de 01.04.2009, termenul de judecata la care intimata a înmânat contestatorilor si aceasta decizie pe lânga celelalte documente ce au stat la baza emiterii deciziilor de concediere.

În aceste împrejurari, termenul de 30 zile este respectat, exceptia fiind respinsa cu aceasta motivatie.

Pe fondul contestatiei, referitor la deciziile de concediere, s-au constatat urmatoarele:

Pentru ambii contestatori au fost retinute drept abateri disciplinare grave care au condus la desfacerea contractelor individuale de munca mai multe fapte respectiv parasirea locului de munca fara aprobarea sefului direct – art.33 alin. 1.1 din regulamentul intern.

Aceasta fapta nu este dovedita de intimata , nici declaratiile martorilor audiati – C.I. si C.A. la cererea sa nu confirma acest lucru.

Sub aspectul parasirii locului de munca pentru a desfasura aceste fapte , se retine ca în realitate, contestatorul A.V. nici nu se afla în timpul serviciului, fiind în concediu, dovada fiind adresa nr. 2251/24.10.2008, pentru perioada 27.10 -17.11.2008, deci, cu atât mai mult în privinta sa nu se poate retine comiterea acestei abateri iar A.N., se afla în incinta societatii ca si ceilalti angajati.

Primul martor a relatat ca în dimineata zilei de 03.11.2008 orele 7,30 în calitate de ofiter IPS, C.I. a fost chemat de directorul de productie si i s-a spus ca sunt pregatite lucrarile de betonare la poarta 1, sa lipeasca afis prin care sa îndrume accesul autovehiculelor pe la poarta 2, afis care a fost plasat pe la orele 8,30, situatie în care prima masina a intrat în unitate pe la orele 11- ora pâna la care nu se turnase beton, dar a doua zi martorul a constatat ca se turnase beton la poarta 1.

În jurul orei 10 directorul l-a chemat si l-a anuntat ca a venit o echipa de televiziune, ocazie cu care martorul a vazut la poarta 1 un grup de 6-7 salariati, unii dintre ei discutând cu membrii echipei.

A.N. a sarit gardul în exteriorul societatii la fel ca si ceilalti salariati ,poarta fiind închisa în cursul diminetii pretext fiind lucrarile de betonare, efectuate în acea zi, dar martorul nu l-a vazut sa fi discutat cu echipa de reporteri, iar pe A.V. martorul nici nu l-a observat în zona.

Martorul C.A. a relatat ca în calitate de sef de tura, în ziua de 03.11.2008 a vazut în curtea societatii circa 10-15 salariati pe la orele 09-10, nemultumiti de restructurarile ce urmau, reclamantii aflându-se printre acestia, agresiune asupra numitului N.F. a exercitat alt salariat, nu contestatorii.

Nici acest martor nu confirma instigarea salariatilor de catre contestatori la agresarea numitului N. si nici darea de interviuri de catre acestia-fapta încadrata în art. 18 si 19 din regulament.

Ca urmare, fapta de alaturare a contestatorilor altor salariati care au blocat accesul numitului N.F. în societate, crearea de tensiuni, agitatie, amenintari la adresa acestui angajat, încercarea de agresare fizica, nu se confirma.

Singura fapta care se poate retine în sarcina contestatorului A.N. este escaladarea gardului societatii, dar aceasta s-a datorat închiderii portii 1, unde era prezenta o echipa TV Neptun care filma, astfel ca accesul urma sa se realizeze pe la poarta 2, dar aceasta nu este de o asemenea gravitate încât sa conduca la desfacerea contractului de munca, având în vedere criteriile de individualizare prevazute de codul muncii.

S-a retinut de asemenea în sarcina contestatorilor participarea la interviuri denigratoare la adresa societatii, transmiterea de informatii legate de activitatea societatii catre persoane straine acesteia – art. 33 alin. 8 si alin. 22, însa aceiasi martori audiati relateaza ca cei doi contestatori se aflau în grupul de salariati care au discutat cu operatorii de TV, însa nu i-au vazut dând interviuri, transmitând informatii legate de activitatea societatii.

Atitudinea jignitoare retinuta drept abatere – art. 33 alin. 22 din regulament, consta în realitate în nemultumirea manifestata de contestator si ceilalti salariati referitor la activitatea viitoare proprie lor, respectiv la disponibilizarile salariatilor, printre cei vizati fiind si cei doi contestatori.

Din toate aceste considerente, s-a apreciaat ca nu se regasesc întrunite conditiile cumulative care definesc raspunderea disciplinara, însasi faptele retinute, prevazute de regulamentul intern al societatii nu se dovedesc, astfel ca în absenta faptei care sa poata fi calificata drept abatere în acceptiunea codului muncii, raspunderea disciplinara nu opereaza.

Astfel, s-au admis contestatiile formulate si pe cale de consecinta, s-au anulat deciziile emise si s-a dispus reintegrarea contestatorilor în functiile detinute anterior, cu obligarea intimatei la plata tuturor drepturilor banesti cuvenite, de la data de 07.11.2008 pâna la efectiva reintegrare.

Referitor la decizia nr. 2444/2008 contestata, pe fondul cauzei, s-a constatat ca prin aceasta angajatorul a dispus unilateral modificarea unuia dintre elementele esentiale ale contractului individual de munca respectiv salariul, ceea ce nu se poate efectua fara acordul salariatului – art. 41 codul muncii iar în cazul în care angajatorul procedeaza la reducerea, ca în speta a salariului salariatului, fara acordul acestuia, sanctiunea este nulitatea acestei masuri.

Ca procedura de urmat în cazul în care angajatorul are initiativa modificarii elementelor contractului, îi revine obligatia de informare anterioara a salariatului referitor la aceste element ce va suferi modificari, încheierea unui act aditional la contractul de munca, ceea ce nu s-a realizat în speta.

Comunicarea acestei modificari s-a facut în timpul derularii litigiului, data de la care salariatii au luat la cunostinta despre acest aspect si au contestat masura în termen legal, fapt pentru care pe fondul pretentiei contestatorilor, decizia de modificare a salariului, desi priveste mai multi salariati, a fost anulata partial, doar în privinta contestatorilor, pentru restul salariatilor, producându-si efectele.

În privinta cererii reconventionale a intimatei, s-a constatat ca se solicita restituirea de catre contestatori a unor sume de bani ce reprezinta diferente de salariu conform ultimelor acte aditionale. Fata de modalitatea de solutionare a capatului de cerere ce viza anularea deciziei de modificare a salarizarii contestatorilor, rezolvarea acestor pretentii este strâns legata, derivata din acesta în sensul ca, nefiind legala decizia de modificare a salariului, nu poate constitui temei nici pentru restituirea sumelor astfel obtinute de salariati.

Ca urmare, pretentiile din cererea reconventionala a intimatei au fost respinse ca nefondate.

Conform dispozitiilor art. 274 Cod procedura civila, a fost obligata intimata la plata cheltuielilor de judecata catre contestatori, reprezentând onorarii de avocat.

Critica sentintei prin motivele de recurs a vizat în esenta urmatoarele:

1. Cererea prin care reclamantii si-au modificat actiunea la data de 01.04.2009 a fost formulata cu depasirea primei zile de înfatisare calculata la data de 28.01.2009.

Desi instanta a retinut corect ca este o modificare a actiunii, a respins apararile intimatei, cu motivarea ca aceasta modificare a fost facuta în termen, desi documentele care atestau modificarea unilaterala a salariului reclamantilor au fost comunicate reclamantilor la 28.01.2009. În aceste conditii, prima zi de înfatisare putea fi considerata data de 18.02.2009 si nu 01.04.2009.

1) Pe cale de exceptie a fost invocata prescriptia dreptului material la actiune a reclamantilor, de a formula contestatia împotriva deciziei nr. 2444/10.11.2008, întrucât aceasta a fost fost formulata cu depasirea termenului de 30 zile prev. de art. 283 alin.1 lit. a din Codul muncii. Au învederat ca reclamantii au cunoscut cuantumul salariului si nu l-au contestat înca din data de 15.12.2008 când si-au primit drepturile salariale aferente lunii noiembrie 2008.

În mod eronat, a respins tribunalul aceasta exceptie cu motivarea ca decizia a fost înmânata contestatorilor la 01.04.2009, în conditiile în care aceasta a fost comunicata în sedinta la termenul din 28.01.2009, însa reclamantii au ales sa îsi modifice actiunea la 01.04.2009, în afara perioadei de 30 de zile stabil. de art. 283 alin. 1 lit. a din Codul muncii.

3. Pe fondul cauzei, recurentii au modificat sentinta pentru urmatoarele motive: societatea a luat decizia la 30.10.2008 de a reorganiza activitatea care urma sa afecteze 17 persoane, dintre care numai unul dintre reclamanti era afectat si anume Albu Vili Gabriel.

În urma acestei decizii, la 03.11.2008 orele 11:30, în timp ce seful serviciului resurse umane se îndrepta catre masina societatii, un grup de 15-20 persoane, printre care si reclamantii l-au agresat, situatia devenind conflictuala.

Reclamantul A.V.G. a confirmat, prin raspunsurile la interogatoriu, ca a fost în grupul de persoane, dar ca nu l-a agresat pe seful serviciului de resurse umane.

Cu aceasta ocazie, unul dintre salariati a chemat televiziunea Neptun cu pretextul ca societatea a închis poarta, în acest interviu au aparut si reclamantii.

Motivul real al închiderii portii nr. 1 a fost acela determinat de efectuarea unor lucrari de betonare iar salariatii au fost îndrumati spre poarta nr.2 aflata la 50-60 metri distanta. Cu toate acestea, salariatii au preferat sa escaladeze poarta 1 si sa faca afirmatii denigratoare la adresa societatii în cadrul interviului televizat, împrejurare de natura sa afecteze activitatea economica a societatii.

Afirmatia reclamantilor potrivit careia conducerea societatii a refuzat sa stea de vorba cu salariatii nu este reala întrucât este de notorietate ca administratorul societatii trecea zilnic de cel putin doua ori prin depozitele din Constanta si cunostea foarte bine fiecare salariat în parte.

În urma interviurilor formulate de angajati printre care se aflau si reclamantii, livrarile de marfa au scazut de la 1200-1500 tone/zi la 200-400 tone/zi ceea ce a dus la o pierdere a societatii de circa 1.200 000 USD.

Referitor la sustinerile reclamantilor conform carora societatea nu a respectat criteriile de individualizare a sanctiunilor disciplinare acestea urmeaza a fi respinsa întrucât cercetarea s-a desfasurat pentru toti participantii la acele evenimente iar masurile propuse de comisia de cercetare disciplinara au fost individualizate dupa gravitatea faptelor.

În privinta reclamantului A.V.G., se sustine ca acesta se afla în concediu de odihna în perioada 27.10.2008-17.11.2008, iar fapta imputata nu are legatura cu raporturile de munca, contractul de munca fiind suspendat acesta nu poate raspunde disciplinar.

Sustinerea este eronata, contractul de munca nu se suspenda pe perioada concediului de odihna, iar în aceasta perioada subzista interdictia pentru salariati de a transmite informatii legate de societate în conformitate cu art. 55 din Regulamentul Intern.

Mai mult, acesta se face vinovat de încalcarea disp. art. 33 alin. 19, art. 33 alin. 18 si art. 33 alin. 22 din regulament.

În cazul lui A.N., acesta nu era afectat de decizia de reorganizare a societatii, astfel ca urmeaza a fi înlaturate ca neadevarate afirmatiile potrivit cu care seful de coloana i-a comunicat ca ar urma sa fie disponibilizat.

Si acest reclamant face vorbire numai de unul dintre motivele care au stat la baza raspunderii disciplinare (parasirea locului de munca fara aprobarea sefului direct – art. 33 alin. 1.1 .din Regulamentul Intern), fara a formula aparari cu privire la celelalte motive care au stat la baza deciziei contestate.

Reclamantul se face vinovat de încalcarea disp. art. 33 din Regulamentul Intern, sanctiunea fiind prevazuta de art. 55 din regulament.

Respectarea normelor de disciplina a muncii constituie o conditie esentiala pentru desfasurarea normala a raporturilor de munca. Ea genereaza obligatia salariatului de a respecta normele de disciplina a muncii, atât cele prevazute în acte normative cât si cele prevazute în contractele colective de munca, în contractele individuale de munca.

Subordonarea ierarhica confera angajatorului dreptul de a aplica sanctiuni disciplinare în situatia în care acestea încalca normele de disciplina muncii.

Art. 257 din Codul muncii instituie obligativitatea pentru angajator, de a întocmi regulamentul intern, ale carui norme trebuie respectate de toti salariatii.

În acest context, daca în derularea raportului de munca salariatul a savârsit o fapta calificata de angajator ca fiind grava, sanctiunea aplicata va fi desfacerea disciplinara a contractului individual de munca, deoarece conform Regulamentului Intern, pentru acea fapta, angajatorul stabilise aplicarea sanctiunii mai sus mentionate.

Instanta nu poate (în virtutea principiului relativitatii efectelor contractului) interveni, în situatia în care fapta a fost calificata “abatere grava“ prin normele interne; ea are aceasta posibilitate, numai daca fapta savârsita nu este calificata, potrivit reglementarilor interne.

În drept au fost invocate disp. art. 3041 C. pr. civ.

Recursul nu este fondat.

Curtea analizând sentinta din perspectiva criticilor formulate prin motivele de recurs îl va respinge pentru urmatoarele considerente:

1. Referitor la modificarea cererii de chemare în judecata, Curtea are în

vedere urmatoarele:

La data de 28.01.2009 pârâtul a depus întâmpinarea si un set de înscrisuri în sustinerea apararilor, sens în care s-a acordat termen de judecata la 18.02.2009.

La termenul de judecata din 18.02.2009, cauza s-a amânat fata de cererea motivata depusa de aparatorul intimatilor, dar si pentru a se pune în discutia partilor exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentant a persoanei care a exercitat dreptul de chemare în judecata, exceptie invocata prin întâmpinare de pârât, sens în care s-a acordat termen de judecata la 11.03.2009.

La termenul de judecata pârâta a învederat ca exceptia invocata nu este aceea a lipsei dovezii calitatii de reprezentant ci exceptia nulitatii cererii fata de nesemnarea acesteia de catre reclamanti, precizând totodata ca nu insista în exceptia lipsei calitatii de reprezentant, dar întrucât cererea a fost semnata de reclamanti nu mai insista în aceasta exceptie si s-a acordat termen de judecata la 01.04.2009 pentru administrarea de probe.

La termenul de judecata din 01.04.2009, prin notele de sedinta depuse de reclamant, Tribunalul a observat ca aceasta reprezinta o modificare a actiunii, însa reclamantul prin aparator a învederat ca modificarea a intervenit în urma comunicarii setului de înscrisuri din partea pârâtei.

Într-adevar, la 01.04.2009, reclamantii prin avocat au solicitat Tribunalului sa oblige pe pârât sa depuna la dosar actele aditionale la contractul individual de munca prin care s-a diminuat salariul, conform deciziei nr. 2444/10.11.2008 necomunicata pâna la 01.04.2008.

A sustinut totodata ca în eventualitatea în care asemenea decizie exista întelege sa invoce exceptia nulitatii acesteia datorita modificarii unilaterale a contractului individual de munca.

În urma verificarii setului de înscrisuri, depuse la 01.04.2008, observam ca printre acestea se afla si decizia 2444/10.11.2008 prin care s-a diminuat salariul de baza pentru cei doi reclamanti la un cuantum de 648 lei lunar, fara a fi fost însotita de o dovada de comunicare, care sa ateste împrejurarea ca reclamantii ar fi luat cunostinta de existenta acesteia la o data anterioara.

Iata deci ca în lumina disp. art.139 C. pr. civ., Tribunalul a hotarât judicios ca exista o modificare a actiunii la 01.04.2009, dar aceasta se datoreaza setului de înscrisuri depuse de pârât prin avocat, astfel ca nu se poate vorbi de acceptarea modificarii cu depasirea primei zi de înfatisare, astfel cum este ea definita de textul de lege mai sus indicat.

2. Relativ la exceptia prescriptiei dreptului la actiune din perspectiva disp. art. 283 alin.1 lit. A din Codul muncii, Curtea retine urmatoarele: art. 283 alin. 1 lit. a din Codul muncii Curtea retine urmatoarele;

Art. 283 alin.1 lit.a din Codul muncii dispune: “Cererile în vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate: a) în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicata decizia unilaterala a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de munca.”

Esentiala în calcularea termenului este dovada comunicarii deciziei unilaterale a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de munca.

Recurenta nu se afla în posesia unei asemenea dovezi, însa învedereaza ca a comunicat verbal tuturor angajatilor, inclusiv reclamantilor, si ca oricum la 15.12.2008 când si-au primit drepturile salariale aferente lunii noiembrie, salariatii au observat salariul diminuat.

În aceste conditii, sustine recurenta, calculul termenului de 30 de zile trebuia sa se faca prin raportare la data de 15.12.2008.

Critica excede dispozitiei legale invocata chiar de catre recurenti, textul de lege nefiind susceptibil de interpretari în sensul ca legiuitorul prevede si în mod explicit necesitatea comunicarii deciziei unilaterale a angajatorului.

Comunicarea deciziei nu are semnificatia luarii la cunostinta prin orice mod ci al remiterii efective a actului unilateral prin care se aduce atingere elementelor contractului individual de munca.

Ratiunea unei comunicari efective a actului emis de catre angajator este aceea de a asigura posibilitatea contestarii acestuia de catre salariatul nemultumit de modificarile aduse.

De asemenea nici faptul de a fi încasat un salariu diminuat nu are semnificatia luarii la cunostinta de existenta unei decizii emisa în acest scop de catre angajator.

Drept urmare Tribunalul a apreciat în mod just în sensul respingerii exceptiei prescriptiei dreptului la actiune, referitor la decizia nr. 2444 din 10.11.2008 raportat si la împrejurarea ca în setul de înscrisuri depus la 28.01.2009 nu s-a regasit si aceasta decizie.

Pe fondul cauzei, Curtea are în vedere urmatoarele:

Referitor la A.N., se arata ca acesta a fost concediat cu data de 28.11.2008 pe motive disciplinare pentru încalcarea disp. art. 33 alin.1.1 (parasirea locului de munca fara aprobarea sefului direct), alin. 8, (transmiterea de informatii legate de activitatea societatii catre persoane straine de societate); alin. 17 (discutii în grup si neglijarea sarcinilor de serviciu), alin. 18 (comiterea de acte sau incitarea la orice acte ce tulbura armonia salariatilor, recurgând la violente de natura sa produca accidente umane sau tehnice); alin. 19 (provocarea perturbarii programului de munca); alin. 22 (atitudini jignitoare în relatiile de serviciu).

În vederea dovedirii existentei acestor abateri, au fost audiati martorii: G.I., C.A., P.G. si I.I.

Referitor la reclamantul A.N., G.I. a declarat ca l-a vazut sarind gardul în exterior la fel ca alti salariati, dar nu l-a vazut sa vorbeasca cu reporterii, nici sa vocifereze la adresa vreunui membru al conducerii, ci doar a fost filmat facând parte din grup fara sa se manifeste în nici un fel.

Martorul C.A. a aratat, de asemenea, ca reclamantul nu l-a agresat pe N.F. si nici nu a mers la el în birou.

A aratat ca l-a vazut sarind gardul, dar multi salariati au procedat în acelasi fel. A declarat ca reclamantul doar a asistat la cele întâmplate, nu l-a agresat pe N.F., nu a dat interviu la TV Neptun, si nu era în stare de ebrietate.

Aceleasi aspecte le-a relatat si martorul P.G., cât si martorul I.I.

În aceste circumstante, nicio fapta dintre cele indicate, ca abateri disciplinare nu poate fi retinuta în sarcina lui A.N., decât aceea de escaladare a gardului, fapta cu privire la care Tribunalul a apreciat în mod just ca nu poate fi de o asemenea gravitate încât sa atraga desfacerea disciplinara a contractului individual de munca.

Fara a se aduce atingere dreptului angajatorului de a aplica sanctiunile disciplinare dupa gravitatea faptei savârsite, nu se poate contesta dreptul instantei de judecata de a cenzura masurile luate de angajator, în caz contrar, rolul instantei de judecata ar fi acela al unui arbitru, ceea ce ar crea iluzoriu dreptul de acces la o instanta de judecata pentru salariatul care apreciaza ca a fost sanctionat pe nedrept de catre patronat.

Judecata efectiva nu înseamna o analiza a cercetarii disciplinare efectuata de angajator, urmata de confirmarea sau infirmarea acesteia de catre instanta, ci de o analiza nemijlocita a tuturor probatoriilor, întrucât instanta de judecata este aceea care trebuie sa îsi formeze convingerea cu privire la gravitatea faptelor imputate salariatului de natura sa atraga aplicarea celei mai aspre dintre sanctiuni, cum este aceea a desfacerii disciplinare a contractului individual de munca.

În privinta reclamantului A.V., Curtea are în vedere urmatoarele:

La data producerii incidentului din 3.11.2008, acesta se afla în concediu de odihna.

În privinta acestuia, comisia de cercetare a retinut încalcarea disp. art. 33 alin 1.1. (parasirea locului de munca fara aprobarea sefului direct; alin. 8, alin. 17, alin. 18, alin. 19, alin.22).

Este neîndoielnic faptul ca acesta nu se poate face culpabil de parasirea locului de munca de vreme ce se afla în concediu, iar în privinta celorlalte fapte retinute (similare cu cele ale lui A.N.), martorii audiati în cauza au aratat ca nu a participat la agresarea nici unei persoane, nu a dat interviuri împotriva societatii, nu a perturbat programul de lucru, tocmai pentru ca se afla în concediu de odihna.

Tribunalul a analizat în mod obiectiv probatoriile administrate si cu privire la acest reclamant, retinând în mod just ca nici acesta nu a savârsit fapte de natura a atrage aplicarea sanctiunii disciplinare de desfacere a contractului individual de munca.

Este de necontestat ca acesta a fost si el prezent când a filmat televiziunea TV Neptun, dar nu a avut nici o manifestare exterioara, de natura celor enumerate de angajator în cuprinsul deciziei de desfacere a contractului individual de munca.

Nici o conexiune nu se poate face între interviurile acordate de alti angajati si faptele imputate acestora, în masura sa atraga consecinte economice de natura celor afirmate de recurenti, referitoare la reducerea cantitatii de marfa livrata.

Oricum asemenea critici exced faptele imputate prin deciziile de desfacere disciplinara a contractului individual de munca.

În aceste împrejurari se confirma sustinerea reclamantilor ca sanctiunea aplicata este rezultatul nerespectarii criteriilor de individualizare a sanctiunilor disciplinare.

Nu se poate contesta faptul ca respectarea normelor de disciplina a muncii constituie o conditie esentiala pentru desfasurarea normala a raporturilor de munca si ca subordonarea ierarhica specifica raportului de munca confera angajatorului dreptul de a aplica sanctiuni disciplinare salariatilor care încalca normele de disciplina a muncii, dar acest atribut nu are semnificatia unei atitudini suverane din partea angajatorului, actele emise de catre acesta fiind supuse controlului judecatoresc, în modalitatea prevazuta de codul muncii, atunci când acestea prevad raporturi juridice de munca de natura celor existente în cauza.

Chiar daca atributul angajatorului este acela de a aprecia de la caz la caz gravitatea abaterii savârsite nu se poate contesta menirea instantei de judecata de a analiza legalitatea si temeinicia deciziilor adoptate de acesta.

Se retine astfel ca în mod just a respins Tribunalul Constanta atât apararile formulate de recurentul pârât cât si cererea reconventionala având ca obiect obligarea fiecarui reclamant la plata sumei de 3600 lei fata de modalitatea de solutionare a capatului de cerere ce viza anularea deciziei de modificare a salarizarii contestatorilor, rezolvarea acestei pretentii fiind strâns legata, derivata din acesta.

Pe cale de consecinta Curtea gasind toate criticile neîntemeiate, va respinge recursul ca nefondat.

Conform dispozitiilor art. 274 Cod procedura civila, va fi obligata recurenta catre intimati la plata cheltuielilor de judecata, reprezentând onorariu de avocat.

Dosar nr. 11322/118/2008

Etichete:

Prescriptia dreptului la actiune in cauzele având ca obiect plata sporului de coruptie către magistraţi

Prin sentinţa civilă nr. 1080/16.11.2006 pronunţată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. 2552/91/2006 au fost respinse ca neîntemeiate excepţiile necompetenţei materiale a instanţei, prescripţiei dreptului la acţiune şi excepţia calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei.

A fost admisă acţiunea civilă privind conflictul de muncă intervenit între reclamanta P. E. şi pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Galaţi şi Tribunalul Vrancea.

Au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamantei P. E. drepturile salariale reprezentând 30 % din îndemnizaţia de încadrare brută lunară pentru perioada noiembrie 2002 – aprilie 2004 şi 40 % pentru perioada mai 2004 – noiembrie 2004, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective precum şi înscrierea menţiunilor în carnetul de muncă.

Împotriva acestei sentinţei civile a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică , sub aspectul intervenirii prescripţiei dreptului la acţiune în termen de 3 ani care a început să curgă de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă,respectiv 4.04.2002,aceasta reprezentând data săvârşirii faptei adică a discriminării;

Prin decizia civilă nr. 160/R/05.03.2007 a Curţii de Apel Galaţi, s-a admis recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIŢIEI, împotriva sentinţei civile nr. 1080/16.11.2006 pronunţată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. 2552/91/2006.

S-a modificat în parte sentinţa civilă nr. 1080/16.11.2006 pronunţată de Tribunalul Vrancea şi în rejudecare:

S-a constatat ca fiind prescrise drepturile salariale solicitate de reclamanta P. E., pe perioada noiembrie 2002 – 15.10.2003 în forma actualizată cu indicele de inflaţie.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de recurs a reţinut următoarele:

Potrivit art. 3, 7 din Decretul nr. 167/1968, termenul general de prescripţie este de 3 ani şi începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune.

Şi prin dispoziţiile art. 283 alin. 1 lit. „c” Codul muncii, se prevede că cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.

Raportat la obiectul litigiului de faţă reprezentând despăgubiri cuvenite cu titlu de drepturi salariale reprezentând 30 % din îndemnizaţia de încadrare brută lunară conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 pe perioada noiembrie 2002 – aprilie 2004 şi 40 % pentru perioada mai 2004 – noiembrie 2004 din îndemnizaţia brută lunară, în baza Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 24/2004, sume actualizate cu indicele de inflaţie la data efectuării plăţii, dreptul la acţiune s-a născut la data de 11.04.2002 reprezentând data intrării în vigoare a Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 care a generat o situaţie de discriminare în ceea ce-i priveşte pe magistraţi.

Ca atare, adoptarea Hotărârii nr. 185/12.07.2005 de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nu a avut ca efect naşterea dreptului la acţiune, ci doar constatarea existenţei discriminării odată cu adoptarea actului normativ în discuţie.

Cu această decizie s-a recomandat Ministerului Justiţiei iniţierea unui proiect de act normativ în vederea eliminării situaţiei de discriminare intervenită între magistraţi.

Prin urmare, recurentul a iniţiat un proiect de act normativ concretizat ulterior în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, din expunerea motivelor actului normativ rezultând că s-a ţinut seama şi de Hotărârea nr. 185/22.07.2005 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Un asemenea demers înaintat de recurentul Ministerul Justiţiei nu reprezintă în mod necesar o recunoaştere a dreptului în sensul prevederilor art. 16 lit. „a” din Decretul nr. 167/1968 privind prescripţia extinctivă, reprezentând în fapt o aplicare a dispoziţiilor art. 19 indice 5 alin. 8 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 137/2000 privind promovarea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.

O atare concluzie se impune întrucât recunoaşterea la care se referă textul de lege presupune părăsirea de către debitor a faptei sale de împotrivire faţă de dreptul subiectiv corelativ şi trebuie să fie neîndoielnică.

Etichete:

PRESCRIPTIA DREPTULUI LA ACTIUNE IN CAUZELE AVÂND CA OBIECT PLATA SPORULUI DE CORUPTIE CATRE MAGISTRATI

Prin sentinţa civilă nr. 1080/16.11.2006 pronunţată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. 2552/91/2006 au fost respinse ca neîntemeiate excepţiile necompetenţei materiale a instanţei, prescripţiei dreptului la acţiune şi excepţia calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei.

A fost admisă acţiunea civilă privind conflictul de muncă intervenit între reclamanta P. E. şi pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Galaţi şi Tribunalul Vrancea.

Au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamantei P. E. drepturile salariale reprezentând 30 % din îndemnizaţia de încadrare brută lunară pentru perioada noiembrie 2002 – aprilie 2004 şi 40 % pentru perioada mai 2004 – noiembrie 2004, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective precum şi înscrierea menţiunilor în carnetul de muncă.

Împotriva acestei sentinţei civile a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică , sub aspectul intervenirii prescripţiei dreptului la acţiune în termen de 3 ani care a început să curgă de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă,respectiv 4.04.2002,aceasta reprezentând data săvârşirii faptei adică a discriminării;

Prin decizia civilă nr. 160/R/05.03.2007 a Curţii de Apel Galaţi, s-a admis recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIŢIEI, împotriva sentinţei civile nr. 1080/16.11.2006 pronunţată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. 2552/91/2006.

S-a modificat în parte sentinţa civilă nr. 1080/16.11.2006 pronunţată de Tribunalul Vrancea şi în rejudecare:

S-a constatat ca fiind prescrise drepturile salariale solicitate de reclamanta P. E., pe perioada noiembrie 2002 – 15.10.2003 în forma actualizată cu indicele de inflaţie.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de recurs a reţinut următoarele:

Potrivit art. 3, 7 din Decretul nr. 167/1968, termenul general de prescripţie este de 3 ani şi începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune.

Şi prin dispoziţiile art. 283 alin. 1 lit. „c” Codul muncii, se prevede că cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.

Raportat la obiectul litigiului de faţă reprezentând despăgubiri cuvenite cu titlu de drepturi salariale reprezentând 30 % din îndemnizaţia de încadrare brută lunară conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 pe perioada noiembrie 2002 – aprilie 2004 şi 40 % pentru perioada mai 2004 – noiembrie 2004 din îndemnizaţia brută lunară, în baza Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 24/2004, sume actualizate cu indicele de inflaţie la data efectuării plăţii, dreptul la acţiune s-a născut la data de 11.04.2002 reprezentând data intrării în vigoare a Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 care a generat o situaţie de discriminare în ceea ce-i priveşte pe magistraţi.

Ca atare, adoptarea Hotărârii nr. 185/12.07.2005 de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nu a avut ca efect naşterea dreptului la acţiune, ci doar constatarea existenţei discriminării odată cu adoptarea actului normativ în discuţie.

Cu această decizie s-a recomandat Ministerului Justiţiei iniţierea unui proiect de act normativ în vederea eliminării situaţiei de discriminare intervenită între magistraţi.

Prin urmare, recurentul a iniţiat un proiect de act normativ concretizat ulterior în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, din expunerea motivelor actului normativ rezultând că s-a ţinut seama şi de Hotărârea nr. 185/22.07.2005 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Un asemenea recurs înaintat de recurentul Ministerul Justiţiei nu reprezintă în mod necesar o recunoaştere a dreptului în sensul prevederilor art. 16 lit. „a” din Decretul nr. 167/1968 privind prescripţia extinctivă, reprezentând în fapt o aplicare a dispoziţiilor art. 19 indice 5 alin. 8 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 137/2000 privind promovarea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.

O atare concepţie se impune întrucât recunoaşterea la care se referă textul de lege presupune părăsirea de către debitor a faptei sale de împotrivire faţă de dreptul subiectiv corelativ şi trebuie să fie neîndoielnică.

Etichete:

Prescripţia dreptului la acţiune

Prin cererea înregistrată sub nr. 411/199/2007 la data de 12.04.2007 reclamantul S. M. C. a formulat acţiune civilă împotriva ârâţilor C. M. C., C. L. şi F. (C.) L., domiciliaţi în judeţul Bacău, prin care s-a solicitat să se pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare cu privire la convenţia încheiată între reclamant şi autorul părţilor C.M. la data de 04.11.1992.

La termenul din 20.09.2007 (filele 38 – 39) reclamantul îşi completează acţiunea, solicitând şi nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1148/28.03.2002 care priveşte aceiaşi suprafaţă de 900 m.p. teren, încheiat într C. M., în calitate de vânzător şi B.V. şi B.Ş. în calitate de cumpărători, solicitând astfel extinderea acţiunii civile şi cu privire la aceste părţi.

Pârâta B. a invocat la termenul din 31.01.2008 excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în privinţa capătului de cerere privind constatarea ca perfectă a vânzării cumpărării.

Prin sentinţa civilă nr. 254/27.03.2008 pronunţată de Judecătoria Buhuşi a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la capătul de cerere având ca obiect perfectare contract de vânzare-cumpărare din 04.11.1992 cu privire la suprafaţa de 900 m.p. teren situat, jud. Bacău, şi în consecinţă s-a respins acţiunea cu privire la acest capăt de cerere. Prin aceiaşi hotărâre s-a dispus disjungerea capătului de cerere privind contestarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1148/28.03.2002.

Pentru a pronunţa sentinţa civilă de mai sus prima instanţă a reţinut următoarele:

Excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune este o excepţie de fond absolută, care prin regimul său juridic impune analiza condiţiilor de exerciţiu ale acţiunii, printre care şi aceea a termenului în care poate fi exercitată chiar şi din oficiu.

Prescripţia este definită ca fiind sancţiunea care loveşte posibilitatea de exercitare a acţiunii civile prin stingerea dreptului de realizare silită a obligaţiei civile corelative neexercitate de subiectul activ al raportului juridic în termenul de prescripţie stabilit de lege (C.T. ş.a – Drept civil român. Curs selectiv licenţă, Ed. Press Mihaela SRL, 1996, P. 86)

În analiza excepţiei invocate, instanţa a trebuit să stabilească, pe de o parte natura dreptului exercitat şi, pe de altă parte, termenul de prescripţie şi momentul împlinirii acestuia.

Cu privire la obiect, instanţa a reţinut că întrucât un antecontract prin care părţile intenţionează transmiterea unui drept real de proprietate cu privire la un imobil, naşte în sarcina lor o obligaţie de a face, constând în încheierea în viitor a contractului în formă autentică, această obligaţie este susceptibilă de executare silită prin pronunţarea de către instanţă a unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare.

Această posibilitate întemeiată pe dispoziţiile art. 1073 – 1077 Cod civil vizează suplinirea consimţământului părţilor la încheierea actului în formă autentică şi presupune prin ipoteză un antecontract valabil în care clauzele contractuale, au fost respectate (plata preţului).

În cauză, sunt totodată incidente dispoziţiile art. 20 al. 3 Legea 7/1996 privind Cadastrul şi Publicitatea imobiliară modificată prin Legea 247/2005 cu referire la art. 5 alin. 2 titlul X din Legea 247/2005 potrivit cu care: „în situaţia în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcţii, una dintre părţi refuză ulterior să încheie contractul, partea care şi-a îndeplinit obligaţiile poate sesiza instanţa competentă care poate pronunţă o hotărâre care să ţină loc de contract”, „hotărârea judecătorească şi irevocabilă, sau în cazurile prevăzute de lege, actul autorităţii administrative, vor înlocui acordul de voinţă cerut în vederea înscrierii drepturilor reale, dacă sunt opozabile titularilor”. Prin urmare, un a atare tip de acţiune poartă asupra unui drept patrimonial de creanţă şi nu asupra unui drept real, fiindu-i aplicabil termenul general de prescripţie de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1985, coroborat cu dispoziţiile generale înscrise în art. 1 din susmenţionatul act normativ: „dreptul la acţiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripţie dacă nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege”.

Pe de altă parte, doctrina şi practica, în privinţa dreptului la acţiune pe care îl analizează, este constantă în a aprecia că posesia continuă şi neîntreruptă a terenului cu privire la care se cere pronunţarea hotărârii care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare este o împrejurare care suspendă prescripţia dreptului la acţiune.

Însă, din analiza probatoriului administrat a reieşit următoarea situaţie de fapt: la data de 04.11.1992 reclamantul a cumpărat de la tatăl pârâţilor, C. M., printr-un act sub semnătură privată intitulat „act de vânzare-cumpărare” suprafaţa de 900 m.p. teren convenind un preţ final de 250.000 lei vechi şi produse agricole în valoare de 50.000 lei vechi, plătind în totalitate preţul.

În anul 2002 C. M. a vândut a doua oară terenul pe care deja i-1 înstrăinase lui, pârâţilor B. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1148/28.03.2002 la B.N.P. „S.N. şi S.O.C.”.

În declaraţia sa, martorul C. arată că el este cel care a scris zdelca în anul 1992 întrucât C. M., vânzătorul, era nevăzător şi nu avea zona palmelor, preţul de 250.000 lei fiind achitat în faţa lui. De faţă era şi F. L.. În prezent terenul este stăpânit de cumpărătorii cu act autentic, numiţii B..

În interogatoriul luat pârâtei F. L. aceasta arată, răspunzând la întrebarea numărul şase, că reclamantul a stăpânit terenul în litigiu de la momentul vânzării cu zdelcă şi până la momentul înstrăinării lui către soţii B..

La interogatoriul luat din oficiu reclamantului de către instanţă, răspuns consemnat în încheierea de şedinţă din 31.01.2008, acesta învederează împrejurarea că nu mai stăpâneşte terenul – litigiu din aprilie 2002.

Prin urmare, chiar luând în considerare cauza de suspendare reprezentată de posesia şi stăpânirea efectivă de către reclamant a terenului în litigiu, din probele enunţate mai sus a reieşit că aceasta a încetat în aprilie 2002, prezenta acţiune fiind formulată la data de 12.04.2007, la aproximativ cinci ani după momentul deposedării.

Împotriva sentinţei civile nr. 254/27.03.2008 pronunţată de Judecătoria Buhuşi a declarat recurs reclamantul S. C. solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare la fond.

În motivarea recursului se arată că instanţa de fond în mod greşit a calificat acţiunea ca fiind una patrimonială întrucât s-a solicitat prin acţiune pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare cumpărare şi nu restituirea preţului. Astfel că acţiunea se prescrie în termenul de 10 ani şi nu de 3 ani. Se arată în continuare că a fost întrerupt cursul prescripţiei prin formularea acţiunii împotriva pârâţilor pentru perfectare de vânzare-cumpărare, acţiune ce a format obiectul dosarului nr. 1353/2002 al Judecătoriei Buhuşi.

În drept invocă dispoziţiile art. 304 pct. 7 ş.a. Cod procedură civilă.

Intimaţii-pârâţi nu au depus întâmpinări.

În recurs nu s-au administrat probatorii noi.

Recursul a fost declarat în termen, motivat prin cerere şi legal timbrat cu taxă timbru judiciar de 4 lei şi taxă judiciară de 0,3 lei.

Analizând sentinţa civilă recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Tribunalul reţine următoarele:

Dacă de esenţa dreptului de crenţă este existenţa unei puteri asupra altei persoane, asupra activităţii sale, aceasta poate avea valoare patrimonială, dar tot atât de bine şi o valoare extrapatrimonială. De vreme ce din punct de vedere al structurii dreptului subiectiv, caracterul patrimonial sau nu, al prestaţiei datorate, este indiferent şi că, indiferent de maniera în care o persoană este ţinută faţă de alta, aceasta din urmă devine prin însuşi acest fapt, creditorul celei dintâi, însemnează că, în toate cazurile, există creanţă, în sensul de „drept la operaţiunea(activitatea) altuia”, adică de ius in personam.

Refuzul unei părţi de a consimţi la perfectarea contractului de vânzare-cumpărare se întemeiază pe dispoziţiile art. 1073 şi 1077 Cod civil privitoare la executarea în natură a obligaţiilor de a face, întrucât în această situaţie ne aflăm în faţa unei obligaţi de a face aferenta unui drept personal de creanţă.

Astfel că în mod corect instanţa de fond a reţinut ca fiind aplicabil în speţa de faţă terenul general de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/58.

Un caz de întrerupere a cursului prescripţiei este potrivit dispoziţiilor art. 16 al. 1 lit. b Decretul 167/1958 este şi introducerea unei cereri de chemare în judecată. Pentru a produce efect întreruptiv cererea de chemare în judecată trebuie să întrunească următoarele condiţii:

1) să fie introdusă la o instanţă judecătorească sau alt organ de atribuţii jurisdicţionale, chiar dacă acestea nu ar fi competente;

2) să fie serioasă;

3) să fie admisă printr-o hotărâre definitivă sau irevocabilă.

În speţa de faţă, recurentul reclamant a depus la dosarul de fond (fila 74) un certificat de grefă din care rezultă că pe rolul Judecătoriei Buhuşi se află înregistrată sub nr. 1353/2002 acţiunea de perfectare act vânzare-cumpărare, formulată de S. M. C. împotriva lui C. M.. Certificatul de grefă a fost eliberat pe data de 06.09.2002.

Însă recurentul-reclamant nu a făcut dovada admiterii acestei acţiuni şi nici că această actiune priveşte terenul din prezenta cauză, astfel că în speţa de faţă nu a intervenit întreruperea cursului prescripţiei.

Faţă de cele reţinute mai sus, Tribunalul urmează să respingă recursul ca nefondat.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă urmează să oblige recurentul-reclamant S. M. C. să plătească intimatei B.V. suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat conform chitanţei depuse la dosar.

Etichete:

Prescripţia dreptului la acţiune

Potrivit dispoziţiilor art. 134 combinat cu art.176 din Codul muncii, în vigoare la momentul emiterii deciziei contestate termenul de sesizare a organelor de soluţionare a litigiilor de munca este de 30 de zile de la data comunicării sale către salariat. Dreptul la apărare trebuie circumscris principiului bunei credinţe în exercitarea sa, conform art. 725 C.pr.civ., astfel încât valorificarea în termen a dreptului de a contesta decizia trebuie căutată în atitudinea contestatorului.

Lipsa de reacţie a contestatorului raportată la momentul în care a luat la cunoştinţă de măsura de încetare a contractului de muncă, face ca principiul bunei credinţe în exercitarea dreptului său să fie răsturnat. În aceste condiţii, exercitarea dreptului la acţiune după 5 ani de zile face se vădeşte a fi prescrisă, în temeiul dispoziţiilor art. 176 Codul muncii (adoptat prin Legea 10/1972).

Decizia nr. 1097 din 3 decembrie 2010

Etichete:

Pretentii. Prescriptia dreptului la actiune. Cauze de întrerupere a cursului prescriptiei.

TIP SPETA: SENTINTA CIVILA
AUTOR: JUDECATORIA IASI
DOMENIU ASOCIAT: CERERI.

Dosar nr. 13232/245/2008

DATA SI NUMARUL: Sentinta civila nr. 11052/17.12.2009

TITLU: Pretentii. Prescriptia dreptului la actiune. Cauze de întrerupere a cursului
prescriptiei.

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Iasi la data de 21.05.2007
reclamantii AN , AM, BD, BM au formulat în contradictoriu cu pârâtul MR o actiune
prin care au solicitat instantei ca, prin sentinta pe care o va pronunta, sa dispuna
obligarea pârâtului la plata sumei de 20000 lei catre reclamanti AN , AM si la plata
sumei de 20000 lei catre reclamantii BD si BA, reprezentand valoarea aproximativa a
imbunatatirilor pe care le-au facut la imobilul situat in Iasi str. X si recunoasterea in
favoarea lor a unui drept de retentie asupra imobilului.
La termenul din data de 08.10.2007 instanta din oficiu a invocat exceptia lipsei
coparticiparii procesuale pasive obligatorii.
La termenul din data de 05.11.2007 paratul a invocat si exceptia lipsei de
interes a actiunii.
Analizînd materialul probator administrat, cu privire la exceptiile invocate a
caror solutionare se impune cu prioritate potrivit art. 137 c. pr. civ. instanta a retinut
urmatoarele:
Pentru exercitarea oricarei actiuni civile este necesara indeplinirea cumulativa
a patru conditii si anume afirmarea unui drept, interesul promovarii actiunii, calitate
procesuala a partilor si capacitate procesuala.
Prin interesul promovarii actiunii civile se intelege folosul practic urmarit de
catre cel care a pus in miscare actiunea civila. Interesul promovarii actiunii trebuie sa
fie legitim, sa fie nascut si actual si sa fie personal si direct. Interesul este nascut si
actual atunci cand exista in momentul in care se exercita actiunea civila in sensul ca
reclamantul s-ar expune la un prejudiciu daca nu ar recurge in acel moment la
exercitarea actiunii.
Atata timp cat impotriva lor nu a fost formulata o actiune de evacuare sau de
revendicare instanta a aprecit ca interesul reclamantilor de a obtine obligarea
paratului la plata contravalorii imbunatatirilor aduse imobilului nu este nascut si
actual deoarece reclamantii nu se expun nici unui prejudiciu pe care sa-l evite prin
formularea prezenta actiunii deoarece ei sunt beneficiarii directi ai imbunatatirilor
aduse imobilului. In cazul in care paratul ar formula o actiune in evacuare sau in
revendicare impotriva reclamantilor in acel moment interesul acestora de a solicita
obligarea paratului la plata contravalorii imbunatatirilor va deveni nascut si actual.
Fata de cele aratate anterior instanta apreciaza ca reclamantii nu au facut dovada
unui interes nascut si actual pentru promovarea prezentei actiuni si in consecinta va
respinge actiunea ca fiind lipsita de interes.
Avandu-se in vedere solutia care s-a dat cu privire la exceptia lipsei de interes
instanta a considerat ca nu se mai impune pronuntarea cu privire la celelalte exceptii
invocate.
În urma promovarii recursului de catre reclamanti prin decizia civila nr.
962/7.05.2008, li s-a admis calea de atac formulata, s-a respins exceptia lipsei de
interes a reclamantilor invocata de instanta din oficiu si s-a trimis cauza spre
rejudecare Judecatoriei Iasi.
În consecinta, pe rolul Judecatoriei Iasi s-a format dosarul 13232/245/2008
înregistrat la data de 26.09.2008.
Înca de la primul termen de judecata reclamantii A. prin aparator au invederat
faptul ca doresc sa predea apartamentul pe care nu-l mai folosesc din luna mai 2008,
sustinere reiterata la termenul din data de 29.10.2009, în cadrul încheierii de sedinta
pronuntate la acea data, când s-a consemnat faptul ca nu ar mai locui acolo din
septembrie 2008, data la care de altfel in fata instantei s-au si predat cheile de catre
acesti reclamanti pârâti pârâtilor-reclamanti, prin aparatori.
La termenul de judecata din data de 17.10.2008 instanta a dispus admiterea
exceptiei conexitatii , a reunit ds 14295/245/2008 la prezentul dosar,a introdus în
cauza, la solicitarea aparatorului reclamantilor, pe pârâtul NF si a unit cu fondul
exceptia prescriptiei dreptului la actiune în ceea ce prive?te îmbunata?irile care au o
vecime mai mare de trei ani invocata de pârâti prin aparatori.De asemenea, a admis
pentru ambele parti : proba cu înscrisuri si în plus pentru reclamantii pârâti proba cu
expertiza în constructii si testimoniala cu doi martori. La proba testimoniala
reclamantii au înteles sa renunte la termenul de judecata din data de 5.11.2009.
Fata de introducerea în cauza a acestui de-al doilea pârât instanta a precizat, la
acelasi termen de judecata , ca întelege sa nu mai reitereze exceptia lipsei
coparticiparii procesuale pasive invocate în primul ciclu procesual( fila 16 ds).
Expertul SM a depus la dosar expertiza dispusa în cauza ( fila 33ds).
La termenul din data de 27.02.2009 s-a admis exceptia nulitatii raportului de
expertiza invocata de aparatorul pârâtilor înca de la termenul de judecata din data de
13.02.2009 datorita nerespectarii de catre acesta a dispozitiilor art 208 Cod proc civ (
fila 64 ds), sens în care s-a revenit la expert. În consecinta la dosar s-a depus un nou
raport ( filele 73 si urm).La termenul din data de 8.05.2009 ( fila 89 si urm) s-a invocat
din nou de catre aparatorul pârâtilor nulitatea noului raport de expertiza motivat de
faptul ca expertul a citat pârâtii într-adevar la cabinet avocat, asa cum se dispuse,
însa pe numele avocatului si nu pe numele lor personal, asa cum era corect
procedural, astfel încât instanta a admis din nou exceptia nulitatii formulata si a
dispus din nou efectuarea unui nou raport( fila 92 si urm).Noul raport s-a depus la
dosar la filele 95 ?i urm, de data aceasta fiind întocmit în conditiile prevazute de
lege.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauza, instanta
retine urmatoarele:
Prin cererea de chemare în judecata reclamantii au solicitat obligarea celor doi
pârâti la plata contravaluarii îmbunatatirilor efectuate de ei la imobilul situat în str X,
Iasi, estimate de reclamanti initial la suma de 20.000 de lei fiecare, imobil în care au
locuit, fiecare familie ocupând 1/2 din suprafata locativa, precum si recunoasterea
unui drept de retentie asupra imobilului pâna la achitarea în intregime a sumei ce li
se cuvine.
Prin cererea de chemare în judecata formulata de catre reclamantii MR si NF,
înregistrata pe rolul Judecatoriei Iasi la data de 22.07.2008 acestia au solicitat în
contradictoriu cu pârâtii A si B evacuarea lor in imobilul individualizat mai sus si
obligarea lor la plata sumei de 30.000 de lei reprezentând nefolosinta ( chiria )
imobilului sus-mentionat ( aproximativ 130 de Euro/luna). La ultimul termen de
judecata – respectiv la termenul de judecata din data de 5.11.2009- pârâtii reclamanti
au precizat ca aceasta suma este ceruta pe perioada 22.07.2005-22.07.2008, fiind vorba
de o chirie lunara de 416,67 lei. Cererea a format obiectul ds 14295245/2008 ce a fost
conexat la prezentul dosar.
În vederea lamuririi situatiei de fapt instanta reliefeaza urmatoarele :
Prin sentinta civila nr. 4367/0.04.1997- ds 11.427/1996 pronuntata de
Judecatoria Iasi în ds 11427/1996 ( fila 10 ds initial) s-a dispus respingerea actiunii
formulate de reclamantii BD si AM în contradictoriu cu ML, prin care acestia au
solicitat constatarea faptului ca au un drept de proprietate asupra imobilului situat în
str Calarasi format din casa si teren de 500 mp, teren ce a fost dobândit prin
uzucapiune. În motivare s-a retinut ca intra-adevar au stapânit terenul continuu,
neîntrerupt si netulburati, împrejurare necontestata de pârâta, insa ca platile
efectuate de catre reclamanti pentru impozit nu au fost facute în nume propriu, ci
în calitate de chiriasi.
În urma unei noi actiuni formulate de catre reclamantii BD si BA, de data
aceasta în contradictoriu cu pârâta Consiliul Local, prin sentinta civila nr. 3723
pronuntata la data de 2.03.1998 – ds 14.753/1997 s-a admis actiunea si s-a constatat ca
acestia sunt proprietarii imobilului situat în str X format din casa de locuit compusa
din 2 camere, bucatarie,2 holuri si magazie si suprafata de 150 mp( fila 12 ds
initial).La fel, s-a pronuntat o hotarâre si în favoarea reclamantilor A în
contradictoriu cu acelasi pârât Consiliul Local , constatându-se ca acestia sunt
proprietarii imobilului situat în str Calarasi format din casa de locuit compusa din 2
camere, bucatarie, hol, baie si anexe si asupra suprafetei de 150 mp( fila 13 ds initial-
sentinta civila nr. 14585/14.10.1998- ds 13297/1998).
Prin sentinta civila nr 9943 pronuntata de Judecatoria Iasi la data de 20.09.2006
în ds 22843/2004( sentinta ramasa irevocabila la data de 17.09.2007) ce a avut ca obiect
solutionarea cererii de revizuire formulate de catre revizuientul Consiliul Local Iasi ,
s-a admis cererea formulata si s-a dispus revizuirea sentintei civile 3723 în sensul ca
s-a respins actiunea civila formulata de reclamantii B în contradictoriu cu pârâtul
Consiliul Local( fila 64 ds initial).La fel s-a întâmplat si pentru reclamantii A ( fila 69
si urm ds- sentinta civila nr. 4358/23.05.2005, ramasa irevocabila la data de
29.11.2006).
Asa cum s-a retinut în cadrul sentintelor civile anterioare reclamantii au
ocupat de mai bine de peste 47 de ani imobilul situat în Calarasi, suprafata locativa
fiind ocupata de catre dânsii -mai precis câte jumatate din suprafata locativa fiecare –
în calitate de chiriasi.
În ceea ce priveste calitatea procesuala pasiva a pârâtilor NF si MR, instanta
constata ca, în conformitate cu certificatele de mostenitori de la dosarul cauzei ( filele
48, 49 si 50 ds) ei au calitatea de mostenitori dupa NS ( primul în calitate de fiu, al
doilea în calitate de nepot de fiica), imobilul în cauza facând parte din masa
succesorala.
Cu privire la exceptia prescriptiei dreptului la actiune, pe care instanta o
analizeaza cu prioritate, în tem art 137 Cod proc civ, cu referire la îmbunatatirile
efectuate cu mai mult de trei ani în urma invocata de catre pârâtii reclamanti,
instan?a va dispune respingerea acesteia ca neîntemeiata pentru urmatoarele
motive :
În primul rând dreptul reclamantilor de a solicita contravaluarea
îmbunatatirilor s-a nascut o data cu introducerea actiunii în evacuare de catre pârâtii
reclamanti. Ori, nu este corect sa nu se recunoasca reclamantilor posibilitatea de a
cere contravaluarea tuturor îmbunatatirilor si sa se lase la îndemâna pârâtilor
alegerea momentului de la care reclamantii sa poata cere doar contravaluarea
îmbunatatirilor pe ultimii trei ani înaintea introducerii actiunii în evacuare. Aceasta
solutie de echitate este sprijinita si din punct de vedere juridic pe urmatoarele
considerente :
Dupa cum s-a aratat anterior, reclamantii au stapinit imobilul în calitate de
chiriasi ( de detentori precari).Ori, lasarea reclamantilor Amira si Balasanu în imobil timp
de atâtia ani de catre pârâtii reclamanti echivaleaza cu o recunoa?tere a dreptului acestora de a
cere contravaluarea îmbunatatirilor. Iar o noua prescriptie nu va începe sa curga atâta
timp cât bunul se afla în posesia celor care locuiesc acolo. Ori, fam B inca mai
locuieste acolo, iar fam A a plecat de buna voie în cursul anului 2008 ( fila 13 din
dosarul prezent), predarea cheilor fiind facuta de catre fam A in fata instantei la data
de 29.10.2009.În plus, situatia lor din punct de vedere juridic în sensul de a stabili în
ce calitate au îndreptatirea de a locui în imobilul individualizat nu a fost lamurita
definitiv decât prin sentintele civile prin care li s-au respins actiunile formulate în
contradictoriu cu Consiliul Local, sentinte ramase definitive în cursul anilor 2006-
2007( asa cum s-a aratat mai sus). Ori, reclamantii au introdus actiune prin care au
solicitat contravaluarea îmbunatatirilor la data de 11.04.2007 chiar înainte ca pârâtii
reclamanti sa solicite evacuarea lor prin cererea inregistrata la Judecatoria Iasi la data
de 22.07.2008. Asadar, ei au solicitat dreptul de a cere contravaluarea îmbunatatirilor
chiar înainte de a începe sa curga termenul de prescriptie, având dreptul de a solicita
contravaluarea tuturor îmbunaratirilor efectuate, îmbunatatiri de care se vor bucura
proprietarii de drept ai imobilului.

Pe fondul cauzei, instanta constata urmatoarele:
Referitor la aceste îmbunatatiri facute instanta constata ca, chiar prin decizia
civila nr. 962/7.05.2008 pronuntata în ds 7340/245/2007, prin care s-a dispus trimiterea
cauzei spre rejudecare ( fila 5 din sentinta), s-a aratat ca ” reclamantii sunt posesori
de buna credinta a imobilului în cauza si ca….au dreptul la obligarea proprietarului
la plata contravaluarii îmbunatatirilor aduse imobilului”.
În acest sens în afara de considerentele de ordin juridic care indreptatesc
reclamantii la plata contravaluarii îmbunatatirilor, instanta va avea în vedere în plus
si prev art 315 al 2 din Codul de proc civ care arata ca:” în caz de casare hotarârile instantei
de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum si asupra necesitatii administrarii
unor probe sunt obligatorii pentru judecatorii fondului”.
Prin raportul de expertiza efectuat în cauza s-a constatat ca reclamantii au
efectuat îmbunatatiri, majoritatea din ele fiind efectuate în ultimii 10-15 ani, expertul
precizând si ca valoarea îmbunatatirilor este de 31.062 lei pentru apartamentul
ocupat de fam A si de 29.895 lei pentru apartamentul ocupat de fam B ( fila 124
ds).Ori, asa cum arata expertul , imobilul are o vechime de peste 70 de ani,
necesitând executia unor lucrari de consolidare, reparatii capitale si înlocuirea unor
instalatii de apa, canal, electrice astfel încât obiectiunile exprimate de aparatorul
pârâtilor vizavi de anumite investitii facute de catre reclamanti ( fila 135 ds) nu pot fi
primite , ele nefiind dovedite în nici un fel. Asa cum a aratat domnul expert toate
investitiile facute au un caracter de îmbunatatire ceea ce este absolut normal daca
avem în vedere, asa cum s-a invederat mai devreme, vechimea mare a imobilului. De
altfel, de toate aceste îmbunatatiri se vor bucura proprietarii pârâti din aceasta
actiune.
În ceea ce priveste, solicitarea reclamantilor în sensul de a li se recunoaste
dreptul de retentie instanta precizeaza urmatoarele :
Fata de fam A instanta urmeaza a constata ca cererea lor a ramas fara obiect
având în vedere faptul ca ei nu mai locuiesc acolo. Cererea lor , facuta prin aparator,
exprimata în cadrul concluziilor scrise în sensul ca înteleg sa renunte la judecata
acestui capat de cerere nu poate fi primita atâta timp cat aparatorul nu a depus la
dosar o împuternicire speciala din care sa reiasa ca i s-a acordat dreptul de a renunta
(art 69 al1 din Codul de proc civ).
Fata de fam B instanta va recunoaste în favoarea acestora un drept de retentie
asupra a 1/2 din suprafata locativa a imobilului în cauza, pâna la restituirea catre ei de
catre pârâtii reclamanti, în mod solidar, a contravaluarii îmbunatatirilor în cuantum
de 29.895 lei .
Pentru toate aceste motive, instanta va admite în parte cererea principala si
va obliga pârâtii sa plateasca în mod solidar reclamantilor urmatoarele sume :
– în favoarea reclamantilor AN si AM va obliga pârâtii la plata sumei
de 31.062 lei reprezentând contravaloarea îmbunatatirilor efectuate
– în favoarea reclamantilor BD si A va obliga pârâtii la plata sumei de
29.895 lei reprezentând contravaloarea îmbunatatirilor efectuate.
De asemenea, va recunoaste în favoarea familiei B un drept de retentie
asupra 1/2 din imobilul situat Iasi, strada Calarasi , nr.17, folosit de ei, pâna la
achitarea în întregime de catre pârâti a sumei de 21.895 si va respinge ca ramasa fara
obiect cererea reclamantilor A de recunoastere a unui drept de retentie în favoarea
lor.
În ceea ce priveste cererea conexata, instanta o va admite în parte pentru
urmatoarele motive :
Astfel, referitor la solicitarea evacuarii fam A, pentru motivele expuse mai sus,
cererea sa a ramas fara obiect, motiv pentru care o va respinge ca atare.
Fata de fam B instanta va admite cererea datorita faptului ca acestia nu au un
titlu în baza caruia sa mai poata locui acolo astfel încât instanta va dispune
evacuarea acestei familii conditionat însa de plata prealabila de catre pârâti a
sumei de 29.895 lei reprezentând contravaluarea îmbunatatirilor efectuate la
imobil.
În ceea ce priveste capatul de cerere privind obligarea pârâtilor la plata
contravaluarii chiriei pe ultimii trei ani introducerii cererii de catre pârâtii
reclamanti, instan?a il va admite pentru urmatoarele motive :
Potrivit codului civil ( art 1411 Cod civil) este corect din punct de vedere
juridic ca reclamantii pârâti sa fie obligati la plata contravaluarii unei chirii lunare
având în vedere faptul ca ei au folosit acest imobil ca chiriasi ( adica ca detentori
precari), asa cum s-a constatat înca din prima sentinta civila pronuntata. Oricum ,
cuantumul chiriei pretinse de catre pârâtii reclamanti este oarecum modic si adaptat
vechimii cladirii astfel încât este pe deplin justificat. De altfel, pârâtii reclamanti au si
depus în dovedire practica pietii imobiliare,înscrisurile fiind atasate la ultimele
precizari facute pe fondul cauzei. S-ar putea obiecta de catre fam. A ca ei au parasit
imobilul din cursul anului 2008.Instanta arata însa ca nu se stie exact data la care au
parasit imobilul, fiind vorba de niste simple sustineri ( acestia aratând o data ca au
parasit imobilul in mai 2008, iar alta data în septembrie 2008), insa aspectul cel mai
relevant este acela ca au predat efectiv cheile pârâtului, deci posesia imobilului abia la data de
29.10.2009, in fata instantei de judecata. În consecinta, este justificata si dovedita cererea
reclamantilor de a solicita contravaluarea chiriei pe perioada de
22.07.2005/22.07.2008, adica cu trei ani inainte de introducerea actiunii si , în
consecinta, va admite capatul de cerere formulat de pârâti în contradictoriu cu
reclamantii în sensul ca :
– va obliga reclamantii A si B la contravaloarea chiriei aferente unitatii
locative folosita pe perioada 22.07.2005 – 22.07.2008, respectiv la plata
sumei de 15.000 lei fiecare.

Fata de cheltuielile de judecata efectuate, instanta fata de prev art 276 Cod
proc civ, va dispune compensarea lor partiala.
Astfel , fata de modul de solutionare a cauzei, pe ambele cereri, fata de
cheltuielile suportate de fiecare parte, precum si fata de cheltuielile facute si dovedite
de fiecare parte, instanta , în tem art 274 Cod proc civ.:
– va obliga pârâtii în mod solidar la plata catre reclamantii AN si M a sumei
de 1860,75 lei cu titlu de cheltuieli de judecata reprezentând cota parte din onorariu
avocat, onorariu expert, taxa de timbru si timbru judiciar.
– va obliga pârâtii în mod solidar la plata catre reclamantii BD si BA a sumei
de 1822,75 lei cu titlu de cheltuieli de judecata reprezentând cota parte din onorariu
avocat, onorariu expert, taxa de timbru si timbru judiciar.

Etichete:

Anulare certificat de moştenitor. Prescripţia dreptului la acţiune. Condiţii.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuţi la data de 12.05.2008 reclamantul C.P. l-a chemat în judecată pe pârâtul B.P. solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea parţială a certificatului de moştenitor nr. 59 din 25.03.2005 cu privire la imobilele constând într-o casă de locuit de 48 mp, o bucătărie de vară în suprafaţă de 28 mp, un grajd de 28 mp, anexe, precum şi terenul aferent, bunuri rămase după defuncta B.T., decedată la data de 7.11.2004, în sensul că pârâtului îi revine cota de ? părţi indivize din bunurile menţionate şi nu cota de 1/1 cum s-a prevăzut în certificat. A solicitat, de asemenea, ieşirea din indiviziune cu privire la aceste imobile şi atribuirea lor în lotul său, al reclamantului, cu egalizarea loturilor prin sultă.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că la data de 17.11.2004 a decedat B.T., cu care a fost în relaţii de concubinaj peste 40 de ani, perioadă în care, fiind amândoi săraci, au primit suprafaţa de 5 ari teren de la numitul G.A. de pomană. Gospodăria descrisă în petitul acţiunii a fost ridicată de el împreună cu defuncta.
Precizează că defuncta, a avut mai mulţi copii, dar care i-au predecedat, pârâtul rămânând singurul copil în viaţă care, însă, de mult timp este plecat la tatăl său în Ucraina. Deşi cunoştea foarte bine că cei doi concubini au avut contribuţii egale la dobândirea acestor imobile, imediat după decesul lui B.T., pârâtul a obţinut certificatul de moştenitor nr. 59 din 25.03.2005, declarându-se ca unic moştenitor, însă prin sentinţa civilă nr. 1879/2007 a Judecătoriei Rădăuţi, definitivă şi irevocabilă, s-a constatat că el, reclamantul, şi pârâtul au un drept de coproprietate asupra imobilelor identificate în certificatul de moştenitor contestat în cote de ? fiecare.
Pârâtul, prin întâmpinarea depusă la dosar, a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, dedusă în prezenta cauză din sentinţa civilă nr. 1961/30.06.2005 a Judecătoriei Rădăuţi şi excepţia prescripţiei acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 4388 din 3.11.2008, Judecătoria Rădăuţi a admis în parte acţiunea şi a dispus anularea parţială a certificatului de moştenitor nr. 59 din 25.03.2005 cu privire la imobilele constând în casă de locuit de 48 mp, o bucătărie de vară în suprafaţă de 28 mp, un grajd de 28 mp, anexe, precum şi terenul aferent, bunuri rămase după defuncta B.T., decedată la data de 7.11.2004, în sensul că pârâtului îi revine cota de ? părţi indivize şi nu cota de 1/1 cum s-a prevăzut în certificat. Capătul de cerere privind ieşirea din indiviziune a fost disjuns.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin sentinţa civilă nr. 1879 din 21.05.2007 a Judecătoriei Rădăuţi, definitivă şi irevocabilă, s-a constatat că părţile din prezentul litigiu, au un drept de coproprietate asupra imobilelor constând în casă, grajd şi bucătărie, situate în com. Brodina, pe terenul în suprafaţă de 512 mp, în cote de câte ? fiecare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul B.I., prin care a reiterat excepţiile autorităţii de lucru judecat şi prescripţiei acţiunii şi a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active.
Tribunalul Suceava, prin decizia civilă nr. 97 din 3.03.2009, a admis apelul şi a schimbat în parte sentinţa în sensul că a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active, şi, în consecinţă, a respins acţiunea ca fiind introdusă de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.
Curtea de Apel Suceava, prin decizia civilă nr. 125 din 5.05.2009, a admis recursul declarat de reclamant împotriva hotărârii tribunalului, pe care a casat-o, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinând în motivare că instanţa de apel a soluţionat cauza pe o excepţie care nu este dată, situaţie care echivalează cu soluţionarea cauzei fără a intra în cercetarea fondului.
Tribunalul Suceava, în rejudecare, prin decizia civilă nr. 273 din 8.09.2009 a respins apelul declarat de pârât ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata sumei de 900 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel instanţa de apel a reţinut că nu este dată în cauză excepţia autorităţii de lucru judecat în raport de sentinţa civilă nr. 2039/2005 a Judecătoriei Rădăuţi, definitivă şi irevocabilă, prin care acţiunea reclamantului C.P. a fost respinsă pentru lipsa calităţii procesuale active pe motiv că nu are calitatea de moştenitor după defuncta B.T., întrucât în prezentul litigiu reclamantul a solicitat anularea în parte a aceluiaşi certificat de moştenitor pe un alt motiv, întemeiat pe dreptul său de proprietate în cotă de 1 / 2 părţi indivize din bunurile imobile ce compun masa succesorală, bunuri dobândite în timpul relaţiilor sale de concubinaj cu defuncta.
A reţinut instanţa de apel că reclamantul nu are calitatea de moştenitor după defuncta B.T., astfel că acţiunea sa prin care contestă cuprinderea în masa succesorală rămasă după defunctă a unui bun, proprietatea sa exclusivă, este guvernată de regulile aplicabile acţiunii reale, care este imprescriptibilă din punct de vedere extinctiv.
Prin urmare, conchide instanţa de apel, în mod corect a fost respinsă excepţia privind prescripţia dreptului material la acţiune al reclamantului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul B.I., în motivarea căruia a arătat că legea nu distinge în ceea ce priveşte prescripţia dreptului la acţiune în anularea certificatului de moştenitor între moştenitori şi persoanele vătămate într-un interes legitim, ci pentru toţi dreptul de a introduce acţiune pentru anularea unui certificat de moştenitor se prescrie în termen de 3 ani, care curge de la data emiterii actului menţionat.
Astfel, apreciază pârâtul recurent, eronat instanţa de apel a respins apelul pe motiv că acţiunea reclamantului este guvernată de regulile aplicabile acţiunii reale, care este imprescriptibilă.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Examinând recursul, prin prisma motivelor formulate, ce vizează dispoziţiile 304 pct. 9 Cod procedură civilă, a actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente.
Orice persoană care se consideră vătămată în drepturile sale prin menţiunile cuprinse în certificatul de moştenitor poate cere anularea acestuia.
Moştenitorul sau moştenitorii participanţi la procedura succesorală notarială nu pot cere anularea decât dacă fac dovada unui viciu de consimţământ sau a unui motiv de nulitate absolută (frauda la lege, cauză ilicită, obiect ilicit etc.). Fără a se confunda cu un contract, certificatul de moştenitor este totuşi rezultatul unui acord între moştenitorii participanţi la procedura succesorală notarială necontencioasă. Ori, acest acord trebuie să fie neafectat de vicii de consimţământ sau cauze de nulitate absolută.
Moştenitorilor participanţi la procedura succesorală notarială nu li se permite aşadar să facă „dovada contrară” menţiunilor cuprinse în certificatul de moştenitor, faţă de ei acest act având o forţă probantă deplină.
Acţiunea moştenitorilor pentru anularea certificatului de moştenitor pentru vicii de consimţământ este supusă termenului de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 3 al. 1 din Decretul nr. 167/1958, care începe să curgă după distincţiile prevăzute la art. 9 din actul normativ menţionat.
Faţă de terţi însă certificatul de moştenitor nu are decât o forţă probantă relativă, menţiunile sale putând fi combătute prin orice mijloc de dovadă admis de lege. Astfel, pot cere anularea certificatului de moştenitor persoanele străine de moştenire care au drepturi proprii asupra bunurilor incluse în certificatul de moştenitor ca făcând parte din masa succesorală.
Cum, în speţă, reclamantul căruia i s-a recunoscut definitiv şi irevocabil dreptul de proprietate asupra cotei de ? din masa bunurilor care au fost trecute în certificatul de moştenitor contestat, nu pretinde că ar avea calitatea de moştenitor după defuncta B.T. şi nu invocă, deci, un caz de nulitate relativă pentru a fi aplicat acţiunii formulate de el termenul de prescripţie de 3 ani, ci contestă faptul că în masa succesorală au fost cuprinse bunuri proprietatea sa, corect a reţinut instanţa de apel că acţiunea ce formează obiectul prezentului dosar este guvernată de regulile aplicabile acţiunii reale, care este imprescriptibilă din punct de vedere extinctiv.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro