404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Privatizare. Despăgubiri pentru restituirea în natură, către foştii proprietari, a unor active.

Conform dispoziţiilor art. 324 alin. 1 din O.U.G. nr. 88/1997, modificată şi completată prin Titlul I al Legii nr. 99/1999, instituţiile publice implicate asigură repararea prejudiciilor cauzate societăţilor comerciale privatizate sau în curs de privatizare, prin restituirea către foştii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat.

Despăgubirea, reprezentând echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură, în temeiul unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, se achită societăţii comerciale de către instituţia publică implicată, de comun acord cu persoana juridică astfel păgubită, iar în caz de divergenţă, prin justiţie.

Reclamanta S.C. CARMEN SILVA S.A. Eforie Sud a chemat în judecată FONDUL PROPRIETĂŢII DE STAT, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie stabilite despăgubirile pentru prejudiciul cauzat prin restituirea în natură către foştii proprietari a unor imobile deţinute de societatea reclamantă – active turistice situate în Eforie Sud.

S-a motivat că prin sentinţe civile irevocabile, terţele persoane fizice au dobândit dreptul de a le fi restituite imobilele în cauză, preluate în mod abuziv de statul român şi că prin executarea acestor hotărâri, patrimoniul societăţii reclamante a pierdut o parte însemnată a activelor sale.

Prejudiciul astfel cauzat a determinat iniţierea negocierilor cu instituţia publică implicată (la acea dată) în privatizare, conform art. 324 alin. 1 din O.U.G. nr. 88/1997 modificată, însă cu toate diligenţele depuse nu s-a reuşit finalizarea acestui demers.

Reclamanta a solicitat ca stabilirea cuantumului despăgubirilor să aibă în vedere valoarea de circulaţie a imobilelor.

Au fost depuse, cu titlu probator, hotărârile judecătoreşti emise în favoarea terţilor proprietari, precum şi procesele-verbale de executare încheiate de executorii judecătoreşti, pentru fiecare imobil în parte.

La 2.03.2001 a fost întregit cadrul procesual prin includerea, ca pârâtă în proces, a AUTORITĂŢII PENTRU PRIVATIZARE ŞI ADMINISTRAREA PARTICIPAŢIILOR STATULUI, înfiinţată prin reorganizarea F.P.S., conform art. 1 din O.G. nr. 269/ 2000, iar la 23.03.2001 s-a solicitat introducerea în cauză a Ministerului Turismului – ca instituţie implicată în procesul de privatizare a societăţilor comerciale din turism.

În apărare, Ministerul Turismului a invocat lipsa calităţii sale procesuale pasive, motivată pe împrejurarea că la data executării titlurilor faţă de patrimoniul societăţii reclamante, instituţia publică implicată în privatizare era F.P.S., drepturile şi obligaţiile acestuia fiind în prezent preluate de A.P.A.P.S.

La rândul său, A.P.A.P.S. Bucureşti a solicitat să se constate că nu are calitate procesuală pasivă în cauză şi că excepţia invocată de Ministerul Turismului este neîntemeiată, în măsura în care potrivit anexei 2 a O.U.G. nr. 7/11.01.2001 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de privatizare a societăţilor comerciale din turism, S.C. CARMEN SILVA S.A. a fost transferată din portofoliul A.P.A.P.S. în cel al Ministerului Turismului.

În soluţionarea excepţiilor invocate, instanţa a reţinut punctul de vedere exprimat de A.P.A.P.S. Bucureşti.

Potrivit art. 2 din O.U.G. nr. 7/2001, Ministerul Turismului este instituţia publică implicată în privatizarea în turism, calitate care îi conferă exercitarea tuturor competenţelor în acest proces, precum şi a drepturilor, dar şi a obligaţiilor ce decurg din poziţia de acţionar, în numele statului, la aceste societăţi comerciale.

S.C. CARMEN SILVA S.A. figurează printre societăţile de turism la care statul deţine pachetul de acţiuni de control. Prin preluarea societăţii comerciale de la A.P.A.P.S., Ministerul Turismului a devenit instituţie publică implicată în înţelesul dat de 324 din O.U.G. nr. 88/1997 modificată şi completată prin Titlul I al Legii nr. 99/1999, revenindu-i obligaţia de a asigura recuperarea prejudiciilor cauzate prin restituirea în natură, către foştii proprietari, a imobilelor preluate de stat şi scoase din patrimoniul reclamantei.

Va fi reţinută, astfel, temeinicia apărărilor A.P.A.P.S., în sensul lipsei calităţii sale procesuale pasive, cu consecinţa respingerii aceleiaşi excepţii invocate de Ministerul Turismului.

Asupra fondului, instanţa va reţine că acţiunea este întemeiată.

Prin sentinţele civile irevocabile prezentate la dosar şi puse în executare, reclamanta a pierdut dreptul de administrare asupra celor 41 de active turistice.

Conform dispoziţiilor art. 324 alin. 1 din O.U.G. nr. 88/1997, modificată şi completată prin Titlul I al Legii nr. 99/1999, instituţiile publice implicate asigură repararea prejudiciilor cauzate societăţilor comerciale privatizate sau în curs de privatizare, prin restituirea către foştii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat.

Despăgubirea, reprezentând echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură, în temeiul unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, se achită societăţii comerciale de către instituţia publică implicată, de comun acord cu persoana juridică astfel păgubită, iar în caz de divergenţă, prin justiţie.

În speţă, reclamanta a notificat F.P.S. Bucureşti (fosta instituţie publică implicată) pentru stabilirea datei începerii negocierilor, dar acestea nu au fost iniţiate, ca urmare a refuzului instituţiei menţionate.

Expertiza contabilă efectuată în cauză a stabilit valoarea pe care imobilele restituite o aveau la data la care au ieşit din patrimoniul reclamantei. S-a avut în vedere, astfel, valoarea stabilită la data de 30.06.1998 conform H.G. nr. 983/ 1998, din care s-au scăzut amortismentele şi gradul de uzură pe perioada iunie 1994 – iunie 1998.

În aceste condiţii, acţiunea va fi admisă, stabilindu-se despăgubiri în sumă de 6.661.036.638 lei, ce reprezintă echivalentul bănesc al prejudiciului înregistrat de reclamantă prin restituirea în natură a imobilelor deţinute de aceasta, către foştii proprietari.

(sentinţa civilă nr. 2627 COM/ 19.10.2001, irevocabilă conform deciziei civile nr. 278/2002 a Curţii de Apel Constanţa – secţia comercială)

VII. ASPECTE DE DREPT PRIVIND PRIVATIZAREA

VII. ASPECTE DE DREPT PRIVIND PRIVATIZAREA

Etichete:

Privatizare. Încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru spaţiul afectat unui cinematograf.

Prin Ordinul nr. 2543/2001 al Ministerul Culturii şi Cultelor a fost modificat Ordinul nr. 1/2000 al Preşedintelui Oficiului Naţional al Cinematografiei, în sensul că prevederile referitoare la aprobarea vânzării şi la încheierea contractelor de leasing cu clauză irevocabilă de vânzare nu se aplică sălilor de cinematograf şi celorlalte bunuri, proprietate publică a statului, aflate în administrarea R.A.D.E.F. – România Film.

În consecinţă, chiar dacă locatorul şi-a exprimat în principiu acceptul pentru încheierea contractului de vânzare a spaţiului destinat cinematografului, după intrarea în vigoare a noului act normativ sălile de cinematograf au fost excluse de la orice procedură care vizează înstrăinarea lor.

Reclamanta S.C. P S.R.L. a chemat în judecată Centrul Naţional al Cinematografiei şi R.A. a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor ,, România Film’’ şi a solicitat să se dispună obligarea pârâţilor la încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică asupra Cinematografului ,,Dacia’’ din municipiul Constanţa; în subsidiar, s-a solicitat să se pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

S-a susţinut că R.A.D.E.F. România Film – Filiala de exploatare a filmelor Constanţa a încheiat cu reclamanta contractul de asociere în participaţiune nr. 12/14.03.1997, în vederea exploatării în comun a spaţiilor din clădirea Cinematografului Dacia.

Conform art. 1 din Ordinul nr. 1/2000, Oficiul Naţional al Cinematografiei era obligat să procedeze la vânzarea activelor utilizate în baza unor contracte de asociere în participaţiune, a unor contracte de închiriere sau de locaţie de gestiune.

Pârâta R.A.D.E.F. i-a comunicat reclamantei, după solicitarea acesteia, că întruneşte condiţiile cerute de lege pentru a beneficia de vânzarea spaţiului şi a aprobat efectuarea expertizei imobiliare.

Acţiunea este nefondată.

În aplicarea prevederilor Ordinului nr.1/6.01.2000 pentru aprobarea vânzării şi încheierea contractelor de leasing cu clauză irevocabilă de vânzare de active disponibile din patrimoniul R.A.D.E.F., filiala Constanţa a comunicat evaluatorului, la 18.04.2000, avizul favorabil dat contractului încheiat de reclamantă (beneficiara unui contract de asociere în participaţiune) pentru întocmirea raportului de evaluare a Cinematografului ,,Dacia’’.

Cu adresa nr. 8/17.08.2000, R.A.D.E.F. a confirmat reclamantei că se găseşte în categoria utilizatorilor ce îndeplineau condiţiile pentru a beneficia de vânzare prin negociere directă a activelor. S-a precizat însă că, până la calificarea regimului juridic al bunurilor din patrimoniul R.A.D.E.F., se impune decalarea etapelor prevăzute în Regulamentul privind desfăşurarea procedurii de privatizare.

Ordinul nr. 1/ 2000 al Preşedintelui ONC – act normativ pe care reclamanta şi-a întemeiat acţiunea – aprobă declanşarea procedurilor de negociere directă în vederea vânzării activelor utilizate prin contracte de închiriere, de locaţie de gestiune ori de asociere în participaţiune sau în vederea transformării acestora în contracte de leasing cu clauză irevocabilă de vânzare.

La 6.06.2001, prin Ordinul nr. 2543 emis de Ministrul Culturii şi Cultelor, Ordinul nr. 1/2000 a fost modificat şi completat prin introducerea art. 31.

Conform acestui text, dispoziţiile ordinului nu se aplică sălilor de cinematograf şi celorlalte bunuri, proprietate publică a statului, care sunt în administrarea RADEF Româniafilm.

Prin urmare, Ordinul nr. 2543/2001 a statuat asupra apartenenţei sălilor de cinematograf la proprietatea publică şi, în acord cu regimul juridic al proprietăţii publice consacrat prin Legea nr. 213/1998, le-a exclus de la vânzare, respectiv de la încheierea unor contracte de leasing.

Pe de altă parte, până la suspendarea procedurilor de privatizare s-a întocmit raportul de evaluare a activului, fără a se fi iniţiat operaţiunile de negociere, în modalitatea reglementată de normele metodologice aprobate prin Ordinul nr.1/2000, astfel că nu se poate reţine că pârâţii şi-au asumat faţă de reclamantă obligaţia de a încheia un contract de vânzare-cumpărare.

(sentinţa civilă nr. 2641 COM/ 22.10.2001)

Etichete:

Privatizare. Vânzare de active. Încheierea contractului de vânzare-cumpărare după încetarea valabilităţii contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare.

Încheierea contractului de leasing cu clauză irevocabilă de vânzare presupune obligaţia locatorului de a respecta, la expirarea perioadei de leasing, în mod necondiţionat, dreptul de opţiune al utilizatorului, în sensul achiziţionării imobilului sau de a-l restitui.

Reclamanta S.C. F S.R.L. a chemat în judecată S.C. C S.A. Constanţa, solicitând obligarea pârâtei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare asupra imobilului ce a făcut obiectul contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, nr. 1768/ 1998.

S-a solicitat să se constate caracterul abuziv al refuzului pârâtei de a realiza transferul dreptului de proprietate, conform art. 3 alin. 3 din contractul de leasing şi să se dispună asupra suportării de către pârâtă a daunelor cominatorii de 100.000.000 lei pe zi de întârziere, de la data formulării acţiunii, până la încheierea contractului.

S-a susţinut că după încheierea contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, reclamanta şi-a îndeplinit toate obligaţiile contractuale asumate, însă la expirarea perioadei de leasing (36 de luni calculate de la 01.05.1998), pârâta a refuzat să respecte clauza de vânzare irevocabilă a imobilului.

Prin acest refuz abuziv, societatea reclamantă a fost pusă în imposibilitatea de a învesti şi de a moderniza spaţiul comercial.

În drept s-au invocat dispoziţile art. 1073 – 1075 cod civil.

Pârâta a invocat excepţia de neexecutare a contractului, pe considerentul că reclamanta nu a achitat suma rezultată din actualizarea redevenţelor în raport de rata inflaţiei. Prin cerere reconvenţională, S.C. C S.A. a solicitat instanţei să dispună rezilierea contractului de leasing cu clauză irevocabilă de vânzare nr. 1768/ 1998, pentru neîndeplinirea acestei obligaţii a partenerului contractual.

În apărare, reclamanta a susţinut că societatea pârâtă s-a conformat obligaţiei de a-i comunica refuzul neexecutării clauzei menţionate după data sesizării instanţei, când a înaintat şi calculul redevenţei totale regularizate; prin acest fapt, pârâta recunoaşte implicit că sarcina comunicării calculului acestor sume actualizate îi revine în exclusivitate.

Pe baza actelor existente în cauză, instanţa a reţinut următoarele considerente:

Conform art. 1 al contractului de leasing imobiliar cu clauza irevocabilă de vânzare nr. 1768/ 1998, pârâta S.C. C S.A. s-a obligat să transmită reclamantei S.C. F S.R.L. dreptul de folosinţă şi posesie asupra imobilului determinat, utilizat ca spaţiu comercial (Unitatea 164), urmând ca la expirarea perioadei de 36 de luni de leasing, proprietarul să transmită necondiţionat utilizatorului dreptul de proprietate asupra bunului.

Obligaţia asumată pe parcursul derulării acestui contract de către pârâtă a fost cea a achitării redevenţei, în cuantumul stabilit şi la termenele convenite.

Părţile au consemnat în art. 3 obligaţia pârâtei de a respecta la expirarea perioadei de leasing, în mod necondiţionat, dreptul de opţiune al utilizatorului, în sensul achiziţionării imobilului sau de a-l restitui.

Modalităţile de plată a redevenţei au fost statuate prin art. 7 din contract; astfel, la expirarea contractului de leasing, locatorul urma să aibă în vedere vărsămintele efectuate de utilizator, cu titlu de redevenţă, precum şi cheltuielile cu amortizarea.

Contractul urma să îşi înceteze existenţa la 01.05.2001, motiv pentru care la 12.03.2001 reclamanta S.C. F S.R.L. îi comunică pârâtei – în temeiul clauzei cuprinse în art. 3 – opţiunea sa de a cumpăra imobilul şi încheierea, în acest caz, a contractului de vânzare-cumpărare.

La 04.05.2001 aceeaşi societate comunică proprietarului spaţiului că şi-a îndeplinit obligaţia privind plata redevenţei şi a unei valori reziduale de 8.585.850 lei, solicitând regularizarea redevenţei şi a altor plăţi efectuate, în funcţie de rata inflaţiei, cu comunicarea sumei rezultate în urma acestor operaţiuni.

În cursul acestor demersuri, pârâta S.C. C S.A. acţionează în judecată pe utilizator pentru a obţine anularea contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, însă acest demers a fost respins prin sentinţa civilă nr. 726 COM/ 2001 a Tribunalului Constanţa – secţia comercială, irevocabilă prin respingerea recursului de către Curtea de Apel Constanţa, la 18.10.2001.

Situaţia valorii actualizate a redevenţei a fost comunicată de societatea pârâtă după promovarea prezentei acţiuni, reclamanta exprimandu-şi în scris acceptul pentru achitarea sumei de 236.289.063 lei, în cursul procesului.

În consecinţă, acţiunea reclamantei este fondată, în ce priveşte executarea de către pârâtă a obligaţiei contractuale asumate, de a valorifica imobilul în funcţie de opţiunea exprimată de utilizator la data încheierii contractului de leasing.

Pârâta nu a dovedit existenţa unei culpe a partenerului contractual în derularea contractului, astfel că invocarea excepţiei de neexecutare – ca apărare de fond – apare ca nefondată; mai mult, sancţiunea solicitată (rezilierea) nu mai putea opera după împlinirea termenului contractual. Acest considerent a stat la baza soluţiei de respingere a cererii reconvenţionale.

Sub aspectul plăţii de daune cominatorii de către societatea pârâtă, ca urmare a refuzului de a efectua transferul dreptului de proprietate, instanţa a apreciat că acestea nu pot fi acordate.

Dispoziţiile art. 5803 alin. 1 cod proc.civilă prevăd că sancţiunea constrângerii debitorului obligaţiei neexecutate, printr-o amendă civilă, este aplicabilă în cazul obligaţiilor de a face intuitu personae, imposibil de adus la îndeplinire de către o altă persoană.

În speţă, reclamanta poate solicita daune interese pentru acoperirea prejudiciilor cauzate, iar nu daune cominatorii.

În consecinţă, acţiunea reclamantei urmează a fi admisă în parte.

(sentinţa civilă nr. 4023 COM/ 14.06.2002)

Etichete:

Privatizare. Vânzare de active. Obligaţia de încheiere a contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, prin transformarea contractului de asociere în participaţiune. Acordul de voinţă

Privatizare. Vânzare de active. Obligaţia de încheiere a contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, prin transformarea contractului de asociere în participaţiune. Acordul de voinţă al părţilor.

Dacă prin hotărâre a adunării generale a acţionarilor, societatea pârâtă şi-a exprimat acordul definitiv pentru încheierea contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, fiind stabilite totodată un preţ rezultat din evaluarea activului şi modalitatea de achitare în tranşe a valorii menţionate, există ipoteza de aplicare a prevederilor art. 27 din O.U.G. nr. 88/1997.

Odată întrunit acordul părţilor pentru transformarea vechiului raport obligaţional în contract de leasing imbiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, locatorul pârât nu-şi mai poate retrage în mod nejustificat acceptul, fiind obligată să perfecteze noul raport juridic.

La 29.03.2001 a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe acţiunea reclamantei S.C. ST S.R.L., privind obligarea pârâtei S.C. CS S.A. la încheierea contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare pentru activul – Vila ,,Recolta’’ pe care societatea reclamantă îl deţine în baza unui contract de asociere în participaţiune nr. 233/ 17.03.1995.

S-a susţinut că imobilul a beneficiat de toate investiţiile convenite prin clauzele contractului menţionat, a căror valoare reprezintă, potrivit raportului de evaluare, peste 15 % din valoarea activului.

Prin hotărârea A.G.A. din 20.12.2000, societatea pârâtă a acceptat încheierea contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, fiind stabilit un preţ minim de 354.200.000 lei, pe baza raportului de evaluare a activului. La rândul său, F.P.S. a comunicat, prin reprezentantul său, acordul privind încheierea noului contract.

Reclamanta a susţinut că deşi sunt întrunite cerinţele art. 27 din O.U.G. nr. 88/ 1997 modif. prin Titlul I al Legii nr. 99/1999, pârâta refuză constant să încheie contractul de leasing.

Acţiunea este fondată.

Prin hotărârea adunării generale a acţionarilor din 20.12.2000, societatea pârâtă şi-a exprimat acordul definitiv pentru încheierea contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, cu stabilirea unui preţ impus de evaluarea activului şi a modalităţii de achitare în tranşe a valorii menţionate.

În speţă există ipoteza de aplicare a prevederilor art. 27 din O.U.G. nr. 88/1997 modif., întrucât activul face obiectul unui contract de asociere, societatea pârâtă are capital majoritar de stat, există acordul instituţiei publice implicate şi, totodată, s-a dovedit efectuarea lucrărilor de investiţii, la o valoare care permite asigurarea novaţiei.

Procedura de vânzare a activelor societăţilor comerciale cărora le sunt aplicabile aceste dispoziţii legale este opţională, dar nu şi în măsura în care cererea utilizatorului activului în cauză a fost aprobată prin hotărâre a organului deliberativ al societăţii cu capital majoritar de stat. O asemenea hotărâre, care nu a fost atacată în condiţiile art. 131 din Legea nr. 31/ 1990 republicată, devine obligatorie pentru organele executive ale societăţii şi nu mai poate fi retractată ori modificată nejustificat.

În speţă, societatea pârâtă şi-a exprimat, în modalitatea amintită, acordul pentru încheierea noului raport juridic, astfel că acţiunea reclamantei este întemeiată.

(sentinţa civilă nr. 3692 COM/ 17.12.2001. Prin decizia civilă nr.454/2002 a Curţii de Apel Constanţa-secţia comercială a fost admis recursul, hotărârea de fond fiind modificată în parte, ca urmare a renunţării recurentei la capătul de cerere privind oblligarea pârâtei la daune cominatorii.)

Etichete:

Privatizare. Vânzare de active. Invocarea nulităţii, pentru nerespectarea principiului specialităţii capacităţii de folosinţă. ( II )

Privatizare. Vânzare de active. Invocarea nulităţii, pentru nerespectarea principiului specialităţii capacităţii de folosinţă. ( II )

Conform art. 34 din Decretul nr. 31/1954, persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopului ei stabilit prin lege, actul de înfiinţare sau statut.Orice act juridic care nu este făcut în vederea realizării acestui scop este nul.

Reclamanta S.C. COMTEXT S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. MARIAN IMPEX S.R.L. solicitând anularea contractului de leasing imobiliar înregistrat la 27.04.1998.

Nulitatea a fost invocată pe considerentul încheierii contractului de leasing imobiliar cu încălcarea principiului specialităţii capacităţii de folosinţă, având în vedere că la data perfectării raportului juridic societatea nu avea cuprins, în obiectul de activitate, un asemenea act.

Acţiunea a fost respinsă.

Conform art. 34 din Decretul nr. 31/1954, persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopului ei stabilit prin lege, actul de înfiinţare sau statut.Orice act juridic care nu este făcut în vederea realizării acestui scop este nul.

O.G. nr. 51/1997 reglementează în mod distinct societăţile al căror obiect de activitate îl constituie în mod exclusiv această operaţiune juridică, astfel cum rezultă şi din titulatura actului normativ.

Ordonanţa nu este, însă, aplicabilă aceleiaşi operaţiuni juridice reglementate prin dispoziţii speciale ca în cazul O.U.G. nr. 88/1997, întrucât în speţă încheierea contractului de leasing operează ca efect al novaţiei raportului juridic anterior (contract de asociere în participaţiune, locaţie de gestiune sau închiriere asupra spaţiului comercial).

În consecinţă, societatea comercială nu trebuia să aibă menţionat, în obiectul de activitate, efectuarea operaţiunilor de leasing pentru a da eficienţă prevederilor cuprinse în O.U.G. nr. 88/1997.

(sentinţa civilă nr. 1338 COM/10.05.2000, definitivă conform deciziei civile nr. 33/2001 a Curţii de Apel Constanţa-secţia comercială, irevocabilă conform deciziei civile nr. 4116/2002 a C.S.J – secţia comercială)

Etichete:

Privatizare. Vânzare de active. Invocarea nulităţii, pentru nerespectarea principiului specialităţii capacităţii de folosinţă.( I )

Potrivit art. 34 din Decretul nr. 31/1954, persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopului ei stabilit prin lege, actul de înfiinţare sau statut.Orice act juridic care nu este făcut în vederea realizării acestui scop este nul.

Reclamanta S.C. COMTEXT S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. HAVEN S.R.L. solicitând anularea contractului de leasing înregistrat la 27.04.1998 şi a contractului de vânzare-cumpărare datat 28.01.1999.

Temeiul nulităţii invocate l-a constituit încheierea contractului de leasing imobiliar cu încălcarea principiului specialităţii capacităţii de folosinţă, având în vedere că la data perfectării raportului juridic societatea nu avea cuprins, în obiectul de activitate, un asemenea act.

Acţiunea a fost admisă.

Potrivit art. 34 din Decretul nr. 31/1954, persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopului ei stabilit prin lege, actul de înfiinţare sau statut.Orice act juridic care nu este făcut în vederea realizării acestui scop este nul.

Dispoziţiile legale enunţate consacră principiul specialităţii capacităţii de folosinţă, potrivit căruia prin actele sale juridice, persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi şi obligaţii care corespund scopului ei.

Modalitatea de înstrăinare a activelor sale în modalitatea transformării contractelor de asociere sau de locaţie de gestiune în leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare nu a constituit, pentru reclamantă, un act izolat, ci o practică frecventă de vânzare a spaţiilor comerciale.

Încheierea contractului de leasing era supusă, la data perfectării actului, reglementării date prin O.G. nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing.

Textul art. 14 din acest act normativ prevedea, anterior modificării şi completării sale prin Legea nr. 90/1998, cerinţa obţinerii avizului Ministerului Finanţelor pentru desfăşurarea activităţii de leasing, cuprinzând o enumerare limitativă a societăţilor autorizate să efectueze operaţiuni de leasing.

Cum în obiectul de activitate al reclamantei nu se regăsea o asemenea operaţiune, circumscris cadrului stabilit prin art. 1 şi art. 14 din O.G. nr. 51/1997, contractul de leasing încheiat la 27.04.1998 a fost încheiat cu încălcarea principiului specialităţii capacităţii de folosinţă.

Nulitatea contractului de leasing atrage şi nulitatea contractului de vânzare-cumpărare subsecvent.

(sentinţa civilă nr. 3239 COM/28.12.2000. Prin decizia civilă nr. 594/2001 a Curţii de Apel Constanţa-secţia comercială a fost admis apelul pârâtei, cu consecinţa schimbării în tot a sentinţei apelate, în sensul respingerii acţiunii ca nefondate. S-a reţinut, cu ocazia judecării apelului, inaplicabilitatea dispoziţiilor O.G. nr. 51/1997 faţă de actul juridic încheiat de reclamantă)

Notă: Pentru un punct de vedere contrar, a se vedea infra.

Etichete:

Privatizare. Întreprinderi mici şi mijlocii. Vânzarea activelor din turism.

În materia vânzării activelor turistice sunt aplicabile prevederile speciale ale O.U.G. nr. 52/2001, care au caracter derogator de la cele prevăzute prin Legea nr. 133/1999.

În consecinţă, cererea formulată de întreprinderile mici şi mijlocii, privind vânzarea activelor utilizate de acestea în temeiul contractului de asociere în participaţiune sau a celui de locaţie de gestiune, pe baza unui preţ negociat, nu va avea regimul prevăzut prin legea menţionată, în situaţia în care activul aparţine societăţilor comerciale din turism.

Prin acţiunea adresată instanţei la 17.10.2001, reclamanta S.C. Z S.R.L a chemat în judecată S.C. Biroul de Turism pentru Tineret S.A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună obligarea pârâtei de a vinde reclamantei vilele B5 şi B6 Belvedere, din staţiunea Costineşti.

În considerente s-a arătat că la 16.01.1994 a fost încheiat între cele două societăţi un contract de asociere în participaţiune, cu valabilitate de cinci ani, având ca obiect exploatarea în comun a celor două vile.

Reclamanta a menţionat că pe perioada de derulare a asocierii a adus spaţiilor turistice o serie de îmbunătăţiri, a căror contravaloare s-a ridicat la 39.014 dolari SUA, suma fiind recunoscută şi de către asociatul pârât.

După intrarea în vigoare a Legii nr. 133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privaţi pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, societatea reclamantă – organizată în forma prevăzută de lege – a solicitat pârâtei să îi vândă cele două active; această cerere a rămas fără răspuns.

În drept au fost invocate prevederile art. 12 alin.1 lit. a din Legea nr. 133/1999.

Instanţa a respins acţiunea reclamantei, pentru următoarele considerente :

Privatizarea societăţilor comerciale din domeniul turismului se supune dispoziţiilor O.U.G. nr. 52/2001 şi ale H.G. nr. 441/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a ordonanţei amintite.

Potrivit art. 10 din O.U.G. nr. 52/2001, dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează, în limitele compatibilităţii, cu cele ale O.U.G nr. 88/1997 cu modificările şi completările ulterioare.

Textul pct.5 din Norma metodologică de aplicare a O.U.G. nr. 52/2001, aprobată prin H.G. nr. 441/2001, în referire la art. 3 din ordonanţă, prevede că vânzarea oricărui activ din cadrul unei societăţi comerciale din turism se face numai cu aprobarea adunării generale a acţionarilor, indiferent de ponderea acelui activ în totalul activelor societăţii.

Prin urmare, norma dedusă din dispoziţiile art. 3 din O.U.G. nr. 52/2001 se raportează sub aspectul compatibilităţii, la cea cuprinsă în art 27 din O.U.G. nr. 88/1997 modificată şi completată, în sensul că vânzarea spaţiilor comerciale din turism este supusă întotdeauna aprobării adunării generale a acţionarilor societăţii cu capital de stat.

Ori, în speţă, reclamanta nu a dovedit aprobarea pârâtei prin hotărâre A.G.A. a încheierii contractului de vânzare.

Dispoziţiile art. 12 alin.1 lit. a din Legea nr. 133/1999, referitoare la obligativitatea vânzării activelor deţinute legal de aceste întreprinderi mici şi mijlocii, la simpla cerere şi pe baza unui raport de evaluare, nu pot avea aplicabilitate doar pe considerentul întrunirii de către reclamantă a calităţii de întreprindere mică.

(sentinţa civilă nr. 3142 COM/14.05.2002, irevocabilă conform deciziei civile nr. 1157/2002 a Curţii de Apel Constanţa – secţia comercială)

Notă: Dispoziţiile O.U.G. nr. 52/2001(aprobată prin Legea nr. 80/2002) au prevalenţă faţă de cele ale Legii nr. 133/1999 doar pe considerentul aplicării în timp a legii civile şi pe trimiterea expresă la reglementarea dată de O.U.G. nr. 88/1997, iar nu pe principiul specialia generalibus derogant.

Etichete:

Privatizare. Întreprinderi mici şi mijlocii. Obligaţie de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare pentru spaţiul comercial.

Potrivit art.12 alin. 2 din Legea nr. 133/ 1999, societăţile comerciale şi companiile naţionale cu capital majoritar de stat au obligaţia ca în termen de 90 de zile de la data depunerii cererilor de către persoanele interesate, să încheie contracte de vânzare-cumpărare pentru activele disponibile, deţinute de întreprinderile mici şi mijlocii sau să asigure accesul prioritar al acestora la închiriere, concesionare sau leasing.

Prin urmare, legea instituie o obligaţie, iar nu o opţiune, a titularului dreptului de proprietate asupra acestor active de a transmite acest drept, dacă este formulată o cerere în acest sens de întreprinderile mici şi mijlocii – beneficiare ale unui contract de închiriere, de asociere în participaţiune sau a locaţiei de gestiune, motiv pentru care dispoziţiile art. 27 din O.U.G. nr 88/1997 nu îşi găsesc aplicabilitate.

S.C. LM S.A. Constanţa a solicitat obligarea pârâtei S.C. A 2000 S.A. Bucureşti la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a activului (spaţiu comercial) situat în municipiul Constanţa, B-dul Tomis nr. 69, deţinut în baza unui contract de asociere.

Reclamanta a susţinut că spaţiul a fost deţinut încă de la darea lui în folosinţă, ca librărie; prin H.G. 521/1995 spaţiul a fost transmis, cu aceeaşi destinaţie, în administrarea Casei de Presă şi Editură Cultura Naţională.

S-a susţinut că deşi a fost formulată cerere de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare în temeiul O.U.G. nr. 88/ 1997 şi ulterior în baza Legii nr. 133/ 1999, pârâta nu a formulat un răspuns în acest sens.

Instanţa a admis cererea reclamantei şi a dispus obligarea pârâtei la încheierea contractului menţionat.

S-a reţinut, în considerente, că spaţiul în litigiu se află în folosinţa reclamantei încă din 1952, când aceasta era organizată ca un Centru de librării (reorganizată prin H.G. nr. 247/ 1991 în societate comercială), în prezent făcând parte din categoria întreprinderilor mici şi mijlocii.

În cauză sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 12 alin. 1 din lege, întrucât spaţiul în litigiu – ce aparţine pârâtei – este disponibil, fiind utilizat efectiv de către reclamantă pe baza unui contract de colaborare.

Reclamanta face parte din categoria întreprinderilor mici şi mijlocii, având în vedere că îşi desfăşoară activitatea în sfera producţiei de bunuri materiale şi servicii, cu numărul scriptic anual de personal prevăzut de art. 4 din Legea nr. 133/1999, astfel cum rezultă din actele depuse la dosar, iar societatea şi-a manifestat intenţia de a cumpăra spaţiul.

Raportul de expertiză tehnică a confirmat faptul că spaţiul a suportat reparaţii capitale şi investiţii care reprezintă cca. 54% din valoarea actuală a imobilului.

Textul art. 12 alin. 2 din Legea nr.133/1999 prevede obligaţia societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat ca în termen de 90 de zile de la data depunerii cererilor de către persoanele interesate, să încheie contracte de vânzare-cumpărare pentru activele disponibile, deţinute de întreprinderile mici şi mijlocii sau să asigure accesul prioritar al acestora la închiriere, concesionare sau leasing.

Faţă de aceste dispoziţii legale şi de împrejurarea că în speţă sunt întrunite cerinţele menţionate în textul sus-citat, acţiunea reclamantei va fi admisă astfel cum a fost formulată.

(sentinţa civilă nr. 1734 COM/ 3.07.2001, irevocabilă conform deciziei civile nr. 581/ 28.11.2001 a Curţii de Apel Constanţa-secţia comercială. S-a reţinut că din textele art. 12 şi 13 ale Legii nr. 133/ 1999 rezultă obligaţia, iar nu facultatea societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat şi a companiilor naţionale de a vinde activele – spaţii comerciale către deţinătorii acestora, în măsura în care este formulată o cerere în acest sens. S-a avut în vedere, totodată, că din moment ce în Legea nr. 133/ 1999 nu s-a menţionat completarea dispoziţiilor sale cu cele ale O.U.G. nr 88/ 1997, acest ultim act normativ nu îşi găseşte aplicabilitate în speţă, sub aspectul opţiunii pe care o are locatorul – societate cu capital majoritar de stat de a înstrăina sau nu activele către locatari ori asociaţi.)

Etichete:

Privatizare. Vânzarea terenurilor aferente activelor privatizate.Condiţia negocierii directe a preţului.

Conform art. 2 al H.G nr. 331/1992, preţul de vânzare a terenurilor aferente activelor vândute anterior datei eliberării, către societatea comercială vânzătoare, a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, se va determina prin negociere directă între părţile contractului de vânzare-cumpărare a activelor, fără ca acesta să se afle sub valoarea de circulaţie; această valoare urmează a fi stabilită cu respectarea criteriilor aprobate în aplicarea H.G. nr. 834/1991.

Reclamantul GN a chemat în judecată pe pârâta S.C. Mamaia S.A., solicitând instanţei obligarea acesteia la vânzarea terenurilor aferente minihotelurilor ,,Selena’’ şi ,,Rodna’’.

Considerentele prezentei acţiuni s-au întemeiat pe următoarea situaţie de fapt :

– cele două active au aparţinut societăţii pârâte, până la momentul înstrăinarii lor către BN IMPEX S.R.L., în cursul anului 1993 ;

– pentru terenul aferent activelor s-a constituit în favoarea cumpărătorului un drept de folosinţă, regimul juridic al acestora fiind guvernat de dispoziţiile H.G.nr.834/1991 şi H.G. nr. 331/1992 ;

– imobilele au fost înstrăinate de societatea cumpărătoare către S.C. ADA S.R.L., de la care ulterior le-a achiziţionat reclamantul, în 1997 ;

– până la data atestării dreptului de proprietate asupra terenurilor, pârâta nu putea transmite acest drept, însă la 06.05.1997 a fost emis certificatul de atestare a dreptului real al societăţii pârâte, pentru o suprafaţă care a inclus şi terenurile menţionate ;

– pârâta a refuzat transmiterea dreptului de proprietate către reclamant, pentru terenurile aferente celor două active.

Societatea pârâtă a invocat, prin întâmpinare, inadmisibilitatea acţiunii, excepţia fiind respinsă prin încheierea interlocutorie pronunţată la 23.05.2000, care a reţinut că inadmisibilitatea este motivată pe aspecte de fond, iar nu pe chestiuni legate de abilitarea legală a reclamantei de a sesiza instanţa intr-un asemenea litigiu.

Pe fond, pârâta a invocat lipsa unei opţiuni a reclamantului pentru cumpărarea terenurilor, după înştiinţarea asupra existenţei certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

Acţiunea este întemeiată.

În accepţiunea art 1 alin. 2 din H.G. nr. 331/1992, prin terenuri aferente activelor se înţeleg cele pe care sunt amplasate activele şi cele necesare desfăşurării în bune condiţii a activităţii acestora, cu identificarea lor în baza documentaţiei întocmite.

Din documentaţia care a stat la baza emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, înregistrată la O.C.O.T. Constanţa la nr. 553/1997, a reieşit că suprafaţa terenului aferent minihotelurilor ,,Selena’’ şi ,,Rodna’’ este aceea pentru care reclamantul a solicitat perfectarea actului de vânzare-cumpărare.

Reclamantul a fost înştiinţat de societatea pârâtă, în februarie 2000, asupra obţinerii titlului de proprietate pentru teren, fiindu-i comunicat, totodată, că poate să-şi exprime opţiunea de cumpărare. Pârâta a menţionat şi preţul stabilit pentru respectivele terenuri, conform unei expertize de evaluare.

Prin adresa nr. 19/ 02.03.2000, reclamantul a comunicat societăţii pârâte că nu acceptă preţul propus, întrucât îl consideră exagerat, iar ulterior părţile nu s-au mai întâlnit pentru negocieri.

Obligaţia pârâtei de a vinde terenurile nu a fost îndeplinită, astfel cum s-a apărat societatea, întrucât potrivit art. 2 din H.G. nr. 331/1992 preţul de vânzare al terenurilor prevăzute în art.1 se vor determina prin negociere directă între părţile contractului de vânzare-cumpărare a activelor.

Prin H.G. nr. 457/ 28.08.1997 au fost abrogate prevederile H.G. nr. 331/1992 privind vânzarea unor terenuri ale societăţilor comerciale cu capital de stat, astfel că în speţă sunt incidente dispoziţiile Titlului I al Legii nr. 99/1999 şi ale H.G. nr. 450/1999.

Art. 4.13. din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 450/1999, terenul aferent unui activ, a cărui situaţie juridică se clarifică dupa data vânzării activului, va fi vândut cumpărătorului activului la cererea acestuia, prin negociere, avându-se în vedere valoarea de circulaţie a terenului.

În aceste condiţii, reclamantul este îndreptăţit să pretindă pârâtei vânzarea terenurilor aferente activelor sale, împrejurare faţă de care acţiunea urmează a fi admisă, cu consecinţa obligării pârâtei la vânzarea acestor terenuri, la valoarea de circulaţie.

(sentinţa civilă nr. 3236 COM/ 28.12.2000; prin decizia civilă nr. 478/2001 a Curţii de Apel Constanţa-secţia comercială a fost admis apelul, cu consecinţa schimbării în parte a hotărârii apelate, în sensul ca vânzarea terenului aferent minihotelurilor să se realizeze în condiţiile consacrate prin H.G. nr. 331/1992, O.U.G. nr. 88/1997, modificată prin Legea nr. 99/1999 şi H.G. nr. 450/1999. A fost menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.

S-a apreciat că faţă de normele legale cuprinse în H.G. nr. 331/1992 părţile urmau să stabilească prin contract modalitatea negocierii directe a preţului de vânzare, acesta neputând fi sub valoarea de circulaţie a terenului. Chiar dacă această hotărâre de guvern a fost abrogată ulterior, contractul de vânzare a avut loc sub imperiul acestui act normativ, iar modificările legislative adoptate pe linia privatizării nu trebuie să îngrădească nici una dintre părţi în perfectarea vânzării terenurilor aferente activelor.

Prin urmare, în mod eronat stabilirea valorii de circulaţie a terenurilor s-a realizat conform H.G. nr. 500/1994 şi H.G. nr. 983/1998 , iar nu în condiţiile H.G. nr. 834/1991)

Notă: Se poate opina că textele legale invocate conduc spre o soluţie contrară, având în vedere că obiectul acţiunii l-a constituit pretenţia reclamantului ca pârâta să îndeplinească o obligaţie de a da (vânzarea efectivă a terenurilor), iar nu o obligaţie de a face (spre exemplu, iniţierea negocierilor asupra preţului de vânzare), cu atât mai mult cu cât din probe a reieşit inexistenţa unui acord al părţilor asupra elementelor principale ale unui contract de vânzare-cumpărare.

Prin urmare, refuzul pârâtei de a înstrăina imobilele, in absenta unui preţ convenit de comun acord, era justificat.

Sub aspectul soluţiei date în apel, se constată că ajunge la o concluzie identică, în sensul că terenul nu poate fi vândut sub valoarea de circulaţie, stabilindu-se însă şi modalitatea de determinare a acestei valori.

Etichete:

Privatizare. Vânzare de active. Emiterea unui răspuns faţă de cererea de transformare a contractului de locaţie de gestiune.

Dacă metodologia de privatizare, prevăzută prin acte normative speciale, stabileşte obligaţia societăţii care se privatizează de a răspunde în scris cererii locatarului care exploatează activul, privind transformarea contractului de locaţie a gestiunii în leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, locatorul va putea fi chemat în judecată pentru a comunica un punct de vedere.

În acest caz, obligaţia de a face decurge din lege, iar nu din contractul părţilor.

Reclamanta S.C. A.H. S.R.L. Mamaia a solicitat Tribunalului Constanţa–secţia comercială obligarea pârâtei S.C. H.A. S.A. – Mamaia la emiterea unui răspuns faţă de cererea de transformare a contractului de locaţie de gestiune nr. 57/ 1991, în contract de leasing cu clauză fermă de cumpărare, cu daune cominatorii de 100.000 lei pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea acestei obligaţii.

În considerente, reclamanta a arătat că în anul 1991, între MC şi societatea pârâtă s-a încheiat un contract de locaţie, având ca obiect Hotelul Apollo din staţiunea Mamaia. În acelaşi an, persoana fizică – beneficiară a contractului de locaţie a înfiinţat în condiţiile Legii 31/1990 societatea comercială S.C. A.H. S.R.L.; contractul a fost reînnoit în 1993, valabilitatea sa fiind prelungită la o perioadă de 10 ani.

Ulterior apariţiei normelor privind privatizarea societăţilor comerciale din turism a fost adresată locatorului cererea de transformare a contractului existent în leasing imobiliar, însă aceste demersuri au rămas fără răspuns.

Instanţa a reţinut următoarele considerente :

În cursul derulării contractului de locaţie a gestiunii, respectiv în sept. 1997 şi decembrie 1998, societatea reclamantă a adresat locatorului – pârât în cauză, o cerere prin care îşi exprimă opţiunea transformării contractului de locaţie de gestiune nr. 57/ 1991 în contract de leasing cu clauză fermă de cumpărare.

Conform art. 87 alin. 1 din H.G. nr. 457/1997 (prin care s-au aprobat Normele metodologice emise în aplicarea Legii nr. 58/ 1991 şi a Legii 55/ 1995), locatarii care au încheiate contracte de locaţie de gestiune cu societatea care se privatizează şi care au efectuat investiţiile prevăzute de lege aveau posibilitatea de a solicita vânzarea activului respectiv, fiind necesar şi acordul F.P.S. în acest sens.

Normele menţionate, intrate în vigoare în aug. 1997, au fost abrogate prin H.G. nr. 55/1998 ; ulterior, prevederile legale referitoare la privatizarea societăţilor comerciale din turism au fost cuprinse în O.U.G. nr. 32/ 1998, intrată în vigoare la 03.12.1998, care a abrogat orice dispoziţii contrare în legătură cu privatizarea acestei categorii de persoane juridice.

Conform art. 5 din O.U.G. 32/ 1998, societăţile comerciale din turism la care statul este acţionar şi care au în derulare contracte de locaţie de gestiune, de închiriere sau de asociere în participaţiune vor vinde sau vor încheia contracte de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, prin negociere directă cu locatarii sau cu asociaţii, în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

Potrivit art. 6 alin.1, iniţiativa transformării acestor contracte în leasing imobiliar aparţine persoanei fizice sau juridice care are în folosinţă activul şi care va depune în acest sens o solicitare scrisă la sediul societăţii privatizate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei.

Conform art. 6 alin. 3, societatea comercială căreia i-a fost înaintată cererea va răspunde în termen de 30 de zile de la data înregistrării ei, anunţând pe solicitant de soluţia reţinută de Consiliul de administraţie.

Faţă de dispoziţiile imperative ale textului sus-menţionat, care prevăd obligativitatea emiterii unui răspuns al societăţii supuse privatizării, al consiliului de administraţie, faţă de opţiunea partenerului contractual şi având în vedere că societatea pârâtă nu şi-a îndeplinit această obligaţie legală şi nu a făcut cunoscut părţii interesate poziţia Consiliului de administraţie, cererea reclamantei urmează a fi admisă, cu consecinţa obligării pârâtei la emiterea unui răspuns în legătură cu cererile formulate.

(sentinţa civilă nr. 3160 COM/ 18.12.2000, definitivă conform deciziei civile nr. 592/2001 a Curţii de Apel Constanţa – secţia comercială)

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro