404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Contestatie la executare

Titlu

Contestaţie la executare

Tip speta

Sentinţă civilă

Numar speta

726

Data speta

09.03.2012

Domeniu asociat

Contestaţie la executare

Continut speta

Prin sentinţa  civilă  nr. 726/2012 , pronunţată  în  dosar  nr.  522/208/2012, instanţa a admis contestaţia formulată de contestatoarea CMA în contradictoriu cu intimata D.G.F.PCS. A  fost anulată Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 1840/19.04.2011, emisă de intimată, precum şi toate actele de executare întocmite în baza acesteia.
Instanţa  a reţinut  că :
Prin contestaţia la executare înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 16.02.2012, sub numărul 522/208/2012, ulterior precizată, contestatoarea CMA a solicitat instanţei, în contradictoriu cu intimata D.G.F.P.
CSca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr.1840/19.04.2011, precum şi toate actele de executare întocmite în baza acesteia de către intimată.
În motivare, a arătat că, în perioada 22.02.2011-18.04.2011, contestatoarea a fost supusă inspecţiei fiscale, iar la finele controlului efectuat au fost emise Decizia de impunere nr. 1821/18.04.2011 şi Decizia de Instituire a măsurilor asigurătorii nr. 1840/19.04.2011, specificându-se că are de plătit suma de 36.091 lei, reprezentând T.V.A. în perioada supusă inspecţiei fiscale şi procedându-se la sechestrarea mai multor bunuri. Susţine că, dintre acestea, doar apartamentul din oraşul C se află în proprietatea comună a contestatoarei şi a soţului acesteia, iar restul bunurilor nu sunt deţinute de către aceasta. Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nu este legală, întrucât nu rezultă că ar exista pericolul înstrăinării bunurilor proprietate personală. Intimata nu a întocmit procese-verbale de sechestru asigurător al bunurilor mobile şi imobile, încălcând Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 2605/2010. Contestatoarea nu este de rea-credinţă, achitând 50% din valoarea debitului contestat, iar decizia atacată nu este motivată, necuprinzând argumente obiective care au condus la luarea măsurilor în discuţie. Simpla convingere subiectivă a organului de inspecţie fiscală, că debitorul s-ar sustrage de la urmărire, nu este suficientă pentru a conduce la luarea măsurilor asigurătorii.
Intimata a formulat întâmpinare, arătând, cu privire la capătul de cerere având ca obiect contestaţia împotriva deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii (singurul cu care instanţa a mai rămas învestită, după declinarea competenţei pe celelalte capete de cerere din dosarul cu nr. 2186/208/2011), că acestea au fost dispuse în conformitate cu prevederile art. 129 din O.G. nr. 92/2003, luarea acestora impunându-se datorită faptului că reclamanta figurează cu obligaţii la bugetul general consolidat.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Prin raportul de inspecţie fiscală din data de 18.04.2011, intimata a stabilit existenţa unor obligaţii de plată în sarcina contestatoarei, respectiv TVA suplimentar de plată (2009-2010), în cuantum de 28.354 lei, la care s-au adăugat penalităţi de întârziere în cuantum de 36.091 lei (f. 25).
În consecinţă, a fost emisă Decizia de impunere nr. 1821/18.04.2011, decizie atacată de către contestatoare pe calea recursului graţios (f. 7) precum şi în contencios administrativ, instanţa dispunând disjungerea capătului de cerere având ca obiect contestaţia împotriva acestei decizii şi declinarea judecării sale la Tribunalul Caraş-Severin.
Prin Decizia nr. 1840/19.04.2011, emisă de ANAF, D.G.F.P. Caraş-Severin, au fost luate măsuri asigurătorii asupra mai multor active patrimoniale enumerate în referatul justificativ întocmit (f. 33), reţinându-se că, prin actul administrativ-fiscal nr. 1821 din data de 18.04.2011, s-au stabilit în sarcina contestatoarei CMobligaţii de plată în cuantum de 36.091 lei.
Referatul justificativ al măsurilor asigurătorii (f.33) nu este motivat, formularul tipizat fiind completat doar cu datele mai sus menţionate, privind obligaţiile de plata şi actul administrativ-fiscal prin care au fost stabilite, respectiv bunurile selectate pentru aplicarea măsurilor asigurătorii.
Contestatoarea a mai depus la dosarul cauzei certificatul de atestare fiscală nr. 15486/04.08.2011, din care rezultă că PFA
CMA figura, la data respectivă (04.08.2011), cu obligaţii de plată accesorii de 7737 lei, respectiv că nu figurează cu sume solicitate a fi restituite.
În drept, potrivit art. 129 alin.2 din C. proc. fiscală, se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
De asemenea, potrivit alin.5 al aceluiaşi articol, decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată şi semnată de către conducătorul organului fiscal competent.
Conform alin. 11, împotriva actelor prin care se dispun şi se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii cel interesat poate face contestaţie în conformitate cu prevederile art. 172.
Apoi, conform art. 9 din O.G. 92/2003, înaintea luării deciziei organul fiscal este obligat să asigure contribuabilului posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la faptele şi împrejurările relevante în luarea deciziei.
Alin.2 prevede excepţiile, respectiv organul fiscal nu este obligat să aplice prevederile alin. (1) când: întârzierea în luarea deciziei determină un pericol pentru constatarea situaţiei fiscale reale privind executarea obligaţiilor contribuabilului sau pentru luarea altor măsuri prevăzute de lege; când situaţia de fapt prezentată urmează să se modifice nesemnificativ cu privire la cuantumul creanţelor fiscale; când se acceptă informaţiile prezentate de contribuabil, pe care acesta le-a dat într-o declaraţie sau într-o cerere; respectiv când urmează să se ia măsuri de executare silită.
Văzând starea de fapt mai sus expusă precum şi dispoziţiile legale enunţate, instanţa reţine că luarea măsurilor asigurătorii prin decizia atacată nu s-a făcut în conformitate cu prevederile legale, din două motive.
În primul rând, măsurile au fost luate fără ascultarea contribuabilului, respectiv a contestatoarei, în condiţiile în care, în cauză, nu este incidentă niciuna dintre situaţiile de excepţie enumerate de alin.2 al art. 9 din Codul de procedură fiscală.
În al doilea rând, organul fiscal nu a motivat în niciun mod luarea măsurilor, neinvocând şi nedovedind nicio situaţie concretă din care să rezulte că este îndeplinită condiţia prevăzută de textul legal, respectiv aceea a existenţei pericolului sustragerii, ascunderii sau risipirii patrimoniului contestatoarei, cu consecinţa periclitării sau îngreunării colectării.
Simpla completare a unui formular tipizat de către intimată, fără ca decizia să cuprindă elemente justificative concrete, aplicabile situaţiei contribuabilului faţă de care se ia măsura, nu este de natură a suplini motivarea luării unor măsuri restrictive asupra patrimoniului contribuabilului, şi pune instanţa în imposibilitatea de a exercita controlul de temeinicie a măsurii luate. Mai mult, în acest mod se aduce atingere dreptului de proprietate garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la CEDO, având în vedere că, deşi a avut loc o restrângere a dreptului de proprietate al contestatoarei, nu s-a justificat în nici un mod cauza acestei restrângeri, or în analiza respectării dreptului de proprietate de către organele statale, o importanţă crucială revine proporţionalităţii dintre ingerinţă şi motivele care justifică ingerinţa în dreptul de proprietate.
Mai mult decât atât, instanţa nu este în măsură să verifice nici susţinerea contestatoarei, potrivit căreia nu toate bunurile asupra cărora s-a luat măsura sunt în proprietatea acestora, situaţie ce se datorează tot motivării deficitare a deciziei nr. 1840/19.04.2011.

Jurisprudenta

1

id_institutie

208

Institutie

Judecătoria CARANSEBEŞ

Etichete: , ,

Cumpărare în scop de revânzare de autoturisme. Acte de comerţ

Tip: Decizie
Nr./Dată: 822 (02.06.2009)
Autor: Curtea de Apel Timisoara

O.G. nr. 7/2001, art. 15 – Constituie acte cu caracter comercial şi astfel supuse impozitării conform art. 15 din O.G. nr. 7/2001, cumpărarea în scop de revânzare a autoturismelor.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia contencios administrativ şi fiscal

Decizia civilă nr. 822 din 2 iunie 2009

Prin sentinţa civilă nr. 258 din 2 martie 2009 pronunţată în dosarul nr. 8789/30/2008, Tribunalul Timiş a respins ca nefondată acţiunea reclamantei persoană fizică, formulată împotriva pârâtelor D.F.P. Timiş şi D.G.F.P. Timiş pentru anularea deciziei nr. 1769/234/20.10.2008 emisă de D.G.F.P. Timiş, a Raportului de inspecţie fiscala din 14.11.2006, emis de A.F.P. Timişoara – Serviciul Control fiscal persoane fizice şi exonerarea de la plata sumei de 88.803 lei debit.

Prin decizia civilă nr. 822 din 2 iunie 2009 pronunţată în dosarul nr. 8789/30/2008, Curtea de Apel Timişoara a respins ca nefundat recursul reclamantei, cu motivarea că, prin raportul de inspecţie fiscală din 14.11.2006 emis de A.F.P. Timişoara s-a reţinut în sarcina reclamantei faptul că în perioada 2000 – 2003 aceasta a introdus în ţară un număr de 8 autoturisme din Germania pe care le-a comercializat la diverse persoane fără a declara venituri astfel realizate şi fără a avea autorizaţie de comercializare. S-au stabilit astfel obligaţii de plată în sumă de 88.803 lei din care 50.028 lei diferenţa impozit pe venit global pe anii 2000- 2003, 33.408 lei majorări de întârziere şi 5367 lei penalităţi de întârziere, aceste obligaţii fiind cuprinse în decizia de impunere nr. 35866/6.12.2006, decizie ce a fost contestată de către reclamantă conform art. 207 O.G. nr. 92/2003, contestaţie respinsă prin decizia nr. 1769/234./20.10.2008.

Curtea observă că starea de fapt reţinută prin raportul de inspecţie fiscală nu este contestată de reclamantă, aceasta arătând însă că cumpărarea autoturismelor s-a realizat cu titlu de hobby şi nu a reprezentat o profesie obişnuită, achiziţionarea autoturismelor fiind întâmplătoare iar revânzarea s-a datorat constatării unor defecţiuni. Aceste argumente nu pot fi reţinute de către instanţă întrucât în perioada 2000 – 2003 reclamanta a introdus în ţară un număr de 8 autoturisme din Germania pe care le-a comercializat la diverse persoane, aspecte care au fost reţinute de organele fiscale luând în considerare documentele puse la dispoziţie de către organele de poliţie, respectiv contracte de vânzare a autoturismelor, declaraţii ale cumpărătorilor şi chitanţele pentru achitarea accizelor şi a T.V.A.-ului, toate aceste documente dovedind indubitabil că reclamanta a săvârşit în mod reperat operaţiuni de vânzare-cumpărare de autoturisme câtă vreme conform art. 3 pct. 1 din Codul comercial sunt considerate fapte de comerţ cumpărarea de mărfuri în scop de revânzare şi nu sunt incidente dispoziţiile art. 5 C.com. potrivit cărora nu sunt considerate fapte de comerţ cumpărarea de produse sau de mărfuri ce s-ar face pentru uzul sau consumaţia cumpărătorului ori a familiei sale urmată de revânzarea acestora. În mod obiectiv reclamanta nu poate justifica achiziţionarea pentru uzul personal şi al familiei sale a unui număr de 8 autoturisme în perioada 2000 – 2003 pentru a reţine astfel că revânzarea acestora intră sub incidenţa art. 5 C.com. Autoturismele au fost achiziţionate succesiv pe perioada respectivă după ce în prealabil aceasta a procedat la înstrăinarea autoturismului deţinut anterior iar caracterul repetitiv al acestor fapte dovedeşte intenţia de revânzare care exista din momentul cumpărării autoturismelor.

Etichete: , ,

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro