Top

Revizuire formulată in temeiul art.322 pct.5 C.pr.c. Lipsa de diligenţă a revizuentei in procurarea înscrisurilor invocate in cerere

J U D E C A T A

Asupra cererii de revizuire de faţă:

Pe rolul instanţei s-a înregistrat sub nr. 893/277/26.06.2010, cererea de revizuire formulată de către revizuenta SC ******* S.A. – Sucursala Siriu împotriva sentinţei civile nr. 1147/11.10.2007, pronunţată în dosarul civil nr. 2316/277/2006 al Judecătoriei Pătârlagele , în contradictoriu cu intimaţii R.N., H.M., H.V., H.I., H.GH., H.S., O.V., B.M., H.I., N.Z., H.Gh.V., H.N., D.M., C.P. şi R.A., solicitând instanţei de judecată admiterea cererii şi anularea în parte a hotărârii atacate, iar pe fond respingerea acţiunii în revendicare formulată de numiţii R.C.Gh. şi R.A. , pentru suprafaţa de 2000 m.p. identificată în raportul de expertiză Sarafoleanu Maria şi inclusă în titlul de proprietate nr. 56191/2003, tarlaua 45, parcela 348 categoria fâneaţă.

Dosarul a fost format prin disjungerea cererii din dosarul nr. 2144/277/2009, dispusă prin încheierea de şedinţă din 25.05.2010, în baza art. 165 cod procedură civilă .

În susţinerea cererii revizuenta invocă disp. art. 322 punctul 5 cod procedură civilă, în sensul că au fost descoperite înscrisuri noi ce nu au putut fi avute în vedere la pronunţarea sentinţei atacate , înscrisuri care au forţă probantă prin ele însele, nefiind nevoie să fie confirmate prin alte mijloace de probă, acestea existau la data pronunţării hotărârii şi nu au putut fi invocate în procesul în care s-a pronunţat hotărârea deoarece au fost reţinute de partea potrivnică intenţionat , sau involuntar.

Cu privire la înscrisurile invocate revizuenta arată că acestea sunt reprezentate de tabelul nominal cu deţinătorii terenurilor expropriate şi scoase definitiv pentru investiţia „acumulare Siriu” , evaluate prin procesele verbale nr. 1 şi 2 /26.12.1989 conform decretului Consiliului de Stat nr. 203/1989 , în care la poziţia 35 apare intimata R.A. cu suprafaţa de 2200 m.p. fâneaţă, expropriată , pentru care a primit despăgubiri băneşti de 660 lei . Aceiaşi categorie de teren apare şi în titlul de proprietate nr. 56191/2003.

Revizuenta mai arată că intimata R.A. este nepoata lui R.C.Gh., pe numele căruia s-a emis titlul de proprietate , aspecte ce rezultă din registrul agricol din 1962, pe numele R.C.Gh. şi din declaraţia notarială din 20.12.2006.

Revizuenta susţine că în condiţiile în care s-au acordat despăgubiri în anul 1989, pentru terenul expropriat, iar acesta se află în proprietatea sa conform certificatului MO 3/479/1993, ce constituie titlul de proprietate cei doi nu mai erau îndreptăţiţi să revendice suprafaţa de 2000 m.p.

Revizuenta arată că înscrisurile noi doveditoare se află la filele 18-40 din dosarul nr. 1698/277/2009.

Intimatul R.N. a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, motivat de faptul că hotărârea reprezintă titlul executoriu care a fost deja în practică , iar în cel mai bun caz se putea formula o contestaţie a titlului până la ultimul act al executorului judecătoresc.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri .

Analizând actele şi lucrările dosarului sub incidenţa disp. art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, cu privire la excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de către intimatul R.N., instanţa constată că aceasta este neîntemeiată având în vedere următoarele motive: potrivit disp. art. 1201 cod civil, este lucru judecat atunci când a doua cererea în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceiaşi cauză şi este între aceleaşi părţi (..). Din textul legal menţionat instanţa reţine că pentru exista autoritate de lucru judecat trebuie îndeplinită cumulativ tripla identitate de părţi, obiect şi cauză .

În speţă instanţa constată că această identitate nu este îndeplinită având în vedere că prin sentinţa 1147/2007 s-a judecat un litigiu ce a avut ca obiect revendicare, iar în prezent este vorba de o cerere de revizuire ce reprezintă o cale extraordinară de atac.

În ceea ce priveşte cererea de revizuire, potrivit art. 322 punctul 5 cod procedură civilă, revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul , poate fi cerută în cazul în care după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică, sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurarea mai presus de voinţa părţilor (..).

Din interpretarea textului de lege menţionat instanţa reţine că exercitarea căii extraordinare a revizuirii pentru acest motiv presupune invocarea de către partea care promovează o astfel de cerere a unui înscris doveditor care a fost descoperit după darea hotărârii judecătoreşti ce se atacă, dar exista la momentul pronunţării acesteia , înscris ce are un caracter determinant şi nu a putut fi înfăţişat în procesul în care s-a pronunţat hotărârea respectivă, pentru că a fost reţinut de partea potrivnică, sau din cauza unei împrejurări mai presus de voinţa păţii .

În speţă, instanţa reţine din înscrisurile aflate la filele (18-42) din dosarul 1698/277/2008, respectiv adresa nr. 8684/31.07.2008, a administraţiei Naţionale Apele Române – Direcţia Apelor Buzău – Ialomiţa şi documentele anexate că la data la care s-a judecat dosarul nr. 2316/277/2006 acestea acte existau, ele acoperind o perioadă cuprinsă între anii 1976-1989. În condiţiile în care înscrisurile anexate adresei existau , cel puţin, încă din anul 1989 este evident că ele puteau fi procurate şi depuse la dosar prin diligenţa revizuentei , mai ales că aceste înscrisuri au legătură directă cu activitatea desfăşurată de către aceasta, astfel încât simpla împrejurare că revizuenta le-a descoperit accidental în luna noiembrie 2009 nu legitimează calea procedurală a revizuirii . În această situaţie nu se poate afirma că înscrisurile nu au putut fi prezentate la judecarea acţiunii în revendicare , datorită unei împrejurări mai presus de voinţa părţii , respectiv a forţei majore. Totodată instanţa reţine că revizuenta nu a făcut nici dovada faptului că aceste înscrisuri au fost reţinute de către partea potrivnică (voluntare sau involuntar) , astfel cum afirmă în cererea de revizuire .

Pe de altă parte, din analiza înscrisurilor invocate de către revizuentă , instanţa constată că despăgubirile ce au fost acordate au vizat terenurile afectate de „cuveta lacului de acumulare Siriu” aşa cum rezultă din procesul verbal nr. 450 /30.10.1976, situaţie în care este evident faptul că despăgubirile au fost acordate pentru terenurile ce au intrat în cuva lacului de acumulare Siriu şi nicidecum pentru cele neinundate, pentru care s-a reconstituit drept de proprietate.

Având în vedere cele menţionate instanţa constată că cererea de revizuire nu poate fi admisă.

Faţă de cele expuse urmează ca instanţa să respingă excepţia autorităţii lucrului judecat invocată de către intimatul R.N. .

Urmează ca în baza art. 326 cod procedură civilă să respingă cererea de revizuire .

Urmează ca în baza art. 274 cod procedură civilă să oblige pe revizuentă să plătească intimatului R.N. suma de 1000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E

Respinge excepţia autorităţii lucrului judecat, ridicată de către intimatul R.N.

Respinge cererea de revizuire.

În baza art. 274 cod procedură civilă obligă pe revizuentă să plătească intimatului R.N. suma de 1000 lei , cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Etichete: