Dreptul functionarilor publici la acordarea sporurilor privind suplimentul postului si suplimentul corespunzator treptei de salarizare

Tip: Sentinţă civilă
Nr./Dată: 305/CA (24.11.2008)
Autor: Tribunalul Vaslui
Domenii asociate: salarizare

Potrivit dispozitiilor art. 29 lit. c si d din Legea nr. 188/1999, devenit art. 31 prin republicare în 2006, pentru activitatea desfasurata , functionarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de baza, sporul pentru vechime în munca, suplimentul postului, suplimentul gradului.

Conform prevederilor art. 44 din O.U.G.nr.92/2004 si art. 48 din O.U.G. nr.2/2006, acordarea acestor drepturi a fost suspendata pâna la 31 decembrie 2006. Dispozitiile art.29, devenit 31 prin republicare, au reintrat în vigoare de la 1 ianuarie 2007 conform art. 13 din Legea nr.251/2006.

Tot prin aceasta lege s-a modificat art.29 al.1 lit.”d” din Legea nr.188/1999, în sensul ca „suplimentul gradului „ a fost înlocuit cu” suplimentul corespunzator treptei de salarizare”.

Reclamantii nu au beneficiat de aceste sporuri desi în art. 41 din O.G.nr.6/2007 privind salarizarea functionarilor publici s-a stipulat dreptul functionarilor publici la plata sporurilor si a altor drepturi salariale prevazute de legislatie specifica autoritatii sau institutiei publice în care îsi desfasoara activitatea.

În anexa la O.G. nr. 6/2007 la pct.”D” denumit sporuri specifice s-a prevazut ca personalul mentionat în anexa beneficiaza si drepturile prevazute de dispozitiile legale în vigoare, deci si de sporurile pretinse de reclamanti prin cererea formulata.

Desi dreptul reclamantilor la plata sporurilor solicitate este prevazut de Legea nr. 188/1999, pentru a fi posibila cuantificarea suplimentului postului si a suplimentului gradului, ca parti componente ale salariului functionarilor publici, este necesara existenta unor dispozitii date în aplicarea dispozitiilor art. 29 al.1 lit. c si a devenit art. 31 prin republicare, atributie ce revine legiuitorului în cazul promovarii unui act normativ cu forta juridica de lege.

În conditiile în care nu este reglementata modalitatea de calcul a suplimentului postului si a suplimentului gradului, nici instanta nu are competenta de a se substitui legiuitorului ori executivului în privinta acordarii efective a unui drept prevazut de lege care în prezent nu este posibil de exercitare efectiva.

Cuantificarea de catre instanta în raport de alte criterii ar reprezenta si o nesocotire a Deciziei Curtii Constitutionale nr. 820/2008 în cuprinsul careia s-a retinut ca ,, instantele judecatoresti nu au competente sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând ca sunt discriminatorii , si sa le înlocuiasca cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative”. Pâna la cuantificarea sporurilor cererea este prematur introdusa.

Urmeaza ca pentru aceste motive instanta sa respinga cererea ca prematur introdusa.

Etichete: funcţionar public, Legea nr. 188/1999, OG nr.6/2007, OUG nr.2/2006, suplimentul postului, treapta de salarizare

Suplimentul postului-treaptă salariu

TRIBUNALUL TULCEA
Dosar nr. 2902/88/2008
SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV
Sentinţa Civilă Nr. 182
Şedinţa publică de la 6 Februarie 2009

Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr. 2902/88/2008, formulată de reclamanţii: ……., toţi prin reprezentant legal SINDICATUL …….. – LEGAL REPREZENTAT PRIN LIDER FILIALA JUDEŢEANĂ – …….. au chemat în judecată D.G.F.P. TULCEA, AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – Bucureşti şi MINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR BUCUREŞTI pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Tulcea la plata sporurilor salariale cuvenite, constând în suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare de asemenea în procent de 25% din salariul de bază, începând cu data de 22 martie 2004 şi până în prezent, actualizate cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective a acestora, precum şi efectuarea menţiunilor corespunzătoare în cărţile de muncă.

In motivare, reclamanţii arată că, la solicitarea de acordare a sporurilor arătate, pârâţii au comunicat că nu se pot plăti aceste sume pentru că nu au fost prevăzute în bugetul instituţiei, capitole cu această destinaţie, cu toate că aceste drepturi trebuiau acordate începând cu 15 noiembrie 2001, fiind introduse în Legea nr. 188/1995 prin Legea nr. 161/2003, după care prin art. 44 din O.U.G. nr. 92/2004, s-a suspendat aplicarea respectivelor dispoziţii pentru perioada 2004 – 2006.

Se mai învederează că nici executivul, şi nici legiuitorul nu putea suspenda sau abroga acest drept întrucât un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă odată câştigat nu mai poate fi anulat, iar cenzurarea legalităţii suspendării succesive a actului normativ revine instanţei, sub sancţiunea denegării de dreptate, şi nu Curţii Constituţionale.

Reclamanţii precizează, în continuare, că normele legale de suspendare contravin art. 41 şi art. 53 din Constituţie pentru că un drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu şi contrar echităţii impuse de o societate democratică dar contravin şi art. 16 alin. 1 din Constituţie pentru că se creează o situaţie de discriminare faţă de celelalte categorii de persoane încadrate în muncă şi art. 15 alin. 2 deoarece aceste norme legale sunt retroactive, suspendând un drept câştigat sub imperiul Legii nr. 188/1999 în mod retroactiv, încălcându-se şi art. 1 din Protocolul adiţional la C.E.D.O., în condiţiile în care sporurile solicitate reprezintă un drept de creanţă, respectiv un bun în înţelesul protocolului.

Se subliniază, de asemenea, că s-a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi că suspendările succesive au întrerupt cursul prescripţiei extinctive ce şi-a reluat cursul după încetarea suspendării, invocându-se şi dispoziţiile art. 1 alin. 2 lit. i) din O.U.G. nr. 137/2000 întrucât se creează discriminare faţă de categoriile de funcţionari publici ce au câştigat aceste drepturi.

In drept, se invocă dispoziţiile Constituţia României, Legii nr.53/2003 Codul Muncii; Legii 188/1999 privind statutul funcţionarului public , rep.şi actualizată; Decretului 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă; Legii 554/2004 privind contenciosul administrativ; OUG 137/2000.

In dovedirea cererii, reclamanţii au depus la dosar, în copie, practică judiciară.

In apărare, pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a depus întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii reclamanţilor, ca nefondată.

Examinând cauza, în raport cu probele administrate, instanţa reţine că, reclamanţii sunt funcţionari publici în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Tulcea.

Potrivit art. 31 din Legea nr. 188/1999, republicată, forma în vigoare începând cu 1 aprilie 2004, pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

In perioada 2004 – 2006, dispoziţiile cuprinse la literele c) şi d) din textul legal menţionat au fost suspendate prin acte normative succesive: O.U.G. nr. 92/2004, Legea nr. 76/2005, O.U.G. nr. 2/2006 şi Legea nr. 417/2006.

Deşi este prevăzut în mod expres că în compunerea salariului funcţionarului public, pe lângă salariul de bază şi sporul de vechime, intră şi suplimentul postului, precum şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare, legiuitorul nu a stabilit şi cuantumul sporurilor în discuţie sau un minim de criterii în baza cărora să poată fi determinate, limitându-se la precizarea că suplimentul prevăzut la lit. d) din art. 31 se stabileşte în raport cu treapta de salarizare.

In aceste condiţii, este evident că stabilirea cuantumului celor două suplimente a fost lăsată de legiuitor în competenţa Administraţiei a cărei activitate fundamentală este aceea a organizării legii sau a executării în concret a legii.

In consecinţă, este atributul exclusiv al Administraţiei să execute în concret prevederile cuprinse în art. 31 din Legea nr. 188/1999 şi care beneficiază de o largă marjă de apreciere din moment ce singurul criteriu impus de legiuitor fiind cel relativ la treapta de salarizare pentru fiecare categorie de funcţionari publici.

A stabili la acest moment legalitatea sau nelegalitatea dispoziţiilor de suspendare nu este relevant în speţă pe de o parte pentru că perioada de suspendare a expirat, iar pe de altă parte, pentru că suspendarea nu a vizat decât plata acestor drepturi salariale şi nu existenţa acestora, ce nu a fost înlăturată, prevederile legale ce reglementau dreptul la cele două tipuri de sporuri producându-şi efectele şi în continuare.

Insă, în lipsa unui act infralegislativ emis sau adoptat de către Administraţie, prin care să fie stabilit cuantumul sau procentul celor două suplimente solicitate de reclamantă, instanţa nu are competenţa de a determina ea însăşi întinderea drepturilor salariale deoarece s-ar substitui Administraţiei, ipoteză în care ar încălca principiul separaţiei puterilor în stat, consacrat în art. 1 alin. 4 din Constituţia României.

Prin urmare, funcţionarii publici, înainte de a solicita plata respectivelor suplimente, ar trebui să acţioneze în sensul determinării Administraţiei să-şi îndeplinească atribuţiile de stabilire a cuantumului sau procentului sporurilor, după ce a rămas în pasivitate o atât de îndelungată perioadă de timp, profitând de faptul că s-a dispus suspendarea temporară a plăţilor acestora.

Este lipsit de eficienţă că, la acest moment, să se dispună plata celor două sporuri salariale, în mod generic, întrucât, ulterior, în condiţiile în care Administraţia persistă într-o atare atitudine de pasivitate, o hotărâre pronunţată în sensul arătat ar fi imposibil de executat, în lipsa unor minime criterii de determinare, după cum s-a arătat.

De asemenea, chiar dacă se verifică o situaţie discriminatorie în raport cu alţi funcţionari publici ce au obţinut hotărâri judecătoreşti prin care s-au admis acţiunile, o atare discriminare este doar aparentă întrucât, aşa cum s-a învederat, acele hotărâri nu pot fi puse în executare pentru că nu se poate determina modul de plată.

In măsura în care intervine Administraţia şi în îndeplinirea atribuţiilor sale, precizează modul de calcul al sporurilor respective, iar instituţia pârâtă persistă în refuzul de plată al sumelor la care reclamanta şi ceilalţi funcţionari publici au dreptul, nimic nu o împiedică pe reclamantă să promoveze o altă acţiune, fără a intra în discuţie o autoritate de lucru judecat.

Aşa fiind, având în vedere aspectele prezentate, instanţa urmează a respinge ca nefondată acţiunea promovată.

Urmează, totodată, a fi respinse excepţiile invocate de A.N.A.F. BUCUREŞTI privind lipsa calităţii procesuale pasive şi a necompetenţei materiale a Tribunalului Tulcea ca nefondate.

Etichete: contencios administrativ, Legea nr. 188/1999, Legea nr. 554/2004, Legea nr.53/2003, O.U.G. nr. 137/2000, suplimentul postului, treapta de salarizare

Funcţionar public – suplimentul postului/supliment treaptă de salarizare

Dosar nr. 2706/88/2008
SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV
Sentinţa Civilă Nr. 181
Şedinţa publică de la 6 Februarie 2009

Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr. 2706/88/2008, reclamanţii …………………. au chemat în judecată pârâta AGENŢIA JUDEŢEANĂ PENTRU OCUPAREA FORŢEI DE MUNCĂ – TULCEA pentru a se dispune obligarea acesteia la plata efectivă a suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, calculate şi plătite începând cu data de 1 ianuarie 2007 şi în continuare, până la încetarea raporturilor de serviciu, precum şi suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază retroactiv, respectiv din data de 22 martie 2004 până la data de 1 ianuarie 2007, perioadă în care au fost suspendate abuziv prin O.U.G. nr. 92/2004.

In motivare, reclamanţii arată că, la solicitarea de acordare a sporurilor arătate, pârâta a comunicat că nu poate plăti aceste sume pentru că nu au fost prevăzute în bugetul instituţiei, capitole cu această destinaţie, cu toate că aceste drepturi trebuiau acordate începând cu 15 noiembrie 2001, fiind introduse în Legea nr. 188/1995 prin Legea nr. 161/2003, după care prin art. 44 din O.U.G. nr. 92/2004, s-a suspendat aplicarea respectivelor dispoziţii pentru perioada 2004 – 2006.

Se mai învederează că nici executivul, şi nici legiuitorul nu putea suspenda sau abroga acest drept întrucât un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă odată câştigat nu mai poate fi anulat, iar cenzurarea legalităţii suspendării succesive a actului normativ revine instanţei, sub sancţiunea denegării de dreptate, şi nu Curţii Constituţionale.

Reclamanţii precizează, în continuare, că normele legale de suspendare contravin art. 41 şi art. 53 din Constituţie pentru că un drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu şi contrar echităţii impuse de o societate democratică dar contravin şi art. 16 alin. 1 din Constituţie pentru că se creează o situaţie de discriminare faţă de celelalte categorii de persoane încadrate în muncă şi art. 15 alin. 2 deoarece aceste norme legale sunt retroactive, suspendând un drept câştigat sub imperiul Legii nr. 188/1999 în mod retroactiv, încălcându-se şi art. 1 din Protocolul adiţional la C.E.D.O., în condiţiile în care sporurile solicitate reprezintă un drept de creanţă, respectiv un bun în înţelesul protocolului.

Se subliniază, de asemenea, că s-a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi că suspendările succesive au întrerupt cursul prescripţiei extinctive ce şi-a reluat cursul după încetarea suspendării, invocându-se şi dispoziţiile art. 1 alin. 2 lit. i) din O.U.G. nr. 137/2000 întrucât se creează discriminare faţă de categoriile de funcţionari publici ce au câştigat aceste drepturi.

In drept, se invocă dispoziţiile Constituţia României, Legii nr. 54/2003, Codul Muncii; Legii 188/1999 privind statutul funcţionarului public, republicată şi actualizată; Decretului 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă; Legii 554/2004 privind contenciosul administrativ; OUG 137/2000.

In dovedirea cererii, reclamanţii au depus la dosar, în copie, practică judiciară.

In apărare, pârâta Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă – Tulcea a depus întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii reclamanţilor, ca nefondată.

Examinând cauza, în raport cu probele administrate, instanţa reţine că, reclamanţii sunt funcţionari publici în cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă – Tulcea.

Potrivit art. 31 din Legea nr. 188/1999, republicată, forma în vigoare începând cu 1 aprilie 2004, pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

In perioada 2004 – 2006, dispoziţiile cuprinse la literele c) şi d) din textul legal menţionat au fost suspendate prin acte normative succesive: O.U.G. nr. 92/2004, Legea nr. 76/2005, O.U.G. nr. 2/2006 şi Legea nr. 417/2006.

Deşi este prevăzut în mod expres că în compunerea salariului funcţionarului public, pe lângă salariul de bază şi sporul de vechime, intră şi suplimentul postului, precum şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare, legiuitorul nu a stabilit şi cuantumul sporurilor în discuţie sau un minim de criterii în baza cărora să poată fi determinate, limitându-se la precizarea că suplimentul prevăzut la lit. d) din art. 31 se stabileşte în raport cu treapta de salarizare.

In aceste condiţii, este evident că stabilirea cuantumului celor două suplimente a fost lăsată de legiuitor în competenţa Administraţiei a cărei activitate fundamentală este aceea a organizării legii sau a executării în concret a legii.

In consecinţă, este atributul exclusiv al Administraţiei să execute în concret prevederile cuprinse în art. 31 din Legea nr. 188/1999 şi care beneficiază de o largă marjă de apreciere din moment ce singurul criteriu impus de legiuitor fiind cel relativ la treapta de salarizare pentru fiecare categorie de funcţionari publici.

A stabili la acest moment legalitatea sau nelegalitatea dispoziţiilor de suspendare nu este relevant în speţă pe de o parte pentru că perioada de suspendare a expirat, iar pe de altă parte, pentru că suspendarea nu a vizat decât plata acestor drepturi salariale şi nu existenţa acestora, ce nu a fost înlăturată, prevederile legale ce reglementau dreptul la cele două tipuri de sporuri producându-şi efectele şi în continuare.

Insă, în lipsa unui act infralegislativ emis sau adoptat de către Administraţie, prin care să fie stabilit cuantumul sau procentul celor două suplimente solicitate de reclamantă, instanţa nu are competenţa de a determina ea însăşi întinderea drepturilor salariale deoarece s-ar substitui Administraţiei, ipoteză în care ar încălca principiul separaţiei puterilor în stat, consacrat în art. 1 alin. 4 din Constituţia României.

Prin urmare, funcţionarii publici, înainte de a solicita plata respectivelor suplimente, ar trebui să acţioneze în sensul determinării Administraţiei să-şi îndeplinească atribuţiile de stabilire a cuantumului sau procentului sporurilor, după ce a rămas în pasivitate o atât de îndelungată perioadă de timp, profitând de faptul că s-a dispus suspendarea temporară a plăţilor acestora.

Este lipsit de eficienţă că, la acest moment, să se dispună plata celor două sporuri salariale, în mod generic, întrucât, ulterior, în condiţiile în care Administraţia persistă într-o atare atitudine de pasivitate, o hotărâre pronunţată în sensul arătat ar fi imposibil de executat, în lipsa unor minime criterii de determinare, după cum s-a arătat.

De asemenea, chiar dacă se verifică o situaţie discriminatorie în raport cu alţi funcţionari publici ce au obţinut hotărâri judecătoreşti prin care s-au admis acţiunile, o atare discriminare este doar aparentă întrucât, aşa cum s-a învederat, acele hotărâri nu pot fi puse în executare pentru că nu se poate determina modul de plată.

In măsura în care intervine Administraţia şi în îndeplinirea atribuţiilor sale, precizează modul de calcul al sporurilor respective, iar instituţia pârâtă persistă în refuzul de plată al sumelor la care reclamanta şi ceilalţi funcţionari publici au dreptul, nimic nu o împiedică pe reclamantă să promoveze o altă acţiune, fără a intra în discuţie o autoritate de lucru judecat.

Aşa fiind, având în vedere aspectele prezentate, instanţa urmează a respinge ca nefondată acţiunea promovată.

Etichete: C.E.D.O., funcţionar public, Legea nr. 188/1999, Legea nr. 54/2003, Legea nr. 76/2005, Legea nr.417/2006, O.U.G. nr. 137/2000, O.U.G. nr. 2/2006, O.U.G. nr. 92/2004, suplimentul postului, treapta de salarizare