404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Verificarea creanţelor. Furnizarea de utilităţi după data deschiderii procedurii. Rang de prioritate al creanţei.

Furnizarea de energie electrică pentru perioada ulterioară declarării falimentului, impusă de necesitatea conservării bunurilor debitoarei, au caracterul unor cheltuieli efectuate pentru bună administrare şi maximizarea averii celui supus acestei proceduri, situaţie care atrage pentru această creanţă rangul de prioritate conferit de art. 108 pct. 1 din Legea nr. 64/ 1995 republicată.

Creditoarea S.C. ELECTRICA S.A. – Sucursala de Distribuţie Constanţa a formulat contestaţie asupra înscrierii de către lichidator a creanţei sale de 65.192.614 lei, pe tabelul definitiv al obligaţiilor debitoarei, conform rangului de prioritate dat de art. 108 pct. 9 din Legea nr. 64/1995 republicată.

Creanţa declarată rezultă, conform susţinerilor creditoarei, din furnizarea de energie electrică societăţii în faliment, iar nu din prestaţiile anterioare momentului deschiderii procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului.

Contestaţia este întemeiată.

Furnizarea de energie electrică pentru perioada septembrie 1999 – martie 2000 nu este contestată, ea fiind determinată de imperativul conservării bunurilor debitoarei.

Prestaţiile de furnizare a energiei electrice în perioada de faliment au caracterul unor cheltuieli efectuate pentru administrarea bunurilor din averea debitoarei, situaţie care atrage pentru această creanţă rangul de prioritate conferit de art. 108 pct. 1 din Legea nr. 64/ 1995 republicată.

(sentinţa civilă nr. 1361 COM/ 25.05.2001, irevocabilă prin nerecurare)

Etichete:

Verificarea creanţelor. Termenul de prescripţie aplicabil creanţelor bugetare.

În cazul creanţelor bugetare, termenul prescripţiei valorificării lor se raportează la prevederile speciale ale O.G. nr. 11/1996.

Lichidatorul S.C. V S.RL. Constanţa a contestat, sub aspectul exigibilităţii, creanţa declarată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, apreciind că aceasta este prescrisă.

În considerente s-a avut în vedere că suma stabilită de creditorul bugetar ca o creanţă certă, lichidă şi exigibilă rezultă din procesul-verbal de control nr. 2192/ 24.03.1995. Acest act nu a fost urmat de o reactualizare a creanţei, iar debitorul nu a efectuat o plată, pentru a întrerupe cursul prescripţiei.

Contestaţia este întemeiată.

Declararea creanţelor faţă de societatea supusă procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului presupune verificarea caracterului lor cert şi exigibil, în condiţiile legii.

Cerinţa exigibilităţii se raportează la oricare dintre creanţele declarate, deci şi la cele bugetare, chiar dacă sub aspectul legitimităţii lor dispoziţiile art. 90 alin.2 din Legea nr. 64/1995 republicată instituie o excepţie de la regula verificării creanţelor.

(sentinţa civilă nr. 4627 COM/10.07.2002. Prin decizia civilă nr. 899/2002 Curtea de Apel Constanţa-secţia comercială a admis recursul declarat de creditoare, a casat sentinţa şi a trimis cauza pentru soluţionarea litigiului pe fond. S-a reţinut că în mod greşit prima instanţă a aplicat prevederile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, referitoare la prescripţia de trei ani, unei creanţe bugetare, a cărei exigibilitate este supusă dispoziţiilor O.G. nr. 11/1996, cu modificările ulterioare.)

Etichete:

Verificarea creanţelor. Contestaţie formulată de un creditor. Interesul contestării altei creanţe.

Interesul, ca o condiţie de exerciţiu a acţiunii civile, nu se justifică în cazul contestării, de către un creditor al debitorului în încetare de plăţi, a creanţelor aflate pe un rang de preferinţă inferior propriei creanţe. Creditoarea D.G.F.P.Constanţa a contestat, în condiţiile art. 88 alin. 4 din Legea nr. 64/1995 republicată, creanţele declarate de 27 de persoane fizice faţă de debitoarea S.C. CERLIN S.A., pe considerentul neîndeplinirii obligaţiei de plată a taxelor de timbru şi a inexistenţei documentaţiei care să justifice pretenţiile acestor creditori. Contestaţiile conexe au fost respinse ca lipsite de interes. S-a reţinut că interesul constituie o condiţie de exerciţiu a acţiunii civile, alături de afirmarea unui drept, de capacitatea şi calitatea procesuală. Interesul trebuie să fie legitim şi personal, născut şi actual, în sensul că dacă cel îndreptăţit nu ar recurge la acţiune, s-ar expune unui prejudiciu cert şi de neînlăturat. În cauză, contestatoarea nu justifică un asemenea interes, întrucât D.G.F.P. are calitatea de creditor bugetar, fiind înscris pe tabelul obligaţiilor pe rangul dat de art. 108 pct. 4 din lege – prioritar faţă de cel al creanţelor declarate de persoanele fizice. Interesul creditorului nu se justifică nici din perspectiva formulării ulterioare a unei cereri de autorizare a statului pentru exercitarea drepturilor conferite de executarea silită specială a creanţelor bugetare, întrucât în această procedură există posibilitatea contestării titlurilor executorii ale creditorilor care participă la urmărirea silită. (sentinţa civilă nr 815 COM/ 2.04.2001, irevocabilă prin nerecurare)

Etichete:

Verificarea creanţelor. Obligaţii inopozabile debitorului.

Contractele bareboat încheiate intre operatori şi proprietarul navelor ( în prezent în faliment) prevedeau preluarea integrală de către aceste societăţi a obligaţiilor armatorului, pentru gestiunea tehnică şi comercială a navelor în cauză.

Prin urmare, potrivit art. 973 cod civil, contractele încheiate în nume propriu de către terţi nu pot fi opozabile armatorului – debitor în faliment.

Fiind terţ în raport de drepturile şi obligaţiile stabilite contractual de cei care exploatau navele sale, debitorul nu poate fi obligat la asumarea răspunderii pentru neexecutarea contractului.

Creditoarea S.C. TO Ltd. – societate cipriotă a declarat faţă de CNM NAVROM S.A. – în faliment, o creanţă de 84.286,64 dolari SUA.

Lichidatorul a contestat această creanţă, apreciind că nu este datorată de societatea în faliment. S-a susţinut că raporturile contractuale privind vânzarea-cumpărarea de combustibili au fost stabilite între creditoare cu operatorii de bareboat ai celor cinci nave, obligaţia plăţii preţului incumbând astfel acestora din urmă, iar nu proprietarului navelor.

Contestaţia este întemeiată.

Creditoarea a convenit, în perioada iul. 1997 – iun. 1998, cu operatorii S.C. DSL S.A., S.C. NIJ S.R.L. şi S.C. ESJ S.R.L. vânzarea de combustibil pentru un număr de cinci nave aparţinând CNM NAVROM S.A.

Contractele de bareboat încheiate între operatori şi proprietarul navelor prevedeau preluarea integrală de către aceste societăţi a obligaţiilor armatorului, pentru gestiunea tehnică şi comercială a navelor în cauză.

Prin urmare, potrivit art. 973 cod civil, contractele încheiate în nume propriu de către terţi nu pot fi opozabile armatorului – debitoare în faliment.

Fiind terţ în raport de drepturile şi obligaţiile stabilite contractual de cei care exploatau navele sale, C.N.M. NAVROM S.A. nu poate fi obligată la asumarea răspunderii pentru neexecutarea contractului de către una dintre părţi.

(sentinţa civilă nr. 489 COM/ 24.02.2000, irevocabilă prin nerecurare)

Etichete:

Verificarea creanţelor. Echivalentul acţiunilor deţinute la societatea în faliment.

În procedura de lichidare şi faliment operaţiunile de partaj către asociaţi sau acţionari sunt ulterioare distribuirii sumelor realizate în urma lichidării şi se fundamentează pe bilanţul contabil întocmit anterior, în conformitate cu prevederile Ordinului Min. Finanţelor nr. 122/1998.

Includerea în masa pasivă a drepturilor ce decurg din proprietatea asupra acţiunilor ar conduce la distribuţia inechitabilă a sumelor obţinute din lichidare, întrucât ar permite repartizarea concurentă a acestor sume între creditorii chirografari ai societăţii, ale căror creanţe s-au constituit din raporturile comerciale ale societăţii în faliment, pe de o parte, şi acţionari, pe de altă parte, pentru drepturile izvorâte din calitatea menţionată.

Lichidatorul societăţii în faliment S.C. MI S.A. a contestat creanţa declarată de BC şi înscrisă pe tabelul preliminar al obligaţiilor debitoarei, solicitând judecătorului sindic respingerea acestor pretenţii şi neînscrierea sumei pe tabelul definitiv de creanţe.

S-a susţinut că persoana fizică este acţionar al societăţii în faliment şi a solicitat înscrierea sa pe tabelul obligaţiilor debitoarei, în vederea recuperării contravalorii celor 39 de acţiuni deţinute din capitalul social.

Lichidatorul a considerat că deşi valorificarea dreptului născut din calitatea de acţionar este statuat prin lege, în procedura de lichidare şi faliment operaţiunile de partaj către asociaţi sau acţionari sunt ulterioare distribuirii sumelor realizate în urma lichidării şi se fundamentează pe bilanţul contabil întocmit anterior, în conformitate cu prevederile Ordinului Min. Finanţelor nr. 122/1998.

S-a apreciat, totodată, că includerea în masa pasivă a drepturilor ce decurg din proprietatea asupra acţiunilor ar conduce la distribuţia inechitabilă a sumelor obţinute din lichidare, întrucât ar permite repartizarea concurentă a acestor sume între creditorii chirografari ai societăţii, ale căror creanţe s-au constituit din raporturile comerciale ale societăţii în faliment, pe de o parte, şi acţionari, pe de altă parte, pentru drepturile izvorâte din calitatea menţionată.

Pârâta creditoare a susţinut că este îndreptăţită să solicite înscrierea sa pe tabelul obligaţiilor, cu echivalentul valoric al celor 39 de acţiuni deţinute la această societate. Acţionarul a acceptat că în procedura falimentului nu-i poate fi platită nici o sumă în contul participaţiei sale la capitalul social, mai înainte de acoperirea tuturor creanţelor societăţii, însă a apreciat că valoarea acţiunilor trebuie să se regăsească într-un raport final al lichidatorului, în care să se precizeze eventualul activ net rămas după distribuţie.

Contestaţia lichidatorului a fost admisă, cu consecinţa radierii creanţei acţionarului din tabelul obligaţiilor debitoarei.

Patrimoniul societăţii comerciale cuprinde activul social, constituit din drepturile patrimoniale, reale sau de creanţă şi, respectiv, pasivul social, în care sunt cuprinse obligaţiile patrimoniale contractuale ori extracontractuale.

În activ sunt incluse şi bunurile aduse ca aport în natură la constituirea societăţii de către asociaţi, precum şi cele dobândite ulterior acestui moment, cât şi aportul în numerar, în schimbul căruia asociaţii au primit acţiuni. Toate aceste bunuri formează gajul general al creditorilor chirografari.

Pentru aportul în natură sau în numerar, acţionarii au dreptul de a participa la procesul decizional în cadrul societăţii şi dreptul la beneficiile obţinute, corespunzător cotei de participaţie.

În raport de natura specială a dreptului de creanţă al acţionarului faţă de societate, pe considerentul participaţiei la capitalul social, se va reţine că în speţă creditoarea nu are o creanţă exigibilă.

Acţionarii nu pot participa, alături de ceilalţi creditori chirografari, la distribuirea fondurilor obţinute din lichidarea activului societăţii, câtă vreme art. 3 alin.1 din Legea nr. 31/1990 prevede că obligaţiile societăţii comerciale ,,sunt garantate cu patrimoniul social’’, iar în alin. 3 se instituie răspunderea subsidiară a acţionarilor, până la concurenţa capitalului social subscris.

Textul art. 250 alin. 1 din Legea nr. 31/ 1990 statuează, în reglementarea dată lichidării, asupra interdicţiei lichidatorilor de a plăti asociaţilor vreo sumă care li s-ar cuveni din lichidare, mai înainte de satisfacerea creditorilor societăţii.

O asemenea reglementare nu este menţionată în mod expres în legea reorganizării judiciare şi a falimentului, însă nu se poate accepta ideea unei derogări de la această regulă ; aceasta cu atât mai mult cu cât în procedura colectivă concursul creditorilor prejudiciaţi prin încetarea de plăţi a societăţii presupune valorificarea oricărei resurse care să conducă la creşterea gradului de acoperire a creanţei declarate.

Aşa cum reiese din Precizările privind reflectarea în contabilitate a principalelor operaţiuni privind fuziunea, dizolvarea şi lichidarea societăţilor comerciale, aprobate prin Ordinul Min. Finanţelor nr. 1223/1998 (pct.II B şi anexa 3), momentul la care din punct de vedere contabil se pot lua în calcul creanţele asociaţilor/ acţionarilor este cel al întocmirii bilanţului contabil înainte de efectuarea partajului, după finalizarea operaţiunilor de distribuire a sumelor obţinute din averea debitoarei, către creditorii societăţii.

În consecinţă, creanţa declarată de acţionarul societăţii în faliment nu va fi înscrisă pe tabelul obligaţiilor debitoarei, lichidatorul urmând să prezinte în bilanţul final sumele eventual rămase după distribuirile între creditori şi posibilitatea efectuării partajului lor, către acţionari.

(sentinţa civilă nr. 132 COM/ 14.01.2002, irevocabilă prin nerecurare)

Etichete:

Verificarea creanţelor. Lucrări efectuate asupra imobilului debitorului.

Nu vor putea fi declarate, faţă de debitorul în faliment, creanţele rezultate din îmbunătăţirile aduse de locatar imobilului deţinut de creditoare în temeiul unui contract de asociere, dacă în clauzele contractuale nu s-a prevăzut obligativitatea efectuării unor asemenea lucrări, iar societatea care a exploatat imobilul nu a avut acordul proprietarului spaţiului – societatea în faliment – pentru efectuarea îmbunătăţirilor.

S.C. MAESTRO S.R.L.Constanţa, lichidator al debitoarei S.C. F S.A., a contestat creanţa de 6.555.026 lei, declarată de S.A. A S.A., solicitând neînscrierea acesteia pe tabelul definitiv al obligaţiilor societăţii în faliment.

S-a susţinut că societatea pârâtă a declarat suma ca fiind contravaloarea unor lucrări de investiţii realizate la un imobil al debitoarei, deţinut de creditoare în temeiul unui contract de asociere încheiat în anul 1994.

Suma pretinsă nu este datorată, întrucât, aşa cum susţine lichidatorul, clauzele contractuale nu prevedeau obligativitatea efectuării unor asemenea lucrări; mai mult, societatea care a exploatat imobilul nu a avut acordul proprietarului spaţiului – debitor în faliment – pentru îmbunătăţirile realizate.

Instanţa a reţinut că prezenta contestaţie este întemeiată.

Raporturile juridice stabilite între cele două societăţi au avut la bază contractul de asociere nr. 3937/ 26.09.1997, al cărui obiect a fost asocierea în vederea preluării şi valorificării produselor prevăzute în obiectul de activitate al fiecăruia dintre asociaţi.

Aportul S.C. F S.A. – debitoare în cauză – a constat la acea dată în punerea la dispoziţia asociatului său a unui spaţiu comercial, magazin nr. 4, asupra căruia S.C. A S.A. a pretins efectuarea unor lucrări de hidroizolaţie, zugrăveli şi reparaţii ale instalaţiei electrice. Factura emisă la 23.12.1997 pentru contravaloarea acestor lucrări nu a fost acceptată de proprietarul spaţiului şi nici nu se regăseşte în contabilitatea debitoarei.

Instanţa a reţinut că operaţiunile efectuate constituie lucrări de întreţinere asupra cărora proprietarul nu şi-a exprimat acordul şi care nu au fost menţionate în sarcina sa, prin convenţia încheiată.

În aceste condiţii, aceste cheltuieli au fost efectuate de asociat în raport de prevederile art. 1447 cod civil, ele neputând fi imputate debitoarei.

(sentinţa civilă nr. 3226 COM/ 18.12.2000, irevocabilă prin nerecurare)

Notă: S-ar putea opina că dată fiind natura contractului părţilor, care nu prevedea o locaţiune a imobilului debitoarei, clauzele privind participarea asociaţilor la beneficiile şi pierderile asocierii presupuneau implicit şi participarea proprietarului la suportarea acelor cheltuieli necesare derulării contractului; aşa fiind, chiar în absenţa unor clauze contractuale referitoare la realizarea lucrărilor de îmbunătăţiri aduse spaţiului comercial ori a lipsei dovezii de acceptare a acestor lucrări facturate proprietarului, se puteau administra probele necesare determinării necesităţii efectuării acestor lucrări – din perspectiva asocierii – şi cota de contribuţie a fiecărei părţi, potrivit art. 251 şi art. 254 alin. 2 cod com.

Etichete:

Verificarea creanţelor. Drepturi izvorâte din contract de muncă. Detaşare.

Detaşarea constituie o modificare a contractului de muncă prin cesiunea lui temporară, în sensul că pentru o anumită perioadă de timp, persoana încadrată prestează munca şi este retribuită la altă unitate decât cea cu care a încheiat iniţial contractul. Raporturile de muncă încheiate anterior detaşării se suspendă.

În situaţia detaşării personalului navigant la terţe societăţi de navigaţie, răspunderea pentru plata drepturilor băneşti restante revine acestor societăţi, iar nu debitorului în faliment, cu care membrii de echipaj aveau încheiate contractele de muncă iniţiale.

Creditorii HE, UL, MF şi LM au fost înscrişi pe tabelul preliminar al obligaţiilor debitoarei CNM NAVROM S.A. – în faliment, cu sume reprezentând drepturi băneşti izvorâte din contracte de ambarcare.

Creanţele au fost contestate de S.C. PricewaterhouseCoopers Management Consultants S.R.L. – lichidator desemnat în cauză, apreciindu-se că persoanele fizice nu au calitate de creditor faţă de această companie de navigaţie.

Contestaţia este întemeiată.

Sumele declarate de fiecare dintre salariaţi reprezintă drepturi băneşti aferente perioadei în care au fost detaşaţi de la CNM NAVROM S.A. la S.C. ROLLISHIP S.A., pe nave aparţinând acestei din urmă societăţi.

Detaşarea constituie o modificare a contractului de muncă prin cesiunea lui temporară, în sensul că pentru o anumită perioadă de timp, persoana încadrată prestează munca şi este retribuită la altă unitate decât cea cu care a încheiat iniţial contractul. Raporturile de muncă încheiate anterior detaşării se suspendă.

În aceste condiţii, răspunderea pentru plata drepturilor băneşti restante revine S.C. ROLLISHIP S.A.

S-a invocat de către creditorii-persoane fizice faptul că CNM NAVROM S.A. este acţionar al S.C. ROLLISHIP S.A.

Răspunderea pentru nerespectarea obligaţiilor societăţii revine, însă, numai societăţii – ca persoană juridică, cu patrimoniu distinct de cel al asociaţilor, iar nu direct asociaţilor acesteia.

Nu se poate concepe o partajare a răspunderii societăţii între asociaţi, cu atât mai puţin o răspundere solidară a societăţii pe acţiuni cu acţionarii săi, faţă de creditorii sociali.

Constatând că CNM NAVROM S.A. nu poate răspunde pentru aceste drepturi băneşti neachitate, contestaţia urmează a fi admisă.

(sentinţa civilă nr. 681 COM/ 06.03.2000, irevocabilă prin nerecurare)

Etichete:

Verificarea creanţelor. Dobânzi şi majorări calculate după data deschiderii procedurii.

Conform art. 501 cod comercial, proprietarul sau coproprietarul navei, care nu s-au obligat personal, pot să se elibereze de răspundere prin abandonul vasului ori navlului ce li se datorează, cu excepţia celor relative la salariile şi emolumentele personalului echipajului.

Prin urmare, plata drepturilor băneşti constituie o obligaţie personală şi directă a armatorului proprietar, independent de faptul exploatării comerciale a navei de către un terţ.

În temeiul art. 88 alin.2 din Legea nr. 64/ 1995 , R.V. a declarat faţă de debitoarea C.N.M. NAVROM S.A. o creanţă în valoare de 300 dolari SUA, reprezentând indemnizaţie aferentă perioadei de ambarcare pe m/n ,,Soveja ‘’.

Lichidatorul companiei de navigaţie NAVROM S.A. a contestat această creanţă, apreciind că această sumă urmează a fi solicitată de la S.C. TAGANAV S.R.L., în operarea căreia s-a aflat nava menţionată, în acea perioadă.

Contestaţia este neîntemeiată.

Creditorul a fost ambarcat pe m/n ,,Soveja’’ în perioada mai 1998 – martie 1999.

La acea dată, nava era în proprietatea C.N.M. NAVROM S.A., însă se afla în exploatarea unei terţe societăţi.

Creanţa solicitată este probată prin clauzele contractului de ambarcare încheiat la 06.05.1998, precum şi prin bonul de plată a diurnei de străinătate emis la bord şi datat 01.08.1999.

Răspunderea materială a debitoarei pentru suma reclamată cu titlu de drepturi băneşti rezidă atât din prevederile contractului colectiv de muncă ale personalului navigant, cât şi din prevederile art. 501 cod comercial.

Conform acestui text, proprietarul sau coproprietarul navei, care nu s-au obligat personal, pot să se elibereze de răspundere prin abandonul vasului ori navlului ce li se datorează, cu excepţia celor relative la salariile şi emolumentele personalului echipajului.

Prin urmare, plata drepturilor băneşti constituie o obligaţie personală şi directă a armatorului proprietar, independent de faptul exploatării comerciale a navei de către un terţ.

Pentru aceste motive, contestaţia urmează a fi respinsă, cu consecinţa înscrierii creanţei de 300 dolari SUA pe tabelul definitiv al obligaţiilor, rangul fiind stabilit în conformitate cu art. 108 pct. 3 din lege.

(sentinţa civilă nr. 647 COM/ 02.03.2000, irevocabilă prin nerecurare)

Etichete:

Verificarea creanţelor. Dobânzi şi majorări calculate după data deschiderii procedurii.

Conform art. 36 din Legea nr 64/1995 republicată, nici o dobândă ori cheltuială nu va putea fi adăugată creanţelor negarantate sau părţilor negarantate din creanţele garantate, de la data deschiderii procedurii, în afară de cazul în care prin programul de plată al creanţelor cuprinse în planul de reorganizare se derogă de la aceste prevederi.

Creanţele bugetare fac parte din categoria creanţelor negarantate – astfel cum sunt ele determinate de legea specială a reorganizării judiciare şi a falimentului – fiind menţionate cu acest rang la poziţia dată de art. 108 pct. 4, caz în care teza a II-a a textului citat nu este operantă.

Debitoarea S.C. C S.A., prin lichidator S.C. FAIR & FULL CONSULTING S.R.L., a contestat în condiţiile art. 88 alin. 4 şi art. 37 din Legea nr. 64/1995 republicată creanţa declarată de Administraţia Finanţelor Publice şi Trezoreria Mun. Mangalia, sub aspectul majorărilor calculate la creanţa bugetară de 722.287.682 lei şi a solicitat judecătorului sindic înlăturarea sumelor declarate cu titlu de majorări şi penalităţi, calculate după data de 31.12.2001.

În considerente s-a arătat că instituţia bugetară nu are o creanţă garantată, pentru a-i fi aplicabilă excepţia reglementată de dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 64/1995 republicată, referitoare la calcularea de majorări la creanţa principală şi ulterior datei deschiderii procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului.

Din analiza actelor prezentate în cauză s-a reţinut temeinicia considerentelor prezentate de debitor.

Prin sentinţa civilă nr. 2104COM/ 2000 a Tribunalului Constanţa – secţia comercială s-a dispus ridicarea dreptului debitoarei de a-şi conduce activitatea, cu consecinţa declarării acestei societăţi în faliment.

Lichidatorul desemnat a întocmit, în conformitate cu dispoziţiile art. 96 din lege, tabelul preliminar al obligaţiilor.

Creanţa declarată de Administraţia Finanţelor Publice şi Trezoreriei Mangalia a inclus debitul de 722.287.682 lei, la care s-au adăugat 1.733.533.236 lei majorări şi penalităţi calculate până la data de 31.12.2001.

Conform art. 36 din Legea nr 64/1995 republicată, nici o dobândă ori cheltuială nu va putea fi adăugată creanţelor negarantate sau părţilor negarantate din creanţele garantate, de la data deschiderii procedurii, în afară de cazul în care prin programul de plată al creanţelor cuprinse în planul de reorganizare se derogă de la aceste prevederi.

În speţă, creanţa bugetară face parte din categoria creanţelor negarantate – astfel cum sunt ele determinate de legea specială a reorganizării judiciare şi a falimentului – fiind menţionată cu acest rang la poziţia dată de art. 108 pct. 4, situaţie în care teza a II-a a textului citat nu este operantă.

Faţă de precizările depuse la dosar în legătură cu calculul defalcat al sumelor cuprinse în declaraţia de creanţă, se va reţine că susţinerile debitoarei, prin lichidator, sunt întemeiate, urmând ca instituţia bugetară să se regăsească pe tabelul definitiv al obligaţiilor cu o valoare de 5.120.327 lei a penalităţilor, respectiv de 986.509.544 lei majorări, alături de creanţa principală.

(sentinţa civilă nr. 1395 COM/ 11.03.2002, irevocabilă conform deciziei civile nr. 652/2002 a Curţii de Apel Constanţa – secţia comercială)

Etichete:

Verificarea creanţelor. Proba raportului juridic generator al creanţei. Neefectuarea procedurii de recunoaştere, pe teritoriul României, a hotărârii străine.

Hotărârea străină are forţă probantă în faţa instanţelor române cu privire la situaţiile de fapt pe care le constată, chiar dacă titularul dreptului litigios nu a obţinut recunoaşterea ei pe teritoriul României, în conformitate cu prevederile Legii nr. 105/1992. (cu notă critică)

Lichidatorul societăţii comerciale în faliment a contestat creanţa declarată de HKD, cetăţean german, înscrisă pe tabelul obligaţiilor debitoarei.

Motivul contestaţiei l-a constituit faptul că această creanţă este constatată prin sentinţa civilă din 20.09.1996 pronunţată de Tribunalul Regensburg–Germania, hotărârea nefiind recunoscută şi învestită cu formulă executorie prin procedura reglementată de Legea nr. 105/1992.

S-a apreciat că faţă de împrejurarea pronunţării mai multor hotărâri, prin care cererea de recunoaştere a efectelor hotărârii străine pe teritoriul României a fost respinsă şi de faptul că în evidenţele financiar-contabile se regăseşte înscrisă doar suma de 8.298.854 lei (faţă de creanţa declarată de 508.687 mărci germane), persoana fizică nu poate fi înscrisă pe tabelul obligaţiilor debitoarei cu întreaga sumă pretinsă.

Analizând contestaţia, instanţa a apreciat că este neîntemeiată.

Prin hotărârea pronunţată de instanţa germană , debitoarea – persoană juridică de naţionalitate română a fost obligată către reclamant la plata sumei de 236.828 mărci germane, precum şi la dobândă de 14,5 % din această sumă pentru fiecare an.

Creditoarea nu a obţinut recunoaşterea hotărârii străine, însă aceasta are o valoare probantă prin ea însăşi, având potrivit art. 178 din Legea nr. 105/1992 forţă probantă în faţa instanţelor române cu privire la situaţiile de fapt pe care le constată.

În consecinţă, contestaţia lichidatorului urmează a fi respinsă.

(sentinţa civilă nr. 567 COM/13.03.2001, irevocabilă prin nerecurare)

Notă: Apreciem că soluţia este neîntemeiată, în măsura în care se reţine că reclamantul a făcut mai multe demersuri de recunoaştere a efectelor hotărârii străine pe teritoriul României, iar aceste demersuri au fost respinse, în condiţiile art. 167 şi 168 din Legea nr. 105/1992. Trebuie avut în vedere, totodată, că dispoziţiile art. 178 din lege se referă la situaţii de fapt, ori instanţa străină a statuat, prin obligarea pârâtei, asupra unei situaţii de drept. A accepta interpretarea prevederii legale în modalitatea reţinută, înseamnă a face ineficientă reglementarea privind recunoaşterea efectelor hotărârii străine şi a permite valorificarea, pe cale incidentă, a unei creanţe care nu se fundamentează pe un titlu recunoscut de jurisdicţia română.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro