Top

Contestaţie la executare – Dispoziţiile prevăzute de art. 46 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, au prioritate faţă de dispoziţiile dreptului comun

EXECUTARE SILITĂ

Contestaţie la executare – Dispoziţiile prevăzute de art. 46 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, au prioritate faţă de dispoziţiile dreptului comun privind executarea silită, atunci când se pune în executare o hotărâre judecătorească prin care s-a dispus restituirea în natură a unui imobil ce intră sub incidenţa legii speciale.

Prin contestaţia la executare silită înregistrată la Judecătoria Brăila sub nr. 1877/196/2006, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Brăila a solicitat anularea formelor de executare, respectiv a somaţiei, a procesului verbal de situaţie şi a procesului-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare silită ce constituie titlu executoriu, motivând că au fost nesocotite dispoziţiile art. 46 din Legea nr. 10/2001, în sensul că proprietarii imobilului retrocedat au declanşat executarea silită prin executorul judecătoresc fără ca să solicite deţinătorului imobilului, în speţă, contestatorului, încheierea procesului verbal privind starea de fapt a imobilului, în termen de 15 zile de la data solicitării, angajând cheltuieli de executare silită care împovărează bugetul instituţiei publice contestatoare în mod nejustificat.

Deşi contestatorul ca deţinător al imobilului retrocedat a notificat proprietarii imobilului ca să se prezinte la sediul acestuia pentru încheierea procesului verbal în conformitate cu dispoziţiile art. 46 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 cu modificările ulterioare, aceştia au refuzat şi au procedat la executarea silită.

În motivarea cererii, contestatoarea arată că a fost notificată de către Tiberiu Alexandru şi Ionescu Lavinia Maria prin avocat Oancea Dori, să predea de urgenţă până la data de 6.06.2006 pe bază de protocol imobilul restituit acestora în baza Legii nr. 10/2001 situat în Brăila, B-dul Grădinii Publice nr. 18 B.

Reprezentantul proprietarilor, av. Oancea Dori nu a anexat contractul de asistenţă juridică, iar sentinţa civilă anexată este atestată şi investită cu formulă executorie de către avocat.

Cu privire la actele de executare silită efectuate de executorul judecătoresc Pintilie Lucian contestatoarea a susţinut că somaţia a fost emisă fără se verifice dacă proprietarii au solicitat predarea-primirea imobilului, dacă titlul executoriu întrunea condiţiile de validitate şi legalitate, precum şi faptul că procesul-verbal nu poartă semnătura reprezentanţilor contestatoarei.

Deşi contestatoarea a notificat proprietarii pentru ziua de 11.08.2006 să se prezinte la sediul acesteia pentru clarificarea problemelor legate de restituirea în natură, aceştia nu s-au prezentat, iar executorul a întocmit procesul – verbal nr. 190/14.08.2006 în lipsă şi a stabilit un onorariu de 5950 lei.

Pentru dovedirea motivelor invocate în contestaţie a depus la dosar sentinţa civilă nr. 48/18.01.2006, procesul – verbal de constatare a stării de fapt a imobilului, procesul – verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, somaţia precum şi corespondenţa dintre contestatoare şi Biroul executorului judecătoresc Pintilie Lucian.

Prin precizările ulterioare, contestatoarea a indicat ca fiind parte în proces şi Biroul executorului judecătoresc.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 46 pct. 3 din Legea nr. 247/2005 şi art. 41 din aceeaşi lege.

Prin sentinţa civilă nr. 5208 din 17 octombrie 2006 pronunţată de Judecătoria Brăila în dosarul nr. 1877/196/2006, judecătoria Brăila a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimaţilor Brănescu Tiberiu Alexandru şi Ionescu Lavinia Maria, precum şi contestaţia la executare formulată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă împotriva pârâţilor Biroul executorului judecătoresc Pintilie Lucian, Brănescu Tiberiu Alexandru şi Ionescu Lavinia Maria, ca nefondată.

În baza art. 274 Cod de procedură civilă a obligat contestatoarea la plata sumei de 1500 lei RON cheltuieli de judecată către pârâţii Brănescu Alexandru Tiberiu şi Ionescu Lavinia Maria.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin sentinţa civilă a Tribunalului Brăila, irevocabilă la data de 13.04.2006 contestatoarea a fost obligată să restituie în natură intimaţilor Brănescu Alexandru Tiberiu şi Ionescu Lavinia Maria imobilul din Brăila, str. Grădinii Publice nr. 18, corp B.

Prin cererea înregistrată la sediul contestatoarei cu nr. 18774/1.06.2006, intimaţii proprietari solicită întocmirea urgentă a procesului – verbal de situaţie privind starea fizică a construcţiei, până la data de 6.06.2006 specificând faptul că în caz contrar vor solicita sprijinul unui executor judecătoresc.

Faţă de această solicitare, contestatoarea a răspuns cu adresa 118774/16.06.2006, în care se arată că intimaţii proprietari pot intra în posesia imobilului la data de 13.04.2009, adică în termen de 3 ani de la data redobândirii dreptului de proprietate, iar înainte de a se discuta de întocmirea procesului – verbal de situaţie, proprietarii trebuie să achite costul consolidării imobilului.

La data de 11.06.2006, intimatul Pintilie Lucian a emis somaţia prin care a anunţat contestatoarea că la data de 14.08.2006, se va întocmi procesul – verbal privind situaţia imobilului.

Somaţia a fost înregistrată la sediul contestatoarei cu nr. 23595/11.08.2006, iar la data anunţată, în lipsa reprezentanţilor contestatoarei, s-a întocmit procesul verbal de situaţie şi procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare silită.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa de fond a considerat că este nefondată contestaţia pentru următoarele considerente:

Pârâţii în calitate de persoane îndreptăţite s-au adresat contestatoarei la data de 6.06.2006 pentru întocmirea procesului – verbal de situaţie.

Aceasta nu numai că nu a procedat la încheierea procesului – verbal în termen de 15 zile, conform prevederilor legale, dar dă şi un răspuns şicanatoriu, în sensul că proprietarii vor intra în posesia imobilului peste 3 ani, termen prevăzut de Legea nr. 10/2001, condiţionând totodată întocmirea procesului – verbal de situaţie de plată unei sume de bani, aspect care nici acesta nu este prevăzut de lege.

După aproape 2 luni de la expirarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 41 alin. 2 din Legea nr. 247/2005, intimaţii au somat-o pe contestatoare să se prezinte la încheierea procesului verbal de situaţie, socotind că nu are relevanţă faptul că între data emiterii somaţiei şi data anunţată pentru întocmirea procesului verbal sunt numai 4 zile din care 2 nelucrătoare, pentru că termenul de 15 zile în care contestatoarea trebuia să încheie procesul verbal, curge de la data solicitării, respectiv 1.06.2006 şi nu de la data emiterii somaţiei.

Cu privire la susţinerea că proprietarii nu s-au adresat niciodată contestatoarei pentru întocmirea protocolului de predare primire, aceasta nu este relevantă, deoarece întocmirea protocolului de predare-primire este prevăzută de art. 25 alin. 5 din lege ce se referă la restituirea imobilelor pe cale administrativă.

Potrivit art. 41 alin. 4 din Legea nr. 10/2001 republicată, în vederea recuperării cheltuielilor suportate de persoana îndreptăţită pentru întocmirea procesului verbal constituie titlu executoriu împotriva deţinătorului imobilului.

Chiar dacă în cuprinsul procesului verbal de stabilire a cheltuielilor de executare este indicat greşit temeiul de drept art. 46 alin. 3 din Legea nr. 247/2005, instanţa a considerat că acesta nu este motiv de nulitate absolută şi nu s-a dovedit în ce constă vătămarea pentru a fi vorba de o nulitate relativă.

În ce priveşte onorariul de 5000 lei RON apreciat de contestatoare ca fiind exagerat de mare, instanţa de fond a motivat că debitoarea nu a făcut dovada că acesta depăşeşte limitele impuse de legea specială şi că putea evita această situaţie făcând aplicarea dispoziţiilor legale, întocmind procesul verbal de situaţie în termen de 15 zile de la data solicitării.

Cu privire la celelalte aspecte referitoare la activitatea avocatului Oancea Dori, instanţa a considerat că acestea nu sunt acte de executare şi nu fac obiectul contestaţiei la executare.

Referitor la cererea de suspendare a executării titlului executoriu – procesul-verbal de constatare a cheltuielilor de executare, instanţa a motivat că nu s-a făcut dovada că acesta ar fi fost pus în executare, iar contestaţia s-a soluţionat la al doilea termen astfel că discutarea suspendării nu s-a impus.

În consecinţă, contestaţia a fost respinsă ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal contestatoarea Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, invocând nelegalitatea şi netemeinicia pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă şi anume, sentinţa este lipsită de temei legal fiind dată cu încălcarea flagrantă şi aplicarea greşită a legii.

În dezvoltarea motivului de recurs invocat, contestatoarea a susţinut că nu are calitatea de creditor faţă de proprietarii imobilului situat în municipiul Brăila, nr. 18 B.

În al doilea rând, proprietarii imobilului nu s-au adresat niciodată recurentei cu o astfel de cerere nici înainte şi nici după dobândirea imobilului.

Adresei nr. 18774 din 1.06.2006 nu este semnată de Brănescu Alexandru Tiberiu şi Ionescu Lavinia Maria, proprietarii imobilului, ci de avocat Oancea Dori.

Instanţa de fond a dat o interpretare nelegală actelor de executare silită a căror anulare a solicitat-o, atât din punct de vedere formal cât şi sub aspectul dreptului de a cere îndeplinirea obligaţiei prevăzute de art. 46 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.

Consideră că instanţa de fond în mod nelegal a obligat contestatoarea la plata cheltuielilor de judecată către proprietarii imobilului.

Solicită admiterea recursului, casarea sentinţei şi rejudecarea cauzei.

Intimaţii legal citaţi nu au formulat întâmpinare şi nu au solicitat probe cu înscrisuri în recurs pentru combaterea motivelor invocate de recurentă.

Tribunalul, examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate atât prin prisma motivelor invocate de recurentă cât şi sub toate aspectele în conformitate cu dispoziţiile art. 3041 Cod de procedură civilă, constată recursul este fondat pentru considerentele şi de drept şi de fapt ce vor fi expuse.

În drept:

Potrivit art. 399 alin. 2 Cod de procedură civilă nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silită însăşi sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancţiunea anulării actului nelegal.

Potrivit art. 46 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 cu modificările ulterioare, deţinătorul imobilului, în prezenţa persoanei îndreptăţite, va încheia un proces-verbal privind starea de fapt a imobilului, în termen de cel mult 15 zile de la data solicitării.

Potrivit art. 46 alin. 3 din aceeaşi lege, în cazul nerespectării de către deţinătorul imobilului a termenului prevăzut la alin. 2, persoana îndreptăţită se poate adresa executorului judecătoresc, care va întocmi procesul-verbal privind situaţia reală a imobilului.

Pornind de la textele de lege invocate, trebuie să se verifice dacă deţinătorul imobilului şi-a îndeplinit sau nu obligaţiile şi anume, dacă a notificat proprietarii imobilului în vederea încheierii procesului verbal privind starea imobilului şi dacă s-a încheiat acest proces-verbal.

În fapt, prin sentinţa civilă nr. 48 din 18 ianuarie 2006, pronunţată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. 4736/2005, s-a admis contestaţia formulată de Brănescu Alexandru Tiberiu şi Ionescu Lavinia Maria în contradictoriu cu Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Brăila şi în consecinţă, a anulat dispoziţia nr. 282/6.12.2001 emisă de pârâtă şi a obligat-o să restituie în natură imobilul situat în Brăila, str. Grădinii Publice nr. 18 denumit corp B.

Sentinţa a rămas irevocabilă prin respingerea recursului şi a fost investită cu formulă executorie.

Prin cererea înregistrată sub nr. 18774 din 1.06.2006, proprietarii imobilului au solicitat întocmirea în regim de urgenţă a procesului verbal de situaţie (starea fizică a construcţiei), iar în situaţia în care până la data de 6.06.2006 nu va da curs cererii vor cere sprijinul unui executor judecătoresc.

Cererea (fila 6) poartă rezoluţia de rezolvare la data de 1.06.2006 în sensul de a se rezolva în termenul legal.

Astfel, prin adresa nr.118774/16 iunie 2006 (fila 9), contestatoarea a notificat pe Brănescu Tiberiu Alexandru şi Ionescu Lavinia Maria, la cabinet av. Oancea Dori din municipiul Brăila, B-dul Al. I. Cuza nr. 25, ca răspuns la cererea adresată de aceştia prin acelaşi avocat, în sensul că li s-a adus la cunoştinţă faptul că în temeiul art. 16 din Legea nr. 10/2001, aceştia pot intra în posesia imobilului restituit în natură situat în municipiul Brăila, str. Grădinii Publice nr. 18 B la data de 13.04.2009, adică în termen de 3 ani de la data redobândirii dreptului de proprietate.

De asemenea, au mai fost înştiinţaţi că până la întocmirea procesului verbal de situaţie a imobilului, cheltuielile efectuate de la bugetul de stat pentru consolidarea imobilului, în vederea plăţii de către aceştia, sunt în valoare de 68.751,04 lei RON.

Intimaţii nu au dat curs acestei notificări şi fără să înştiinţeze recurenta, avocatul acestora împreună cu executorul judecătoresc Pintilie Lucian au întocmit procesul verbal nr. 190 din 14.08.2006 cu privire la situaţia imobilului în litigiu.

Procesul verbal poartă doar semnătura executorului judecătoresc şi o altă semnătură la rubrica creditor care nu se ştie cui aparţine.

În acest caz ar fi trebuit ca toate părţile să fi fost prezente la data întocmirii procesului verbal de situaţie şi să fie semnat în cunoştinţă de cauză.

Faţă de încălcarea normelor legale privind întocmirea procesului verbal privind situaţia reală a imobilului, acest act întocmit de executorul judecătoresc este lovit de nulitate absolută şi nu are valoare juridică probantă în cauză.

De asemenea, titlul executoriu întocmit de executorul judecătoresc prin Biroul executorului judecătoresc Pintilie Lucian (fila 14) la data de 11.08.2006, pe baza procesului verbal menţionat, este lovit de nulitate întrucât actul subsecvent, respectiv titlul are acelaşi regim juridic sancţionator ca şi actul principal, respectiv procesul verbal.

Proprietarii imobilului nu au făcut dovada unui eventual refuz din partea deţinătorului imobilului în sensul de a nu încheia procesul verbal prevăzut de art. 46 al. 2 din Legea nr. 10/2001.

Aceştia au procedat la executarea silită fără să se asigure dacă deţinătorul a comunicat sau nu un răspuns la cererea formulată.

Răspunsul a fost dat prin dat prin adresa nr. 118774/16 iunie 2006 la sediul avocatului ales de intimaţi, iar acesta avea obligaţia să le aducă la cunoştinţă pentru a nu se adresa executorului judecătoresc şi a nu fi nevoiţi să suporte cheltuieli de executare în sumă de 5950 lei.

Faptul că intimaţii au ocolit procedura prevăzută de art. 46 alin, 2 din Legea nr. 10/2001 nu este imputabil recurentei şi nu o poate obliga pe aceasta să suporte cheltuieli de executare silită ce nu au fost determinate de fapta culpabilă a acesteia.

Pentru justificarea cheltuielilor de executare, executorul judecătoresc a emis somaţia din data de 11.08.2006( fila 25), deşi recurenta notificase proprietarii imobilului cu privire la încheierea procesului verbal prin adresa din 16.06.2006.

Somaţia nu se justifica atât timp cât deţinătorul imobilului a făcut demersurile necesare pentru convocarea proprietarilor în vederea încheierii procesului verbal.

Avocatul proprietarilor avea obligaţia să le aducă la cunoştinţă toate actele de procedură şi toată corespondenţa pe care deţinătorul imobilului le-a trimis prin cabinetul său, dacă a avut un astfel de mandat, conform contractului de asistenţă juridică nr. 5405/10.04.2006 (fila 74).

Demersurile făcute numai de către avocat şi de către executorul judecătoresc la care a apelat fără parcurgerea procedurii prealabile prevăzute de art. 46 din Legea nr. 10/2001 nu obligă pe deţinătorul imobilului să suporte cheltuielile efectuate de proprietarii imobilului, atât timp cât nu au dovedit refuzul de a întocmi procesul verbal privind starea de fapt a imobilului.

Faţă de cele expuse, Tribunalul a constatat că actele emise de executorul judecătoresc cu nesocotirea dispoziţiilor prevăzute de art. 46 din Legea nr. 10/2001 sunt lovite de nulitate absolută, fiind dispoziţii legale de ordine publică.

În conformitate cu dispoziţiile art.399 alin. 2 Cod de procedură civilă a fost admisă contestaţia la executare cu consecinţa anulării actelor de executare efectuate prin Biroul executorului judecătoresc Pintilie Lucian în dosarul nr. 190/2006, respectiv: somaţia nr. 190/11.08.2006, procesul verbal de situaţie din 14.08.2006 întocmit în dosarul nr. 190/2006 şi procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare silită în dosarul nr. 190(2006 care constituie titlul executoriu.

În temeiul art. 312 alin. 3 Cod de procedură civilă, a admis recursul declarat de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Brăila împotriva sentinţei civile nr. 5208 din 17 octombrie 2006, a modificat această sentinţă în totul în sensul că a admis contestaţia la executare şi a anulat formele de executare silită.

Decizia civilă nr. 66 din 27 februarie 2007 pronunţată de Tribunalul Brăila în dosarul nr.1877/196/2006, irevocabilă.

Etichete: