Top

Comercial –obligaţia de a face

Dosar nr. 1626/88/2008

SENTINTA CIVILA NR.106

Sedinta publica din data de 29 ianuarie 2009

Prin cererea înregistrata sub nr.1626/88/2008 din 13 iunie 2008, reclamanta S.C….. SRL cu sediul în Municip.Tulcea a chemat în judecata pe pârâta Regia Autonoma a Padurilor – Romsilva prin Directia Silvica Tulcea pentru ca prin hotarârea ce se va pronunta sa fie obligata sa încheie un act aditional prin care partile sa convina modificarea clauzelor contractelor de la punctul 10 prin majorarea tarifelor de manopera cu nivelul salariului minim pe economie existent din 2007 pâna în 2008, deoarece sunt lezate interesele comerciale ale reclamantei, sa respecte cotele directe din contract care au fost licitate si la plata sumelor reprezentând diferenta dintre salariul minim majorat din 2007 si 2008, respectiv 520 – 320 Ron – 200 Ron actualizat la dobânda BNR si procentul de 4,099% ramas neachitat, cu plata cheltuielilor de judecata.

În motivarea cererii, reclamanta a aratat ca, între parti a fost încheiat contractul nr.,12/12.04.2006 privind lucrari de împaduriri în perimetrul de ameliorare Poligon de la Directia Silvica Tulcea, Ocolul Silvic Niculitel si contractul nr.13/12.04.2006 privind lucrari de împaduriri în perimetrul de ameliorare Agighiol, Ocolul Silvic Babadag.

Deoarece conform dispozitiilor art.159 Codul muncii, s-a majorat salariul minim pe economie, reclamanta a solicitat prin mai multe adrese si discutii verbale modificarea tarifelor de manopera.

Conform art.201 din contracte partile contractante au dreptul de a conveni modificarea clauzelor contractului prin act aditional, în februarie 2008, prin adresa nr.1181 reclamanta a anuntat, conform dispozitiilor art.182, sistarea lucrarilor.

Conform dispozitiilor Codului muncii, salariul minim pe economie a fost stabilit la 440 Ron în 2007 si 520 Ron în 2008, iar Regia Nationala a Padurilor Romsilva, respectiv Directia Silvica Tulcea a semnat contractul colectiv de munca la nivel national fiind de acord cu majorarea salariului minim pe economie.

Aceasta situatie a creat si creeaza societatii executante de lucrari S.C…. SRL un prejudiciu financiar si totodata lucrarile nu mai pot fi efectuate deoarece:

1. muncitorii nu mai accepta salariul de 350 Ron fiind extrem de mic si

2. este ilegal si se sanctioneaza conform art.150 si urm. din Codul muncii daca societatea nu acorda salariul minim garantat de tara pe economie.

S.C. … SRL a modificat salariile conform Codului muncii la fiecare majorare impusa de lege, astfel ca, în momentul de fata nu mai exista interes comercial legitim pentru ca societatea cheltuie banii proprii pentru sustinerea lucrarilor.

Instanta din oficiu a invocat exceptia de necompetenta materiala a tribunalului în solutionarea cauzei.

Litigiul de fata este în legatura cu executarea contractelor nr…. si .., încheiate la 12.04.2006 de reclamanta cu Regia Nationala a Padurilor Romsilva prin Directia Silvica, în calitate de autoritate contractanta.

Procedurile de initiere, desfasurare si atribuire a lucrarilor specifice contractelor nr… si nr…./12.04.2006 s-au desfasurat sub imperiul OUG nr.60/2001.

Potrivit art.2 din HG nr.1105/2003 Regia Nationala a Padurilor – Romsilva este persoana juridica si functioneaza pe baza de gestiune economica si autonomie financiara.

Directia Silvica Tulcea este unitate din structura Regiei Nationale a Padurilor – Romsilva conform art.1 alin.(3) si art.9 din acelasi act normativ, fara personalitate juridica.

OUG nr.60/2001 sub imperiul caruia au fost încheiate cele doua contracte în discutie a fost abrogata prin OUG nr.34/2006.

Potrivit art.286 alin.(3) din OUG nr.34/2006 pentru solutionarea litigiilor aparute dupa încheierea contractului de achizitie publica, altele decât cere referitoare la despagubiri este competenta numai instanta de judecata.

Potrivit art.287 alin.(1) din OUG nr.34/2006, pentru procedurile prevazute la art.286 se aplica dispozitiile Legii contenciosului administrativ nr.554/2004 cu modificarile ulterioare, iar potrivit alin. (2) al aceluiasi articol, dispozitiile prezentei ordonante de urgenta se completeaza cu dispozitiilor Legii nr.554/2004, cu modificarile ulterioare, în masura în care în care nu sunt contrare.

Potrivit art.10 alin.(1) din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004: Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritatile publice locale si judetene, precum si cele care privesc taxe si impozite, contributii, datorii vamale, precum si accesorii ale acestora de pâna la 500.000 de lei se solutioneaza în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritatile publice centrale, precum si cele care privesc taxe si impozite, contributii, datorii vamale, precum si accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se solutioneaza în fond de sectiile de contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel, daca prin lege organica speciala nu se prevede altfel.

Potrivit art.10 alin.3 din Legea nr.554/2004 reclamantul se poate adresa instantei de la domiciliul sau sau celei de la domiciliul pârâtului. Daca reclamantul a optat pentru instanta de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca exceptia necompetentei teritoriale.

Cum, în speta, autoritatea contractanta cu personalitate juridica este o autoritate centrala, competenta de solutionare a cauzei revine Curtii de Apel Constanta.

Pe cale de consecinta, urmeaza a declina competenta de solutionare a cauzei în favoarea Curtii de Apel Constanta.

Etichete: