Condiţiile de invocare ale excepţiilor procesuale în primã instanţã

Judecata în primã instanţã parcurge etapa scrisã, etapa dezbaterilor şi etapa deliberãrii şi pronunţãrii hotãrârii. În aceste etape participanţii la procesul civil pot indeplini roluri diferite în legãturã cu invocarea de excepţii procesuale. Ca regulã generalã, ele sunt invocate de pãrţi în etapa scrisã (pârâtul prin întâmpinare şi reclamantul prin întâmpinarea la cererea neconvenţionala formulatã împotriva lui, de pârât). Apoi, ele sunt puse în discuţia pãrţilor în etapa dezbaterilor cu respectarea principiilor ce o guverneazã[1], când pãrţile îşi susţin pretenţiile şi apãrãrile, administreazã probe, pun concluzii, fie cu privire la excepţii procesuale, fie pe fondul pretenţiilor deduse judecãţii[2]. În etapa dezbaterilor instanţa de judecatã poate îndeplini douã roluri, pentru ca în etapa deliberãrii şi pronunţãrii hotãrârii intima convingere a judecãtorilor sã se formeze şi pe seama excepţiilor invocate.

Luând în considerare precizãrile fãcute se convine sã structurãm analiza dupã criteriul participanţilor la procesul civil.

Vom analiza prin urmare, condiţiile în care instanţa poate invoca excepţiile procesuale 1.1. pentru a insista apoi asupra situaţiei pãrţilor iniţiale 1.2. terţilor intervenienţi voluntari sau forţaţi 1.3. şi a procurorului 1.4. Pentru toate aceste cazuri reamintim care este premiza de plecare: excepţiile procesuale pot fi: fie absolute (când se încalcã o normã juridicã ce are caracter de ordine publicã), fie relative (când se încalcã o normã juridicã ce are caracter de ordine privatã). Consecinţele ce decurg din calificarea datã ţin de cine anume poate invoca, prin ce act de procedurã, şi pânã la ce moment în derularea procesului.

1.1. Instanţa are ca rol definitoriu judecarea obiectului litigiului astfel cum i+a fost relevat de pãrţi prin aplicarea principiului disponibilitãţii. Ea cunoaşte faptele, le calificã juridic, încadreayã problema de drept în ipoteza unei norme juridice şi aplicã dispoziţia acesteia. Rezultã cã ea se va pronunţa asupra aspectelor relevate de pãrţi, fiecare prin mijloacele sale procesuale – aici includem şi excepţiile procesuale de procedurã ca mijloace procesuale de apãrare. Instanţa va judeca doar acele excepţii care sunt invocate de pãrţi. Este cazul excepţiilor relative ce pot fi invocate doar de partea ocrotitã prin norma încãlcatã şi numai la prima zi de înfãţişare ce a urmat sãvârşirii neregularitãţii procedurale, înainte de a se pune concluzii pe fond.

Dar instanţa de judecatã trebuie sã respecte şi principul rolului activ al judecãtorului, trebuyin astfel sã atragã atenţia pãrţii care nu este reprezentatã sau asistatã de avocat ori de mandatarii prevãzuţi la art. 68 alin. 5 C.proc.civ.[3] cã este îndreptãţitã sã invoce o excepţie relativã. Acestea sunt dispoziţiile art. 129 alin. 3  în vechea reglementare. Alin. 3 al art. 129 a fost abrogat prin art. I pct. 46 din O.U.G. nr. 138/2000 (publicatã în M. Of. Nr. 479 din 2 octombrie 2000) aprobatã prin legea nr 219/2005 (publicatã în M. Of. Nr. 609 din 14 iulie 2005). Abrogarea alin. 3 trebuie analizatã prin raportare la modificarea alin. 2 al aceluiaşi articol. Acesta are urmãtoarea redactare: „Judecãtorul va pune în vedere pãrţilor drepturile şi obligaţiile ce le revin în calitatea lor din proces şi va starui, în toate fazele procesuale pentru soluţionarea amiabilã a cauzei”. Textul în vigoare în prezent, consacrã douã obligaţii în sarcina judecãtorului: sã punã în vedere pãrţilor ce drepturi şi ce obligaţii au în calitatea lor procesualã şi sã stãruie în toate fazele procesuale pentru soluţionarea amiabilã a cauzei.
Ne intereseazã aici sã evidenţiem care sunt urmãrile mdificãrilor şi abrogãrilor survenite asupra invocãrii excepţiilor procesuale relative. În vechea reglementare, alin. 3 al art. 129, actualmente abrogat, prevedea obligaţia judecãtorului de a da îndrumãri doar în cazul în care pãrţile nu sunt asistate sau reprezentate de avocat sau de mandatarii prevãzuţi la art. 68 alin. 5 C.proc.civ. „Per a contrario, când pãrţile erau asistate sau reprezentate, obligaţia de a da îndrumãri” nu mai existã. Concret, judecãtorul trebuia sã atragã atenţia pãrţii interesate cã poate invoca excepţia relativã ce se impunea doar dacã nu era asistatã sau reprezentatã.  In noua redactare, sfera de aplicare a obligaţiei de a pune în vedere pãrţilor drepturile şi obligaţiile ce le revin – inclusiv posibilitatea invocãrii unei excepţii relative este mai cuprinzãtoare. În prezent, chiar dacã partea interesatã este asistatã sau reprezentatã, judecãtorul trebuie sã o atenţioneze[4]. Totuşi doctrina este de acord cã dacã instanţa nu a atras atenţia pãrţii interesate cã aceasta este în drept sã invoce o excepţie relativã, şi partea interesatã nu a invocat-o nu s-ar putea obţine desfiinţarea hotârârii pe motiv cã s-ar fi încãlcat principiul rolului activ al judecãtorului[5].

În virtutea aceluiaşi rol, instanţa de judecatã poate invoca din oficiu (ex oficio) excepţiile absolute în orice moment al judecãţii, dar înainte de a se pronunţa asupra lor, trebuie sã le punã în discuţia pãrţilor pentru a respecta principiul contradictorialitãţii şi principiul dreptului la apãrare. Instanţa nu poate invoca din oficiu excepţiile procesuale relative. În cazul lor, ea poate doar[6] atrage atenţia pãrţii interesate cã are posibilitatea sã le invoce.

1.2. Pãrţile iniţiale într-un proces civil sunt reclamantul şi pârâtul. În privinţa invocãrii excepţiilor procesuale, trebuie menţionat, în primul rând, cã pârâtul este cel care are interes, sã le foloseascã. El se aflã pe poziţie procesualã pasivã, fiind nevoit sã se apere faţã de pretenţiile formulate de reclamant în cerere de chemare în judecatã. El îşi poate constitui apãrarea pe mijloace procesuale de apãrare care, la rândul lor, pot fi apãrãri pe fond sau / şi excepţii procesuale. Pârâtul are posibilitatea sã formuleze, prin întâmpinare excepţiile procesuale, referitoare la cererea reclamantului, anume acele excepţii pe care le poate cunoaşte imediat dupã ce i s-a comunicat cererea de chemare în judecatã[7].

Excepţiile procesuale neinvocate prin întâmpinare vor putea fi ridicate de cãtre pârât, în anumite cazuri (dacã pârâtul nu este reprezentat sau asistat de avocat, precum şi atunci când întâmpinarea nu este obligatorie[8]), la aprima zi de înfãţişare, iar dacã la acest termen procedural reclamantul solicitã un termen pentru întregirea sau modificarea cererii pârâtul ar putea rãspunde printr-o întâmpinare, arãtând, printre altele şi excepţiile procesuale ce se impun faţã de cererea modificatã, desigur dupã ce aceasta din urmã i-a fost comunicatã[9].

Pârâtul trebuie sã invoce în aceste condiţii sub sancţiunea decãderii prevãzutã de art. 108 alin. 2 C.proc.civ., numai excepţiile relative întrucât excepţiile de ordine publicã pot fi invocate în orice stare a pricinii[10].

Atunci când pârâtul formuleazã o cerere neconvenţionalã împotriva reclamantului, ? in excipiendo fit actor. Reclamantul trebuie sã se apere invocând în întâmpinarea pe care o face la cererea neconvenţionalã excepţiile pe care ?[11]. Pentru identitate de raţiune, excepţiile absolute pot fi invocate şi dupã depunerea întâmpinãrii sau dupã expirarea termenului în care trebuia depusã întâmpinarea. Din moment ce „? Auditur propriam turpitudinem allegans”, reclamantul nu poate invoc excepţii relative la cererea de chemare în judecatã şi nici excepţia de necompetenţã teritorialã relativã (art. 158 alin final C.proc.civ).

Art. 156 din codul de procedurã civilã dispune cã „excepţiile de procedurã care nu au fost propuse în condiţiile art. 115 – pct. 1 sbln. – şi 132 – la prima zi de înfãţişare ori la termenul acordat de instanţã – nu vor mai putea fi invocate in ucrsul judecãţii, afarã de cele de ordine publicã”. Prin urmare, neinvocarea unei excepţii relative în termen este sancţionatã cu decãderea pãrţii interesate din dreptul de a mai opune ulterior excepţia respectivã în sã excepţiile absolute pot fi invocate oricând în cursul judecãţii, chiar direct în apel sau în recurs[12].

Excepţiile care au ca obiect invocarea unei neregularitãţi sãvârşite pe parcursul judecãţii pot fi ridicate de parte ainteresatã cel mai târziu la prima înfãţişare ce a urmat neregularitãţii şi mai înainte de a se pune concluzii pe fond, dacã este vorba despre o excepţie relativã sub aceeaşi sancţiune a decãderii (art. 108 alin. 3 C.proc.civ[13]), respectiv în orice stare a pricinii, dacã este o excepţie absolutã (art. 108 alin 1[14] şi art. 136 C.proc.civ[15]).

1.3. Terţii intervenienţi voluntari sau forţaţi lãrgesc cadrul procesual iniţial, fixat de reclamant prin cererea de chemare în judecatã, astfel încât hotãrârea ce se va pronunţa sã le fie opozabilã şi lor. Acest interes poate sã aparţinã pãrţilor, care formuleazã cereri de intervenţie forţatã pentru introducerea în judecatã a unor terţe persoane, strãine de proces pânã la acel moment, ori terţilor înşişi. Formele intervenţiei sunt: voluntarã şi forţatã. Date fiind elementele care justificã clasificarea arãtatã, este util sã structurãm analiza condiţiilor de invocare a excepţiilor procesuale de cãtre terţii intervenienţi pe douã direcţii: prima corespunde intervenţiei voluntare 1.3.1. iar ce-a de-a doua intervenţiei forţate 1.3.2.

1.3.1. intervenientul principal (în interes propriu) şi intervenientul accesoriu (în interesul uneia dintre pãrţi) prin efectul cererii de intervenţie devin pãrţi în proces din momentul în care este încuviinţatã în principiu cererea sa[16]. Ei vor lua procedura din stadiul în care au devenit pãrţi la proces (art. 53). În consecinţã ei nu vor putea invoca excepţiile relative privitoare la neregularitãţi procedurale comise anterior admiterii în principiu a cererii de intervenţie. Totuşi, dacã intervenientul a devenit parte în proces pânã la prima zi de înfãţişare, va putea sã invoce şi aceste excepţii relative precum şi desigur, excepţii absolute privitoare la neregularitãţi comise pe tot parcursul judecãţii[17]. Deci, dacã intervenţia voluntarã este fãcutã dupã prima zi de înfãţişare, terţul intervenient poate sã ionvoce excepţii absolute, precum şi excepţii relative ce privesc neregularitãţi procedurale sãvârşite dupã intervenţia sa în proces.

1.3.2. Formele intervenţiei forţate sunt: chemarea în judecatã a altor persoane (art. 57-59 C.proc.civ), chemarea în garanţie (art. 60-63 C.proc.civ.) şi arãtarea titularului dreptului (art. 64-66 C.proc.civ).

În ceea ce intereseazã condiţiile de invocare a excepţiilor procesuale trebuie reţinut cã cel chemat în judecatã conform art. 57 C.proc.civ. şi cel arãtat ca titular al dreptului potrivit art. 64 C.proc.civ., dobândesc poziţia procesualã de intervenient prinicpal. Rezultã cã soluţia arãtatã la subpunctul anterior rãmâne valabilã. Cu toate acestea se impune o observaţie în legãturã cu cel arãtat ca titular al dreptului atunci când ia locul pârâtului (art. 66 alin 1 C.proc.civ.): dacã cererea de intervenţie este formulatã dupã prima zi de înfãţişare, terţul nu va putea invoca excepţiile relative care au ca obiect încãlcãri procedurale comise anterior introducerii sale în proces pentru cã, deşi terţul ia locul pârâtului iniţial cu acordul reclamantului, el nu va putea sã sãvârşeascã alte acte de procedurã decât cele care-i sunt îngãduite şi pârâtului[18]. Este situaţia avutã în vedere de art. 66 alin 2 C.proc.civ.[19]. Însã în situaţia prevãzutã la alin. 1 al aceluiaşi articol[20] poate susţine cã terţul ar fi în mãsurã sã invoce şi excepţiile relative ce au ca obiect neregularitãţi procedurale comise anterior introducerii sale în proces, tocmai pentru cã terţul îi ia locul în proces pârâtului[21]. Putem lua drept exemplu situaţia în care dupã ce reclamantul a introdus o cerere realã mobiliarã, pârâtul a formulat cererea de arãtare a titularului dreptului dupã prima zi de înfãţişare, iar pãrţile au fost de acord cu primirea acesteia.

Chematul în garanţie poate sã invoce excepţii relative în legãturã cu neregularitãţi comise dupã intrarea sa în proces, la prima zi de înfãţişare urmãtoare sãvârşirii abaterii procedurale şi înainte de a se pune concluzii în fond. În cazul în care momentul chemãrii în garanţie este anterior primei zile de înfãţişare, terţul poate sã invoce şi excepţii relative privitoare la încãlcãri procedurale anterioare acestui moment, prin întâmpinare (art. 62 C.proc.civ.[22]), ori, dacã intâmpinarea nu este obligatorie pânã la prima zi de înfãţişare[23]. Excepţiile absolute pot fi invocate oricând.

1.4. Procurorul participã la procesele civile în condiţiile art. 45 C.proc.civ.. Indiferent dacã intervenţia sa este facultativã sau obligatorie, „acesta dobândeşte […] calitatea de parte. El poate formula cereri, invoca excepţii propune dovezi în vederea stabilirii adevãrului şi, în finalul judecãţii, poate prezenta propriile sale concluzii[24] cu privire la faptele cauzei şi aplicarea legii. Procurorul trebuie sã aibã un rol activ şi sã contribuie la aflarea adevãrului în procesul civil”[25].

Procurorul poate sã invoce excepţii absolute în orice etapã a procesului. El nu poate invoca excepţii relative, dar, dacã participã la judecatã, poate sã punã concluzii asupra excepţiilor riodicate de pãrţi[26].

---

[1] A se vedea V. M. Ciobanu, “Tratat…”, vol I, op cit.: principiul contradicţionalitãţii, principiul dreptului la apãrare, principiul rolului activ al judecãtorului, principiul disponibilitãţii, publicitãţii şi ?

[2] M. Tãbârcã, “Dr. proc. Civil”, vol I, ed. Univ. Juridic, Bucureşti, 2005, p. 33

[3] Art. 68 alin. 5 C.proc.civ.: “Asistarea de cãtre avocat nu este cerutã doctorilor sau licenţiaţilor în drept când ei sunt mandatari în pricinile soţului sau rudelor pânã la al patruleagrad inclusiv.”

[4] Formulara art. 129 alin. 2 este imperativã: “Judecãtorul va pune în vedere…”;

[5] V. M. Ciobanu, G. Bãloi, “Dr. proc. Civil. Curs Selectiv. Teste grilã”, Ed. A 3-a, E. All Back, Bucureşti, 2005, p. 240; M. Tãbârcã, “Dr. proc. Civil”, vol I, Ed. Univ. Juridic, Bucureşti, 2005, p. 494

[6] Pentru o altã opţiune a se vedea nota 208 care scoate în evidenţã faptul cã formularea textului acum în vigoare este un imperativã şi nu dispozitivã. Ar rezulta astfel sã considerãm cã ori de câte ori instanţa nu a arãtat pãrţii cã poate invoca o excepţie relativã , s-ar obţine o desfiinţare a hotãrârii printr-o cale de atac.

[7] V. m. Ciobanu, G. Bãloi, “dr. proc. Civil. Curs selectiv. Teste grilã”, Ed a 3-a, Ed. All Back, Bucureşti, 2005, p. 238.

[8] Întâmpinarea nu este obligatorie în caz de asigurare a dovezilor (art. 236 alin. 3 C.proc.civ., în materie de divorţ (art. 612, alin. 5 C.proc.civ.) şi în cazul acţiunilor posesorii (art. 674 alin. Final C.proc.civ.).

[9] V. M. Ciobanu, G. Bãloi, op. cit. p. 239;

[10] M. Tãbârcã, “Dr.proc.civil”, vol I, Ed. Univ. Juridic, Bucureşti, 2005, p.494;

[11] Art. 132 alin (3) C.proc.civ: “Reclamantul va putea cere un termen pentru a depune întâmpinare la cererea neconvenţionalã şi a propune dovezile în apãrare.”

[12] V. M. Ciobanu, G. Bãloi, op. cit. p. 239;

[13] Art. 108, alin. 3 C.proc.civ.: “Neregularitatea actelor de procedurã se acoperã dacã partea nu a invocat-o la prima zi de înfãţişare ce a urmat dupã aceastã neregularitate şi înainte de a depune concluzii în fond.”

[14] Art. 108, alin. 1 C.proc.civ.: “Nulitãţile de ordine publicã pot fi ridicate de parte sau de judecãtor în orice stare a pricinii.”

[15] V. M. Ciobanu, G. Bãloi, op. cit. p. 239;

[16] Cererea poate fi fãcutã numai în faţa primei instan şi înainte de închiderea dezbaterilor (art. 50 alin. 2 C.proc.civ.), care are loc atunci când, dupã ascultarea concluziilor în fond ale pãrţilor, instanţa se socoteşte lãmuritã şi urmeazã sã se retragã în vederea deliberãrii (art. 150 C.proc.civ.)

[17] M. Tãbârcã, “Dr.proc.civil”, vol I, op. cit., p. 495; V. M. Ciobanu, G. Bãloi, “dr.proc.civil. Curs selectiv”, op. cit. p. 239;

[18] M. Tãbârcã, “Dr.proc.civil”, vol I, op. cit., p. 495;

[19] Art. 66 alin. 2 C.proc.civ.: “Când cel chemat nu se înfãţişeazã sau tãgãduieşte arãtãrile pârâtului, se vor aplica dispoziţiile art. 58 – adicã dobândeşte calitatea de intervenient în interes propriu, iar hotãrârea îi va fi opozabilã.

[20] Art. 66 alin. 1 C.proc.civ.: “Dacã cel arãtat ca titular recunoaşte susţinerile pãrţilor şi reclamantul consimte, el va lua locul pârâtului, care va fi scos din judecatã.”

[21] V. M. Ciobanu, G. Bãloi, “Dr.proc.civil. Curs selectiv…”, op. cit., p. 239;

[22] Art. 62 C.proc.civ.: “Instanţa va dispune ca cererea sã fie comunicatã celui chemat în garanţie şi, dacã întâmpinarea este obligatorie, va socoti termenul în care aceasta urmeazã sã fie depusã de cel chemat în garanţie.”

[23] M. Tãbârcã, “Dr.proc.civil”, vol I, op.cit., p. 496;

[24] Concluziile îi aparţin chiar dacã susţin piziţia uneia dintre pãrţi, deoarece ?

[25] I. Leş, “Codul de procedurã civilã. Comentariu pe articole”, Ed. A 2-a, Ed. All Back, Bucureşti, 2005, p. 162;

[26] M Tãbârcã, “Dr.proc,.civil”, vol I, op. cit, p. 496, V. M. Ciobanu, G. Bãloi,, “Dr.proc.civil, Curs selectiv”, op. cit. p. 240;