Ascultarea martorilor – procedura confruntarii

Precizari prealabile

Confruntarea este un procedeu probator complementar, care constă în reascultarea în mod simultan a persoanelor în ale căror declaraţii date anterior, în aceeaşi cauză penală, există contradicţii care trebuie lămurite. Acest procedeu nu este necesar dacă clarificarea contradicţiilor se poate realiza pe baza probelor de la dosar. Confruntarea poate avea loc nu numai între martori ci şi între părţile din cauză sau alte persoane. Organul judiciar competent poate dispune efectuarea confruntării din oficiu sau la cererea părţilor în faza de urmărire penală; ori la cererea procurorului sau a părţilor în faza de judecată.[1]

În cazul martorilor, cauzele care pot duce la apariţia unor contraziceri cu ocazia cercetării infracţiunilor pot fi de natura subiectivă, precum:

nesinceritatea acestora, determinată de influenţarea lor de către alte persoane interesate în cauză;
sentimente de afecţiune sau de duşmănie faţă de părţi;
relaţii de subordonare în care se găsesc faţă de învinuit sau inculpat;

sau cauze obiective: timpul scurs de la săvârşirea faptei, deficienţe de auz, văz sau de memorare, percepţie şi redare, timpul scurt în care s-a produs evenimentul. Atunci când contradicţiile se referă la aspecte importante ale cauzei şi nu există pericolul punerii de acord a persoanelor nesincere, se va recurge la acest procedeu, deoarece el nu poate fi decât benefic pentru aflarea adevărului şi înlăturarea unor incertitudini, tendinţe de nesinceritate sau de altă natură pe care le-ar putea avea persoanele ascultate în cauză.

Confruntarea este importantă şi pentru:

§ obţinerea unor date noi în cauză, în cazul martorilor de bună-credinţă care nu şi-au putut aminti împrejurări importante în care s-a săvârşit fapta;

§ cunoaşterea mai bună a personalităţii martorului ascultat anterior şi în funcţie de aceasta evaluarea declaraţiei lui.

Simpla existenţă a contradicţiilor între declaraţiile martorilor nu este suficientă pentru efectuarea confruntării deoarece organele judiciare pot încerca lămurirea acestora pe baza probelor din dosar. Efectuarea confruntării prezintă şi posibilitatea persoanelor nesincere de a specula contradicţiile în interes propriu, sesizarea punctelor slabe şi punerea de acord a acestora în legătură cu ceea ce vor susţine. Organul judiciar trebuie să analizeze foarte bine realizarea confruntării, printr-o pregătire temeinică.[2]

Pregătirea confruntării

Având în vedere importanţa deosebită pe care o prezintă pentru aflarea adevărului în cauză, confruntarea trebuie să fie foarte bine pregătită fiind necesară:

§ studierea cu atenţie a declaraţiilor anterioare date în cauză pentru a se stabili care sunt contradicţiile ce nu pot fi clarificate decât prin intermediul acestui procedeu; organul judiciar va analiza care dintre persoanele ce urmează a fi confruntate pot fi apreciate ca fiind sincere şi pentru a stabili cauza contradicţiilor;

§ stabilirea persoanelor ce urmează a fi confruntate şi a întrebărilor ce se vor fi puse; în timpul confruntării pot fi adresate şi alte întrebări, în funcţie de răspunsurile ce vor fi date la întrebările stabilite prin planul de ascultare;

§ stabilirea persoanelor ce urmează a fi confruntate dacă sunt sincere, pentru a realiza o pregătire corespunzătoare în vederea confruntării;

§ reascultarea persoanelor ce urmează a fi confruntate înaintea desfăşurării acestui procedeu pentru a se stabili cauza reală a contrazicerilor din declaraţii şi pentru a se evita pe cât posibil confruntarea;[3] Această ascultare nu se confundă cu ascultarea propriu-zisă, are rolul de a constata apariţia unor noi elemente care să facă posibilă clarificarea, fără confruntarea contradicţiilor din declaraţiile anterioare.

§ invitarea la sediul organului judiciar a persoanelor care urmează a fi reascultate;

§ stabilirea persoanelor din cadrul organului judiciar care urmează să participe la efectuarea confruntării; numărul acestora trebuie să fie de cel puţin doi pentru a asigura observarea corespunzătoare a comportamentului persoanelor ascultate;

§ întocmirea planului de ascultare, menţionându-se următoarele: data şi locul confruntării, aspectele ce trebuie clarificate, întrebările necesare, persoanele ce se vor confrunta, persoanele organului judiciar care vor participa la realizarea confruntării.

Procedura confruntării

Potrivit art.88 C.pr.pen. persoanele confruntate sunt ascultate cu privire la faptele şi împrejurările în privinţa cărora declaraţiile date anterior se contrazic. Persoanele confruntate nu sunt ascultate conform procedurii obişnuite, ci vor răpunde numai la întrebările adresate de organul judiciar care vor clarifica cauza contrazicerilor. Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate încuviinţa, potrivit dispoziţiilor art.88 alineatul 2 Cod procedură penală, ca persoanele confruntate să-şi pună reciproc întrebări. Confruntarea se va realiza într-un birou stabilit pentru realizarea acestui procedeu, întâietate va avea persoana care s-a remarcat prin probele de la dosar ca fiind sinceră, fiind informată despre activitatea ce se va desfăşura, urmând a fi întrebată dacă îşi menţine declaraţia. Confruntarea se va realiza prin prezenţa celor două persoane aşezate în faţa organului judiciar sau instanţei de judecată pentru a fi observate reacţiile lor la întrebările adresate şi pentru a nu putea comunica între ele.

Persoana ascultată în calitate de martor va depune jurământul prevăzut de art.85 Cod procedură penală, iar în cazul în care nu spune adevărul săvârşeşte infracţiunea de mărturie mincinoasă prevăzută de art.260 Cod penal. Martorul minor nu va depune jurământ nici cu această ocazie.

Primele întrebări adresate persoanelor confruntate au caracter introductiv prin care sunt întrebate dacă se cunosc şi care este natura relaţiilor dintre ele; după aceasta vor fi adresate întrebările stabilite în planul de confruntare care vizează clarificarea aspectelor contradictorii.

Întrebările trebuie să fie clare, scurte, concise, referindu-se direct la aspectele contradictorii care au determinat confruntarea. Declaraţiile anterioare nu pot fi citite întrucât persoanele confruntate vor avea tendinţa să-şi menţină aceleaşi depoziţii. Întrebările vor fi puse pe rând fiecărei persoane confruntate consemnându-se imediat şi răspunsul; acestea au dreptul să revină asupra răspunsurilor date, să facă completări, precizări. Organul judiciar are obligaţia să adopte un rol activ şi să insiste pentru lămurirea faptelor sau împrejurărilor cauzei care au determinat confruntarea. De asemenea organul judiciar are obligaţia să stabilească cauzele reale care determină în continuare adoptarea unor poziţii divergente între persoanele confruntate. Pe timpul confruntării organul judiciar trebuie să aibă o comportare calmă, pregătire temeinică în legătură cu cauza care se soluţionează. Martorul de rea-credinţă uneori încearcă să creeze incidente pentru a împiedica realizarea confruntării:

persoana nesinceră neagă că ar cunoaşte persoana cu care este confruntată;
încercarea martorului de rea-credinţă de a sugera răspunsul pe care trebuie să-l dea persoana cu care este confruntată;
simularea unor stări de boala, suferinţă pentru a impresiona cealaltă persoană;
refuzul de a răspunde la întrebările puse.

După epuizarea întrebărilor stabilite în planul confruntării, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată pot încuviinţa ca persoanele confruntate să-şi pună reciproc întrebări.

Fixarea rezultatului confruntării

Declaraţiile făcute şi răspunsurile date cu ocazia confruntării se consemnează în proces-verbal, semnat de persoanele confruntate şi de organul de urmărire penală sau de preşedintele completului de judecată precum şi de grefier. În cazul în care persoana confruntată a răspuns la întrebări, dar refuză să semneze se va face menţiune despre acestea în procesul verbal.

Procesul-verbal cuprinde următoarele:

data şi locul unde este încheiat;
numele, prenumele şi calitatea celui care îl încheie;
numele, prenumele, ocupaţia şi adresa martorilor asistenţi, când există;
descrierea amănunţită a celor constatate, precum şi a măsurilor luate;

numele, prenumele, ocupaţia şi adresa persoanelor la care se referă procesul-verbal, obiecţiile şi explicaţiile acestora. Dacă vreuna dintre aceste persoane refuză sau nu poate să semneze se face menţiune despre aceasta. Rezultatul confruntării va fi apreciat prin coroborarea datelor obţinute cu celelalte mijloace de probă. În urma confruntării se poate obţine un rezultat pozitiv, în majoritatea cazurilor, sau negativ. Rezultatul este pozitiv când una din persoanele confruntate declară că revine asupra declaraţiei anterioare sau ambele persoane au făcut reciproc reveniri, contrazicerile care au determinat confruntarea sunt înlăturate. Rezultatul este negativ când nici una dintre persoanele confruntate nu revine asupra declaraţiilor făcute anterior confruntării şi nu oferă explicaţii de natură să lămurească contradicţiile.

[1] Măgureanu Ilie, “Ascultarea persoanelor în procesul penal”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2004, pg.216

[2]Neagu Ion,” Drept procesual penal”, Editura Global Lex, Bucureşti, 2004, pg.361

[3] Paraschiv Carmen Silvia, “Drept procesual penal”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2004,pg.205