Pretentii

Sentinţa civilă 780/10,03.2009

Deliberând asupra cauzei comerciale de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea în data de 16.12.2008, reclamanta a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să oblige pârâtul la plata sumei de 4156 lei reprezentând contravaloarea averea societăţii ………..aflată în lichidare şi pe care nu a predat-o lichidatorului ,cu cheltuieli de judecată.

În fapt, susţinerea cererii introductive, reclamantul a învederat instanţei faptul că ……………… a fost dizolvată de drept prin încheierea nr.1225/mai 2005 potrivit art. 30 din Legea 359/2004 modificată, urmare a dizolvării fiind numit reclamantul ca lichidator al acestei societăţi. După numirea sa, reclamantul a notificat societatea administratorul societăţii prin notificarea nr. 964/07.08.2004, şi apoi administratorul societăţii cu notificarea nr. 1159/21.11.2006 şi nr. 1213/11.12.2006. Urmarea acestor notificări, pârâtul din prezenta cauză a fost acţionat în judecată, pronunţându-se sentinţa civilă nr. 1436/06.09.2007 a Tribunalului Tulcea în dosarul nr. 1588/88/2007, prin care administratorul numitul ………….. a fost obligat să prezinte în termen de 10 zile actele societăţii şi cele contabile pe ultimii 3 ani de activitate a societăţii aflată în lichidare. Mai arată reclamantul că din ultimul bilanţ contabil depus de pârât la DGFP rezultă că societatea ……………. avea în conturile de activ bunuri evaluate şi bani, astfel că faţă de această raportare prin scăderea amortizării la mijloacele fixe, a adaosului comercial la mărfuri reclamantul a stabilit suma de 4156 lei pentru care solicită prin prezenta acţiune angajarea răspunderii administratorului societăţii pentru culpa sa evidentă.

În drept, reclamantul invocă disp. art. 974 coroborat cu art. 1539 ş.u. C.civ , art. 72, 253, alin.3 şi 4 Legea 31/1990 republicată şi art. 25 din Legea 22/1969.

În susţinerea pretenţiilor formulate, reclamantul depune la dosarul cauzei înscrisuri: încheierea nr. 1314/11.04.2006 de numire a lichidatorului- f.7, notificarea nr. 1314/11.04.2006- f.8, copia corespondenţei- f.9, recipisa de confirmare de primire- f.10, notificare nr. 1159/21,11,2006-f.11, copia plicului de corespondenţă cu pârâtul- f.12, copia confirmării de primire- f.13, notificarea nr. 1213/11.12.2006- f.14, borderou r. 3- f.15, adresa emisă de Serviciul de impozite şi taxe Tulcea- f.16, copia bilantului contabil din 2005- f.17.

Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 30 lei şi timbru judiciar în cunatum de 0,30 lei.

Pârâtul, legal citată, nu a formulat întâmpinare şi nu s-a prezentat în instanţă.

La termenul de judecată din data de 27.01.2009 instanţa a dispus completarea taxei judiciare de timbru cu suma de 302,62 lei şi timbru judiciar de 2,7 lei, emiţându-se adresă în acest sens către reclamant.

La data de 18.02.2009, reclamantul depune la dosar precizări, prin care învederează instanţei că pretenţia formulată nu trebuie timbrată la valoarea pretenţiei, atâta timp cât se solicită obligarea pârâtului la executarea unei obligaţii de a face şi nu de a da.

La termenul de judecată din data de 03.03.2009 instanţa a invocat excepţia insuficientei timbrări a acţiunii şi a rămas în pronunţare pe această excepţie.

Deliberând asupra cauzei comerciale de faţă, constată următoarele:

În temeiul art. 137 C.pr.civ., instanţa procedează la soluţionarea cu prioritate a excepţiei de procedură, absolută şi peremptorie a insuficientei timbrări a cererii, în cauză nefiind incidente disp. art. 137 alin.2 C.pr.civ. privitoare la unirea excepţiei cu fondul, deoarece pentru soluţionarea excepţiei de procedură, absolută şi peremptorie, invocată din oficiu de către instanţă nu este necesară administrarea unor probe comune cu fondul cauzei.

Astfel, reţine că potrivit art. 20 alin.1 Legea 146/1997 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar potrivit disp. art. 2 alin.1 lit. d din acelaşi act normativ, cererile având ca obiect pretenţii de 4156 lei se timbrează cu taxă judiciară de timbru de 332,62 lei şi art. 3 alin.2 din OG 32/1995 cu timbru judiciar de 3 lei.

Conform alin.2 din art. 20 din Legea 146/1997, instanţa a pus în vedere creditoarei prin adresă fila 23 dosar, să achite în completare taxa judiciară de timbru de 302,62 lei şi timbru judiciar de 2,7 lei.

Reclamantul, în replică, a învederat în data de 18.02.2009 în scris că apreciază că taxa judiciară de timbru trebuie stabilită în funcţie de obiectul pretenţiei deduse judecăţii, respectiv trebuie făcută distincţie între obligaţia de a face- de a preda o sumă de bani şi obligaţia de a da- de a plăti o sumă de bani datorată de pârât, astfel că atâta timp cât solicită obligarea pârâtului la a face- a preda sume de bani, taxa judiciară de timbru nu poate fi calculată la valoarea pretenţiei de 4156 lei.

Faţă de aspectele învederate, instanţa reţine că cererea de chemare în judecată este întemeiată pe disp. art. 1539 C.civ., text care reglementează răspunderea mandatarului pentru prejudiciile create mandantului în exercitarea mandatului. Or, prin raportare la temeiul de drept al cererii introductive pe care reclamantul îl invocă, instanţa reţine că se solicită angajarea răspunderii contractuale a pârâtului …………… în executarea mandatului (acordat acestuia de …………., pârâtul fiind administrator al acestui subiect de drept până la data numirii lichidatorului) pentru acoperirea prejudiciilor create în patrimoniul mandantului din culpa sa. Astfel că în cauză obligaţia pârâtului are natura unei obligaţii de a da o sumă de bani.

Dar indiferent de obiectul obligaţiei invocată în sarcina pârâtului şi pentru a cărei executare reclamantul solicită concursul forţei statului pentru a obţine realizarea acesteia prin forţa acordată hotărârii judecătoreşti, norma legală care stabileşte modul de calcul al taxei judiciare de timbru- respectiv art. 2 alin.1 Legea 146/1997 face referire la cereri evaluabile în bani, adică al căror pretenţii sunt exprimate într-o sumă de bani, premisă a legii care se regăseşte şi în cazul pretenţiei concrete deduse judecăţii şi care face să devină incidentă ipoteza legii, respectiv că se calculează taxă de timbru în funcţie de valoarea pretenţiei. Mai mult, art. 2 alin.1 din Legea 146/1997 vorbeşte despre acţiunile şi cererile evaluabile în bani, fără să facă distincţie între obiectul obligaţiei ce se cere a fi executată, respectiv obligaţie de a da, a face sau a nu face, astfel că unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem.

Instanţa mai reţine că prin sentinţa civilă nr. 1436/06.09.2007 pronunţată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr. 1588/88/2007 numitul Enache Petrică a fost obligat să prezinte în termen de 10 zile actele societăţii şi cele contabile pe ultimii 3 ani de activitate a societăţii aflată în lichidare şi faţă de care pârâtul nu a ieşit din pasivitate. Astfel că, reclamantul a procedat în prezenta cauză la angajare răspunderii administratorului pentru prejudiciul creat în patrimoniul societăţii pe care a administrat-o, caz în care instanţa apreciază că în cauză se impune timbrajul la valoarea pretenţiei, respectiv în temeiul art. 2 alin.1 lit. d Legea 146/1997 şi art. 3 alin.2 din OG 32/1995.

Aşa cum rezultă din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 2, 3, 6 şi 13 din acelaşi act normativ, cererea cu care a fost investită instanţa nu se încadrează în nici o altă categorie de cauze pentru care s-a stabilit taxă de timbru fixă, astfel că taxa judiciară de timbru plătită de reclamant de 30 lei nu îşi găseşte nici un temei juridic, iar reclamantul nu a invocat temeiul în baza căruia a ajuns la această sumă cu titlu de taxă judiciară de timbru.

Reclamantul nu a înţeles să îşi îndeplinească obligaţia procesuală stabilită în sarcina sa prin actul normativ, deşi i s-a pus în vedere aceasta de către instanţa, motiv pentru care, în conformitate cu disp. art. 20 alin.3 din acelaşi act normativ instanţa urmează să anuleze cererea ca insuficient timbrată.

Tags: pretenţii