Regimul primar imperativ

 

Introducere

 

Prin intrarea in vigoare a Noului Cod Civil a fost abrogat Codul Familiei, reglementarea relatiilor de familie fiind astfel inclusa in prevederile Codului Civil. Adoptarea acestui nou cod a adus multiple modificari, inclusiv in ceea ce priveste relatiile de familie in general si regimurile matrimoniale in special. Posibilitatea de a opta pentru unul din mai multe regimuri matrimoniale exista de multe generatii in legislatiile straine, legislatia romana raman in urma cu modificare legii in functie de nevoile omului modern.

Desi au exista numeroase discutii la elaborarea Codului Civil raportat la libertatea sotilor din punct de vedere al alegerii regimului matrimonial, in sensul permiterii incheierii oricaror tipuri de conventii matrimoniale sau limitarii acestora la cateva prevazute limitativ de lege, existand sustinatori ai ideii unei libertati absolute in privinta conventiei matrimoniale, legiuitorul a optat pentru o libertate limitata la regimul separatiei de bunuri ori cel al comunitatii conventionale.

 

Efectele incheierii casatoriei

Odata cu incheierea casatoriei, se nasc atat efecte personale (reglementate prin art. 307-311 NCC) cat si efecte patrimoniale (prevazute de art 312-372 NCC) in sarcina sotilor.

In ceea ce priveste raporturie dintre soti, acestea sunt guvernate de art 48 alin. (1) din Constitutie si art 258 alin (1) din NCC din ambele texte de lege reiesind egalitatea juridica a sotilor. Aceasta egalitate trebuie exercitata la incheierea, in cursul si eventual, la desfacerea casatoriei.

 

Drepturi si indatoriri personale ale sotilor

Din punct de vedere al drepturilor si indatoririlor nepatrimoniale nascute in sarcina sotilor odata cu incheierea casatoriei, din interpretarea Noului Cod Civil reies obligatii referitoare la:

–         numele sotilor,

–         sprijinul moral datorat intre soti,

–         fidelitatea datorata intre soti,

–         indatorirea de a locui impreuna.

Literatura judiciara completeaza aceste indatoriri cu obligatia conjugala.

Din punct de vedere al primului aspect, respectiv numele sotilor, art. 311 NCC prevede faptul ca acestia sunt obligati sa poarte numele declarat la incheierea casatoriei. Sotii pot opta pentru a-si pastra numele dinaintea casatoriei, a prelua numele oricaruia dintre ei ori numele lor reunite. De asemenea NCC prevede posibilitatea ca unul din soti sa-si pastreze numele avut inaintea incheierii casatoriei, in timp ce cel de-al doilea sot sa poarte numele lor reunite. Aceasta enumerare este limitativa si sotii nu pot opta pentru alte variante ce ies de sub incidenta legii. Spre exemplu este interzis sotilor sa poarte fiecare numele celuilalt. Odata cu alegerea unui nume comun, unul din soti poate cere schimbarea acestuia in temeiul Ordonantei Guvernului nr. 41/2005 numai cu acordul celuilalt sot.

Conform art. 309 NCC, „sotii isi datoreaza reciproc respect, fidelitate si sprijin moral”. Solidaritatea dintre soti si sprijinul moral sunt prevazute si prin art. 1 din Legea 217/2003 privind prevenirea si combaterea violentei in familie. Sprijinul moral se materializeaza prin „atitudini de incurajare, de sustinere, de acceptare sau toleranta a celuilalt sot”[1]. Sprijinul reciproc este in stransa legatura cu afectiunea reciproca dintre soti.

Obligatia de fidelitate este in stransa legatura cu obligatia de sprijin moral. In principal se refera la obligatia reciproca a sotilor de a nu intretine raporturi sexuale cu alte persoane. Adulterul a fost in trecut reglementat prin Codul Penal care pedepsea fapta persoanei de a avea relatii sexuale afara de casatorie cu inchisoarea de la o luna la sase luni sau cu amenda. Desi a fost dezincriminat prin Legea 278/2006, din punct de vedere al dreptului familiei, adulterul constituie inca un motiv intemeiat de divort din culpa exclusiva a sotului adulterin.

Indatorirea de a locui impreuna „constituie o premisa pentru realizarea si mentinerea unitatii familiale si chiar a mediului familial”.[2] Noul Cod Civil prevede posibilitatea sotilor de a hotari sa locuiasca separat pentru motive temeinice. In practica s-au considerat motive temeinice : exercitarea profesiei, pregatirea profesionala in alta localitate sau tara etc. Refuzul nejustificat de a locui impreuna constituie insa motiv temeinic pentru desfacerea casatoriei.

Unii teoreticieni prevad separat de aceste obligatii si obligatia conjugala. Aceasta consta in „indatorirea sotilor de a avea raporturi sexuale impreuna”.[3] Aceasta obligatie nu este prevazuta expres de lege ci ea decurge din relatia de prietenie si afectiune reciproca dintre soti.

 

Drepturile si obligatiile patriminiale ale sotilor

Totalitatea normelor juridice care reglementeaza drepturile si obligatiile patrimoniale ale sotilor alcatuiesc regimul juridic matrimonial. In legatura cu drepturile si obligatiile patrimoniale ale sotilor, Noul Cod Civil reglementeaza unele dispozitii comune, precum locuinta familiei si cheltuielile casatoriei, dispozitii care compun regimul primar imperativ.

Legat de regimul matrimonial, vechea legislatie impunea sotilor regimul comunitatii legale de bunuri.

Regimul comunitatii legale de bunuri prevedea faptul ca sotii au doua categorii de bunuri: bunuri comune si bunuri proprii. In principiu, bunurile dobandite in timpul casatoriei deveneau bunuri comune iar bunurile proprii erau limitativ prevazute de lege. Astfel erau considerate bunuri proprii :

–                     bunurile dobandite inainte de incheierea casatorie;

–                     bunurile dobandite in timpul casatoriei prin mostenire, legat sau donatie, afara numai daca dispunatorul a prevazut ca ele vor fi comune;

–                     bunurile de uz personal si cele destinate exercitarii profesiunii unui dintre soti;

–                     bunurile dobandite cu titlu de premiu sau recompensa, manuscrisele stiintifice sau literare, schitele si proiectele artistice, proiectele de investitii si inovatii, precum si alte asemenea bunuri;

–                     indemnitatea de asigurare sau despagubirea pentru pagube pricinuite persoanei;

–                     valoarea care reprezinta si inlocuieste un bun propriu sau bunul in care a trecut aceasta valoare.

 

In legislatia precedenta, orice incercare a sotilor de a dobandi bunuri in nume propriu era lovita de nulitate. Noul Cod Civil modifica aceste prevederi legislative, incercand sa modernizeze regimul matrimonial prin oferirea posibiltatii sotilor de a stabili care regim matrimonial este aplicabil bunurilor lor.

Fata de legislatia precedenta, „Noul Cod civil consacra principiul libertatii conventiilor matrimoniale.”[4] Acest principiu existand insa intr-o legislatie mai veche, respectiv in „Codul civil de la 1864, nemaifiind introdus in Codul familiei, act ce a instituit un sistem unic, legal, imperativ, imutabil, si anume regimul comunitatii legale de bunuri.”[5]

Legislatia actuala prevede posibilitatea sotilor de a mentiona regimul matrimonial ales in declaratia de casatorie. Astfel, sotii pot opta pentru una din urmatoarele regimuri :

–         regimul comunitatii legale de bunuri

–         regimul separatiei de bunuri

–         regimul comunitatii contraventionale.

Alegerea unui alt regim matrimonial decat cel al comunitatii de bunuri se face prin incheierea unei conventii matrimoniale. Aceasta nu este definita prin lege insa literatura juridica o considera ca fiind „acel act juridic solemn prin care viitorii soti, in limitele oridinii publice si a bunelor moravuri, de comun acord, decis sa supuna raporturile lor patrimoniale comunitatii conventionale ori celui al separatiei de bunuri si sa concretizeze drepturile si obligatiile lor patrimoniale in timpul casatoriei”.[6]

 

Regimul primar imperativ

Indiferent de regimul matrimonial ales de soti, Noul Cod Civil prevede un set de norme imperative aplicabile oricauia dintre cele trei regimuri, de la care sotii nu pot deroga. Acest set de norme este cunoscut si sub denumirea de „regim primar imperativ”. Aceste reguli sunt menite sa reglementeze relatiile esentiale ale casatoriei.

Imposibilitatea derogarii de la prezentele norme este redata prin art. 312 alin (2), care prevede faptul ca, „indiferent de regimul matrimonial ales, nu se poate deroga de la dispozitiile prezentei sectiuni, daca prin lege nu se prevede altfel”. Rezulta din formularea legiutorului ca exista totusi anumite situatii in care sotii ar putea dispune in afara prevederilor legale.

Regimul primar imperativ are rolul de a asigura „o interdependenta a patrimoniilor sotiilor iar, pe de alta parte, o minima independenta economico-sociala a sotilor”.[7]

Trebuie retinut faptul ca regimul primar imperativ nu este un regim matrimonial care sa aiba capacitatea de a organiza casatoria din punct de vedere pecuniar. Normele sale se completeaza cu cele prevazute de regimul matrimonial, fie el legal sau conventional care reglementeaza o relatie de casatorie.

Continutul regimului primar imperativ este compus din reglementarea locuintei familiei, a obligatiilor sotilor in legatura cu sarcinile casniciei, stabilirea independentei economico-sociale a sotilor.

 

Interdependenta patrimoniilor sotilor

In cazul pacii conjugale, regimul primar imperativ prevede anumite aspecte privind coeziunea patrimoniala a familiei raportata la locuinta familiei si la cheltuielile casniciei.

 

Regimul juridic al locuintei familiei     

Noul Cod Civil reglementeaza prin art. 321-324 o serie de aspecte referitoare la „locuinta familiei”. Locuinta familiei este acea locuinta comuna a sotilor sau, in lipsa, locuinta sotului la care se afla copii.

Teza a II-a a acestui articol stabileste locuinta familiei in cazul in care sotii au locuinte separate sau sunt separati in fapt.

In privinta locuintei de familie sunt de observat existenta unui criteriu obiectiv si a unui criteriu subiectiv. Criteriul obiectiv este redat de existenta unui imobil de locuit iar cel subiectiv de destinatia data de soti respectivului imobil de a servi ca locuinta conjugala. Acest element subiectiv (stabilirea imobilului ca locuinta conjugala) deosebeste locuinta familiei de orice alt imobil detinut de soti in coproprietate. Astfel, indiferent de numarul de imobile detinut de soti, unul singur intra in categotia locuintei de familie.  Este de asemenea posibil ca imobilul sa nu fie in proprietatea niciunia dintre soti, acestia fiind doar detentori precari. Din punct de vedere al criteriului obiectiv, este irelevant daca imobilul apartine sotilor ori numai unuia dintre ei si de asemenea este irelevant regimul matrimonial ales.

Locuinta de familie nu trebuie confundata cu domiciliul sotilor. Noul Cod Civil prevedere obligatia sotilor de a locui impreuna dar nu si de avea acelasi domiciliu.

Un imobil poate fi notat in cartea funciara ca locuinta de familie, chiar daca sotul care solicita notarea nu este proprietarul imobilului. Prin aceasta prevedere leguitorul instituie o modalitate de asigurare a opozabilitatii fata de terti.

Indiferent de regimul matrimonial ales de soti, art. 322 NCC limiteaza dreptul oricaruia din soti de a dispune prin acte juridice asupra imobilului cu destinatie de locuinta de familie. Bunul nu este astfel scos din circuitul civil insa legea limiteaza dreptul unuia din soti de a dispune de bun in lipsa consimtamantului expres al celuilalt sot. Astfel, „niciunul dintre soti, chiar daca este proprietarul exclusiv, nu poate dispune de drepturile asupra locuintei familiei si nici nu poate incheia acte prin care ar fi afectata folosinta acesteia”, in lipsa consimtamantului celuilalt sot. Legea merge mai departe si limiteaza inclusiv dreptul de a dispune de bunurile mobile in sensul ca „ un sot nu poate deplasa din locuinta bunurile ce mobileaza sau decoreaza locuinta familiei si nu poate dispune de acestea fara consimtamantul scris al celuilalt sot”. Incalcarea acestor prevederi naste dreptul sotului pagubit de a cere anularea actului in termen de 1 an de la data la care a luat cunostinta de acesta dar nu la mai mult de 1 an de la incetarea regimului matrimonial. Nu se poate solicita anularea actului in cazul in care nu s-a notat locuinta familiei in cartea funciara insa se pot solicita daune-interese de la celalalt sot. Prin exceptie, se poate solicita anularea actului in cazul in care tertul avea cunostinta de calitatea de locuinta a familiei.

Aceste prevederi sunt aplicabile si in cazul in care imobilul este detinut in temeiul unui contract de inchiriere. In acest caz fiecare sot are un drept locativ propriu, nefiind relevant faptul ca unul dintre ei este titularul contractului sau ca acesta a fost incheiat inainte de casatorie.

In caz de desfacere a casatoriei, instanta poate dispune atribuirea folosintei locuintei catre unul soti in in cazul in care nu este posibila folosinta comuna a acesteia si sotii nu se inteleg. Atribuirea locuintei se face in functie de interesul superior al minorilor, de culpa in desfacerea caasatoriei si de posibilitatiile locative proprii ale fostilor soti. Sotul care a obtinut beneficiul contractului de inchirieire trebuie sa-l despagubeasca pe celalalt sot cu o indemnizatie care sa acopere costurile de instalare in alta locuinta, cu exceptia cazului in care divortul s-a pronuntat din culpa exclusiva a acestuia din urma.

Atribuiea locuintei de familie aflate in coproprietatea sotilor este posibila dupa regulile amintite mai sus insa numai pana la data ramanerii definitive a hotararii de partaj.

 

Cheltuielile casatoriei

Sotii sunt datori sa-si acorde atat sprijin moral cat si sprijin material unul altuia. Sotii pot stabili prin conventia matrimoniala cotele de contributie a fiecarui sot cu mentiunea ca prevederea prin care suportarea acestor cheltuieli revine exclusiv unuia din soti este considerata nescrisa. Contributie materiala, il lipsa unei stipulatii prin conventia matrimoniala se face in raport cu mijloacele fiecaruia. Munca depusa de oricare dintre soti in gospodarie sau cu cresterea copiilor este considerata contributie la cheltuielile casatoriei.

 

Independenta economico-sociala a sotilor

Independenta profesionala

Art. 327 NCC prevede dreptul fiecaruia dintre soti de a exercita in mod liber o profesie precum si sa dispuna de veniturile incasate in masura indeplinirii obligatiilor ce ii revin in calitate de cheltuieli ale casatoriei. In virtutea obligatiei la sprijin material, unul din soti il poate sustine pe celalalt sot din punct de vedere financiar in scopul initierii sau derularii unei activitati profesionale. In cazul in care se depasesc limitele acestei obligatii, se naste un drept la o compensatie in virtutea sotului care a contribuit la activitatea profesionala a celuilalt sot.

 

Independenta patrimoniala

Incheierea casatoriei nu are nicio inraurire asupra capacitatii sotilor de a incheia acte juridice intre ei sau cu tertii. Aceasta este o modificare importanta adusa de Noul Cod Civil. Prin art. 1307 din vechiul Cod civil era interzisa vanzarea-cumpararea intre soti. Prin modificarile aduse de Noul Cod, sotii pot contracta in mod valabil indiferent de tipul actului incheiat.

O alta modificare inspirata din codul civil francez prevede, in spiritul independentei patrimoniala a sotilor, posibilitatea unui sot de a face si in lipsa consimtamantului celuilalt depozite bancare si alte operatiuni in legatura cu acesta. In lipsa unei hotarari judecatoresti executorii care sa prevada contrariul, sotul titular al contului are dreptul de a dispune de fondurile depuse in urma desfacerii casatoriei.

Indiferent de aceasta independenta patrimoniala, in sarcina sotilor incumba obligatia de a se informa reciproc cu privire la bunurile, veniturile si indatoririle acestora. In caz de refuz nejustificat de a furniza informatiile solicitate, sotul lezat poate investi instanta cu o cerere prin care solicita furnizarea informatiilor prin intermediul instantei. Cand refuzul este justificat din cauza obligatiei pastrarii secretului profesional, tertii pot refuza furnizarea informatiilor. Refuzul prezentarii informatiilor de catre sotul acuzat naste o prezumtie relativa ca sustinerile sotului reclamant sunt adevarate.

 

Regimul primar imperativ in situatia de criza conjugala

Extinderea puterilor unuia din soti (Mandatul judiciar)

Art. 315 NCC prevede situatia „in care unul dintre soti se afla in imposibilitatea de a-si manifesta vointa”. Intr-un asemenea caz, celalalt sot poate, cu incuviintarea instantei, sa-l reprezinte primul pentru exercitarea drepturilor pe care le are potrivit regimului matrimonial. Acest mandat are o natura judiciara deoarece poate fi instituit numai prin instanta, la cererea sotului capabil (acesta fiind singurul care are capacitate procesuala activa intr-o asemenea cauza), urmand ca prin hotarare sa se stabileasca inclusiv conditiile, limitele si perioada de valabilitate a acestui mandat. Trebuie mentionat faptul ca mandatul judiciar are esentialmente caracter temporar

Cauzele care ar justifica instituirea unui asemenea mandat vor fi intotdeauna de natura obiectiva, indiferent daca se bazeaza pe motive medicale (sotul este bolnav, batran etc) sau sociale (in caz de disparitie a sotului). Cauze de natura subiectiva, cum ar fi refuzul sotului de a-si da acordul in vederea incheierii unui act juridic nu pot fi luate in considerare de catre instanta in vederea stabilirii unui mandat judiciar in favoarea unuia din soti, scopul mandatului fiind unul de protectie al sotului aflat in imposibilitate, in acord cu obligatia sotilor de a-si acorda sprijin moral si incredere reciproca.

In privinta reprezentarii unuia din soti prin mandat, art. 314 NCC prevede posibilitatea instituirii unui mandat conventional intre soti prin intermediul caruia unul din soti il poate reprezenta pe celalalt pentru exercitarea drepturilor pe care le are potrivit regimului matrimonial.

 

Restrangerea puterilor unuia din soti (Actele de dispozitie cre pun in pericol grav interesele familiei)

Restrangerea puterilor unuia din soti este un al doilea mecanism de protectia a sotilor prevazut de regimul primar imperativ. Prin art. 316 NCC se prevede situatia in care „unul dintre soti incheie acte juridice prin care pune in pericol grav interesele familiei”. In asemenea caz, „celalalt sot poate cere instantei de tutela ca, pentru o perioada determinata, dreptul de a dispune de anumite bunuri sa poata fi exercitat numai cu consimtamantul sau expres”. Aceasta limitare a puterilor unuia din soti se dispune numai in mod exceptional si numai pe o perioada limitata de timp care poate fi prelungita pana la 2 ani. Nerespectarea hotararii judecatoresti este sanctionata cu nulitatea relativa a actului incheiat, dreptul la actiune prescriindu-se in termen de 1 an „care incepe sa curga de la data cand sotul vatamat a luat cunostinta de existenta actului” (art. 316 alin. 2).

Aceasta interdictie se refera la anumite bunuri determinate, instanta neputand sa limiteze dreptul unuia din soti asupra intregului sau patrimoniu. Aceste bunuri pot fi mobile sau imobile prin a caror instrainare se creeaza o situatie impovaratoare pentru familie.

Legiuitorul nu detaliaza ce ar insemna „punerea in pericol grav a intereselor familiei”, motiv pentru care va ramane la aprecierea instantei daca anumite acte juridice prejudiciaza sau nu interesele unei familii. Acest pericol trebuie apreciat de la caz la caz, raportat la factori cum ar fi situatia materiala a sotilor sau alte aspecte subiective ale relatiei lor. Si sintagma „interesul familiei” este vaga si nedefinita de lege, urmata a fi apreciata de catre instanta in functie de particularitatile cauzei.

 

Concluzii

Dupa cum am mai spus, regimul primar imperativ instituie un set de norme de la care sotii nu pot deroga, indiferent de regimul matrimonial ales. Acesta reprezinta niste reguli de baza, niste principii cu caracter general care incumba asupra oricarei casatorii. Alegerea unui regim matrimonial poate avea efecte multiple asupra unei casatorii insa nu poate avea efecte asupra acestor reguli imperative care reglementeaza casatoria. Alegerea unui regim matrimonial este de regula ghidata de motive de ordin patrimonial, sotii incercad sa stabileasca o situatie pecuniara cat mai clara atat in timpul casatoriei, cat si in eventualitatea unui divort. Noul Cod Civil pune la dispozitia sotilor unul din cele trei regimuri matrimoniale, fiecare cu particularitatile lui.

Regimul comunitatii legale presunune ca bunurile dobandite in timpul casatoriei de oricare dintre soti sunt, de la data dobandirii lor, bunuri comune. Aceasta prevedere este preluata din vechea legislatie si are ca efect detinerea bunurilor comune in devalmasie de catre soti. Asemenea vechii legislatii, Noul Cod prevede in art. 340 care sunt bunurile proprii ale sotilor.

Regimul separatiei de bunuri prevede ca „fiecare dintre soti este proprietar exclusiv in privinta bunurilor dobandite inainte de incheierea casatoriei, precum si a celor pe care le dobandeste in nume propriu dupa acasta data”. Se observa astfel ca sotii pot stabili o situatie clara asupra proprietatii bunurilor in sensul ca fiecare dintre ei poate fi proprietar exclusiv asupra bunurilor achizitionate.

Regimul comunitatii conventionale reprezinta un mijloc prin care se deroga de la dispozitiile regimului comunitatii legale.

In concluzie, observam ca regimul matrimonial ales are efecte principale asupra relatiilor patrimoniale dintre soti. Regimul primar imperativ depaseste aceste limite si contine dispozitii cuprinzatoare referitoare la aspecte plasate in afara sferei stricte a bunurilor care apartin sotilor sau numai unuia dintre ei. Desi face referire la aspecte patrimoniale prin art. 317 si 327, regimul primar imperativ transcende sfera patrimoniala si impune niste reguli generale si imperative fata de drepturile si obligatiile ce decurg atat din incheierea casatoriei cat si din atitudinea de sinceritate, fidelitate, loialitate pe care sotii si-o datoreaza reciproc.