Top

Divorţ. Competenţa teritorială a instanţelor judecătoreşti

Tip: Sentinţă civilă
Nr./Dată: 2487 (27.11.2008)
Autor: JUDECĂTORIA MANGALIA
Domenii asociate: competenţă teritorială

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia reclamantul C.G. –a chemat-o în judecată pe pârâta C.A. pentru ca instanţa, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună desfacerea căsătoriei din culpă comună fără motivare, încredinţarea minorei CB spre creştere şi educare pârâtei, obligarea lui la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorei şi păstrarea de către pârâtă a numelui dobândit la încheierea căsătoriei.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că s-a căsătorit cu pârâta în 2006, iar, din căsătorie, a rezultat minora CB, acum în vârstă de 6 luni. La început, relaţiile de familie au fost normale însă, cu timpul, au devenit foarte încordate şi s-au deteriorat datorită unor evidente nepotriviri de caracter.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 38, art. 40, art. 42 şi ale art. 94 din Codul familiei.

Cererii i-au fost anexate certificatul de căsătorie, în original, precum şi copie de pe certificatul de naştere al minorei.

Pârâta a formulat întâmpinare în care a arătat că este de acord cu acţiunea reclamantului însă, pe cale de excepţie, a invocat necompetenţa teritorială a Judecătoriei Mangalia întrucât ultimul domiciliu comun al părţilor a fost în municipiul Constanţa, astfel că se impune declinarea competenţei în favoarea Judecătoriei Constanţa.

Din oficiu, instanţa a dispus efectuarea anchetelor sociale la domiciliile părţilor.

Prin raportare dispoziţiile art. 137 alin. (1) din Codul de procedură civilă, instanţa s-a pronunţat cu prioritate asupra excepţiei necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Mangalia, invocată de pârâtă, fără a intra în cercetarea în fond a pricinii.

Procedând la soluţionarea excepţiei şi coroborând susţinerile pârâtei din întâmpinare cu menţiunile făcute în cuprinsul anchetei sociale efectuate la locuinţa acesteia, instanţa reţine că, după încheierea căsătoriei, părţile au locuit în mun. Constanţa, iar pârâta a continuat să locuiască în acest oraş şi la aceeaşi adresă şi după separarea în fapt a soţilor.

Potrivit dispoziţiilor art. 607 din Codul de procedură civilă „cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cel din urmă domiciliu comun al soţilor. Dacă soţii nu au avut domiciliu comun sau dacă niciunul din soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cel din urmă domiciliu comun, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are domiciliul pârâtul (…)”.

Norma juridică ce reglementează competenţa teritorială în materia divorţului este o normă imperativă, părţile neputând deroga, nici chiar cu încuviinţarea instanţei, de la aplicarea acesteia. Prin urmare, textul de lege menţionat anterior instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea judecătoriei în a cărei circumscripţie se află cel din urmă domiciliu comun al soţilor dacă cel puţin unul dintre ei mai locuieşte în această circumscripţie.

Prin noţiunea de domiciliu se înţelege adresa unde soţii au locuit efectiv, în chip statornic, şi nu doar domiciliul legal înscris în actul de identitate al acestora.

În speţă, ultimul domiciliu comun al părţilor, în accepţiunea de mai sus, a fost în municipiul Constanţa iar pârâta domiciliază încă în această localitate, astfel cum rezultă din actele şi lucrările dosarului.

Întrucât, în conformitate cu prevederile HG nr. 337/1993, municipiul Constanţa se află în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Constanţa, instanţa a constatat că numai aceasta este competentă, din punct de vedere teritorial, să soluţioneze prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Mangalia invocată de pârâtă şi, pe cale de consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Judecătoriei Constanţa.

Etichete: ,